Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2346/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 2346/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 2346/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA- SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2346

Ședința publică din data de 02.06.2015

Președinte: N. C.

Judecător: D. G.

Grefier: A. Ș. P.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_, înregistrată la ORC sub nr. J40/552/15.01.2004, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, O.P. 76, C.P. 87, împotriva încheierii de ședință din data de 20.10.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata – debitoare M. A. - M., CNP_, cu domiciliul în Ploiești, .. 18, .

Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform O.P. nr._/13.10.2014, ce a fost anulat și atașat la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea formulată de petentul B. P. A., s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ /31.01.2012 și . nr._ /31.01.2012, la solicitarea creditoarei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, privind pe debitorul M. A. M., prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege.

Prin încheierea de ședință din data de 02.06.2015, Judecătoria Ploiești a respins cererea de încuviințare a executării silite ca neîntemeiată reținând că, în conformitate cu art. 632 Cod proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, art. 665 alin. 5 Cod proc. civ., stabilind că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: pct. 1 – înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.

Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Prin decizia nr. 10 pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii (a se vedea Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din_ ) Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art. 27 din OG nr. 2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

În speță, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că solicitarea de încuviințare a executării silite privește procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ /31.01.2012 si . nr._ /31.01.2012,, întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia în prezența unui martor asistent.

Față de considerentele anterior expuse, în lipsa unor dovezi care să ateste încunoștințarea debitorului, în prealabil, prin serviciul poștal, cu confirmare de primire, instanța constată că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator este nelegal îndeplinită.

Or, situația unei nelegale comunicări echivalează, din punct de vedere juridic, cu lipsa acesteia, intervalul imperativ de 15 zile neputând fi calculat decât în raport de data la care procesul-verbal a fost adus la cunoștința destinatarului cu respectarea dispozițiilor legale.

În consecință, de vreme ce însuși momentul de început al curgerii termenului este afectat de nelegala comunicare a procesului-verbal de contravenție, nici sancțiunea pasivității în materie procedurală, respectiv decăderea contravenientului din dreptul de a contesta faptele imputate, nu operează.

Într-un atare caz, prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de sancționare a faptelor contravenționale poate fi oricând răsturnată de către debitor pe calea formulării unei plângeri contravenționale în fața instanței, fiind pusă sub semnul întrebării nu doar a exigibilitatea creanței pretinse ci însăși existența acesteia în patrimoniul creditoarei.

În consecință, constatând că prezentul procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ /31.01.2012 si . nr._ /31.01.2012,, întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia, nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG nr. 2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V- a din Codul de procedură civilă, instanța de fond a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat apel creditoarea C. NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA -S.A. prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri București criticând-o ca nelegală și netemeinică.

A criticat creditoarea încheierea arătând că, prin cererea adresată BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC P. A., a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare silita împotriva debitorului A. M. M., întrucât aceasta nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv Procesul Verbal De Constatare A Contravenției . nr._/31.01.2012, . nr._/31.01.2012.

În urma solicitării sale, executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită, apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitoarei.

De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu.

Prin încheierea atacata, instanța de executare a respins în mod netemeinic și nelegal cererea de încuviințare a executării silite, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu, "prin afișare Ia domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire" în conformitate cu prevederile O.G. 2/2001 și că procesul - verbal în cauză nu prezintă caracterul de titlu executoriu în sensul dispozițiilor art. 37 din OG nr.2/2001.

În acest sens, potrivit prevederilor art. 27 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor."

Mai mult decât atât, potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continua poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp în chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor al consumării, când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea.

Epuizarea contravenției continue este dată de momentul intervenției unei forțe contrare care poate avea ca sursă fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.

Contravenția continua este reglementata de dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, ce definesc acest tip de contravenție ca fiind situația in care încălcarea obligației legale durează în timp, și anume, actul de executare se prelungește în timp, în baza aceleași rezoluții contravenționale.

Instituția contravenției continue are o importantă relevanță în incidența cu alte instituții de drept. Astfel, legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează și termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.

Aceste considerente ale doctrinei juridice sunt clar statuate și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest sens, prin Decizia nr. 2570/18.04.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală s-a statuat faptul că "în cazul în care în timpul duratei unei infracțiuni continue se adoptă mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii în vigoare la data când activitatea infracțională s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început și a durat o perioadă de timp."

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

Prin urmare, având în vedere cele sus rubricate, în speța de față, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul în care contravenția continuă se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv CNADNR - SA prin agenții constatatori.

Având în vedere faptul că, în speță, momentul epuizării contravenției continue îl reprezintă anul 2011, învederează instanței de judecată faptul că aplicarea dispozițiilor art. 27 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, înainte de apariția Deciziei nr. 10/2013 pronunțată de ÎCCJ, prevedea că modalitatea de comunicare a procesului - verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativă și nu subsidiară.

Prin urmare, datorita faptului ca fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă, astfel cum este definită și reglementată de OG nr. 15/2002, precum și că legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese în mod evident faptul că, în speță, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.

Emiterea și comunicarea procesului - verbal de contravenție în cauză a fost efectuată în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, solicită instanței de apel să constate faptul că procesul - verbal de contravenție în cauza a fost emis în termenul Ierni de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Prin urmare, nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciată sau că debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 31 alin.l din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Or, debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului - verbal de contravenție și nici nu a achitat de bună voie obligația stabilită prin procesul - verbal de contravenție ca și sancțiune aplicată pentru fapta săvârșită.

