Contestaţie la executare. Decizia nr. 664/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 664/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 664/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 664
Ședința publică din data de 15 Aprilie 2013
PREȘEDINTE - C.-A. M.
JUDECĂTORI - N. C.
- F. L. ȘALAR
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil, având ca obiect „contestație la executare”, declarat de recurenta – contestatoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 22, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 805/ 18.01.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata . sediul în Ploiești, ., ..
Cerere de recurs scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul, având în vedere că procedura de citare este îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ contestatoarea Administrația Finanțelor P. a M. Ploiești în contradictoriu cu intimata . formulat contestație la executare împotriva somației nr. 213/06.06.2012 si a procesului-verbal de cheltuieli de executare emis in data de 06.06.2012, in dosarul de executare nr. 213/2012 de către B.E.J. M. S. și a solicitat instanței suspendarea executării silite a sumei de 31.409 lei, reprezentând debit si a sumei de 4.214,60 lei reprezentând cheltuieli de executare, pana la soluționarea irevocabila a contestației la executare, conform art. 403 alin.1 Cod Procedura Civila, coroborat cu prevederile art. 6 alin. 4 si 5 din O.G. nr. 22/2002 cu modificările si completările ulterioare, in sensul ca „suspendarea se poate dispune fără plata unei cauțiuni".
În motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 07.06.2012, a fost comunicata A.F.P.M. Ploiești somația emisa in dosarul de executare 213/2012, cat si procesul-verbal de stabilire cheltuieli de executare din data de 06.06.2012, de către B.E.J. M. S..
Pe fondul cauzei s-a invocat faptul că, în primul rând, în cauză s-au nesocotit prevederile art.117 lit. f din O.G.nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala (R), cu modificările si completările ulterioare, care reprezintă prevederi legale ce reglementează posibilitatea restituirii la cerere a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, către persoanele cărora li se cuvin aceste sume, in condițiile legii. In aceste condiții, s-a susținut că prin simpla cerere adresata instituției contestatoare si nu executorului judecătoresc, aceste sume ar fi putut fi restituite, fără a fi nevoie sa se plătească cheltuieli de executare - bugetul general consolidat neputând fi încărcat cu aceste cheltuieli inutile de executare, atâta timp cat restituirea sumelor se face, la cererea creditorului, conform prevederilor legale invocate, învederându-se instanței faptul ca, potrivit art.3711 alin. 2 din Codul de procedura civila, „ in cazul in care debitorul nu executa de buna voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, potrivit dispozițiilor prezentei cârti, daca legea nu prevede astfel".
Contestatoarea a mai arătat că instanța de fond a admis acțiunea creditoarei si a dispus obligarea paratei la rambursarea sumei de 31.409 lei, reprezentând sold suma negativa T.V.A. înregistrat in cadrul Decontului de T.V.A. depus de reprezentantul fiscal .. in numele S.C. P. S.A. la data de 15.06.2010. A.F.P.M. Ploiești, in cazul rambursării unui sold suma negativa T.V.A. este obligat sa respecte si sa aplice legile referitoare la rambursările de T.V.A. In acest sens s-a menționat O.M.F.P. nr. 263/2010 care aproba procedura de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugata cu opțiune de rambursare. S-a mai arătat că sentința nr. 952/22.11.2011 hotărăște in mod eronat ca parata (A.F.P.M. Ploiești) sa ramburseze suma de 31.409 lei, reprezentând sold suma negativa T.V.A. înregistrat in cadrul decontului de T.V.A. depus de reprezentantul fiscal .. in numele S.C. P. S.A. la data de 15.06.2010. Aceasta presupune aplicarea procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugata cu opțiune de rambursare (O.M.F.P. nr. 263/2010), respectiv rambursarea soldului sa se facă in urma analizei de risc in cadrul căreia se calculează standardul individual negativ, iar în cazul in care acesta este egal cu 1, decontul prezintă risc mare, soluționarea lui făcându-se cu control anticipat. Activitatea de Inspecție Fiscala precizează ca aceasta societate nu mai poate constitui obiect al inspecției fiscale in condițiile stabilite de art. 94 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, prin urmare nu se poate pune in aplicare sentința invocata.
