Contestaţie la executare. Decizia nr. 161/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 161/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 161/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL P.

SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 161

Ședința publică din data de 30 Ianuarie 2014

Președinte - C. N.

Judecători - C.-A. M.

- G. M.

Grefier - M. - D. B.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil, având ca obiect „ contestație la executare - suspendare provizorie”, declarat de recurenta – intimată ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. P. - în numele Serviciului fiscal municipal C. prin A.J.F.P.P., cu sediul în C., ., județ P. și cu punct de lucru în Ploiești, .. 22, județ P., împotriva sentinței civile nr. 2102/18.09.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimata – contestatoare D. P. L., domiciliată în C., .. 5, județ P. și intimata - chemată în garanție C. DE A. DE S. P., cu sediul în Ploiești, ., județ P..

Cerere de recurs scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimata - chemată în garanție C. de A. de S. P. reprezentată de consilier juridic T. C. și intimata – contestatoare reprezentată de avocat I. N. A., în substituire avocat T. O. C., lipsind recurenta – intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, intimata – contestatoare a depus la dosar întâmpinare, după care,

Reprezentantul intimatei - chemate în garanție C. de A. de S. P., consilier juridic T. C. depune la dosar delegație de reprezentare juridică.

Apărătorul intimatei – contestatoare, avocat I. N. A., în substituire avocat T. O. C., depune la dosar împuternicire avocațială și delegație de substituire.

Reprezentantul intimatei - chemate în garanție C. de A. de S. P., având cuvântul, invocă excepția tardivității formulării cererii și motivelor de recurs, întrucât hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentei – intimate la data de 07.10.2013, iar conform ștampilei poștei de pe plic, cererea de recurs a fost depusă la data de 29.10.2013 și înregistrată de către Judecătoria C. la data de 30.10.2013, astfel că, prezenta cerere de recurs a fost depusă după termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii instanței de fond.

Apărătorul intimatei – contestatoare, având cuvântul, solicită admiterea excepției tardivității, invocată de intimata – chemată în garanție și constatarea tardivității introducerii cererii de recurs.

Reprezentantul intimatei - chemate în garanție C. de A. de S. P., având cuvântul, în replică, arată că data de pe plic este scrisă de către destinatar și, solicită admiterea excepției tardivității introducerii recursului și respingerea recursului ca tardiv formulat.

Apărătorul intimatei – contestatoare, având cuvântul, solicită admiterea excepției tardivității, invocată de intimata – chemată în garanție și respingerea recursului ca tardiv formulat.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității introducerii recursului invocată de intimata - chemată în garanție și, pe fondul recursului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ contestatoarea D. P. L. a formulat contestație la executare, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor P. P. și Administrația Finanțelor P. C., împotriva executării silite începută de intimate și a solicitat anularea formelor de executare și a executării însăși, a tuturor actelor de executare, a somației și a titlului executoriu și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 399 alin. 3 din codul de procedură civilă, contestatoarea a înțeles să invoce apărări de fond împotriva titlului executoriu.

În motivarea contestației se arată că la data de 20.02.2013 i-au fost comunicate somația și titlu executoriu din data de 06.02.2013 și că, actele de executare silită sunt nelegale și abuzive întrucât pretinsele sume solicitate la plată nu sunt datorate și nu există nici o dovadă pentru pretinsa sumă solicitată la plată în cuantum exagerat de 58.890 lei.

În temeiul art. 403 cod de procedură civilă contestatoarea a solicitat suspendarea executării până la soluționarea contestației întrucât ar suferi grave prejudicii în condițiile în care întoarcerea executării și ridicarea popririi este anevoioasă și de lungă durată.

În drept contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 399 și următoarele din codul de procedură civilă, art. 172 și urm. c.pr. fiscală.

În dovedirea cererii contestatoarea a depus în copie la dosar somația și titlu executoriu emise în data de 06.02.2013 (f.8-9) și a solicitat proba cu înscrisuri.

P. întâmpinarea depusă la dosar, intimata Direcția Generală a Finanțelor P. P. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât formele de executare a căror anulare o solicită au fost emise de intimata Administrația Finanțelor P. C. care are organe proprii de conducere și stă în judecată în nume propriu.

Intimata Administrația Finanțelor P. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și a arătat că în urma verificării dosarului fiscal trimis de CAS P. a făcut aplicarea art. 141 alin. 9 și 10 din codul de procedură fiscală și a declanșat executarea silită prin emiterea somației și a titlului executoriu pentru suma de 58.890 lei (f.35).

În dovedirea susținerilor sale intimata a depus la dosar jurnalul achitării obligațiilor fiscale (f.26-27), decizia emisă de C. de A. de S. nr._ din 31.03.2007 (f.28), somația și titlu executoriu (f.31-33) și a solicitat proba cu înscrisuri.

