Pretenţii. Decizia nr. 461/2015. Tribunalul PRAHOVA

Comentarii

0

Decizia nr. 461/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 461/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 461

Ședința publică din data de 26 Octombrie 2015

PREȘEDINTE - C.-A. M.

JUDECĂTORI - G. M.

- N. A.

GREFIER - M. - D. B.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul - pârât D. I. C., domiciliat în com. Bucov, ., ., . și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. I. N., cu sediul în Ploiești, ., ., . și de recurentul - chemat în garanție F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, cu sediul în București, .. 40-40 BIS, ., împotriva încheierii de ședință din data de 04.09.2014 și sentinței civile nr._/26.11.2014, ambele pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. D., domiciliată în Ploiești, . Afumați, nr. 52, județ Prahova.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 octombrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 26 octombrie 2015, când a pronunțat următoarea decizie:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Ploiesti sub nr._ reclamanta R. D., a chemat în judecată pe pârâtul D. I. C., solicitând instanței obligarea pârâtului, la plata sumei de 65.000 lei reprezentând prejudiciul material și moral ce l-a suferit de pe urma accidentului rutier produs din culpa exclusivă a pârâtului, așa cum rezultă din rezoluția nr. 7264/P/2009 din 03.09.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

În expunerea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că, la data de 11.07.2009, în timp ce traversa regulamentar prin loc marcat . marca Audi, înmatriculată sub nr._, a accidentat-o, producând-i leziuni ce necesitau la prima vedere 4-5 zile îngrijiri medicale, în lipsa unor complicații.

Reclamanta a menționat că, la data de 15.07.2009 s-a deplasat la Spitalul de Urgență Ploiești întrucât acuza dureri de cap, amețeli și senzații de vomă. Ca urmare acestei investigații i s-a eliberat concediu de odihnă 5 zile începând cu 15.07.2009 până la data de 20.07.2009.

În continuare, reclamanta a mai arătat că la data de 06.08.2009 s-a prezentat din nou la Spitalul de Urgență Ploiești, unde a fost investigată și internată un număr de 15 zile în perioada 06.08-21.08.2009 stabilindu-i-se diagnosticul TULBURARE DEPRESIV ANXIOASĂ FOND REACTIV POST TRAUMATISM CRANIO CEREBRAL, recomandând-i să urmeze tratamentul medicamentos și i s-a eliberat certificat medical pentru 21 de zile.

Reclamanta a precizat că în prealabil a mai beneficiat de 1 zile de concediu medical așa cum rezultă din înscrisurile anexate cererii.

Totodată, reclamanta a mai menționat că în perioada cât a fost în concediu medical i-au fost diminuate veniturile de 100% pentru munca prestată la 75% fiind în concediu medical.

A mai arătat că de la data la care i s-a pus diagnosticul precizat mai sus a urmat cu tratament medicamentos plătind sume importante de bani, fapt ce afectează și i-a afectat considerabil bugetul familiei.

Față de cele arătate, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei de 35.000 lei daune materiale și 30.000 lei, daune morale.

În drept, cererea a fost fundamentată pe dispozițiile art. 998-998 Cod civ, art. 15 alin4 coroborat cu art.2 alin1 din O.G NR. 32/1995.

Anexat cererii au fost depuse următoarele înscrisuri: rezoluția de neîncepere a urmării penale .

La termenul de judecată din 16.05.2012, pârâtul, D. I. C., în temeiul art. 115 cod proc.civ. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În apărările formulate prin întâmpinare, pârâtul a arătat că, la data de 11.0.2009, a circulat pe . din Ploiești către . nu a accidentat-o pe reclamantă.

Astfel, a efectuat o manevră de depășire după ce autoturismul din fața sa a dat semnal dreapta, acesta nefiind oprit la trecerea de pietoni, și apoi s-a oprit la momentul la care reclamanta s-a angajat în traversare pe trecerea de pietoni, mai exact a apărut brusc, neexistând nici un impact între autoturismul condus de el și eclamantă.

Pârâtul a subliniat că, în realitate reclamanta a căzut pe trecerea de pietoni, fără însă a fi accidentată.

La termenul de judecată din 05.09.2012, reclamanta a depus la dosarul cauzei, taxa de timbru în cuantum de 2250 lei achitată cu chitanța . nr._/2012 și timbru judiciar de 0,45 lei.

În susținerea cererii, reclamanta a solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, testimonială cu doi martori și interogatoriul pârâtului.

Pârâtul a solicitat și instanța i-a încuviințat proba cu înscrisuri, testimonială cu doi martori, interogatoriu părții adverse și expertiză medico legală.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a mai depus un set de înscrisuri medicale(f.34-41;56-58, 64-77 dosar).

La data de 16.10.2012, reclamanta, prin apărător a depus prin serviciul registratură, precizare la acțiune prin care și-a micșorat cuantumul pretențiilor, în senul că solicită daune morale în cuantum de 30.000 lei și daune materiale în cuantum de 5000 lei.

La termenul de judecată din 31.10.2012 a fost administrată proba cu interogatoriul părților, răspunsurile acestora fiind consemnate pe aceeași pagină cu întrebările.

La termenul de judecată din 23.01.2013, instanța a dispus introducerea în cauză a Fondului de Protecție a Victimelor Străzii.

La data de 11.04.2013, F. de Protecție a Victimelor Străzii a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea de ședință din 12.06.2013, instanța a respins excepția prescripției, invocată de către chematul în garanție, ca neîntemeiată.

În cadrul probei cu martori, au fost audiați martorii Buturez G. și Ieletzerky M.), (f,132-133 ;137-139), iar pentru pârât, martorii M. C. G. (f. 134,135) și S. V.( f 144, 145, ale căror declarații au fost consemnate și depuse la dosarul cauzei.

La dosarul cauzei s-a depus raportul de expertiză medico legală psihiatrică.

Prin încheierea de ședință din 04.09.2014, instanța a respins obiecțiunile la raportul de expertiză, formulate de pârât prin întâmpinare.

Prin sentința civila nr._ din data de 26.11.2014, Judecătoria Ploiești a admis cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta R. D. în contradictoriu cu pârâtul D. I. C. și cu chematul în garanție F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STĂZII, a obligat pârâtul în solidar cu F. de Protecție a Victimelor Străzii să achite reclamantei suma de_ lei, reprezentând despăgubiri civile și a obligat pârâtul în solidar cu F. de Protecție a Victimelor Străzii în favoarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.250 lei, reprezentând, plata taxei de timbru.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 11.07.2009, reclamanta a fost victima unui accident de circulație, în urma căruia a suferit mai multe leziuni atât fizice cât și psihice.

Din actele premergătoare efectuate, în cursul urmări penale, instanța constată că, pârâtul conducând autovehiculul marca AUDI, înmatriculat sub nr._, pe . M., în Municipiul Ploiești a accidentat-o pe reclamanta R. D. G. care se angajase în traversarea străzii, prin loc marcat și semnalizat corespunzător, după care a părăsit locul faptei, fără încuviințarea organelor de poliție.

Prin rezolția din 03 septembrie 2009, P. de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus neînceperea urmării penale, împotriva numitului D. I. – C. ca urmare a faptului că fapta reținută în sarcina acestuia nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 184 alin 2 și 3 C.P, îngrijirile medicale fiind sub 10 zile.

În drept, sunt incidente dispozițiile art. 998 Cod civ, potrivit căruia ”Orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara și art. 999 Cod civ., potrivit căruia „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.”

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța de fond a reținut că, reclamanta a traversat . pietoni și o mașină a venit și a lovit-o pe reclamantă cu partea din față, acesta căzând la pământ. (declarația martorei Ieletzek M.).

Instanța de fond a constatat că declarația acestei martore se coroborează cu înscrisurile, planșele fotografice, administrate în cursul actelor premergătore de organele de poliție, din care reiese faptul că farul, față, al autoturismului era dislocat.

De asemenea, tot din declarația acestei martore instanța de fond a mai reținut că reclamanta, de la data producerii acestui eveniment rutier, și-a schimbat comportamentul având diferite probleme psihice.

Martorul M. G. a declarat că „pârâtul mergea pe contrasens, la trecerea de pietoni unde se afla reclamanta în curs de traversare. Nu știu exact dacă reclamanta a fost lovită, foarte tare, îmi amintesc că a căzut și că avea ceva bagaje în mână.”

