Grăniţuire. Decizia nr. 408/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 408/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 13-06-2012 în dosarul nr. 408/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.408
Ședința publică din data de 06.06.2012
PREȘEDINTE - C. M.
JUDECĂTOR - R. C.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantele-reclamante C. S. E. și R. E. cu sediul ales la SCA C. și C. – București, ., . civile nr. 1417/29.11.2011 pronunțată de Judecătoria S. in contradictoriu cu intimații pârâți N. TUICĂ E. domiciliat în S., ., jud. Prahova, O. R. domiciliată în București, sector.1, G. B., nr.22, . M. și P. A. ambii domiciliați în București, . și București, ., ., M. G. V. domiciliat în S., ., jud. Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.06.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta când instanța, pentru a da posibilitatea reprezentanților părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 13.06.2012, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la nr._, reclamantele C. S. E. si R. E. au chemat în judecată pe parații N. T. E. si O. R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se stabilească linia de hotar care desparte proprietatea reclamantelor din S., . in suprafața de 229 mp de cele ale pârâților situate în S., ., respectiv nr. 42, sa fie obligat paratul N. T. E. sa lase reclamantelor deplina proprietate si liniștita posesie a suprafeței de teren acaparate, pe care o ocupa fără titlu, situat in S., ., sa fie obligat acest parat sa demoleze construcțiile edificate pe terenul acaparat proprietatea reclamantelor, iar in caz de refuz sa fie abilitate reclamantele sa desființeze aceste construcții pe cheltuiala paratului, precum si obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii se arata de reclamante ca sunt moștenitoarele defunctului R. V. in calitate de soție supraviețuitoare, respectiv fiica a acestuia, conform certificatului de moștenitor nr. 456/1972 emis de notariatul de Stat al Sectorului 8 București, de la care au moștenit terenul situat in S., ., fosta .. 40.
Susțin reclamantele ca la rândul sau, autorul lor a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren prin moștenire de la mătușa sa T. E., potrivit art. 644 Cod civil, iar autorul lor a fost înregistrat ca plătitor de taxe si impozite încă din anul 1961.
Se mai susține de reclamante ca, deși au avut proprietatea asupra terenului in litigiu, nu au avut si posesia acestuia, întrucât paratul N. T. E. s-a extins in mod abuziv pe acest teren, pe care a edificat o construcție, încălcând astfel dreptul de proprietate al reclamantelor.
Se mai arata de reclamante ca paratul a fost notificat sa lase reclamantelor deplina proprietate si posesie a terenului de 229 mp acaparat, acesta nu s-a conformat.
Cererea a fost întemeiata in drept pe disp art 584, 480, 494 Cod civ.
Parata O. R. a formulat la data de 09.05.2008 o cerere prin care a arătat ca nu are domiciliul sau reședința in or. S., solicitând sa fie citata si sa-i fie comunicate toate actele de procedura la adresa sa din București, .. 22, ., astfel cum rezulta din cartea de identitate anexata in fotocopie (f. 24).
Ulterior, la data de 27.05.2008 aceasta parata depune la dosar o cerere cu caracter de întâmpinare, prin care arata ca deține in proprietate terenul curți-construcții de 140 mp indiviz din 240 mp in baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2354/12.10.2007, având vecinătățile la Est si la Sud - proprietate de stat, la Vest - . nord proprietate P. I., fără a avea nicio vecinătate cu reclamantele C. si R., astfel cum rezulta din mențiunile cărții funciare 1281 N.
Se mai susține de parata O. R. ca pe acest teren este ridicată o casă de locuit in regim de înălțime D+P+M, din care parata deține apartamentul de la demisol, iar etajul aparține numitului M. I, iar mansarda lui P. I., care sunt proprietari coindivizari si asupra terenului de 240 mp, din care parata deține in proprietate 140 mp.,împrejurări față de care apreciază ca nu deține calitate procesuala pasiva in cauza, întrucât nu se învecinează cu reclamantele.
Pârâtul N. T. E. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantelor ca neîntemeiata, arătând ca in dovedirea acțiunii lor reclamantele au depus la dosar doar un certificat de moștenitor, fără a indica vreun alt titlu al autorului lor care sa dovedească modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate, in condițiile in care certificatul de moștenitor poate fi opus ca titlu de proprietate doar celorlalți succesori nu si terților, iar pe de altă parte, in certificatul de moștenitor nu există nici un element de identificare a terenului in afara adresei sale, motive pentru care paratul invoca excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor in revendicarea terenului in litigiu.
