Contestaţie la executare. Decizia nr. 640/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 640/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 640/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 640
Ședința publică din data de 10.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I.
JUDECĂTOR: D. L. C.
JUDECĂTOR: C. R. I.
GREFIER: B. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta – contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. P., cu sediul în municipiul Ploiești, .. 22, județul P., împotriva sentinței civile nr._/19 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații T. M. și T. S., ambii cu domiciliul în municipiul Ploiești, .. 14, județul P..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns: intimatul T. S., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul T. S., având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Având cuvântul, intimatul T. S. solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și depune la dosar copie de pe decizia civilă nr. 679/8.05.2012 pronunțată de Tribunalul P. în dosarul nr._/281/2011. Arată că suma de bani solicitată reprezintă diferența care rezultat din cursul valutar, respectiv suma de 9861,2 lei.
Instanța, în baza art. 305 Cod de procedură civilă, încuviințează pentru intimatul T. S. proba cu înscrisurile depuse la acest termen de judecată, respectiv copie de pe decizia civilă nr. 679/8.05.2012 pronunțată de Tribunalul P. în dosarul nr._/281/2011.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, contestatoarea Direcția G. a Finanțelor P. P. a solicitat instanței in contradictoriu cu intimații T. M. si T. M., anularea tuturor actelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc D. M. în dosarul execuțional nr. 53/M//2011 si suspendarea executării silite pană la soluționarea irevocabila a contestației la executare.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat ca la data de 12.03.2012 au fost comunicate Direcției Generale a Finanțelor P. a Județului P., somația de plata și procesul - verbal din data de 12.03.2012 emise în dosarul de executare nr. 53/M/2011 de către Biroul Executorului Judecătoresc D. M..
Contestatoarea, în temeiul art. 403 alin. 1 Cod procedura civila coroborat cu prevederile art. 6 alin. 4 si alin. 5 din O.G. nr. 22/2002, solicită instanței de judecată suspendarea executării silite pornite de Biroul Executorului Judecătoresc D. M. în dosarul execuțional nr. 53/M/2011, până la soluționarea prezentei contestații la executare formulate, având în vedere faptul că executarea silită a fost începută în baza sentinței civile nr. 1807/17.02.2010 a Judecătoriei Ploiești in dosarul nr._, care la acest moment este definitivă și irevocabilă.
Contestatoarea a precizat ca a achitat suma de 114.100 Euro conform sentinței mai sus - menționate, respectiv la cursul euro de la data plații. Plata s-a efectuat la data de 28.06.2011 (OP nr. 2/28.06.2011 - curs de schimb 42.192 lei - 114.100 X42.192 =481.410,72 lei).
Pe de altă parte, solicită suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare formulată, având în vedere, totodată, și faptul ca împotriva tuturor actelor de executare, instituția a formulat contestație la executare, iar pana la aceasta data nu au fost soluționate definitiv si irevocabil.
Contestatoarea a solicitat, în temeiul art. 403 alin. 1 Cod procedură civilă, admiterea cererii de suspendare a executării silite începută de Biroul Executorului Judecătoresc D. M. în dosarul execuțional nr. 53M//2011, până la soluționarea irevocabila a prezentei contestații la executare.
Contestatoarea a invocat nulitatea actelor de executare silită, respectiv somația și procesul - verbal din 08.03.2012 au fost emise împotriva Direcției Generale a Finanțelor P. a Județului P., sub următoarele aspecte: a) deși debitor al creanței stabilite in baza sentinței civile nr. 1807/17.02.2010 pronunțata de Judecătoria Ploiești, ce constituie titlu executoriu, este Ministerul Finanțelor P., cu sediul in municipiul București, sector 5, ., in cauza cererea s-a judecat in contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor P. P., cu sediul in municipiul Ploiești, .. 22, județul P..
Din actele depuse la dosarul cauzei, rezulta in mod clar faptul ca actele de executare, respectiv somația de plata si procesul - verbal din data de 08.03.2012 au fost emise împotriva D.G.F.P. P., cu sediul in municipiul Ploiești, .. 22, județul P., deși prin hotărârea judecătoreasca mai sus – menționata ce constituie titlu executoriu, creanța creditorilor T. M. si T. M. a fost stabilita in sarcina Ministerului Finanțelor P., cu sediul in municipiul București, sector 5, ..
Astfel ca, executorul judecătoresc, in mod nelegal, a emis somație de plata si proces - verbal pe numele D.G.F.P. P., in condițiile in care aceasta instituție a asigurat doar reprezentarea Ministerului Finanțelor P., in baza unui mandat, in dosarul nr._ si in care Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civila nr. 1807/17.02.2010 (in baza căreia au fost emise actele de executare).