În consecință, instanța de fond a constatat că de producerea evenimentului rutier se face vinovat pârâtul, care nu a respectat regulile de circulație, culpa în producerea acestui eveniment aparținându-i în totalitate.

Pe linie de prejudiciu adus pârâtei, aceasta prin probele de care a înțeles să se folosească în dovedirea pretențiilor solicitate a demonstrat că, deși inițial a crezut că este vorba de o stare de disconfort ca urmare a șocului spontan și inevitabil pe care l-a suferit, starea de sănătate a acesteia s-a înrăutățit de la o zi la alta, fiind nevoită să se interneze periodic în spital, la diferite secții medicale, cum ar fi, neurologie, psihiatrie, etc., rămânând în concediu medical pe perioade destul de mari.

Raportul de expertiză medico-legală a concluzionat că, R. D. prezintă diagnosticul tulburarea depresiv –anxioasă cu debut reactiv post traumatic . Diagnosticul formulat în biletul din spital poate fi consecința directă a psihotraumei suferite, dar nu în mod exclusiv, putând avea și alte cauze medicale.

Din întreg materialul probatoriu administrat în cauză, cu precădere din fișa de la medicul de familie ( f 65) instanța de fond a constatat că reclamanta anterior acestui eveniment nu a avut probleme medicale, aceasta figurând cu diagnosticul stare depresiv - anixiar din luna iunie 2009.

În consecință, instanța de fond a apreciat că psihotrauma suferită de reclamantă a fost consecința directă a accidentului rutier.

Cu privire la declarațiile martorilor, propuși de pârât, instanța le-a cenzurat ca fiind subiective, față de circumstanțele în care fapta a fost percepută de aceștia.

Cu privire la prejudiciul material pe care reclamanta l-a suferit, constând în prețul medicamentelor, analizelor, consultațiilor etc. instanța de fond a constatat din declarația martorei, Buturez G. că reclamanta a cheltuit cca. 4500 lei.

În consecință, instanța de fond a admis în parte cererea privind prejudiciul material.

Cu privire la prejudiciul moral, este cunoscut faptul că, spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele materiale se stabilesc pe baza evaluării de instanța de judecată.

Daunele morale constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În cazul vătămărilor fizice cauzate de un accident de ciruclație, la evaluarea despăgubirilor pentru daunele morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau pentru a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, trebuie să se țină seama de suferințele fizice și morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin respectivul accident, precum și de toate consecințele acestuia, relevate de actele medicale ori de alte mijloace de dovadă, cum ar fi declarații de martori.

Este fără putință de tăgadă că reclamanta a suferit traume fizice și psihice accentuate, ca urmare a accidentului rutier provocat de numitul, D. I. C..

Instanța de fond a constatat, în raport de toate elementele de la dosar (acte medicale, raport de expertiză medico-legală, bilete de ieșire din spital, declarațiile martorilor) că, suferința victimei a fost una accentuată, acesteia fiindu-i limitată posibilitatea de a desfășura activități cotidiene, de a comunica cu familia și cu cei din jur, prezintă o configurație depresivă persistentă cu manifestări anxioase, provocându-i-se, în același timp și suferințe fizice însemnate.

Dar, cu toate acestea, se impune menținerea unei proporționalități între suferințele provocate, care, deși nu pot fi cuantificate, trebuie cel puțin estimate, raportat la circumstanțele cauzei, impactul psihic care se poate produce, la un asemenea eveniment, zilele de îngrijiri medicale, alte particularități ale acesteia, și sarcina impusă societății de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor ce vor fi acordate cu titlu de daune morale.

Față de cele arătate, instanța a apreciat că, în contextul circumstanțelor cauzei, fără a minimaliza în vreun fel suferințele reale ale reclamantei, suma de 10.000 lei acordată cu titlu de despăgubiri morale constituie o satisfacție echitabilă.

Pe de altă parte, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate. Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar față de argumentele prezentate mai sus instanța apreciază că suma acordată cu acest titlu, este în deplină concordanță cu dispozițiile legale în materie.

În ceea ce privește posibilitatea de obligare a FONDULUI DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII la despăgubirea părților civile, instanța de fond a reținut că se poate angaja răspunderea civilă a acestuia numai în cazul în care accidentul a fost provocat de conducătorul unui vehicul care, deși avea obligația de a încheia o asigurare obligatorie de răspundere civilă, nu s-a conformat acestei obligații și a circulat pe drumurile publice cu un vehicul neasigurat.

Cu privire la posibilitatea de obligare a FONDULUI DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII la repararea pagubelor civile cauzate prin fapta pârâtului, instanța de fond a constatat următoarele:

Potrivit art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 1/2008 "fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării";.

Art. 4 din Legea nr. 136/1995 statuează că "în sensul prezentei legi, este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, precum și tramvaie, în limitele teritoriale de acoperire.

Conform art. 11 pct. 2 din Legea nr. 136/1995 prin vehicul se înțelege orice mijloc de transport, cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat, inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cu plată sau nu, excepție făcând cele care se deplasează pe șine, bicicletele sau vehiculele cu tracțiune animală.

Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat că în prezenta cauză se poate angaja răspunderea patrimonială a Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, fiind îndeplinite condițiile legale, așa cum au fost expuse anterior.

Pentru considerentele expuse în fapt și în drept, instanța de fond a admis în parte cererea și pe cale de consecință, a obligat pârâtul în solidar cu F. de Protecție a Victimelor străzii, să achite reclamantei suma de 4500 lei reprezentând daune materiale și 10.000 lei daune morale.

Totodată, a obligat pârâtul în solidar cu F. de Protecție a victimelor străzii la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând plata taxei de timbru, în acord cu dispozițiile art.274 Cod proc. civ.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul D. I. C., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecat și chematul în garanție F. de Protecția a Victimelor Străzii solicitând admiterea recursului și, în cazul admiterii motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., casarea hotărârii atacate si respingerea acțiunii reclamantei față de fond ca tardiv introdusa, iar în cazul admiterii motivului de nelegalitate prevăzuta de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. modificarea hotărârii atacate si modificarea cuantumului compensațiilor acordate pentru prejudiciul moral al reclamantei de la suma de 10.000 lei la suma de 2000 lei.

Recurentul - pârât a susținut că hotărârea instanței este nelegală si neîntemeiata pentru următoarele motive:

La termenul de judecata din data de 04.09.2014, instanța de fond a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiza medico-legala psihiatrica nr. 253/04.04.2014 întocmit de Serviciul Județean de Medicina Legala Prahova, în mod greșit, având in vedere că prin lucrare nu se răspunde obiectivelor stabilite și nici nu se arată cauza pentru care nu se poate exprima un punct avizat.

Prin încheierea de ședința de la termenul din data de 20.03.2014 - fila 184 dosar fond a fost încuviințată proba cu expertiza medico - legală, cu următoarele obiective:

- dacă concediile medicale ale reclamantei din perioadele 16.07._09, 21.07._09, 29.07._09, 01.08._09, 06.08._09, 22.08._09 si 01.09._09 au fost acordate ca urmare a leziunilor suferințe de aceasta la data de 11.07.2009, menționate în certificatul medico - legal nr. 1579/ 2009 sau pot fi urmare unor alte cauze petrecute anterior sau ulterior accidentului din data de 11.07.2009.

- dacă diagnosticul de tulburare depresiv anxioasă menționat în biletul de ieșire din spital din data de 21.08.2009 - secția Psihiatrie are legătura cu leziunile suferite de aceasta la data de 11.07.2009, menționate in certificatul medico-legal nr. 1579/2009 sau pot fi urmare unor alte cauze petrecute anterior sau ulterior accidentului din data de 11.07.2009.

Arată recurentul – pârât că pentru termenul din data de 29.05.2014, a fost depus la dosar raportul întocmit și pus în discuția pârtilor la termenul de judecata din data de 04.09.2014, data la care recurentul - parat a înțeles sa formuleze obiecțiuni, în sensul in care:

- raportul nu a răspuns obiectivelor fixate de instanța, fiind neconcludent, în condițiile în care la capitolul concluzii se menționează că: diagnosticul de tulburare depresiv - anxioasa cu debut reactiv post - traumatic poate fi consecința directa a psihotraumei suferite, dar nu în mod exclusiv putând avea și alte cauze medicale, iar în legătură cu condițiile de acordare a concediilor medicale în perioada supusa analizei comisia nu se poate pronunța.

