Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2749/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2749/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 2749/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2749
Ședința publică din data de 21.09.2015
Președinte: Ș. O.-C.
Judecător: M. C. A.
Grefier: S. L.-F.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanții-reclamanți M. E., CNP_ și M. A., ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul C.. Av. D. G. din Ploiești, .. 88, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 8420/10.06.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, Primăria Municipiului Ploiești și M. Ploiești prin Primar, cu sediul în Ploiești, .-4, județul Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise la dosar, instanța a amânat pronunțarea asupra apelului la data de 21.09.2015, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 15.01.2013 sub nr._ reclamanții M. E. și M. A. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Ploiești, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie stabilită linia de hotar, iar pârâta să lase în deplină proprietate și posesie fâșia de teren pe care a acaparat-o din proprietatea reclamanților.
În motivare, reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 5499/30.06.1973, au cumpărat suprafața de 626,30 mp situată în Ploiești, ., jud. Prahova, între terenul lor și terenul pârâtei neexistând o linie de hotar fixată prin semne externe și vizibile, iar profitând de acest lucru, Primăria Municipiului Ploiești a acaparat din teren o fâșie de aproximativ 10 mp.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 560, 563 rap la art. 555 din Noul Cod Civil.
Pârâta Primăria Municipiului Ploiești, legal citată, a depus note de ședință, prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință, excepție admisă de instanță, având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001, care nu conferă personalitate juridică Primăriei, calitate procesuală având unitatea administrativ-teritorială M. Ploiești, prin Primar.
Totodată, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că, după apariția Legii nr. 10/2001, reclamanții ar fi trebuit să urmeze calea acestei legi în vederea revendicării – excepție ce a fost de asemenea respinsă de instanța de fond, care a reținut că obiectul cauzei este revendicare întemeiată pe dreptul comun, astfel că s-a apreciat că excepția inadmisibilității privește aspecte de fond, care vor fi avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
La cererea reclamanților, au fost introduși în cauză pârâții M. Ploiești prin Primar și M. Finanțelor Publice - cu privire la acesta din urmă admițându-se ulterior excepția lipsei calității procesuale pasive.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, ce a fost întocmită de expert tehnic I. C..
Prin sentința civilă nr. 8420/10.06.2014 Judecătoria Ploiești a admis deci atât excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice cât și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria Municipiului Ploiești, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, respingând totodată acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 5499/30.06.1973, reclamanții au cumpărat suprafața de 626,30 mp situată în Ploiești, ., jud. Prahova, arătând că între terenul lor și terenul pârâtei nu există o linie de hotar fixată prin semne externe și vizibile și pretinzând că aceasta ar fi acaparat din teren o fâșie de aproximativ 10 mp.
Instanța de fond a constatat că reclamanții au revendicat suprafața acaparată și au solicitat grănițuirea, în temeiul dispozițiilor dreptului comun, respectiv au invocat acapararea în fapt a suprafeței de teren, nesusținând niciun moment că terenul a fost preluat de stat, pentru a fi aplicabile dispozițiile legii speciale nr. 10/2001. În aceste condiții, nefiind vorba de o preluare, în sensul acestei legi, nici nu se pune problema aplicării legii speciale, excepția inadmisibilității acțiunii fiind o chestiune legată de însuși fondul cauzei și fiind respinsă de prima instanță, astfel cum s-a arătat.
Instanța de fond a mai reținut că potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert I. C., ar rezulta că suprafața acaparată ar fi de 56 mp, conform schiței anexă la raport, constatând că respectiva suprafață de teren a aparținut de . anii 1970, conform adresei Serviciului cadastru și G.I.S. din cadrul Direcției Generale de Dezvoltare Urbană (filele 44-46 dosar). Or, dacă în anii `70 terenul aparținea orașului, reclamanții nu puteau cumpăra respectiva suprafață prin contractul din 1973, suprafața menționată în contract și poziționarea acesteia nefiind atestată de planuri și schițe de la acel moment.