In raport de faptul ca somația de plata si procesul - verbal din 08.03.2012 au fost emise de către B. D. M. împotriva D.G.F.P. P., deși titularul obligației de plata stabilite prin sentința civila nr. 1807/17.02.2010 pronunțata de Judecătoria Ploiești in dosarul nr._ este Ministerul Finanțelor P., a invocat nulitatea actelor de executare menționate si, pe cale de consecința, anularea acestora ca atare.
Contestatoarea a arătat ca debitorul T. M. a decedat la data de 20.05.2010, conform certificatului de deces . nr._. Conform certificatului de moștenitor nr. 145/01.06.2010, moștenitorii legali ai defunctului T. M. sunt T. M. si T. S..
Contestatoarea a precizat ca la emiterea somației și a procesului - verbal emise la data de 08.03.2012, executorul judecătoresc nu a avut în vedere dispozițiile prevăzute de O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și, în mod nelegal, a stabilit ca în termen de 1 zi de la primirea somației să se facă plata debitului și tot în mod nelegal a stabilit și cheltuieli de executare silită.
Dispozițiile O.G. nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 110/2007 a instituit și un termen în care instituția - debitoare are obligația de a face demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, astfel: art. 2. - Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția - debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului; art. 3. - în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie."
Contestatoarea a mai arătat ca prin O.G. nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, se instituie o procedură specială, constând în acordarea unui termen de grație de 6 luni debitorului, instituție publică, dând acestuia posibilitatea să-și execute de bună voie obligațiile în termenul stabilit de lege, executarea silită conform dreptului comun având un caracter subsidiar, numai în situația neîndeplinirii obligației de bună voie, în condițiile art. 2 al actului normativ menționat. Prin urmare, față de dispozițiile menționate, rezultă că legiuitorul a stabilit un termen limită în care instituția publică debitoare are obligația de a face demersurile necesare pentru punerea în executare în mod voluntar a unui titlu executoriu.
Din interpretarea per a contrarie a normelor legale invocate anterior, reiese faptul că, numai în situația în care, în termenul de 6 luni instituția publică debitoare nu-și îndeplinește obligația, creditorul poate să procedeze la executarea silită potrivit dreptului comun.
Este evident că în lumina dispozițiilor ordonanței menționate, respectiv art. 3, numai în ipoteza în care debitorul nu își îndeplinea în mod voluntar obligația de plată în termen de 6 luni de la primirea somației, creditorul putea solicita efectuarea executării silite potrivit dreptului comun.
Contestatoarea a mai arătat ca prin decizia nr. 213/04.03.2010, Curtea Constituțională a constatat că este neîntemeiată susținerea potrivit căreia O.G. nr. 22/2002 contravine dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece permite statului să împiedice, să anuleze sau să întârzie în mod excesiv executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa. Astfel, s-a stabilit că într-adevăr prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată (dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri) se prelungește durata procedurii de executare a titlului. Insă, Curtea a observat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, în Cauza Burdov contra Rusiei (2002), s-a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței însăși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Mai mult decât atât, Curtea Europeană a considerat, spre exemplu, în cauza Moroko vs Rusia, că "un interval total de 9 luni în care autoritățile au executat o hotărâre judecătoreasca nu era, prima facie, nerezonabil din punctul de vedere al Convenției.
Caracterul rezonabil al unui asemenea interval trebuie determinat in funcție de complexitatea procedurilor de executare, de comportamentul reclamantului si cel al autorităților competente precum si in funcție de natura si cuantumul creanței stabilite in hotărâre."
Un alt aspect pe care înțelege sa-l critice privește cuantumul cheltuielilor de executare.
Suma de 9861,2 lei reprezentând: -9636,68 lei reprezentând echivalent in lei, la data de 07.03.2012 a sumei de 2.212,38 euro cu titlu de debit restant; - 105,03 lei reprezentând cheltuieli de executare; - 119,49 lei onorariu executor judecătoresc .
Contestatoarea a arătat ca, la data de 06.01.2012, B.E.J. D. M. a formulat o cerere la Trezoreria Ploiești, având ca obiect recuperarea creanței in valoare de 523.152 lei. Așa cum rezulta din adresa atașata, executorul judecătoresc recunoaște ca suma de 483.410,72 lei a fost achitata, ramând de plata suma de 39.741,28 lei, suma care i-a fost luata din contul Trezoreriei Ploiești la data de 25.01.2012, astfel incat instituția nu mai are nici o obligație la B. D. M..
Contestatoarea a precizat ca, așa cum rezulta din OP nr. 2/28.06.2011, M.F.P. prin D.G.F.P. P. a achitat suma de 114.100 Euro conform sentinței civile nr. 1807/17.02.2010, respectiv la cursul euro de la data plații (curs de schimb 42.192 lei - 114.100 X42.192 =481.410,72 lei) - in consecința a achitat întreg debit la data de 28.06.2011.
