Fond funciar. Decizia nr. 2748/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2748/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 2748/2015
ROMÂNIA |
TRIBUNALUL PRAHOVA |
SECȚIA I CIVILĂ |
Dosar nr._
DECIZIA CIVILA Nr. 2748 | |
Ședința publică din data de 21 septembrie 2015 | |
Președinte: | M. C. |
Judecător: | M. N. |
Grefier: | E. M. |
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanții pârâți C. L. PLOIEȘTI DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 și M. PLOIEȘTI PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în Ploiești, B-ul Republicii nr. 2, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1800/ 10.02.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamanta B. M. domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova și intimații pârâți C. JUDETEANA PRAHOVA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ cu sediul în Ploiești, B-ul Republicii nr. 2, județul Prahova, B. A. cu domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova, N. L. C. cu domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova, G. E. cu domiciliul în Ploiești, .. 31, ., ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea intimatei reclamante să depună la dosar chitanța privind onorariul de avocat, a amânat pronunțarea la data de 21.09.2015, când a pronunțat următoarea decizie.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe Judecătoriei Ploiești la data de 02.04.2014 sub nr._, reclamanta B. M., a chemat în judecată pe pârâții M. PLOIEȘTI PRIN, C. L. PLOIEȘTI DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, C. JUDETEANA PRAHOVA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ, B. A., N. L. C. și G. E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de lungă durată asupra unei suprafețe de teren de 100 mp, situată în Ploiești, ., jud. Prahova, atribuită soțului său defunct B. C., în folosință veșnică, în baza deciziei nr. 346/17.06.1969 transcris sub nr. 1664/18.08.1969, stăpânită de reclamantă din anul 1974, când a început să conviețuiască cu B. C., devenindu-i soție în 1984.
Totodată, reclamanta a solicitat constatarea accesiunii imobiliare artificiale asupra construcției C1 situate pe suprafața de teren de mai sus, pe care a întreținut-o și reparat-o împreună cu defunctul.
Reclamanta au arătat, în motivare, că în dosarul nr._ al Judecătoriei Ploiești, având ca obiect partaj succesoral, s-a încercat încheierea unei tranzacții, însă instanța nu a putut valida această tranzacție, întrucât suprafața de teren găsită la măsurători, 325 mp, nu coincide cu suprafața atribuită în acte lui B. C.. În raportul de expertiză refacere întocmit în dosarul nr._, expertul desemnat I. C. a arătat că realitatea din teren, anume suprafața mai mare cu 100 mp a existat în urmă cu mulți ani și afectează suprafața construcției C1.
Pârâții Orașul Ploiești și C. locală Ploiești, au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că a fost emis titlul de proprietate nr._/22.01.2002 pentru suprafața de 225 mp, iar reclamanta nu are acte pentru diferența de 100 mp pe care o solicită și nu a achitat impozitul pentru această suprafață.
Ceilalți pârâți nu au depus întâmpinare.
A fost administrată în cauză proba cu înscrisuri, martori și cu interogatoriu.
Prin sentința nr. 1800/10.02.2015 Judecătoria Ploieștia admis acțiunea formulată de reclamanta B. M., constatând că reclamanta a dobândit pe calea prescripției achizitive de lungă durată (uzucapiune) dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 100 mp, situată în Ploiești, ., jud. Prahova, astfel cum această suprafață rezultă și este identificabilă ca diferență între suprafața de 325 mp identificată prin Raportul de expertiză judiciară întocmit de expert I. C., întocmit în dosarul nr._ al Judecătoriei Ploiești și înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 1047/17.09.2012 și suprafața de 225 mp identificată prin Completarea la acest raport, de asemenea, constatând că reclamanta este proprietara construcției C1 situată pe acest teren, astfel cum a fost identificată în Raportul de expertiză judiciară întocmit de expert C. C., întocmit în dosarul nr._ al Judecătoriei Ploiești și înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 728/14.09.2012, în temeiul accesiunii imobiliare artificiale. Prin aceiași sentință s-a dispus că hotărârea pronunțată ține loc de titlu de proprietate
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit titlului de proprietate nr._/20.01.2002, numitului B. C. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asuprea suprafeței de teren de 225 mp în Ploiești, ., jud. Prahovatarla 352, .> Instanța constată că suprafața în fapt este de 325 mp, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză judiciară întocmit de expert I. C., întocmit în dosarul nr._ al Judecătoriei Ploiești și înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 1047/17.09.2012 și Completarea la acest raport, ambele aflate la dosar.