În aceste condiții, prima instanță a constatat că pârâtul M. Ploiești prin Primar nu a acaparat nicio suprafață de teren din cea a reclamanților, chiar dacă în schița anexă la raport, această suprafață se suprapune pe o alee de acces, în cauză nefăcându-se dovada că . fost construită după cumpărare și a uzurpat proprietatea reclamanților – din contră, rezultă că suprafața se află pe domeniul public și reprezintă singura cale de acces către . de la fila 40.
Instanța de fond a mai observat că reclamanții solicită despăgubiri pentru suprafața pretins acaparată, astfel că, ținând seama de situația de fapt reținută, respectiv că nu s-a acaparat nicio suprafață de teren, a constatat că acțiunea acestora este neîntemeiată și, pe cale de consecință, a respins acțiunea în revendicare și, în același timp și acțiunea în grănițuire, terenurile proprietatea părților având ca linie de hotar limita aleii de acces, care se află paralelă cu . de expertiză.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs, în termen legal, reclamanții M. E. și M. A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că au chemat in judecata pe parata Primăria M. Ploiești să se stabilească linia de hotar dintre proprietatea acestora si domeniul Primăriei Municipiului Ploiești precum si ca parata sa lase in deplina proprietate si posesie suprafața de teren acaparata din proprietatea reclamanților - prin sentința nr. 8420/10.06.2014, instanța de fond admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice si excepția lipsei capacității procesuale de folosința a paratei Primăria Municipiului Ploiești si respingând excepția inadmisibilității acțiunii – iar pe fondul cauzei, prima instanță a respins cererea reclamanților ca neîntemeiata, reținând ca reclamanții sunt proprietarii unei suprafețe de 626,30 mp situata in Ploiești, . dobândita prin cumpărare, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5499/30.06.1973 si, dat fiind faptul ca intre domeniul Municipiului Ploiești si proprietatea reclamanților nu exista o linie de hotar fixata prin semne externe si vizibile, pârâta a acaparat, prin construirea unei alei de acces, o suprafața de 56 mp, astfel cum rezulta din concluziile raportului de expertiza tehnica judiciara topografica întocmita de exp. I. C., efectuata in cauza.
Recurenții au mai arătat că instanța de fond a reținut că suprafața de 56 mp identificată de expert si delimitată pe schița de plan anexa la raportul de expertiza, respectiv suprafața Al EDA, aparține și a aparținut de . anii 1970, conform adresei Serviciului cadastru si GIS din cadrul Direcției Generale de Dezvoltare Urbana (filele 44-46 dosar) – astfel că practic reclamanții nu puteau cumpăra în anul 1973 o suprafața de teren ce aparținea orașului în anul 1970, iar suprafața dobândită de reclamanți nu a fost la momentul cumpărării evidențiată printr-un plan sau schiță.
Astfel, prima instanță a constatat că pârâtul M. Ploiești prin Primar (introdus în cauză în calitate de pârât în urma precizării acțiunii și admiterii excepției lipsei capacității de folosința a Primăriei Ploiești) nu a acaparat nicio suprafață de teren din cea a reclamanților și pe cale de consecință nu pot fi atribuite nici despăgubiri pentru suprafața acaparată, în prezent alee de acces aflată în domeniu public.
Recurenții consideră hotărârea atacată ca fiind nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond își motivează soluția de respingere a cererii în primul rând pe baza adresei nr._/22.10.2013 emise de Direcția Generala de Dezvoltare Urbană - fila 44 dosar fond (conform căreia suprafața de teren de 56mp - A1EDA identificata de expert, aparține de . actualizate în anii 1970, 1977 și 1980) și a planurilor anexate acestei adrese, aflate la filele 45 si 46 dosar fond.
Referitor la această adresă și la planurile anexate, arată ca acestea au fost atașate la dosarul cauzei după nenumărate solicitări din partea instanței adresate pârâtei de a depune la dosarul cauzei o dovada a proprietății Municipiului Ploiești asupra suprafeței de 56 mp și după ce pârâtul a susținut termene la rând că pârâta nu deține planuri de situație cu privire la zona respectivă și din perioada anului 1973, anul dobândirii terenului de către reclamanți - aceleași susțineri cu privire la lipsa planurilor pentru acea zonă și pentru perioada anului 1973, de data aceasta făcute de "angajații Primăriei Ploiești - serviciul cadastru" fiind consemnate și de expert, în chiar cuprinsul Raportului de expertiza - Capitolul II, partea finală.
