Obligaţie de a face. Decizia nr. 367/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 367/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 20239/281/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 367
Ședința publică din data de 03.06.2014
PREȘEDINTE – A. G. H. JUDECĂTOR – C. D. E.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta - reclamantă R. C., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova împotriva sentinței civile nr. 2399/20.02.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații - pârâți I. L. și I. F. C., ambii domiciliați în Ploiești, ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta – reclamantă, reprezentată prin av. T. L., lipsă fiind intimații - pârâți.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează că la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare.
Apelanta – reclamantă, prin apărător, învederează că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Tribunalul ia act de susținerile apelantei – reclamante, prin apărător, în temeiul disp. art.150 C.pr.civ. consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apelanta – reclamantă, prin apărător, având cuvântul arată că a formulat critici cu privire la modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată în condițiile în care, acțiunea a fost admisă în parte, dar a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată mai mari decât ceea ce primește, astfel că, pârâții au fost obligați la plata taxei judiciare de timbru și jumătate din onorariul de expert, cu mențiunea că asistența a fost gratuită, iar reclamanta a fost obligată la plata onorariului de avocat și a onorariului de expert.
Mai arată apelanta - reclamantă că, față de complexitatea cauzei care conține cinci capete de cerere, solicitându-se acordarea de despăgubiri pentru o construcție demolată, instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei pentru un capăt de cerere respins, împrejurare pentru care consideră că nu este echitabil și, nu s-a avut în vedere modul în care au fost susținute cererile în instanță.
Pe de altă parte, instanța de fond avea posibilitatea cenzurării cuantumului onorariului de avocat solicitat de pârâți, deoarece obiectul și complexitatea cauzei nu se poate referi la capetele de cerere respinse, ci la cererea reconvențională formulată de pârâți care a fost respinsă în totalitate, motiv pentru care solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a soluției pronunțate de instanța de fond în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată în sensul respingerii cererii formulate de pârâți de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât, trebuia să se aibă în vedere că reclamanta trebuie să ia ceva de la pârâți, iar nu să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, fiind respinsă cererea reconvențională în totalitate; fără cheltuieli de judecată în faza procesuală a apelului.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ /2010, reclamanta R. C. a chemat în judecată pe pârâții I. L. și I. F. C. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora să retragă acoperișul casei - proprietatea acestora în interiorul proprietății lor pentru ca apele rezultate din ploi să nu se mai scurgă pe terenul proprietatea sa; obligarea pârâților la plata despăgubirilor în suma de 10.000 lei pentru degradările produse imobilului - proprietatea sa aflat în imediata apropiere a casei ce le aparține, prin neprotejarea imobilului la data edificării constructiei pe linia de hotar și prin scurgerea apelor pluviale direct pe construcția care îi aparține.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova, compus din 2 loturi, lotul B fiind învecinat cu proprietatea pârâților care, în anul 2004, în calitate de proprietari ai imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova au edificat o construcție nouă în locul celei existente pe teren, cu peretele situat pe linia de hotar, acest mod de amplasare făcând imposibil de realizat orice lucrări la casa nou edificată fără deteriorarea proprietății sale aflată în imediata apropiere.
De asemenea, reclamanta a învederat că, prin edificarea casei și lucrările necesare în acest sens, pârâții au determinat deteriorarea casei sale aflată la o distanță de 5 cm. față de construcția nou edificată, astfel încât, plafoanele din lemn, învelitoarea din carton asfaltat și pereții din paiantă aflați în vecinătatea casei pârâților s-au degradat, prăbușindu-se sub scurgerea permanenta a apelor pluviale provenite de pe acoperișul pârâților care depășește linia de hotar.
În drept, reclamanta a invocat art.480, art.615, art.998 și art.999 C.civ.