Mai arata contestatoarea ca nu înțelege de unde rezulta suma de 2.212,38 euro reprezentând rest debit si de ce este calculat la cursul euro din data de 07.03.2012, daca debitul a fost achitat in întregime la data de 28.06.2011.
De asemenea, contestatoarea a arătat ca onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit la suma de 224,52 lei T.V.A inclus reprezentând onorariu aferent activității de executare silita, total netransparent, întrucât din actele de executare transmise instituției contestatoare, nu reiese cum s-a ajuns la suma menționata mai sus, pentru a se putea verifica daca in cauza s-au respectat dispozițiile OMJ nr.2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești.
În drept: art. 399 - 404 Cod procedură civilă, O.G. nr. 22/2002, precum și toate actele normative invocate în cuprinsul prezentei acțiuni.
In susținerea cererii, contestatoarea a depus la dosar in înscrisuri.
Intimații nu au formulat întâmpinare in cauza.
La termenul de judecata din data de 17.05.2012, prima instanța a dispus citarea în calitate de intimat a numitului T. S..
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 403 alin. 1 Cod procedura civila, „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță”.
Din interpretarea literală a acestor dispoziții rezultă că instanța nu este obligată să dispună suspendarea executării silite ope legis, ci are această posibilitate în urma analizării unor criterii de oportunitate.
Analizând cererea de suspendare a executării silite formulate de către contestator, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu ireparabil la care ar fi supus contestatorul dacă ar continua executarea silită începută împotriva.
De asemenea, în soluționarea cererii de executare silită, instanța de fond trebuie să aibă în vedere și scopul executării silite care trebuie să permită realizarea creanței creditorului (este rațiunea acestei etape a procesului civil) iar, pe de altă parte, prejudiciul ce ar putea să-l suporte debitorul prin continuarea executării silite. Ori în cazul de față debitorul nu a făcut dovada că prin continuarea executării silite ar suferi un prejudiciu ireparabil.
Mai mult decât atât, în cazul în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare.
Având în vedere toate aceste aspecte, dar și faptul că suspendarea executării este o măsură excepțională ce trebuie temeinic justificată de către debitor, rațiunea acesteia fiind de preîntâmpinare a producerii unui prejudiciu important și ireparabil, prima instanța a respins cererea de suspendare a executării silite ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr._/19.07.2012, instanța de fond a respins, atât cererea de suspendare a executării silite, cât și contestația la executare, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat și a reținut, în fapt, că prin sentința civilă nr. 1807/17.02.2010 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, pârâtul Ministerul Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. a fost obligat la plata către reclamanții T. M. și T. M. a sumei de 114.100 euro, echivalentul în lei la data plății efective și la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând despăgubiri. Sentința civilă mai sus menționată a fost modificată, în parte, în sensul că a fost înlăturată dispoziția instanței de fond privind obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 2.000 lei reprezentând despăgubiri.
Sentința civilă mai sus indicată a fost învestită cu formulă executorie și, întrucât contestatoarea nu a procedat la executarea acesteia de bunăvoie, creditorii T. M. și T. M. s-au adresat cu o cerere executorului judecătoresc D. M. pentru a demara procedura executării silite împotriva contestatorului.
În acest sens, a fost emisă la data de 03.03.2011, o somație prin care contestatoarea a fost somată să achite în termen de o zi, suma la care a fost obligată prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1807/17.02.2010 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ . Debitoarea nu și-a îndeplinit această obligație, fapt pentru care s-a continuat procedura de executare silită prevăzută de dispozițiile Codului de procedură civilă.
La data de 18.07.2011, a fost emis de către B.E.J. D. M. procesul - verbal de eliberare sume rezultate din executare, fiind eliberată și distribuită suma de_,72 de lei.
La data de 14.02.2012 s-a încheiat procesul - verbal de eliberare sume fiind eliberată creditorilor suma de_,28 de lei.
La data de 07.03.2012, creditorii au solicitat continuarea executării silite în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă 1807/2010 pronunțată de Judecătoria Ploiești în vederea recuperării sumei rezultate din diferența de curs valutar până la data plății.
În fapt, prin somația din data de 08.03.2012, contestatoarea a fost somată să achite suma de 9.861,2 lei, la care se va adăuga suma rezultată din diferențele de curs valutar din data plății efective, stabilirea cheltuielilor de executare la zi.
Prin procesul - verbal de stabilire a cheltuielilor din data 08.03.2012 au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 105,03 lei.
