Revocare donaţie. Decizia nr. 3037/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 3037/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 3037/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3037
Ședința publică din data de 29.10.2015
PREȘEDINTE – N. A.
JUDECĂTOR – M. N.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul-pârât F. C., CNP_, cu domiciliul în com. Izvoarele, ., jud. Prahova, cu domiciliul ales in Vălenii de M., .. 1, ., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 776/02.06.2015 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimata-reclamantă F. A., CNP_, domiciliată in ..
Cerere de apel timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 1638 lei, conform chitanței . nr. 4833/01.09.2015, anulată și atașată la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns părțile personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata depune înscrisuri medicale și cupon pensie.
Tribunalul dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în citativul din sistemul Ecris, în sensul că numele părților este F., și nu F., cum din eroare s-a consemnat.
Apelantul solicită suplimentarea probatoriului cu proba cu acte, interogatoriul intimatei, reaudierea martorilor care au fost audiați în lipsa sa, expertiză medico legală psihologică a intimatei, în baza art. 479 N.C.pr.civ.
Intimata solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar. Solicită respingerea probelor solicitate de apelant. Arată că are dovezi la dosar în sensul că a suferit 11 operații, din anul 2014 este singură, nu are lumină.
Tribunalul încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri. Față de cererea apelantului de suplimentare a probatoriului, respectiv completarea probelor în apel, respinge cererea acestuia de reaudiere a martorilor de la fond, respinge proba cu expertiză psihologică, respinge proba cu interogatoriul intimatei, apreciind că sunt neconcludente soluționării cauzei, raportat la întreg materialul probator administrat la instanța de fond, unde apelantul a avut posibilitatea să se apere în funcție de aprecierile sale, cu atât mai mult, în raport cu motivele de apel invocate, necesitatea administrării unor probatorii suplimentare nu rezultă din dezbateri.
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat.
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de apel.
Apelantul, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea apelului, anularea soluției instanței de fond, cum dorește instanța. Arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică, nici o probă administrată nu a fost concludentă și nu au avut legătură cu dosarul. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea apelului. Arată că s-a pus în vedere apelantului să depună înscrisuri eliberate de Spitalul V., însă nu a depus. Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Vălenii de M. sub nr._ reclamanta F. A. a chemat în judecată pe pârâtul F. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună revocarea donației pentru ingratitudine, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că la data de 8 octombrie 2008 pârâtul a chemat-o pe reclamantă la notariat pentru că nu are cale de acces la construcția denumită grad, ce-i aparține de drept prin sentința civila nr. 221 din 20 ianuarie 2008. A mai susținut că la începutul acestui an au apărut probleme între părți, pârâtul a dat-o afară din casă, a insultat-o, i-a blocat accesul în locuință. A mai precizat că, a mers la notariat și a solicitat o copie de pe acel act, constatând că actul reprezintă un contract de donație, prin care i-a dat tot ce avea, adică întreaga casă, astfel că pentru toate motivele invocate, solicită admiterea acțiunii.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1020, 1023 și urm. cod civil.
A depus alăturat, în copie, înscrisuri.
La data de 2 aprilie 2015 pârâtul a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii reclamantei (fila 70).
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și au fost audiați martorii M. I. si P. I..
Prin sentința civila nr. 776 din data de 02.06.2015, Judecătoria Vălenii de M. a admis acțiunea formulată de reclamanta F. A., în contradictoriu cu pârâtul F. C., a dispus revocarea contractului de donație autentificat sub numărul 1554/8 octombrie 2008 de BNP I. L. I. și a obligat pârâtul către reclamanta la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de donație autentificat sub numărul 1554/8 octombrie 2008, reclamanta a donat fiului său, pârâtul din prezenta cauza, un imobil în suprafața de 3388 mp teren și construcția C1 toate acestea situate in intravilanul comunei Izvoarele, ., jud. Prahova, stabilindu-se prin contract ca pârâtul va intra la data autentificării acestuia in stăpânirea de drept a terenului si a camerelor 1,2,3 si 6 iar in stăpânirea camerelor 4,5 si 7 va intra după decesul reclamantei deoarece aceasta si-a instituit un drept de abitație viagera.