În raport de susținerile reclamantei, pârâții I. L. și I. F. C. au formulat, în baza art.115 – 118 C.pr.civ., întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, sub toate capetele de cerere, iar în temeiul art.119 C.pr.civ., au invocat, pe calea cererii reconvenționale excepția prescripției dreptului la acțiune, solicitând să se dispună obligarea și reclamantei să ridice, din curtea proprietății sale, toate deșeurile provenind din construcții pe care aceasta le-a depozitat pe zidul construcției lor aflat pe hotarul celor două proprietăți și care duc la degradarea proprietății lor, obligarea să le permită accesul în curtea proprietății acestora, pentru ca pârâții să poată efectua lucrările de înlăturare a consecințelor depozitării de către reclamantă a materialelor, reziduuri de construcții, pe zidul construcției pârâților, obligarea să efectueze pe cheltuiala sa toate operațiunile de igienizare a imobilului - proprietatea sa, obligarea la plata sumei de 10.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații la imobilul - proprietatea pârâților, lucrări ocazionate de depozitarea materialelor pe zidul imobilului proprietatea acestora, aflat pe hotar, obligarea la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere până la îndeplinirea obligațiilor de la pct.1, 2 și 3.
La data de 12.04.2011, reclamanta și-a precizat capătul 2 al cererii principale solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 4.000 lei reprezentând despăgubiri, depunând și întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reconvenționale, ca fiind neîntemeiată.
Prin Nota de ședință depusă pentru termenul de judecată din 01.11.2011, pârâții au învederat că înțeleg să renunțe la judecata capătului 5 al cererii reconvenționale privind obligarea reclamantei la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.
Prin încheierea de ședință din data de 08.11.2011, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, ca fiind neîntemeiată.
În urma probelor administrate în cauză la solicitarea părților cu înscrisuri, interogatoriu, un martor și expertiză tehnică de specialitate construcții civile și industriale, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr.2399/20.02. 2014 prin care a luat act că pârâții au renunțat la judecata capătului 5 al cererii reconvenționale privind obligarea reclamantei la plata daunelor cominatorii, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, dispunând obligarea pârâților să desființeze streașina construcției acestora, care depășește limita de proprietate, în suprafață de 1,418 mp. (respectiv lungime 14,18 m. și lățime 0,10 m.), contur 25 – 1 – 16 – 17 – 20 – 12 – 26 - 25), astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză T. C., respingând în rest acțiunea, ca fiind neîntemeiată, precum și cererea reconvențională formulată de pârâți.
Prin aceeași sentință, s-a dispus obligarea în parte a pârâților la plata către reclamantă a sumei de 269,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru - 19 lei, timbru judiciar - 0,3 lei și parte onorariu expert - 250 lei, iar reclamanta a fost obligată în parte la plata către pârâți a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parte din onorariul expert - 200 lei și parte din onorariul avocațial - 500 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit art.246 C.pr.civ. aplicabil în cauză, s-a luat act că pârâții au renunțat la capătul 5 al cererii reconvenționale privind obligarea reclamantei la plata daunelor cominatorii, astfel cum reiese din Nota de ședință depusă pentru termenul de judecată din 01.11.2011, f.76
Cu privire la capătul 1 din cererea principală, instanța de fond a constatat că, reclamanta este proprietara imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova, compus din 2 loturi, astfel cum reiese din contractul de vânzare - cumpărare nr.787/12.08.2008 și din celelalte înscrisuri atașate la dosar, iar pârâții sunt proprietarii imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova, astfel cum reiese din contractul de vânzare - cumpărare nr.4175/25.08.1997, cele două imobile învecinându-se, fapt necontestat de părți.
Începând cu anul 2004, pârâții au demolat construcția veche, începând edificarea unei noi construcții - locuință pe terenul - proprietatea acestora, pe linia de hotar, între proprietatea acestora și proprietatea reclamantei, sens în care au obținut autorizația de construire nr.616/28.06.2004, declarația vecinului R. N., lucrările fiind finalizate în anul 2006.