În acest sens, conform art. 37 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, procesul - verbal neatacat ăn termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

De asemenea, solicită instanței de apel să constate faptul că în cuprinsul procesului - verbal de constatare a contravenției în cauză este identificată creanța supusă executării silite și că această creanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certă, lichidă și exigibilă.

Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012) legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani și străini, pentru vehiculele înmatriculate.

Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului - verbal de constatare a contravenției generat și semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001, respectiv până în luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită suma de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă.

Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR - SA în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile OUG nr. 84/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul CNADNR - SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșita de utilizator și în consecința și recuperarea creanțelor aferente.

Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.

Prin urmare, reiese fără echivoc faptul că în speță este vorba de o creanță de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanța care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC.

Această creanță este supusă regulilor de procedură civilă, iar în caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se execută la cererea creditorului de către executoria judecătoresc.

Astfel, instanța de fond trebuia să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 638 NCPC raportat la art. 640 NCPC și la art. 37 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare și să constate faptul că procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de Ia comunicare sau luare Ia cunoștință constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

De asemenea, instanța de fond în baza considerentelor sus rubricate, trebuia să constate faptul că această creanță este certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art. 662 alin. 1-3 NCPC.

Mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedură necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formală și limitată („pipăie fondul") la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție și pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlul ori prescrierea dreptului de a cere executarea silită ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.

Potrivit art. 665 alin. 5 NCPC încuviințarea executării silite poate fi respinsă numai dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie potrivit legii titlu executoriu.

De asemenea, instanța de fond în temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul pronunțării și deliberării asupra încuviințării executării silite avea obligația să respecte dispozițiile art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă care stabilesc: "Dispozițiile Codului de Procedură Civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedură Civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie."

Totodată, arată că, potrivit art. 665 alin. 2 NCPC încuviințarea executării silite se face fără citarea părților, tocmai pentru faptul că procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, legiuitorul reglementând clar acest aspect.

Prin urmare, în aceasta fază, instanța de executare are numai obligația de a verifica dacă procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia.

În acest sens, în procedura necontencioasa a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare să facă distincțiile la care trimite Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, întrucât numai partea interesată poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului - verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investită cu o cerere de încuviințare silită.

De asemenea, solicită instanței de judecată să constate faptul că Deciziile pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție dobândesc valoare obligatorie de la data publicării, acestea având valoare egală cu cea a legii cu caracter interpretativ.

Prin urmare, aplicarea Deciziei nr. 10/2013 a ÎCCJ în speța de față, deci pentru o situație anterioară momentului pronunțării, ar fi echivalentă cu a da caracter retroactiv unei dispoziții legale.

Ori norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are un conținut de drept material, ci constituie o dispoziție procedurală căreia nu i se aplică principiul legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale.

Prin urmare, solicită instanței de judecată să constate faptul că procedura de comunicare a titlului executoriu în cauză s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv.

În baza acestor considerente, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului — verbal de constatare a contravenției R12 nr._/31.01.2012, . nr._/31.01.2012.

Creditoarea am invocat în drept prevederile art. 665 alin. 6 NCPC, art. 466 și următoarele NCPC, precum și dispozițiile legale cuprinse în prezentul apel în temeiul art. 223 NCPC solicită judecata și în lipsă.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .

Examinând actele și lucrările dosarului, motivele de apel, încheierea atacată și având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul constată că apelul este tardiv pentru considerentele următoare:

Încheierea Judecătoriei Ploiești prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea CNADNR SA prin care aceasta solicita încuviințarea executării silite a fost comunicată la data de 03 dec. 2014 așa cum reiese din dovada de înmânare n a încheierii atacate.

Apelul a fost declarat de creditoare la data de 10 dec..2014 astfel cum rezultă din ștampila poștei aplicată, pe plicul cu care a fost înaintată cererea de apel.

În conformitate cu disp. art. 665 alin. 6 C. pr.civ., încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată exclusiv cu apel numai de creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.

Potrivit art. 180 C. pr. civ., termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.

Dispozițiile art. 181 alin. 1 pct. 2 C. pr. civ. statuează că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care se sfârșește.

Potrivit alin. 2 din art. 181 C. pr. civ., când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în ultima zi lucrătoare care urmează.

Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, conform disp. art. 184 alin. 1 C. pr. civ.

Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.

Conform disp. art. 185 alin. 1 C. pr. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afara cazului în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Astfel, apelul declarat de creditoare la data de 10.12.2014 astfel cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul cu care a fost înaintată cererea de apel este tardiv fiind depășit termenul de 5 zile pentru declararea căii de atac, termen care se împlinea la data de 9.12.2014, fiind fără relevanță faptul că acesta a fost înregistrat la creditoare la data de 08.12.2014 cu nr. 18/_.

Așa fiind, tribunalul va admite excepția tardivității apelului invocată din oficiu de instanță și va respinge apelul ca tardiv declarat, potrivit disp. art. 480 alin. 1 C. pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității apelului invocată din oficiu de instanță.

Respinge apelul declarat de ca tardiv declarat, apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_, înregistrată la ORC sub nr. J40/552/15.01.2004, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, O.P. 76, C.P. 87, împotriva încheierii de ședință din data de 20.10.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata – debitoare M. A. - M., CNP_, cu domiciliul în Ploiești, .. 18, ., județul Prahova, ca tardiv introdus.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 iunie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

N. C. D. G.

GREFIER

A. Ș. P.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red./tehnored.N.C.

4 ex./17.06.2015

D.f._ /2013 - Judecătoria Ploiești

J.f. T. M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2346/2015. Tribunalul PRAHOVA