Se mai precizează de paratul N. T. E. ca terenul in litigiu îl deține in mod legal in baza contractului de închiriere din anul 1961 in momentul mutării sale in imobilul învecinat, teren care face corp comun cu cel de la nr. 42 si al cărui amplasament nu este cunoscut de reclamante, motiv pentru care acestea au chemat in judecata si pe parata O. R..
Pârâtul menționează ca susținerea reclamantelor in sensul ca ar fi plătit impozit pe teren încă din anul 1961 este nereala, întrucât paratul este cel care a achitat in toata aceasta perioada impozitul pentru terenul închiriat si pentru a cărui cumpărare a depus garanția solicitată la Primăria or. S., teren care a fost inițial o groapa insalubra, folosita pentru depozitarea gunoaielor, astfel cum se prezintă toate terenurile limitrofe (f. 36-38).
Ca urmare a acestei excepții, reclamantele au depus in scris precizări referitoare la calitatea lor procesuala activă, arătând ca sunt proprietarele terenului in litigiu in suprafața de 229 mp situat in or. S., . in calitatea lor de unice moștenitoare ale defunctului R. V., iar titlul lor de proprietate îl constituie moștenirea in temeiul art. 644 Cod civil, iar din anul 1961 figurează înscriși in evidentele fiscale ale Primăriei or. S., plătind impozitul pentru acest teren, astfel cum rezulta din certificatul fiscal eliberat de autoritatea administrativ-teritoriala, iar paratul N. T. E. nu poate opune niciun titlu referitor la acest teren, fiind un simplu detentor precar.
Referitor la calitatea procesuala pasiva a paratei O. R. se susține de reclamante ca ea trebuie examinată prin raportare la planul de amplasament si situație al imobilului teren de 140 mp indiviz din 240 mp (f. 43).
Pârâtul N. T. E. a formulat si cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantelor la contravaloarea lucrărilor de îmbunătățiri aduse terenului revendicat, situat in S., ., arătând ca la momentul închirierii terenului acesta se afla ., fiind o râpa cu panta accentuata, predispusa alunecării terenului, astfel ca a efectuat numeroase lucrări de îmbunătățiri pentru consolidarea lui, care i-au sporit valoarea, constând in ridicarea unui zid de sprijin si turnarea unei placi din beton, care au implicat efectuarea lucrărilor de săpătura de 120 m3, 25 tone de fier, beton 180 m3, cofraj 160 m2, umplutura balastru 70 m3, umplutura pământ 100 m3 (f. 50-51).
Cererea reconvenționala a fost întemeiata in drept pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.
La data de 10.06.2008 instanța a dispus citarea in cauză in calitate de copârâți a numiților M. I. si P. I., proprietari coindivizari cu parata O. R., astfel cum rezulta din mențiunile făcute in cartea funciara nr. 1281 N pentru terenul situat in S., . ( f. 45 vol. I).
La data de 11.11.2008 reclamantele au precizat ca din datele pe care le-au obținut, parații coindivizari ai terenului învecinat se numesc P. C. M. căsătorit cu P. A., respectiv M. G. V. ca succesor al mamei sale, M. E. (f. 87), aceștia fiind introduși in cauza si citați la adresele indicate in aceeași cerere.
Prin sentința civilă nr.1417/29.11.2011 Judecătoria S. a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și tot ca neîntemeiate a respins și excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantelor, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. R..
Prin aceeași sentință instanța a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâtul N. T. E., și a obligat reclamantele la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul N. T. E. în cuantum de 1.500 lei, iar către pârâta O. R. în cuantum de 1.790,50 lei.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție s-a reținut că reclamantele C. (fosta R. anterior căsătoriei) S. E. si R. E. sunt moștenitoarele defunctului R. V., decedat la data de 31 martie 1972, prima in calitate de fiica, iar cea de-a doua in calitate de soție supraviețuitoare, potrivit certificatului de moștenitor nr. 456/1972 emis de Notariatul de Stat Local al Sectorului 8 București, în cuprinsul căruia se consemnează in compunerea masei succesorale si terenul de 229 mp situat in S., . ., dobândit de defunct prin moștenire de la mătușa sa, T. E., decedata la data de 23 aprilie 1947.
Precizează instanța de fond că în cuprinsul respectivului act nu se face referire la modul de dobândire a dreptului de proprietate de către mătușa predecedata a defunctului R. V., reclamantele depunând la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul-verbal nr._ din data de 31 octombrie 1923 de Secția Notariat a Tribunalului I., act prin care se transmite dreptul de proprietate de la vânzătoarea Eforia Spitalelor Civile la cumpărătorul T. P. asupra terenului de circa 687 mp, lotul nr. 11, situat in „comuna S., pe . alăturate.
