Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1346/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1346/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 1346/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVASECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1346
Ședința publică din data de 16.10.2013
Președinte: Ș. O.-C.
Judecător: P.-A. A.
Judecător: M. C.-A.
Grefier: N. L.-E.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentele-reclamante T. R. și L. I., cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură C. V., cu sediul în C., .. 12, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2597/13.09.2010, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. A. T. A MUNICIPIULUI C., P. PRIMAR, cu sediul în C., ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă la cele două strigări ale cauzei reprezentantul recurentelor-reclamante, avocat C. V., lipsind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 1133 lei, conform chitanței nr._(2)/8.02.2011, și timbru judiciar, în valoare de 5 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost repus pe rol în vederea continuării judecății, urmare soluționării de către Curtea de Apel Ploiești a excepției de nelegalitate a HG nr. 1359/2001, invocată de recurentele-reclamante, după care
Tribunalul, constatând că motivul suspendării dispusă prin încheierea de ședință din data de 09.02.2011 nu mai subzistă, dispune repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății.
Apărătorul recurenteo-reclamante, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Apărătorul recurentelor-reclamante, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, având în vedere că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevăd că fac parte din domeniul public sau privat al statului bunurile dobândite în baza unui titlu de proprietate valabil, iar disp. art. 8 din Legea nr. 213 coroborat cu art. 7 lit. e din același act normativ prevăd că terenul trebuie să treacă în proprietatea statului printr-o Hotărâre a Consiliului Local, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, întrucât intimata-pârâtă a arătat prin întâmpinarea formulată că terenul a trecut în domeniul său prin inventariere, modalitate care nu se regăsește printre cele prevăzute de lege ca și modalitate de trecere a bunurilor în domeniul statului, însă, cu toate acestea, instanța de fond menționează că terenul în litigiu a trecut în domeniul statului printr-o Hotărâre de Guvern, hotărâre care, însă, atestă trecerea domeniul public al unei unități teritorial administrative. În ceea ce privește fondul cauzei, urmează a se observa că instanța de fond face un artificiu, în sensul că apreciază că aurul confiscat de stat autorului reclamantelor (aur care a fost recuperat de reclamante(, a fost preluat de stat în mod abuziv, însă terenul a fost preluat în mod legal, fără a avea în vedere că accesoriu urmează principalul, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civile de față, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamantele T. R. și L. I. au chemat in judecata U. A. T. M. C., prin Primar, formulând acțiune în revendicare imobiliară asupra trenului în suprafață de 97,50 mp situat in C., .. 11, jud. Prahova, prin compararea titlurilor de proprietate scrise deținute de ambele părți.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat ca tatăl acestora, I. D. Bartes, a cumpărat în baza actului de vânzare din 9.10.1946, un teren în suprafață de 97,50 mp, situat in C., Calea Doftanei, nr. 11, jud. Prahova, fosta I. C. B. nr. 11, apoi .. 11, iar mama acestora, D. M. un teren în suprafață de 702,50 mp situat la aceeași adresă.
Reclamantele au mai precizat că prin sentința penala nr. 1811/1947, tatăl lor a fost condamnat la 5 ani închisoare in baza Legii 284/1947 pentru infracțiunea de deținere de metale prețioase și la pedeapsa complementară a confiscării averii, inițial prin aceeași sentința penală confiscându-se întreg terenul, în suprafață de 800 mp, iar ulterior, prin sentința civilă nr. 176/21.01.1960 a fost scos de sub sechestru terenul proprietatea mamei reclamantelor, în suprafață de 702,50 mp.
S-a mai susținut că la data de 28.02.1970, Consiliul Popular al orașului C. a preluat de la autorul reclamantelor terenul in suprafață de 97,50 mp, conform procesului verbal întocmit cu acea ocazie.
Au mai arătat reclamantele ca sunt singurele moștenitoare ale defuncților I. D. B., tatăl acestora, decedat la 29.12.1988, și D. Bartes M., mama, decedată la data de 03.04.1996, urmând a se compara titlul lor de proprietate cu titlul pârâtei si a se constata că primul este mai bine caracterizat, întrucât legea în baza căreia statul comunist și-a întemeiat dreptul de a prelua acest teren a fost abrogata și, pe cale de consecință, titlul statului nu mai exista..
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 si 1174 Cod. civ.
In dovedirea acțiunii reclamantele, au depus in copie la dosar: actul de vânzare din 9.10.1946 (f. 6,7), schița de plan (f. 8), sentința penală nr. 1811/1947 (f. 9-12), sentința civilă nr. 176/21.01.1960 (f. 13-14), procesul verbal de preluare din 28.02.1970 (f. 15), certificate de deces ale părinților (f. 16-17), certificatul de moștenitor nr. 708/1996 emis de pe urma defunctei D. Bartes M. (f. 18-19).
Pârâta a formulat intampinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vederea că imobilele preluate abuziv de stat au făcut obiectul unor legi speciale de reparație (Legea 18/1991, Legea 1/2000, Legea 10/2001, Legea 247/2005), iar reclamantele au avut posibilitatea de a urma procedura specială instituită de acestea, dar nu au formulat cerere in acest sens .
