Legea 10/2001. Sentința nr. 1492/2013. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 1492/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 1492/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1492

Ședința publică din data de 28 Mai 2013

PREȘEDINTE M. B.

Grefier M. M. C.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatorul P. S. T., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva dispoziției nr.2828/20.07.2011, emisă de Primarul M. Ploiești, în contradictoriu cu intimații M. PLOIEȘTI - prin P. și P. M. PLOIEȘTI, ambele cu sediul in Ploiești, .-4, jud. Prahova, P. T., domiciliat in Ploiești, ., ., . si intervenientul forțat P. C. – D. – prin curator M. A., cu domiciliul in Ploiești, ., ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 21.05.2013 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța pentru a da posibilitatea contestatorului să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 28.05.2013, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

P. acțiunea înregistrată la acest tribunal sub nr._, contestatorul P. S. T. (in calitate de mostenitor legal al numitului P. M.) a solicitat în contradictoriu cu intimații M. Ploiesti prin P. si Primaria M. Ploiesti, anularea Dispozitiei nr.2828/20.07.2011 a Primarului M. Ploiesti si emiterea unei noi dispozitii care sa indice cote diferite pentru cei indreptatiti la restituirea in natura a unei parti din imobilul situat in Ploiesti, ., jud.Prahova-contestatorul si numitul P. C. D. de pe urma bunicului P. M. iar numitul P. T. beneficiaza de cota bunicii P. S..

În motivarea acțiunii, se arata ca dispozitia criticata nu constata dreptul reclamantului iar tatal numitului P. T. a renuntat prin declaratie expresa la averea ramasa de pe urma lui P. M..

In drept s-au invocat prev. Legii nr.10/2001.

În dovedirea susținerilor sale, contestatorul a depus la dosar acte, respectiv copii declaratie P. C. D., certificat nr.681/25.06.1996, CM nr.589/27.03.1990, CM nr.1688/07.07.1989, CM nr.3009/07.12.1989, dispozitia contestata, schita de plan.

La termenul din 26.10.2011, contestatorul si-a precizat actiunea solicitand introducerea in cauza in calitate de parat a numitului P. T. si formuland o cerere de interventie fortata-chemare in judecata a unei persoane ce ar pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul-a numitului P. C. D..

Intimatii M. Ploiesti prin P. si Primaria M. Ploiesti au depus la dosar copii acte, respectiv Dispozitia nr.3036/09.08.2011 privind modificarea Dispozitiei Primarului M. Ploiesti nr.2828/20.07.2011 precum si documentatia ce a stat la baza emiterii acestor acte.

Intimatul P. T. a formulat intampinare prin care solicita respingerea actiunii ca nefondata deoarece conform CM nr.1688/07.07.1989 de pe urma defunctei P. S. decedata la data de 06.03.1989, au ramas ca mostenitori P. M. sot supravietuitor si descendenti P. I. si P. D..

CM nr.3009/07.12.1989, arata ca de pe urma defunctului P. M. au ramas mostenitori descendentii P. I. si P. D..

CM nr.589/27.03.1990 stabileste ca de pe urma defunctului P. I. au ramas mostenitori legali, contestatorul si P. C. D. in calitate de descendenti.

CM nr.3102/13.12.1990 stabileste ca singurul mostenitor al defunctului P. D. este intimatul P. T..

Declaratia autentificata cu nr._/07.12.1989 nu se refera la succesiunea defunctului P. M. iar notificarea pentru restituirea imobilului a formulat personal si pentru P. C. D. ce nu ii contesta drepturile.

De altfel, in acelasi sens, este si corespondenta cu Primaria M. Ploiesti iar prin Dispozitia nr.3036/09.08.2011 privind modificarea Dispozitiei Primarului M. Ploiesti nr.2828/20.07.2011 se constata inclusiv dreptul contestatorului.

A depus la dosar inscrisurile mentionate mai sus.

In cauza, tribunalul a administrat proba cu inscrisuri.

Din analiza ansamblului materialului probator administrat în cauză, Tribunalul reține următoarele:

Conform Dispozitiei nr.3036/09.08.2011 privind modificarea Dispozitiei Primarului M. Ploiesti nr.2828/20.07.2011 s-a constatat dreptul contestatorului, al intervenientului in interes propriu P. C. D. si al intimatului P. T., de a beneficia de masuri reparatorii prevazute de Legea nr.10/2001 si s-a restituit in natura o parte din imobilul-teren situat in Ploiesti, ., jud. Prahova, compusa din constructie corp A ( parter cu suprafata utila de 121,67 m.p., etaj cu suprafata utila de 121,67 m.p.) si terenul in suprafata de 377,9m.p.(teren situat sub corp A si teren neafectat de constructie).

