Rectificare carte funciară. Decizia nr. 507/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 507/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 507/2013
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P.
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 507
Ședința publică din data de 24 Octombrie 2013
PREȘEDINTE - C.-A. M.
JUDECĂTOR - G. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil, având ca obiect „rectificare carte funciară” declarat de apelanta – reclamantă . C. DE C. VĂLENII DE M., cu sediul în Vălenii de M., .. 29, județ P., împotriva sentinței civile nr. 737/16.04.2013 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimata – pârâtă ., cu sediul în Păulești, pct. Movila Vulpii – DN 1 Ferma 3, nr. 1045 A, județ P..
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4,00 lei, conform chitanței . nr._/16.09.2013 și timbru judiciar în sumă de 0,50 lei, chitanță anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta – reclamantă reprezentată de avocat I. R. și de președintele societății, d-nul V. V. și intimata – pârâtă reprezentată de avocat Ș. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata – pârâtă a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare, după care,
Reprezentantul apelantei – reclamante, avocat I. R., depune la dosar copie certificată cu mențiunea „conform cu originalul” a citației emisă de Judecătoria Vălenii de M. în dosarul nr._, cu termen de judecată la data de 26 noiembrie 2013, în susținerea cererii de suspendare a cauzei și, având cuvântul, solicită suspendarea cauzei, în temeiul disp. art. 244 pct. 1 C. pr. civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei Vălenii de M., arătând că titlul de proprietate al vânzătorilor a fost declarat nul. De asemenea, apreciază că cele două pricini sunt în strânsă legătură, dosarul nr._ al Judecătoriei Vălenii de M., având termen de judecată la data de 26 noiembrie 2013 în procedură nouă.
Reprezentantul intimatei – pârâte, având cuvântul, arată că nu este întemeiată cererea de suspendare a cauzei, întrucât prezenta cauză are ca obiect „rectificare carte funciară”, iar dosarul nr._ al Judecătoriei Vălenii de M. are ca obiect „constatare nulitate act juridic” și, actul de care s-au prevalat nu a fost anulat în cursul judecării la instanța de fond, excede temeiului de drept. Susține că reclamanta poate promova o altă acțiune, precum și că împrejurarea ulterioară la care face referire apelanta – reclamantă nu poate fi strâns legată de o acțiune, sens în care solicită respingerea cererii de suspendare a cauzei.
Tribunalul, în ceea ce privește cererea de suspendare a cauzei în temeiul disp. art. 244 C.pr.civ., formulată de apelanta-reclamantă, o apreciază ca neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare, având în vedere obiectul concret al prezentei cauze, momentul la care s-a formulat acțiunea în raport de care se cere suspendarea cauzei, ulterior, pronunțându-se sentința împotriva căreia s-a declarat apel în cauză, iar instanța de apel este învestită a se pronunța în momentul de față.
Părțile, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantei-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței civile apelate, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii, arătând că titlul de proprietate a fost anulat irevocabil de Tribunalul P.. De asemenea, susține că partea adversă nu are intabulare asupra terenului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei-pârâte, având cuvântul, arată că apelul este nefondat, iar reclamanta a recunoscut că a promovat o acțiune prematură și, până la momentul formulării cererii de chemare în judecată, titlul de proprietate nu a fost anulat. De asemenea, precizează că situația tabulară este în concordanță cu situația reală a terenului. Solicită respingerea apelului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentantul apelantei – reclamante, având cuvântul, arată că nu este de acord cu susținerile părții adverse, în sensul că nu a precizat că a formulat o acțiune prematură, ci faptul că intimata nu are intabularea făcută, iar titlul de proprietate nu mai există, fiind anulat, astfel că, nu poate fi modificată cartea funciară, apreciind că înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală a terenului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr._ S.C. F. P. Societate C. de C., Sucursala Vălenii de M., a chemat în judecată pe S.C. L. G. SRL, solicitând rectificarea înscrierii cărții funciare nr. 455 a localității Starchiojd, jud. P., în sensul de a dispune radierea dreptului de proprietate al pârâtului si intabularea dreptului de proprietate al S.C. F. P., obținut prin sentința civilă nr. 757 din 3 aprilie 2012 a Judecătoriei Vălenii de M..
În motivarea cererii, s-a arătat că prin hotărâre judecătorească a fost anulat, în parte, titlul de proprietate nr._ din 27 noiembrie 2008, emis de Comisia Județeană P. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în ceea ce privește suprafața de 800 mp. teren, care nu a fost liber din punct de vedere juridic, nefăcând obiectul legilor fondului funciar. În baza acestui titlu anulat de instanță, au avut loc înstrăinări succesive a imobilului, în prezent . fiind titularul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate.