Motivează prima instanță că schița anexă a contractului de vânzare-cumpărare nu lămurește un aspect important referitor la acest teren înstrăinat, si anume identificarea sa prin precizarea dimensiunilor laturilor terenului si a numărului poștal al acestuia, potrivit nomenclatorului stradal de la data respectivă, ci doar se limitează la indicarea proprietăților învecinate, iar o astfel de descriere a terenului prin indicarea dimensiunilor laturilor sale nu apare nici in actul de vânzare-cumpărare.
Susține instanța de fond că, reclamantele au făcut dovada legăturii dintre cumpărătorul T. P. si T. E., mătușa defunctului moștenit de reclamante, respectiv a modalității transmiterii dreptului de proprietate de la T. P. la T. E., aceasta din urmă fiind fiica lui T. P., alături de R. S., mama autorului reclamantelor, R. V., predecedată la data de 4 decembrie 1919, potrivit extraselor din certificatele de deces, respectiv naștere, depuse la dosar, iar prin procesul-verbal întocmit la data de 21 ianuarie 1950 de Secțiunea Financiară de Sectorului 4 R. București se consemnează că E. T. a încetat din viață la data de 23 aprilie 1947, fiind moștenită de nepotul de soră, R. V., act în cuprinsul căruia se menționează că în compunerea masei succesorale se regăsește și terenul viran în suprafață de 229 mp situat în or. S., .. 63, însă nici în acest act nu se menționează modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate de către defunctă asupra imobilului în litigiu.
Mai arată instanța de fond că, ulterior acestui act, este întocmit procesul-verbal din data de 29 decembrie 1951 de către Secțiunea Financiară a or. S., în care se face referire la proprietatea Șt. T., în suprafață de 700 mp, situată în or. S., cartier 23 August, teren viran, afirmându-se că se constată că respectivul imobil este considerat ca părăsit de mai mult de un an de zile de către proprietar, care nu a făcut niciun act de conservare sau administrare asupra acestui bun, sens în care se dispune sesizarea Judecătoriei S. pentru a hotărî asupra trecerii în proprietatea statului a respectivului imobil, în temeiul Decretului nr. 111/1951, proces-verbal în baza căruia Judecătoria Mixtă S. a pronunțat la data de 4 iulie 1955 sentința civilă nr. 842/1955, prin care hotărăște trecerea în proprietatea Statului român a imobilul menționat în procesul-verbal din data de 29 decembrie 1951, proprietatea T..
Motivează prima instanță că, la data de 02 iunie 1961, autorul reclamantelor, R. V. a formulat cerere de înscriere în evidența rolului fiscal deschis la Secțiunea Financiară a Raionului Câmpina – orașul S. a imobilului teren viran situat în or. S., .. 63, în suprafață de 229 mp, proprietatea sa, dobândită în baza procesului-verbal întocmit la data de 21 ianuarie 1950 de Secțiunea Financiară de Sectorului 4 R. București, moștenit de la mătușa sa, E. T., act ce a stat la baza deschiderii rolului fiscal pentru acest imobil teren pe numele lui R. V., astfel cum rezultă și din adresa nr._/04.09.2007 a Serviciului de impozite și taxe din cadrul Primăriei orașului S., în care se menționează că proprietatea din or. S., . deținută de R. E. a fost înregistrată în evidențele fiscale în anul 1961, potrivit declarației nr. 9976 din 05.06.1961 depusă de R. V..
Concluzionează prima instanță că, din succesiunea în timp a acelor anterior menționate rezultă că la data formulării declarației nr. 9976 din 05.06.1961 de către R. V., prin care acesta a solicitat înscrierea imobilului de 229 mp situat în or. S., .. 40, prevalându-se de procesul-verbal întocmit la data de 21 ianuarie 1950 de Secțiunea Financiară de Sectorului 4 R. București, în care se consemnează că E. T. a încetat din viață la data de 23 aprilie 1947, fiind moștenită de nepotul de soră, R. V., acest act nu mai putea produce efecte juridice, deoarece întregul trup de teren de circa 700 mp trecuse în proprietatea Statului român în temeiul Decretului nr. 111/1951.
Precizează prima instanță că, mai mult, este de remarcat că în proprietatea autorilor reclamantelor nu se mai regăsește întregul trup de teren de circa 687 mp (respectiv 700 mp, potrivit unor acte), ci doar suprafața de 229 mp, fără ca reclamantele sa poată preciza modalitatea in care terenul a suferit o astfel de diminuare a suprafeței sale inițiale și, deși reclamantele afirmă pe parcursul desfășurării procesului că de pe urma autorului lor, P. T., au rămas trei moștenitori, dintre care numai unul dintre ei, respectiv T. E., a plătit impozitul aferent suprafeței de teren de 229 mp, aceasta fiind suprafața ce-i revenea din cei 687 mp, respectiva ipoteză nu este dovedită de nicio probă administrată în dosar.
