Obligaţie de a face. Decizia nr. 454/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 454/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 454/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 454
Ședința publică din data de 26 Septembrie 2013
PREȘEDINTE - C.-A. M.
JUDECĂTOR - G. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil, având ca obiect „obligația de a face”, declarat de apelanta-reclamantă . SRL - P. L. C. G. M., cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr._/25.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata – pârâtă P. C. P. M., cu sediul în . Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 6,00 lei, conform chitanțelor . nr._/13.03.2013 în cuantum de 2,00 lei și nr._/07.03.2013 în cuantum de 4,00 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a răspuns apelanta-reclamantă reprezentată de lichidator C. G. M., lipsind intimata – pârâtă.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, apărătorul intimatei-pârâte, avocat G. D., a depus la dosar o cerere prin care solicită, lăsarea cauzei la ultima strigare sau judecarea cauzei în lipsă, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, fiind în imposibilitate de a se prezenta în instanță, întrucât se află la Curtea de Apel Ploiești și Judecătoria Ploiești pentru a susține alte cauze, fiind atașate înscrisuri, precum și întâmpinare, după care,
Tribunalul, pentru a da posibilitatea apărătorului intimatei-pârâte, avocat G. D., să se prezinte în instanță, având în vedere cererea formulată de acesta, constată necesar lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a răspuns apelanta-reclamantă reprezentată de lichidator C. G. M., lipsind intimata – pârâtă.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul comunică reprezentantului apelantei – reclamante, un exemplar al întâmpinării depusă la dosar de către intimata – pârâtă.
Reprezentantul apelantei – reclamante, având cuvântul, arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoștință de cuprinsul întâmpinării ce i-a fost comunicată astăzi, însă solicită încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosar și cea testimonială cu un martor, probă care nu a mai fost administrată la instanța de fond, arătând că martorul este foarte important și stăruie în această probă, fiind vorba de peste 3 miliarde lei.
Tribunalul, în temeiul disp. art. 295 alin. 2 C.pr. civ. coroborat cu art. 292 alin. 1 C. pr. civ., încuviințează pentru apelanta - reclamantă, proba cu înscrisurile existente deja la dosarul cauzei, în apel și, rămâne în pronunțare cu privire la cererea de suplimentare a probatoriului cu proba testimonială, în raport de actele existente la dosar.
Reprezentantul apelantei – reclamante, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând totodata acordarea cuvântului si în dezbaterea apelului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul acordă cuvântul si în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantei – reclamante, având cuvântul, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat și obligarea pârâtei la restituirea bunurilor în natură sau la plata contravalorii acestora, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 16.05.2005, sub nr. 6291/2005, reclamanta S.C. G. C. P. S.R.L. a chemat în judecată pârâta P. P., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la restituirea bunurilor proprietatea sa, aflate în posesia pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta arată că a funcționat ca discotecă în imobilul proprietatea pârâtei (Cămin Cultural), situat în .. Prahova, susținand că, fără temei legal, pârâta a sigilat ușile imobilului și a interzis categoric accesul angajaților și reprezentanților societății în această clădire, deși avea cunoștință că în acest imobil se află bunuri de valoare aparținând reclamantei.