Din înscrisurile de la dosar, respectiv adresa nr._/09.11.2009 emisă de Primăria Mun. Ploiești coroborată cu raportul de expertiză nr.905/ 28.11.2012, răspunsul la obiecțiuni, etc. reiese că suprafața sageacului - streașina depășește limita de proprietate a pârâților cu 1,418 mp. (respectiv lungime 14,18 m. și lățime 0,10 m. contur 25 – 1 – 16 – 17 – 20 – 12 – 26 - 25), însă apele pluviale de pe acoperișul casei pârâților nu se scurg pe terenul proprietatea reclamantei.
De altfel, concluziile expertului numit în cauză au concordat sub aceste aspecte și cu concluziile experților parte, din aceleași probe indicate reieșind faptul că, cu excepția strașinei, pârâții au respectat proiectul în baza căruia s-a emis autorizația de construire nr.616/28.06.2004 cu privire la edificarea peretelui construcției pe linia de hotar.
În aceste condiții, întrucât, suprafața sageacului - streașina depășește limita de proprietate a pârâților, chiar dacă, apele pluviale de pe acoperișul casei acestora nu se scurg pe terenul proprietatea reclamantei, instanța de fond a apreciat că, prin acest mod de realizare a strașinei, s-a încălcat dreptul de proprietate al reclamantei, impunându-se obligarea pârâților să desființeze streașina construcției acestora care depășește limita de proprietate a pârâților, în suprafață de 1,418 mp. (respectiv, lungime 14,18 m. și lățime 0,10 m. contur 25 – 1 – 16 – 17 – 20 – 12 – 26 - 25), astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză nr.905/28.11.2012 întocmit de expert tehnic T. C.
Cu privire la capătul 2 de cerere, instanța de fond a constatat că, potrivit art.998 - 999 C.civ., „orice greșeală a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar și pe acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
Din prevederile legale menționate rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții, și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Instanța de fond a reținut că, potrivit art.1169 C.civ., cel ce face o propunere în fața judecății are obligația să o dovedească.
Ori, reclamanta nu a făcut dovada tuturor condițiilor cumulative care atrag răspunderea civilă delictuală, în sensul că, prin probatoriu administrat în cauză, nu a probat decât cel mult existența prejudiciului, nu însă și a faptei ilicite și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și nici existența vinovăției pârâților pentru cauzarea prejudiciului suferit.
În acest sens, pe de o parte, din probele administrate reiese că, apele pluviale de pe acoperișul casei pârâților nu se scurg pe terenul proprietatea reclamantei, acestea fiind colectate de jgheaburile și burlanele pârâților și deversate pe terenul lor, chiar și în punctele 26 - 12, 25 - 1 unde streașina se află pe terenul reclamantei, existând jgheaburi de colectare a apelor, ceea ce nu permite scurgerea pe terenul reclamantei.
De altfel, raportul de expertiză efectuat în cauză se coroborează, sub acest aspect, și cu răspunsurile pârâților la interogatoriu - întrebările nr.13, 19.
Prin urmare, degradarea imobilului reclamantei nu s-a produs datorită scurgerii apelor pluviale de pe acoperișul casei pârâților, nefiind făcută dovada contrară în cauză, iar pe de altă parte, reclamanta nu a dovedit faptul că imobilul - proprietatea sa s-a deteriorat datorită neprotejării acestuia de către pârâți, cu ocazia edificării noii construcții sau a împiedicării nelegale a acesteia de a recupera materialele de construcții rezultate din demolare.
Astfel, așa cum reiese din antecontractul de vânzare - cumpărare nr.417 /01.07.2008, coroborat cu înscrisul de la f.27 - necontestat de reclamantă, în anul 2008, imobilul - construcție corp B care, în prezent, se află în proprietatea reclamantei învecinat cu proprietatea pârâților se afla în stare avansată de degradare - ruină.
Din răspunsurile pârâților la interogatoriu, întrebările nr.3 și nr.11 a reieșit că, la data construirii imobilului pârâților pe linia de hotar, imobilul - proprietatea reclamantei era deja deteriorat, iar la data demolării construcției vechi, s-au luat măsuri de protejare a construcției învecinate - proprietatea actuală a reclamantei, de către constructor, fiind puse și proptele.
