Fond funciar. Decizia nr. 997/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 997/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 02-07-2012 în dosarul nr. 997/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR.997
Ședința publică din data de 02.07.2012
Completul compus din:
Președinte - A. M. L.
Judecător - L. E.
Judecător - M. C. A.
Grefier - V. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă C. JUDEȚEANĂ DE A. A L. F. F. PRAHOVA, cu sediul în Ploeiști, .-4, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.7959/02.08.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. D., domiciliat în comuna Gherghița, ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet avocat G. V. din Ploiești, Piața V., ., . și intimații-pârâți C. LOCALĂ DE F. F. GHERGHIȚA, cu sediul în comuna Gherghița, . și F. (fostă V.) M., domiciliată în comuna Gherghița . jud.Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.06.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 20.06.2012, apoi, pentru același motiv - la datele de 25.06.2012 și 02.07.2012, când, după deliberare, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 29.11.2010 sub nr._, reclamantul V. D., în contradictoriu cu pârâtele C. Locală de fond funciar Gherghița, C. Județeană de aplicare a legilor fondului funciar Prahova și F. (fostă V.) M., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea titlului de proprietate nr._/22.01.1996 eliberat pe numele V. M. și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin titlul de proprietate nr._/22.01.1996 s-a reconstituit pe numele V. ( F.) M. suprafața de 1044 mp. teren categoria curți construcții pe raza localității Gherghița, în tarlaua 23, .> A mai precizat reclamantul că a fost căsătorit cu numita F. (V.) M. până în anul 1993, căsătorie ce a fost desfăcută prin sentința civilă nr._/18.11.1993 pronunțată în dosar nr. 262/1993, iar în timpul căsătoriei a dobândit un teren - loc de casă în suprafață de 800 mp. și construcția situată pe acesta în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/26.11.1974.
Mai arată reclamantul că prin sentința de divorț au partajat și bunurile dobândite în timpul căsătoriei, întocmindu-se un raport de expertiză tehnică judiciară, fiind întocmite variante de lotizare pentru atribuirea în natură a imobilului proprietate comună.
Totodată, reclamantul a precizat că în anul 1996 i s-a constituit numitei F. (V.) M. suprafața de 1044 mp prin titlul de proprietate nr. 33.138/22.01.1996, fără a se tine cont de sentința de partaj care, la momentul emiterii acestui titlu de proprietate, era definitiva si irevocabila.
De asemenea, reclamantul a susținut că a obținut titlul de proprietate nr._/22.01.1996 pentru suprafața de 1.000 mp prin constituirea dreptului de proprietate, titlu in care nu este inclusa suprafața de 523 mp atribuita mie prin sentința de partaj, terenul fiind cumpărat de la G. T., efetcuând măsurătorile cadastrale ale terenului inclus in titlul de proprietate, act ce a fost inscris in Cartea funciara a localității G. conform încheierii nr._/15.06.2009.
A mai precizat reclamantul că parata F. M. a formulat împotriva sa acțiune in revendicare, pentru suprafața de 600 mp, acțiune ce formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, fiind întocmit în cauză un raport de expertiza topo, care a stabilit ca titlul de proprietate al paratei F. M. nu respecta sentința de partaj pronunțata in 1993.
S-a mai arătat de către reclamant că a adus la cunoștința Prefecturii Prahova obiectul dosarului nr._ si a solicitat sa se ia masurile corespunzătoare cu privire la titlul de proprietate nr._, instituție care prin răspunsul dat arată că la nivel de Comisie L. s-au făcut verificări si titlul de proprietate eliberat pe numele paratei nu a respectat partajul încheiat in anul 1993, dar nu au procedat la îndreptarea acestui titlu.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar: titlul de proprietate nr._/22.01.1996, sentința civilă nr._/18.11.1993, plan de situație,, adresa nr. A 37/dosar V/C/2, raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert A. F..
La data de 07.03.2011 pârâta F. M. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii și obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat pârâta prin întâmpinare că prin titlul de proprietate i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1044 mp., situat în tarlaua 23, . prin sentința civilă nr._/1993a Judecătoriei Ploiești s-a dispus partajul suprafeței de 800 mp. bun comun .
S-a mai precizat de către pârâtă că în anul 1993 s-a partajat numai suprafața de 800 mp. bun comun dobândit în timpul căsătoriei, iar în anul 1996 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 1044m. din . este inclusă și suprafața de 282 mp. cu corpul B din casă.
A mai arătat pârâta că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de_ mp. în . . s-au inclus 532 mp. cu construcții din partajare, iar titlul de proprietate s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 115 – 1188 C.pr.civ.
Urmare administrării probei cu înscrisuri, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr.7959/02.08.2011 prin care a admis cererea, a constatat nulitatea absolută a Titlului de Proprietate nr._/22.01.1996 emis de C. Județeană Prahova pe numele pârâtei F. (fostă V.) M. și a admis în parte capătul de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, în sensul că a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 400 lei reprezentând parțial onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr._/26.11.1974, reclamantul împreună cu pârâta F. M. (fostă V.) au achiziționat un imobil teren în suprafață de 800 mp și construcția aflată pe aceste teren.
Prin sentința civilă nr._/18.11.1993 pronunțată de către Judecătoria Ploiești în dosarul nr. 262/1993 având ca obiect partaj bunuri comune, atât reclamantul cât și pârâta au dobândit terenuri categoria de folosință curți construcții, reclamantul teren în suprafață de 532 mp și pârâta a primit suprafața de 282 mp, conform raportului de expertiză judiciară filele 38-42.
Potrivit titlului de proprietate nr._/22.01.1996 pârâtei i – a fost constituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1044 mp situat pe teritoriul satului Gherghița.