Potrivit martorilor audiați în cauză suprafața de 100 mp diferență a fost stăpânită de reclamantă, în mod continuu, mai bine de 30 de ani.
Totodată, instanța reține că pe teren este situată construcția C1, astfel cum a fost identificată în Raportul de expertiză judiciară întocmit de expert C. C., întocmit în dosarul nr._ al Judecătoriei Ploiești și înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 728/14.09.2012, aflat la dosar.
Potrivit art. 1890 C. civ. de la 1865, ”Toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fãrã ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, si fãrã sã i se poatã opune reaua-credintã.”
Pentru a putea invoca uzucapiunea de lungă durată, anume cea reglementată de articolul anterior citat, reclamanții trebuie să dovedească faptul că au exercitat o posesie utilă, în condițiile art. 1847 C. civ., care prevede ”Ca sã se poatã prescrie, se cere o posesiune continuã, neîntreruptã, netulburatã, publicã și sub nume de proprietar, dupã cum se explică în urmãtoarele articole.”
Nu are nici o relevanță, din punct de vedere al dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, plata impozitelor pentru teren, cum eronat susține pârâtul Orașul/M. Ploiești, posesia utilă fiind singura condiție legală.
Instanța constată că reclamanta, prin probele administrate, a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții.
În același timp, dând eficiență disp. art. 492 C. civ., instanța constată că reclamanta este proprietara construcției C1, în temeiul accesiunii imobiliare artificiale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâții C. L. PLOIEȘTI DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 și M. PLOIEȘTI criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
Apelanții au precizat că pentru acest imobil instituțiile au eliberat titlu de proprietate nr._/22.01/2002 pentru suprafața de 225 mp., titlu de proprietate ce a fost emis la solicitarea reclamanților din prezenta cauza si a fost ridicat fără obiecțiuni de aceștia. Titlu de proprietate a fost emis pe numele de B. C. pentru imobilul din Ploiești . înaintate instanței de judecata in dosarul nr. 5107/281/201l care s-a aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești.
Au precizat ca reclamanta nu a prezentat acte pentru teren, nu a achitat impozitul pentru suprafața pe care o solicita prin acțiunea prezenta.
Au mai arătat apelanții că pentru a exista posesia, trebuie îndeplinite cumulativ doua elemente: cel material (corpus) - adică actele materiale de deținere si de folosire a lucrului si cel intențional (animus)- care consta in aceea ca cel ce săvârșește actele materiale de deținere sau întrebuințare a lucrului are intenția de a le face pentru sine, așa cum le-ar fi exercitat proprietarul sau titularul acelui drept real.
Plata taxelor si impozitelor pentru imobilul stăpânit este atributul titularului de drept sau al celui care se considera adevăratul proprietar, dovedindu-si astfel intenția de a stăpâni pentru sine (animus).
In concluzie, posesia se bazează pe intenția de a poseda pentru el, in lipsa acestui element fiind vorba doar de o deținere a lucrului sau o detenție precara, dar nu o posesie. Este cert ca posesia nu se întemeiază pe achitarea taxelor si impozitelor aferente pentru imobilul in cauza, dar plata acestora atesta . de orice echivoc intenția reclamantei de a stăpâni pentru sine imobilul respectiv. Realizând o paralela intre detenția precara si posesia lipsita de elementul sau intențional, urmează a se reține faptul ca in aceasta materie, doctrina statuează :"Daca locatarul dovedește ca de la o anumita data a folosit imobilul sau o parte din imobil închiriata in mod constant, neîntrerupt si netulburat, cu titlu de proprietar timp de 30 de ani, plătind si impozitul respectiv, dobândește dreptul de proprietate prin uzucapiune, conform art. 1847 si 1890 din Codul civil.