In cauza de față reclamanta a solicitat revocarea donației pentru ingratitudine precizând că ulterior încheierii contractului și la începutul anului 2014 intre părți au apărut disensiuni în sensul ca pârâtul a jignit-o in repetate rânduri pana la momentul la care nu i-a mai permis accesul în locuință, reclamanta fiind nevoita sa doarmă . poartă si a fost nevoită să apeleze la mila vecinilor.
La dosarul cauzei s-a depus sentința civila nr.1772/11 decembrie 2014 (f.60) ce a avut ca obiect ordonanța președințiala, rămasă definitivă prin neapelare si prin care pârâtul a fost obligat să-i permită reclamantei accesul la camerele 4,5 si 7 din locuința conform contractului precum si curtea aferenta pentru folosirea camerelor.
Prin sentința antementionată instanța a reținut caracterul urgentei constatând ca reclamanta a avut acces la locuința doar în data de 06.07.2014 după ce a apelat la politie, iar prin procesul verbal încheiat la acea data s-a stabilit ca ușa de acces la încăperea reclamantei era închisa cu zăvor pe interior. A reținut instanța că urgenta rezida din vârsta înaintata a reclamantei și afecțiunile medicale de care suferă fiind inadmisibil ca pârâta sa nu fie lăsata sa folosească încăperile asupra cărora are un drept de abitație viagera. Pentru ca reclamanta a precizat ca nu-i este permisa folosința curții pentru a-si transporta lemnele necesare încălzirii locuinței instanța l-a obligat pe pârât sa permită reclamantei sa folosească si curtea aferenta locuinței.
In cauza au fost audiați martorii M. I. si Pisau I., martorul M. I. arătând ca are cunoștința de faptul că reclamanta a fost alungata din casa anul trecut ( 2014) și a locuit câteva luni, cât era frig la o vecina mai jos de locuința sa. Arata totodată ca pe gardul locuinței la acest moment exista un afiș de punere in vânzare a acesteia. Martorul Pisau I. deși nu cunoaște date despre relațiile dintre părți a precizat ca a văzut-o anul trecut pe reclamanta până târziu pe drum, iar la troiță avea o pătură pe care stătea.
Potrivit art.1023 alin.1 lit. b cod civil donația se revocă pentru ingratitudine și în cazul dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave față de donator.
In cauza de fata declarațiile martorilor se coroborează cu celelalte probe administrate în cauza de fata respectiv procesul verbal încheiat la data de 6 iulie 2014 încheiat de către agentul de politie D. M. prin care s-a constatat ca ușa camerei în care locuia reclamanta era încuiata cu zăvor la locuința respectivă fiind găsit pârâtul. La solicitarea politiei pârâtul a permis accesul în locuința al reclamantei explicând că a blocat ușa deoarece mama sa era plecata și nu are sistem de închidere pe exterior.
Aceasta explicație nu are însă fundament, declarațiile martorilor fiind în sensul ca reclamanta a fost alungata din locuința si a locuit prin vecini ba chiar si la troița din fata porții, si cu atât mai mult nu poate fi luata în seama motivat de faptul ca pârâta a obținut o hotărârea judecătoreasca pentru a-i fi permis accesul în locuința și accesul la curtea aferenta acesteia. Este de observat că refuzul pârâtului de a-i permite accesul în locuința s-a manifestat așa cum rezulta și din sentința civila nr.1772/11 decembrie 2014 în perioada rece a anului 2014, reclamanta pe lângă locuința având nevoie și de acces în curte pentru a-și aduce lemne pentru foc. Ori a interzice unei persoane in vârsta de 82 de ani, foarte bolnava, așa cum rezulta din setul de acte medicale depuse la dosarul cauzei, accesul în locuința asupra căreia prin contract și-a instituit un drept de abitație viagera, a-i permite accesul in locuința doar la intervenția politiei și pe baza unei hotărâri judecătorești reprezintă în mod neechivoc un act de cruzime in sensul art.1023 alin.1 lit. b Cod civil . Prin atitudinea manifestata pârâtul a lipsit-o pe reclamanta de posibilitatea de a duce un trai normal potrivit pentru cerințele vârstei și afecțiunile de care suferă lăsând-o practic la mila altor persoane așa cum de altfel a precizat reclamanta și a rezultat din probatoriul administrat in cauza.
