Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 498/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 498/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-07-2014 în dosarul nr. 9401/281/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILA NR. 498

Ședința publică din data de 16 Iulie 2014

PREȘEDINTE - C. D. E.

JUDECĂTOR - M. N.

GREFIER - T. S.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta–creditoare COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA (C.) - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul in București, .. 401A, sector 6, împotriva încheierii de ședință din data de 04.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata - petentă SOCIETATEA CIVILA PROFESIONALA A EXECUTORILOR JUDECATORESTI „P. SI M.”, cu sediul in Ploiești, .. 11, ., Județul Prahova, și intimata - debitoare T. D., cu domiciliul în ..795, jud. Prahova.

Cerere de apel timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei, anulată și atașată la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata debitoare T. D., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, procedează la identificarea intimatei debitoare T. D..

De asemenea, față de dispozițiile art. 665 alin.6 cod pr. civilă potrivit cărora cererea de apel poate fi formulată numai de către creditor, dar și față de faptul că executorul judecătoresc formulează cerere de încuviințare a executării silite în numele creditorului în calitate de reprezentant al acestuia, tribunalul apreciază că executorul judecătoresc nu trebuie să figureze în calitate de parte în prezenta cauză, motiv pentru care înlătură din citativ pe intimata - petentă SOCIETATEA CIVILA PROFESIONALA A EXECUTORILOR JUDECATORESTI „P. SI M.”, cu sediul in Ploiești, .. 11, ., Județul Prahova.

Intimata debitoare T. D. având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat, excepții de invocat, probe de administrat și solicită acordare cuvântului asupra apelului.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Intimata debitoare T. D., având cuvântul solicită respingerea apelului declarat de C..

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea formulată de petenta Societatea Civila Profesionala A Executorilor Judecătorești „P. ȘI M.” s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._/10.06.2011, la solicitarea creditoarei C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcția Generala de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, ..401A, sector 6, privind pe debitoarea T. D., cu domiciliul în ..795, jud. Prahova.

Prin încheierea din data de 30.04.2014 Judecătoria Ploiești a respins cererea de încuviințare a executării silite ca neîntemeiată, reținând că în conformitate cu art. 632 Cod proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, art. 665 alin. 5 Cod proc. civ., stabilind că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu, iar potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

A invocat instanța de fond în susținerea soluției și decizia nr. 10 pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legi, ocazie cu care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art. 27 din OG nr. 2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

A motivat prima instanță că, în speță, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că solicitarea de încuviințare a executării silite privește procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A. la data de 10.06.2011 a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la domiciliul acestuia în prezența unui martor asistent, caz în care, în lipsa unor dovezi care să ateste încunoștințarea debitorului, în prealabil, prin serviciul poștal, cu confirmare de primire, înseamnă că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator este nelegal îndeplinită, ceea ce echivalează, din punct de vedere juridic, cu lipsa acesteia, intervalul imperativ de 15 zile neputând fi calculat decât în raport de data la care procesul-verbal a fost adus la cunoștința destinatarului cu respectarea dispozițiilor legale.

S-a concluzionat de către instanța de fond că, de vreme ce însuși momentul de început al curgerii termenului este afectat de nelegala comunicare a procesului-verbal de contravenție, nici sancțiunea pasivității în materie procedurală, respectiv decăderea contravenientului din dreptul de a contesta faptele imputate, nu operează, într-un atare caz, prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de sancționare a faptelor contravenționale putând fi oricând răsturnată de către debitor pe calea formulării unei plângeri contravenționale în fața instanței, fiind pusă sub semnul întrebării nu doar exigibilitatea creanței pretinse, ci însăși existența acesteia în patrimoniul creditoarei, astfel că procesul verbal de constravenție nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG nr. 2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V- a din Codul de procedură civilă, pretenția creditoarei fiind ca atare neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a încheierii atacate în sensul admiterii cererii și încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Procesul Verbal de Constatare a Contraventiei . nr._/10.06.2011.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a respins cererea, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire conform art. 27 din OG 2/2001 și că procesul-verbal în cauză nu prezintă caracterul de titlu executoriu în sensul art.37 din OG 2/2001, având în vedere că potrivit art.27 din OG 2/2001 anterior apariției deciziei 10/2013 a ICCJ, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului, aceasta fiind alternativă și nu subsidiară.