La data sigilării ușilor, în clădire se aflau o . bunuri proprietatea reclamantei, după cum urmează: 1 birou – la intrare; 1 bar – în interiorul discotecii; 10 dozatoare; 100 pahare; 40 scrumiere; 1 aparat instant pentru capucino; 1 filtru de cafea; 1 cană electrică pentru apă caldă; 2 frigidere; 2 rafturi pentru „cipsuri”; 8 boxe JBL; 4 twitere; 3 stații audio profesionale JBL; crossover; eqlaiser; dublu CD profesional; CD Pioneer; comanda pentru jocuri lumini; „tabla” de mixaj; 8 jocuri lumini (3 Flaour, 2 laser, 1 cercuri, 2 piramida); 20 proiectoare profesionale; 3 stroboscoape; 2 lasere; 59 lumini pentru ambianță (35 proiectoare pentru masă, 20 black light, 4 reclame luminoase diferite băuturi); 2 liste luminoase „Marlboro” pentru prețuri; 2 reclame luminoase cu numele discotecii; 3 proiectoare pentru fațadă; 4 ventilatoare; 18 canapele; 18 mese mici; 10 mese mari; 5 scaune cu spătar; instalație și tubulatura pentru aspirat fum de țigară; mocheta „acustică” de pe pereți, la intrare și în interiorul discotecii; schela metalică ridicată în discoteca – ring de dans; „cușca” pentru dansatoare; sistem de alarmă cu 4 senzori; capitonaj uși și obloane antifonice; reclame luminoase montate în curte și pe clădire; instalație electrică, montată separat de cea a căminului cultural; garderoba de la intrare, inclusiv umerașe și suporți pentru umerașe; tunul de căldură; 5 spoturi luminoase pentru tablouri; 10 tablouri cu dedicații – diferite formații; 1 masă biliard englezească; 10 tacuri; 1 suport tacuri; bar și raft prezentare băuturi – montat la etaj; 2 mese lemn; 10 coșuri gunoi cu scrumieră; 10 scaune tapițate; sala internet amenajată, din lemn, în podul clădirii; mese pentru calculatoare – 15 m. Lungime; 50 navete ambalaje; scule pentru reparații curente; rafturi.
A mai aratat reclamanta că, deși bunurile aratate au fost solicitate în mod expres pârâtei, aceasta a refuzat restituirea lor, considerent pentru care, consideră reclamanta, s-a impus promovarea prezentei acțiuni.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 480 Cod civ., art. 1074 și urm. Cod pr. civ.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
La termenul din data de 03.10.2005, în baza disp. art. 167 Cod pr. civ., constatând pertinente și concludente soluționării cauzei probele solicitate de reclamantă, instanța a încuviințat pentru reclamantă, în dovedirea cererii de chemare în judecată, probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, 2 martori și expertiza specialitate merceologie, care să evalueze bunurile în litigiu –lucrare ce a fost intocmita de expert tehnic L. I.
P. încheierea din data de 30.11.2007, față de cererea formulată de pârâtă de suspendare a cauzei, în temeiul art. 243 alin. 1 pct. 5 Cod pr. civ., instanța a suspendat judecata cauzei – insa prin Decizia nr. 39/12.01.2009, pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul Prahova a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. G. C. P. S.R.L., prin lichidator, a casat încheierea recurată și a trimis cauza la instanța de fond, pentru continuarea judecății, cu citarea lichidatorului judiciar – av. C. G. M..
La termenul din data de 13.10.2009, instanța, prin Sentința civilă nr. 8963/13.10.2009, a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și a anulat cererea, ca insuficient timbrată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.C. G. C. P. S.R.L., prin lichidator C. G. M., recurs care a fost calificat de către Tribunalul Prahova, ca fiind apel, în raport de disp. art. 2821 Cod pr. civ. – iar prin Decizia civilă nr. 181/06.04.2011, pronunțată de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr._, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. G. C. P. S.R.L., prin lichidator C. G. M., în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. C. P. M., a fost anulată sentința atacată și trimisă cauza, la aceeași instanță, pentru soluționarea pe fond.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 25.05.2011, sub nr._ .
La termenul din data de 13.01.2012, instanța a încuviințat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor, in persoana numitei N. R. A., ce a fost audiata la termenul din data de 19.10.2012.
P. sentința civilă nr._/25.10.2012 Judecătoria Ploiești, a respins cererea având ca obiect „obligația de a face” formulată de reclamantă, ca neîntemeiată și a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța o asemenea sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit susținerilor din cererea de chemare în judecată, societatea reclamanta a funcționat ca discotecă în imobilul proprietatea pârâtei (Cămin Cultural), situat în comuna P. M., .. Prahova, insa, fără temei legal, pârâta a sigilat ușile imobilului și a interzis accesul angajaților și reprezentanților societății în clădire, deși avea cunoștință că în acel imobil se află bunuri de valoare aparținând reclamantei.