S-a mai susținut că, având în vedere că actul care a stat la baza vânzării și încheierii contractelor succesive de vânzare-cumpărare între S. C., S. M. G. si G. G., G. C. și mai apoi între G. G. și G. C. si S.C. L. G. SRL a fost anulat irevocabil de instanță, a intervenit nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente, iar situația juridică reală nu mai corespunde cu cuprinsul cărții funciare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 907 si 908 N.cod civil, art. 22, 33 alin. 1 și alin. 4 din Legea 7/1996.
Au fost anexate, în copie, hotărâri judecătorești, titlu de proprietate si contract de vânzare-cumpărare.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.
În motivarea întâmpinării, după expunerea istoricului dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, pârâta arată că după anularea parțială a titlului autorului pârâtei, pentru 800 mp., reclamanta nu a înțeles să solicite si anularea actelor subsecvente. Se mai susține că întrucât actul în baza căruia a fost dobândit dreptul de proprietate nu a fost desființat, produce efecte, astfel că situația tabulară coincide cu situația reală a terenului.
Au fost anexate, în copie, înscrisuri.
Prin sentința civila nr.737/16.04.2013 Judecătoria Vălenii de M. a respins acțiunea formulata de reclamanta S.C. F. P. C. de consum Vălenii de M. în contradictoriu cu pârâta S.C.L. G..
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 46 din 9 ianuarie 2009 la BNPA M. G. si M. C., moștenitorii lui S. G., respectiv S. C. și S. M. G. au înstrăinat, către G. G. și G. C. terenul în suprafață de 1000 mp. situat în ., .. cadastral_.
Dreptul de proprietate a fost intabulat în cartea funciară nr. 457 a U.A.T. Starchiojd.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 253 din 27 ianuarie 2009 de același birou notarial, G. G. si G. C. au vândut imobilul pârâtei ., iar prin încheierea nr. 701 din 13 februarie 2009 a Biroului de cadastru si Publicitate Imobiliară Văleni a fost înscris în cartea funciară nr. 455 a comunei Starchiojd dreptul de proprietate al reclamantei.
Având in vedere dispozițiile art.80 din Legea 71/2011, de punere în aplicare a noului cod civil, în raport cu data încheierii actului juridic ce a stat la baza înscrierii dreptului reclamantei în cartea funciară, norma juridică aplicabilă nu este cuprinsă în Noul cod civil ci în art. 34 din Legea 7/1996 înainte de modificare.
Potrivit acestui text de lege, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrisurilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
Doctrina și practica judiciară au arătat, în majoritatea cazurilor, în interpretarea normei citate, că rectificarea cărții funciare se poate dispune numai dacă printr-o hotărâre irevocabilă s-a constatat anterior (sau concomitent) că situația juridică reală actuală a imobilului nu mai concordă cu înscrierea în cartea funciară.
Aplicată speței dedusă judecății, regula enunțată presupune că actul juridic care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei în cartea funciară, contractul autentic de vânzare-cumpărare, să fi fost anulat sau declarat nul printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Altfel, acel contract își produce în continuare efectele, iar înscrierea în cartea funciară corespunde realității.
Anularea titlului de proprietate al înstrăinătorului inițial al terenului, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nu produce efectul anulării tuturor actelor subsecvente de drept, fiind necesară o hotărâre judecătorească prin care să se constate incidența unuia din cazurile de nulitate absolută.
Acțiunea a fost respinsă, iar în temeiul art. 274 cod procedură civilă a obligat reclamanta să plătească pârâtei cheltuielile de judecată avansate, reprezentate de onorariul avocatului, conform chitanței.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta . C. de C. Vălenii De M. criticând-o ca fiind netemeinică și nelegala.
În motivarea apelului, s-a arătat că s-a solicitat, printr-o acțiune separată, constatarea nulității absolute parțiale a contractelor de vânzare-cumpărare nr.46/09.01.2009 si 253/27.01.2009 autentificate la BNP M. M. G., motivul invocat fiind principiul de drept „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis”, ca urmare a anulării titlului de proprietate nr._/27.11.2008 care a stat la baza încheierii celor doua contracte, ce face obiectul dosarului nr._ .
Totodată s-a solicitat suspendarea judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Vălenii de M..
