Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 390/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 390/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 390/2015
ROMANIA
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._/281/2012
DECIZIA CIVILĂ NR.390
Ședința publică din data de 22.09.2015
PREȘEDINTE – P. A. D.
JUDECĂTORI – R. C.
- C. M.
GREFIER – CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. cu sediul în București, ..5, sector 3 – SUCURSALA JUDEȚEANĂ PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, . împotriva sentinței civile nr._/08.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. W. D., domiciliat în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova și intimații pârâți V. R., domiciliat în Ploiești, ., nr.53 A, jud. Prahova, V. CATELUȚA, domiciliată în Ploiești, ., nr.53 A, jud. Prahova și cu reședința în orașul I., ., jud. B..
Cererea de recurs timbrată cu suma de 1150 lei conform OP NR._/08.07.2015 și 3 lei timbru judiciar, anulate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant reprezentat de avocat O. M., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul intimatului reclamant, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului intimatului pârât asupra recursului.
Reprezentantul intimatului pârât, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată cu nr._ /21.12.2012 la Judecătoria Ploiești, reclamantul F. W. D. a chemat în judecată pe pârâții V. Rădel, V. Cateluța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de către pârâți în timpul căsătoriei constând în imobilul situat în Ploiești, ., nr. 53A, jud. Prahova, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în baza sentinței civile nr._/24.11.2011 a Judecătoriei Ploiești, pârâtul a fost obligat să-i plătească suma de 73 euro în echivalent lei la data plății, lunar, în vederea utilizării servituții de trecere începând cu data de 21.11.2010, obligație pe care pârâtul nu și-a îndeplinit-o de bună voie, motiv pentru care s-a procedat la executarea silită a pârâtului – debitor în cadrul dosarului de executare nr. 1150/2012, executare pe parcursul căreia s-a constatat că imobilul în litigiu reprezintă bun comun, impunându-se partajarea acestuia în vederea facilitării executării silite a debitorului.
La data de 14.03.2013 pârâta V. Cateluța a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în condițiile în care imobilul în litigiu nu poate face obiectul unei executări silite, fiind ipotecat în favoarea B. SA Sucursala Prahova, precum și o cerere reconvențională, solicitându-se atribuirea în lotul său, în exclusivitate, a imobilului în litigiu, reprezentând domiciliul său, fiind singura care are posibilități financiare să achite împrumutul bancar.
În ședința publică din data de 14.03.2013, instanța, având în vedere cererea reconvențională, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a B. SA- Sucursala Județeană Prahova.
După administrarea probelor cu acte, expertize tehnice topometrică, construcții, prin sentința civilă nr._/8.10.2014 a Judecătoriei Ploiești, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților și s-a dispus sistarea stării de proprietate comună existentă între pârâții, persoane fizice, asupra imobilului situat în Ploiești, ., nr. 53A, jud. Prahova, reprezentând bun comun dobândit în timpul căsătoriei potrivit contractului de vânzare – cumpărare nr. 1052/26.03.2009 în cote de ½ fiecare, conform variantei I de la raportul de expertiză tehnică construcții ing. I. M., variantă în temeiul căreia s-a atribuit întregul imobil în lotul pârâtului V. Rădel, respectiv casa și terenul de 51 mp în valoare totală de_ lei, fiind obligat pârâtul la plata unei sulte în favoarea pârâtei V. Cateluța de_,5 lei.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta V. Cateluța și au fost obligați pârâții persoane fizice, să plătească reclamantului suma de 5900 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, onorariu avocat, onorarii experți constructor și topo.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1052/26.03.2009, pârâții persoane fizice au dobândit în mod egal, de câte ½ fiecare imobilul în litigiu situat în Ploiești, ., nr. 53A, jud. Prahova, având un teren de 51 mp și o construcție, imobil asupra căruia s-a instituit ipotecă în favoarea pârâtei B.- Sucursala Județeană Prahova, în temeiul contractului de ipotecă nr._/26.03.2009 pentru suma de_ euro, iar prin sentința civilă nr._/24.11.2011 a Judecătoriei Ploiești, rămasă irevocabilă, a fost obligat pârâtul – debitor să plătească reclamantului suma de 73 euro în echivalent lei la data plății, lunar în schimbul unei servituți de trecere stabilită în favoarea pârâtului de la data introducerii acțiunii plus 540 lei cheltuieli de judecată, obligații pe care pârâtul – debitor nu le-a îndeplinit de bună voie, caz în care reclamantul a procedat la executarea silită a pârâtului debitor în vederea încasării sumelor datorate de către acesta în cadrul dosarului de executare nr. 1150/2012, executare pe parcursul căreia s-a constatat existența unui impediment la executare în ceea ce privește caracterul de bun comun al imobilului în litigiu.