Deși pârâtul a negat, din declarația martorului M. I. si din planșa depusă la fila 80 rezulta că imobilul asupra căruia, în parte, reclamanta are constituit un drept de abitație viagera este scos la vânzare ceea ce conduce la concluzia că atitudinea manifestata de către pârât a avut drept scop vânzarea bunului donat.
In consecința, constatând ca pârâtul se face vinovat de ingratitudine fata de reclamanta instanța de fond a admis acțiunea și a dispus revocarea contractului de donație autentificat sub numărul 1554/8 octombrie 2008 de BNP I. L. I..
In baza art.451 Cp.c a obligat pârâtul către reclamanta la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul F. C., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței și schimbarea in tot a sentinței.
Apelantul-pârât a susținut la data de 14.08.2014 reclamanta F. A. a deschis o acțiune cu obiectul revocare donație desființare contract, cerere anulată prin încheierea finală din data de 19.11.2014. Prin cererea de reexaminare din data de 05.12.2014 a fost pus pe rolul instanței dosarul civil nr._ care are ca obiect "revocarea donației pentru ingratitudine". În data de 02.06.2015 a fost pronunțată Sentința Civilă nr. 776 pe care o consideră nelegală și netemeinică din următoarele motive:
Conform Noului Cod Civil actualizat în CAP. II, Secțiunea a 3-a-Revocarea donației Art. 1020, Cauzele de revocare, donația poate fi revocată pentru ingratitudine și pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul.
Art. 1023- Donația se revocă pentru ingratitudine în următoarele cazuri:
a)dacă donatarul a atentat la viața donatorului, a unei persoane apropiate lui sau, știind că alții intenționează să atenteze, nu l-a înștiințat;
b)dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave față de donator,
c)dacă donatarul refuză în mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns în nevoie, în limita valorii actuale a bunului donat, ținându-se însă seama de starea în care se afla bunul la momentul donației.
Arată apelantul-pârât că pentru niciunul din cazurile stipulate de Codul Civil nu au fost aduse probe și nu au fost justificate legal.
Apelantul – pârât a mai susținut că toate motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată sunt invenții ale escrocilor care o manipulează pe reclamantă în tandem cu avocata acesteia care sunt nelegale, netemeinice și nesustenabile prin probe.
Având în vedere că, datorită nedepunerii în termenul legal al întâmpinării, a fost decăzut din drepturi, deci nu i s-au acceptat probele la judecarea pe fond, solicită să se dispună audierea din nou a celor doi martori propuși de reclamanta F. A. și încuviințarea interogatoriul acestora ca probă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466,468,470,471 Cod procedura civilă.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._, la data de 13.08.2015.
La data de 25.09.2015, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si menținerea sentinței nr. 776/02.06,2015 pronunțata de Judecătoria Vălenii de M. ca fiind temeinică și legală.
Intimata-reclamanta a susținut că în motivarea apelului se invocă faptul că modul în care apelantul s-a purtat cu aceasta nu se încadrează în niciuna din cazurile din art 1023 C.pr.Civ deși a dovedit cu ajutorul martorilor M. I. si Pisau I. faptul că a fost alungată din casă, a locuit câteva luni la o vecina și câteva zile a dormit în troița din fata casei ridicată in memoria celuilalt fiu al său.
Mai mult decât atât, intimata-reclamantă a precizat că prin contractul de donație autentificat sub nr. 1554 din 08.10.2008 s-a stabilit că donatorul va intra în stăpânirea de fapt și de drept a camerelor 1, 2, 3 si 6 de la data autentificării prezentului contract iar în stăpânirea camerelor 4,5 si 7 va intra de drept de la data autentificării contractului iar în stăpânirea de fapt numai după data decesului său deoarece își rezervă un drept de habitație viagera asupra camerelor 4,5 si 7.
În continuare intimata-reclamantă învederează că, se mai solicită de către apelant audierea din nou a martorilor Pisau I. si M. I., martori propuși de reclamantă deși a fost prezent la termenul la care au fost audiați cei doi martori si i s-a dat dreptul sa le pună întrebări.