Mai mult, expertul consemnează lipsa reprezentanților paratei la locul si data efectuării expertizei, aceștia nepunând la dispoziția expertului niciun document util efectuării expertizei.
Față de împrejurările arătate, recurenții solicită să se constate că data depunerii acestor înscrisuri, esențiale în motivarea instanței de fond, a fost data de 20.11.2013 (după cum rezulta din încheierea de ședința din data de 07.01.2014) - respectiv ulterior datei efectuării raportului de expertiza - 27.09. 2013 si înregistrării acestuia la Tribunalul Prahova - Biroul Local Pentru Expertize - 30.09.2013.
Astfel, se arată că din coroborarea acestor aspecte rezultă fără îndoială că documentele aflate la filele 44-46 dosar fond, hotărâtoare în motivarea instanței de fond, nu s-au aflat la momentul efectuării expertizei în dosar, fiind depuse ulterior și practic nu au fost avute în vedere de către expert la efectuarea expertizei din culpa evidentă a pârâtei care ar fi trebuit să explice la ce anume se referă planul respectiv, când a fost întocmit, când a fost actualizat, astfel că nu poate conduce la concluzia ca el reflecta realitatea din teren si cu privire la terenul în litigiu, la nivelul anului 1970 – cu atât mai mut cu cât este doar o parte dintr-un plan, pe care nici măcar nu este identificată suprafața în litigiu, pentru ca măcar reclamanții, dacă nu instanța investită să dea dezlegare pricinii, să o poată eventual compara cu schița expertului și să vadă în ce măsură susținerile părților și ale expertului sunt confirmate.
Referitor la adresa de la fila 40 dosar fond, recurenții consideră că prima instanță face o greșită interpretare când îi dă valoare probantă, deoarece concluzia că suprafața de 56 mp se află pe domeniul public și că este singura cale de acces către . fost niciodată contestată deoarece aceasta este realitatea, dar este realitatea de la ora actuală și nu cea de la nivelul anului 1973, când suprafața in litiu se afla in posesia recurenților, dovadă in acest sens fiind, în opinia acestora, titlul lor de proprietate - contractul de vânzare cumpărare.
Mai precizează recurenții că această suprafață se află pe domeniul public la acest moment ca urmare a acaparării sale de către pârâtă și nu ca efect al unui drept real, legal si dovedit al pârâtei.
Pentru toate aceste considerente, solicită în principal admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriului administrat, respectiv refacerea raportului de expertiză, urmând ca expertul sa aibă in vedere și înscrisurile aflate la filele 44-46 dosar fond.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._, la data de 6.10.2014.
La termenul din 12.11.2014, având în vedere obiectul prezentei cauze, tribunalul a apreciat ca fiind incidente în cauză prevederile art. 2821 C.pr.civ., apreciind în consecință calea de atac în cauză ca fiind apelul și nu recursul, astfel că a recalificat în consecință prezenta cale de atac ca fiind apelul, aceasta urmând a fi soluționată de primii doi membrii ai completului de judecată căruia i s-a repartizat aleatoriu dosarul.
În consecință, apelanții-reclamanți au reformulat motivele prezentei căi de atac, respectiv au depus la dosar motive de apel împotriva sentinței civile nr. 8420/10.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, reiterând în totalitate motivele formulate inițial ca motive de recurs, întemeindu-și în final cererea pe disp. art. 466 - 482 N.C.pr.civ.
Totodată, apelanții prin apărător ales, au solicitat suplimentarea probatoriului administrat în cauză prin completarea raportului de expertiză efectuat, cu un obiectiv nou, respectiv să se determine prin raportare la actele dosarului și la înscrisurile aflate la filele 44-46 dosar fond, dacă . se suprapune peste suprafața de 56 mp proprietatea apelanților a existat anterior anului 1973, iar în caz afirmativ, care erau dimensiunile acesteia anterior anului indicat.