În al doilea rând, contestatoarea a invocat în fața instanței de fond că la emiterea somației executorul judecătoresc nu a avut in vedere dispozițiile prevăzute de art. 2 și 3 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 110/2007 – dispoziții ce au instituit și un termen în care instituția debitoare are obligația de a face demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Astfel, prin actul normativ menționat se instituie o procedură specială, constând în acordarea unui termen de grație de 6 luni debitorului instituție publică, dând acestuia posibilitatea să-și execute de bună voie obligațiile în termenul stabilit de lege, executarea silită conform dreptului comun având un caracter subsidiar, numai în situația neîndeplinirii obligației de bună voie, în condițiile art. 2 al actului normativ menționat.
Prin urmare, față de dispozițiile menționate, rezultă că legiuitorul a stabilit un termen limită în care instituția publică debitoare are obligația de a face demersurile necesare pentru punerea în executare în mod voluntar a unui titlu executoriu – din interpretarea per a contrario a normelor legale invocate anterior, reieșind faptul că, numai în situația în care, în termenul de 6 luni instituția publică debitoare nu-și îndeplinește obligația, creditorul poate să procedeze la executarea silită potrivit dreptului comun.
S-a mai arătat de contestatoare că prin decizia nr. 213/04.03.2010 Curtea Constituțională a constatat că este neîntemeiată susținerea potrivit căreia O.G. nr.22/2002 contravine dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece permite statului să împiedice, să anuleze sau să întârzie în mod excesiv executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa. Astfel, s-a stabilit că într-adevăr prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată (dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri) se prelungește durata procedurii de executare a titlului. Insă, Curtea a observat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, în Cauza Burdov contra Rusiei (2002), s-a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil - cu precizarea că această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - dar caracterul rezonabil al unui asemenea interval trebuie determinat in funcție de complexitatea procedurilor de executare, de comportamentul reclamantului si cel al autorităților competente precum si in funcție de natura si cuantumul creanței stabilite in hotărâre."
Un alt treilea aspect pe care invocat de contestatoare a privit cuantumul cheltuielilor de executare, aceasta susținând că onorariul executoriului judecătoresc a fost stabilit la suma de 3.893,60 lei reprezentând onorariu aferent activității de executare silita, total netransparent, întrucât din actele de executare transmise contestatoarei nu reiese cum s-a ajuns la suma menționata, pentru a se putea verifica daca in cauza s-au respectat dispozițiile OMJ nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești.
În drept s-au invocat disp. art. 399-404 Cod Procedură Civilă, O.G. nr.22/2002, precum și toate actele normative invocate în cuprinsul contestației – în susținerea căreia s-au depus înscrisuri.
Legal citată, intimata nu a depus întâmpinare.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.805/18.01.2013 Judecătoria Ploiești a respins contestația la executare formulată de contestatoare ca fiind neîntemeiata și a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasa fără obiect.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită îl constituie sentința civilă nr. 952/22.11.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova - rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 1335/13.03.2012 a Curții de Apel Ploiești, prin care AFP Ploiești a fost obligată să ramburseze S.C. P. S.A. suma de 31.409 lei reprezentând sold sumă negativă TVA.
S-a mai reținut de prima instanță că prin Încheierea din 25.05.2012 a Judecătoriei Ploiești a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu menționat, iar ulterior datei de 06.06.2012 B. M. S. a întocmit procesul-verbal de stabilire cheltuieli de executare pentru suma de 4214,60 lei, din care suma de 3893,60 lei reprezentând onorariu executor inclusiv TVA, fiind emisa si somația nr. 213 întocmita la data de 06.06.2012 pentru suma de_ lei debit si 4214,60 cheltuieli de executare silita, comunicate debitorului potrivit dovezii de comunicare din dosarul de executare silita.
S-a reținut de către instanța de fond că, având in vedere ca titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătoreasca irevocabila iar somația de executare si procesul-verbal de stabilire cheltuieli de executare din data de 06.06.2012 au fost emise conform Codului de procedura civila si comunicate debitorului potrivit dovezilor de comunicare anexate la dosar, rezulta ca actele de executare îndeplinesc toate cerințele de legalitate prevăzute de lege.