P. cererea de chemare în garanție intimata Administrația Finanțelor P. C. a solicitat chemarea în garanție a Casei de A. de S. P. în calitate de organ emitent a titlului de creanță care stă la baza declanșării executării silite față de contestatoare și obligarea acesteia la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

În drept, intimata și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.60-63 din codul de procedură civilă.

În ședința publică din 27.03.2013 instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor P. P. și a dispus scoaterea acesteia din cauză.

P. cererea depusă la dosar la termenul de judecată din 24.04.2013, contestatoarea și-a precizat cererea în sensul că înțelege să conteste somația și titlu executoriu emise la data de 09.04.2013 pentru suma de 8.830 lei (f.43).

Contestatoarea a depus la dosar somația și titlu executoriu emise la data de 09.04.2013 (f.45-46).

Chemata în garanție a depus la dosar decizia nr._ din 01.11.2012 (f.67), decizia nr._ din 01.11.2012 (f.69), decizia nr._ din 08.06.2012 (f.73).

La termenul de judecată din data de 03.07.2013 prin cererea depusă la dosar contestatoarea și-a prezentat contestația la executare în sensul că înțelege să conteste și somația și titlul executoriu, emise la data de 27.05.2013 pentru suma de 40.727 lei, ambele fiind comunicate la data de 06.06.2013 (f.100).

Contestatoarea a depus la dosar somația și titlul executoriu din 27.05.2013 pentru suma de_ lei (f.102-103).

P. întâmpinarea depusă la dosar chemata în garanție a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și a arătat că actele de executare au fost emise de către intimată și responsabilitatea verificării datelor pe baza căreia au fost realizate aceste acte aparține instituției care a procedat la întocmirea acestora (f.105).

În ședința publică din 19.06.2013 instanța a admis cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare în baza art. 403 alin. 1 din codul de procedură civilă.

În baza art. 399 și următoarele din codul de procedură civilă și art. 172 din OG nr. 92/2003 contestatoarea și-a precizat contestația la executare în sensul că înțelege să conteste și somația și titlu executoriu emise la data de 09.07.2013 pentru suma de 2196 lei (f.123).P. adresa nr._ din 15.07.2013, intimata a comunicat că suma de 2121 lei a fost calculată la debitele reprezentând CASS obligatorii pentru persoanele fizice evidențiate în titlu executoriu nr._ din 06.02.2013 (f.126).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

P. sentința civilă nr.2102/18.09.2013 s-a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de C. de A. de S. P., s-a admis contestația la executare precizată formulată de contestatoarea D. P. L. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. C. și chemata în garanție C. de A. de S. P., s-au anulat formele de executare respectiv somația nr._/06.02.2013 și titlul executoriu nr._/06.02.2013 pentru suma de_ lei, somația nr._/09.04.2013 și titlul executoriu nr._ din 09.04.2013 pentru suma de 8830 lei, somația nr._ din 27.05.2013 și titlul executoriu nr._/27.05.2013 pentru suma de_ lei, somația nr._/09.07.2013 și titlul executoriu nr._/09.07.2013 pentru suma de 2196 lei.

A fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 2480 lei cheltuieli de judecată.

S-a dispus restituirea către contestatoare a taxei de timbru în sumă de 194 lei achitată conform chitanței nr._ din 27.03.2013 la Primăria mun. C. - Direcția Economică impozite și taxe și a cauțiunii în sumă de 5889 lei consemnată la CEC Bank conform recipisei nr._/1 din 23.04.2013.

Totodată a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție.

Instanța de fond a reținut că prin somația nr._ din 06.02.2013, contestatoarea a fost somată să achite suma de 58.890 lei menționată în titlul executoriu din 06.02.2013, reprezentând contribuția la asigurări sociale de sănătate (f.8-10). Conform deciziei nr._ din 01.11.2012 a fost anulată decizia nr._ din 01.11.2012 pentru perioada 2008-trimestrul I și II-2012 (f.67). A mai reținut instanța de fond că, prin decizia ce a fost anulată nr._/08.06.2012, ce constituie titlu de creanță, contestatoarea a fost înștiințată să plătească suma de 82.935 lei (f.73).

Din decizia nr._ din 01.11.2012 emisă ca urmare a anulării deciziei nr._/12.06.2012 ce constituie titlu de creanță, contestatoarea a fost înștiințată să achite suma de 23.928 lei din care 17.662 lei reprezintă contribuție, suma de 3620 lei reprezintă dobândă și suma de 2646 lei reprezintă penalități de întârziere iar dobânda și penalitățile de întârziere au fost calculate până la data de 01.11.2012 (f.69).

Conform somației și titlului executoriu din 06.02.2013, suma datorată de contestatoare era de 58.890 lei(f.8-9).