Susține instanța de fond că, după cum s-a arătat în cele ce preced, ulterior decesului autoarei reclamantelor, E. T., întregul trup de teren de circa 700 mp a trecut în proprietatea statului comunist, prin efectul sentinței civile nr. 842/1955 pronunțată de Judecătoria Mixtă S., fără a se face distincția susținută de reclamante, dar nedovedită prin administrarea de probe, terenul revendicat de reclamante fiind identificat prin raportul de expertiza tehnica judiciara topometrică întocmit de expertul topometru P. D..
Reține instanța de fond că, deși reclamantele invocă, prin concluziile scrise depuse la dosar, după dezbaterile pe fondul cauzei, și nevalabilitatea titlului de proprietate al Statului Român asupra terenului în litigiu, afirmând că sentința de preluare a imobilului este nelegală, deoarece preluarea s-a făcut pe numele lui Ș. T. și nu al lui R. V., autorul lor, care avea în proprietate cei 229 mp, această susținere nu a fost invocată cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești, ce a presupus un interval de timp de peste 3 ani, motiv pentru care instanța nu a analizat valabilitatea titlului statului de preluare a imobilului în litigiu, ținând seama și de poziția procesuală a reclamantelor pe întregul parcurs al desfășurării procedurilor judiciare în sensul că terenul revendicat nu a fost preluat niciodată de statul comunist, că autorul lor a plătit încă din anul 1961 impozitul aferent terenului, susținere în funcție de care și-au făcut apărarea și părțile cu interese contrare din dosar.
Mai arată instanța de fond că dovadă că terenul în litigiu a fost preluat de Statul comunist rezultă și din faptul că pârâtul N. Tuică E. a depus cerere înregistrată la Primăria or. S. pentru demararea operațiunilor de concesionare a terenului respectiv, alături de alți proprietari învecinați, teren care a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 59/10.08.1999, modificat prin actul adițional nr. 7984/11.07.2002.
Relativ la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor în revendicarea terenului in litigiu, invocată de pârâtul N. Tuică E., instanța de fond a reținut că reclamantele au dovedit prin înscrisurile depuse la dosar calitatea lor de unice moștenitoare ale defunctului R. V., care, la rândul său, este moștenitorul defunctei sale mătuși, T. E., iar modalitatea de dobândire a dreptului lor de proprietate îl constituie moștenirea, potrivit art. 644 Cod civil, astfel că această excepție este neîntemeiată.
Totodată, cu privire la calitatea procesuala pasiva a paratei O. R. instanța de fond a arătat că aceasta trebuie examinată prin raportare la planul de amplasament si situație al imobilului teren de 140 mp indiviz din 240 mp, teren ce se învecinează cu terenul ce face obiectul revendicării în prezenta acțiune, astfel cum rezultă din raportul de expertiză topometrică.
Referitor la cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional N. Tuică E., instanța de fond a anulat-o ca netimbrată, în temeiul art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, având în vedere că acesta nu a înțeles să achite taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor emise împotriva pârâtelor reconvenționale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum au formulat-o.
În motivarea apelului lor, apelantele au arătat că în mod eronat instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.842/04.07.1955 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului S. s-a preluat întreaga suprafață de teren de 700 mp de la autorul lor T. P. cât timp în cuprinsul acestei sentințe nu se menționează nicio suprafață de teren ci se menționează doar că se trece în proprietatea statului terenul situat în S., 23 August, proprietatea lui St. T. or, autorul lor a decedat în anul 1932, caz în care această sentință nu-i putea viza decât pe moștenitorii acestuia, T. S., T. Ernest și TeodorescuElena, fiecare cu o cotă de 1/3 din succesiune, caz în care, întrucât TeodorescuErnest și TeodorescuSilvia nu au achitat impozitul succesoral pentru cota de teren ce le revenea, în Opisul general de dosare pe anul 1932 figurează ca moștenitoare numai fiica acestui E. T., moștenind o cotă de 1/3, respectiv 229 mp.
Susțin apelantele că în procesul-verbal din 21.01.1950 cu ocazia stabilirii impozitului succesoral asupra averii rămasă de pe urma defunctei T. E., se menționează suprafața de teren de 229 mp motiv pentru care autorul lor R. V. a formulat cerere de înscriere în rolul fiscal cu terenul viran de 229 mp., moștenit de la mătușa sa T. E..