Instanța de fond a mai reținut că martorul audiat în cauză a declarat că nu cunoaște nimic despre bunurile mobile pretinse de reclamantă a fi deținute de către pârâtă, precizand că a avut încheiat un contract de colaborare cu reclamanta, privitor la organizarea unor evenimente, bunurile care se aflau în acel sediu au fost reținute în sediul primăriei, însă nu cunoaște dacă bunurile aflate în incinta discotecii au fost restituite reclamantei.
Instanța de fond a constatat că, în cadrul răspunsurilor date la interogatoriul propus de reclamantă, în primul ciclu procesual, pârâta nu a recunoscut susținerile reclamantei cu privire la sigilarea ușilor imobilului și interzicerea accesului reprezentanților reclamantei în clădire și nici cu privire la bunurile pretinse de reclamantă că s-au aflat în clădire, la data sigilării ușilor (răspunsul la întrebările nr. 3 și 4 din interogatoriu).
De asemenea, a reținut instanța de fond că, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară, în specialitatea evaluări bunuri, întocmit de expertul merceolog L. I., depus la dosarul cauzei în primul ciclu procesual, față de faptul că pârâta nu s-a prezentat la fața locului, iar reclamantul nu mai are acces în clădire, valoarea bunurilor a fost stabilită pe baza declarației reclamantei și a documentelor justificative prezentate de aceasta (facturi, devize, schițe etc).
S-au mai retinut in cauza dispozițiile art. 1073 Cod civil, în conformitate cu care „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației si, in caz contrar, are dreptul la dezdăunare” si ale art. 1075 cod civil care prevede că, „orice obligație de a face sau de a nu face se schimba in dezdăunări, in caz de neexecutare din partea debitorului”, fiind consacrarea expresa a principiului nemo precise cogi potest ad factum.
În aceste condiții, față de prevederile art. 1169 Cod civil, instanța de fond a apreciat că, prin probatoriul administrat în cauză, nu s-a făcut dovada bunurilor mobile pretinse de reclamantă a fi deținute de pârâtă, iar raportul de expertiză administrat se referă la o . bunuri mobile deținute de reclamantă, însă nu face dovada că acestea s-au aflat în imobilul proprietatea pârâtei.
Împotriva sentinței civile nr._/25.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, a declarat apel, reclamanta . SRL - prin L. C. G. M., criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței civile nr._/25.10.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art. 295 al. 2 cod proc. civ., apreciind ca se impune completarea probatoriului în apel cu proba cu un martor -Talpaladin G., probă solicitata și admisă la fond, dar care nu a mai fost administrată de instanța de fond în rejudecare, instanța a cărei hotărâre este atacată cu apel și, pe fondul cauzei, solicitand admiterea cererii precizate privind obligarea pârâtei la restituirea bunurilor în natură proprietatea sa, aflate în posesia pârâtei sau dacă nu se mai regăsesc, a contravalorii acestora - cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, apelanta – reclamantă arată că, în mod greșit instanța de fond prin încheierea din data de 13.01.2012 a redus proba cu doi martori încuviințată deja de Judecătoria Ploiești la termenul din data de 3.10.2005, la proba cu un martor, fără a motiva acest fapt.
Apelanta-reclamantă arată că, prin decizia Tribunalului Prahova nr. 181/6.04.2011, s-a anulat sentința Judecătoriei Ploiești și s-a trimis cauza la aceeași instanță de fond pentru soluționarea pe fond și, în aceste condiții, probele încuviințate la fond sunt câștigate judecații, iar în rejudecare în fond, după anularea hotărârii, acestea trebuie menținute (cu excepția doar a celor desființate de instanța superioara, ceea ce nu este cazul de fata, ci dimpotrivă, în speța dedusa judecații s-a dispus soluționarea pe fond).
Precizează apelanta – reclamantă că, instanța de fond a redus proba cu doi la martori la un singur martor, fără a motiva aceasta dispoziție, instanța neputând reveni decât motivat asupra unei probe deja încuviințate, martorul propus de reclamantă, Talpaladin G., fiind prezent personal în instanță, astfel că, se impunea audierea și acestui din urma martor deoarece instanța de fond a motivat respingerea cererii recurentei ca neîntemeiată, tocmai pe nedovedirea unei situații de fapt, situație care ar fi putut fi dovedita prin audierea martorului care în mod nelegal nu a mai fost audiat, deși s-a stăruit de reclamanta în acest sens.