De altfel, nici în timpul construirii, în anul 2004 și nici în anul 2006, după finalizarea construcției, nu s-au invocat de către vecini, nereguli cu privire la modalitatea de edificare a construcției noi de către pârâți și neprotejarea imobilului vecin, imobilele fiind aflate pe linia de hotar, astfel cum reiese din răspunsul reclamantei la interogatoriu - întrebarea nr.4, nefiind făcută dovada contrară în cauză.
De altfel, probele indicate se coroborează și cu declarația martorului D. V. care a arătat că, la momentul edificării construcției noi de către pârâți, în anul 2004, construcția reclamantei aflată pe linia de hotar, era destul de afectată, deteriorată, tavanul construcției era deteriorat, putându-se vedea lucrurile din interior, tabla de pe casă era foarte veche și deteriorată și, mai mult decât atât, chiar martora B. M. M. a arătat că aprobarea tatălui reclamantei pentru construcția pârâților a fost dată cu promisiunea să nu fi afectată, în niciun fel, construcția reclamantei, arătând că din anul 1999, imobilul nu era foarte bine întreținut, dar se afla în stare de folosire, iar în anul 2004, nu mai locuia nimeni în imobil, fără a putea preciza de când nu se mai locuia efectiv în imobil.
Din raportul de expertiză și răspunsul expertului la obiecțiuni a reieșit că pârâții au respectat proiectul în baza căruia s-a emis autorizația de construire nr.616/28.06.2004 cu privire la edificarea peretelui construcției pe linia de hotar și că nu se poate identifica o anumită parte deteriorată după anul 2008, nefiind indicii că construcția a fost deteriorată de cineva.
De asemenea, nu s-a putut identifica gradul fizic de uzură al imobilului construcție - proprietatea reclamantei, la data efectuării lucrărilor de construire a noului imobil de către pârâți, respectiv în anul 2004, fiind posibil însă să fi fost într-o stare avansată de uzură.
De altfel, actele din care reiese starea imobilului, respectiv antecontractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.417/01.07.2008 și actele care au stat la baza documentației de desființare din anul 2012, care descriau starea imobilului, ca fiind avansată, de degradare, în anul 2012, construcția fiind prăbușită în proporție de 80%, se coroborează cu probele indicate sub aspectul stării imobilului reclamantei care, încă din anul 2004, nu era bine întreținut, nu era locuit, starea de degradare continuând până la ruină, ajungându-se în final la demolarea acesteia.
Față de cele reținute, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a dovedit în cauză fapta ilicită a pârâților care a condus la degradarea imobilului, culpa pârâților în degradarea imobilului și nici legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, cerințe esențiale pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală a pârâților și pentru a fi obligați la repararea prejudiciului astfel cauzat, considerente în raport cu care a fost respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare, reținându-se că, potrivit raportului de expertiză nr.905/28.11.2012 - completare T. C. (față de care părțile nu au formulat obiecțiuni), la data efectuării expertizei în teren, respectiv 21.11.2012, pe terenul proprietatea reclamantei nu se mai aflau resturi de construcție, materiale rezultate din demolare, gunoi, plante, etc., ci doar o parte dintr-o construcție pentru care se posedă autorizația de desființare nr. 47/18.05.2010.
Raportul de expertiză se coroborează și cu declarația martorei B. M. M. care a precizat că reclamanta a efectuat curățenie după obținerea autorizației de demolare, iar la sfârșitul anului 2010, materialele de construcție rezultate din demolare au fost duse la gunoi, întrucât nu se mai puteau folosi și, deși martorul D. V. a precizat că erau multe lucruri depozitate lângă peretele casei pârâților, respectiv lemne, cărămizi, materiale de construcții, instanța a reținut că aceasta era situația în anul 2004, astfel cum a declarat martorul, cu mult înainte de promovarea acțiunii, declarația necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, sub acest aspect.