De asemenea, s-a mai reținut că, potrivit art. 110 alin. 3 din OG nr. 92/2003, modificată și completată, titlu de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală și care poate fi o decizie de impunere, dispozițiile art. 141 alin. 1 din același act normativ prevăd că executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de organul de executare competent iar dispozițiile art. 141 alin 11 din OG nr. 92/2003, prevăd că nici un titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc creanțele fiscale principale sau accesorii.Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că titlu executoriu emis la data de 06.02.2013 privește creanța fiscală în sumă de 58.890 lei (f.8) dar la dosar s-a depus titlu de creanță reprezentat de decizia nr._ din 01.11.2012 pentru suma de 23.928 (f.69), rezultând că somația și titlu executoriu din 06.02.2013 au fost emise de intimată fără a deține titlu de creanță pentru suma de 58.890 lei menționată în titlu executoriu.

Ulterior, intimata a emis somația și titlu executoriu din data de 09.04.2013 pentru suma de 8830 lei reprezentând accesorii și comunicate contestatoarei la data de 15.04.2013, conform deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii.

Somația și titlu executoriu emise la data de 09.04.2013 pentru suma de 8830 lei (comunicate la data de 15.04.2013) au fost contestate prin cererea precizatoare depusă la dosar de 24.04.2013 cu respectarea termenul de 15 zile prevăzut de art.173 din OG nr. 92/2003.

Intimata a emis decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii pentru suma de 2121 lei ce constituie titlu de creanță, iar din adresa nr._ din 15.07.2013 emisă de intimată rezultă că această sumă de 2121 lei a fost calculată la debitele menționate în titlu executoriu din 06.02.2013 pentru suma de_ lei iar acest titlu executoriu a fost emis fără a exista un titlu de creanță.

La data de 27.05.2013 intimata a emis somația și titlu executoriu pentru suma de 40.727 lei.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar instanța a reținut că titlurile executorii emise de intimată la data de 06.02.2013 pentru suma de 58.890 lei, titlu executoriu emis la data de 09.04.2013 pentru suma de 8830 lei conform deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii, titlu executoriu emis la data de 27.05.2013 pentru suma de_ lei și titlu executoriu din data de 09.07.2013 pentru suma de 2196 lei fără a exista un titlu de creanță în baza căruia se stabilesc creanțele fiscale principale sau accesorii, astfel încât instanța, în baza art. 172 și următoarele din OG nr. 92/2003, modificată și completată, a admis contestația la executare precizată și a anulat formele de executare emise de intimată.

P. cererea formulată contestatoarea a invocat apărări de fond împotriva titlului executoriu conform art. 399 alin. 3 din codul de procedură civilă.

Din aceste dispoziții legale a rezultat că în situația în care executarea se desfășoară în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

De asemenea, dispozițiile art. 172 alin. 3 din OG nr. 92/2003, prevăd că poate fi formulată contestație la executare și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea în cazul în care titlu executoriu nu este emis de o instanță de judecată și dacă pentru contestarea acestuia nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Instanța de fond a reținut că potrivit art. 205 din OG nr. 92/2003, modificată și completată, se poate formula contestație împotriva titlului de creanță în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal conform art. 207 alin. 1 și care se soluționează prin decizie sau dispoziție conform art.210 din OG nr. 92/2003, iar deciziile pot fi atacate de către contestatoare sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației la instanța de contencios administrativ. În consecință, instanța de fond a reținut că în prezenta cauză nu sunt aplicabile disp. art. 399 alin. 3 din codul de procedură civilă întrucât împotriva titlului de creanță se poate formula contestație conform art. 205 din OG nr. 92/2003.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de C. de A. de S. P., instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că cererea de chemare în garanție nu a fost formulată împotriva Casei de A. de S. P. în calitate de emitent a formelor de executare silită, respectiv în calitate de intimată.

Potrivit art. V alin. 1, 9 și 10 din OUG nr. 125/2011, pentru modificarea și completarea Legii 571/2003, privind codul fiscal, începând cu data de 01.07.2012, competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice revine Administrației Naționale de Administrare Fiscală care se subrogă în drepturile și obligațiile caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora.

De asemenea, dispozițiile art. V, alin. 10 din acest act normativ prevăd că pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită, Agenția Națională de Administrare Fiscală se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale, caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora începând cu data de 01.07.2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor de judecată indiferent de faza de judecată.

Astfel, instanța de fond, având în vedere dispozițiile legale menționate mai sus și ținând seama că predarea-preluarea se realizează pe titluri de creanță și pe scadență și a înscrisurilor în care sunt individualizate creanțele datorate și neachitate, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție prin care intimata solicita obligarea Casei de A. de S. la plata cheltuielilor de judecată.