S-a menționat că potrivit disp.art. 33 C.fam în vigoare la data dobândirii imobilului, art. 6735 alin.2 C.pr.civ. art. 6739 C.pr.civ. în condițiile în care debitorul – pârât nu a făcut dovada că deține vreun bun propriu în vederea executării sale silite de către reclamantul creditor se impune partajarea imobilului în litigiu reprezentând bun comun, cu respectarea drepturilor pârâtei B. SA- Sucursala Județeană Prahova, în calitate de creditor ipotecar, constând în atribuirea în lotul pârâtului – debitor a întregului imobil, compus din teren și construcție, în vederea facilitării executării pe cale silită a debitorului de către reclamant, egalizării loturilor prin plata de către debitor a unei sulte în favoarea pârâtei codevălmașe, astfel încât în baza dispozițiilor legale sus menționate, a fost admisă acțiunea și s-a dispus partajarea imobilului în litigiu potrivit variantei I de la raportul de expertiză tehnică construcții ing I. M..
În baza disp.art. 274 C.pr.civ. au fost obligați pârâții persoane fizice la 5900 lei cheltuieli de judecată către reclamant, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională întrucât nu se justifică atribuirea întregului imobil în lotul pârâtei V. Cateluța, atât timp cât este posibilă atribuirea în lotul pârâtului debitor a acestui bun și plata unei sulte în favoarea celeilalte codevălmașe în vederea egalizării loturilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta B. SA -Sucursala Județeană Prahova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii, motivându-se că în baza disp.art. 1169 C.civ. reclamantul avea obligația să-și dovedească pretențiile, considerându-se eronat că pârâtul – debitor are obligația să facă dovada existenței în patrimoniul său a unor bunuri proprii și că atât timp cât reclamantul nu a efectuat demersuri pentru identificarea bunurilor proprii ale pârâtului debitor, pretențiile acestuia au un caracter inadmisibil, mai ales că potrivit disp.art. 3731 alin. 7, art. 3732 alin 2,3 C.pr.civ. reclamantul avea posibilitatea prin intermediul executorului judecătoresc să obțină informații privind existența sau inexistența unor bunuri proprii în patrimoniul debitorului său, sentința fiind dată cu încălcarea legii, lipsită de temei legal, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii de partaj bunuri comune.
În continuare, recurenta a arătat că nu au fost respectate disp. art. 353 alin 2,3 din N.C.civ. în vigoare la data formulării acțiunii, art. 6731 și urm. C.pr.civ. care stabilesc posibilitatea de formulare a unei acțiuni de partaj bunuri comune, numai după identificarea, urmărirea bunurilor proprii ale debitorului, în măsura acoperirii creanței reclamantului și că nu i s-a comunicat niciun act care să ateste inexistența în patrimoniului pârâtului debitor a bunurilor proprii ale acestuia, având un drept de ipotecă asupra imobilului în litigiu pentru suma de_ euro, spre deosebire de valoarea creanței reclamantului de cca 4015 euro, impunându-se partajarea imobilului numai în măsura acoperirii creanței reclamantului, adică în raport de suma de 1825 euro și nicidecum în cote egale, respectiv_ euro.
