Curatelă. Decizia nr. 3011/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 3011/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 3011/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 3011

Ședința publică din data de 27.10.2015

PREȘEDINTE - M. R.

JUDECĂTOR - ALICE GABRIELA HARHOI

GREFIER - R. C.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – reclamantă ȚEREAN F., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova împotriva încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 22.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații - pârâți B. D. și B. P. – E., ambii domiciliați în Ploiești, ., ..

Cererea de apel scutită de taxă judiciară de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta – reclamantă, lipsă fiind intimații – pârâți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apelanta - reclamantă arată că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.

Tribunalul ia act de susținerile apelantei - reclamante, în sensul de mai sus, în temeiul art.244 C.pr.civ. coroborat cu art.392 C.pr.civ., consideră cauza în stare de judecată și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Apelanta - reclamantă având cuvântul solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii din data de 22.04.2015 a Judecătoriei Ploiești în sensul de a se dispune anularea deciziei de numire curator, întrucât, intimații își administrează singuri drepturile bănești.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul în temeiul art.394 alin.1 C.pr.civ. consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești - Secția Civilă sub nr._, la data de 29.12.2014, petenta Țerean F. a solicitat, în contradictoriu cu intimații B. P. - E. și B. D., anularea dispoziției nr.2014/06.04.2006 a Primarului Municipiului Ploiești prin care a fost desemnată, în calitate de curator, al acestora, motivat de faptul că starea sa de sănătate nu îi mai permite să desfășoare o asemenea activitate.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În dovedire, petenta a anexat cererii un set de înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 22.04.2015, petenta Țerean F. a precizat că solicită încetarea curatelei instituită în sarcina sa.

Deși, legal citați, intimații B. P. - E. și B. D. nu au formulat, în condițiile art.205 C.pr.civ., întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile sau mijloacele lor de apărare și nici nu s-au prezentat în instanță.

În cauză probei cu înscrisuri administrată în cauză, Judecătoria Ploiești a pronunțat încheierea de ședință din data de 22.04.2015 prin care a respins cererea formulată de petenta Țerean F., reținând că, prin Dispoziția nr.2104 /06.04.2006 emisă de Primarului Municipiului Ploiești, aceasta a fost desemnată, în calitate de curator, al intimaților B. P. - E. și B. D., pentru ridicarea și administrarea drepturilor bănești ce se cuvin acestora.

Potrivit art.185 C.civ., dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicată de instanța de tutelă la cererea curatorului, a celui reprezentat sau a celor prevăzuți la art.111.

În speță, instanța de fond a reținut că, deși, petenta a solicitat încetarea curatelei, nu a pretins că ar fi încetat cauzele care au provocat instituirea acestei măsuri, iar din înscrisurile depuse dosar nu rezultă o atare împrejurare.

Petenta a pretins numai că starea sa de sănătate o împiedică să exercite activitățile pentru care a fost numită, în calitate de curator, însă, nu a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art.184 C.civ. (referitoare la înlocuirea curatorului), pe care instanța nu le poate aplica din oficiu (având în vedere limitele rolului activ ale judecătorului, trasate de art.22 C.pr.civ.).

Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța de fond a respins cererea dedusă judecății, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat apel, în termen legal, petenta Țerean F., arătând că starea de sănătate, precum și calitatea de salariat nu îi permit desfășurarea activității de curator, aceasta ocupându-i o mare parte a timpului, cu precizarea că, prin adresele nr.IB32422 și_, ambele din data de 18.11.2014 emise de Consiliul Județean Prahova - D.G.A.S.P.C., i s-a pus comunicat faptul că indemnizația lunară se va plăti pe numele persoanei adulte cu handicap, iar nu pe numele curatorului.

Astfel, s-a apreciat că prevederile Dispoziției nr.2104/06.04.2006 emisă de Primarul Municipiului Ploiești care stipulează însărcinarea curatorului să ridice și să administreze drepturile bănești nu mai pot fi aplicate, iar cauzele care au determinat instituirea curatelei încetează.