Potrivit art. 387 alin. 1 din Codul de procedura civila, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație care trebuie să cuprindă: denumirea și sediul organului de executare; data emiterii somației și numărul dosarului de executare; numele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul debitorului; arătarea titlului executoriu anexat în baza căruia urmează să se facă executarea silită; termenul în care cel somat urmează să își execute de bună - voie obligația prevăzută în titlu și arătarea consecințelor nerespectării acesteia; semnătura și ștampila organului de executare.
Analizând somația emisă în cauză, instanța de fond a reținut că aceasta respectă condițiile formale de legalitate prevăzute de art. 387 din Codul de procedura civila.
În ceea ce privește susținerile debitoarei că executorul judecătoresc nu a avut in vedere dispozițiile prevăzute de O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, prima instanță a reținut că nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Conform art. 2 din OG 2/2001, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Articolul 3 din OG 22/2002 prevede că în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că acest termen de 6 luni este acordat instituțiilor publice pentru a plăti debitul doar în situația în care nu poate începe sau continua executarea din cauza lipsei de fonduri. Contestatoarea nu a făcut dovada lipsei de fonduri care ar fi împiedicat-o să plătească sumele datorate.
Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că instituția beneficiază de acest termen de 6 luni doar dacă face dovada că nu deține fonduri, nu în mod automat pentru fiecare executare începută. Instanța de fond a mai reținut că din analiza acestui text legal nu rezultă că creditorul ar trebui să aștepte 6 luni înainte de a se adresa executorului judecătoresc, dovadă fiind faptul că s-a stabilit că acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut nici susținerile contestatoarei conform căreia suma pentru care s-a început executarea silită putea fi restituită intimatului prin formularea unei cereri, astfel încât nu trebuia să se înceapă executarea silită, prima instanța apreciind că este neîntemeiată, întrucât contestatoarea trebuia să procedeze la executarea de bună - voie a titlurilor executorii, iar nu să aștepte formularea unei cereri din partea creditorului.
În ceea ce privește calitatea de debitor a contestatoarei, prima instanța a reținut că, in speță, contestatoarea a fost parte în dosarul_ în care s-a pronunțat sentința civilă 1807/17.02.2010.
În ceea ce privește critica contestatoarei cu privire la cuantumul sumei pentru care s-a emis somația din data de 08.03.2012, prima instanță a reținut că această suma de bani reprezintă diferența de curs valutar, prin sentința civilă 1807/17.02.2010 fiind obligată contestatoarea la plata către reclamanți a sumei de 114.100 de euro echivalent în lei la data plății.
Instanța de fond a reținut că prin ordinul de plată nr. 2 din data de 28.06.2011 a fost consemnată la dispoziția executorului judecătoresc suma de 481.410,72 de lei, prin ordinul de plată nr. 19/24.06.2012 a fost plătită suma de 2000 de lei, iar la data de 25.01.2012 a fost achitată suma de 39.741,28 de lei.
Deși contestatoarea a afirmat că a achitat întreg debitul de_ de euro prin ordinul de plată nr. 2/28.06.2012 la cursul euro de la data plății, instanța de fond a reținut că, conform procesului - verbal de eliberare sume din data de 18.07.2011, suma de_,72 de lei a fost distribuită, astfel: suma de_ lei diferență onorariu executor judecătoresc,_,72 de lei cheltuieli de executare și_ lei debit. Astfel că nu a fost achitat întreg debitul la data de 28.06.2011, iar ulterior, contestatoarea a efectuat o plată în lei. Instanța de fond a reținut că nu au fost respectate dispozițiile sentinței civile care impunea plata debitului de 114.000 de euro, echivalent în lei la data plății; pentru acest motiv, a fost emisă somația din data de 08.03.2012, prin care contestatoarea a fost somată să achite suma de 9861,2 lei, la care se va adăuga suma rezultată din diferențele de curs valutar din data plății efective.
În ceea ce privește procesul - verbal privind cheltuielile de executare, instanța de fond a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, sumele datorate cu titlu de cheltuieli de executare fiind calculate potrivit dispozițiilor Hotărârii nr. 2/17.02.2007 privind completarea Statutului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.
Împotriva sentinței civile nr._/19.07.2012, contestatoarea a declarat recurs prin care a criticat hotărârea primei instanțe ce a respins contestația la executare împotriva somației de plata si a procesului - verbal din data de 12.03.2012 emise in dosarul de executare nr. 53/M/2011 de către B. D. M., in contradictoriu cu T. M. si T. M..
În dovedirea cererii de recurs, contestatoarea a invocat nulitatea sentinței atacate, in temeiul art. 105 alin. 2 din Codul de procedura civila, sub următoarele aspecte: a) deși debitor al creanței stabilite in baza sentinței civile nr. 1807/17.02.2010 pronunțata de Judecătoria Ploiești, care constituie titlu executoriu, este Ministerul Finanțelor P., cu sediul in municipiul București, sector 5, ., in cauza, cererea s-a judecat in contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor P. P., cu sediul in municipiul Ploiești, .. 22, județul P..