Cu privire la al doilea motiv de apel, apelanta – reclamantă, arată că, în mod greșit, instanța de fond motivează respingerea cererii sale prin faptul ca reclamanta nu ar fi "făcut dovada bunurilor mobile pretinse de reclamantă a fi deținute de pârâtă", "însă nu face dovada că acestea s-au aflat în imobilul proprietatea pârâtei", deoarece din declarația martorei propusă de reclamanta - N. R. A., care a organizat evenimente în discoteca unde se aflau bunurile în perioada respectivă, rezultă că bunurile care se aflau în acel sediu au fost reținute de către Primărie.
Apelanta – reclamantă arată că, din discuțiile cu fostul administrator statutar A. I. I., purtate acum câțiva ani, lichidatorul judiciar a aflat că schela metalică (ridicată în discoteca-ring de dans), putea fi văzută de oricine cu ochiul liber la căminul Cultural unde se folosea tot în discoteca, fiind închiriată de Primărie, altui chiriaș, iar, conform expertizei merceolog L. I., dispusă în cauză și administrată anterior rejudecării în fond, valoarea bunurilor reținute de Primărie a fost evaluată la circa 3 miliarde lei vechi la valoarea anilor 1990 (bani investiți de cei trei asociați francezi ai societății reclamante: Fricon Andre, Fricon Sebastien și Masserati Fabrice). Astfel că, în această situație se pune problema îmbogățirii fără justă cauză a unei persoane în condițiile în care societatea păgubită se află în faliment, iar creditorul bugetar nu poate să-și acopere creanța înscrisă la masa credală.
Precizează apelanta – reclamantă că pe parcursul judecării prezentei cauze, din 29.11.2008, de când cauza a fost preluată de lichidatorul judiciar până la termenul din apel din 14 martie 2013, pârâta a avut o atitudine pasivă, legal citată, neprezentându-se la niciun termen și nedepunând întâmpinare.
Un al treilea motiv de apel invocat de către apelanta – reclamantă se referă la faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere alternativ, respectiv cu privire la obligarea pârâtei la plata c-val bunurilor, în cazul în care nu se mai regăsesc, instanța de fond neobservând că, la termenul din data de 13.01.2006, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat restituirea bunurilor în natură sau dacă nu se mai regăsesc, a c/val. acestora.
În drept, apelanta – reclamantă a invocat disp. art. 282-298 C. proc. civ.
În dovedirea apelului, apelanta – reclamantă a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, completarea probei testimoniale cu martorul Talpaladin G., precum și orice altă probă care ar rezulta din dezbateri.
La cererea de apel, apelanta – reclamantă a atașat înscrisuri, respectiv adresa din 9.08.2002 emisa de P. P. M. către . SRL și adresa nr.2194 dîn 27.03.2003 emisa de P. P. M. către ..
Primindu-se dosarul pe rolul Tribunalului Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 18.01.2013.
Intimata – pârâtă P. C. P. M., a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului promovat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, arătând că instanța nu este legată de încheierea prin care s-a pronunțat asupra probelor, care este preparatorie, instanța de fond revenind asupra acesteia, în cauză au fost respectate normele procedurale în ceea ce privește administrarea probatoriului încuviințat.
Mai arată intimata – pârâtă că, deși apelanta-reclamanta susține că audierea unui al doilea martor ar fi condus la dovedirea situației de fapt ce este susținută în cererea de chemare în judecată, este de observat că probatoriul administrat deja, inclusiv depoziția martorului audiat la fond, nu reliefează o situație contrară celei reținute în hotărârea apelata și nu ar fi de natură a modifica substanțial aspectele relevante în cauză. Totodata, intimata sustine că, întrucât reclamanta este cea care a sesizat instanța de judecată, acesteia îi revine sarcina de a-și dovedi pretenția dedusă judecații, iar în speță, nu se probează faptul că bunurile identificate pe baza facturilor de achiziție în expertiza merceolog au rămas în posesia și proprietatea intimatei-pârâte, mai mult, martorul deja audiat nu identifică bunurile și menționează că nu știe dacă acestea sunt în posesia pârâtei.