De asemenea, recurenta a precizat că la data de 27.11.2013 avea o creanță față de pârâții debitori de 22.052,54 euro, garantată cu ipotecă instituită asupra imobilului în litigiu, devenind aplicabile disp.art. 564 C.pr.civ. conform cărora creanțele privilegiate vor fi plătite înaintea oricăror altor creanțe, cu excepția cheltuielilor de executare și că partajul imobilului nu poate fi solicitat doar în scopul valorificării bunului, a îndestulării unicului creditor garantat, fără să se demonstreze posibilitatea realizării unei asemenea îndestulări, chiar parțiale a reclamantului, mai ales că există riscul unui concurs de creditori și în ceea ce o privește pe pârâta V. Cateluța raportată la sulta pe care urmează să o încaseze de la pârâtul debitor.
Totodată, recurenta a menționat că nu s-a făcut dovada existenței unui interes personal, direct al reclamantului privind formularea acțiunii de partaj, privind posibilitatea îndestulării chiar parțială a creanței sale, acțiunea neprofitând reclamantului, urmărind asigurarea creanței sale în calitate de creditor ipotecar față de ambii debitori și că ipoteca reprezintă un drept indivizibil care subzistă asupra întregului bun, incorporat imobilului, conservată în mâinile oricărei persoane în care s-ar afla imobilul, drept care rămâne neatins, indiferent de modalitatea de partajare a imobilului, având dreptul să se îndestuleze cu prioritate înaintea altui creditor, mai ales că garanția instituită în favoarea băncii operează până la îndeplinirea integrală a obligațiilor asumate prin contractul de credit, actul adițional încheiat cu pârâții persoane fizice.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 10.06.2015.
Tribunalul, examinând cauza, în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr._/24.11.2011 a Judecătoriei Ploiești, rămasă irevocabilă, a fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de reclamant împotriva pârâtului V. Rădel și a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 73 euro, în echivalent lei la data plății, lunar, în vederea folosirii servituții de trecere, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 21.11.2010, precum și la plata cheltuielilor de judecată de 540 lei.
Conform somației nr. 1150/11.05.2012, extraselor de CF existente la dosar, reclamantul a solicitat punerea în executare silită a sentinței civile nr._/24.11.2011 în vederea constrângerii pârâtului – debitor de a achita c/valoarea sumelor de 73 euro calculate începând cu data de 21.11.2010- la zi, precum și a cheltuielilor de judecată de 540 lei, ocazie cu care s-a constatat imposibilitatea executării silite a pârâtului debitor, în condițiile în care imobilul situat în Ploiești, ., nr. 53A, jud. Prahova, a fost dobândit în timpul căsătoriei cu pârâta V. Cateluța, figurând înscris în cartea funciară pe numele celor doi soți și având ipotecă asupra sa în favoarea pârâtei B. SA-Sucursala Județeană Prahova.
Potrivit fișei de credit depusă la dosar, actului adițional nr. 1a/20.03.2009, contractului de ipotecă nr._/26.03.2009 autentificat cu nr. 1053/26.03.2009, contractului de credit ipotecar nr._/26.03.2009, contractului de vânzare cumpărare nr. 1052/26.03.2009, pârâții V. Rădel, V. Cateluța, au contractat un împrumut de la pârâta B. SA Sucursala Județeană Prahova de 21.935 euro la data de 26.03.2009 în vederea achiziționării în timpul căsătoriei a imobilului situat în Ploiești, ., nr. 53A, jud. Prahova, împrumut garantat cu ipotecă asupra acestui imobil, cei doi pârâți asumându-și obligația să achite lunar ratele la creditul contractat până la stingerea obligației de plată.