Critică apelantele și faptul că în mod greșit instanța de fond reține că nu s-a indicat modalitatea de calcul a suprafeței de 229 mp., modalitate care rezultă din aceea că defunctul T. P. a avut 3 copii, fiecare moștenind o cotă-parte de 1/3 din suprafața totală de 687 mp., respectiv o suprafață de 229 mp. ce a aparținut indubitabil în proprietate unuia dintre copii.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._, la data de 12.01.2012.
La data de 13.02.2012 intimata O. Reasilva a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Tribunalul, examinând sentința apelată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Conform contractului de vânzare-cumpărare nr._ din data de 31 octombrie 1923, Eforia Spitalelor Civile din București a vândut numitului P. T. lotul nr.11 situat în S., . de 687 mp pentru prețul de_, 50 lei plătibil în 5 rate, prima rată fiind achitată cu ocazia încheierii contractului, astfel cum se menționează în cuprinsul acestuia, cumpărătorul având obligația ca în termen de 4 ani să-și construiască o casă pe acest teren.
Potrivit actelor de stare civilă existente la dosar, P. T., decedat la data de 11.05.1932, a avut trei copii, respectiv Ernest T., S. T., căsătorită cu A. R., decedată în decembrie 1919 și, E. T., decedată la data de 23.04.1947, nepotul său, V. R. solicitând Tribunalului I., la data de 17.05.1947, să se constate că este unicul moștenitor al acesteia în calitate de nepot de soră, constatându-se pe bază de declarații de martori că singurul succesor al defunctei T. E. este nepotul de soră V. R., defuncta neavând soț, părinți sau copii în viață.
În cuprinsul procesului-verbal din data de 21.01.1950 se menționează că de pe urma defunctei E. T. ar fi rămas un apartament în București și un teren viran de 229 mp în S., . a se preciza în ce modalitate a dobândit acest teren, aceeași masă succesorală fiind înscrisă și în cuprinsul certificatului de moștenitor nr.456/1972 emis pe numele defunctului R. V., de pe urma căruia au rămas ca moștenitoare cele 2 reclamante, precizându-se că terenul de 229 mp ar fi fost dobândit prin moștenire de la mătușa sa, E. T..
Pe de altă parte, conform Deciziunii nr.153/09.10.1956, s-a transmis în folosința Sfatului Popular bunurile fost proprietatea avocat St. T., respectiv imobilul teren din S., . baza sentinței civile nr.842/1955, sentință prin care s-a admis acțiunea formulată de Secțiunea Financiară a Raionului S. ce a avut ca obiect trecerea în proprietatea statului a imobilului sus-menționat în temeiul Dcr.111/1951, motivat de faptul că proprietarul a părăsit imobilul de mai bine de 1 an de zile, fără a face personal sau prin reprezentant acte de conservare ori de administrare.
La data de 02 iunie 1961, autorul reclamantelor, R. V. a formulat cerere de înscriere în evidența rolului fiscal deschis la Secțiunea Financiară a Raionului Câmpina – orașul S. a imobilului teren viran situat în or. S., .. 63, în suprafață de 229 mp, proprietatea sa, dobândită în baza procesului-verbal întocmit la data de 21 ianuarie 1950 de Secțiunea Financiară de Sectorului 4 R. București, moștenit de la mătușa sa, E. T., sens în care s-a deschis rolul fiscal pentru acest imobil teren pe numele lui R. V., astfel cum rezultă și din adresa nr._/04.09.2007 a Serviciului de impozite și taxe din cadrul Primăriei orașului S., în care se menționează că proprietatea din or. S., . deținută de R. E. a fost înregistrată în evidențele fiscale în anul 1961, potrivit declarației nr. 9976 din 05.06.1961 depusă de R. V..
În cuprinsul extrasului din registrul de morți pe anul 1919 se menționează că P. Teodorecu a fost de profesiune funcționar, în timp ce din actele de preluare reiese că imobilul din S., . fost preluat de la avocat St.T., terenul de 229 mp în litigiu fiind identificat pe schița de plan a raportului de expertiză P. D. prin pct. EFGHE.
Disp.art.584 c.civ. stipulează ca operațiunea de grănițuire reprezintă operațiunea de delimitare prin semne exterioare a doua proprietati vecine ce aparțin unor titulari diferiți, urmărindu-se determinarea limitelor dintre proprietati, inclusiv in raport de întinderea acestora si stabilirea traseului real ce trebuie urmat de către cei doi titulari.