În baza art. 274 din codul de procedură fiscală, instanța de fond a obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 2480 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

De asemenea, în baza art. 45 alin. 1 lit. f și alin. 2 din OUG nr. 80/2013, instanța de fond a dispus restituirea către contestatoare a taxei de timbru în sumă de 194 lei achitată conform chitanței nr._/27.03.2013 la Direcția Economică C..

Totodată, în baza art. 723 din codul de procedură civilă a dispus restituirea către contestatoare a sumei de 5889 lei consemnată la CEC Bank cu titlu de cauțiune, conform recipisei_/1 din 23.04.2013.

Împotriva sentinței civile nr. 2102/18.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. a declarat recurs intimată Administrația Județeană a Finanțelor P. P. - în numele Serviciului Fiscal Municipal C. prin A.J.F.P. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal admiterea recursului privind cererea de chemare in garanție și obligarea a CAS P. la plata cheltuielilor de judecată și diminuarea cheltuielilor de judecată având în vedere atât complexitatea și dificultatea litigiului care este aproape inexistent atâta timp cât nu s-a făcut contestație la Titlul de creanță care ar putea desființa executarea. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, a admiterii cererii de chemare în garanție cât și a diminuări onorariului raportat la complexitatea litigiului, iar plata acestuia să fie făcută de către CAS P..

Primindu-se dosarul pe rolul Tribunalului P. cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 06.11.2013.

În motivarea recursului, a arătat recurenta că urmare a transmiteri debitului trimis de C.A.S. P. Administrația Finanțelor P. a Municipiului C. a făcut aplicarea art. 141 alin (9), (10), Cod pr. fiscală și a declanșat executarea silita prin emiterea somației și a titlului executoriu pentru sumele reprezentând contribuții la asigurările sociale.

A susținut recurenta că respingerea cererii de chemare în garanție este nelegală deoarece potrivit art. 60 alin 1 C. pr. civilă partea poate să se cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.

A precizat recurenta – intimată că prin sentința civila nr. 2102/18.09.2013 a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2480 lei reprezentând onorariu de avocat, sumă excesivă raportat la gradul de complexitate a cauzei și munca prestată de avocat.

În consecință a solicitat diminuarea cheltuielilor de judecată având în vedere atât complexitatea și dificultatea litigiului care este aproape inexistent atât timp cât nu s-a făcut contestație la Titlul de creanță care ar putea desființa executarea.

Legal citată, intimata - contestatoare D. P. - L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea Sentinței nr. 2102/18.09.2013 pronunțata de Judecătoria C. ca fiind legală și temeinică.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 30.01.2014, intimata - chemată în garanție C. de A. de S. P., a invocat excepția tardivității formulării cererii și motivelor de recurs, motivat de faptul că sentința instanței de fond a fost comunicată recurentei, conform procesului-verbal de predare la data de 07.10.2013, iar conform ștampilei poștei de pe plic, cererea de recurs a fost depusă la data de 29.10.2013 și înregistrată de către Judecătoria C. la data de 30.10.2013, peste termenul de 15 zile prevăzut de art.301 c.pr.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva excepției tardivității formulării recursului invocată de intimata-chemată în garanție, tribunalul constată că excepția este întemeiată și o va admite urmând a respinge recursul ca tardiv formulat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Art. 301 C.pr.civ. prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, daca legea nu dispune astfel.

Conform dovezii de comunicare a hotărârii atacate, aflată la fila 152 dosar fond, sentința a fost comunicată recurentei la data de 07.10.2013, iar cererea de recurs a fost trimisă prin poștă, la data de 29.10.2013, astfel cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul de corespondență aflat la fila 8 dosar, în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, care s-a împlinit la data de 24.10.2013, care era zi lucrătoare.

Față de cele arătate, tribunalul va admite excepția, urmând a respinge recursul recurentei împotriva sentinței civile nr. 2102/18.09.2013 a Judecătoria C., ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN N. LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității formulării recursului, invocată de intimată.

Respinge recursul declarat de recurenta – intimată ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. P. - ÎN N. SERVICIULUI FISCAL MUNICIPAL C. prin A.J.F.P. P., cu sediul în C., ., județ P. și cu punct de lucru în Ploiești, .. 22, județ P., împotriva sentinței civile nr. 2102/18.09.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimata – contestatoare D. P. L., domiciliată în C., .. 5, județ P. și intimata - chemată în garanție C. DE A. DE S. P., cu sediul în Ploiești, ., județ P., ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2014.

Președinte, Judecători,

N. C. C.-A. M. G. M.

Grefier,

M. - D. B.

Operator de data cu caracter personal 5595.

Red. M.G./Tehnored. M.E.

2 ex./27.03.2014

Dosar fond nr._ – Judecătoria C.

J.f. M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 161/2014. Tribunalul PRAHOVA