Pretenţii. Decizia nr. 242/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 242/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 242/2015

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 242

Ședința publică din data de 28.04.2015

PREȘEDINTE – A. G. H.

JUDECĂTORI – M. R.

- N. C.

GREFIER – A. D.

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 75/5.02.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ formulată de revizuenții Ț. V. si Ț. P. cu domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova si domiciliul ales în Ploiești, ., județul Prahova în contradictoriu cu intimatul C. V. M. cu domiciliul în Constanta, ., ..

Cererea timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei conform chitanței . nr._/02.03.2015 si timbru judiciar în valoare de 0,45 lei ce au fost anulate si atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns revizuenții Ț. V. și Ț. P., personal și asistați de avocat S. I. S. si intimatul reprezentat de mandatar M. C. A..

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost atașat dosarul nr._ în care a fost pronunțată decizia a cărei retractare se solicită, după care:

Având pe rând cuvântul apărătorul revizuenților și mandatarul intimatului învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constantă cererea de revizuire în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.

Apărătorul revizuenților învederează instanței că la primul termen de judecată în recurs s-au prezentat în sală, însă din cauza aglomerației au ieșit pe hol în așteptarea strigării cauzei. Când au revenit în sală l-i s-a spus că dosarul a fost strigat. Au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, la care au atașat un set de înscrisuri care nu au ajuns la dosar. Cu aceste înscrisuri dovedeau faptul că au toate actele pentru a încheia actul de vânzare – cumpărare. Mai arată că s-a încercat să se profite de credulitatea revizuenților. Avocatul din București s-a prezentat la notar, au convenit încheierea unui contract de vânzare – cumpărare, revizuenții au predat cheile și imobilul cu câteva luni înainte de încheierea contractului. Astfel, la notar s-a constatat că nu corespunde documentația cadastrală. Revizuenții au achitat taxe de urgență pentru toate cererile formulate, respectiv: pentru autorizația de construcție, cadastru, toate blocate de diferite plângeri. Apreciază că sunt întemeiate motivele de revizuire, având în vedere că aceștia au fost împiedicați să se prezinte în fața instanței, iar instanța de recurs nu le-a dat posibilitatea de a proba această situație. Arată că a efectuat toate demersurile pe care le puteau întreprinde. Sunt mii de lei cheltuiți pentru a încheia acest contract. Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat și taxa judiciară de timbru.

Având cuvântul, mandatarul intimatului învederează instanței că are studii juridice. Arată că în susținerea cererii de revizuire s-au invocat disp. art. 322 pct. 8 Cod de Procedură Civilă. Apreciază că toate susținerile revizuenților sunt nefondate. Astfel, arată că instanța de recurs a strigat dosarul la ordine. Prin întâmpinare a solicitat verificarea caietului grefierului din ședința de recurs, precum și înregistrarea audio pentru a dovedi faptul că nu a cerut instanței strigarea dosarului, acesta fiind luat la ordine. Pentru aceste motive, solicită respingerea cererii de revizuire, în sensul că dispozițiile invocate, respectiv disp. art. 322 pct. 8 Cod de Procedură Civilă, nu sunt incidente în cauză. De asemenea, arată că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

T R I B U NA L U L

Prin cererea formulată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 03.01.2013, sub nr._, reclamantul C. V. M. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții T. V. și T. P., ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la achitarea sumei de 18.000 euro, cu titlul de daune interese, indexarea acestei sume cu indicele de inflație la data plății efective, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 27.06.2012 a încheiat cu pârâții o promisiune bilaterala de vânzare autentificata sub nr. 2905/27.06.2012 de către Biroul Notarial Equitas din Ploiești, prin care aceștia, în calitate de vânzători promitenți, se obligau să-i vândă, în deplină și libera folosință și proprietate, imobilul (construcție si teren aferent) proprietatea acestora situat in mun. Ploiești, .. jud. Prahova, urmând ca până la data de 30.08.2012 să întocmească actualizarea informațiilor cadastrale și de carte funciară corespunzător modificărilor aduse imobilului proprietatea acestora situai în mun. Ploiești, ., jud. Prahova.

A mai arătat reclamantul că la data de 28.08.2012 pârâții nu au putut face dovada întocmirii actelor necesare finalizării în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul menționat, motiv pentru care părțile au încheiat un act adițional la promisiunea bilaterală de vânzare, act adițional autentificat sub nr. 4214/28.08.2012, prin care, de comun acord, s-a stabilit un nou termen pentru finalizarea în forma autentică a contractului de vânzare cumpărare a imobilului mai sus menționat, respectiv, pentru data de 30.11.2012.