În privința fondului apelului a arătat că în baza titlului de proprietate nr._/27.11.2008 emis în procedura funciara numiții S. M. G. si S. C. au încheiat cu numiții G. G. si G. C. un contract de vânzare cumpărare autentificat la BNP M. G. sub nr.46/09.01.2009 pentru un teren de 1000 mp, iar ulterior G. G. si G. C. au vândut propriei societăți . același teren, încheind contractul de vânzare –cumpărare nr.253/27.01.2009 la același birou notarial.
S. F. a formulat acțiune judecătoreasca prin care a solicitat anularea titlului de proprietate nr._/27.11.2008 pentru suprafața de 800 mp, arătând ca numiților S. M. G. si S. C. le înstrăinase cu act autentic de vânzare –cumpărare terenul de 800 mp, acțiunea fiind admisa, constatându-se nulitatea absoluta parțială a titlului de proprietate, mai precis pentru suprafața de 800 mp ce face obiectul contractelor de vânzare –cumpărare.
A mai arătat ca cele două contracte de vânzare-cumpărare nu pot produce efecte juridice întrucât s-a constatat prin hotărâre judecătoreasca lipsa titlului de proprietate a vânzătorilor S. M. G. si S. C..
Pârâta . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de reclamanta ca fiind nefondat.
Intimata a arătat că terenul în suprafața de 1000 mp situat în intravilanul ., tarlaua 60, ./2, număr cadastral_ a aparținut în proprietate lui S. G. căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii 18/1991, fiind emis titlul de proprietate nr._/27.11.2008 de Comisia Județeana P..
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 46/9.01.2009 la Biroul Notarilor Publici Asociați M. M. G. si M. C. moștenitorii lui S. G., respectiv S. C. si S. M. G. au înstrăinat terenul arătat împreună cu un alt teren către G. G. si G. C., dreptul de proprietate fiind intabulat în Cartea funciara nr.457 prin încheierea nr.64/13.01.2009 a Biroului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Văleni, iar ulterior aceștia au vândut terenul către . prin contractul de vânzare –cumpărare autentificat sub nr.253/27 ian.2009 la Biroul Notarilor Publici Asociați M. M. G. si M. C..
Prin încheierea nr.701/13.02.2009 a Biroului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Văleni dreptul de proprietate asupra terenului a fost intabulat in cartea funciară nr.455 a unității administrativ teritoriale Starchiojd, astfel că în baza acestui contract . a devenit proprietara terenului in suprafața de 1000 mp situat în intravilanul ., tarlaua 60,./2, număr cadastral_.
. C. de C. Vălenii de M. a formulat acțiune judecătoreasca prin care a solicitat anularea titlului de proprietate nr._/27.11.2008 eliberat pe numele S. G..
Prin sentința civila nr.757/3 apr.2012 Judecătoria Vălenii de M. a admis acțiunea în parte cu consecința desființării parțiale a titlului de proprietate arătat în sensul înlăturării unei suprafețe de 800 mp situata în tarlaua 60, . titlul de proprietate a fost anulat parțial pentru suprafața de 800 mp din cei 1000 mp înstrăinați, însă . a înțeles să solicite în cadrul aceluiași proces si anularea actelor subsecvente deși știa înstrăinarea terenului către G. G. încă din data de 12 ian.2008 când i s-a comunicat situația juridica a terenului.
. investit instanța de judecata cu o noua cerere prin care a solicitat rectificarea cărții funciare nr.455 a localității Starchiojd în sensul radierii dreptului de proprietate al . suprafeței de 1000 mp tarlaua 60, . sau de proprietate asupra terenului arătat obținut, în opinia sa, prin hotărârile judecătorești menționate, prin sentința civila nr. 737/16.04.2013 Judecătoria Vălenii de M. a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Intimata a solicitat respingerea cererii de suspendare, întrucât motivul de suspendare prevăzut de disp. art. 244 alin.1c.p.c nu este obligatoriu pentru instanță, aceasta fiind obligata să verifice dacă dezlegarea pricinii atârna în tot sau în parte de existenta dreptului ce face obiectul dosarului arătat anterior or, în cauza de față această condiție nu este îndeplinită, suspendarea fiind solicitata pentru tergiversarea cauzei.
În al doilea rând apelanta reclamanta a pretins ca înscrierea în cartea funciara referitoare la imobilul în litigiu nu mai este în concordanta cu situația reala, ceea ce ar justifica admiterea cererii de rectificare, însa instanța de fond în mod corect a apreciat că situația reală a terenului este diferita de cea tabulară.