Recurenta apreciază că, din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă, in mod clar, faptul ca actele de executare, respectiv somația de plata si procesul - verbal din data de 12.03.2012 au fost emise împotriva D.G.F.P. P., cu sediul in municipiul Ploiești, .. 22, județul P., deși prin hotărârea judecătoreasca mai sus-menționata ce constituie titlu executoriu, creanța creditorilor T. M. si T. M. a fost stabilita in sarcina Ministerului Finanțelor P., cu sediul in municipiul București, sector 5, ..
Astfel ca, recurenta - contestatoare arata ca executorul judecătoresc, in mod nelegal, a emis somație de plata si proces - verbal pe numele D.G.F.P. P., in condițiile in care aceasta instituție a asigurat doar reprezentarea Ministerului Finanțelor P., in baza unui mandat, in dosarul nr._ si in care Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civila nr. 1807/17.02.2010, in baza căreia au fost emise actele de executare.
F. de cele menționate mai sus, in raport de faptul ca somația de plata si procesul - verbal din 12.03.2012 au fost emise de către B. D. M. împotriva D.G.F.P. P., deși titularul obligației de plata stabilite prin sentința civila nr. 1807/17.02.2010 pronunțata de Judecătoria Ploiești in dosarul nr._ este Ministerul Finanțelor P., recurenta - contestatoare a invocat nulitatea actelor de executare menționate si, pe cale de consecința, solicita anularea acestora ca atare.
Având in vedere cele prezentate mai sus, recurenta – contestatoare apreciază că, în mod nelegal, s-a reținut de către instanța de fond ca actele de executare au fost întocmite potrivit dispozițiilor legale.
F. de dispozițiile art. 460 alin. 2 ce obliga instanța la citarea „creditorului urmăritor, debitorului si terțului poprit”, recurenta - contestatoare arata ca, cererea s-a judecat fara citarea Ministerului Finanțelor P., hotărârea pronunțata este nula, prin aceasta producându-se instituției recurente o vătămare care consta in imposibilitatea formulării apărărilor, potrivit principiului contradictorialității, vătămare care nu poate fi înlăturata altfel decât prin anularea sentinței atacate.
De asemenea, recurenta – contestatoare apreciază că, in mod eronat, s-a reținut ca „sentința civila (...) a fost investita cu formula executorie si, întrucât contestatoarea nu a procedat la executarea acesteia de bunăvoie, creditorii s-au adresat unui executor judecătoresc (...)" întrucât, așa cum rezulta din actele dosarului, cei doi creditori s-au adresat direct executorului judecătoresc, fara a formula o cerere in temeiul art. 117 lit. f din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicata, cu modificările si completările ulterioare, care reprezintă prevederi legale ce reglementează posibilitatea restituirii la cerere a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, către persoanele cărora li se cuvin aceste sume, in condițiile legii.
In aceste condiții, recurenta - contestatoare arata ca printr-o simpla cerere adresata instituției sale si nu executorului judecătoresc, aceste sume pot fi restituite, fara a fi nevoie sa se plătească cheltuieli de executare, întrucât bugetul general consolidat nu poate fi încărcat cu aceste cheltuieli inutile de executare, atâta timp cat restituirea sumelor se face, la cererea creditorului, conform prevederilor legale invocate mai sus si, totodată, arata ca instituția nu a refuzat restituirea sumei ca sa se poată trece la executarea silita.
Învederează recurenta că, potrivit dispozițiilor legale in materie, respectiv art.371 ind. 1 alin. 2 din Codul de procedura civila, „in cazul in care debitorul nu executa de buna - voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, potrivit dispozițiilor prezentei carti, daca legea nu prevede astfel". Or, așa cum a arătat mai sus, creditoarea a preferat sa apeleze la serviciile unui executor judecătoresc, fara a se adresa înainte cu o cerere de restituire a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare cerere la care trebuia sa indice contul in care se putea vira suma, informație pe care organele fiscale nu aveau de unde sa o procure in lipsa cererii, iar anterior cererii de executare silita, intimatul nu a făcut niciun demers in sensul solicitării executării de buna - voie a obligației de către contestatoarea – recurenta.
Conform dispozițiilor art.371 ind. 1 alin. 1 Cod procedura civila, obligația stabilita printr-un titlu executoriu se îndeplinește de buna - voie, insa de buna voie nu presupune neapărat ca inițiativa sa aparțină debitorului, recurenta – contestatoare apreciind ca sintagma „de buna voie" include si executarea la simpla solicitare a creditorului, înainte de a apela la serviciile unui executor judecătoresc, or, in cauza, intimatul nu a făcut dovada ca a solicitat instituției recurente, anterior cererii de executare silita, sa se conformeze obligației si a fost refuzat.
