Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1501/2014. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1501/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 1736/259/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILA NR. 1501
Ședința publică din data de 03 Decembrie 2014
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTOR - C. A. M.
GREFIER - T. S.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta-creditoare B. SA cu sediul în București, ..6A, sector 6, având număr de înregistrare J_ și CUI_/1992 împotriva încheierii din data de 27.10.2014, pronunțată de Judecătoria M., în contradictoriu cu intimata - debitoare D. S., cu domiciliul în Orașul Urziceni, ., nr. 57, Jud. Ialomița, având CNP_
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul nu a fost legal timbrat, după care:
Instanța, ia act că apelanta creditoare a fost citată cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei însă față de obiectul cererii, respectiv viza continuarea executării silite într-un dosar de executare începând cu anul 2012, respectiv dosarul nr. 988/ 09.05.2012 în raport de care taxa judiciară de timbru datorată era doar de 10 lei față de taxa achitată la fond de 20 de lei, cu toate acestea instanța constată că apelanta nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici nu a contestat cuantumul acestei taxe, deși a fost legal citată în acest sens, iar sub acest aspect urmează să se atașeze la dosar o copie de pe citația întocmită față de modalitatea de întocmire a procedurii de citare, astfel se invocă din oficiu excepția netimbrării cereri de apel și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin Încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 27.10.2014, Judecătoria Ploiești a respins cererea formulată de petenta B. E. Judecătoresc D. S., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea B. SA Bucuresti.
În procedura de regularizare a cererii, potrivit art. 200 NCPC, prin rezoluția din data de 03.12.2014, tribunalul a constatat neîndeplinirea cerințelor prev. de art. 194-197 NCPC, dispunând emiterea unei adrese către apelantă potrivit dispozițiilor art. 200 alin. 2 NCPC, pentru ca în termen de 10 zile de la primirea comunicării aceasta să depună la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat.
Măsura dispusă de instanță i-a fost comunicată apelantei – creditoare la data de 20.11.2014, astfel cum rezultă din conținutul dovezii de înmânare aflată la fila 13 dosar, însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței în sensul că nu a depus la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, aferentă cererii de apel formulată.
Astfel că, în ședința publică din data de 03.12.2014, tribunalul, din oficiu, a invocat excepția netimbrării apelului declarat de apelanta - creditoare B. SA și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Examinând în raport de disp. art. 245 - 248 NCPC excepția netimbrării invocată,tribunalul reține că, potrivit art.33 alin.1-2 cu aplicarea art. 10 alin.1 pct. a și art.23 alin.1 lit. a din O.U.G. nr.80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă aceste taxe nu au fost plătite în mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului în condițiile art. 200 alin. (2) Teza I din codul de procedură civilă obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței, neîndeplinirea obligației de plată sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.
Prin urmare, constatând că apelanta - creditoare nu au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, aferentă apelului declarat, deși i s-a pus în vedere în condițiile art. 200 alin. (2) Teza I din Codul de procedură civilă această obligație, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, conform măsurilor dispuse de instanță în procedura de regularizare a cererii, ce i-au fost comunicate acesteia la data de 01.07.2014, astfel cum rezultă din conținutul dovezii de înmânare aflată la fila 12 dosar, în baza art.245 - 248 NCPC cu aplicarea art.33 din O.U.G. nr. 80/2013, tribunalul va admite excepția netimbrării cererii de apel invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va dispune anularea apelului ca netimbrat în conformitate cu dispozițiile art.33 din OUG nr.80/2013, potrivit cărora instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit timbrajul.
Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
În concret, art.6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nicio legătura cu șansele de câștig a cauzei și înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale petentului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsită de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).
În măsura în care partea obligată la plata taxei judiciare de timbru nu face dovada achitării sumei datorate, instanța învestită are obligația legală de a anula cererea de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile art.33 alin.2 din OUG nr.80/2013.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va admite excepția netimbrării cererii de apel invocată din oficiu și va anula apelul declarat de apelanta-creditoare, ca netimbrat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite excepția nulității cererii de apel invocat din oficiu de instanță.
În temeiul disp. art. 470 alin.1 lit.b NCPC raportat la art. 470 alin. 3 NCPC, constată nulitatea cererii de apel declarat de apelanta-creditoare B. SA cu sediul în București, ..6A, sector 6, având număr de înregistrare J_ și CUI_/1992 împotriva încheierii din data de 27.10.2014, pronunțată de Judecătoria M., în contradictoriu cu intimata - debitoare D. S., cu domiciliul în Orașul Urziceni, ., nr.57, Jud. Ialomița, având CNP_.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 03.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. M. C. A. M.
GREFIER,
T. S.
operator de date cu caracter personal 5595
red. TS ./tehnored. TS
4 ex./ ....2014
d.f. nr._
j.f. L. M.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1498/2014. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1478/2014. Tribunalul... → |
---|