Pentru motivele arătate, întrucât pârâții nu au făcut dovada că, în prezent, sunt depozitate deșeuri provenind din construcții, pe zidul construcției acestora aflat pe hotarul celor două proprietăți sau că ar fi necesare operațiuni de igienizare a imobilului proprietatea reclamantei, au fost respinge aceste capete de cerere ca fiind neîntemeiate.
Referitor la capetele 2 și 4 de cerere, s-a reținut că, potrivit raportului raportul de expertiză - completare T. C., la imobilul - proprietatea pârâților s-au constatat, pe peretele exterior dinspre reclamantă, urme de igrasie, iar peretele exterior nu era tencuit, deteriorările constatate la construcția pârâților, respectiv igrasie nefiind produse de resturile de construcție și materialele depozitate de reclamantă, datorându-se exclusiv execuției defectuoase a peretelui exterior (înălțime mică a elevației, lipsă hidroizolație, lipsă tencuieli exterioare).
În aceste condiții, întrucât deteriorările constatate la construcția pârâților nu se datorează faptei reclamantei, ci altor cauze, prima instanță a constatat că reclamanta nu poate fi obligată să permită accesul pârâților în curtea proprietății sale pentru a se putea efectua lucrările de înlăturare a consecințelor depozitării de către aceasta a unor materiale reziduuri de construcții, pe zidul construcției pârâților și, întrucât reclamanta nu are o culpă în deteriorarea construcției pârâților, nefiind făcută dovada contrară în cauză, aceasta nu poate fi obligată să plătească pârâților contravaloarea lucrărilor de reparații la imobilul proprietatea acestora, ce ar fi ocazionate de depozitarea materialelor, eventualele lucrări de reparații urmând a fi efectuate de pârâți pe cheltuiala acestora, întrucât deteriorările se datorează unor defecte de construcție.
De altfel, în somația transmisă de pârâți reclamantei nu se face nicio referire la culpa acesteia în deteriorarea construcției pârâților și nici la suportarea de către aceasta a contravalorii lucrărilor de reparații, motive pentru care aceste capete de cerere au fost respinse.
În temeiul art.274 C.pr.civ., instanța de fond a dispus obligarea în parte a pârâților la plata către reclamantă a sumei de 269,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru - 19 lei, timbru judiciar - 0,3 lei și parte onorariu expert numit de instanță - 250 lei, raportat la capătul de cerere admis, iar reclamanta a fost obligată la plata către pârâți a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parte din onorariul expert numit de instanță - 200 lei și parte din onorariul avocațial - 500 lei, având în vedere, obiectul și complexitatea cauzei și faptul că acțiunea principală a fost admisă doar în parte, reclamanta având o culpă procesuală în promovarea capătului 2 de cerere al acțiunii principale care a fost respins.
În ceea ce privește celelalte cheltuieli de judecată solicitate de ambele părți, instanța de fond a apreciat că nu se impune acordarea acestora, raportat la soluția pronunțată în cauză și la culpa procesuală a părților în cauză.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs, în termen legal, reclamanta R. C., criticând-o sub aspectul modalității de acordare a cheltuielilor de judecată, în condițiile în care, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă, dispunându-se obligarea pârâților să desființeze streașină construcției acestora care depășește limita de proprietate dintre părți, fiind respins capătul de cerere din acțiune referitor la obligarea pârâților la plata sumei de 762 lei cu titlu de despăgubiri.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a susținut că cererea reconvențională formulată de pârâți care cuprindea 5 capete de cerere, separate, a fost respinsă în totalitate ca neîntemeiată, din aceste 5 capete de cerere formulate de pârâți, 3 aveau ca obiect obligații referitoare la executarea unor lucrări de consolidare și reparații la imobilul pârâților, al patrulea capăt de cerere avea ca obiect plata de despăgubiri estimate provizoriu la 10.000 lei și ultimul capăt de cerere privea acordarea de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere până la îndeplinirea fiecăreia din obligațiile arătate la punctele 1, 2 și 3 din cererea reconvențională.
