Rectificare carte funciară. Sentința nr. 129/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 129/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 475/2013
ROMANIA
TRIBUNALUL P. - SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.475
Ședința publică din data de 04.10.2013
PREȘEDINTE - C. M.
JUDECĂTOR - R. C.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanții reclamanți B. F. și B. N. S. ambii domiciliați în ., ..1071, jud. P., împotriva sentinței civile nr. 1298/27.04.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații pârâți O. P. – B. DE C. ȘI P. I. CÂMPINA cu sediul în Câmpina, ., jud. P. și R. R. I., domiciliată în București, sector1, ., ..
Dezbaterile au avut loc in ședința publica din data de 27.09.2013 susținerile părților fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data care face parte integranta din prezenta când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 04.10.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la nr._, petiționarii B. F. și B. N. S. au formulat plângere împotriva încheierii nr._ din 20.09.2010 în contradictoriu cu intimații Oficiul de C. și P. I. Câmpina, R. L. și R. R. I. prin care au solicitat să se dispună modificarea parțială a documentației cadastrale și rectificarea cărții funciare nr._ deschisă pe numele intimatelor în sensul reducerii suprafeței de teren deținută de acestea la limita liniei de hotar existentă între proprietățile lor, iar intimatul O. să admită cererea pentru intabularea construcției în baza autorizației de construire nr. 22 din 18.04.2006 și a procesului verbal de recepție.
În motivarea plângerii petiționarii au arătat că prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 6254/2005 au devenit proprietarii terenului intravilan cu suprafața de 1368 mp. situat în .. 1071, iar această proprietate avea cadastru întocmit din anul 2002 cu numărul provizoriu 368.
Petiționarii au mai arătat că la data de 22.04.2006 le-a fost eliberată autorizația de construire nr. 22, iar în luna mai 2006 au construit gardul împrejmuitor al proprietății și au început construcția locuinței care a fost finalizată în anul 2007 și recepționată la data de 20.05.2008.
Petiționarii au precizat că, în anul 2010 dorind să intabuleze și construcția finalizată conform procesului verbal de recepție le-a fost respinsă cererea întrucât terenul pe care îl dețin se suprapune cu terenul deținut de intimate și care a fost intabulat în anul 2008.
În drept, petiționarii și-au întemeiat plângerea pe disp. art. 52 alin. 2 din Legea 7/1996, Ordinul 634/2006 și 432/2008.
În dovedirea plângerii au depus în copie la dosar încheierea nr._/2010 (f.6), și au solicitat probe cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză de specialitate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata R. R. I. a arătat că nu este de acord cu admiterea plângerii întrucât prin titlul de proprietate nr._/1998 s-a atribuit tatălui său mai multe suprafețe de teren printre care și terenul de 5300 mp situat în . încheierea nr. 1085 din 02.11.1999 a fost intabulat dreptul de proprietate asupra acestui teren în favoarea sa și a mamei sale, R. L..
Intimata a precizat că ulterior acest titlul de proprietate a fost înlocuit cu un alt titlul nr._/2005, iar prin încheierea nr. 2998 din 11.04.2007 a fost intabulat dreptul de proprietate asupra aceluiași teren de 5265 mp situat în ., parcelele 1553, 1557 în favoarea sa în cotă de ¾ și a mamei sale în cotă de ¼.
Intimata a precizat că a atras atenția petiționarilor cu privire la faptul că nu au respectat linia de hotar ce desparte cele două proprietăți și prin construirea garajului de către petiționari s-a intrat în proprietatea sa cu circa 60 mp pe latura de nord iar pe latura de vest cu circa 160 mp.
În drept, intimata și-a întemeiat cererea pe disp. art. 115 și urm. din codul de procedură civilă.
În ședința publică din 23.02.2011 instanța a admis excepția de litispendență și a dispus conexarea dosarului nr._ la prezenta cauză.
La dosar s-a depus certificatul de deces pentru intimata R. L. iar moștenitoarea rămasă de pe urma acesteia este intimata R. R. în calitate de fiică.
