Contestaţie la executare. Decizia nr. 2446/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 2446/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 2446/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR 2446
Ședința publică de la 15.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte - D. G.
Judecător – A. D. P.
Grefier - I. C. M.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanții contestatori G. G. si G. M., ambii cu domiciliul in com. Românești, ., J. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 618/21.01.2015 a Judecătoriei Ploiești, in contradictoriu cu intimații E. G. și E. M., ambii cu domiciliul in Ploiești, .. 88, J. Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 15.06.2015 când a dat următoarea decizia:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei de față,constata următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiesti la data de 28.05.2014, sub nr._, petentii G. G. și G. M. în contradictoriu cu intimații E. G. si E. M., contesta executarea silita si solicita:
- anularea formelor de executare efectuate in dosarul de executare nr.23/2014 al Biroului Executorilor Judecatoresti M. I., prin reducerea onorariului de executor judecătoresc.
- suspendarea executării silite pana la soluționarea definitiva si irevocabila a contestației.
-cu cheltuieli de judecata.
În motivare, se arată că a fost încuviințata executarea silita prin încheierea din data de 21.02.2014 in dosarul_, iar contestatorul au primit o somație din partea executorului judecătoresc M. I. care le comunica ca in termen de 8 zile sa se conformeze dispozitivului prin sentința civila_/281/2012 pronunțata de Judecătoria Ploiesti, respectiv sa lase in deplina proprietate si posesie suprafața de 2m atribuit intimaților.
Contesta cheltuielile de executare in ceea ce privește cuantumul onorariului executorului judecătoresc ca fiind disproporționat raportat la valoarea celor 2 mp ce au făcut obiectul grănițuirii.
La termenul de judecată din 31.10.2014 contestatorul depune un înscris prin care precizează ca a renunțat la cererea de suspendare a executării silite . S-a achitat taxa de timbru de 394 lei, inclusiv 50 lei pentru cererea de suspendare. S-au atașat copii certificate după dosarul executional 23/2014 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecatoresti ”I. M.” .
Prin sent.civ. nr. 618/21.01.2015 pronunțata de Judecătoria Ploiesti , instanța constata următoarele:
Titlul executoriu ce a stat la baza urmăririi silite din dosarul execuțional 23/2014 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc ”I. M.” il reprezintă sentința civila14345 din 25.10.2012 pronunțata de Judecatoria Ploiesti in dosarul_, prin care s-a admis cererea reclamanților E. G. si E. M. in contradictoriu cu paratii G. G. si G. M. prin care s-a dispus obligarea contestatorilor din acest dosar sa lase reclamanților in deplina proprietate si pașnica posesie suprafata de 2 mp, conform raportului de expertiza topo întocmit de expert A. F. G.. S-a dispus compensarea cheltuielilor de judecata.
In vederea executării silite, s-a întocmit dosarul executional 23/2014 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecatoresti ”I. M.”, s-a admis cererea de executare silita, iar prin încheierea din data de 21.02.2014 pronunțata in dosarul_ de Judecătoria Ploiesti s-a admis cererea de încuviințare silita. La data de 16.05.2014 executorul judecătoresc a comunicat somații de plata contestatorilor prin care s-a pus in vedere acestora ca in termen de 8 zile sa lase in deplina proprietate intimaților in deplina proprietate suprafața de 2 m.p. si a solicitat 4120 lei cheltuieli de executare silita.
La data de 10.06.2014 s-a încheiat procesul verbal de punere in posesie prin delimitarea terenului prin fixarea unui tarus metalic si s-a predat intimaților suprafața de teren astfel delimitata.
La termenul din 13.01.2014 s-au administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Potrivit art.622 obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de buna voie. In cazul in care debitorul nu executa de buna voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, care începe odată cu sesizarea organului de executare,..
In ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, Ordinul Ministerului Justitiei nr.2550/2006, prevede pentru pentru activitatea prestata-grănițuire -un onorariu intre 60 lei si 2200 lei debitor persoana fizica, iar din încheierea din 16.06.2014 nu rezulta care este exact cuantumul onorariului executorului. Se precizează in încheiere o valoare de 3120 lei (cu TVA) reprezentând onorariu si cheltuieli de executare.