A precizat apelanta că procesul-verbal de contravenție a fost efectuat și comunicat în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii contravenției și de o lună de la data aplicării sancțiunii, cu respectarea disp. art.13 și 14 din OG 2/2001 modificată și completată, proces-verbal împotriva căruia nu s-a formulat plângere contravențională și nici nu s-a achitata de bunăvoie obligația stabilită prin acesta, caz în care constituie titlu executoriu în conformitate cu disp. art.37 din OG 2/2001, în cuprinsul acestuia fiind identificată creanța supusă executării silite, creanță care îndeplinește toate cerințele prevăzute de lege, respectiv aceea de a fi certă, lichidă și exigibilă, constând în tariful de despăgubire care este distinct de sancțiunea amenzii aplicată, tarif de despăgubire ce reprezintă o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite constând în utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, creditoarea având dreptul să-și recupereze prejudiciul cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și recuperarea creanțelor aferente.

A susținut apelanta că, mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite, fiind o procedură necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formală și limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe fond fiind posibil a fi verificat pe calea contestației la executare și ca atare, în această fază procesuală, instanța de executare are numai obligația de a verifica dacă procesul verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia, respectiv să facă distincțiile la care trimite decizia nr.10/2013 întrucât numai partea interesată poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege și nu instanța investită cu o cerere de executare silită.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._, la data de 12.05.2014.

Tribunalul, examinând încheierea atacată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, constată că apelul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Conform procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/10.06.2011, intimata T. D., a fost sancționată cu amendă pentru săvârșirea contravenției prev. de art.8 alin. 1 din OG 15/2002 constând în aceea că la data de 13.12.2010 a circulat în localitatea Românești, fără a deține rovinietă valabilă, ocazie cu care s-a emis și înștiințarea de plată prin care contravenientul a fost obligat ca, pe lângă amenda contravențională, și c/valoarea tarifului de despăgubire în valoare de 28 de euro, proces-verbal de contravenție comunicat contravenientului prin afișare la domiciliul acestuia la data de 30.06.2011 conform procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare existentă la fila 8 dosar fond.

Potrivit art.27 din OG 2/2001, comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, iar operațiunea de comunicare se consemnează într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor, iar art.37din același act normativ prevede că procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

De asemenea, conform art.632 c.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art.662 c.pr.civ.

Potrivit art. 665 alin.5 Cod proc.civ., încuviințarea executării silite poate fi respinsă numai dacă înscrisul nu constituie potrivit legii titlu executoriu.

Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu.

Procesul-verbal a fost adus la cunoștința debitorului prin intermediul procedurii de afișare la domiciliul său, potrivit dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001.

Este adevărat că ICCJ a pronunțat decizia nr. 10/2013 în interesul legii potrivit căreia modalitatea de comunicarea procesului verbal de contravenție prin afișare la sediul/domiciliul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire, însă aspectele ce țin de modalitatea de comunicare nu pot face obiectul unei analize în procedura de încuviințare a executării silite, care este o procedura necontencioasă, ce se efectuează fără citarea părților, procedura care este ghidată de principiul celerității, debitorul având posibilitatea de a contesta eventualele neregularități săvâșite cu prilejul încuviințării executării, formulând o contestație la executare.

Pentru cele mai sus menționate, Tribunalul, apreciind că instsnța de fond a aplicat greșit legea la situația d efapt dedusă judecății, în temeiul art. 480 alin.2 Cod proc.civ., va admite apelul și va schimba încheierea apelată în sensul admiterii încuviințării executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.06.2011 în ceea ce privește tariful de despăgubire.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta – creditoare COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA GENERALĂ DE DRUMURI șI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, sector 6, în contradictoriu cu intimata - debitoare T. D., cu domiciliul în ..795, jud. Prahova.

Schimbă în tot încheierea de ședință din data de 25.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în sensul că admite cererea.

Încuviințează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.06.2011 emis pe numele debitorului T. D. în ceea ce privește tariful de despăgubire.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.07.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

E. C. D. N. M.

GREFIER,

S. T.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red./Tehnored.ECD

4 ex./23.07.2014

D.f._ – Judecătoria Ploiești

J. f. M. R.

Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu – procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/10.06.2011 emis de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA – C. - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București împotriva debitorului T. D., pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 498/2014. Tribunalul PRAHOVA