În conformitate cu raportul de expertiză tehnică topometrică ing. I. N., terenul în litigiu situat în Ploiești, ., nr. 53A, jud. Prahova, are suprafața de 51 mp, cu o valoare de 13.260 lei, iar în baza raportului de expertiză tehnică construcții ing. I. M., valoarea totală a imobilului în litigiu situat în Ploiești, ., nr. 53A, jud. Prahova este de 76.793 lei din care 57.262 lei reprezintă valoarea construcției, având două camere și dependințe, ocazie cu care au fost întocmite două variante de lotizare în temeiul cărora au fost atribuite, pe rând, în lotul fiecărui pârât, persoană fizică, imobilul în litigiu în integralitatea sa și anume, în varianta I s-au atribuit în lotul pârâtului casa și terenul, în schimbul achitării unei sulte de 38.346,5 lei pârâtei V. Cateluța, după care în varianta a II-a au fost atribuite în lotul acestei pârâte construcția și terenul în schimbul achitării unei sulte în favoarea pârâtului – debitor de 38.346,5 lei.
Disp.art.3711 si urm.c.pr.civ. stipuleaza ca orice obligatie stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu, se aduce la indeplinire de bunavoie si numai in cazul in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia stabilita in sarcina sa, aceasta obligatie se aduce la indeplinire prin executare silita, in oricare dintre formele prevazute de lege, simultan sau auccesiv, pana la realizarea titlului executoriu.
Totodata, disp.art.493alin.1, 2c.pr.civ. prevad ca un creditor personal al unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu va putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci va trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora, având însă dreptul să urmărească cota parte determinată a debitorului din imobilul aflat în coproprietate fără a mai fi necesară împărțeala.
In baza art.974 si urm.c.civ., creditorul chirografar personal al unui debitor, exercita toate drepturile si actiunile debitorului său, cu exceptia celor exclusiv personale.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că, în baza actului adițional nr. 1a/20.03.2009, contractelor de ipotecă nr. 1053/26.03.2009, de credit ipotecar nr._/26.03.2009, de vânzare cumpărare nr. 1052/26.03.2009, pârâții V. Rădel, V. Cateluța, au contractat un împrumut de la pârâta B. SA- Sucursala Județeană Prahova de 21.935 euro la data de 26.03.2009 în vederea achiziționării imobilului situat în Ploiești, ., nr. 53A, jud. Prahova, împrumut garantat cu ipotecă asupra acestui imobil, după care potrivit sentinței civile nr._/24.11.2011 a Judecătoriei Ploiești, a fost obligat pârâtul debitor să plătească reclamantului, suma de 73 euro în echivalent lei la data plății, lunar, reprezentând indemnizație de despăgubire pentru utilizarea servituții de trecere calculată începând cu data de 21.11.2010, astfel încât, în scopul constrângerii pârâtului debitor de a-și executa această obligație de plată, reclamantul a solicitat executarea silită a debitorului în temeiul sentinței sus menționată, executare în cadrul căreia s-a constatat imposibilitatea derulării acesteia, datorită caracterului de bun comun al imobilului sus menționat asupra căruia s-a solicitat executarea silită a pârâtului – debitor.
Ca atare, atât timp cât în baza sentinței civile nr._/24.11.2011 pârâtul – debitor a fost obligat să plătească reclamantului diferite sume de bani, obligație neîndeplinită de către debitor de bună voie, iar pe parcursul derulării procedurii de executare silită a debitorului s-a constatat că imobilul în litigiu care face obiectul executării silite a fost dobândit de către pârâții persoane fizice în timpul căsătoriei acestora, înseamnă că, în realitate, există un impediment la executarea silită a pârâtului debitor, deoarece este imposibilă continuarea executării silite a acestuia în condițiile în care nu există un act de proprietate care să facă dovada dreptului de proprietate exclusivă în favoarea debitorului asupra imobilului în litigiu, iar contractele de credit, de ipotecă, de vânzare cumpărare existente la dosar atestă dobândirea în codevălmășie a imobilului în litigiu, fără să fie determinate cotele de contribuție, de codevălmășie ale celor doi soți asupra imobilului în litigiu.