La aprecierea cuantumului onorariului executorului, instanța va tine seama, nu numai de valoarea titlului executoriu-grănițuire 2mp, ci și de complexitatea cauzei (prezenta cauză fiind una de complexitate relativ redusă), precum și de munca depusă de executor. Fără a se contesta activitatea, din dovezile existente la dosarul de executare, se constată că munca executorului a constat in întocmirea unor acte de executare tip-somații, cerere de executare silita, procese-verbale de stabilire cheltuieli, proces-verbal de punere in posesie .
În aceste condiții, raportat la munca efectivă dovedită ca fiind desfășurată util de executor, instanța considera că numai suma de 1800 lei(inclusiv tva) poate fi considerată ca fiind o cheltuială întemeiata, in limitele prevăzute de Ordinul Ministerului Justitiei nr.2550/2006.
Sub aspectul cenzurării de către instanța de fond a onorariului de executor în faza executării silite, instanța considera cã este obligația activa a judecătorului de a verifica pe parcursul acestei proceduri legale realitatea si temeiul cheltuielilor de executare.
Potrivit art. 451 alin 2 NCPC instanța poate cenzura chiar din oficiu partea de cheltuieli de judecata reprezentata de onorariu avocat. Or, potrivit dosarului de executare silita, suma de 1000 lei onorariu aparator, mentionatã în procesul-verbal de cheltuieli de executare din 16.06.2014, chiar daca este mult mai mica decât onorariul de executor trebuia sã fi fost dovedita a fi achitatã efectiv si nu doar convenitã, intimatul prezentând un înscris probator în acest sens.
Dar chiar daca exista un document de plata, instanța de control, are obligația sa cenzureze o astfel de creanța, sub aspectul limitei unui cuantum rezonabil. La aprecierea cuantumului onorariului avocatului, instanța trebuie să țină seama, nu numai de valoarea titlului executoriu, ci și de complexitatea cauzei (prezenta cauză fiind una de complexitate relativ redusă), precum și de munca depusă de avocat. Fără a se contesta activitatea aparatorului intimatului, din dovezile existente la dosarul de executare, se constată că munca apărătorului ales a constat în reprezentarea intereselor intimatului in fata executorului formulând cererea de executare silita, dar nu si in întocmirea vreunui act procedural important.
În aceste condiții, raportat la munca efectivă dovedită ca fiind desfășurată personal de apărătorul intimaților, instanța considera că numai suma de 700 lei poate fi considerată ca fiind o cheltuială rezonabilă. In acest sens este si jurisprudența CEDO (în cauza C. contra România (Hotărârea din 26 mai 2005, în cauza Johanna Huber contra România, Hotărârea din 21 februarie 2008). Pentru motivele arătate, instanța a admis contestația si a dispus reducerea cheltuielilor de executare in dosarul de executare silita 23/2014 al B. M. I., respectiv, a redus onorariul executorului judecătoresc la suma de 1800 lei ( inclusiv TVA) si a redus onorariul avocatului D. G. la suma de 700 lei.
Împotriva acestei sentințe au formulat cerere de apel contestatorii G. G., CNP_ și G. M., CNP_, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 03.04.2015, sub același număr unic de dosar.
In motivarea cererii de apel arata ca, sentința Civilă 618 din 21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești prin care a fost admisă contestația "parțial" are o motivare fora suport deoarece Ordinul Ministrului Justiției 2550/C/2006 anexat la prezenta contestație indică pentru grănițuiri așa cum reține instanța de fond un onorariu cuprins între 60 lei și 2200 lei.
In opinia apelanților, nu a fost făcută o apreciere corectă a cuantumului onorariului executorului judecătoresc, raportat la obiectul contestației desi se reține complexitatea relativ redusă a cauzei, onorariul se încadrează spre maximul stabilit conform Ordinului Ministrului Justiției 2550/C/2006.
De asemenea, arată apelanții că onorariul avocatului este unul exagerat având în vedere complexitatea și munca depusă în acest dosar de executare (o cerere de legalizare a unei hotărâri și o cerere de executare).
Față de cele învederate solicită admiterea apelului, schimbarea Sentinței Civile nr. 618 din 21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești în sensul reducerii onorariilor la un cuantum real raportat obiectul executării.
Probe: înscrisurile depuse la dosar
În drept: art. 466 Cod Procedură Civilă și următoarele, Ordinul Ministrului Justiției 2550/C/2006.