Astfel, din conținutul raportul nu rezultă și motivele pentru care se ajunge o asemenea concluzie care, de altfel, este incertă, ci doar sunt enumerate actele medicale după data de 21.08.2009, fără să se facă vreo referire la fisele medicale si eventuale afecțiuni anterioare acestei date, adică daca exista sau nu și dacă da în ce constau și ce efecte au.

Or, pentru întocmirea raportului era necesar să se verifice și fisele medicale anterioare, având în vedere că fisa medicală de la medicul de familie cuprinde consemnări ale diagnosticelor reclamantei încă din anul 2002, însă la acestea nu se face nici o referire in raport - cu titlu de exemplu în fisa medicală la nivelul anului 2006 este consemnat diagnosticul de cefalee care poate avea ca și cauza inclusiv depresia.

În atare situație, în mod cert, ca tocmai pentru a stabili daca diagnosticul este sau nu rezultatul leziunilor din data de 11.07.2009, leziuni menționate în certificatul medico - legal nr. 1579/2009 era necesar să se analizeze și perioada anterioară, respectiv fișa medicală de la medicul de familie nu doar după anul 2009 ci și consemnările din acesta, din anul 2002 urmând să fie examinate și actele medicale aferente, ținând cont că obiectivul fixat de instanța a fost sa stabilească daca diagnosticul de tulburare depresiv - anxioasa menționat în biletul de ieșire din spital din data de 21.08.2009 - Secția Psihiatrie are legătura cu leziunile menționate în certificatul medico-legal nr. 1579/2009 sau se poate datora altor leziuni suferite de reclamata anterior sau ulterior datei de 11.07.2009.

Potrivit principiilor generale ce stau la baza întocmirii unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru întocmirea lucrării se impunea să fie analizate foile de observații clinică, fișe medicale și chiar a dosarului cauzei în baza cărora se stabilea o concluzie întemeiata.

In ceea ce privește celalalt obiectiv, recurentul-pârât a susținut că în speță dacă acordarea concediilor medicale din perioada iulie - septembrie 2009 au putut fi acordate ca urmare a leziunilor suferite la data de 11.07.2009 ce au fost menționate în certificatul nr. 157/2009 sau acestea sunt rezultatul unor altor leziuni suferite anterior sau ulterior datei de 11.07.2009, în cuprinsul expertizei nu se regăsește nicio motivare care să conducă la concluzia nepronunțării asupra condițiilor de acordare a concediilor medicale in perioadele menționate .

Față de faptul că prin raportul de expertiza nu s-a răspuns obiectivelor stabilite și nici nu s-a arătat cauza pentru care s-au formulat cele doua concluzii, în cuprinsul lucrării fiind enumerate doar actele medicale, recurentul-pârât a apreciat că, în mod greșit instanța de fond a respins obiecțiunile la expertiza medico-legala psihiatrica nr.253/04.04.2014.

Totodată, a considerat că, în mod greșit, instanța a respins si cererea privind efectuarea unei anchete psiho-sociale la domiciliul reclamantei în vederea stabilirii relațiilor de familie, având in vedere că din depozițiile martorilor propuși de aceasta nu a rezultat și mediul familial, mediu ce influențează starea psihica a unei persoane.

Ancheta psiho-sociala reprezenta o proba necesară chiar pentru întocmirea raportului de expertiza medico-legală, deoarece împreuna cu examinarea personală a reclamantei reprezintă un argument pentru identificarea sistemului motivațional al acesteia în vederea delimitării unei eventuale motivații patologice și/ sau a unor modificări volitive.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice la INML BUCUREȘTI, urmând ca în cauza să fie efectuată anterior înaintării dosarului pentru efectuarea expertizei și o ancheta psiho - sociale la domiciliul reclamantei în vederea stabiliri relațiilor de familie, ancheta solicitată la termenul de judecata din data de 12.12.2013 .

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a susținut că, soluția instanței de fond este nelegală, pentru că din probele administrate apreciază ca nu s-a făcut dovada îndeplinirii disp. art. 998 - 999 C.civ.

Prin precizarea acțiunii s-a solicitat de către reclamanta obligarea recurentului - pârât la plata sumei de 30.000 lei reprezentând daune morale și 5.000 lei daune materiale reprezentând prejudiciu suferit in urma accidentului rutier produs din culpa exclusiva a pârâtului, în temeiul rezoluției nr. 7264/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

In motivarea cereri s-a arătat că, la data de 11.07.2009, a fost victima unui accident provocat de autoturismul condus de recurentul - pârât, fiindu-i provocate leziuni ce au necesitat 4-5 zile îngrijiri medicale, așa cum atesta si certificat medico-legal.

De asemenea, recurentul-pârât a menționat că intimata - reclamanta a precizat că, ulterior, la data de 15.07.2009, s-a prezentat din nou la spital, ocazie cu care i-a fost eliberat concediu medical pentru 5 zile, iar, la data de 06.08.2009 a fost internata pentru 15 zile, fiindu-i eliberat concediu medical pentru 21 zile.

F. de acțiunea intimatei - reclamante, recurentul a formulat întâmpinare prin care a menționat că:

La data de 11.07.2009 a circulat pe .. M. din Ploiești către . fără s-o accidenteze pe intimata - reclamanta, deoarece s-a oprit la momentul la care intimata - reclamanta s-a angajat în traversare pe trecerea de pietoni, mai exact a apărut brusc, neexistând nici un impact intre autoturismul condus de parat si reclamanta.

In realitate, intimata - reclamanta a căzut pe trecerea de pietoni, fără însa a fi accidentata de către parat.

In cauza au fost administrate probatorii: înscrisuri, interogatoriu pârtilor, martori si o expertiza medico - legala - in urma cărora instanța considera întemeiata acțiunea precizata a intimatei - reclamante, in condițiile in care nu s-a făcut dovada ca intimata a fost accidentata de către recurent, ca a suferit vreun prejudiciu si ca exista o legătura de cauzalitate intre prejudiciu și faptă.

Recurentul-pârât a mai arătat că instanța de fond a apreciat ca intimata reclamanta a fost victima unui accident rutier la data de 11.07.2009 provocat de către recurentul - parat, deoarece:

- din declarației martorei leletzek M. a rezultat ca intimata-reclamanta a traversat pe trecerea de pietoni și o mașina a venit si a lovit-o pe reclamanta cu partea din fata, aceasta cazând la pământ.

- declarația acestei martore se coroborează cu înscrisurile, planșele fotografice, administrate în cursul actelor premergătoare de organele de politie din care reiese ca farul față al autoturismului era dislocat.

- o alta declarație pe care o retine instanța în considerente este cea a martorului M. C. G. care a declarat ca " pârâtul a mers pe contrasens, la trecerea de pietoni unde se afla reclamanta în curs de trecere. Nu știu exact daca reclamanta a fost lovita, foarte tare, îmi amintesc că a căzut și ca avea ceva bagaje in mana".

Insa, martora leletzek M., deși susține ca a văzut cum a fost lovita intimata - reclamanta de autoturism nu știe daca aceasta a fost lovita la cap " știu de la reclamanta ca în aceasta împrejurare a fost lovita la cap" - depoziție fila 137 dosar fond.

Aceiași martora afirma că la fata locului a venit salvarea, a luat-o pe reclamanta, fiind dusa la spital, "însă eu deși intenționam sa mă duc după ea la spital, pentru ca eram foarte bulversata am ajuns acasă."

Astfel, dacă martora îi este prietena reclamantei cum de a nu a reacționat în momentul imediat următor când a văzut-o căzuta si cum a lăsat-o să plece cu salvarea pur si simplu, totuși e prietena dumneaei, în condițiile în care susține că a văzut cum reclamanta a fost lovita. O alta întrebare legată de cum este coroborată această depoziție cu celelalte probe, în condițiile în care intimata - reclamanta declara prin răspunsul la interogatoriu - întrebare 7 - că a căzut pe spate și, totodată, cu ocazia declarației în fata organelor de cercetare penala, așa cum se retine in referatul întocmit in dosarul nr. 7264/P/2008 ca a fost ușor accidentată, iar martora relatează că aceasta a fost lovita din plin.