Instanța de fond a acordat ambelor părți cheltuieli de judecată, în baza art.274 C.pr.civ., acordând reclamantei taxa de timbru pentru capătul de cerere privind obligarea pârâților de a desființa streșina acoperișului și parte din onorariul de expert numit de instanță, raportat la capătul de cerere admis, de 250 lei, deoarece nu s-a solicitat plata onorariul de avocat, apărarea fiind gratuită și, tot în baza aceluiași text de lege, s-au stabilit cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei către pârâți în cuantum de 700 lei, reprezentând parte din onorariu de expert de 200 lei și parte din onorariul avocat în sumă de 500 lei, motivând aceste sume prin prisma obiectului acțiunii și a complexității acesteia, dar și pe faptul că acțiunea principală a fost admisă doar în parte.
S-a consemnat că nu se impune acordarea celorlalte cheltuieli de judecată solicitate de ambele părți față de culpa lor procesuală, această referire vizând onorariile experților parte.
Consideră reclamanta soluția greșită pornind chiar de la textul art.274 C.pr.civ., precum și având în vedere doctrina și practica judiciară în materie.
Prin admiterea în parte a acțiunii, instanța de fond trebuia să acorde și parte a onorariului expertului parte, atâta vreme cât se apreciază la onorariul expertului numit de instanță, deoarece cheltuielile se referă la administrarea unei singure probe.
Cu privire la cuantumul acordat din cheltuielile efectuate de reclamantă, instanța a stabilit, în mod eronat, că trebuie să primească numai o parte din onorariul pentru expertul constructor numit de instanță, deoarece acest onorariu a fost achitat, în părți egale, atât de reclamantă, cât și de pârâți.
Expertul nu a răspuns decât solicitărilor referitoare la capătul de cerere din acțiune admis, pentru celălalt capăt de cerere fiind nevoie de lucrarea suplimentară a expertului parte, ponderea majoră în raportul de expertiză și completările acestuia având solicitările pârâților.
Ca urmare, instanța de fond trebuia să acorde reclamantei parte din onorariului expertului constructor achitat de aceasta, precum onorariul achitat pentru expertul consilier față de faptul că lucrările lor au fost avute în vedere la admiterea acțiunii.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate pârâților, prima instanță a precizat că acestea au fost determinate de obiectul și complexitatea cauzei și de faptul că acțiunea principală a fost admisă doar în parte, reclamanta având o culpă procesuală în promovarea capătului 2 de cerere al acțiunii.
Din motivarea sentinței se înțelege că aceste criterii de acordare a cheltuielilor au fost avute în vedere numai pentru pârâți, iar nu și pentru reclamantă, ceea ce dovedește nelegalitatea soluției pe acest aspect.
Instanța de fond a acordat pârâților parte din onorariul expertului numit de instanță, deși toate pretențiile lor au fot respinse, onorariul achitat de pârâți având drept scop dovedirea celor 5 capete de cerere din cererea reconvențională.
Cu privire la onorariul de avocat acordat, instanța de fond nu a avut în vedere complexitatea cauzei, întrucât ar fi observat că aceasta a fost determinată de cererea reconvențională cu cele 5 capete de cerere și pretenții concretizate în sume mari și probe numeroase care nu au dus însă decât la respingerea cererii.
Solicită reclamanta o corectă aplicare a art.274 C.pr.civ. pentru a se evita situația ca, o parte căreia i-au fost respinse toate cererile, să primească cheltuieli de judecată mult mai mari decât partea care beneficiază de soluția favorabilă.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
În raport de motivele de recurs formulare de recurenta - reclamantă R. C., la data de 26.05.2014, intimații - pârâți I. L. și I. F. C. au formulat, în baza art.308 alin.2 C.pr.civ., întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat (f.11).