Examinând actele si lucrările dosarului, in raport de motivele de apel invocate, de dispozițiile legale incidente in cauza si de probele administrate, Tribunalul constata următoarele:
In esență, apelanții invoca faptul că, prima instanță a apreciat in mod greșit asupra cuantumului onorariului executorului judecătoresc si a onorariului de avocat, astfel încât solicita o reducere mai mare a acestora.
In ce privește cuantumul executorului judecătoresc, Tribunalul apreciază ca fiind justificata critica apelanților, față de obiectul cererii de executare silita respectiv grănițuirea si punerea in posesie a creditorului pe o suprafața de 2 m.p.
Onorariile minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești au fost prevăzute prin anexa la Ordinul Ministrului Justiției 2550/C/2006 .
Astfel, pentru activitatea executorului judecătoresc ce vizează punerea in posesie si granițuirea, onorariul minim este de 60 lei si cel maxim este de 2200 lei, pentru debitor persoana fizica.
In cauza, având in vedere obiectul cererii de punere in executare silita, Tribunalul constata ca in mod greșit prima instanța a redus insuficient onorariul executorului judecătoresc, fara a se orienta la limita minima a acestuia, raportat la suprafața de teren pentru care urma a se efectua grănițuirea si punerea in posesie, respectiv 2 m.p.
In ceea ce privește onorariul avocatului, Tribunalul constată de asemenea că acesta este disproporționat fata de activitatea efectiva depusa de avocat in cadrul procedurii de executare silita, activitate ce se rezuma in mod efectiv la redactarea cererii de punere in executare silită.
In condițiile in care, in prezent, legea nu reglementează „plafoane minimale” ale onorariului de avocat, munca prestata de avocat rămâne un criteriu fundamental in raport cu care instanța poate statua, in conformitate cu prevederile art. 451 alin. 2 Noul Cod procedura civila, asupra posibilității de reducere a onorariului de avocat.
Potrivit dispozițiilor legale din Statutul profesiei de avocat, onorariile vor fi stabilite in raport cu dificultatea cazului, amploarea sau durata acestuia, avându-se in vedere si o . elemente precum: timpul si volumul de munca solicitata pentru executarea mandatului, importanta intereselor in cauza, situația financiara a clientului.
Prin urmare, Tribunalul apreciază ca fiind întemeiate si criticile apelanților referitoare la cuantumul onorariului de avocat, având in vedere complexitatea executării silite ce face obiectul prezentei examinări si timpul necesar a fi alocat de către un avocat unei astfel de activități.
Concluzionând, pentru considerentele arătate in precedent, in temeiul art. 480 NCPC, Tribunalul va admite apelul declarat de apelanții contestatori G. G. si G. M. împotriva sent.civ. nr. 618/21.01.2015 pronunțata de Judecătoria Ploiesti si va anula sentința atacată, va admite contestația la executare si pe cale de consecință, va dispune reducerea cheltuielilor de executare in dosarul de executare silita 23/2014 al B. M. I., respectiv onorariul executorului judecătoresc la suma de 700 lei și a onorariului de avocat la suma de 300 lei, onorarii pe care le apreciază ca fiind echitabile față de complexitatea cauzei si de munca efectiva prestata de executorul judecătoresc si respectiv de către avocatul creditorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții contestatori G. G. si G. M., ambii cu domiciliul in com. Românești, ., J. Prahova, împotriva sent.civ. nr. 618/21.01.2015 pronunțata de Judecătoria Ploiesti, in contradictoriu cu intimații E. G. și E. M., ambii cu domiciliul in Ploiești, .. 88, J. Prahova.
Anulează sentința atacată, admite contestația la executare si pe cale de consecință dispune reducerea cheltuielilor de executare in dosarul de executare silita 23/2014 al B. M. I., respectiv onorariul executorului judecătoresc la suma de 700 lei și a onorariului de avocat la suma de 300 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. G. A. D. P.
Fiind in c.o. semneaza Presedintele completului
GREFIER
I. C. M.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. D.G./tehnored. B.M.D.
4 ex./21.07.2015
d.f.nr._ Jud. Ploiești
j.f. T. N. P.
← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 2447/2015.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 1395/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
---|