Reclamantul a învederat că nici la data de 29.11.2012 vânzătorii promitenți nu au prezentat dovada întocmirii actelor necesare finalizării în forma autentică a contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul proprietatea acestora, cu excepția prezentării unui certificate de urbanism eliberat de către Primăria mun. Ploiești, sub nr. 1190/11.09.2012 prin care se solicita "desființare locuința - intrare în legalitate construire locuință cu respectarea indicatorilor urbanistici POT, CUT, retragere, etc.", cât și o recipisa ce făcea dovada înregistrării documentației aferente, în vederea actualizării informaților cadastrale și de carte funciară corespunzător modificărilor aduse imobilului proprietatea acestora.

A mai arătat reclamantul că față de acesta împrejurare, anume faptul că până la data de 29.11.2012 vânzătorii promitenți nu au prezentat actualizarea informațiilor cadastrale și de carte funciară corespunzător modificărilor aduse imobilului proprietatea acestora situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, în vederea finalizării contractului de vânzare cumpărare în forma autentică a imobilului mai sus menționat, i-a convocat pe pârâți pentru data de vineri. 07.12.2012, între orele 12:30 - 13:30 să se prezinte la Biroul Notarial Equitas Ploiești, în vederea perfectării în forma finală, autentica a contractului de vânzare cumpărare privind imobilul menționat.

Reclamantul a învederat că pârâții nu și-au asumat obligațiile contractuale asumate nici la data de 07.12.2012, sens în care notarul instrumentator a eliberat încheierea de certificare nr. 8/07.12.2012 prin care atestă faptul că vânzătorii promitenți au refuzat să încheie și la acest ultim termen contractul de vânzare - cumpărare, în formă autentică, a imobilului proprietatea acestora situat în mun. Ploiești, .. jud. Prahova.

A mai arătat reclamantul că a avut calitatea de cumpărător de bună credință, dovedită prin faptul că a achitat inițial la data de 27.06.2012 un avans de 9.000 euro, a prelungit data limită a perfectării în formă autentică a promisiunii bilaterala de vânzare până la data de 30.11.2012, a acordat încă un termen prin convocarea la notarul instrumentator pentru data de 07.12.2012, iar față de intenția sa de a cumpăra imobilul mai sus menționat, la data de 14.12.2012, le-a notificat vânzătorilor promitenți punerea în întârziere în conformitate cu dispozițiile art. 1522 și următoarele cod civil cât și faptul că într-un termen de maximum 5 zile calendaristice de la data primirii respectivei notificări, să achite integral suma de 18.000 euro, suma de bani ce reprezintă daune interese, respectiv dublul avansului achitat la data de 27.06.2012, dată la care a fost semnată promisiunea bilaterala de vânzare.

În drept, au fost invocate disp. art. 1270 si 1272 alin. 1 Cod civil, prevederile promisiunii bilaterale de vânzare autentificata sub nr. 2905/27.06.2012.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat probele cu înscrisuri și interogatoriul pârâților.

În susținerea cererii, au fost anexate în copie următoarele înscrisuri: Promisiune bilaterală de vânzare autentificată sub nr. 2905/27.06.2012 de către Biroul Notarial Equitas din Ploiești, Actul adițional autentificat sub nr. 4214/28.08.2012 la promisiunea bilaterală de vânzare autentificată sub nr. 2905/27.06.2012, Notificări din 29.11.2012 și dovezile de comunicare, împuternicire avocațială nr. 134/07.11.2012, încheiere de certificare nr. 8/07.12.2012 eliberată de Biroul Notarial Equitas din Ploiești, Certificat de urbanism nr. 1190/11.09.2012; notificare din 14.12.2012 și dovada comunicării.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 2.703 lei, conform chitanței nr._/20.05.2013 și 500 lei, conform chitanței nr._/20.12.2012, precum și timbre judiciare de 500 lei.

La data de 20.05.2013, pârâții au formulat întâmpinare prin care au arătat că sunt vecini cu numita C. M., mama reclamantului și a numitului C. G.. Au arătat în continuare că în luna iunie 2012 aceștia și-au exprimat dorința de a cumpăra locuința pârâților din Ploiești, ..

Au învederat în continuare că la data de 27.06.2012, în urma discuției cu avocatul reclamantului, care a văzut casa și documentația pe care o dețineau pârâții, au stabilit să meargă la un birou notarial pentru autentificarea actelor de vânzare cumpărare.

Au precizat pârâții că, spre surprinderea lor, s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare între aceștia și reclamant, asistat de avocat, care susține că a fost parte semnatară a convenției. Totodată, pârâții au precizat că în promisiunea bilaterală s-a stipulat obligația de a reface documentația până la 30.08.2012, fără a se ține cont că este vacanță și comisiile nu se întrunesc.