De fapt, în condițiile în care imobilul în litigiu a fost dobândit de către pârâții persoane fizice în timpul căsătoriei, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1052/26.03.2009, imobil asupra căruia nu au fost determinate cotele de contribuție ale celor doi soți la dobândirea imobilului, înseamnă că reclamantul, în calitate de creditor chirografar, are dreptul să solicite partajarea bunurilor comune dobândite de către pârâtul – debitor, în timpul căsătoriei cu pârâta V. Cateluța, în vederea determinării cotelor de contribuție ale celor doi soți la achiziționarea imobilului în litigiu, sistării stării de codevălmășie existentă între cei doi soți asupra acestui imobil, întrucât reclamantul se află în imposibilitate legală să-și valorifice creanța pe care o are față de pârâtul debitor, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar care să ateste că pârâtul – debitor ar avea în proprietate bunuri proprii mobile sau imobile care să-i permită creditorului să-și valorifice creanța în urma executării silite a acestora din urmă.
Faptul că recurenta pârâtă are un drept de ipotecă asupra imobilului în litigiu, reprezentând garanție instituită la momentul achiziționării imobilului în favoarea recurentei pentru suma de 21.935 euro, în temeiul unor contracte de ipotecă, de credit bancar, acte adiționale, nu înseamnă că imobilul în litigiu nu poate face obiectul unei acțiuni de partaj formulată de un creditor personal al unuia dintre soți, în calitate de creditor chirografar, deoarece nu există nici o dispoziție legală care să excludă de la partajarea bunurilor comune la cererea unui creditor personal al unuia dintre soți a imobilelor asupra cărora alți creditori dețin garanții privilegiate, iar în lipsa unor asemenea dispoziții legale, recurenta se află în imposibilitate legală să cenzureze dreptului reclamantului, în calitate de creditor chirografar de a solicita partajarea bunurilor comune dobândite de către cei doi soți în timpul căsătoriei, asupra cărora există anumite garanții imobiliare.
De altfel, numai cu ocazia executării silite propriu zise a pârâtului – debitor se va pune în discuție, se va analiza, în cadrul concursului de creditori, ordinea de prioritate a creanțelor deținute de către recurentă, de către reclamant, dată la care se vor clarifica raporturile juridice dintre reclamant, în calitate de creditor chirografar și pârâtul debitor, precum și raporturile juridice dintre recurentă, în calitate de creditor privilegiat, pârâții persoane fizice și reclamant și nicidecum în cadrul prezentei acțiuni al cărei obiect vizează pur și simplu partajarea bunurilor comune ale celor doi soți la cererea unui creditori personal ai unuia dintre soți.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis acțiunea, dispunând partajarea bunurilor comune între pârâții persoane fizice, în ceea ce privește imobilul în litigiu, reținând contribuțiile egale ale celor doi pârâți la achiziționarea imobilului în litigiu potrivit variantei I de la raportul de expertiză tehnică construcții ing I. M. prin atribuirea în natură, în lotul pârâtului – debitor a întregului imobil în litigiu având teren de 51 m,p și construcție în valoare totală de_ lei în schimbul achitării unei sulte în favoarea pârâtei V. Cateluța, în vederea egalizării loturilor, de_,5 lei, fiind îndeplinite condițiile prev. de disp. art.493alin.1, 2c.pr.civ, art. 974 si urm.c.civ.
Susținerile recurentei în sensul că în baza disp.art. 1169 C.civ. reclamantul avea obligația să-și dovedească pretențiile, considerându-se eronat existența în sarcina pârâtului – debitor a obligației de a face dovada deținerii unor bunuri proprii în patrimoniul său și că reclamantul nu a efectuat demersuri pentru identificarea bunurilor proprii ale pârâtului debitor, pretențiile acestuia fiind inadmisibile în lipsa unor asemenea demersuri, nu pot fi avute in vedere întrucât dovada privind existența în patrimoniul debitorului a unor bunuri proprii în vederea excluderii de la urmărire a imobilului în litigiu, aparține in exclusivitate debitorului și nicidecum creditorului aflat în imposibilitate legală de a-și valorifica creanța, iar formularea cererii de executare silită, derularea procedurii de executare silită demonstrează prin însăși natura lor inexistența în patrimoniul debitorului a unor bunuri proprii, reclamantul având dreptul să solicite partajarea imobilului în scopul facilitării executării silite a debitorului.