Totodată, s-a reținut că, așa cum s-a stabilit in repetate rânduri de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului, omisiunea autoritarilor, fără o justificare prealabila, de a executa . o hotărâre definitiva pronunțata, reprezintă o încălcare a dreptului de acces la o instanța, precum si a dreptului la respectarea bunurilor (Cauza A. vs. România, 7144/02, Metaxas vs. G., 8415/02, P. vs. M.,_/99) - reamintind faptul ca scopul Convenției este acela de a asigura protejarea drepturilor nu teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective, un refuz al autoritarilor de a se conforma unei sentințe definitive care a constatat dreptul reclamanților-creditori de a fi despăgubiți cu o anumita suma, făcând ineficienta însăși puterea executorie a titlului astfel obținut.
Așadar, având in vedere lipsa oricărui motiv pertinent care sa poată justifica refuzul autoritarilor competente, de a executa hotărârea ce constituie titlu executoriu, s-a apreciat că solicitările contestatorului apar excesive, prelungindu-se in mod nejustificat termenul de îndeplinire a obligațiilor din titlul executoriu si in care hotărârea sa fie executata efectiv, înlăturând orice efect util al dreptului intimaților de a avea acces la o instanța, încălcând in același timp si dreptul acestora la respectarea bunurilor lor.
Totodată, s-a apreciat de către instanța de fond că afirmația contestatoarei potrivit căreia creditorul avea obligația de a formula o cerere la organul fiscal este lipsita de temei, câta vreme reclamanta a avut calitatea de parte in cauza, fiindu-i comunicata hotărârea judecătoreasca, având obligația de a o executa necondiționat si numai in situația in care ar fi putut proba lipsa fondurilor destinate achitării acestor sume, ar fi trebuit sa-i fie comunicat creditorului motivul întârzierii la executare – în plus, reținându-se că de la data emiterii somației -06.06.2012 si pana la termenul de judecata din data de 18.01.2013, contestatoarea nu a făcut dovada lipsei fondurilor pentru achitarea sumelor înscrise in sentința civilă nr. 952/22.11.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova .
Instanța de fond a mai reținut că este de principiu că debitorul trebuie să execute de bunăvoie obligația stabilită in titlul executoriu, de aici rezultând necesitatea executării silite a titlului executoriu ., interpretarea cu buna-credința a dispozițiilor legale in faza executării silite, respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut si lipsit de finalitate
S-a reținut de asemenea de către prima instanță că, referitor la legalitatea actelor de executare întocmite de biroul executorului judecătoresc B. M. S. in dosarul de executare nr. 213/2012, respectiv a somației, s-a constatat că acestea au fost întocmite potrivit cu dispozițiile legale, iar pe cale de consecința, se impune si in cadrul fazei de executare silita, interpretarea juridica de buna-credința a normelor de drept, realizata cu luarea in considerare a imperativului executării cu celeritate a titlurilor executorii – hotărâri judecătorești, imperativ derivat din art. 6 alin. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului care prevede dreptul persoanelor fizice la un proces echitabil, contestatoarea neinvocând si nefăcând vreo dovada a motivelor de neexecutare de bunăvoie a titlului executoriu.
S-a mai invocat în sentința recurată faptul că, potrivit hotărârii Hornsby vs. G. din 19.03.1997, garanțiile prevăzute l art. 6 din Convenție sunt aplicabile si in faza executării silite a hotărârii judecătorești, întrucât procesul civil include si etapa executării silite, având in vedere ca, in caz contrar, respectiv daca ordinea juridica a unui un stat de drept ar permite ca o hotărâre definitiva si obligatorie sa rămână fără efect in detrimentul unei parti, dreptul de acces la o instanța ar deveni iluzoriu. Tot astfel, s-a invocat de către instanța de fond hotărârea in cauza S. vs. România din 24.03.2005, în care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca este excesiv si prin urmare contrar dreptului la un proces echitabil, sa se pretindă unui creditor sa recurgă la o procedura de executare silita pentru a-si realiza dreptul de creanța stabilit . – în speță, creanța intimatei pentru a cărei realizare s-a început executarea silita si s-a emis titlul executoriu fiind obținuta . desfășurata in fata instanțelor judecătorești.