După administrarea probelor cu înscrisuri și interogatoriu prin sentința civila nr.1298/27.04.2011 Judecătoria Ploiești a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de C. și P. I. P. - B. de C. și P. I. Câmpina, și a respins plângerile conexate ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, respingând totodată plângerile conexate formulate de petiționarii B. F. și B. N. S. împotriva intimatei R. R. I. ca neîntemeiate.
Totodată au fost obligați petiționarii să plătească intimatei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, condițiile de admisibilitate a acțiunii în rectificarea cărții funciare sunt stabilite în mod expres și limitativ în art. 36 din Legea nr. 7/1996 (devenit art. 34 în urma republicării), respectiv înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea nu a fost valabil, dreptul înscris a fost greșit calificat, nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală a imobilului.
A motivat instanța de fond că astfel, în ceea ce privește situația de fapt expusă de petiționari în conținutul plângerii referitoare la faptul că terenul pe care îl dețin se suprapune parțial peste terenul deținut de intimată în sensul că linia de hotar trece prin construcția pe care o dețin coroborată cu procesul verbal din 22.07.2010 din care rezultă că există o suprapunere virtuală a imobilelor, o asemenea situație se încadrează în cazul de rectificare prevăzut de art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996, respectiv înscrierile nu mai sunt în concordanță cu situația reală actuală a imobilului, caz în care acțiunea în rectificare a cărții funciare are un caracter subsidiar și distinct față de acțiunea de fond respectiv petiționarii să obțină în prealabil o hotărâre pronunțată în acțiunea în revendicare prin care să se stabilească situația reală a imobilului, în conformitate cu disp. art. 89 alin. 4 din Ordinul nr. 634/2006 care prevăd că rectificarea cărții funciare s-a dispus prin încheiere în baza hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a admis acțiunea de fond care poate fi o acțiune în nulitate, rezoluțiune sau revendicare sau orice altă acțiunea întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului.
A precizat instanța de fond că în lipsa unei asemenea hotărâri plângerile conexate ale petiționarilor sunt neîntemeiate, față de intimata R. R. I..
De asemenea, prima instanță a arătat că O. nu are calitate procesuală pasivă în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară având în vedere decizia Curții Constituționale nr.72/15.10.2007, sens în care se impune respingerea plângerilor conexate față de acest intimat ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că în mod nelegal li s-a respins prima cerere de intabulare a construcției pe care au edificat-o pe terenul proprietatea lor, cât timp aveau titlu de proprietate asupra terenului, autorizație de construcție, proces verbal de recepție definitivă și situație de plan aferente.
Au criticat recurenții și faptul că, deși instanța a reținut că sunt întrunite dispozițiile art.34 din Legea nr.7/1996, republicată, în sensul că înscrierile nu mai sunt în concordanță cu situația reală a imobilului existând o suprapunere parțială a terenurilor limitrofe, fapt care se încadrează în cazurile legale de rectificări, a respins totuși plângerile formulate împotriva încheierii de respingere a intabulării, contradicție ce se perpetuează și în continuarea considerentelor în care se adaugă existența caracterului subsidiar al acțiunii în rectificare carte funciară în raport de o acțiune în revendicare, acțiune care în realitate nu are nicio relevanță față de obiectul precis și expres formulat al acțiunii lor.
Au mai arătat recurenții că respingerea plângerilor este greșită, și pentru faptul că atât timp cât dețin contract de vânzare-cumpărare pentru terenul de 1368 mp. din T.33, P.1554 pentru care a avut loc înscrierea în cartea funciară prin încheierea nr. 8396/07.12.2005, înseamnă că nu mai putea avea loc întocmirea ulterioară a unei cărți funciare pentru intimate, prin încheierea aceluiași birou nr. 2998/01.04.2007 pentru terenul de 5500mp. cu număr cadastral_ înscris în C.F cu nr.1607, ceea ce a determinat acapararea din terenul lor a unei suprafețe de cca. 70 mp. în afara oricărui cadru legal, măsură vădit nelegală, abuzivă în raport de prevederile Legii nr.7/1996, modificată, cu atât mai mult cu cât în cartea funciară a intimatei se precizează la titlul de proprietate două certificate de moștenitor ce nu le sunt opozabile.