În continuare, au arătat că la 28.08.2012 s-a încheiat actul adițional nr. 4214, prin care s-a stabilit termen la 30.11.2012, că la 31.08.2012 au obținut certificatul de urbanism nr. 983, că a început pregătirea documentației pentru obținerea avizelor cât și a declarațiilor de vecinătate, pentru laturile Sud, Vest și Nord.

Au mai arătat pârâții că documentația era avansată dar avocatul reclamantului împreună cu fratele acestuia au mers pe traseul actelor, fiind necesară refacerea acestora.

La 11.09.2012, au mai arătat pârâții, aceștia au obținut certificatul de urbanism nr. 1190, în baza căruia au solicitat declarații de vecinătate, pentru laturile Sud și Vest.

Pârâții au mai arătat că s-a început obținerea noilor documente, însă fratele și avocatul reclamantului au exercitat presiuni asupra arhitectului din cadrul serviciului urbanism, comunicându-i un înscris din care rezulta că pârâții ar fi uzurpat proprietatea numitului E. D., situată pe ., susținere care nu a fost însă probată, astfel încât s-a putut continua finalizarea documentației.

Au precizat în continuare pârâții că nu s-au putut încadra în termenul prevăzut în actul adițional și că la notariat pârâtul s-a întâlnit cu reclamantul și avocatul acestuia, care i-a adresat cuvinte jignitoare, motiv pentru care nu a mai mers în incinta biroului notarial, precizând totodată că probele sunt pentru parchet.

A mai arătat pârâtul că în lipsa sa s-a întocmit încheierea nr. 8 din 7.12.2012 și că cei menționați mai sus doreau să scadă prețul vânzării cu 10.000 de euro.

Pârâții au precizat că au primit la 14.12.2012 notificare cu mențiunea de a achita suma de 18.000 euro în termen de 5 zile, iar la 20.12.2012 au fost invitați la mediere, stabilind cu mediatorul ca întâlnirea să aibă loc la 21.12._, ocazie cu care a fost întocmit procesul verbal nr. 1/21.12.2012, precizând că reclamantul a refuzat întâlnirea părților la mediere, alegând varianta judecătorească.

Au menționat pârâții că la 23.01.2013 au ridicat documentele de la Oficiul de cadastru Prahova și că reclamantul, fratele acestuia și avocatul său ”au procedat la escrocherie în formă ascunsă, obstrucționarea organelor executive, pentru însușire de bunuri materiale prin înșelăciune.”

În drept, întâmpinarea nu a fost întemeiată, nu au fost indicate mijloace de probă în combaterea acțiunii și nu au fost depuse înscrisuri în susținerea întâmpinării, deși la finalul acesteia este menționat olograf că este însoțită de ”39 de file probatorii”.

La termenul de judecată din 17.06.2013, pârâții, prin apărător, au invocat lipsa calității de avocat a apărătorului reclamantului.

La data de 12.08.2013, instanța a constatat lipsa dreptului apărătorului reclamantului de a exercita activitățile specifice profesiei de avocat, conform legii 51/1995, dispunând sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 26 alin. 1 din Lg. 51/1995 rap. la art. 281 C.pen., punând totodată în vedere reclamantului să semneze personal cererea de chemare în judecată.

La termenul de judecată din 23.09.2013, instanța a luat act că reclamantul și-a însușit cererea de chemare în judecată și a încuviințat reclamantului probele cu înscrisuri și interogatoriul pârâților, iar pârâților probele cu înscrisuri, interogatoriul reclamanților și testimonială cu doi martori.

La termenul de judecată din 04.11.2013, au fost administrate interogatoriile încuviințate, iar instanța a luat act de renunțarea pârâților la administrarea probei testimoniale.

În cauză au fost administrate, la solicitarea părților, probele cu înscrisuri și interogatoriul părților.

Prin sentința civilă nr. 7146/19.05.2014, Judecătoria Ploiești a admis cererea formulată de către reclamantul C. V. M., fiind obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 18.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plății, reprezentând dublul avansului achitat conform promisiunii bilaterale de vânzare autentificată sub nr. 2905/27.06.2012, la Biroul Notarial Equitas, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și la plata către reclamant a sumei de 3209 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 27.06.2012 între reclamantul C. V. M., în calitate de cumpărător promitent și pârâții T. V. și T. P., în calitate de vânzători promitenți, a fost încheiată Promisiunea bilaterală de vânzare autentificată sub nr. 2905 la Biroul Notarial Equitas din Ploiești, prin care pârâții s-au obligat să depună toate diligențele necesare și să vândă către reclamant, imobilul proprietatea acestora, situat în mun. Ploiești, .. jud. Prahova, compus din teren în suprafață de 207 mp găsiți la măsurătoare, având număr cadastral_ și construcția C1- locuință aflată pe acesta, având număr cadastral_/C1. ( filele 7, 8)

În promisiunea bilaterală se menționează că prețul convenit de părți este de 40.000 euro, fiind menționat că promitenții vânzători declară că au primit de la cumpărătorul promitent, la data autentificării actului, suma de 9.000 euro, urmând ca diferența de 31.000 euro să o achite până la 30.08.2012, data limită pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.