Instanța de fond a reținut și că, față de sublinierea în Convenția Europeana a Drepturilor Omului că, in accepțiunea art. 6 paragraful 1, statului ii revine o obligație pozitiva de a organiza un sistem de punere in executare a hotărârilor judecătorești care sa fie eficient din punct normativ si jurisprudențial, sistem care trebuie pus in aplicare fără întârziere – statului ii revine obligația de a asigura cu instrumente juridice apte si suficiente îndeplinirea obligațiilor pozitive care ii incumba (cauza Ruianu vs. România, nr._), astfel, statul trebuie sa acționeze cu diligenta pentru a asista creditorul in executarea unei hotărâri judecătorești.
In ceea ce privește cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite, instanța de fond a reținut că acestea sunt, potrivit art. 371 ind.7 alin.2 C.pr.civ. în sarcina debitorului urmărit, fiind un principiu similar cu cel consacrat în art. 274 C.pr.civ, iar debitorul, și de această dată este în culpă procesuală, întrucât nu și-a executat voluntar obligațiile impuse prin titlul executoriu.
In ceea ce privește procesul-verbal de stabilire cheltuieli de executare emis la 06.06.2012 de B. M. S. pentru suma de 4214,60 lei, prima instanță a ținut seama de dispozițiile legale ale art. 3717 alin. 2 Cod pr.civ. care stabilesc ca plata cheltuielilor de executare sunt in sarcina debitorului, iar in speța, din probele administrate in cauza rezulta ca data înregistrării cererii de executare silita la executor este 11.05.2012, data in raport de care se stabilește executarea de bunăvoie sau prin constrângere a obligației de către contestatoare – la stabilirea obligației contestatoarei de a achita cheltuielile de executare trebuind a se tine seama in exclusivitate de momentul in care contestatoarea si-a îndeplinit obligația in raport de manifestarea de voința a creditoarei de a o constrânge sa-si execute obligația si nicidecum doar in funcție de achitarea debitului principal.
S-a constatat, de asemenea, că în cauza debitul nu a fost achitat pana la data înregistrării cererii de executare si nici pana in momentul pronunțării sentinței recurate, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 371ind.1 alin. 2 C pr.civ., in temeiul cărora executarea silita are loc pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, contestatoarea având obligația sa achite toate cheltuielile de executare in integralitatea lor, determinate in urma formulării cererii de executare silita si de achitarea cu întârziere a debitului datorat, cheltuieli aflate in sarcina sa exclusiva.
Având în vedere ca, contestatoarea nu a dovedit vreo vătămare, astfel cum prevede art. 105 alin. 2 Cod procedura civila, s-a apreciat de către instanța de fond că motivul privind anularea procesului-verbal de stabilire cheltuieli de executare nu poate fi primit, iar în cauză, executorul judecătoresc a stabilit onorariul apropiat de limita de prevăzuta in Ordinul nr. 2.550/C din 14 noiembrie 2006 (*actualizat*) privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești modificat prin Ordinul nr. 2.561/C din 30 iulie 2012.
Împotriva sentinței pronunțate a declarat recurs contestatoarea Administrația Finanțelor P. a M. Ploiești, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate in ceea ce privește menținerea somației de plata nr. 213/06.06.2012 si a procesului-verbal din data de 06.06.2012 emis de B. M. S..
În motivarea recursului, recurenta critică sentința menționată, arătând că instanța de fond in mod greșit a reținut că recurenta trebuia sa execute voluntar obligațiile impuse prin titlu executoriu, întrucât conform dispozițiilor art. 117 lit. f din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala (R), cu modificările si completările ulterioare, care reprezintă prevederi legale ce reglementează posibilitatea restituirii la cerere a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, către persoanele cărora li se cuvin aceste sume, in condițiile legii. S-a reiterat de către recurentă că, în aceste condiții, printr-o simpla cerere adresata acesteia si nu executorului judecătoresc, sumele ar fi putut fi restituite daca se putea pune in aplicare titlul executoriu, fără a fi nevoie sa se plătească cheltuieli de executare - bugetul general consolidat neputând fi încărcat cu aceste cheltuieli inutile de executare, atâta timp cat restituirea sumelor se face, la cererea creditorului, conform prevederilor legale invocate mai sus.
Recurenta a mai arătat că se impune a se face distincție intre operațiunea administrativa prealabila restituirii sumei si restituirea propriu-zisa. P. dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 se au in vedere numai obligații de a face intuitu personae a căror aducere la îndeplinire nu se poate realiza decât de către debitor, astfel ca plata unei sume de bani, neconstituind o atare obligație, poate fi obținută numai in condițiile dreptului comun prin investirea cu formula executorie a hotărârii invocate.