Susține intimata – pârâtă că, faptic, este de reținut că în anul 2002, având în vedere că apelanta-reclamantă a dispus executarea unor lucrări de amenajare interioare ce puneau în pericol siguranța persoanelor si necesitau emiterea unei autorizații de construcții, acesteia i s-a interzis să mai funcționeze în acel spațiu, pentru a evita producerea unui accident. Acest lucru nu a însemnat însă sechestrarea bunurilor deținute de ., așa cum eronat se afirmă, acestea fiind recuperate ulterior de către reprezentanții societății. Faptul ca după o perioada de timp de mai mulți ani de zile se susține ca acestea au rămas in continuare in posesia Primăriei, nu reprezintă decât acuze gratuite din partea societății, nesusținute de către date certe și probe concludente.
În ceea ce privește precizările reclamantei cu privire la pasivitatea pârâtei, intimata – pârâtă arată că și aceasta din urma are obligația de a proba ceea ce afirmă, dar aceasta obligație este subsidiară față de cea a reclamantei, circumstanțele cauzei neimpunând exercitarea unei poziții active a pârâtei. De asemenea, arata ca instanța de fond s-a pronunțat implicit și pe capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii bunurilor în cazul în care nu se mai regăsesc.
În ceea ce privește cererea de completare a probelor, intimata – pârâtă arată că potrivit art. 295 alin.2 Cod procedura civilă, aceasta reprezintă o facultate, a instanței de apel și nu o obligație a acesteia, putând fi apreciata necesitatea acesteia in funcție de întregul probatoriu administrat in cauza.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
În ceea ce privește cererea de suplimentare a probatoriilor și încuviințarea administrării probei testimoniale cu un martor, tribunalul constată că potrivit art. 295 alin. (2) C.pr.civ., în apel „instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.”
În cursul judecății la prima instanță, au fost administrate probele solicitate de părți și încuviințate de instanță, în măsura în care acestea au respectat condițiile procedurale.
Astfel, în condițiile în care, la instanța de fond, s-au administrat, la solicitarea recurentei-reclamante, probe cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei intimate, proba testimoniala cu un martor - apreciat de instanța de rejudecare dupa casare ca fiind suficient in dovedirea situației de fapt învederate de reclamanta in context si cu celelalte probatorii încuviințate, precum și proba cu expertiza tehnica specialitatea merceologie – tribunalul apreciază că la dosar există probatorii suficient de ample pentru ca, coroborate, să permită formarea unei convingeri motivate cu privire la modalitatea de soluționare a cauzei – prin urmare apreciindu-se că în apel nu se impune completarea probatoriilor administrate în fața primei instanțe.
În ce privește apelul declarat de apelanta-reclamantă . SRL - prin lichidator judiciar, Tribunalul examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamanta a criticat sentința instanței de fond sub un prim aspect vizând pretinsa greșită reducere de către instanța de fond a probei testimoniale încuviințate inițial cu doi martori, la un singur martor, fără a motiva aceasta dispoziție.
Sub acest prim aspect, se constata că la instanța de fond, în primul ciclu procesual, s-a încuviințat, prin încheierea de ședință din 3.10.2005, la solicitarea reclamantei, proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, 2 martori și expertiză de specialitate evaluare bunuri, punându-se în vedere reclamantei să indice numele și domiciliile martorilor, în termen procedural, sub sancțiunea decăderii din probă.
Acest lucru nu a fost însă realizat de reclamanta, în primul ciclu procesual, deși s-au acordat numeroase termene de judecată – reclamanta, prin apărătorul de la acel moment solicitând, la mai multe termene de judecată, prorogarea administrării probei testimoniale după administrarea probei cu interogatoriul pârâtei (la 24.11.2005, 13.01.2006), solicitându-se apoi termen pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă (la 17.02.2006), ulterior reclamanta nemaiprezentându-se în instanță și fiind citată cu mențiunea dacă mai stăruie în acțiunea formulată (la 22.03.2006, 11.04.2006), pentru ca la 22.05.2006 să se dispună suspendarea cauzei în temeiul art. 155 ind.1 C.pr.civ., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a dispozițiilor instanței – cu mențiunea că, în toată aceasta perioadă, reclamanta nu a indicat numele și domiciliile martorilor propuși, pe care i-a prezentat personal în instanță la un singur termen - 24.11.2005, când reclamanta a arătat că nu înțelege să îi audieze decât după depunerea răspunsului la interogatoriul formulat pentru pârâtă, după care, deși li s-a pus în vedere să se prezinte în vederea audierii, nu au mai făcut nici acest lucru.