Intimatul M. Ploiești prin Primar nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, susținând că din întregul material probator rezultă în mod clar că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, fiind domeniu public și menționând totodată că față de precizarea cererii de chemare în judecată de către apelanții reclamanți, aceștia trebuiau să solicite suprafața de teren revendicată în baza legii nr. 10/2001, inclusiv sub aspectul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, conform procedurii specifice prevăzute de lege în acest sens.
Având în vedere calea de atac a apelului exercitată în cauză, tribunalul a încuviințat cererea apelanților privind completarea probatoriului în apel cu întregirea raportului de expertiză specialitatea topografie dispus de instanța de fond, cu luarea în considerare a înscrisurilor depuse de pârâta-intimată, la filele 44-46 dosar fond, respectiv planuri cadastrale din perioada 1970-1980, având în vedere că aceste înscrisuri, care au fost avute în vedere de prima instanță la pronunțarea sentinței apelate, au fost depuse la dosarul de fond ulterior finalizării raportului de expertiză în acea fază procesuală, neputând fi avute în vedere de expert la acel moment.
În sensul arătat, în apel s-a efectuat raportul de expertiză-completare dispus, de către același expert tehnic I. C., potrivit dispozițiilor instanței de apel, care a dispus de asemenea completarea probatoriului la solicitarea apelanților, și cu proba testimonială, pentru clarificarea situației de fapt, fiind audiat în acest sens un martor, în persoana numitului E. C..
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Apelanții reclamanți au criticat sentința instanței de fond, apreciind că aceasta a reținut în mod greșit că suprafața revendicată identificată de expert ca având 56 mp ar aparține străzii Democrației și, respectiv, domeniului public, încă din anul 1970, în condițiile în care această concluzie a primei instanțe s-a întemeiat pe niște înscrisuri depuse de intimatul M. Ploiești prin Primar după finalizarea raportului de expertiză dispus în fața instanței de fond.
Având în vedere criticile formulate de apelanți în sensul arătat, respectiv referitor la administrarea probatoriului și interpretarea acestora de către instanța de fond, tribunalul a încuviințat acestora cererea de suplimentare a probatoriului cu un martor și întregirea raportului de expertiză, pentru a avea posibilitatea verificării în mod corespunzător a situației de fapt prin prisma înscrisurilor depuse la dosarul cauzei - întocmindu-se în acest sens raportul de expertiză tehnică judiciară - completare de către expert tehnic I. C..
Astfel, expertul desemnat a analizat înscrisurile depuse de intimată în completare la dosar, respectiv un plan de situație actualizat în anul 1980 și un plan de situație realizat de firma . 2007 (f.45-46 dosar fond), constatând că aceste planuri reflectă realitatea din teren, fiind realizate ulterior contractului de vânzare cumpărare nr. 5499/30.06.1973.
Astfel, în condițiile în care Primăria Ploiești nu a prezentat planuri realizate în anul 1970 și, respectiv, 1977, ce ar fi fost relevante în acest caz, intimata afirmând că nu deține alte înscrisuri în afara celor depuse la dosarul cauzei, tribunalul constată că proba cu completarea raportului de expertiză tehnică judiciară nu poate aduce în cauză clarificări suplimentare semnificative față de probatoriile administrate deja în fața instanței de fond.
Pe de altă parte însă, tribunalul constată că, deși inițial, prin cererea de chemare în judecată reclamanții apelanți au solicitat stabilirea liniei de hotar și obligarea pârâtului să le respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren pe care aceștia au pretins că ar fi fost acaparată din proprietatea lor, cu ocazia formulării concluziilor pe fondul cauzei în fața instanței de fond, reclamanții au precizat verbal prin apărătorul ales că „renunță la această suprafață de teren, nu se mai poate stabili linia de hotar, solicită despăgubiri”, astfel cum s-a consemnat în practicaua sentinței civile nr. 4820/10.06.2014 - fără însă ca la dosarul cauzei să se depună vreo cerere scrisă precizatoare formulată în mod procedural în sensul arătat anterior.