În urma relațiilor solicitate pârâtei C. Locală de fond F. Gherghița privind înaintarea documentației ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/1996, pârâta a comunicat instanței faptul că la baza emiterii titlului de proprietate a stat sentința civilă de partaj nr._/18.11.1993 pronunțată în dosarul nr. 262/1993.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 18/1991 (dispoziții în vigoare la data emiterii titlului de proprietate nr._/22.01.1996, aplicabile conform principiului tempus regit actum)
Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sînt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau municipiilor, urmînd regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 25.
Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosinta veșnică sau în folosinta pe durata existenței construcției în vederea construirii de locuințe proprietate personală, sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota detinuta din construcție.
Terenurile atribuite în folosinta pe durata existenței construcțiilor dobînditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinta a terenului, proprietari ai locuințelor.
Dispozițiile art. 22 rămîn aplicabile.
Terenurile fără construcții neafectate de detalii de sistematizare, din intravilanul localităților, aflate în administrarea primăriilor, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la cerere.
Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. 2-5 se va face, prin decizia prefecturii, la propunerea primăriilor pe baza verificării situației juridice a terenurilor.
Potrivit art. 22 din același act normativ, sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexele gospodărești, precum și curtea și gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.
Dispozițiile alineatului precedent se aplica și persoanelor din zonele cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator.
Instanța reține faptul că, situația constituirii dreptului de proprietate pe numele pârâtei V. M. (actual F.) nu se regăsește în niciuna din situațiile enumerate la art. 35 din Legea nr. 18/1991.
Astfel, terenul nu a fost atribuit pârâtei, potrivit legii, în folosinta veșnică sau în folosinta pe durata existenței construcției în vederea construirii de locuințe proprietate personală, sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe. De asemenea, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 22 din Lege.
Întrucât la data emiterii titlului de proprietate, Legea nr. 169/1997 care la art. III reglementează cauzele de nulitate absolută ale titlurilor de proprietate emise cu încălcarea legilor fndului funciar, instanța apreciază că analiza legalității titlului de proprietate nu poate fi făcută prin raportare la dispozițiile din acest act normativ, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile.
Însă instanța poate analiza legalitatea titlului de proprietate prin raportare la dispozițiile condului civil în materie de nulitate dar și prin raportate la principiiile generale de drept.
Întrucât cauzele de constituire a dreptului de proprietate sunt prevăzute expres și limitativ de dispozițiile imperative de ordine publică art. 35 din Legea nr. 18/1991, instanța reține că nu pot fi extinse la alte situații neprevăzute de lege, motiv pentru care constituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri, în alte situații decât cele prevăzute de legea nr. 18/1991 sunt nelegale, fiind lovite de nulitate absolută.
Pentru aceste considerente, instsnța va admite cererea de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate mai sus menționat, recflamantul jusitificând interes în promovarea prezentei acțiuni.
În temeiul art. 274 Cod proc. civ. instanța va obliga pârâtele la plata către reclamant a sumei de 400 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești, în termen legal a declarat recurs C. Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere, prin Prefect, solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul exonerării de la plata cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa.
În motivarea recursului, această pârâtă a învederat instanței faptul că nu se poate reține în culpa sa refuzul de a retrage titlul de proprietate care face obiectul prezentei cauze, deoarece suprafața înscrisă în acesta face obiectul unei acțiuni în revendicare formulată de V. (F.) M., ce face obiectul dosarului civil nr._ al Judecătoriei Ploiești.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, urmând să-l respingă pentru următoarele considerente:
Motivul invocat de către recurenta-pârâtă C. Județeană de aplicare a legilor fondului funciar Prahova în susținerea recursului constă în greșita obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant, deoarece nu se consideră în culpă pentru refuzul de a retrage titlul de proprietate care face obiectul prezentei cauze.
Această susținere a recurentei-pârâte nu poate fi, însă, primită de instanță, deoarece fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”.
În speță, culpa recurentei-pârâte constă în greșita constituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1.044 mp teren situat în com. Gherghița, ., pe numele intimatei-pârâte V. (actual F.) M., cu încălcarea dispozițiilor imperative de ordine publică ale art.35 din Legea nr.18/1991, fapt ce a prilejuit declanșarea prezentului demers judiciar.
Prin urmare, cum în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.275 c.pr.civ. pentru ca recurenta-pârâtă să nu poată fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât aceasta nu a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, tribunalul constată că în mod corect C. Județeană de aplicare a legilor fondului funciar Prahova a fost obligată, alături de celelalte pârâte, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei către reclamant.
Concluzionând, constatând că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, nefiind afectată de niciuna dintre nulitățile prevăzute de art.304 c.pr.civ., în temeiul disp. art.312 alin.1 c.pr.civ. tribunalul va respinge recursul declarat de către pârâta C. Județeană de aplicare a legilor fondului funciar Prahova împotriva sentinței civile nr.7959/02.08.2011 a Judecătoriei Ploiești, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă C. JUDEȚEANĂ DE A. A L. F. F. PRAHOVA, cu sediul în Ploeiști, .-4, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.7959/02.08.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. D., domiciliat în comuna Gherghița, ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet avocat G. V. din Ploiești, Piața V., ., ., jud. Prahova și intimații-pârâți C. LOCALĂ DE F. F. GHERGHIȚA, cu sediul în comuna Gherghița, . și F. (fostă V.) M., domiciliată în comuna Gherghița . jud.Prahova, ca fiind nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.07.2012.
Președinte, Judecători,
A. M. L. L. E. C. A. M.
Grefier,
V. R.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red./tehnored. A.M.L.
2 ex./06.11.2012
jud. fond E. C. D. - Judecătoria Ploiești
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1323/2012. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 1012/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