Recurentul-pârât susține că în mod cert, depoziția acestei martore nu este susținuta de nicio alta proba administrată în cauza, iar legătura care o stabilește instanța între afirmația martorei și faptul ca din planșele foto aflate in dosarul de urmare penala rezultă că farul față al autoturismul era dislocat și atunci accidentul a fost provocat de recurent reprezintă o concluzie eronata, în condițiile în care in dosarul de urmărire penala a fost închis, nefiind stabilit cu acea ocazie daca farul a fost sau nu dislocat din cauza presupusului accident de circulație .

Totodată, cea de-a doua martora Buturez G. - fila 136 dosar fond - declara ca nu știe daca reclamanta a fost însoțita sau nu în data în care a fost accidentată, ceea ce demonstrează ca de fapt nu a fost însoțita pentru ca atunci i-ar fi povestit că în ziua cutare, în timp ce era la Hale cu prietena pentru a cumpăra flori, pe trecerea de pietoni a fost lovita de o mașina.

Mai mult, recurentul-pârât menționează că instanța se raportează și la depoziția martorului propus de către recurentul - pârât M. C. G. pentru a stabili atât existenta faptei cat si vinovăția recurentului - parat, menționând, totodată, în cuprinsul acelorași considerente că declarațiile martorilor propuși de către pârât le cenzurează ca fiind subiective, față de circumstanțele în care fapta a fost perceputa de aceștia.

Or, din prin cele expuse arată că a făcut dovada ca fapta nu a fost săvârșita de către recurentul - parat, acesta nefiind vinovat, atâta timp cat din probe nu a rezultat ca recurentul a accident-o pe intimata - reclamanta la data de 11.07.2009, în realitate, la momentul respectiv intimata s-a angajat în traversare pe trecere de pietoni, recurentul - pârât oprind la momentul la care a văzut-o, dar aceasta a căzut pe trecerea de pietoni și apoi a mers la spital unde i-a fost emis certificat medico-legal.

Recurentul-pârât mai susține că pentru a stabili existenta prejudiciului instanța a reținut că psihotrauma psihica suferita de către intimata - reclamanta a fost consecința directa a accidentului rutier.

În acest sens, s-a reținut că intimata - reclamanta a dovedit prin probele propuse ca, deși inițial a crezut că este vorba de o stare de disconfort ca urmare a socului spontan și inevitabil pe care l-a suferit, starea de sănătate a acesteia s-a înrăutățit de la o zi la alta, fiind nevoita sa se interneze periodic in spital, la diferite secții medicale, cum ar fi neurologie, psihiatrie, ramând in concediu medical perioade destul de mari.

In conturarea acestui fapt instanța s-a raportat și la expertiza medico-legala efectuată in cauza, dar și la fisa de la medicul de familie (fila 65 dosar fond) din care ar rezulta că anterior acestui eveniment intimata - reclamanta nu a avut probleme medicale, aceasta figurând cu diagnosticul stare depresiv - anixiar din luna iunie 2009.

Apreciază recurentul-pârât că, din contra, probele administrate conduc la concluzia ca intimata - reclamanta suferea de aceasta boala - tulburare depresiv - anxioasa - anterior evenimentului din 11.07.2009.

Expertiza medico-legala menționează ca diagnosticul intimatei - reclamante de tulburare depresiv - anxioasa cu debut reactiv post traumatic poate fi consecința directa a psihotraumei suferite, dar, nu in mod exclusiv, putând avea si alte cauze medicale.

In fisa medicala a intimatei depusă la dosar este consemnat si diagnosticul de cefalee încă din anul 2006 fapt ce conduce la ideea ca reclamanta suferea de aceste tulburări depresiv - anxioase anterior datei de 11.07.2009.

De altfel, chiar instanța a reținut că potrivit fisei medicale a intimatei - intimata - reclamanta suferea de acest diagnostic din iunie 2009, deci, anterior datei de 11.07.2009 când a avut loc presupusul accident.

Potrivit standardelor DSM IV (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, ediția a IV-a), simptomele depresiei au, mai degrabă, un caracter emoțional, cazurile grave de depresie includ simptome precum oboseala extrema, tulburări ale somnului, pierderea poftei de mâncare. Este important de știut că simptomele fizice asociate depresiei se extind în domenii ce trec dincolo de criteriile DSM IV, precum dureri cronice si probleme gastrointestinale. Dovezile care demonstrează legătura dintre depresie si simptomele fizice se înmulțesc din ce in ce mai mult in ultima perioada, scrie J. Manning . de MedScape Education.

Totodată, recurentul-pârât a mai subliniat faptul că deloc de neglijat este si faptul că, deși intimata - reclamanta are o . internări la nivelul anului 2009 - iunie - septembrie - promovează acțiunea în instanță abia in anul 2011, adică după 2 ani de zile.

Or, daca . și i-ar fi adus prejudicii, atunci acțiunea nu era formulata aproape după doi ani de la data producerii faptei, ci . următor.

In răspunsul la interogatoriu - întrebarea nr. ll - fila 59 dosar fond, intimata - reclamanta afirma că a vrut ca recurentul sa conștientizeze ceea ce a făcut, aceasta fiind cauza pentru care s-a adresat instanței si nu recuperarea vreunui prejudiciu.

Si chiar si așa, e greu de crezut că daca acesta a reprezentat motivul pentru care acțiunea se formulează după 2 ani de la data când se susține ca a fost accidentată, o conștientizare intervine ca urmare a unei cereri adresate instanței și nu a realizării a ceea ce s-a întâmplat.

In atare situație, greșit, instanța a apreciat ca psihotrauma de care suferă intimata - reclamanta a fost cauzata de acel așa zis accident.

Recurentul - parat a mai menționat că este obligat sa plătească intimatei reclamantei în solidar cu chematul în garanție suma de 4500 lei daune materiale si 10.000 lei daune morale.

Pentru a stabili cuantumul daunelor materiale instanța a reținut că acesta reprezintă prețul medicamentelor, analizelor, consultațiilor etc., însa la dosar nu a fost depusa măcar o rețeta ca să nu mai spunem de un bon fiscal reprezentând costul vreunui medicament.

Si, totuși, se dispune obligarea recurentul - parat la plata sumei de 4500 lei pe baza declarației martorei Buturez G. .

Or, depoziția unui martor nu poate face dovada unor cheltuieli, ci doar se corobora cu documente, documente inexistente, având in vedere și principiul prevăzut de art. 1169 C.civ., conform căruia cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie s-o dovedească - actori incumbit probatio.

Cuantumul daunelor morale a fost stabilit la suma de 10.000 lei, pe motiv că intimata - reclamanta a suferit traume fizice si psihice accentuate in urma "accidentului".

Intimata - reclamanta a susținut însa, a mai arătat recurentul-pârât, că dat fiind "accidentul din luna iulie 2009 " a suferit o trauma psihica, nu si fizica, drept pentru care consideră că suma este nejustificata, în condițiile iî care aceasta nu poate reprezenta o reparare a prejudiciului suferit.

In acest sens este si practica instanței supreme care a decis ca „despăgubirile acordate trebuie să constituie o justă și integrală reparare a pagubei cauzate prin fapta ilicita a autorului"; si, de asemenea, ca „este de principiu ca victima unui fapt ilicit are dreptul la repararea integrala a prejudiciului suferit" iar întinderea despăgubirilor este determinata de principiile reparației integrale a prejudiciului".

In absenta unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectiva a daunelor morale, acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de reclamant, importanta valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională si socială. In cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o baza echitabila corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauza a celui care pretinde daune morale.

In cazul de fata, recurentul-pârât a învederat că intimata - reclamanta nu a făcut dovada ca i-ar fi fost afectata situația familiala, profesională sau socială, atât timp cat martorii audiați -leletzky M. si Buturez G. - au declarat ca reclamanta lucra la acea data și ca acum nu mai lucrează de un an de zile, ceea ce înseamnă ca nu mai lucrează din 2012, în condițiile în care declarațiile au fost date in anul 2013.

De altfel, în încheierea de ședința de la termenul de judecata din data de 12.12.2013, apărătorul acesteia a declarat ca " nu accidentul rutier este motivul încetării contractului individual de munca al reclamantei."

Totodată recurentul-intimat susține că intimata - reclamanta nu a făcut dovada că viata sa s-ar fi schimbat în vreun fel după data de 11.07.2009, martorele audiate pentru dovedirea acțiuni de către intimata nefăcând vreo apreciere cu privire la acest fapt, ci doar că aceasta este puțin schimbata de când a avut "accidentul" - depoziție Buturez G..