În aceste condiții, instanța de fond, observând că reclamanții solicită despăgubiri pentru suprafața acaparată, a apreciat că acțiunea acestora este neîntemeiată, în condițiile în care a constatat că din probatoriile administrate nu rezultă faptul că pârâtul Mun. Ploiești prin primar ar fi acaparat vreo suprafață de teren din proprietatea reclamanților, chiar dacă în schița de plan anexă la raportul de expertiză, această suprafață se suprapune pe o alee de acces, însă în condițiile în care în cauză nu s-a făcut nici dovada că acea alee de acces ar fi fost construită după cumpărarea terenului de către reclamanți, uzurpând astfel proprietatea acestora.
De altfel, nici în condițiile completării probatoriului cu probe suplimentare în apel, în cauză reclamanții apelanți nu au reușit să facă dovada certă a susținerilor formulate, cu atât mai mult cu cât din probatorii a reieșit că suprafața pretins acaparată reprezintă singura cale de acces către . public, astfel cum rezultă din adresa nr. 1026/15.10.2013 emisă de Direcția de Gestiune Patrimoniu - Serviciul Inventariere și Evidență Bunuri din Domeniul Public și Privat, depusă la fila 40 dosar fond - adresă în legătură cu care apelanții afirmă că reflectă realitatea în prezent, pretinzând însă că nu aceasta era realitatea la nivelul anului 1973, când suprafața în litigiu se afla în posesia lor, fără a reuși însă să administreze probe certe și relevante în acest sens.
De altfel, chiar în condițiile în care martorul E. C. afirmă că în 1974 infrastructura stradală avea o altă configurație, acesta arătând că aproximativ în 1987, când se începuse construirea clădirii IPCUP, „autoritățile de atunci au luat o bucată de teren de la reclamanți și familia M. pentru a crea o cale de acces de la . unde se construia, pentru autovehiculele care aduceau materiale de construcții” - în cauză nu rezultă cu certitudine suprafața și modalitatea în care s-ar fi preluat o porțiune din terenul reclamanților apelanți și nici nu rezultă cu certitudine dacă aceștia au primit sau nu vreo despăgubire la acel moment pentru respectiva porțiune - faptul că reclamanții au așteptat circa 30 de ani înainte de a face vreun demers în sensul arătat, fiind de natură a îngreuna clarificarea situației de fapt și de a-i pune în situația de a nu mai putea proba cu claritate si certitudine susținerile formulate.
Nu în ultimul rând, pe lângă modalitatea neprocedurală de precizare a cererii de chemare în judecată în sensul acordării de despăgubiri pentru terenul revendicat, în cauză se constată că, tocmai datorită neformulării unei asemenea precizări în concordanță cu prevederile codului de procedură civilă, în scris, în suficiente exemplare pentru posibilitatea comunicării și punerii în discuția părților în condiții de legalitate și contradictorialitate a acestei cereri, în cauză nu s-a constituit cadrul procesual corespunzător precizări astfel formulate în condițiile în care acordarea de despăgubiri pentru suprafețele de teren se realizează într-o modalitate specifică, expres reglementată, dintr-un fond bugetar special, autoritatea locală neputând fi obligată în mod direct la plata unor asemenea sume - cu atât mai mult cu cât prin sentința apelată a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, fără ca această dispoziție să mai fie contestată prin motivele de apel, rămânând astfel definitivă sub aspectul menționat.
În consecință, având în vedere considerentele arătate, tribunalul va aprecia apelul formulat în cauză ca fiind nefondat, motiv pentru care îl va respinge ca atare urmând ca, în baza disp. art. 296 C.pr.civ, să păstreze în tot sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții-reclamanți M. E., CNP_ și M. A., ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul C.. Av. D. G. din Ploiești, .. 88, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 8420/10.06.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, Primăria Municipiului Ploiești și M. Ploiești prin Primar, cu sediul în Ploiești, .-4, județul Prahova, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.09.2015.
Președinte, Judecător,
Ș. O. C. M. C. A.
Grefier,
S. L.-F.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. M.C.A./tehnored. C.R.
ex.7/13.01. 2016
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. D. S. I.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2748/2015. Tribunalul PRAHOVA | Pretenţii. Sentința nr. 494/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