Pentru aceste considerente au apreciat ca prevederile art. 1847 C.civ. nu sunt îndeplinite in speța in ceea ce privește suprafața de teren de 100 mp, astfel cum a fost identificata prin raportul de expertiza efectuat in cauza.
Au mai susținut apelanții că înțeleg sa critica sentința pentru nelegalitate având in vedere faptul ca instanța a pronunțat o hotărâre prin care se eludează prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Conform art. 1 din actul normativ amintit, executarea lucrărilor de construcții este permisa numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare. Autorizația de construire sau de desființare se emite la solicitarea deținătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren si/sau construcții - ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desființare, in condițiile prezentei legi.
Intimata reclamanta trebuia sa respecte dispozițiile imperative ale Legii nr. 50/1991, in consecința sa se adreseze autorității administrației publice locale pentru obținerea certificatului de urbanism si a autorizației de construire. După obținerea autorizației de construire, intimata reclamanta puteau realiza construcțiile, cu respectarea autorizației de construire emisa in condițiile legii si a reglementarilor privind proiectarea si executarea construcțiilor.
In baza art. 2 din Legea nr. 50/1991, cu modificările si completările ulterioare, autorizația de construire constituie actul de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia se asigura aplicarea masurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si funcționarea construcțiilor.
Prin admiterea acestei acțiuni instanța creează un precedent, care ar putea conduce la încurajarea eludării legii care reglementează executarea lucrărilor de construire, menționata mai sus. Autoritatea publica locala va fi pusa in fata faptului împlinit, se vor edifica construcții fără autorizație, in lipsa unor proiecte, avize si acorduri legale, fara a respecta cerințele urbanistice in funcție de specificul amplasamentului acestora.
Atat timp cat exista o prevedere legala imperativa cu privire la procedura prealabila executării construcțiilor, apreciem ca o acțiune in constatarea dreptului de proprietate asupra acestora, întemeiata pe Codul civil, nu poate fi admisa de către instanța de judecata, care in virtutea principiului legalității trebuie sa urmărească respectarea legilor de către toate persoanele care se adresează justiției, si nu obținerea unor drepturi prin încălcarea unor norme juridice speciale.
F. de considerentele de fapt si de drept expuse, au admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței civile nr. 1800/2015 pronunțată de către Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecata.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 07.07.2015.
Prin rezoluția din data de 21.07.2015 s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimata reclamantă B. M. care la data de 05.08.2015 a formulat întâmpinare prin care a solicit respingerea apelului ca nefondat si menținerea ca legala si temeinica a hotărârii instanței de fond nr. 1800/10.02.2015, pronunțata de Judecătoria Ploiești, in dosarul nr._ .
În motivarea întâmpinării s-a precizat ca in mod corect instanța de fond a admis acțiunea intimatei - reclamante, motivat de faptul ca potrivit art. 1890 C civil de la 1865,: "Toate acțiunile atât reale cat si personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care n-a definit un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invoca aceasta prescripție sa fie obligat a produce vreun titlu si fără sa I se poată opune reaua credința ".
Mai mult decât atât pentru a putea invoca uzucapiunea de lunga durata, anume cea reglementata de articolul anterior citat, reclamanta trebuia sa dovedească faptul ca a exercitat o posesie utila, in condițiile art. 1847 C. civil, care prevede " ca sa se poată prescrie se cere o posesie continua, neîntrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar, după cum se explica in următoarele articole lucru pe care aceasta l-a dovedit.
Nu are nici o relevanta, din punct de vedere al dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, plata impozitelor pentru teren, cum eronat susține apelanta - parata, posesia utila fiind singura condiție legala.
