Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1255/2014. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1255/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 23857/281/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1255
Ședința publică din data de 25.11.2014
PREȘEDINTE – M. R.
JUDECĂTOR – A. G. H.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – creditoare E. R. SERVICES IFN SA, C. RO16036850; J_ cu sediul în București, .. 6A, parter, sector 2, împotriva încheierii din data de 08.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata – debitoare C. E. CNP_ cu domiciliul în P., ., ., ., județul Prahova
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform O.P. nr._/13.08.2014 ce a fost anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ /26.06.2014 formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC M. I. s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat – cerere de emitere a unui card de credit, cu numărul contractului de credit_, la solicitarea creditoarei E. R. SERVICES IFN SA cu sediul în București-_, .. 6A, sector 2, privind pe debitoarea C. E., cu domiciliul in P.-_, ., ., ..
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 08.07.2014, Judecătoria Ploiești a respins cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC M. I., ca neîntemeiată
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei a reținut următoarele:
În conformitate cu art. 632 Cod proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, art. 665 alin. 5 Cod proc. civ., stabilind că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: pct. 1 – înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Prin decizia nr. 10 pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii (a se vedea Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din_ ) Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art. 27 din OG nr. 2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În speță, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei a reținut că solicitarea de încuviințare a executării silite privește - cerere de emitere a unui card de credit, cu numărul contractului de credit_, a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia în prezența unui martor asistent.
Față de considerentele anterior expuse, în lipsa unor dovezi care să ateste încunoștințarea debitorului, în prealabil, prin serviciul poștal, cu confirmare de primire, instanța constată că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator este nelegal îndeplinită.
Or, situația unei nelegale comunicări echivalează, din punct de vedere juridic, cu lipsa acesteia, intervalul imperativ de 15 zile neputând fi calculat decât în raport de data la care procesul-verbal a fost adus la cunoștința destinatarului cu respectarea dispozițiilor legale.
În consecință, de vreme ce însuși momentul de început al curgerii termenului este afectat de nelegala comunicare a procesului-verbal de contravenție, nici sancțiunea pasivității în materie procedurală, respectiv decăderea contravenientului din dreptul de a contesta faptele imputate, nu operează.
Într-un atare caz, prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de sancționare a faptelor contravenționale poate fi oricând răsturnată de către debitor pe calea formulării unei plângeri contravenționale în fața instanței, fiind pusă sub semnul întrebării nu doar a exigibilitatea creanței pretinse ci însăși existența acesteia în patrimoniul creditoarei.
În consecință, constatând că prezentul - cerere de emitere a unui card de credit, cu numărul contractului de credit_, a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia, nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG nr. 2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V- a din Codul de procedură civilă, instanța urmează să respingă cererea de încuviințare a executării silite formulată ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței mai sus menționată a formulat apel în temeiul art.665 alin.6 Cod Procedura Civila creditoarea S.C. E. R. SERVICES IFN S.A. (fosta S.C. EFG R. SERVICES IFN S.A.), prin reprezentanții săi convenționali, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună admiterea apelului, schimbarea in totalitate a încheierii apelate in sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite împotriva debitoarei C. E. si autorizării apelantei-creditoare sa treacă la executarea silita a obligației cuprinsa in titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr._;
În motivarea cererii de apel apelanta-creditoare arată că societatea a fost înființata in anul 2004, având ca obiect de activitate principal: "Alte activități de creditare" - Cod CAEN 6522. In desfășurarea activității sale, societatea emite Carduri Euroline, prin care acorda deținătorilor de cârduri o limita maxima de creditare, conform "Condițiilor Generale pentru emiterea si utilizarea Cârdului Euroline".
Precizează apelanta că cererea pentru Emiterea unui Card de Credit si Condițiile Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cârdului Euroline (denumit in continuare „Contractul"), reprezintă contractul de credit încheiat intre intimata-debitoare si societatea apelantă si reglementează emiterea, acordarea si utilizarea unui card EuroLine.
De asemenea, menționează că potrivit contractului ce sta la baza executării silite, debitoarea a declarat ca a luat la cunoștința de Condițiile Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cardului Euroline, primind un exemplar si fiind intru totul de acord cu acestea.
Mai mult decât atât apelanta-creditoare arată că, creanța este certă așa cum rezulta indiscutabil din raporturile juridice stabilite cu debitorul, din faptul executării de către apelantă întocmai a obligațiilor asumate (acordarea creditului) si din faptul neexecutării de către debitor a obligațiilor corelative ce-i reveneau (efectuarea plaților ratelor lunare integral si la termenele scadente) și că această creanța pe care o au asupra debitoarei este lichida, fapt care rezulta cu exactitate din contravaloarea ratei lunare înscrisa în extrasul de cont comunicat lunar .
Totodată, se mai inserează faptul că, creanța este exigibila, deținătoarea cardului (clienta apelantei) are obligația de a achita suma lunar datorata in decursul termenului menționat in extrasul de cont lunar și datorită faptului că aceasta nu și-a respectat obligația de plata a devenit scadentă anticipat.
Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de creditoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
La data de 09.04.2008, între părțile din prezenta cauză s-a încheiat contractul nr._ privind emiterea unui card de credit, suma acordată fiind de 2179,80 lei.
Conform art.632 c.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și a oricăror alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art.662 c.pr.civ.
Astfel cum statuează art.665 alin.5 Cod procedură civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:
cererea de încuviințare a executării silite este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;
hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie titlu executoriu, potrivit legii;
înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;
creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;
debitorul se bucură de imunitate de executare;
titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;
există alte impedimente prevăzute de lege.
În mod indubitabil, intervenția instanței de executare în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite se limitează la verificări formale ale titlului executoriu, în sensul de a stabili dacă contractul încheiat între părți constituie sau nu titlu executoriu.
Ori, potrivit dispozițiilor art.52, alin1 din legea nr.93/2009 contractele de credit încheiate de o instituție financiară nebancară, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului constituie titluri executorii.
Așadar, în mod greșit prima instanță a apreciat că acest contract nu este titlu executoriu, ignorând dispozițiile legale incidente.
Mai mult decât atât, motivele de respingere a cererii de încuviințare a executării silite sunt total străine de pricina dedusă judecății, întrucât, deși în cauză este vorba de un contract de credit, instanța de fond a făcut referire la modalitatea prin care se poate încuviința executarea silită a unui proces verbal de contravenție.
Pentru toate rațiunile expuse, apreciind că instanța de fond a aplicat greșit legea la situația de fapt dedusă judecății, în temeiul art. 480 alin.2 cu aplicarea art.665 alin.5 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba în tot încheierea apelată în sensul admiterii cererii formulate de apelanta-creditoare si încuviințării executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta creditoare E. R. SERVICES IFN SA, C. RO16036850; J_ cu sediul în București, .. 6A, parter, sector 2, împotriva încheierii din data de 08.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata – debitoare C. E. CNP_ cu domiciliul în P., ., ., ., județul Prahova și în consecință:
Schimbă în tot încheierea atacată, în sensul că admite cererea si dispune încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. R. A. G. H.
GREFIER
R. C.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red.M.R./tehnored. M.R.
ex.4 – 15.12 .2014
d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. D. F. I.
„Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu – de contractul de credit nr._
împotriva debitorului C. E., pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 502/2014.... → |
---|