Cu ocazia interogatoriilor administrate în cauză, pârâții au recunoscut faptul că au primit suma de 9.000 euro cu titlu de avans la data menționată. ( filele 179, 184)

S-a mai menționat în promisiunea de vânzare că de la data cumpărării de către vânzătorii promitenți a construcției, aceasta a suferit o . modificări pentru care pârâții s-au obligat să efectueze lucrarea cadastrală și să le înscrie în cartea funciară, până la încheierea contractului de vânzare în formă autentică.

Părțile au mai convenit că în situația în care vânzătorii promitenți refuză să încheie contractul de vânzare sau nu efectuează actualizarea informațiilor cadastrale și de carte funciară, corespunzător modificărilor aduse imobilului, cumpărătorul promitent va putea solicita de la vânzătorii promitenți daune interese reprezentând dublul avansului achitat la data încheierii promisiunii de vânzare.

Prin actul adițional la promisiunea de vânzare, autentificat sub nr. 4214/28.08.2012, părțile au convenit prelungirea termenului final pentru perfectarea contractului de vânzare pentru data de 30.11.2012, restul clauzelor promisiunii bilaterale de vânzare, rămânând neschimbate. ( fila 9)

Pârâții nu s-au prezentat la termenul stabilit în vederea întocmirii contractului de vânzare cumpărare în formă finală, pârâtul T. V. fiind ulterior notificat de către reclamant pentru a se prezenta în același scop, la Biroul Notarial Equitas din Ploiești, în ziua de 07.12.2012, între orele 12.30-13.30 conform notificărilor și confirmărilor de primire depuse la dosar de reclamant. (filele 10-15)

Cu această ocazie, notarul public a întocmit încheierea de certificare nr. 8/07.12.2012 eliberata de Biroul Notarial Equitas din Ploiești, reținând că pârâtul T. V. s-a prezentat la orele 12.30 și a părăsit biroul motivând că îl așteaptă pe reclamant. În încheiere s-a mai reținut că la ora 13.00 s-a prezentat mandatarul vânzătorului M. C. A., care a declarat că s-a întâlnit cu pârâtul în curtea imobilului, însă a refuzat orice discuție, părăsind sediul biroului notarial fără a da vreo explicație.

Pârâtul a învederat cu ocazia interogatoriului că a părăsit la acea dată, 07.12.2012, biroul notarial întrucât reclamantul i-a adus injurii și i-a solicitat să scadă din prețul vânzării suma de 10.000 de euro.

Această împrejurare, oricum nedovedită de pârât, nu prezintă însă relevanță sub aspectul răspunderii pârâților pentru modul de aducere la îndeplinire a obligațiilor pe care și le-au asumat prin promisiunea bilaterală din 27.06.2012.

Astfel, pârâții s-au obligat în mod expres să efectueze lucrarea cadastrală și să facă înscrierile de rigoare în cartea funciară, până la încheierea contractului de vânzare în formă autentică, cu privire la modificările aduse construcției ce a făcut obiectul convenției părților.

Deși termenul stabilit inițial pentru perfectarea contractului de vânzare cumpărare, 30.08.2012, a fost prelungit până la 30.11.2012, pârâții nu au prezentat documentația completă pentru încheierea actului de vânzare cumpărare în formă finală.

De asemenea, pe parcursul judecății, cauza a fost amânată la solicitarea părților, pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă, însă nici după termenul acordat în acest sens, pârâții nu au întocmit documentația cadastrală, astfel cum s-au obligat prin promisiunea de vânzare.

Părțile au stabilit în cuprinsul promisiunii de vânzare o clauză conform căreia, în cazul în care promitenții vânzători nu efectuează efectueze actualizarea informațiilor cadastrale și de carte funciară, corespunzător modificărilor aduse imobilului, cumpărătorul promitent va putea solicita de la vânzătorii promitenți daune interese reprezentând dublul avansului achitat la data încheierii promisiunii de vânzare, și anume, 18.000 euro.

În conformitate cu dispozițiile art. 1538 C.civ., clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale. În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligației principale, fie clauza penală, creditorul putând cere executarea clauzei penale fără a fi ținut să dovedească vreun prejudiciu.