Recurenta arată că a primit la data de 03.03.2012, somația si procesul - verbal in dosarul de executare nr. 53/2011 emise de B. D. M., la data de 14.04.2011, a fost transmisa documentația la Ministerul Finanțelor P. pentru ca aceasta instituție a fost obligata la plata sumei de 114.100 euro si 2000 lei către creditorii T. M. si Tasule S., la data de 07.06.2012, a fost primit avizul de legalitate de la M.F.P., iar la data de 28.06.2011 a fost creditat contul D.G.F.P. P. si emis OP nr. 2/28.06.2011 prin care se confirma achitarea debitului in valoare de 483.410,72 lei către B. D. M.. Aceasta suma reprezintă, debitul din hotărârea judecătoreasca, fara achitarea cheltuielilor de executare care au fost contestate de către instituția recurenta.
In opinia recurentei, faptul ca executorul judecătoresc nu a eliberat sumele către creditori la data achitării debitului de către recurenta, nu ii poate fi imputata, arătând ca nu înțelege de ce trebuie sa achite diferența de curs valutar, cat timp a achitat debitul in euro la cursul din data de 28.06.2011.
Învederează recurenta – contestatoare și faptul că suma de 49.602,48 lei pe care bugetul de stat trebuie sa o achite executorului judecătoresc este nelegala, întrucât, asa cum a arătat, creditorii se puteau adresa in temeiul art. 117 lit. f din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicata, cu modificările si completările ulterioare, care reprezintă prevederi legale ce reglementează posibilitatea restituirii la cerere a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, către persoanele cărora li se cuvin aceste sume, in condițiile legii.
Față de cele menționate mai sus, in subsidiar, recurenta – contestatoare solicită admiterea recursului si, pe cale de consecință, schimbarea sentinței atacate, in sensul de a se admite contestația la executare astfel cum a fost formulată si să se constate ca actele de executare nu au fost legal întocmite.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 si 304 ind. 1 Cod procedură civilă, O.G nr. 22/2002, precum și toate actele normative invocate în cuprinsul acțiunii.
Primindu-se dosarul la Tribunalul P., cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 31.10.2012.
Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținuta, de probele administrate in cauză, de criticile formulate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, prin prisma dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă si a dispozițiilor legale incidente în cauză, constata ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, recurenta - contestatoare invocă nulitatea hotărârii atacate față de dispozițiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, arătând, in esență, că debitorul creanței stabilită prin titlul executoriu – sentința civilă nr. 1807/17.02.2010 pronunțată de Judecătoria Ploiești este Ministerul Finanțelor P., ca cererea s-a judecat in contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor P. P., actele de executare fiind emise împotriva D.G.F.P. P. fiind nelegale, întrucât instituția - contestatoare a asigurat doar reprezentarea Ministerului Finanțelor P. in baza unui mandat în cauza civilă nr._ și nu are calitate de parte – debitoare, nefiind titularul obligației de plată stabilită prin titlul ce se execută.
Dispoziția procesuala civila invocata de recurentă prevăzuta de art. 105 alin. 2 din cod arata ca daca „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare, ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”, textul instituind o nulitate relativă, condiționată de existența unei vătămări ce nu se presupune și trebuie dovedită de partea care o invocă.
Potrivit dispozițiilor art. 108 alin. 2 Cod procedura civilă, „celelalte nulități (in care se include și nulitatea hotărârii atacate reclamată de recurenta - contestatoare), se declară numai după cererea părții care are interes să le invoce.
Sentința civila nr. 1807/17.02.2010 a Judecătoriei Ploiești, ce constituie titlu executoriu, a avut ca părți pe reclamanți și contestatoarea din cauza de față, respectiv Ministerul Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. P..
Această chestiune a calității procesuale și faptul că executarea silită a fost îndreptată în mod greșit împotriva sa și, ca urmare, executarea trebuia îndreptată împotriva Ministerului Finanțelor P., conform opiniei exprimate de recurenta – contestatoare, a mai fost invocată de aceeași recurenta – contestatoare și în cauza anterioară înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._/281/2011, soluționată prin pronunțarea sentinței civile nr._/17.11.2011, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor P. P. prin decizia nr. 679/08.05.2012 a Tribunalului P. (f. 90 - 92 dosar fond).