Deși, legal citați intimații B. D. și B. P. E. nu au formulat întâmpinare.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar, la data de 08.09.2014, pricina fiind soluționată în condiții de legală citare a părților litigante, fără ca intimații B. P. - E. și B. D. să fi formulat, în condițiile art.482 C.pr.civ. rap. la art.205 C.pr.civ., întâmpinare.

Examinând încheierea apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Potrivit art.185 C.civ., „dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicată de instanța de tutelă la cererea curatorului, a celui reprezentat sau a celor prevăzuți la art.111”.

În speță, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că, potrivit Dispoziției nr.2104/06.04.2006 a Primarului Municipiului Ploiești, în baza cererii înregistrată sub nr.2636/2006 formulată de petentă, prin care solicita numirea sa, în calitate de curator, pentru bolnavii B. P. - E. și B. D., în vederea apărării intereselor și reprezentării acestora în fața Direcției Regionale de Poștă Prahova și, în baza art.68 lit. s), art.69 alin.1 și art.71 din Legea nr.215/2001, s-a dispus numirea, în calitate de curator, al bolnavilor B. P. - E. și B. D., a numitei Țerean F. care urma să le ridice și să le administreze drepturile bănești care li se cuvenea, conform O.U.G. nr.102/2009 privind protecția și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap (f.5 – dos. fond).

Potrivit adreselor nr.IB32422 și nr._, ambele din data de 18.11.2014 emise de Consiliul Județean Prahova - D.G.A.S.P.C., s-a comunicat petentei Țerean F. că, potrivit art.58 alin.4 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, „persoanele adulte cu handicap beneficiază de prestații sociale (indemnizație lunară și/sau buget complementar). În consecință, plata se va efectua pe numele persoanei adulte cu handicap, curatorul urmând să își exercite doar mandatul pentru care a fost investit”.

Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, în speță, petenta Țerean F. nu a făcut dovada începerii efectuării plății prestațiilor sociale (indemnizație lunară și/sau buget complementar), direct, pe numele persoanei adulte cu handicap, respectiv a intimaților B. P. - E. și B. D., pentru a se putea dispune încetarea măsurii curatelei.

Deși, art.184 C.civ. prevede „curatorul este în drept să ceară înlocuirea sa după 3 ani de la numire”, în speță, la termenul de judecată din data de 25.02. 2015 (f.20 – dos. fond), ca urmare a adresei nr.1677/2015 a Consiliului Local al Mun. Ploiești (f.17 – dos. fond), prin care se comunica faptul că, în cauză, poate avea calitatea de curator numitul Țerean L. - F., acesta prezent fiind în instanță a învederat, în mod expres, că nu dorește să fie numit în calitate de curator al intimaților.

Așa fiind, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în speță, petenta Țerean F. a arătat numai că starea de sănătate și calitatea de salariat nu îi permit desfășurarea activității de curator, aceasta ocupându-i o mare parte a timpului, fără a produce dovezi în sensul potrivit cu care indemnizația lunară de care beneficiază intimații B. P. - E. și B. D. s-a și plătit, direct, pe numele acestora, în calitate de persoane adulte cu handicap, iar nu pe numele curatorului, astfel cum i s-a comunicat prin adresele nr.IB32422 și nr._, ambele din data de 18.11.2014 emise de Consiliul Județean Prahova - D.G.A.S.P.C. sau, eventual, să indice o altă persoană decât numitul Țerean L. – F., care să fie confirmată de Consiliului Local al Mun. Ploiești și care să o poată înlocui, în această calitate.

Pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul constatând că apelul este nefondat, urmează să îl respingă ca atare și, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ., va păstra încheierea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta – reclamantă ȚEREAN F., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova împotriva încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 22.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații - pârâți B. D. și B. P. – E., ambii domiciliați în Ploiești, ., ., ., ca nefondat.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2015.

P., JUDECĂTOR

M. R. A. G. H.

GREFIER,

R. C.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red. A.G.H./tehnored. A.D.

5 ex. - 09.11.2015

d.f.nr._ – Judecătoria Ploiești

j.f. G. A. - G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Decizia nr. 3011/2015. Tribunalul PRAHOVA