Au susținut recurenții că, de altfel, ilegalitatea modificării în anul 2007 a Cărții funciare a intimatelor când li s-a atribuit un nou număr cadastral,_ reiese și din faptul că în încheierea nr. 2998/11.04.2007 se menționează că suprafața conform actelor este de 5500 mp. deși titlul de proprietate al acestora este numai pentru 5300 mp.
Au mai arătat recurenții că au formulat plângere penală împotriva intimatei R. R. I. pentru infracțiunea de fals material și uz de fals, întrucât a întocmit un alt dosar de cadastru pentru același teren folosind un plan parcelar original falsificat la B. Câmpina, obținând un nou număr cadastral în scopul suprapunerii unei părți din terenul intimatelor peste terenul lor.
La data de 30.11.2011 intimata R. R. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, arătând că aceasta a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor Legii nr.7/1996, republicată.
La data de 21.03.2012, recurenții au depus o completare a motivelor de recurs ca urmare a formulării de către intimată a unei acțiuni în revendicare și grănițuire împotriva lor cu mențiunea că această acțiune a fost respinsă prin sentința civilă nr.881/07.03.2012, arătând că însăși sentința sus menționată demonstrează că argumentele sentinței recurate potrivit cărora suprafețe de teren limitrofe se suprapun, sunt contrazise de expertiza topometrică întocmită de ing. M. care a precizat că nu mai există o suprapunere de terenuri și, mai mult chiar, într-o altă expertiză topo întocmită de inginer Simaciu V. într-un dosar penal de tulburare de posesie la plângerea intimatei cu privire la aceleași suprafețe de teren se precizează în mod clar că nu există o acaparare de teren din partea lor, și nici o suprapunere între suprafețele limitrofe de teren.
La data de 21.03.2013 recurenții au formulat o cerere de suspendare a judecării cauzei arătând că, întrucât acțiunea în rectificare a cărții funciare are un caracter subsidiar și distinct față de acțiunea pe fond având ca obiect revendicarea pentru stabilirea suprafeței reale a terenului, iar intimata a formulat o asemenea acțiune având ca obiect revendicarea unei suprafețe de teren pretins acaparată de ei din terenul intimatei, acțiune soluționată prin sentința nr.881/2012 neredactată până la acea dată, iar dezlegarea prezentei cauze are legătură directă cu modul de soluționarea acțiunii în revendicare înseamnă că sunt incidente disp. art.244 alin.1 pct.1 cod pr. civilă.
Prin încheierea din data de 13.06.2012, tribunalul a recalificat calea de atac ca fiind apel și nu recurs și a dispus suspendarea judecării apelului până la soluționarea irevocabilă a sentinței civile nr.8851/2012.
La data de 20.05.2013 apelanții au solicitat repunerea cauzei pe rol motivând că nu se mai justifică suspendarea cauzei în condițiile în care sentința sus menționată a rămas definitivă prin respingerea apelului și a recursului declarate împotriva acesteia, sens în care a depus la dosar sentința 881/2012 cu mențiunea definitivă și irevocabilă.
Tribunalul, examinând sentința atacată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, constată că apelul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.6254/15.11.2005, reclamanții au dobândit în proprietate imobilul situat în localitatea Bănești, T.33, P. 1554, ..1071, cu număr cadastral provizoriu 368, proprietate intabulată de către reclamanți în Cartea Funciară nr. 205 Bănești, conform Încheierii nr.8396/07.12.2005.