Tot potrivit acestor argumente, si mai mult decât atât daca intimata - reclamanta nu a deținut autorizație de construcție s-a constatat ca aceasta este proprietara construcției CI, in temeiul accesiunii imobiliare artificiale.
A mai învederat ca pe rolul Judecătoriei Ploiești exista dosarul nr._, dosar suspendat pana la soluționarea acestuia, dosar având ca obiect partaj succesoral, in care s-a încheiat o tranzacție inclusiv pentru suprafața de 100 mp si construcția CI.
Pentru toate aceste considerente a solicitat respingerea apelului ca nefondat si menținerea ca legala si temeinica a hotărârii instanței de fond, prin care intimata - reclamanta a dobândit pe calea prescripției achizitive de lunga durata ( uzucapiune ) dreptul de proprietate asupra suprafeței de 100 mp, precum si dreptul de proprietate asupra construcției CI situata pe acest teren, in temeiul accesiunii imobiliare artificiale.
Tribunalul, examinând sentința atacată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, constată că apelul este întemeiat, având în vedere următoarele considerente:
Prin titlul de proprietate nr._/20.01.2002, numitului B. C. i-a fost constituit dreptul de proprietate asuprea suprafeței de teren de 225 m.p. situat în Ploiești, ., jud. Prahova, .> Potrivit Raportului de expertiză judiciară întocmit de expert I. C., în dosarul nr._ al Judecătoriei Ploiești și completarea la acest raport, ambele aflate la dosar, s-a stabilit că suprafața totală de teren folosită de reclamantă este de 325 m.p. și pe acesta sunt situate construcțiile C1 și C2.
Martorii audiați în cauză au declarat că reclamanta a stăpânit suprafața de 100 mp, în mod continuu, mai bine de 30 de ani.
Potrivit art.1890 din vechiul cod civil aplicabil în cauză și invocat de către reclamanți pentru ca dreptul de proprietate sau alt drept real principal să poată fi dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: a) posesia exercitată asupra bunului imobil să fie utilă, adică să reprezinte o posesie propriu-zisă și neviciată; b) posesia să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani. De asemenea, pentru a putea invoca uzucapiunea de lunga durata, anume cea reglementata de articolul anterior citat, reclamanta trebuia sa dovedească faptul ca a exercitat o posesie utila, in condițiile art. 1847 C. civil, care prevede " ca sa se poată prescrie se cere o posesie continua, neîntrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar, după cum se explica in următoarele articole lucru pe care aceasta l-a dovedit.
Tribunalul reține potrivit înscrisurilor de la dosar că reclamanta sau autorul acesteia nu au figurat niciodată la rol cu teren la această adresă, terenul fiindu-i atribuit soțului său, def. B. C. prin decizia nr. 346/ 17.06.1996, fapt recunoscut de reclamantă la interogatoriul de la fila 29 și confirmat de mențiunile titlului de proprietate nr._/20.01.2002, fila 59, potrivit căruia, numitului B. C. i-a fost constituit dreptul de proprietate asuprea suprafeței de teren de 225 m.p. situat în Ploiești, ., jud. Prahova, ..
Așadar, defunctul a folosit terenul atribuit de autoritățile locale, până la data emiterii titlului, știind că este proprietate de stat iar el are numai un drept de folosință, astfel că nu poate reține că a stăpânit sub nume de proprietar. În aceste condiții nefiind îndeplinite condițiile pentru a uzucapa, acțiunea reclamantei este neîntemeiată iar nu așa cum greșit a reținut instanța de fond.
În ce privește capătul de cerere privind accesiunea imobiliară, tribunalul constată că instanța de fond a făcut de asemenea o greșită aplicare a dispozițiilor legale în materie, apreciind că în speță sunt aplicabile disp. art. 492 C. civ. cu privire la construcția C1.
Susținerile apelantei în sensul ca instanța a pronunțat o hotărâre prin care se eludează prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții este întemeiată.
Conform art. 1 din actul normativ amintit, executarea lucrărilor de construcții este permisa numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, autorizație care se emite la solicitarea deținătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren si/sau construcții - ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desființare, in condițiile prezentei legi.