Cauza a fost ulterior repusă pe rol, urmare a solicitării reclamantei formulate la 21.12.2006, după care s-au acordat mai multe termene pentru lămurirea situației juridice a acesteia – și abia după precizarea faptului că aceasta se află în procedura lichidării judiciare și casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, după anularea inițială a acesteia ca netimbrată – s-a repus in discuția părților cererea de administrare a probatoriilor în cauză.
Cu aceasta ocazie însă, având în vedere și probatoriile deja administrate între timp, instanța de fond a apreciat ca suficientă administrarea probei cu un singur martor - soluție ce apare ca fiind justificată și față de faptul că existența bunurilor solicitate era susceptibilă a fi probată cu înscrisuri, fiind necesar a se proba testimonial numai situația de fapt a reținerii bunurilor de către pârâtă și sigilării de către aceasta a spațiului unde se aflau depozitate.
Astfel, cu ocazia rediscutării probatoriilor, reclamanta avea posibilitatea să indice martorul apreciat ca fiind cel mai în măsură să dovedească susținerile sale - invocarea faptului că celălalt martor ar fi fost determinant în probarea acțiunii formulate, în condițiile în care martora propusă și audiată a arătat că “nu cunoaște nimic despre bunurile mobile pretinse de către reclamantă a fi deținute de către pârâtă” - nefiind în măsură să constituie un motiv nelegalitate ori netemeinicie a hotărârii astfel pronunțate de instanța de fond.
În ce privește cel de al doilea motiv de apel, care vizează atitudinea pasivă a pârâtei-intimate, se constată că, întrucât reclamanta este cea care a sesizat instanța de judecată, acesteia îi revine sarcina de a-și dovedi pretențiile deduse judecații, iar în speță, nu se probează faptul că bunurile identificate pe baza facturilor de achiziție în expertiza merceolog au rămas în posesia și proprietatea intimatei-pârâte, mai mult, martorul deja audiat nu identifică bunurile și menționează că nu știe dacă acestea sunt în posesia pârâtei.
În ce privește critica recurentei-reclamante privind pretinsa nepronunțare a instanței de fond asupra capătului de cerere alternativ privind obligarea pârâtei la plata c/val. bunurilor în, cazul în care acestea nu se mai regăsesc în natură - se constată că prin respingerea acțiunii ca neîntemeiată și prin indicarea motivelor de fapt și de drept ce au condus la aceasta soluție, instanța de fond s-a pronunțat implicit și pe capătul de cerere alternativ menționat - neimpunându-se ca în dispozitivul sentinței să se facă referire expres și la respingerea acestui capăt de cerere, având în vedere caracterul sau subsidiar și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu reținerea faptului că nu s-a făcut dovada deținerii de către pârâta-intimată a bunurilor mobile pretinse de recurenta-reclamantă.
În consecință, având în vedere considerentele arătate, tribunalul va aprecia apelul formulat în cauză ca fiind nefondat, motiv pentru care îl va respinge ca atare urmând ca, în baza disp. art. 296 C.pr.civ, să păstreze în tot sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suplimentare a probatoriului testimonial, ca neîntemeiată.
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă . SRL - P. L. C. G. M., cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr._/25.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata – pârâtă P. C. P. M., cu sediul în . Prahova, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. A. M. M. G.
GREFIER,
M.-D. B.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red.M.C.A./ Tehnored.B.M.D.
4 ex/23.06.2014
Df._ Jud. Ploiești
Jf. A. V.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 103/2014. Tribunalul PRAHOVA | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 129/2013. Tribunalul... → |
|---|