În anul 2006 reclamanții au edificat gardul împrejmuitor al imobilului, sens în care li s-a eliberat Autorizația de construire nr.22/22.04.2006, iar în anul 2010, prin încheierea nr._/26.08.2010 emisă de O. P. – BCPI Câmpina s-a respins cererea de intabulare a construcției edificată pe terenul sus-menționat, formulată de către reclamanți, motivat de faptul că nu au fost rezolvate aspectele prezentate în cuprinsul referatului de completare, documentația cadastrală nu a fost avizată, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.48 din Legea nr.7/1996 republicată, dispunându-se astfel respingerea cererii de reexaminare a dosarului nr._/2010.
Potrivit referatului de completare nr. 294/07.07.2010, pentru intabularea dreptului de proprietate asupra construcției reclamanților era necesară completarea documentației în ceea ce privește vecinii PAD, analizarea numerelor cadastrale_ și_, iar în cuprinsul procesului-verbal din data de 22.07.2010 s-a menționat că există o suprapunere virtuală de terenuri.
Prin încheierile nr.2998/2007, nr._/2009 și nr._/2009 s-a admis cererea cu privire la imobilul cu număr cadastral provizoriu_ teren intravilan arabil în suprafață măsurată de 5265 mp., în acte 5500mp., și s-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de drept de moștenire în favoarea R. R. I. sub B.2 și respectiv B3 din C.F. 1607/ Bănești, precum și asupra construcției C 1 casă de locuit sub B5 din aceeași carte funciară.
Prin sentința civilă nr.881/07.03.2012 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin respingerea apelului conform deciziei nr.615/13.11.2012 a Tribunalului P. și irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat în baza deciziei nr.731/20.03.2013 a Curții de Apel Ploiești, s-a admis în parte acțiunea formulată de intimata din prezenta cauză R. R. I. împotriva apelanților B. F. și B. N. S. în sensul că s-a dispus grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul punctelor 11-15-16 conform raportului de expertiză întocmit de expert M. I. și s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea apelanților B. să lase intimatei R. în deplină proprietate și posesie suprafața pretins acaparată, reținându-se că nu s-a dovedit faptul acaparării de către apelanți a vreunei porțiuni de teren din terenul proprietatea intimatei, iar linia de hotar este cea existentă în teren la momentul efectuării expertizei și pe care există gard făcut de ambele părți.
Art.33, art.34 alin.4 din Legea nr.7/1196 republicată prevăd că, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia, prin rectificare înțelegându-se radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară, orice persoana interesată putând cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitiva și irevocabilă s-a constatat că înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanta cu situația reală actuala a imobilului.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că prin încheierea nr._/26.08.2010 emisă de O. P. – BCPI Câmpina, reclamanților B. F. și B. N. S. le-a fost respinsă cererea de înscriere în Cartea Funciară a construcției realizată de aceștia pe terenul proprietatea lor situat în localitatea Bănești, T.33, P. 1554, ..1071, cu număr cadastral provizoriu 368, intabulat de către reclamanți în Cartea Funciară conform încheierii nr. 8396/07.12.2005, pe motiv că nu au fost rezolvate aspectele prezentate în cuprinsul referatului de completare, documentația cadastrală nu a fost avizată, respectiv nu s-a completat documentația în ceea ce privește vecinii PAD, analizarea numerelor cadastrale_ și_, iar în cuprinsul procesului-verbal din data de 22.07.2010 s-a menționat că există o suprapunere virtuală de terenuri, fiind admisă cererea cu privire la imobilul cu număr cadastral provizoriu_ teren intravilan arabil în suprafață măsurată de 5265 mp., în acte 5500mp., și s-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de drept de moștenire în favoarea R. R. I. sub B.2 și respectiv B3 din C.F. 1607/ Bănești, precum și asupra construcției C 1 casă de locuit sub B5 din aceeași carte funciară.