Din documentatia aferenta depusa, rezulta ca imobilul mentionat a apartinut defunctului P. M. (M.) fiind trecut in proprietatea statului in baza Decretului nr.92/1950, poz.268, iar notificarea a fost formulata de petitionarii P. T., P. C.-D. prin procurator P. T. si P. S.-T..

In acest sens, este si corespondenta de la fila 91 din dosar.

Potrivit art. 4 din Legea nr.10/2001, ,, in cazul in care restituirea este ceruta de mai multe persoane indreptatite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constata sau se stabileste in cote-parti ideale, potrivit dreptului comun,, iar ,, de prevederile prezentei legi beneficiaza si mostenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice indreptatite,,.

Art. 26 alin.1 din aceeasi lege prevede ca ,, daca restituirea in natura nu este posibila, detinatorul imobilului sau, dupa caz, entitatea investita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii este obligata ca, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, in termenul prevazut la art. 25 alin. (1), sa acorde persoanei indreptatite in compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, in situatiile in care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana indreptatita,,.

Ori ceea ce se contesta este calitatea de mostenitor legal al persoanei indreptatite, a intimatului P. T., deoarece prin Dispozitiei nr.3036/09.08.2011 privind modificarea Dispozitiei Primarului M. Ploiesti nr.2828/20.07.2011 s-a constatat si dreptul contestatorului.

C.M. nr.3009/07.12.1989, arata ca de pe urma defunctului P. M. au ramas mostenitori, descendentii P. I. si P. D. iar CM nr.3102/13.12.1990 stabileste ca singurul mostenitor al defunctului P. D. este intimatul P. T..

Se face referire la declaratii prin care P. D. nu ar fi acceptat mostenirea lui P. S. si P. M. dar Decretul nr.40/1953 privind procedura succesorala notariala-in vigoare pana la Legea nr.36/1995- prevedea la art.14 ca ,, la termenul fixat, notarul de stat stabilește numărul și calitatea moștenitorilor, compunerea mesei succesorale, precum și întinderea drepturilor acestora. Stabilirea numărului și calității moștenitorilor se poate face prin declarații de martori date în fata notarului de stat,,.

De asemenea, art.25 -,, După eliberarea certificatului de moștenitor nu se mai poate elibera alt certificat. Acei care au pretenții la moștenire, ori au fost prejudiciati în alt fel prin eliberarea ori cuprinsul certificatului, pot cere în justiție anularea lui și stabilirea drepturilor lor.

P. la anularea prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplina în ce privește calitatea de moștenitor și cota sau bunurile ce revin fiecărui moștenitor,,.

In ceea ce priveste modalitatea de restituire, se constata ca o parte din imobilul mentionat este in proprietatea unor terti dobanditori sau este afectat bunei utilizari a constructiei B. Fiind titluri necontestate de reclamant sau intervenient, in mod tacit au fost de acord restituirea prin echivalent dispusa.

F. de aceste considerente va respinge contestatia precizata si cererea de interventie fortata ca neintemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de contestatorul P. S. T., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva dispoziției nr.2828/20.07.2011, emisă de Primarul M. Ploiești, în contradictoriu cu intimații M. PLOIEȘTI - prin P. și P. M. PLOIEȘTI, ambele cu sediul in Ploiești, .-4, jud. Prahova, P. T., domiciliat in Ploiești, ., ., . si intervenientul forțat P. C. – D. – prin curator M. A., cu domiciliul in Ploiești, ., .. A, ., ca neintemeiata.

Respinge cererea de interventie fortata formulată de contestatorul P. S. T., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, în contradictoriu cu intervenientul forțat P. C. – D. – prin curator M. A., cu domiciliul in Ploiești, ., .. A, ., ca neintemeiata.

Cu drept cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.05.2013.

Președinte,

B. M.

Fiind plecat la alta instanta

Semneaza Presedintele

Grefier,

M. M. C.

Red. BM

4 ex./22.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 1492/2013. Tribunalul PRAHOVA