P. încheierea din data de 3.06.2009, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, reținând ca admiterea acestei excepții ar echivala cu incălcarea dreptului reclamantelor de acces la o instanță, astfel cum acesta este garantat de art. 1 din Constituția României și de art. 3 C. civ., dar și de art. 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în lumina jurisprudenței Curții conturată în cauza C. împotriva României, cauza P. împotriva României și Strain impotriva României.
In cauza au fost încuviințate, la solicitarea reclamantelor, probele cu înscrisuri si expertiză topografică, iar la solicitarea pârâtei, proba cu înscrisuri.
P. sentința civilă nr. 2597/13.09.2010 Judecătoria C. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamante.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că tatăl reclamantelor, I. D. Bartes, a dobândit în baza actului de vânzare din 9.10.1946, un teren în suprafață de 97,50 mp, situat in C., Calea Doftanei, nr. 11, jud. Prahova, iar mama acestora, D. M., un teren in suprafață de 702,50 mp, situat la aceeași adresă.
Fiind condamnat prin sentința penală nr. 1811/1959 la 5 ani închisoare în baza Legii 284/1947, pentru infracțiunea de deținere de metale prețioase și la pedeapsa complementara a confiscării averii, inițial tatălui reclamantelor i s-a confiscat întreg terenul în suprafață de 800 mp, iar ulterior, prin sentința civila nr. 176/21.01.1960, a fost scos de sub sechestru terenul proprietatea mamei reclamantelor, in suprafață de 702,50 mp.
Instanța de fond a mai reținut că la data de 28.02.1970 Consiliul Popular al orașului C. a preluat de la autorul reclamantelor terenul în suprafață de 97,50 mp, conform procesului verbal întocmit cu acea ocazie(f. 15 dosar fond).
În cuprinsul raportului de expertiza topografică efectuat în cauză (f. 48,49) se arată că terenul revendicat de către reclamante este cuprins între terenul de 702,5 mp si ., o porțiune din acesta, in suprafață de 33 mp pe conturul 3,4,5,6 fiind liberă, iar o porțiune in suprafață de 65,5 mp pe conturul 5,6,B,A, fiind ocupata de trotuarul străzii publice.
Din nota interna nr. 7560/21.04.2010 a serviciului ADPP din cadrul Primăriei mun. C. (f. 61) și planul de situație anexă (f. 72) reiese, însă, că nu numai terenul in suprafață de 65,5 mp pe conturul 5,6,B,A, ocupat de trotuarul străzii publice, face parte din domeniul public al mun. C., ci și porțiunea in suprafață de 33 mp pe conturul 3,4,5,6 care aparține tot domeniului public al pârâtei. Așadar, întreg terenul revendicat aparține domeniului public al municipiului C..
Potrivit art. 11 alin 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, iar potrivit alin 1 lit. b) din același act normativ, ele nu pot fi supuse executării silite și asupra lor nu se pot constitui garanții reale.
Reclamantele făcând trimitere la dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea 213/1998, au învederat că terenul revendicat nu a intrat in proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, pentru a putea face parte din domeniul public al municipiului C., întrucât nu exista nici o hotărâre a Consiliului Local de trecere a terenului din domeniul privat al unității administrativ teritoriale, în domeniul public al acesteia, astfel cum prevăd dispozițiile art. 8 raportat la art. 7 lit. e) din Legea nr. 213/1998.
Instanța de fond a mai menționat că pârâta a arătat că terenul în litigiu ar fi trecut in momentul confiscării direct in proprietatea statului, întrucât la data respectivă nu exista delimitare intre proprietatea de stat si cea a unității administrativ teritoriale, în prezent terenul fiind deținut in domeniul public al municipiului C. în baza HG 1359/2001 privind atestarea domeniului public al jud. Prahova, precum si al municipiilor, orașelor si comunelor din jud. Prahova, modificata prin HG 1604/2009.
S-a apreciat că, având in vedere dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea 213/1998, instanța de drept comun nu este competentă a se pronunța asupra legalității inventarierii acestui teren in domeniul public al mun. C., ci instanța de contencios administrativ. De altfel, reclamantele nici nu au formulat o astfel de acțiune, prin care să conteste legalitatea HG 1359/2001si a HG 1604/2009 de modificare a acesteia.
Revenind la dispozițiile art. 6 din Legea 213/1998 care instituie principiul potrivit căruia fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22decembrie 1989, dacă ele au intrat in proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor in vigoare la data preluării lor de către stat, instanța de fond a reținut că titlul de proprietate al pârâtei îl constituie sentința penală nr. 1811/1959, dar confiscarea terenului nu a fost dispusa in temeiul Legii 284/1947, ci în baza art. 25 alin. 6 din Codul Penal în vigoare la acea dată.
P. urmare, instanța de fond a concluzionat că titlul statului apare ca valabil, întrucât preluarea abuziva la care se referea Legea 591/2004 vizează, printre altele, doar confiscarea aurului și a monedelor de plată străine, nu și a terenurilor persoanelor condamnate în temeiul Legii 284/1947, pentru deținere de metale prețioase.