Prin urmarea acțiunii in contencios administrativ promovata de S.C. P. S.A. care a format obiectul dosarului nr._, cu soluționarea căruia a fost investit Tribunalul Prahova, reclamanta a solicitat obligarea recurentei-contestatoare la rambursarea sumei de 31.409 lei, reprezentând sold suma negativa T.V.A. înregistrat in cadrul decontului de taxa pe valoare adăugata depus de reprezentantul fiscal ..in numele S.C. P. S.A. la data de 15.06.2010 - însa instanța de fond a admis acțiunea creditoarei si a dispus obligarea paratei la rambursarea sumei de 31.409 lei, reprezentând sold suma negativa T.V.A. înregistrat in cadrul Decontului de T.V.A. depus de reprezentantul fiscal .. in numele S.C. P. S.A. la data de 15.06.2010, si nu restituirea sumei de 31.409 lei.
A.F.P.M. Ploiești, in cazul rambursării unui sold suma negativa T.V.A. este obligata sa respecte si sa aplice legile referitoare la rambursările de T.V.A. - în acest sens menționând O.M.F.P. nr. 263/2010 care aproba procedura de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugata cu opțiune de rambursare. S-a mai susținut de recurentă că sentința nr. 952/22.11.2011 hotărăște in mod eronat ca parata (A.F.P.M. Ploiești) sa ramburseze suma de 31.409 lei, reprezentând sold suma negativa T.V.A. înregistrat in cadrul decontului de T.V.A. depus de reprezentantul fiscal .. in numele S.C. P. S.A. la data de 15.06.2010 - aceasta presupunând aplicarea procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugata cu opțiune de rambursare (O.M.F.P. nr. 263/2010), respectiv rambursarea soldului sa se facă in urma analizei de risc in cadrul căreia se calculează standardul individual negativ, in cazul in care standardul individual negativ este egal cu 1, decontul prezintă risc mare, soluționarea lui făcându-se cu control anticipat. S-a mai arătat de recurentă că activitatea de Inspecție Fiscala precizează ca aceasta societate nu mai poate constitui obiect al inspecției fiscale in condițiile stabilite de art. 94 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala - prin urmare nu se poate pune in aplicare sentința invocata.
Primindu-se dosarul pe rolul Tribunalului Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 22.03.2013.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Tribunalul examinând cererea de recurs, actele și lucrările dosarului prin prisma textelor de lege incidente în cauză, retine următoarele:
Prin cererea formulata la data de 11.05.2012 creditoarea intimata a solicitat punerea in executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civila nr. 952/22.11.2011 pronunțata de Tribunalul Prahova in dosarul nr._ - executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria Ploiești prin încheierea de ședința din data de 25 mai 2012 și formându-se dosarul de executare nr.213/2012 la B. M. S..
În cadrul dosarului de executare menționat s-a emis somația nr.213/6.06.2012 prin care s-a pus in vedere recurentei contestatoare sa achite suma de 31.409 lei reprezentând debit conform sentinței arătate, precum si suma de 4.214,60 lei reprezentând cheltuieli de executare - stabilite prin procesul verbal încheiat la data de 6.06.2012 emis de același birou, și reprezentând: 3.893,60 lei onorariu de executor (inclusiv TVA), 248 lei cheltuieli de executare, 73 lei taxe timbru si taxe poștale – acte de executare împotriva cărora debitoarea A.F.P. Ploiești a formulat contestație la executare si cerere de suspendare a executării – ambele respinse de instanța de fond prin sentința civilă nr.805/18.01.2013.
Debitoarea-contestatoare a declarat recurs împotriva hotărârii menționate, criticând-o numai sub aspectul respingerii contestației la executare.
Astfel, recurenta–contestatoare a invocat nesocotirea prevederilor art.117 lit. f din OG 92/2003 care reglementează posibilitatea restituirii la cerere a sumelor de bani stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, arătând că intimata a preferat să apeleze la serviciile unui executor judecătoresc fără a înainta debitoarei o cerere de plată in care sa indice contul in care se puteau efectua plățile, încălcând astfel prevederile art. 3711 c.pr.civ. care arată că obligația debitorului se poate duce la îndeplinire prin executare silită în cazul în care aceasta nu este executată de bună-voie.