Disp.art.480 c.civ. stipulează ca dreptul de proprietate presupune exercitarea de catre titularul unui asemenea drept cu privire la imobilul pe care îl deține, exercitarea cumulativa a următoarelor prerogative: dreptul de a întrebuința bunul potrivit destinației sale, dreptul de a-i culege fructele sau productele, dreptul de a dispune de bun prin înstrăinare sau consumare.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că defunctul P. T. decedat în anul 1932 a cumpărat în timpul vieții de la Euforia Spitalelor București lotul nr.11 situat în S., . de 687 mp pentru prețul de_, 50 lei plătibil în 5 rate, prima rată fiind achitată cu ocazia încheierii contractului, cumpărătorul având obligația ca în termen de 4 ani să-și construiască o casă pe acest teren, de pe urma acestuia rămânând 3 moștenitori, printre care și T. E., decedată în anul 1947, având ca unic moștenitor legal acceptant pe nepotul de soră, R. V., decedat în anul 1972, autorul reclamantelor, care ar fi moștenit de la mătușa sa suprafața de 229 mp din S., . ce ar reprezenta 1/3 din terenul de 687 mp cumpărat de defunctul P. T., porțiune pentru care autorul reclamantelor a formulat cerere de înscriere în evidențele fiscale în anul 1961, invocând certificatul de moștenitor emis pe numele defunctei în anul 1947 în cuprinsul căruia se reține această suprafață, fără a se menționa proveniența, precum și procesul-verbal din anul 1951 prin care s-a constatat că este unicul moștenitor al defunctei.
Pe de altă parte, reiese că terenul situat în S., . proprietate avocat St. T. a trecut în proprietatea statului în baza dcr.111/1951, prin sentința civilă nr. 842/1955, sentință prin care s-a admis acțiunea formulată de Secțiunea Financiară a Raionului S. ce a avut ca obiect trecerea în proprietatea statului a imobilului sus-menționat în temeiul Dcr.111/1951, motivat de faptul că proprietarul a părăsit imobilul de mai bine de 1 an de zile, fără a face personal sau prin reprezentant acte de conservare ori de administrare.
Ca atare, atât timp cât din probele administrate nu rezultă că la data decesului defunctului P. T. exista în patrimoniul acestuia terenul cumpărat în anul 1923, situat în S., . vedere că actele depuse la dosar nu atestă plata integrală a ratelor și deci că sus-numitul a devenit proprietar exclusiv al acestui teren, că a trecut în proprietatea moștenitorilor săi și că aceștia au stăpânit terenul, că au plătit taxele și impozitele pentru acesta, sau că, ulterior decesului, defuncta E. T. ar fi dobândit în proprietate parte din acest teren, respectiv suprafața de 299 mp., neexistând nicio dovadă că anterior anului 1947, aceasta a figurat în calitate de proprietară cu respectiva suprafață de teren în evidențele fiscale ale or. S., ținând seama mai ales că în certificatul de moștenitor nu se precizează modul de dobândire a acestui teren, respectiv prin moștenire de la tatăl său, pretențiile reclamantelor de a fi obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul revendicat este neîntemeiată.
O dovadă în sensul că autorul defunctei E. T. nu deținea în patrimoniul său la data decesului terenul în litigiu și deci că nici aceasta din urmă nu putea deveni proprietara terenului sau a unei părți din teren în calitate de moștenitoare, constă și în aceea că, potrivit actelor de preluare a terenului de către stat, în anul 1955, proprietar al terenului figura numitul St. T., de profesie avocat, și nicidecum P. T., funcționar, decedat în anul 1932, sau vreunul din moștenitorii defunctului P. T..
Faptul că în anul 1947 autorul reclamantelor ar fi achitat taxa pentru succesiunea defunctei de pe urma căreia ar fi rămas terenul de 229 mp, și că în anul 1961 s-a înscris în evidențele fiscale cu acest teren, nu reprezintă o dovadă a dreptului de proprietate al defunctei asupra terenului în litigiu în condițiile în care nu rezultă în ce modalitate a devenit proprietara terenului în litigiu, nefiind depus la dosar niciun act de proprietate, mai ales că, din anul 1932, data decesului autorului său și până în anul 1947, este greu de crezut că defuncta E. T., în cazul în care ar fi dobândit terenul în proprietate, nu s-ar fi înscris în evidențe nu acest teren, nu ar fi figurat în arhiva vreunei instituții ca și proprietară a acestui teren, iar certificatul de moștenitor a fost emis având la bază simplele declarații ale moștenitorului acesteia și nicidecum vreun act de proprietate sau un alt act care să ateste că terenul figura în patrimoniul defunctei la data decesului acesteia.