Clauza penală este aceea convenție accesorie prin care se determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său, părțile din prezenta cauză înțelegând să insereze în convenția lor o asemenea clauză.

Potrivit disp. art. 1350 și art. 1516 C.civ., orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, iar creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar art. 1.270 C.civ. prevede că un contract valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Totodată, instanța reține că, potrivit art. 1.548 C.civ. culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

Față de dispozițiile legale evocate și având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța reține că pârâții se află în culpă cu privire la neexecutarea obligațiilor asumate prin Promisiunea bilaterală de vânzare autentificată sub nr. 2905 la Biroul Notarial Equitas din Ploiești, aceștia neefectuând actualizarea informațiilor cadastrale și de carte funciară corespunzător modificărilor aduse imobilului, în vederea perfectării contractului de vânzare cumpărare.

Astfel, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea clauzei penale, neexecutarea obligației asumate fiind imputabilă pârâților, care nu au dovedit vreo cauză exoneratoare de răspundere.

Pentru toate motivele de fapt și de drept expuse, instanța a admis cererea și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 18.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plății, reprezentând dublul avansului achitat conform promisiunii bilaterale de vânzare autentificată sub nr. 2905/27.06.2012, la Biroul Notarial Equitas, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

De asemenea, în temeiul art. 274 C.proc.civ., întrucât pârâții sunt în culpă procesuală, instanța i-a obligat la plata către reclamant a sumei de 3209 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs recurenții – pârâți Ț. V. și Ț. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 12.11.2014.

Legal citat, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării cererii de recurs, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și, menținerea în tot a hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.

Prin decizia civilă nr. 75/05.02.2015, Tribunalul Prahova a respins excepția netimbrării recursului, ca neîntemeiată și recursul declarat de recurenții – pârâți Ț. V. și Ț. P., ca nefundat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția netimbrării recursului invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare aceasta este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare, având în vedere că recurenții-pârâți au făcut dovada achitării integrale a taxei de timbru în sumă de 1599,50 lei și timbre judiciare în sumă de 5 lei, aferente recursului declarat, conform chitanței nr._/23.01.2015, depuse la fila 20 dosar recurs și timbrelor mobile atașate și anulate la dosar.

Recurenții-pârâți au criticat sentința instanței de fond apreciind că aceasta a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că ar fi vorba despre o clauză penală inserată în convenția bilaterală de vânzare încheiată între părți, în fapt fiind vorba despre o arvună confirmatorie, interpretare ce ar fi în concordanță cu modul în care a fost redactată respectiva convenție – recurenții invocând totodată faptul că apreciază că au dovedit eforturile lor în vederea refacerii documentației necesare, iar faptul că instituțiile abilitate nu s-au încadrat în termenul apreciat de ei ca fiind suficient, privind întocmirea documentației cadastrale, nu probează reaua lor credință ori refuzul de a-și îndeplini obligațiile contractuale.

În ce privește interpretarea dată de recurenții-pârâți clauzei contractuale privind situația în care vânzătorii promitenți refuză să încheiere contractul de vânzare ori nu efectuează actualizarea informațiilor cadastrale și de carte funciară corespunzător modificărilor aduse imobilului, tribunalul constată că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a acesteia ca constituind o clauză penală cu consecința atragerii prevederilor art. 1538 și urm. din N.C.civ. – acest caracter al clauzei menționate rezultând din modalitatea de redactare a acesteia – fiind acceptată ca atare de părți prin semnarea convenției astfel încheiată în formă autentică în fața notarului public.

De asemenea, clauza penală menționată a fost confirmată ca atare și prin răspunsurile intimaților-pârâți la interogatoriile formulate de recurentul-reclamant (filele 179 și 184 dosar fond) când intimații-pârâți au recunoscut faptul că au primit suma de 9.000 euro cu titlu de avans la data întocmirii promisiunii inițiale bilaterale de vânzare din 27.06.2012 – nici în cuprinsul înscrisului autentic menționat și nici al interogatoriului la care pârâții au răspuns nefăcându-se vre-o mențiune cu privire la „arvuna” ci doar la plata parțială inițială a prețului cu mențiunea termenului și condițiilor achitării diferenței de preț stipulat de părți.

Mai mult, caracterul de clauză penală a clauzei stipulate de părți în cuprinsul promisiunii bilaterale de vânzare este confirmată și de caracterul reciproc al acesteia stabilindu-se pentru fiecare dintre părți obligarea la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale, vizând plata de daune-interese reprezentând dublul avansului achitat ori posibilitatea adresării instanțelor pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare în cazul în care vânzătorii-promitenți-recurenți refuză să încheie contractul de vânzare ori nu efectuează actualizarea informațiilor cadastrale și de carte funciară corespunzător modificărilor aduse imobilului - respectiv pierderea avansului de 9.000 euro achitat de către cumpărătorul-promitent, în cazul în care acesta s-ar răzgândi.