Din examinarea dosarului de executare cu nr. 213/2012 al B.E.J. M. S., rezultă că instanța de fond a reținut în mod corect ca au fost respectate dispozițiile legale în materie de executare, somația de executare fiind emisa si comunicata debitoarei potrivit prevederilor legale - apreciindu-se că susținerile contestatoarei, potrivit cărora în mod nelegal s-ar fi emis somația de executare întrucât nu a fost emisa în prealabil o cerere de executare benevola, nu pot fi primite, în condițiile în care executarea benevola se putea face de către contestatoare direct în baza titlului executoriu, fără îndeplinirea vreunei alte formalități prealabile.
Or, în prezenta cauza, contestatoarea a fost parte și a participat activ la soluționarea cauzei finalizate prin emiterea titlului executoriu, iar acesta i-a fost comunicat, astfel ca existau toate premisele pentru ca aceasta sa execute benevol obligațiile stabilite în sarcina sa, nefiind necesare în acest sens îndeplinirea unor alte formalități. Mai mult, deși hotărârea ce constituie titlu executoriu a rămas irevocabilă la data de 13.03.2012, conform mențiunii de la fila 24 dosar fond, iar creditoarea a formulat cererea de executare silită după 2 luni, la 11.05.2012 – timp în care, deși cunoștea hotărârea în care a figurat ca parte și care îi era opozabilă, recurenta-contestatoare nu a făcut niciun demers în vederea executării ori măcar în sensul demarării procedurilor necesare.
Recurenta-contestatoare a mai criticat faptul că la emiterea actelor de executare contestate, nu s-au avut în vedere dispozițiile prevăzute de art.2 si 3 din OG 22/2002, care instituie un termen de 6 luni în care instituția debitoare are obligația de a face demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plată – și numai în cazul neîndeplinirii acestei obligații în termenul prevăzut, creditorul va putea solicita executarea silită.
Față de acest motiv invocat de recurenta-contestatoare, se constată că instanța de fond a reținut în mod corect că potrivit art. 1 din O.G.22/2002 creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectivă, iar art. 2 din același act normativ arată că dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, sa facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plată – termen ce curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Or, în acest sens, se confirmă, pe de o parte, că somația comunicata recurentei de organul de executare la cererea intimatei-creditoare a fost în mod legal emisă – chiar în condițiile în care, în cuprinsul ei s-a menționat termenul de o zi pentru efectuarea plății, având în vedere că această mențiune a rămas fără niciun efect imediat – somația emisă având rolul de a pune în vedere recurentei-debitoare să achite debitul prevăzut în titlul executoriu, neechivalând însă cu demararea formelor concrete de executare înainte de împlinirea termenului legal prevăzut de reglementarea specială - reglementare din care nu rezultă însă că instituția debitoare trebuie să plătească debitul stabilit în sarcina sa după minim 6 luni de la solicitarea plății.
Se constată totodată că instanța de fond a reținut în mod corect că OG 22/2002 instituie un regim special, derogatoriu de la regimul comun instituit de Codul de procedura civila în ceea ce privește executarea silita a instituțiilor bugetare, derogare care este însă - conform deciziilor Curții Constituționale prin care a fost respinsa excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții - conforma cu art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, întrucât ordonanța nu reglementează refuzul de a executa hotărârile judecătorești împotriva statului, nici întârzierea nejustificata in executare, ci numai instaurarea unui climat de ordine financiar-bugetara, care nu scutește, ci, dimpotrivă, obligă ordonatorii de credite la demersuri pentru a obține prevederi în buget pentru satisfacerea obligațiilor înscrise în titluri executorii.
S-au invocat în acest sens, de către instanța de fond, mai multe cauze din jurisprudența CEDO, în care s-a conturat poziția Curții, în sensul că: dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fata instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi (Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997); nu este oportun sa-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanța împotriva statului, sa recurgă la procedura de executare silita pentru a obține satisfacție (Cauza Metaxas împotriva Greciei) ; iar refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusa drepturilor intimaților ce decurg din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în acest sens fiind emise mai multe hotărâri ( ex. Cauza Sanglier împotriva Frantei, cauza Shmalko c. Ucrainei etc.).