De asemenea, la momentul înscrierii terenului în litigiu de către autorul reclamantelor în evidențele fiscale în anul 1961, înscrierea s-a efectuat pe baza declarațiilor acestuia, declarație care nu a avut la bază un act de proprietate ci doar certificatul de moștenitor, certificat din cuprinsul nu rezultă modul de dobândire al terenului, înscriere care nu face dovada dreptului de proprietate al autorului reclamantelor, cu atât mai mult cu cât terenul trecuse în proprietatea statului în baza dcr.111/1951, prin hotărâre judecătorească, în anul 1955, pusă în executare în anul 1956, teren cu privire la care autorul reclamantelor, ulterior acestei date, nu putea obține vreun drept de proprietate prin simpla înscriere în evidențele fiscale.
Mai mult chiar, nu există niciun act la dosar care să ateste amplasamentul terenului de 229 mp., vecinătățile acestuia, simpla mențiune din cuprinsul actelor invocate de către reclamante în sensul că terenul este situat în S., . suficientă pentru a se putea determina locația terenului în litigiu, mai ales că, din probele administrate nu rezultă cu certitudine că terenul de 229 mp pretins de către reclamante, face parte din terenul de 687 mp. ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din anul 1923, cu atât mai mult cu cât toate probele administrate atestă faptul că întregul teren a fost preluat de către stat, făcând obiectul unor contracte de închiriere.
Susținerea reclamantelor că porțiunea de teren de 229 mp nu ar fi fost preluată de către stat, nu poate fi avută în vedere cât timp, pe de o parte, dacă ar fi fost așa, ar fi însemnat ca această porțiune să fi fost stăpânită efectiv de autorul lor în toată acesta perioadă, iar pe de altă parte, în cuprinsul procesului-verbal din data de 29.12.1951 se menționează că terenul viran de 700 mp situat în S., Cartier 23 August, proprietate avocat T., urmează a fi acționat în judecată pentru trecerea în proprietatea statului, caz în care reclamantele nu pot pretinde vreun drept de proprietate asupra acestui teren și implicit obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în litigiu, nefăcând cu nicio probă administrată dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra suprafeței de 229 mp.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins acțiunea ca neîntemeiată, întrucât din probele administrate nu rezultă dreptul de proprietate al defunctei E. T. asupra terenului în litigiu pentru ca aceasta să poată transmite, prin moștenire, un asemenea drept, în favoarea autorului reclamantelor și care să le îndreptățească la formularea unei acțiuni în revendicare și grănițuire împotriva pârâților.
Criticile apelantelor în sensul că în mod eronat instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.842/04.07.1955 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului S. s-ar fi preluat întreaga suprafață de teren de 700 mp de la autorul lor T. P. cât timp în cuprinsul acestei sentințe nu se menționează nicio suprafață de teren ci se menționează doar că se trece în proprietatea statului terenul situat în S., 23 August, proprietatea lui St. T., sunt neîntemeiate deoarece la pronunțarea sentinței s-a avut în vedere procesul-verbal din data de 29.12.1951 în cuprinsul căruia se menționează că întregul teren loc viran de 700 mp situat în S., Cartier 23 August, proprietate avocat T., va trece în proprietatea statului în baza dcr.111/1951, fiind părăsit de mai bine de un an de zile de către proprietar, întregul teren fiind astfel inclus în categoria terenurilor considerate abandonate.
Or, dacă autorul reclamantelor ar fi dobândit proprietatea asupra porțiunii de 229 mp, în calitate de moștenitor al defunctei E. T., ar fi însemnat ca, începând cu anul 1947 să facă acte de conservare, de administrare asupra terenului, să figureze cu acest teren în evidențele fiscale și astfel, această porțiune să nu treacă în proprietatea statului, simpla înscriere cu un teren de 29 mp în evidențele fiscale în anul 1961, ulterior preluării terenului de către stat nefiind de natură a conferi dreptul de proprietate asupra acestui teren în condițiile în care nu a figurat în patrimoniul autoarei sale la data decesului acesteia și nu a fost preluat de către stat de la aceasta..
Pretențiile apelantelor că autorul lor a decedat în anul 1932, caz în care sentința de preluare a terenului de către stat nu-i putea viza decât pe moștenitorii acestuia, T. S., T. Ernest și T. E., fiecare cu o cotă de 1/3 din succesiune, caz în care, întrucât T. Ernest și T. S. nu au achitat impozitul succesoral pentru cota de teren ce le revenea, în Opisul general de dosare pe anul 1932 figurează ca moștenitoare numai fiica acestui E. T., moștenind o cotă de 1/3, respectiv 229 mp., nu pot fi avute în vedere în condițiile în care, pe de o parte, nu rezultă că numitul St. T., de la care s-a preluat întregul teren loc viran de către stat, conform procesului-verbal din anul1951, era moștenitor al defunctului T. P., iar pe de altă parte, din nicio probă administrată nu reiese că, la data decesului defunctului P. T., în anul 1932, terenul de 687 mp. exista în patrimoniul său, că, ulterior decesului, porțiunea de 229 mp. în litigiu a intrat în proprietatea fiicei sale E. T., că aceasta a figurat în evidențe cu acest teren în calitate de proprietară, certificatul de deces emis pe numele acesteia având la bază simpla declarație a autorului reclamantelor și nicidecum vreun act de proprietate, certificat în cuprinsul căruia nu se menționează modul de dobândire al terenului pentru a se putea verifica susținerile reclamantelor.