Pe de altă parte, reiese că s-a admis în parte acțiunea în revendicare și grănițuire formulată de numita R. R. I. în contradictoriu cu reclamanții B., în sensul că s-a respins capătul de cerere privind revendicarea suprafeței pretins acaparată de către reclamanții B. de la numita R. apreciindu-se că nu s-a acaparat nicio suprafață de teren din terenul proprietatea acesteia din urmă, și s-a dispus grănițuirea celor două proprietăți pe aliniamentul existent în teren la momentul efectuării expertizei și pe care există gard făcut de ambele părți.
Ca atare, atât timp părțile au obținut o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a constatat că nu există acaparare de teren, stabilindu-se granița dintre proprietăți pe aliniamentul existent, materializat prin gard edificat de către părți, înseamnă că, în prezent, nu există niciun impediment ca reclamanții B. F. și B. N. S. să se prezinte la O. P. – B. de C. și P. I. Câmpina cu hotărârea sus-menționată în vederea efectuării unei alte documentații cadastrale la care să se țină seama de expertiza întocmită în cauză, întrucât numai pe baza unei documentații cadastrale avizate de către O. se poate dispune rectificarea cărții funciare, iar numai în cazul în care, deși documentația cadastrală efectuată în baza raportului de expertiză și a datelor reale din teren, atestă inexistența unui alt impediment la rectificare și deci necesitatea rectificării cărții funciare, în sensul solicitat de către reclamanți, O. refuză nejustificat să efectueze o asemenea operațiune, reclamanții pot formula o nouă plângere împotriva eventualei încheieri de respingere a rectificării cărții funciare și intabulării construcției acestora.
Astfel, faptul că pe parcursul soluționării prezentei cauze, s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care confirmă inexistența unei suprapuneri de teren, nu înseamnă că instanța poate dispune în mod automat obligarea O. la efectuarea rectificării cărții funciare potrivit acestei hotărâri judecătorești, fiind necesară realizarea unei noi documentații cadastrale la întocmirea căreia să se țină seama de hotărârea judecătorească invocată, de schița de plan ce face parte integrantă din hotărârea judecătorească, de situația din teren, astfel încât, pe baza documentației cadastrale avizate, să se procedeze la efectuarea rectificării.
Mai mult chiar, documentațiile cadastrale determină suprafețele de teren și construcții, rezultate din măsurători, situație care atestă că, în cauză, rectificarea cărții funciare, înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra construcțiilor edificate de către aceștia pe terenul proprietatea lor, pot avea loc numai pe baza întocmirii unei noi documentații cadastrale la efectuarea căreia să se țină seama de schița de plan aferentă raportului de expertiză prin care s-a stabilit întinderea terenurilor proprietățile părților, s-au grănițuit cele două proprietăți, cu atât mai mult cu cât se impune a fi reverificate și numerele cadastrale_ și_.
De altfel, rectificarea nu se poate dispune decât pe baza unei documentații cadastrale or, în cauză, singura documentație cadastrală este cea din care rezultă o virtuală suprapunere de terenuri, ceea ce reprezintă încă o dovadă că se impune efectuarea unei noi documentații cadastrale pe baza noilor măsurători ale terenurilor proprietățile părților, astfel cum reies din hotărârea judecătorească invocată și numai în baza noii documentații cadastrale se poate dispune rectificarea solicitată de către reclamanți.
Astfel în mod corect instanța de fond a respins plângerea ca neîntemeiată.
Criticile apelanților în sensul că în mod nelegal li s-ar fi respins prima cerere de intabulare a construcției pe care au edificat-o pe terenul proprietatea lor, cât timp aveau titlu de proprietate asupra terenului, autorizație de construcție, proces verbal de recepție definitivă și situație de plan aferente, mai ales că instanța de fond a constatat că înscrierile nu mai sunt în concordanță cu situația reală a imobilului, existând o suprapunere parțială a terenurilor limitrofe, fapt care se încadrează în cazurile legale de rectificări, că acțiunea în revendicare nu are nicio relevanță față de obiectul precis al acțiunii lor, nu pot fi avute în vedere întrucât, simpla deținere a actelor de proprietate sus-menționate nu atrage, de plano, rectificarea cărții funciare, în condițiile în care documentația cadastrală pe baza căreia se procedează la rectificare nu este avizată pe motivul existenței unei suprapuneri de terenuri, iar textul de lege prevede în mod expres că rectificarea se poate cere numai dacă printr-o hotărâre judecătorească definitiva și irevocabilă s-a constatat că înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuala a imobilului, hotărâre pe baza căreia se întocmește o nouă documentație cadastrală vizând determinarea întinderii terenurilor potrivit noilor măsurători.