Împrejurările invocate de către recurentă conform cărora în baza disp.art. 3731 alin. 7, art. 3732 alin 2,3 C.pr.civ. reclamantul avea posibilitatea să obțină informații privind existența, inexistența unor bunuri proprii în patrimoniul debitorului, sentința fiind dată cu încălcarea legii, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii de partaj bunuri comune, constituie prin însăși natura lor simple aprecieri ale recurentei în condițiile în care, pe parcursul derulării executării silite, s-a constatat inexistența in patrimoniul debitorului a altor bunuri, cu excepția imobilului in litigiu, reclamantul nefiind obligat să apeleze la alte instituții ale statului pentru a face dovada inexistenței unor bunuri, adică a unor fapte negative, iar la stabilirea situației de fapt dedusă judecății s-a ținut seama de dreptul creditorului de a solicita partajarea imobilului în litigiu in scopul facilitării valorificării creanței pe care o are față de pârâtul debitor și nicidecum doar de interesele recurentei de a exclude de la masa de partaj, cu orice preț imobilul în litigiu, invocând pur și simplu existența unei garanții imobiliare.
Afirmațiile recurentei în sensul că nu au fost respectate disp.art. 353 alin 2,3 din N.C.civ. în vigoare la data formulării acțiunii, art. 6731 și urm. C.pr.civ. care stabilesc posibilitatea formulării unei acțiuni de partaj bunuri comune, numai după identificarea, urmărirea bunurilor proprii ale debitorului, în măsura acoperirii creanței reclamantului și că nu i s-a comunicat niciun act care să ateste inexistența în patrimoniului debitorului a unor bunuri proprii ale acestuia, nu au relevanță în cauză întrucât dispozițiile sus menționate nu exclud dreptul creditorului de a solicita partajarea bunurilor comune ale celor doi soți în lipsa oricăror dovezi care să ateste existența în patrimoniul debitorului a unor bunuri proprii de valoare care să-i permită creditorului să-și valorifice creanța pe care o are față de pârâtul debitor, iar inexistența unor bunuri proprii în patrimoniul debitorului îi permite reclamantului în calitate de creditor chirografar să se subroge in drepturile propriului debitor și să solicite partajarea singurului bun pe care îl deține în codevălmășie debitorul în vederea valorificării creanței sale.
Existența în favoarea recurentei a unui drept de ipotecă asupra imobilului în litigiu pentru suma de_ euro, în raport de valoarea creanței reclamantului de cca. 4015 euro nu implică partajarea imobilului numai în măsura acoperirii creanței reclamantului, fără să se țină seama de contribuțiile egale ale soților la achiziționarea imobilului deoarece în cazul acțiunii de partaj bunuri comune se ține cont de contribuțiile soților la dobândirea imobilului respectiv și nicidecum de valoarea creanței pe care o deține creditorul care a solicitat partajarea bunului respectiv, instituirea unui drept de ipotecă asupra imobilului constituind prin însăși natura sa o sarcină asupra acestuia, nefiind un impediment propriu-zis în ceea ce privește partajarea bunului intre cei doi soți în calitate de debitori ai recurentei, sarcină care poate fi valorificată numai cu ocazia executării silite în cazul concursului de creditori, iar in speță era imposibilă partajarea parțială a imobilului numai în raport de anumite creanțe, adică fracționat, în funcție de interesele creditorilor atât timp cât prin intermediul acțiunii de partaj are lor o împărțire efectivă a imobilului în integralitatea sa.