F. de cele expuse, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata. Cu cheltuieli de judecata.

Recurentul – chemat în garanție a susținut că hotărârea instanței este nelegală si neîntemeiata pentru următoarele motive:

Prin sentința civilă nr._/26,11.2014, instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantei R. D. față de F. de Protecție Victimelor Străzii și a obligat FPVS la plata de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral și material suferit de aceasta prin accidentul rutier din data de 11.07.2009.

Prin prezentele motive de recurs recurentul-chemat în garanție a solicitat instanței să constate nelegalitatea hotărârii instanței de fond si, rejudecând cauza, să o caseze respingând acțiunea reclamantei ca tardiv introdusă sau să o modifice în sensul reconsiderării cuantumului daunelor morale si materiale acordate deja.

Recurentul-chemat în garanție a învederat că în fapt, la data de 11.07.2009 în Municipiul Ploiești a avut loc un accident de circulație în care a fost implicat autovehiculul condus de pârâtul D. I. C. și pe reclamanta R. D. G., soldat cu vătămarea corporală a acesteia. Conform certificatului medico-legal nr.1579/17.07.2009 reclamanta R. D. G. a suferit vătămări corporale pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 5 (cinci) zile de îngrijiri medicale. În dosarul de urmărire penală nr.7264/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus neînceperea urmării penale la data de 03.09.2009, având în vedere că fapta nu era prevăzută de legea penală, prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale.

Recurentul-chemat în garanție a menționat că a fost introdus în cauza de față la data de 25.01.2013, prin cererea formulată de reclamanta R. D. de chemare în judecată și a FPVS.

Astfel, a solicitat ca instanța să observe faptul că dreptul la acțiune față de FPVS al reclamantei R. D. a luat naștere la data producerii accidentului de circulație, respectiv 11.07.2009, dată la care a cunoscut producerea și întinderea prejudiciului - anume vătămarea sa corporală - moment în care se putea adresa Fondului cu o cerere de despăgubire sau cu o acțiune în pretenții.

Chiar și în varianta calculului termenului de prescripție de la data la care P. a dispus neînceperea urmăririi penale (03.09.2009), tot ne aflăm în fața împlinirii termenului de prescripție prin raportare la data chemării în judecată a Fondului.

Chiar și practica ICCJ cu privire la împlinirea termenului de prescripție este în acest sens (a se vedea hotărârea anexată prezentului).

Astfel, potrivit Înaltei Curți de Casație și Justiție, „ca regulă, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut de existența pagubei și a persoanei vinovate".

În speță, recurentul-chemat în garanție învederează că faptul ilicit cauzator de prejudicii și existența prejudiciului au fost cunoscute la data accidentului de circulație.

Problema litigioasă ce se impune a fi soluționată este reprezentată de data de la care începe să curgă termenul de prescripție, raportat la identificarea, din perspectiva celui vătămat, a persoanei vinovate - în cazul de față identitatea pârâtului D. I. C. era cunoscută chiar din ziua producerii accidentului de circulație.

În cazul dedus judecății se constată că reclamanta nu a uzitat de calea procedurala pusă la dispoziția sa de legea procesual penală, întrucât nu s-a putut constitui parte civilă în procesul penal.

Pe de altă parte, potrivit art. 19 Vechiul Cod de Procedură Penală persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune.

Față de pârâtul D. I. C. acțiunea reclamantei a fost introdusă în termenul legal (11.10.2011), spre deosebire de cererea de introducere în cauză a FPVS care a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, anume 25.01.2013. Reclamanta din prezenta cauză a dat dovadă de pasivitate, neadresându-se FPVS în termenul legal, deși știa că autovehiculul condus de pârâtul D. I. C. nu era asigurat RCA la data accidentului.

Față de acestea, a solicitat instanței să constate faptul că acțiunea formulată de reclamanta R. D. împotriva FPVS a fost formulată după împlinirea termenului de prescripție, iar pe cale de consecință, respingerea acțiunii acesteia împotriva FPVS ca tardiv introdusă și să oblige doar pe pârâtul D. I. C. la plata de despăgubiri către aceasta, în condițiile în care doar față de acesta cererea de chemare în judecată a fost introdusă în termenul legal.

În subsidiar, recurentul-chemat în garanție a solicitat ca în cazul în care instanța va respinge susținerile sale de mai sus și va admite acțiunea reclamantei R. D. și în contradictoriu cu FPVS, a solicitat a se raporta la cele de mai jos.

Într-o recentă decizie a înaltei Curți de Casație și Justiție (2129/30.05.2013) s-a susținut necesitatea raportării instanțelor la criteriul legislației și jurisprudenței în stabilirea cuantumului daunelor morale, mai ales că acestea sunt prevăzute expres în normele speciale (în speța de față art. 49 pet. 1 lit.f) din Ordinul 20/2008 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente rutiere).

În absența unor criterii obiective prevăzute în legislația națională, care să contureze un sistem de referință la care să se raporteze atât justițiabilii cât și instanțele, practica judiciară în materia compensațiilor pentru daune morale a evoluat relativ neunitar, între compensațiile acordate pentru cazuri similare fiind uneori diferențe extrem de mari, în raport de 1 la 100 sau alteori chiar și mai mari.

In aceste condiții, prin scăderea predictibilității cazuisticii (element esențial al funcționării sistemului de asigurări) s-a constatat necesitatea identificării unor repere care să constituie măcar un punct de pornire în procesul de soluționare a pretențiilor de despăgubire pentru daune morale ca urmare a producerii unor riscuri asigurate și în urma cărora a rezultat vătămarea sănătății și a integrității corporale ori decesul persoanelor.

Totodată, s-a considerat că un astfel de demers ar fi în măsură să asigure în relația cu persoanele prejudiciate obiectivitatea și tratamentul nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 al CEDO. Cu acordul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, FPVS a demarat studiul privind daunele morale rezultate în urma vătămării corporale ori decesului persoanelor.

Pentru studiul practicii instanțelor judecătorești din România au fost utilizate doar informații publice, aflate pe portalul ,Jurindex - Indexul jurispudenței naționale", disponibil pe pagina de internet http://www.iurisprudenta.org/. fiind preluate spre studiu și centralizare un număr de 2339 decizii ale Curților de Apel din România.

În urma centralizării deciziilor judecătorești și a preluării statistice au fost obținute următoarele rezultate:

a) în caz de deces

Relația persoanei prejudiciate în raport cu victima Despăgubiri

(Lei)

1. C. M. (descendent de gardul I fiu/fiica)36.434

2. C. Minor (descendent de gardul I fiul/fiică)51.324

3. F./Soră29.912

4. Părinte (Ascendent de gradul I tată/mamă75.097

5. Soț/Soție52.510

b) în caz de vătămare corporală

Tipul vătămăriiDespăgubiri

Lei/zi de îngrijiri medicale

1. Cu recuperarea integrala a funcționalității316

2. cu infirmitate posttraumatica419

Sumele anterior menționate exprimă media aritmetică a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale pentru respectivele categorii de suferințe morale. Totodată, mai trebuie reținut că despăgubirile vizează pe întreg, toate tipurile de prejudicii morale suferite Ia o intensitate medie prezumată.

Față de cele de mai sus, recurentul-chemat în garanție a solicitat ca instanța să ia act de practica națională în materie și să stabilească despăgubirile pentru daune morale în limita mediile anterior expuse.

În ceea ce privește pretențiile pentru daune morale, având în vedere complexitatea stabilirii despăgubirilor pentru prejudicii morale, a apreciat că instanța va trebui să motiveze efectul compensatoriu al acestora, fără a încerca să prețuiască viața persoanei, reținând totodată că aceste compensații, nu trebuie să fie nici amenzi excesive pentru partea responsabilă de crearea prejudiciului și nici o îmbogățire Iară just temei a reclamantelor.

Recurentul-chemat în garanție a susținut că la aprecierea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale, instanța trebuie să acorde importanță doar caracterului compensatoriu al despăgubirilor pentru daune morale si nu celui punitiv.

Astfel, după cum deja se cunoaște, în dreptul continental, despăgubirile acordate pentru daune morale vizează alinarea suferinței și nu producerea satisfacției prin sancționarea pe latură civilă a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului.

