Pretenţii. Decizia nr. 3270/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 3270/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 3270/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 3270

Ședința din publică din data de 07.12.2015

Președinte: G. D.

Judecător: P. A. D.

Grefier: A. I. A.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul - intimat R. M. F., identificat cu CNP_, domiciliat în Ploiești, ., ., . împotriva sentinței nr. 6712 din 27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata - petenta . - prin reprezentant legal D. C., cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova.

Cererea nu este legal timbrată.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata - petentă, reprezentată de D. C., lipsă fiind apelantul - intimat.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și cererea de apel nu este legal timbrată, după care:

Tribunalul invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de apel și acordă cuvântul părților atât asupra excepției invocate cât și în dezbateri asupra cererii de apel:

Apărătorul intimatei - petente solicită în principal admiterea excepției, anularea apelului ca netimbrat, iar pe fondul cererii de apel solicită respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, menținerea hotărârii pronunțate pe fondul cauzei, fără obligarea părții adverse la cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub numărul_/331/2014, reclamantul D. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul R. M. F. obligarea la plata sumei de_ lei, reprezentând despăgubiri și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că în baza contractului de prestări servicii nr. 2978/07.01.2013, pârâtul avea obligația sa presteze servicii financiar contabile .

Arată reclamantul că pentru nedepunerea situațiilor contabile, societatea S. media SRl pe care o conduce a fost amendată cu suma de_ lei și s-a formulat acțiune în instanță pentru anularea amenzii. Pârâtul a fost împuternicit să în baza unei procuri judiciare nr. 61/15.01.2014 să depună la dosarul înregistrat pe rolul judecătoriei Ploiești toate înscrisurile doveditoare însă acesta nu s-a conformat și acțiunea a fost anulată.

Apreciază reclamantul că pârâtul se face vinovat pentru paguba creată societății prin plata amenzii contravenționale în cuantum de_ lei.

În dovedirea acțiunii se solicită proba cu înscrisuri și s-a depus la dosarul cauzei contract de prestări servicii, procură judiciară, certificate de grefă, adresa de înfiintare poprire, proces verbal de sancționare dovada achitării amenzii contravenționale în cuantum de_ lei.

Acțiunea a fost taxată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 775 lei conform chitanței . nr. 5165/05.12.2014.

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula eventuale apărări.

Au fost încuviințate probatorii cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Instanța apreciază obiectul cauzei raportat la art.1349-1357 și urm cod civil privind răspundere delictuală.

Prin sentința nr. 6712 din 27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești a admis acțiunea formulată de reclamanta ., a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de_ lei reprezentând prejudiciu și suma de 755 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Între societatea S. M. SRL prin administrator D. C. și II R. M. F. s-a încheiat un contract de prestări servicii având ca obiect servicii financiar contabile.

În baza art. 1 din contractul nr. 2978/2013, pârâtul avea obligația să efectueze evidența contabilă primară, întocmire balanțe lunare,întocmire bilanț, depunere declarații fiscale și revisal, evidența SSM și PSI.

Conform procesului verbal de contravenție întocmit de Directia Generală a Finanțelor Prahova – AFP Ploiești societatea S. media SRL a fost amendată contravențional cu suma de 1300 lei pentru nedepunerea în termen a declarațiilor fiscale 112. În baza acestui proces verbal împotriva societății s-a pornit executarea silită.

Reclamantul a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție ce a făcut obiectul dosarului nr._ la Judecătoria Ploiești. Pentru reprezentarea în dosarul instanței nr._ a fost împuternicit pârâtul să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile prin care să dovedească că declarațiile fiscale au fost depuse în termenul legal însă acesta nu a depus înscrisurile acțiunea fiind anulată.

Potrivit disp. art. 1357 noul Cod Civil dispune: „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”. De asemenea, art. 1349 alin. (l)-(2) prevede în sinteză că cel care, având discernământ, încalcă îndatorirea de a respecta legea sau obiceiul locului și de a nu aduce atingere prin conduita sa drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Din analiza textelor legale reproduse mai sus se ajunge la constatarea că angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, mai mult, a întregii răspunderi delictuale presupune existența cumulată a patru condiții sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Din probatoriile administrate în cauză rezultă că există un prejudiciu acesta fiind contravaloarea amenzii contravenționale pe care reclamantul a fost obligat să o plătească. Aceasta s-a datorat culpei pârâtului care nu a respectat clauzele contractuale și nu a depus în termenul legal actele contabile la Administrația financiară. Mai mult, pârâtul nu a depus aceste acte nici în plângerea contravențională formulată de reclamant pentru ca instanța să aprecieze asupra amenzii contravenționale.

Se constată așadar o legătură de cauzalitate între fapta culpabilă a pârâtului de a nu respecta clauzele contractuale și prejudiciul creat reclamantului prin plata amenzii contravenționale .

Față de considerentele expuse și dispozițiile legale menționate instanța constată că acțiunea reclamantului este întemeiată urmând ca pentru argumentele expuse să o admită.

Având în vedere că pârâtul este parte căzută în pretenții în temeiul disp. art.453 cod procedură civilă, va fi obligat să plătească reclamantei 755 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

În ședința publică din data de 07.12.2015 tribunalul a invocat, din oficiu excepția netimbrării și examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Potrivit disp. art. 10 alin.1 pct. a, art.23 alin.1 lit. a, art.33 alin.1-2 din OUG nr.80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care aceste taxe nu au fost plătite în mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului să timbreze cererea în cuantumul stabilit de instanță, neîndeplinirea obligației de plată sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.

Conform actelor procedurale existente la dosar, conform vizei din data de 21.10.2015 s-a dispus citarea apelantului - pârât cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 377,5 lei, însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței în sensul că nu a depus la dosar taxa judiciară de timbru, aferentă cererii de apel formulată.

Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art. 6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.

În concret, art.6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nicio legătura cu șansele de câștig a cauzei și înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale apelanților, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsită de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).

Astfel, în condițiile în care apelantul - pârât nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 377,5 lei aferentă apelului declarat, deși i s-a comunicat existența unei asemenea obligații stabilită în sarcina sa, aspect confirmat de actele de procedură existente la dosar, în baza disp. art.33 din O.U.G. nr. 80/2013, tribunalul va admite excepția netimbrării cererii de apel invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va dispune anularea apelului ca netimbrat, mai ales că instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a se achita taxele de timbru datorate, iar partea obligată are obligația să facă dovada achitării taxei de timbru datorată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de netimbrare a cererii de apel.

Anulează apelul declarat de apelantul - intimat R. M. F., identificat cu CNP_, domiciliat în Ploiești, ., ., . împotriva sentinței nr. 6712 din 27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata - petenta . - prin reprezentant legal D. C., cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, ca netimbrat.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către intimat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.12.2015.

Președinte Judecător

G. D. P. A. D.

Grefier

A. I. A.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red. A.I.A/ tehnored. A.I.A

Dos. Fond – _

Jud. fond – T. A.

4 exemplare/08.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 3270/2015. Tribunalul PRAHOVA