La termenul de judecată de astăzi – 03.06.2014, tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apel, iar nu recurs, având în vedere petitul acțiunii cu care a fost investită instanța de fond care viza o obligație de „a face”.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art.274 alin.1 C.pr.civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În speță, prin demersul judiciar inițiat, reclamanta R. C. a solicitat obligarea pârâților I. L. și I. F. C. să retragă acoperișul casei - proprietatea acestora în interiorul proprietății lor pentru ca apele rezultate din ploi să nu se mai scurgă pe terenul proprietatea sa; obligarea pârâților la plata despăgubirilor în suma de 10.000 lei pentru degradările produse imobilului - proprietatea sa aflat în imediata apropiere a casei ce le aparține, prin neprotejarea imobilului la data edificării constructiei pe linia de hotar și prin scurgerea apelor pluviale direct pe construcția care îi aparține.
Pe calea cererii reconvenționale formulate, pârâții I. L. și I. F. C. au solicitat reclamantei: 1. să ridice, din curtea proprietății sale, toate deșeurile provenind din construcții pe care aceasta le-a depozitat pe zidul construcției lor aflat pe hotarul celor două proprietăți și care duc la degradarea proprietății lor; 2. obligarea să permită accesul în curtea proprietății acestora, pentru ca pârâții să poată efectua lucrările de înlăturare a consecințelor depozitării de către reclamantă a materialelor, reziduuri de construcții, pe zidul construcției pârâților; 3. obligarea să efectueze pe cheltuiala sa toate operațiunile de igienizare a imobilului - proprietatea sa; 4. obligarea la plata sumei de 10.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații la imobilul - proprietatea pârâților, lucrări ocazionate de depozitarea materialelor pe zidul imobilului proprietatea acestora, aflat pe hotar; 5. obligarea la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere până la îndeplinirea obligațiilor de la pct.1, 2 și 3.
La data de 12.04.2011, reclamanta și-a precizat capătul 2 al cererii principale solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 4.000 lei reprezentând despăgubiri, iar prin „Nota de ședință” depusă pentru termenul de judecată din 01.11.2011, pârâții au învederat că înțeleg să renunțe la judecata capătului 5 al cererii reconvenționale privind obligarea reclamantei la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.
Prin încheierea de ședință din data de 04.05.2012, instanța de fond a încuviințat, la solicitarea ambelor părți, efectuarea unei expertize tehnice de specialitate construcții civile și industriale, sens în care s-a stabilit un onorariu în cuantum de 1.000 lei ce urma a fi suportat, în cote egale, de câte 500 lei de reclamantă, respectiv de pârâți (f.156 – dos. fond), dovada achitării părților din onorariu fiind făcută prin decontul privind justificarea cheltuielilor ocazionate de efectuarea expertizei (f.193 – dos. fond).
Prin sentința apelată, instanța de fond a luat act că pârâții I. L. și I. F. C. au renunțat la judecata capătului 5 al cererii reconvenționale privind obligarea reclamantei la plata daunelor cominatorii, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, dispunând obligarea pârâților să desființeze streașina construcției acestora care depășește limita de proprietate, în suprafață de 1,418 mp. (respectiv lungime 14,18 m. și lățime 0,10 m.), contur 25 – 1 – 16 – 17 – 20 – 12 – 26 - 25), astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză T. C., respingând în rest acțiunea, ca fiind neîntemeiată, precum și cererea reconvențională formulată de pârâți.
Prin aceeași sentință, s-a dispus obligarea în parte a pârâților la plata către reclamantă a sumei de 269,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru - 19 lei, timbru judiciar - 0,3 lei și parte onorariu expert - 250 lei, iar reclamanta a fost obligată în parte la plata către pârâți a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parte din onorariul expert - 200 lei și parte din onorariul avocațial - 500 lei.
Așadar, din cele 5 capete ale cererii reconvenționale formulate de pârâți, la termenul de judecată din data de 01.11.2011, aceștia au învederat că înțeleg să renunțe la judecata capătului 5 al cererii reconvenționale privind obligarea reclamantei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, iar prin sentința atacată a fost respinsă în totalitate ca neîntemeiată cererea reconvențională, respectiv primele 4 capete ale cererii reconvenționale, fiind admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă.
Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma modalității de instrumentare și soluționare a cauzei, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, este evident că, fiind respinsă în totalitate cererea reconvențională formulată de pârâți, respectiv primele 4 capete de cerere ale acesteia, la judecată capătului 5 de cerere, aceștia renunțând în mod expres, nu se mai putea acorda, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 500 lei reprezentând onorariu avocat, ci numai suma de 200 lei cu titlu de onorariu expert constructor.
Susținerea reclamantei inserată în cuprinsul motivelor de apel în sensul că instanța de fond ar fi trebuit să acorde acesteia, cu titlu de cheltuieli de judecată, parte din onorariul expertului constructor achitată de aceasta, dar și onorariul achitat expertului consilier, în speță ing. Dăbuleac L., motivat de faptul că lucrarea acestuia a fost avută în vedere la admiterea acțiunii nu poate fi avută în vedere, câtă vreme, pe de o parte, prin dispozitivul sentinței apelate, pârâții au fost obligați la plata către aceasta a sumei de 269,3 lei din care 250 lei cu titlu de onorariu expert.
Cât privește remunerația expertului consilier, art.18 alin.1 din Ordonanța nr.2/21.01.200 (actualizată) privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară prevede că „partea interesată are dreptul să solicite ca pe lângă expertul tehnic judiciar numit să mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala acesteia, și un expert tehnic judiciar sau un specialist, nominalizat de aceasta și încuviințat de organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, în calitate de consilier al părții, din categoria persoanelor prevăzute la art.11 - 14”, alin.3 al aceluiași text de lege stipulând că „onorariul expertului tehnic judiciar sau al specialistului care participă la efectuarea expertizei în condițiile alin.1 este stabilit de parte și de expert, de comun acord, în temeiul raporturilor contractuale dintre aceștia, și este plătit acestuia de către partea care l-a nominalizat.
Pe cale de consecință, partea căreia i s-a încuviințat participarea la efectuarea expertizei dispusă în cauză a unui expert consilier este cea care suportă onorariul acestuia, stabilit de comun acord, în temeiul raporturilor contractuale existente între aceștia, un asemenea onorariu neputând fi inclus în categoria cheltuielilor de judecată la plata cărora poate fi obligată partea care a căzut în pretenții, în speță, pârâții I. L. și I. F. C..
Pentru a conchide, în mod corect instanța de fond nu a acordat reclamantei onorariul achitat de aceasta expertului consilier, după cum, în mod greșit, a fost obligată la plata către pârâți a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, câtă vreme, cererea reconvențională formulată de aceștia a fost respinsă în totalitate, ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul urmează a admite apelul și, în baza art.296 C.pr.civ., va schimba în parte sentința atacată în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea reclamantei R. C. la plata către pârâții I. L. și I. F. C. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parte din onorariu avocațial, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Trebuie precizat și faptul că, deși apelanta a beneficiat de asistență juridică calificată încă din momentul motivării cererii de apel, solicitând, în finalul cererii, a se face o corectă aplicare a art.274 C.pr.civ., nu a menționat însă, nici cu ocazia dezbaterilor asupra fondului apelului, cuantumul sumei pe care o consideră a fi echitabilă a o plăti, în raport de soluția pronunțată de instanța de fond.
Instanța urmează a lua act de susținerea apelantei – reclamante în sensul că nu solicită cheltuieli de judecată în faza procesuală a apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta - reclamantă R. C., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova împotriva sentinței civile nr. 2399/20.02.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații - pârâți I. L. și I. F. C., ambii domiciliați în Ploiești, ., jud. Prahova și, în consecință:
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea reclamantei la plata către pârâți a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parte din onorariu avocațial.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Ia act că apelanta că nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 iunie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. G. H. C. D. E.
GREFIER
R. C.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./tehnored. A.G.H.
5 ex. – 12.06.2014
d.f.nr._ – Judecătoria Ploiești
j.f.P. E. R.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 205/2014. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 26/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