De altfel, dacă defunctul P. T. ar fi devenit proprietarul exclusiv al acestui teren, ar fi însemnat să achite întregul preț și să edifice o locuință sau un alt stabiliment pe acest teren, or, la data preluării de către stat, terenul de 700 mp era tot loc viran, ceea ce conduce la concluzia că, în realitate, autorul comun nu a devenit proprietarul terenului și deci nici nu-l putea lăsa moștenire.
Afirmațiile apelantelor că în procesul-verbal din 21.01.1950 cu ocazia stabilirii impozitului succesoral asupra averii rămasă de pe urma defunctei T. E., se menționează suprafața de teren de 229 mp motiv pentru care autorul lor R. V. a formulat cerere de înscriere în rolul fiscal cu terenul viran de 229 mp., moștenit de la mătușa sa T. E., nu au relevanță în cauză deoarece menționarea patrimoniului succesoral s-a făcut pe baza unor simple declarații și nicidecum pe baza unui act de proprietate sau a altui înscris care să ateste dreptul de proprietate al defunctei asupra terenului în litigiu la data decesului acesteia.
Împrejurările invocate de către apelante conform cărora în mod greșit instanța de fond ar fi reținut că nu s-a indicat modalitatea de calcul a suprafeței de 229 mp., modalitate care rezultă din aceea că defunctul T. P. a avut 3 copii, fiecare moștenind o cotă-parte de 1/3 din suprafața totală de 687 mp., respectiv o suprafață de 229 mp. ce a aparținut indubitabil în proprietate unuia dintre copii, sunt nejustificate întrucât, cu actele depuse la dosar, apelantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate al defunctului P. T. asupra terenului de 687 mp. la momentul decesului acestuia, că moștenitorii săi au dobândit deci terenul în proprietate, inclusiv că defuncta E. T. al cărei moștenitor este autorul reclamantelor, a deținut în proprietate terenul de 229 mp reprezentând cota de 1/3 din teren, și că ar fi transmis dreptul de proprietate în favoarea autorului reclamantelor, mai ales că în cuprinsul niciunui act nu se indică amplasamentul terenului cu dimensiuni și vecinătăți pentru a se dovedi că face parte din terenul de 687 mp., identificarea terenului de către expert nefiind de natură să dovedească dreptul de proprietate al autorului reclamantelor asupra acestuia, iar întregul teren a fost preluat de către stat, făcând obiectul unor contracte de închiriere, caz în care, nedovedindu-și dreptul de proprietate, pretenția reclamantelor că pârâții le-ar fi acaparat din terenul proprietatea lor și că se impune grănițuirea proprietăților este neîntemeiată.
Prin urmare, tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu interpretarea corectă a probelor și aplicarea corectă a dispozițiilor legale, în baza art.296 c.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat, iar în baza art.274, art.277 c.pr.civ., va obliga apelantele, în solidar, la 2500 lei cheltuieli de judecată intimatul N. Tuică E. și va respinge cererea intimatei O. Reasilva privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită, întrucât nu există nicio chitanță sau alt înscris la dosar care să ateste suportarea de către acesta de cheltuieli ocazionate de prezenta cale de atac.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantele - reclamante C. S. E. si R. E. cu sediul ales la SCA C. și C. – București, ., . civile nr. 1417/29.11.2011 pronunțată de Judecătoria S. in contradictoriu cu intimații pârâți N. TUICĂ E. domiciliat în S., ., jud. Prahova, O. R. domiciliată în București, sector.1, G. B., nr.22, . M. și P. A. ambii domiciliați în București, . și București, ., ., M. G. V. domiciliat în S., ., jud. Prahova, ca nefondat.
Obliga apelantele, în solidar, la 2500 lei cheltuieli de judecată intimatul N. Tuică E..
Respinge cererea intimatei O. Reasilva privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.06.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. M. R. C.
GREFIER
Cardașol I. N.
Fiind în CO semnează P. grefier,
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Tehnored.CR
9 ex./17.07.2012
D.f._ - Judec. S.
J.f. N. D. G.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1010/2012. Tribunalul PRAHOVA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1026/2012.... → |
|---|