O astfel de abordare nici nu ar avea efect în sistemului asigurărilor obligatorii pentru răspundere civilă, eventualele sancțiuni punitive fiind îndreptate împotriva întregii mase a asiguraților și nicidecum împotriva persoanei responsabile.

Principiul restitutio in integrum nu poate fi aplicat și nici nu trebuie avută o astfel de abordare. Indiferent de suma acordată, oricât de mare, persoanele decedate sau suferințele îndurate ca urmare a vătămărilor corporale nu pot fi recuperate. Totodată, este imoral și imposibil a prețui viața ori sănătatea.

Despăgubirile trebuie să fie ancorate în realitatea socio-economică națională. Media europeană a despăgubirilor pentru daune morale în caz de deces este de 4 salarii medii nete lunare. În acest sens mai trebuie reținut că salariul lunar mediu net pe economie de la ora actuală (aprox.350 €) totalizează pe parcursul a 40 de ani de muncă (cariera unei persoane) circa 168,000 €. Mai trebuie precizat că din acest venit mai trebuie dedus coșul minim de consum lunar (care depășește 150 €).

În aceste condiții, se poate afirma că după deducerea costurilor necesare supraviețuirii, o persoana remunerată la nivelul venitului mediu net pe economie poate „acumula" după 40 de ani de muncă circa 96.000 €.

Limitele de răspundere a asigurătorului nu pot servi drept criteriu de apreciere a cuantumului despăgubirilor pentru daune morale, acestea fiind stabilite pentru a asigura solvabilitatea asigurătorilor chiar și în cazul unor accidente extreme de grave în urma cărora au rezultat multe victime și/sau însemnate pagube materiale.

Reclamanta R. D. a suferit vătămări corporale care au necesitat un număr de 5 (cinci) zile de îngrijiri medicale.

Ulterior acestui certificat medico-legal, reclamanta nu a mai adus altul care să ateste eventuala agravare a stării sale de sănătate, iar documentele medicale la care face referire partea vătămată nu atestă o necesară legătură de cauzalitate cu accidentului rutier.

Având în vedere practica instanțelor de judecată referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate pe ziua de îngrijire medicală, recurentul-chemat în garanție a apreciat că se impune acordarea sumei de 2000 lei cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Solicită recurentul-chemat în garanție respingerea capătului de cerere cu privire la obligarea FPVS la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nesoluționarea pe cale amiabilă a litigiului nu este imputabilă FPVS, ci reclamantei care nu a sesizat FPVS cu o cerere pe cale amiabilă.

Față de toate cele arătate mai sus, a solicitat admiterea recursului FPVS și, în cazul admiterii motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct. 9 al VCPC să caseze hotărî rea atacată și să respingă acțiunea reclamantei față de Fond ca tardiv introdusă; iar în cazul admiterii motivului de nelegalitate prevăzut de art 304 pct. 9 al VCPC: să modifice hotărârea atacată și să modifice cuantumul compensațiilor acordate pentru prejudiciul moral al reclamantei, de la suma de 10.000 lei, la suma de 2000 lei.

Recurentul-chemat în garanție a solicitat judecarea cauzei și în lipsa noastră, conform art. 242 C. Proc. Civilă.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._, la data de 21.04.2015.

Recurentul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat privitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, nulitatea recursului raportat la disp. art. 302 indice 1 alin. 1 lit. b C.pr.civ. - indicarea hotărârii care se ataca.

Recurentul – pârât a arătat ca recurentul - chemat în garanție declara recurs împotriva sentinței civile nr._/26.11.2014 a Judecătoriei Ploiești pronunțata in dosar nr._ si formulează motive de recurs privitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție soluționata prin încheierea din data de 26.06.2013 pronunțata in dosar nr._ .

Prin încheierea de ședința din data de 26.06.2013- fila 116 dosar fond - a fost respinsa excepția prescripției dreptului la acțiune, încheiere ce putea fi atacata odată cu fondul.

Insa, recurentul - chemat in garanție, deși, înțelege sa declare recurs împotriva soluției pronunțata de instanța de fond prin sentința civila nr._/2014 a Judecătoriei Ploiești, critica și soluția pronunțata prin încheierea de ședința din data de 26.06.2013, dar fata de aceasta din urma nu declara recurs.

Disp. art. 302 indice 1 alin. l lit. b C.pr.civ. arată că cererea de recurs cuprinde sub sancțiunea nulității indicarea hotărârii care se atacă, motiv pentru care recursul este nul în ceea ce privește critica referitoare la excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece aceasta excepție a fost respinsă prin încheierea din data de 26.06.2013 pronunțata in dosar nr._, iar împotriva acesteia nu s-a promovat recurs.

Solicită recurentul-pârât sa se constate nulitatea recursului referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, în condițiile in care recurentul - chemat in garanție a declarat recurs doar împotriva sentinței civile nr._/2014 a Judecătoriei Ploiești pronunțata in dosar nr._, iar excepția a fost respinsa prin încheierea de ședința din data de 26.06.2013 fata de care nu s-a formulat recurs.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a menționat că recurenta - pârâtă critica soluția instanței de fond, pe motiv că, în mod greșit, a fost respinsa excepția prescripției dreptului la acțiune, atâta timp cat acțiunea promovata împotriva sa s-a formulat după împlinirea termenului de prescripție prevăzut de disp. art. 1 din decretul nr. 167/1958, in condițiile in care dreptul s-a născut cel mai târziu la data de 03.09.2009 -

Cererea de chemare în judecata a fost promovata împotriva recurentului-pârât D. I. C. la data de 11.10.2011, iar presupusul accident a avut loc la data de 11.08.2009 si rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a fost emisa la data de 03.09.2009.

In atare situație, acțiunea a fost promovata in termenul legal de prescripție - 3 ani, conform decretului nr. 167/1958.

Recurentul-pârât a mai menționat că pe parcursul soluționării cauzei, intimata - reclamanta a înțeles să formuleze și o cerere de chemare în garanție împotriva FONDULUI DE PROTECȚIE A VICTIMILOR STRĂZI, potrivit disp. art. 60 C.pr.civ.

După introducerea în cauza, recurentul - chemat in garanție F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZI a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție respinsa prin încheierea de ședința pronunțata la data de 26.06.2013 - fila 116 dosar fond, dat fiind ca acțiunea a fost introdusa la data de 11.10.2011, in interiorul termenului de prescripție.

Recurentul-pârât a învederat că soluția pronunțata de instanța de fond este legala, având in vedere ca: - cererea de chemare în judecata a fost formulata la data de 11.10.2011, adică in termenul de prescripție raportat la data nașterii dreptului - 11.07.2009, iar, potrivit disp. 61 alin. 2 C.pr.civ., cererea de chemare in garanție făcuta de intimata - reclamanta se poate depune pana la închiderea dezbaterilor, înaintea primei instanței.

Atâta timp cat acțiunea împotriva recurentului - pârât, D. I. C., a fost adresată instanței în termenul de prescripție, iar cererea de chemare in garanție se poate face pana la închiderea dezbaterilor, atunci cererea fata de chematul in garanție F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII nu este prescrisa raportat la data promovării acțiunii împotriva recurentul - pârât coroborat cu termenul în care se poate formula cererea de chemare in garanție.

Solicită respingerea recursului în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune.

Pe fondul recursului recurentul-pârât menționează că recurentul - chemat in garanție consideră că, în mod greșit, instanța de fond a stabilit ca si cuantum al daunelor morale suma de 10.000 lei, aceasta ridicându-se cel mult la suma de 2000 lei ținând cont de numărul de îngrijiri medicale prin raportare la art. 49 din Ordinul nr. 20/2008 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente rutiere, la practica naționala in materie si, totodată, la faptul ca daunele morale au doar un caracter compensatoriu ne re prezentând o îmbogățire fără just temei.

Pe acest aspect al cuantumului daunelor morale s-a declarat recurs si de recurentul - pârât D. I. C., soluția pronunțata de instanța de fond fiind criticata pe motiv că în cauza nu s-a făcut dovada îndeplinirii disp. art. 998- 999 C.civ. în ceea ce privește fapta ilicita si vinovăția, prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.