Tribunalul P. a dezlegat această chestiune în considerentele deciziei pronunțate în recurs, arătând că nu se poate susține de recurenta - contestatoare că nu ar avea calitate procesuală în cauză „de vreme ce a figurat in cuprinsul sentinței nr. 1807/17.02.2010 a Judecătoriei Ploiești ce constituie titlul executoriu”, și cât timp aceasta chestiune a făcut obiectul dezlegării instanței de control judiciar părțile nu o mai pot valorifica din nou prin motivele de recurs îndreptate împotriva sentinței nr._/19.07.2012, aspectul litigios fiind tranșat.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală și respectiv, cea de prezumție, mijloc de probă, de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, iar, în speță, se apreciază că în cauza anterioară s-a dezlegat acest aspect ale raporturilor dintre părțile cauzei.
Invocând jurisprudența Înaltei Curți prin care, în mai multe rânduri, instanța supremă a tranșat problema autorității de lucru judecat (decizia civilă nr. 935/04.02.2011, decizia nr. 995/04.02.2009 ambele pronunțate de Secția Civilă și Proprietate Intelectuală), pe linia considerentelor Înaltei Curți, în speța de față și în motivele de recurs, recurenta – contestatoare repune în discuție chestiunea calității procesuale, ceea ce înseamnă că lămurirea acestui aspect este oprită în cadrul recursului promovat, motivat de faptul că a fost dezlegată prin judecata anterioară.
Așa cum a statuat Înalta Curte, autoritatea de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, având drept finalitate, neaducerea în fața instanțelor de judecată a chestiunilor litigioase, deja rezolvate, fără a se aduce atingere dreptului contestatoarei – recurente la un proces echitabil, dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., accesului la justiție, prin limitarea dreptului acesteia de a supune judecății din nou chestiunea calității procesuale, limitare care a decurs din aplicarea prezumției autorității de lucru judecat, fiind oprit actul de control judiciar al instanței de recurs cu privire la un aspect care a fost dezlegat definitiv și irevocabil de o instanță de control judiciar, considerente pentru care primul motiv al recursului de față nu mai poate fi cercetat.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, în esență, contestatoarea reproșează intimaților - creditori că nu au solicitat debitul datorat printr-o cerere adresata instituției - recurente, adresându-se direct executorului judecătoresc, declanșând procedura de executare silită care reclamă cheltuieli de executare inutile, in opinia recurentei, încărcând bugetul general consolidat al statului.
Creditorii au preferat să apeleze la serviciile executorului judecătoresc, fără să se adreseze anterior cu o cerere de restituire a sumelor stabilite prin hotărârea - titlu executoriu, cu indicarea contului în care să se facă virarea sumei și, în esență, nu au făcut nici un demers pentru o executare de bunăvoie a obligației de către contestatoare.
Invocă, în acest sens, dispozițiile art. 117 lit. f din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicat, cu modificările și completările ulterioare, prevedere legala care, in opinia recurentei - contestatoare, reglementează posibilitatea restituirii la cerere a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare către persoanele cărora li se cuvin aceste sume, în condițiile legii, cale de care creditorii - intimați nu au uzat.
Dispozițiile art. 3711 alin. 1 din codul de procedură civilă dispun că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, pentru ca alineatul următor să arate că in cazul in care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, daca legea nu prevede altfel, iar executarea silită are loc in oricare din formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
Instanța fondului arată, cu privire la această critică că nu poate reține susținerile contestatoarei conform căreia suma pentru care s-a început executarea silită putea fi restituită intimatului prin formularea unei cereri, astfel încât nu trebuia începută executarea in mod silit, judecătorul fondului apreciind că o astfel de susținere este neîntemeiată și arătând că partea - contestatoare trebuia să procedeze la executarea de bunăvoie a titlurilor executorii și nu să aștepte formularea unei cereri din partea creditorului.
Critica recurentei este întemeiată, în parte, in sensul că, fără o cerere expresă din partea creditorului care dorește să-și execute drepturile stabilite in favoarea sa printr-un titlu executoriu emis de o instanță judecătorească nu se poate face nici chiar o executare de bunăvoie a obligației, in sensul că, în egală măsură, creditorul îndreptățit la restituire ar putea rămâne în pasivitate și nu ar solicita plata drepturilor cuvenite de la debitorul său, fie in mod amiabil, fie prin executare silită, drept ce s-ar stinge prin prescripție, însă acest lucru nu schimbă soluția pronunțată de instanța fondului.
În acest sens sunt și dispozițiile evocate de recurenta – contestatoare în cererea de recurs, date de art. 117 lit. f din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală republicată, potrivit cărora: „(1) se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii.”, text procesual fiscal ce vorbește tot de o cerere provenind de la debitor pentru plata drepturilor ce i se cuvin.