Astfel, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 253/27 ianuarie 2009 la Biroul Notarilor Publici Asociați M. G. si M. C. intimata este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 1000 mp situat în ., tarlaua 60, ./2, număr cadastral_, contractul nefiind desființat produce efecte si face dovada dreptului de proprietate.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Terenul în suprafața de 1000 mp situat în intravilanul com. Stachiojd ., tarlaua 60, ./2, număr cadastral_ a fost proprietatea lui S. G. căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, prin titlul de proprietate nr._ din 27.11.2008 emis de Comisia Județeana P..
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 46/9.01.2009 la Biroul Notarilor Publici Asociați M. M. G. si M. C. moștenitorii lui S. G., respectiv S. C. si S. M. G. au înstrăinat terenul arătat, împreună cu un alt teren către G. G. si G. C., dreptul de proprietate fiind intabulat în Cartea funciara nr.457 prin încheierea nr.64/13.01.2009 a Biroului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Văleni, iar ulterior aceștia, din urmă, au vândut terenul către . prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 253/27 ianuarie 2009 la Biroul Notarilor Publici Asociați M. M. G. si M. C..
Prin încheierea nr.701/13.02.2009 a Biroului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Văleni dreptul de proprietate asupra terenului a fost intabulat in cartea funciară nr.455 a unității administrativ teritoriale Starchiojd, astfel că în baza acestui contract . a devenit proprietara terenului in suprafața de 1000 mp situat în intravilanul com. Stachiojd,., tarlaua 60,./2, număr cadastral_.
Art. 34 din Legea 7/1996 în forma în vigoare la data intabulării, prevede că: orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrisurilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
Apelanta a solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară nr. 455 a localității Starchiojd, jud. P., în sensul de a se dispune radierea dreptului de proprietate al pârâtului si intabularea dreptului de proprietate al S.C. F. P., obținut prin sentința civilă nr. 757 din 3 aprilie 2012 a Judecătoriei Vălenii de M..
Din lecturarea sentinței invocate rezultă că s-a anulat în parte titlul de proprietate nr._/27.11.2008 în ceea ce privește suprafața de 800 mp. teren,suprafață care se suprapune în totalitate cu cea de 1000 mp. reconstituită în favoarea pârâților, situat în . a se face nicio mențiune cu privire la contractele de vânzare încheiate ulterior emiterii acestui titlu de proprietate și în considerarea acestuia, a căror legalitate nu a făcut obiectul cauzei.
Corect instanța fondului a reținut că doctrina și practica judiciară au arătat, în majoritatea cazurilor, în interpretarea art.34, că rectificarea cărții funciare se poate dispune numai dacă printr-o hotărâre irevocabilă s-a constatat anterior (sau concomitent) că situația juridică reală actuală a imobilului nu mai concordă cu înscrierea în cartea funciară, respectiv că pentru a se dispune rectificarea era necesar ca actul juridic care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei în cartea funciară, contract autentic de vânzare-cumpărare, să fi fost anulat sau declarat nul printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, ceea ce nu este cazul, acțiunea fiind promovată după pronunțarea sentinței.
Altfel, acel contract își produce în continuare efectele, iar înscrierea în cartea funciară corespunde realității.
Anularea titlului de proprietate al înstrăinătorului inițial al terenului, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nu produce efectul anulării tuturor actelor subsecvente de drept, fiind necesară o hotărâre judecătorească prin care să se constate incidența unuia din cazurile de nulitate absolută.
Ca atare, devreme ce contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 253/27 ianuarie 2009 la Biroul Notarilor Publici Asociați M. M. G. si M. C. nu a fost anulat, cererea de rectificare carte funciară este neîntemeiată fiind corect respinsă de instanța fondului.
Concluzionând, pentru toate considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art.296 c.pr.civ. va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art.274 c.pr.civ. va obliga apelanta să plătească intimatei 2480 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta – reclamantă . C. DE C. VĂLENII DE M., cu sediul în Vălenii de M., .. 29, județ P., împotriva sentinței civile nr. 737/16.04.2013 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimata – pârâtă ., cu sediul în Păulești, pct. Movila Vulpii – DN 1 Ferma 3, nr. 1045 A, județ P., ca nefondat.
Obligă apelanta să plătească intimatei 2480 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 24.10.2013.
Președinte, Judecător,
C.-A. M. G. M.
Grefier,
M. - D. B.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red./dact/ M.G./2ex/06.12.2013.
d.f._
j.f.B. D. C.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 18-09-2013, Tribunalul PRAHOVA | Fond funciar. Decizia nr. 1381/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








