Fond funciar. Decizia nr. 1303/2012. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1303/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 09-10-2012 în dosarul nr. 1303/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA- SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.1303

Ședința publică din data de 09.10.2012

PREȘEDINTE- M. C.

JUDECĂTORI- C. R.

- F. L. ȘALAR

GREFIER- I. N. CARDAȘOL

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea V. F. prin procurator D. L. domiciliat în com. Posești, ., jud. Prahova împotriva deciziei civile nr. 203/07.02.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimații T. N. domiciliat în com Posești, ., jud. Prahova si C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI F. POSEȘTI prin primar, cu sediul în ..

Contestația în anulare timbrată cu suma de 10 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, anulate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, învederează instanței că s-a depus la dosar cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în încheierea din data de 08.06.2012 a Tribunalului Prahova precum și cerere de recuzare a tuturor membrilor completului de judecată formulate de contestatoare prin procurator.

Tribunalul, respinge cererea de recuzare ca inadmisibilă, întrucât contestatoarea a mai formulat cerere de recuzare împotriva completului de judecată pentru aceleași motive, iar dispozițiile codului de procedură civilă prevăd în mod expres că nu pot fi recuzați judecătorii pentru aceleași motive de mai multe ori, caz în care respinge cererea de recuzare ca inadmisibilă. De asemenea, respinge cererea de îndreptare a erorilor materiale privind încheierea din data de 08.06.2012, deoarece o asemenea cerere nu poate fi formulată decât pe cale separată și să fie soluționată de completul de judecată care a pronunțat încheierea.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

P. contestația în anulare înregistrată cu nr._ /16.02.2012 contestatoarea V. F. a chemat în judecată pe intimații T. N., C. L. de Aplicare a Legilor Fondului F. Posești, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea deciziei civile nr.203/07.02.2012 a Tribunalul Prahova, desființarea în totalitate a acestei decizii, rejudecarea recursului.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că la momentul soluționării recursului declarat împotriva încheierii din data de 06.10.2011 a Judecătoriei Vălenii de M., prin decizia civilă nr.203/2012, nu au fost cercetate toate motivele de recurs, existând o gravă eroare de fapt și de drept, privind aprecierea probelor, mai ales că instanța de recurs, ca instanță de control judiciar avea obligația să exercite un control asupra actelor, documentelor emise în primă instanță și că a fost respinsă eronat cererea de suspendare a judecății recursului fără nicio motivare în fapt, în drept.

În cauză s-a admis proba cu acte, și s-a dispus atașarea dosarului nr._ *.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. încheierea din data de 06.10.2011 a Judecătoriei Vălenii de M., a fost respinsă cererea contestatoarei privind decăderea intimatului T. N. din proba cu expertiză topo, dispunându-se reluarea judecății, punându-se în vedere acestui intimat să facă dovada achitării onorariului pentru expertiza topo, revenindu-se cu adresă către expertul topo S. F. T., în vederea efectuării expertizei dispuse în cauză.

În baza deciziei civile nr.203/07.02.2012 a Tribunalului Prahova, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatoare împotriva încheierii din data de 06.10.2011 a Judecătoriei Vălenii de M. în contradictoriu cu intimații, motivându-se că încheierile pronunțate de instanțele judecătorești la fiecare termen de judecată reprezintă prin însăși natura lor încheieri premergătoare, susceptibile de a fi atacate prin intermediul căilor de atac ordinare și extraordinare odată cu fondul, motiv pentru care încheierea din data de 06.10.2011 constituie o încheiere premergătoare în temeiul căreia s-au dispus anumite măsuri pe parcursul soluționării cauzei, fiind supusă căii de atac a recursului odată cu fondul, nefiind susceptibilă de a fi contestată pe cale separată, astfel încât recursul este inadmisibil.

Disp.art.317 c.pr.civ. stipulează că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când: 1) procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

De asemenea, disp.art.318 c.pr.civ. prevăd că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare și în cazul în care dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că în baza deciziei civile nr.203/07.02.2012 a Tribunalului Prahova a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatoare împotriva încheierii din data de 06.10.2011, reținându-se că o asemenea încheiere nu poate fi contestată separat, prin intermediul căii de atac a recursului, anterior soluționării cauzei, dispozițiile codului de procedură civilă stabilind în mod cert, imperativ, posibilitatea contestării unei asemenea încheieri numai odată cu fondul, astfel încât contestatoarea se află în imposibilitate din punct de vedere legal de a declara recurs separat împotriva încheierii sus menționate în condițiile în care nu s-a soluționat fondul cauzei.

Ca atare, atât timp cât prin decizia civilă nr.203/2012 a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatoare împotriva încheierii din data de 06.10.2011, înseamnă că în realitate nu există nicio eroare de fapt și de drept în raport de cauza dedusă judecății, deoarece la stabilirea modalității de contestare de către contestatoare a încheierii sus menționate s-a ținut seama în exclusivitate de dispozițiile codului de procedură civilă, de caracterul premergător al încheierii respective, dispoziții de la care părțile nu pot deroga, având un caracter imperativ, obligatoriu, neexistând nicio împrejurare care să confere contestatoarei posibilitatea de a declara recurs, pe cale separată, împotriva încheierii din data de 06.10.2011.

Susținerile contestatoarei conform cărora nu ar fi fost cercetate motivele de recurs, existând o gravă eroare de fapt, de drept, inclusiv privind aprecierea probelor fără să se țină seama de obligația exercitării unui control asupra actelor, documentelor întocmite în primă instanță, nu pot fi avute în vedere întrucât împrejurările sus menționate reprezintă prin însăși natura lor aprecieri pur subiective ale contestatoarei, fără niciun corespondent în normele legale în materie, iar instanța de recurs avea obligația să verifice dacă într-adevăr contestatoarea are dreptul sau nu de a declara recurs separat, în raport de soluționarea pe fond a cauzei, împotriva încheierii respective, de caracterul premergător al încheierii, de dispozițiile codului de procedură civilă care instituie reguli, norme stricte, imperative, obligatorii privind modalitatea de contestare a încheierilor premergătoare prin intermediul căii de atac a recursului.

Aspectele invocate de către contestatoare potrivit cărora în mod eronat a fost respinsă cererea de suspendare a judecății recursului formulată în baza art.244 alin.1 pct.2 c.pr.civ., fără nicio motivare în fapt, în drept, exced unei contestații în anulare, fiind împrejurări care nu se înscriu în categoria situațiilor reglementate de disp.art.317, 318 c.pr.civ., motiv pentru care nu pot fi invocate în cadrul unei contestații în anulare.

P. urmare, tribunalul, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.317,318 c.pr.civ, va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea V. F. prin procurator D. L. domiciliat în com. Posești, ., jud. Prahova împotriva deciziei civile nr. 203/07.02.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimații T. N. domiciliat în com Posești, ., jud. Prahova si C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI F. POSEȘTI prin primar, cu sediul în ., ca neîntemeiată

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 09.10.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

M. C. C. R. F. L. Șalar

GREFIER,

I. N. Cardașol

operator date cu caracter personal 5595

red MC/ tehnored. CIN/ 2 ex/02.11.2012

d.f_ * Judecătoria Vălenii de M.

j.f. B. L. M.

dosar recurs_ * Tribunalul Prahova

j.r. M. C./N. C./C. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1303/2012. Tribunalul PRAHOVA