Recurentul-pârât a mai subliniat că, strict pe aspectul cuantumului daunelor morale, a arătat ca suma acordata este nejustificata, în condițiile în care intimata - reclamanta nu a făcut dovada ca i-ar fi fost afectata situația familială, profesională sau socială, atât timp cat martorii audiați - leletzky M. si Buturez G. - au declarat ca reclamanta lucra la acea data si ca acum nu mai lucrează de un an de zile, ceea ce înseamnă ca nu mai lucrează din 2012, ținând cont ca declarațiile au fost date in anul 2013.

De altfel, in încheierea de ședința de la termenul de judecata din data de 12.12.2013, apărătorul acesteia a declarat ca "nu accidentul rutier este motivul încetării contractului individual de munca al reclamantei”.

Totodată, recurentul-pârât a mai susținut că intimata - reclamanta nu a făcut dovada ca viata sa s-ar fi schimbat in vreun fel după data de 11.07.2009, martorele audiate pentru dovedirea acțiunii de către intimata nefăcând vreo apreciere cu privire la acest fapt, ci doar ca aceasta este puțin schimbata de când a avut "accidentul" - depoziție Buturez G..

De altfel, expertiza medico - legala efectuata în cauza atesta doar ca intimata - reclamanta suferă de tulburare depresiv - anxioasa cu debut reactiv post traumatic, însă consecința acestui diagnostic poate avea si alte cauze medicale, nefiind consecința directă a psihotraumei suferite .

Consideră recurentul-pârât că, în absenta unor criterii pe baza cărora sa se poată realiza o cuantificare obiectiva a daunelor morale, acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de reclamanta, importanta valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectata situația familiala, profesionala și sociala. In cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o baza echitabila corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului, astfel încât sa nu se ajungă la o îmbogățire fără justa cauza a celui care pretinde daune morale.

Recurentul-pârât a mai arătat că recurentul - chemat in garanție, de asemenea, prin motivele de recurs, consideră ca suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale reprezintă o suma nejustificata, in situația în care recurentul - pârât s-ar face vinovat de producerea accidentului, deoarece:

- la stabilirea cuantumul! daunelor morale este necesar ca instanțele sa se raporteze la criteriul legislației și jurisprudentei, așa cum se arată într-o decizie recenta a înaltei Curți de Casație și Justiție - 2129/30.05.2013, mai ales ca acestea sunt prevăzute expres in normele speciale - in speța art. 49 pct. 1 lit. f din Ordinul 20/2008 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente rutiere.

- instanța trebuie sa motiveze efectul compensatoriu al daunelor morale, fără a încerca sa prețuiască viata persoanei, reținând totodată ca aceste compensații nu trebuie sa fie nici amenzi excesive pentru partea responsabila de crearea prejudiciului si nici o îmbogățire fără just temei a reclamantei.

- de asemenea, instanța la aprecierea cuantumului despăgubirilor daunelor morale trebuie sa acorde importanta doar caracterului compensatoriu al despăgubirilor pentru daunele morale si nu celui punitiv.

- despăgubirile trebuie sa fie acordate în realitatea socio-economica naționala, iar media europeana pentru daunele morale in caz de deces este de 4 salarii medii nete lunare.

Având in vedere acestea, recurentul-pârât a menționat că recurentul – chemat in garanție a apreciat ca suma ce se putea acorda intimatei - reclamante cu titlu de daune morale raportat si la numărul de îngrijiri medicale (5 zile) este de 2000 lei.

Așa cum au învederat deja, recurentul-pârât a apreciat ca soluția instanței de fond este nelegala, deoarece din probele administrate s-a dovedit ca in cauza sunt neîndeplinite disp. art. 998- 999 C.civ., drept pentru care cuantumul daunelor materiale si morale sunt nejustificate.

F. de toate acestea, in măsura in care instanța de recurs apreciază ca acțiunea intimatei - reclamante este întemeiata, recurentul-pârât a solicitat ca la stabilirea cuantumului daunelor morale sa fie avute in vedere atât motivele sale de recurs cat si cele ale recurentei - chemate in garanție, iar hotărârea sa fie modificata în ceea ce privește cuantumul acestora.

Examinând sentința atacata, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.3041 Cod procedura civila, tribunalul reține următoarele:

Potrivit disp. art.137 alin.1 C.pr.civ. „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.

Referitor la excepția nulității recursului privind neindicarea hotărârii care se atacă, respectiv Încheierea de ședință din data de 26.06.2013 prin care instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune, Tribunalul reține că excepția invocată, prin caracterul ei, fiind o excepție absolută, poate fi invocată în orice fază a procesului, chiar și direct în recurs, astfel că, împrejurarea în raport cu care se susține incidența disp. art. 302 ¹ alin. 1 lit. b C.pr. civ. nu poate fi primită, excepția invocată reprezentând o apărare asupra fondului dreptului dedus judecății, reiterată prin prisma motivelor de recurs, cu atât mai mult cu cât recursul declarat împotriva sentinței recurate se socotește a fi formulat și împotriva încheierilor de ședință pronunțate în cauză.

Prin urmare, se va respinge excepția nulității recursului declarat de recurentul FPVS, invocată de recurentul D. I. C. prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Referitor la recursul declarat de recurentul F. de Protecție a Victimelor Străzii, tribunalul reține că acesta critică sentința prin prisma prescripției dreptului la acțiune formulată față de acesta în raport cu data producerii faptei ilicite la 11.07.2009, respectiv data neînceperii urmăririi penale, 03.09.2009, dar și a cuantumului daunelor acordate.

În ceea ce privește daunele materiale, deși se solicită reconsiderarea cuantumului acestora, în cuprinsul motivelor de recurs, recurentul nu indică motive de nelegalitate sau netemeinicie sub acest aspect, astfel că instanța de recurs va examina această solicitare prin prisma motivelor de recurs formulate de recurentul D. I. C..

În speță se constată că recurentul F. de Protecție a Victimelor Străzii, a devenit parte în proces la solicitarea reclamantei la data de 25.01.2013 motivat de împrejurarea că recurentul pârât nu era asigurat pentru răspundere civilă, devenind incidente disp. art. 3 alin. 1 din Ordinul nr. 1/2008.

Or, în raport cu data comiterii faptei, 11.07.2009 și momentul promovării acțiunii, 11.10.2011, cererea de chemare în judecată a fost promovată în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, iar angrenarea recurentului în proces la cererea reclamantei a fost determinată de calitatea sa de garant, cererea de chemare în garanție fiind formulată în termenul prevăzut de art. 61 alin. 2 C.pr. civ., până la închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe, având în vedere că obligația de despăgubire derivă din dispozițiile art. 61 din Legea nr. 136/1995, F. fiind destinat plăților de despăgubiri pentru vătămări corporale sau decese, dacă autorul a rămas neidentificat, respectiv plăților de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri și vătămări corporale sau decese, dacă vehiculul, a fost neasigurat.

Prin urmare critica recurentului sub acest aspect este nefondată.

Nu pot fi reținute nici susținerile acestuia cu privire la cuantumul daunelor morale, în sensul reducerii acestora la suma de 2000 lei față de practica instanțelor de judecată referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate pe ziua de îngrijire medicală și prelucrarea statistică a acestora întrucât daunele morale se apreciază în concret, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, iar practica judiciară nu constituie izvor de drept.

Având în vedere că și recurentul D. I. C. critică sentința recurată sub acest aspect, Tribunalul în considerarea ca nefondată a acestei critici, va răspunde în continuare printr-o argumentație comună ce se va regăsi în considerentele de mai jos asupra daunelor morale.

Cu privire la recursul declarat de recurentul D. I. C., Tribunalul reține următoarele:

Asupra criticii recurentului privind administrarea probei cu expertiză, Tribunalul reține că potrivit disp. art. 212 C.pr. civ., se poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză, dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută.

În raport cu materialul probator existent la dosar, înscrisurile avute în vedere de către Comisia de expertiză medico-legală, prin raportare la situația de fapt dedusă judecății, în mod corect a reținut instanța de fond că obiecțiunile formulate nu se justifică, considerându-se lămurită prin expertiza dispusă în cauză, astfel că solicitarea recurentului în sensul efectuării unei expertize medico legale psihiatrice la INML București, nu poate fi primită întrucât se fac aprecieri numai asupra concludenții raportului de expertiză.