Analizând deci dispozițiile legale incidente în cauză, si în raport de jurisprudența constanta a Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de fond a reținut în mod just că procedura speciala de executare silita a instituțiilor bugetare debutează, la fel ca si în dreptul comun, cu o somație de executare, în ipoteza în care debitorul – instituție bugetara nu a înțeles sa execute de buna voie obligația stabilita prin titlul executoriu – în cauza de față, din examinarea dosarului de executare nr. 213/2012 al B.E.J. M. S., rezultând că au fost respectate dispozițiile legale în materie de executare, somația de executare fiind emisa si comunicata debitoarei potrivit prevederilor legale.
Totodată, reținând ca emiterea somației a fost dispusa în conformitate cu prevederile legale, inclusiv cele ale O.G. 22/2002, prima instanța a apreciat în mod corect și că, pentru a fi incident în cauza termenul de sase luni în care instituția publica debitoare poate sa efectueze demersuri în vederea obținerii fondurilor necesare realizării plății - termen la care face referire art. 2 din O.G. 22/2002, este necesar ca executarea silita sa nu poată sa înceapă sau sa nu poată continua din cauza lipsei de fonduri, fapt ce urmează a fi dovedit însa se o maniera credibila de către instituita debitoare – neputându-se prezuma în mod automat lipsa de fonduri și imposibilitatea executării de îndată a titlului executoriu, ori aplicarea dispozițiilor art. 2 din O.G.22/2002 de plano, ori de câte ori se executa o creanța împotriva unei instituții publice – interpretare ce ar fi neconforma Constituției si jurisprudenței CEDO, în condițiile în care scopul edictării O.G. 22/2002 nu poate fi acela de a crea o discriminare între debitorii instituții publice si ceilalți debitori, prin acordarea celor dintâi a unui «termen de gratie», ci de a stabili masurile ce se impun pentru ca ordonatorii de credite sa efectueze demersuri pentru a obține prevederi in buget pentru satisfacerea obligațiilor înscrise in titluri executorii. Ori, aceste masuri se dispun doar în situația în care se face dovada ca în bugetul aprobat al instituției pentru exercițiul financiar respectiv nu exista alocate sume pentru executarea titlurilor executorii.
Astfel, s-a reținut că, în speță, titlul executoriu a fost emis la 22.11.2011, rămânând irevocabil la 13.03.2012, iar executarea silita a început prin emiterea somației la 6.06.2012 – actele de executare întocmite fiind comunicate debitoarei conform dovezilor de comunicare depuse la dosar - debitoarea nefăcând nici o dovada cu privire la disponibilitățile sale financiare la momentul primirii somației, prin prezentarea măcar a unui tabel comparativ cu sumele disponibile, respectiv cerute.
Nefăcându-se deci dovada ca executarea silita nu poate începe din lipsa fondurilor, instanța de fond a apreciat, în mod temeinic, ca termenul de sase luni, în care aceasta ar fi putut întreprinde demersuri în vederea obținerii resurselor financiare, nu se mai aplica, procedura executării silite putând sa continue potrivit dreptului comun.
În ce privește critica recurentei contestatoare privind cuantumul onorariului executorului judecătoresc, se constată că prin procesul-verbal încheiat în data de 6.06.2012 s-a precizat cuantumul acestuia (inclusiv TVA) – cuantum ce se încadrează în prevederile Legii nr. 151/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 144/2007 pentru modificarea alin. (1) al art. 37 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, raportat la cuantumul creanței supuse executării și având în vedere și includerea TVA în suma totală reprezentând onorariu executor judecătoresc.
Având deci în vedere considerentele arătate, Tribunalul constată că motivele de recurs formulate de recurenta intimată în cauză sunt nefondate, astfel că, în baza art. 312 alin.1 cu aplicarea art. 304 ind.1 Cod pr. civilă, coroborate cu art.399 și urm c.pr.civ., va respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 805/18.01.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta – contestatoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 22, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 805/18.01.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata . sediul în Ploiești, ., ., județ Prahova, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 15.04.2013
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C.-A. M. N. C. F. L. Șalar
Fiind plecat la o altă instanță, semneaza Presedintele Tribunalului
GREFIER
M. - D. B.
operator date cu caracter personal 5595
red. CAM/ tehnored. CAM
2 ex./13.03.2013
d.f._
j.f. I. M. D.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 1492/2013. Tribunalul PRAHOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 640/2013. Tribunalul... → |
|---|