Apărările recurentei potrivit cărora avea inițial o creanță față de debitori de_,54 euro, garantată cu ipotecă, devenind aplicabile disp.art. 564 C.pr.civ. conform căruia creanțele privilegiate vor fi plătite înaintea oricăror altor creanțe, cu excepția cheltuielilor de executare și că partajul imobilului nu poate fi solicitat doar în scopul valorificării bunului, a îndestulării unicului creditor garantat, fără să se demonstreze posibilitatea realizării unei asemenea îndestulări, chiar parțiale a reclamantului, sunt nejustificate întrucât în speță nu poate face obiectul unei analize existența sau inexistența caracterului creanțelor deținute de către recurentă, reclamant față de cei doi pârâți, aspecte care urmează să fie dezbătute numai în cadrul executării silite, iar reclamantul, în calitate de creditor chirografar, nu avea obligația în cazul partajării imobilului în litigiu să facă dovada existenței posibilității de valorificare a imobilului in scopul satisfacerii creanței sale ci era suficient să facă dovada existenței unei creanțe față de unul dintre cei doi soți pentru a se proceda la partajarea imobilului în scopul facilitării executării silite a pârâtului debitor.
Motivele invocate de către recurentă conform cărora există riscul unui concurs de creditori în ceea ce o privește pe pârâta V. Cateluța raportată la sulta pe care urmează să o încaseze de la pârâtul debitor, neexistând nicio dovadă privind interesul personal, direct al reclamantului în raport de formularea acțiunii de partaj, constând în posibilitatea îndestulării chiar parțială a creanței acestuia și că acțiunea nu profită reclamantului, urmărind asigurarea creanței sale în calitate de creditor ipotecar, față de ambii debitori, sunt neîntemeiate deoarece existența concursului de creditori nu poate face obiectul prezentei acțiuni care se raportează strict la necesitatea efectuării partajului imobilului in litigiu in vederea determinării exacte a bunului aflat in patrimoniul pârâtului debitor, iar, în speță, în condițiile în care reclamantul are calitatea de creditor chirografar, neexistând bunuri proprii ale pârâtului, acesta are un interes născut, personal, actual, direct, în vederea promovării prezentei acțiuni pentru determinarea exactă a bunurilor aflate în patrimoniul pârâtului debitor.
Criticile recurentei în sensul că ipoteca reprezintă un drept indivizibil care subzistă asupra întregului bun, fiind incorporat, conservat în mâinile oricărei persoane în care s-ar afla imobilul, care trebuie să rămână neatins, indiferent de modalitatea de partajare a imobilului, având dreptul să se îndestuleze cu prioritate înaintea altui creditor și că o asemenea garanție operează până la îndeplinirea integrală a obligațiilor asumate prin contractul de credit, actul adițional încheiat cu pârâții persoane fizice, sunt nefondate întrucât în urma atribuirii întregului imobil in lotul pârâtului debitor nu se stinge dreptul de ipotecă al recurentei, instituit in mod legal, drept care subzistă, urmând să fie valorificat cu ocazia executării silite a pârâtului debitor, iar existența unei asemenea sarcini asupra imobilului nu constituie un impediment în ceea ce privește atribuirea imobilului în lotul unuia dintre cei doi soți, titulari ai împrumutului garantat cu ipotecă în favoarea recurentei.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie prev. de disp.art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ. și ținând seama de disp.art. 3041 C.pr.civ., în baza disp.art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
În baza disp.art. 274 C.pr.civ. va fi obligată recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul F. W. D., reprezentând onorariu avocat potrivit chitanței din data de 18.06.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., cu sediul în București, ..5, sector 3 – SUCURSALA JUDEȚEANĂ PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, . împotriva sentinței civile nr._/08.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. W. D., domiciliat în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova și intimații pârâți V. R., domiciliat în Ploiești, ., nr.53 A, jud. Prahova, V. CATELUȚA, domiciliată în Ploiești, ., nr.53 A, jud. Prahova și cu reședința în orașul I., ., jud. B., ca nefondat.
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul F. W. D..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
P. A. D. R. C. C. M.
GREFIER,
Cardașol I. N.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. C.M./tehnored.MȘ
2 ex./02.11.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. A. G.
| ← Reintegrare în familie. Sentința nr. 3219/2015. Tribunalul... | Reintegrare în familie. Sentința nr. 2785/2015. Tribunalul... → |
|---|