Din această perspectivă, în condițiile în care o probă nu are valoare de sine stătătoare și se apreciază în contextul întregului ansamblu probator, în lipsa identificării unor cauze ce se pot circumscrie nulității raportului de expertiză contestat, față de obligația părților de a da expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării, conform art. 208 alin. 2 C.pr. civ., nu se justifică solicitarea recurentului în sensul casării sentinței recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond în vederea completării probatoriului cu o expertiză medico-legală psihiatrică la INML București, respectiv efectuarea unei anchete psiho-sociale la domiciliul reclamantei, o astfel de probă nefiind necesară soluționării cauzei, fiind lămurite împrejurările de fapt deduse judecății, astfel că acest motiv de recurs este apreciat ca fiind nefondat.

În ceea ce privește criticile formulate sub aspectul incidenței disp. art. 998-999 C. civ., Tribunalul reține că potrivit ansamblului probator administrat în cauză, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt dedusă judecății, aplicând corespunzător dispozițiile legale incidente.

Conform actelor dosarului, rezultă că la data de 11.07.2009, reclamanta R. D. G., în timp ce traversa . M., prin loc marcat și semnalizat corespunzător, a fost victima unui accident de circulație produs de recurentul pârât, acesta părăsind locul faptei, fără încuviințarea organelor de poliție.

Potrivit înscrisurilor medicale, intimata reclamantă a suferit mai multe leziuni atât fizice cât și psihice.

Prin rezoluția din data de 03 septembrie 2009, P. de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus neînceperea urmării penale, împotriva recurentului din prezenta cauză, D. I. – C., reținându-se că fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 184 alin 2 și 3 C.P, dat fiind numărul de îngrijiri medicale mai mic de 10 zile.

Susținerea recurentului potrivit cu care nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa contravine materialului probator administrat în cauză, instanța de fond reținând în mod corect depozițiile martorilor care au perceput direct

Împrejurările comiterii faptei ilicite, cu atât mai mult cu cât soluționarea dosarului penal nr. 7267/P/2009 prin neînceperea urmăririi penale nu înseamnă că lipsește fapta ilicită, ci aceasta nu poate declanșa o răspundere penală având în vedere numărul de îngrijiri medicale care este mai mic de 10 zile, însă răspunderea civilă poate fi antrenată într-o asemenea situație.

De altfel, în procedura soluționării plângerii contravenționale formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.07.2009 întocmit pentru fapta săvârșită la data de 11.07.2009 nu a fost probată o situație de natură a înlătura existența faptei ilicite, ceea ce a și condus la menținerea procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic întocmit.

Așadar, în mod corect a reținut instanța de fond circumstanțele producerii faptei ilicite și, implicit vinovăția recurentului, dar și legătura de cauzalitate dintre fapta comisă la data de 11.07.2009 și prejudiciul produs părții vătămate, astfel că Tribunalul constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenta faptei ilicite, a unui prejudiciu cert si nereparat încă, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, vinovăția recurentului pârât ca atitudine psihica fata de faptă si urmările acesteia.

În ceea ce privește daunele solicitate, trebuie avut în vedere că principiul care guvernează răspunderea civilă delictuală este cel al reparării integrale a prejudiciului.

Pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză si a nu se solicita sume care nu au corespondent în realitate, trebuie ca susținerile părților să se coroboreze cu alte mijloace de proba. Toate acestea trebuie raportate si la principiul echitații.

Cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, Tribunalul reține că la stabilirea despăgubirilor morale în mod just instanța de fond a apreciat asupra suferinței fizice și psihice a victimei ca urmare a leziunilor traumatice produse în urma accidentării sale la data de 11.07.2009, disconfortul rezultat de necesitatea prezentării și internării sale la unități spitalicești, a administrării tratamentului, dar și de restrângerea firească a sferei activităților cotidiene, pe perioada recuperării, astfel că suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale reprezintă o despăgubire rezonabilă și nu se justifică reducerea acesteia.

Afirmațiile recurentului D. I. C. în sensul că tulburările depresiv anxioase erau anterioare datei producerii accidentului și sub acest aspect nu se justifică cuantumul despăgubirilor, nu va fi reținută întrucât, chir și în această ipoteză, accidentul produs din culpa sa a avut repercusiuni grave asupra psihicului părții vătămate, fiind un factor major ce a declanșat diagnosticul menționat în concluziile raportului de expertiză, respectiv tulburare depresiv anxioasă cu debut reactiv post-traumatic.

Referitor la despăgubirile materiale acordate, tribunalul are în vedere și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta, atunci când se pronunță asupra cererilor de acordare a daunelor materiale, a rambursării costurilor si cheltuielilor de judecata, arată că aceste cheltuieli trebuie să fi existat în mod real, să fie în mod necesar suportate și să reprezinte o sumă rezonabila.

În speță, în dovedirea daunelor materiale, instanța de fond a reținut depoziția martorei Buturez G..

Sub acest aspect, se constată că reclamanta nu a depus diligențe în sensul producerii înscrisurilor doveditoare cu privire la cheltuielile materiale generate de accidentul din data de 11.07.2009, neputând fi reținută depoziția martorei Buturez G., în lipsa coroborării cu celelalte înscrisuri analizate în cauză.

Or, despăgubirile materiale se acordă în baza unor probe directe, iar depoziția martorei Buturez G. vizează numai aprecieri ale acesteia asupra unor cheltuieli materiale reprezentate de costul medicamentelor și spitalizării, fără a fi prezentate și înscrisuri care să dovedească efectuarea unor astfel de cheltuieli .

Prin urmare, critica recurentului pârât formulată asupra daunelor materiale este justificată, urmând ca recursul acestuia să fie admis în acest sens și înlăturată obligația de plată a sumei de 4500 lei reprezentând daune materiale.

Față de considerentele expuse, Tribunalul constată că recursul formulat de recurentul F. de Protecție a Victimelor Străzii este nefondat, în cauză nefiind incidente motivele de modificare invocate de art. 304 pct. 9 și 304 ¹ C.pr. civ., astfel că în baza disp. art. 312 alin. 1 C.pr. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

În baza disp. art. 312 alin. și 2 C.pr. civ. Tribunalul va admite recursul declarat de recurentul D. I. și, pe cale de consecință, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată și va obliga recurentul-pârât, în solidar cu FPVS, să plătească intimatei-reclamante suma de_ lei, reprezentând daune morale, urmând a fi înlăturată obligația de plată a sumei de 4500 lei reprezentând daune materiale și menținute restul dispozițiilor sentinței.

Având în vedere disp. art. 274 C.pr. civ, va obliga intimata-reclamantă să plătească recurentului D. I. C. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția nulității recursului declarat de recurentul FPVS, invocată de recurentul D. I. C. prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de FPVS F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII cu sediul în București, .. 40-40 BIS, ., împotriva sentinței civile nr._/26.11.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. D., domiciliată în Ploiești, . Afumați, nr. 52, județ Prahova și recurentul - pârât D. I. C., domiciliat în com. Bucov, ., ., . și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. I. N., cu sediul în Ploiești, ., ., ., ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurentul D. I. C. domiciliat în ., ., . și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. I. N., cu sediul în Ploiești, ., ., județ Prahova împotriva sentinței civile nr._/26.11.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. D., domiciliată în Ploiești, . Afumați, nr. 52, județ Prahova și recurentul - chemat în garanție F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, cu sediul în București, .. 40-40 BIS, . și, pe cale de consecință, modifică în parte sentința recurată, în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată.

Obligă recurentul-pârât, în solidar cu FPVS, să plătească intimatei-reclamante suma de_ lei, reprezentând daune morale. Înlătură obligația de plată a sumei de 4500 lei reprezentând daune materiale.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă intimata-reclamantă să plătească recurentului D. I. C. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C.-A. M. G. M. N. A.

GREFIER

M.-D. B.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red. A.N../Tehnored. B.G.G.

2 ex./ 13.11.2015

D.f._ – Judecătoria Ploiești

J. f. D. F. I.

← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 3028/2015. Tribunalul PRAHOVA		Obligaţie de a face. Decizia nr. 3029/2015. Tribunalul PRAHOVA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Decizia nr. 3290/2015. Tribunalul PRAHOVA Pretenţii. Decizia nr. 3292/2015. Tribunalul PRAHOVA Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 3316/2015. Tribunalul PRAHOVA Rezoluţiune contract. Decizia nr. 3028/2015. Tribunalul PRAHOVA Obligaţie de a face. Decizia nr. 3029/2015. Tribunalul PRAHOVA Succesiune. Decizia nr. 3030/2015. Tribunalul PRAHOVA