Pe de altă parte, instanța de fond a făcut o corectă apreciere a situației de fapt în raport de probatoriul administrat și de prevederile legale și convenționale menționate constatând în cauză existența celei de-a doua situații prevăzute în cuprinsul clauzei penale arătate, respectiv neefectuarea actualizării de către recurenții-pârâți-vânzători-promitenți a informațiilor și respectiv documentației cadastrale necesare finalizării contractului de vânzare-cumpărare imobiliară conform convenției părților din 27.06.2012.

Astfel, potrivit înscrisurilor depuse în dosarul de fond, se constată că în promisiunea bilaterală de vânzare autentificată sub nr. 2905/27.06.2012, părțile au stipulat prețul convenit, au consemnat avansul achitat, precum și termenul de 30.08.2012 până la care să se achite diferența de preț de 31.000 euro, acesta reprezentând și termenul limită pentru încheierea contractului de vânzare în formă autentică.

Constatând ulterior că recurenții-pârâți nu au reușit să finalizeze în timp util documentația necesară, părțile au încheiat actul adițional autentificat sub nr. 4214/28.08.2012 prin care au convenit să prelungească termenul final de perfectare a contractului de vânzare până la data de 30.11.2012.

Constatând că nici până la această ultimă dată recurenții-pârâți nu au finalizat demersurile necesare, intimatul-reclamant i-a notificat la 29.11.2012, în sensul convocării pentru ziua de 07.12.2012, între orele 12,30-13,30, la sediul Biroului Notarial Equitas în vederea perfectării în formă autentică a contractului convenit, însă nici la data astfel stabilită acest lucru nu s-a putut realiza, datorită refuzului recurentului-pârât Ț. V. de a discuta cu mandatarul intimatului-reclamant – astfel cum rezultă din încheierea de certificare nr. 8/07.12.2012 întocmită de notarul public.

În acestea condiții, printr-o nouă notificare emisă la 14.12.2012, intimatul-reclamant a solicitat recurenților-pârâți achitarea sumei de 18.000 euro cu titlu de daune-interese, reprezentând dublul avansului achitat la data semnării promisiunii bilaterale de vânzare – notificare reprezentând totodată punerea în întârziere a recurenților-pârâți cu precizarea că, în cazul în care nu vor da curs acesteia, intimatul – reclamant își rezervă dreptul de a se adresa instanțelor de judecată în sensul arătat.

Întrucât recurenții-pârâți nu au răspuns nici acestei ultime notificări, după expirarea termenului menționat, respectiv la 03.01.2013, reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.

În condițiile în care demersurile intimatului-reclamant în vederea finalizării contractului de vânzare-cumpărare menționat rezultă cu certitudine din înscrisurile depuse la dosar, justificările recurenților-pârâți privind nerealizarea obligațiilor pe care și le-au asumat prin înscrisurile autentice încheiate cu intimatul la termenele succesive stabilite în acest sens – justificări ce au vizat, pe de o parte faptul că pârâtul Ț. V. ar fi părăsit la 07.12.2012 Biroul Notarial Equitas întrucât reclamantul i-a adus injurii și i-a solicitat sa scadă din prețul vânzării suma de 10.000 euro – nu au absolut nici un suport probator, recurenții pârâți neadministrând nici o probă în confirmarea acestor aspecte invocate.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că deși pârâții s-au obligat în mod expres să efectueze lucrarea cadastrală și înscrierile necesare în cartea funciară, cu privire la modificările aduse construcției ce a făcut obiectul convenției părților, în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare, aceștia nu au finalizat demersurile necesare nici la termenele stipulate prin convenția inițială, prin actul adițional ulterior, prin notificările ce le-au fost transmise și nici măcar după chemarea lor în judecată, deși în cauză s-au acordat numeroase termene de judecată, iar acesta s-a aflat pe rolul instanței de fond timp de aproape 17 luni, perioadă în care intimatul-reclamant și-a manifestat în continuare disponibilitatea de a încheia actul autentic de vânzare-cumpărare, în cauză solicitându-se și acordându-se în mod expres termene pentru finalizarea demersurilor pârâților și în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului dintre părți.