Tribunalul mai reține că întreaga noastră legislație națională, începând cu Constituția, acordă o puternică protecție juridică proprietății private, în acord cu jurisprudența CEDO, însă această protecție privește strict dreptul de proprietate dobândit în condițiile legii și nu cu eludarea acesteia.
Astfel, vechiul Cod civil consacrând dreptul de proprietate, limitează dreptul proprietarului de a face asupra pământului toate plantațiile și clădirile ce găsește de cuviință, în raport de excepțiile statornicite art. 490 care definește proprietatea ca fiind dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, cu mențiunea că exercițiul acestui drept de face în limitele determinate de lege. În noul Cod civil, la art. 555, alin. 1 și art. 556, alin. 2, dreptul de proprietate este recunoscut și ocrotit, însă prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor acestui drept.
Legea specială în materia autorizării executării lucrărilor de construcție nr. 50/1991, rep. prevede în cuprinsul art. 1 că „executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, și reglementează procedura obținerii unei astfel de autorizații, condițiile și termenele instituite în acest sens.
În speță, reclamantul nu se poate prevala de buna credință în edificarea construcției fără autorizație sau cu nerespectarea autorizației pentru a beneficia de recunoașterea dreptului de proprietate în condițiile art. 492 Cod civil ( art. 579 Noul Cod civil), câtă vreme nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, iar reclamantul cunoștea interdicția legală de a construi fără autorizația și avizele legale.
Potrivit principului de drept procesual instituit de disp. art. 12, alin. 1 N.c.p.c., drepturile procesuale trebuie exercite cu bună credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
În acest sens, tribunalul reține că reclamantul nu are deschisă calea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate, câtă vreme a eludat cu bună știință dispozițiile legii speciale nr. 50/1991, rep. și ale Ordinului nr. 893/2009 privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare.
Față de aceste considerente, tribunalul constată că susținerile apelantului sunt întemeiate, demersul reclamantei în justiție neputând fi primit deoarece acesta a ignorat în mod conștient dispozițiile legii nr. 50/1991, rep.
Astfel, tribunalul va admite apelul declarat de către apelanții – pârâți C. L. PLOIEȘTI DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 și M. PLOIEȘTI PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. 1800/ 10.02.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, potrivit dispozițiilor art. 480, alin. 1 N.C.p.c. și în consecință va schimba în tot sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea în totalitate, ca neîntemeiată, urmând a înlătura mențiunile referitoare la efectuarea demersurilor privind publicitatea imobiliară și transmiterea la organele fiscale.
Văzând și prevederile art. 451 și urm., potrivit cu care instanța poate obliga partea care a pierdut procesul la cheltuieli de judecată, la cererea părții care a câștigat procesul, tribunalul va obliga intimata - reclamantă la 1163,7 lei cheltuieli de judecată către apelanții-pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții pârâți C. L. PLOIEȘTI DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 și M. PLOIEȘTI PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în Ploiești, B-ul Republicii nr. 2, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1800/ 10.02.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamanta B. M. domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova și intimații pârâți C. JUDETEANA PRAHOVA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ cu sediul în Ploiești, B-ul Republicii nr. 2, județul Prahova, B. A. cu domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova, N. L. C. cu domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova, G. E. cu domiciliul în Ploiești, .. 31, ., ..
Schimbă în tot sentința atacată în sensul că respinge acțiunea în totalitate, ca neîntemeiată.
Înlătură mențiunile referitoare la efectuarea demersurilor privind publicitatea imobiliară și transmiterea la organele fiscale.
Obligă intimata - reclamantă la 1163,7 lei cheltuieli de judecată către apelanții-pârâți.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. M. N.
GREFIER,
E. M.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. N.M../Tehnored. A.I.A..
7 ex./ 24.05.2015
D.f._ – Judecătoria Ploiești
J. f. D. S. I.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2639/2015.... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2749/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