Aceasta întrucât creditorul are in cele din urmă alegerea intre posibilitatea de a se adresa direct debitorului său printr-o cerere prin care să solicite plata sumei stabilită prin hotărârea judecătoreasca si, in egală măsură, se poate adresa direct executorului judecătoresc, uzând de procedura executării silite cu toate consecințele sale, inclusiv angajarea unor cheltuieli de executare care sunt puse in sarcina debitorului obligat, iar sub acest aspect, art. 3711 alin. 1 Cod procedura civilă nu instituie o ordine de preferințe intre cele două modalități de care poate uza creditorul pentru realizarea drepturilor sale, concluzie ce se desprinde din dispoziția procesuala ce arata expres ca „executarea silită are loc in oricare din formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu”.
Ca urmare, nu se poate reproșa intimaților – creditori că au înțeles să aleagă procedura de executare silită în detrimentul unei executări de bunăvoie a obligației, care nu ar genera cheltuieli de executare, atâta vreme cat temeiul legal evocat permite aceasta.
Chiar și într-o astfel de ipoteză, in care creditorii - intimați s-ar fi adresat direct instituției - contestatoare și i-ar fi solicitat plata drepturilor cuvenite in temeiul unei hotărâri judecătorești, faptul că, contestatoarea a invocat prin cererea de chemare in judecată că nu s-a avut in vedere dispozițiile prevăzute de O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 110/2007, invocând termenul de 6 luni in care instituția - debitoare avea obligația de a face demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată si executarea nu se poate produce automat, prezumă că recurenta nu avea fondurile necesare pentru plata creanței stabilită prin titlul executoriu.
Prezumția rezulta din invocarea procedurii speciale constând in acordarea unui termen de 6 luni pentru demersul in privința plății și, implicit, incidenta dispoziției înscrisă in art. 2 din O.G. nr. 22/2002, text prin care se dispune că dacă executarea creanței stabilită prin titluri executori, nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția - debitoare este obligata ca in termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru plată.
Prevalându-se de acest text care are în vedere drept cauză a imposibilității de a începe sau de a continua o executare, lipsa fondurilor, în privința recurentei se prezumă, implicit, că nu ar fi dispus de fondurile necesare dacă cererea creditorilor – intimați i-ar fi fost adresată direct, și nu prin intermediul executorului, cu atât mai mult cu cât, executarea silită începe la mai bine de un an de la pronunțarea titlului executoriu, iar creanța se stinge, în parte, prin sumele consemnate la dispoziția executorului judecătoresc, după mai mult de trei luni de la formularea cererii de executare.
Termenul de 6 luni de zile este solicitat pentru a se face toate demersurile în vederea îndeplinirii obligației de plată, dacă nu se dispune de fonduri pentru plata obligației respective, în situația inexistenței disponibilităților bănești. În ceea ce privește natura juridică a termenului de 6 luni reglementată de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007, acesta este un veritabil termen de grație acordat de lege debitorului, instituție publică, prin care executarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestor debitori este amânată până la împlinirea termenului.
Altfel spus, rezultă că, dacă există fonduri pentru a se executa (plăți) de către instituția publică debitoare, creanța stabilită prin titlul executoriu, nu mai este incident termenul de 6 luni, consacrat de prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, așa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007. Pe cale de consecință, într-o asemenea ipoteza, dacă există fonduri pentru a se executa (plăți) de către instituția publică debitoare creanța stabilită prin titlul executoriu, este inadmisibilă orice tergiversare de către instituția publica debitoare a executării obligației de plata stabilite prin acel titlu executoriu.
În cauza Sacaleanu împotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat că, atunci când administrația refuza sau omite sa execute o hotărâre judecătoreasca ori întârzie in executarea acesteia, chiar si in cazul aplicării unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este OG nr. 22/2002, garanțiile art. 6 din C.E.D.O. de care a beneficiat justițiabilul în fata instanțelor își pierd orice rațiune de a fi.
În acord cu instanța fondului, instanța de recurs constată că somația emisă în cauză a respectat condițiile formale de legalitate prevăzute de art. 387 Cod procedura civilă, la fel și procesul - verbal privind cheltuielile de executare întocmit cu respectarea dispozițiilor aplicabile, astfel că recursul examinat prin prisma motivelor formulate și, totodată, sub toate aspectele de fapt și de drept, in conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedura civilă, se constată a fi nefondat și va fi respins ca atare, față de considerentele expuse, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta – contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. P., cu sediul în municipiul Ploiești, .. 22, județul P., împotriva sentinței civile nr._/19.07.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații T. M. și T. S., ambii cu domiciliul în municipiul Ploiești, .. 14, județul P., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2013.
P., JUDECĂTORI,
C. I. D. L. C. C. R. I.
Fiind în CO/2013, semnează Fiind transferată la Tribunalul București,
președintele instanței semnează președintele instanței
GREFIER,
B. A.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red. D.L.C./ Tehnored. M.Ș.
2 exp./ 30.06.2013
Dosar fond nr._ - Judecătoria Ploiești
Jud. fond F. G. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 664/2013. Tribunalul... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