Mai mult, demersurile realizate pe parcursul soluționării cauzei în fața instanței de fond au fost dublate de invitația la mediere realizată de intimatul-reclamant și la care recurentul-pârât a participat, însă cu solicitarea ca medierea să se desfășoare în sesiuni separate, refuzând practic dialogul direct cu intimatul-reclamant, și implicit încheierea contractului de vânzare-cumpărare, astfel cum rezultă din procesul-verbal privind prezența părților la ședința de mediere depus la fila 194 dosar fond – precum și de alte notificări formulate de intimatul-reclamant în 23.12.2013, atât către recurenții-pârâți personal, cât și prin intermediul apărătorului ales al acestora.

Acest ultim demers al reclamantului s-a finalizat printr-o nouă convenție a părților privind completarea documentației cadastrale de către vânzător, stabilind un nou termen de 3 luni, începând din data de 24.01.2014 pentru finalizarea documentelor cadastrale și semnarea contractului de vânzare-cumpărare, împrejurarea relevată de procesul-verbal nr. 11 din data menționată, depus la fila 256 dosar fond.

Având în vedere toate împrejurările arătate, faptul că nici după expirarea acestui ultim termen, deși au fost întreprinse de către recurenții-pârâți o . demersuri, acestea nu au fost suficiente pentru a permite finalizarea contractului autentic de vânzare-cumpărare, instanța de fond a apreciat în mod corect pretențiile formulate de reclamantul-intimat în cererea sa de chemare în judecată, ca fiind întemeiate, apreciind ca neavând relevanță în cauză justificările repetate timp de aproape 2 ani, ale recurenților-pârâți, în sensul că această întârziere s-a datorat depășirii de către organele abilitate a intervalelor estimate de aceștia.

În acest sens, nu se poate reține nici critica recurenților-pârâți în sensul că instanța de fond nu ar mai fi acordat un nou termen la 28.04.2014 pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care deja în cauză fuseseră acordate mai multe termene succesive în acest sens și fuseseră practic depășite toate termenele stipulate de părți în vederea finalizării vânzării menționate.

În consecință, instanța de fond a apreciat în mod corect aplicarea în cauză a disp. art. 1538 N.C.civ. cu raportare la art. 1350, art. 1516 și art. 1270 N.C.civ., admițând în consecință acțiunea intimatului-reclamant astfel cum a fost formulată.

Având deci în vedere considerentele arătate, Tribunalul a reținut că motivele de recurs formulate de recurenți sunt nefondate, astfel că, în baza art. 312 alin.1 cu aplicarea art. 304 ind.1 Cod pr. civilă, a respins recursul declarat de aceștia împotriva sentinței civile nr. 7146/19.05.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind nefondat.

Împotriva acestei decizii, recurenții Ț. V. și Ț. P. au formulat cerere de revizuire.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ .

În motivarea cererii, revizuienții au arătat că la termenul din data de 29.01.2015, primul termen în recursul promovat de aceștia împotriva Sentinței civile nr.7146/19.05.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, conform citațiilor primite, s-au prezentat la sediul instanței înainte de ora 9, în sala de judecată întâlnindu-se și cu adversarul din proces, domnul C. M., care la rândul său i-a văzut.

Datorită îmbulzelii create în sala de judecată, nemaifiind locuri libere, arată recurenții că au ieșit pe holul instanței, așteptând să fie luate dosarele care se amânau, menționând și faptul că sunt persoane în vârstă și suferă de afecțiuni grave, ce nu le permit să stea mult timp în aglomerație și în picioare. În jurul orei 10 au întrat în sala de judecată, care se mai eliberase, așteptând să le fie strigată cauza.

În jurul orei 10,30, văzând că sunt strigate dosare aflate după dosarul lor, au întrebat președintele instanței, care le-a spus că dosarul fusese strigat și cauza rămăsese în pronunțare.

La recomandarea instanței, precizează că au formulat concluzii scrise prin care au solicitat repunerea cauzei pe rol, în vederea administrării probei cu înscrisuri, solicitată prin cererea de recurs, precum și în vederea judecării cauzei în condiții de contradictorialitate, însă cererea nu le-a fost luată în considerare.

Astfel, revizuienții au arătat că prin această atitudine, le-a fost încălcat dreptul la apărare, fiind împiedicați să prezinte instanței înscrisuri noi, pe care nu le dețin la data pronunțării instanței de fond.

Totodată, au fost încălcate principiile oralității și contradictorialității, ce guvernează procesul civil.

În drept au fost invocate dispozițiile art.322, pct. 8 C.pr.civ.

În cauză intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire declarata de către revizuientii Ț. V. și Ț. P. ca fiind nelegală și netemeinică și menținerea în tot a soluției pronunțate în recurs, respectiv a deciziei civile nr. 75/05.02,2015 a Tribunalului Prahova, Secția I Civilă.