Mai mult, intimata-reclamantă a susținut că înainte de a primi motivele de apel, a primit o notificare din partea apelantului care susține acesta că reprezintă și titlu executoriu prin care i se solicită să achite următoarele datorii: taxa de timbru apel - 1638.625 lei, Taxa timbru contract de donație - 1508.650 lei, Taxa cadastru si intabulare acasă si in punctul „Roghina" - 3000 lei, deși cadastrul și intabularea din punctul „Roghina" au fost achitate de comparator, doua taxe de expertiza G. N. si M. C. D. in suma de 3000 lei, două taxe de timbru pentru partaj si acțiune in constatare in suma de 3000 Iei, faianța albastra in baie (deși este verde) 500 lei, boiler electric 300 lei, manopera si material gard 5000 lei, deși gardul a fost făcut de ea, chiuveta si vas wc 150 lei, manopera si material mutat contor 500 lei (deși contorul nu a fost mutat), cheltuieli spitalizare Dr. Levodeanschi 1000 lei, cheltuieli de înmormântare F. G. 2000 lei (care de fapt au fost suportate de conducerea școlilor și liceelor unde acesta a fost profesor).
F. de aceste împrejurai intimata-reclamantă a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțata de Judecătoria Vălenii de M. ca fiind temeinică si legală.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 si 480 C.proc.civ.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de către pârât, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În mod corect a reținut instanța de fond situația de fapt dedusă judecății, între părți intervenind Contractul de donație autentificat sub numărul 1554 din 8 octombrie 2008 la BNP I. L. I., prin care intimata reclamantă în calitate de donator a transmis fiului său, apelantul pârât, cu titlu gratuit, un imobil în suprafața de 3388 mp teren și construcția C1, situat în intravilanul comunei Izvoarele, ., jud. Prahova, stabilindu-se prin contract ca donatarul va intra la data autentificării acestuia in stăpânirea de drept a terenului si a camerelor 1,2,3 si 6, iar in stăpânirea camerelor 4,5 si 7 va intra după decesul reclamantei, aceasta rezervându-și un drept de abitație viageră.
Din ansamblul probator a rezultat că în perioada ce a urmat relațiile interpersonale dintre părți au degenerat, cunoscând o evoluție descendentă, concretizată în iscarea repetata a unor tensiuni si conflicte. Sursa acestor tensiuni a reprezentat-o comportamentul necorespunzător al apelantului pârât care i-a adresat numeroase injurii, nepermițându-i mamei sale accesul în locuință și în curtea aferentă locuinței, intimata fiind nevoită să doarmă în troița de la poartă și să apeleze la mila vecinilor, fiind necesară intervenția instituțiilor statului-poliția și instanța, pentru ca reclamanta să fie reintegrată în domiciliu, potrivit sentinței civile nr. 1772/11.12.2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M..
Așadar, voința reală a părților contractante a fost ca prin instituirea dreptului de uzufruct viager părțile să coabiteze în același imobil, dată fiind și vârsta înaintată a reclamantei și starea de sănătate a acesteia, însă comportamentul apelantului pârât, astfel cum a fost reliefat de către probele administrate în cauză, reprezintă o formă de manifestare a unei ingratitudini față de reclamantă.
Deși obligația de gratitudine nu este inserata în mod expres în conținutul contractului de donație, existenta sa nu poate fi pusă la îndoială, rezultând din însuși caracterul gratuit al transmiterii bunurilor, iar nerespectarea acesteia atrage revocarea donației.
Prin urmare nu pot fi reținute apărările apelantului în sensul că situația de fapt nu a fost dovedită și că o astfel de cerere nu se justifică, în condițiile în care, așa cum s-a reținut în precedent, manifestările apelantului pârât îmbracă forma de ingratitudine prevăzuta de art. 1023 alin. 1 lit. b Cod civil, iar probatoriul administrat înlătură orice echivoc în privința existentei acesteia.
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 NCPC, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
Se va lua act că intimata nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-pârât F. C. – CNP_, cu domiciliul indicat pentru comunicarea actelor de procedura în comuna Gura Vitioarei, .. 214, jud. Prahova împotriva sentinței nr. 776/02.06.2015 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. în contradictoriu cu intimata-reclamantă F. A. - CNP_, domiciliată in comuna Izvoarele, ., ca nefondat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2015.
Președinte, Judecător,
N. A. M. N.
Grefier,
L. E. A.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. N.A../Tehnored. B.G.G.
4 ex./ 13.11.2015
D.f._ – Judecătoria Vălenii de M.
J. f. A. M.
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2383/2015.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 3249/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
---|