Susținerile apelanților că atât timp cât dețin contract de vânzare-cumpărare pentru terenul de 1368 mp. din T.33, P.1554 pentru care a avut loc înscrierea în cartea funciară prin încheierea nr. 8396/07.12.2005, înseamnă că nu mai putea avea loc întocmirea ulterioară a unei cărți funciare pentru intimate, prin încheierea aceluiași birou nr. 2998/01.04.2007 pentru terenul de 5500mp. cu număr cadastral_ înscris în C.F cu nr.1607, ceea ce ar fi determinat acapararea din terenul lor a unei suprafețe de cca. 70 mp. în afara oricărui cadru legal, respingerea plângerilor fiind astfel greșită, nu pot fi reținute de instanță întrucât asemenea susțineri pun în discuție însuși dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu, drept de proprietate care nu poate face obiectul unei acțiuni în rectificare carte funciară, putând fi valorificat numai pe calea unei acțiuni în revendicare.
Aspectele invocate de către apelanți în sensul că ilegalitatea modificării în anul 2007 a Cărții funciare a intimatelor când li s-a atribuit un nou număr cadastral,_ ar reieși și din faptul că în încheierea nr. 2998/11.04.2007 se menționează că suprafața conform actelor este de 5500 mp., deși titlul de proprietate al acestora este numai pentru 5300 mp., nu au relevanță în cauză întrucât, pe de o parte, aspectele menționate vizează însuși dreptul de proprietate al intimatei asupra terenului, iar pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 881/2012 s-a stabilit întinderea suprafețelor de teren proprietățile părților, linia de hotar ce desparte cele două proprietăți, conform raportului de expertiză topo ce face parte integrantă din hotărâre, astfel încât nu există niciun impediment ca reclamanții să se prezinte la O. P. – BCPI Câmpina cu hotărârea sus-menționată pe baza căreia să se întocmească o nouă documentație cadastrală în raport de care să se efectueze rectificarea cărții funciare, inclusiv intabularea construcției reclamanților.
Afirmațiile apelanților în sensul că au formulat plângere penală împotriva intimatei R. R. I. pentru infracțiunea de fals material și uz de fals, întrucât a întocmit un alt dosar de cadastru pentru același teren folosind un plan parcelar original falsificat la B. Câmpina, obținând un nou număr cadastral în scopul suprapunerii unei părți din terenul intimatelor peste terenul lor, nu pot fi avute în vedere întrucât exced obiectului cauzei în cadrul căreia se analizează dacă sunt îndeplinite cerințele legale pentru rectificarea cărții funciare în sensul solicitat de către reclamanți și nicidecum dacă intimata a săvârșit sau nu anumite infracțiuni în scopul obținerii unui folos, respectiv suprapunerea de terenuri.
Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, în baza art.296 c.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții reclamanți B. F. și B. N. S. ambii domiciliați în ., ..1071, jud. P., împotriva sentinței civile nr.1298/ 27.04.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații pârâți O. P. – B. DE C. ȘI P. I. CÂMPINA cu sediul în Câmpina, ., jud. P., R. R. I. domiciliată în București, sector1, ., ., ..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. M. R. C.
Fiind plecată la seminar, semnează
Președintele instanței,
GREFIER,
Cardașol I. N.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red.RC/Tehnored. TS
5 ex/05.12.2013
d.f._ Judecătoria Câmpina
j.f. M. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 454/2013. Tribunalul PRAHOVA | Grăniţuire. Decizia nr. 476/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