Pe cale de excepție a invocat netimbrarea cererii de revizuire formulată de către revizuientii Ț. V. și Ț. P., situație de fapt și de drept ce în opinia sa atrage anularea cererii de revizuire ce face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Prahova.

Acest aspect privind timbrarea cererii de revizuire este total ignorat, în sensul că nu se face nici un comentariu sau referire la timbrararea cererii, atât în cuprinsul cererii de revizuire formulată și depusă la dosarul cauzei de către revizuienti, sau în alte înscrisuri aflate Ia dosar și formulate de către revizuientii Ț. V. și Ț. P..

Pe fondul cauzei intimatul a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, situația relatată de către revizuienți nefiind conformă realității.

Examinând actele și lucrările dosarului, motivul de revizuire, decizia a cărei revizuire se solicită și având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în toate cazurile prevăzute de art. 322 punctele 1-9 C. pr. civ.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive sau irevocabile în cazurile și condițiile expres prevăzute de art.322-324C.pr.civ.,

Astfel, pot face obiectul revizuirii doar hotărârile prin care s-a soluționat fondul cauzei dedusă judecății iar cererea poate fi întemeiată doar pe motivele enumerate expres și limitativ de art. 322 C. pr. civ., care vizează unele posibile erori ce ar fi putut să fie săvârșite în legătură cu starea de fapt reținută de instanță.

Revizuienții au indicat ca temei de drept al cererii de revizuire, disp. art. 322 pct. 8 C. pr. civ., respectiv, dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Art. 322 pct. 8 C. pr. civ., se referă la situația în care partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. Motivul presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume: partea să fi fost legal citată și să nu se fi putut prezenta la judecată; partea legal citată să nu fi putut înștiința instanța despre imposibilitatea prezentării sale la judecată, datorită unor împrejurări mai presus de voința sa.

Verificând decizia împotriva căreia s-a formulate cerere de revizuire, se constată că, în cauză s-a făcut o primă strigare a cauzei, după care, instanța a rămas în pronunțare. Ulterior s-au prezentat în sală și revizuienții asistați de apărător, sens în care instanța a amânat pronunțarea o săptămână, pentru a da posibilitatea acestora să depună concluzii scrise.

Pe de altă parte, hotărârea instanței de recurs este susceptibilă de revizuire dacă instanța a admis recursul, a casat, a modificat decizia instanței de apel și a admis apelul, pronunțându-se asupra raporturilor juridice deduse judecății, ceea ce înseamnă că a evocat fondul. Soluția este aceeași în cazul hotărârilor care nu sunt susceptibile de apel.

Nu evocă fondul, hotărârea de declinare a competenței, hotărârea de expedient, hotărârea prin care se respinge sau se anulează apelul sau recursul în temeiul unei excepții procesuale, hotărârea prin care s-a respins o contestație în anulare sau revizuire, hotărârea de perimare.

De asemenea, nu îndeplinesc această condiție hotărârile prin care apelul sau recursul au fost anulate ca neregulat introduse, ca netimbrate, hotărârile prin care s-a constata nulitatea recursului, cele prin care s-a constata perimarea apelului sau recursului, hotărârile de casare intermediare prin care s-a admis recursul și s-a casat cu reținere sau cu trimitere ori cele prin care s-a admis apelul, s-a anulat sentința și s-a fixat termen pentru evocarea fondului, hotărârile prin care s-a respins recursul ca nefundat sau ca tardiv, hotărârile prin care s-a admis recursul și s-a modificat hotărârea pentru greșita aplicare sau interpretare a legii, păstrându-se situația de fapt.

Tribunalul constată că, prin decizia civilă nr. 75 din 05 februarie 2015, decizie ce face obiectul prezentei cereri, a fost respinsă excepția netimbrării recursului fiind respins recursul declarat de recurenții pârâți, ca nefondat.

Astfel, se constată că nu sunt incidente disp. art. 322 pct. 8 C. pr. civ., a fost respectat dreptul revizuienților la apărare, context în care, tribunalul va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Instanța va lua act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire a deciziei civile nr. 75/5.02.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ formulată de revizuenții Ț. V. si Ț. P. cu domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova si domiciliul ales în Ploiești, ., județul Prahova în contradictoriu cu intimatul C. V. M. cu domiciliul în Constanta, ., .. C, ., județul Constanta, ca inadmisibila.

Ia act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2013.

Președinte, Judecători,

A. G. H. M. R. C. N.

Grefier,

D. A.

Operator date cu caracter personal 5595

Red /tehnored. N.C.

2 ex./ 25.05.2015

D. recurs_ Tribunalul Prahova

J.recurs: M. G., M. C. A., A. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 242/2015. Tribunalul PRAHOVA