F. de aceste considerente și având în vedere că întreg terenul revendicat de către reclamante aparține în prezent domeniului public al mun. C., beneficiind de regimul special instituit de Legea 213/1998, instanța de fond a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamante ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele T. R. si L. I. solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a hotărârii atacate și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecata.
Reclamantele au invocat, pentru început, în baza art. 4 din Legea 554/2004 excepția de nelegalitate a HG nr. 1359/2001, pentru următoarele considerente.
Astfel, s-a susținut că HG 1359/2001 cuprinde un singur articol, care prevede că „se atestă apartenența la domeniul public al comunelor din județul Prahova a bunurilor cuprinse în anexele Prahova, precum și al municipiilor, orașelor”. Referitor la terenul revendicat de către reclamante, pentru ca acesta să facă obiectul acestui act normativ, în prealabil trebuia să treacă în proprietatea publica a pârâtei, respectiv municipiul C.. În conformitate cu art. 8 alin. 1 din Legea 213/1998, republicată, acest teren trebuia să treacă din domeniul privat ai pârâtei în domeniul public al acesteia prin hotărâre a Consiliului Local (art. 7 lit. e din Legea 213/1998). În baza hotărârii emise de către Consiliul Local, HG 1359/2001 atestă trecerea terenului in domeniul public, cu alte cuvinte se confirmă domeniul public al pârâtei.
În cauza de față, pârâta a susținut în ședința de judecată că o astfel de hotărâre emisă de către consiliul local prin care acest teren a trecut in proprietatea publica nu există și trecerea în domeniul public al pârâtei s-a făcut în baza Legii 213/1998, prin inventariere.
În această situație, HG 1359/2001 apare ca fiind nelegal, deoarece nu poate să ateste, să confirme ceva care nu există. Conform art. 6 din Legea 213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă ele au intrat în proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției.
De aici se poate trage concluzia ca HG 1359/2001 atestă numai bunurile care au intrat în domeniul public în baza unui titlu valabil cu respectarea art. 7 din Legea 213/1998 care enumera in mod expres modurile de dobândire a proprietății publice, ori acest teren nu a intrat in baza unui titlu legal in proprietatea publica a pârâtei, deci nu poate fi atestat sau confirmat de HG 1359/2001 .
În concluzie, reclamantele au susținut că terenul revendicat de către acestea nu a trecut in proprietatea publică a pârâtei, deoarece nu există o hotărâre a Consiliului Local emisa in acest sens, si drept urmare, HG 1359/2001 apare ca fiind nelegal, confirmând ceva care nu există.
Cum instanța de fond și-a motivat în exclusivitate hotărârea prin care le-a fost vătămat în mod foarte grav dreptul de proprietate, pe baza acestui act normativ, reclamantele au solicitat instanței de recurs sesizarea prin încheiere motivată a Curții de Apel Ploiești, Secția C. A., dispunând suspendarea prezentei cauze.
Pe fondul cauzei, reclamantele au criticat modul în care instanța de fond a interpretat actul juridic dedus judecații schimbându-i în mod greșit interesul ducând astfel la pronunțarea unei soluții netemeinice si nelegale. Pârâta a învederat instanței de fond ca acest teren a intrat in proprietatea publica „în baza Legii 213/1998, prin inventariere”.
Instanța de fond, deși face vorbire în considerentele sentinței despre faptul că reclamantele au arătat ca acest teren nu a intrat in proprietatea publica a pârâtei, deoarece nu a fost emisa o hotărâre a Consiliului Local, in sensul art. 8 raportat la art. 7 lit. e din Legea 213/1998, susține în mod eronat că acest teren a intrat totuși in proprietatea publica a pârâtei in baza HG 1395/2001. Reclamantele au susținut că nu înțeleg cum a ajuns instanța de fond la această concluzie, când HG 1395/2001 atestă domeniul public al pârâtei, dar nu îl și creează, nu îl înființează.
De asemenea, s-a precizat că instanța de fond a trecut cu multă ușurință peste prevederile art. 7 din Legea 213/1998, în care legiuitorul și-a manifestat în mod imperativ intenția de a enumera modurile de dobândire a proprietății publice, cel indicat de către instanța de fond neregăsindu-se printre acestea.
Un al doilea motiv de recurs invocat de reclamante se referă la faptul că instanța de fond trece Ia analizarea titlului de proprietate privată al statului sub aspectul valabilității acestuia, deși nu a fost investită de către reclamante cu o astfel de cerere. D. în cazul când ar fi existat un capăt de cerere prin care se solicita constatarea nulității acestui titlu, instanța de fond se putea pronunța asupra valabilității titlului.
Cererea de chemare in judecată având drept obiect revendicare imobiliară prin compararea titlurilor de proprietate ale pârtilor, instanța de fond trebuia sa le examineze conform principiului titlului este mai bine caracterizat și să dea câștig de cauza titlul care se încadrează mai bine în soluțiile consacrate in jurisprudență: care are data mai veche care a fost transcris mai întâi, care provine de autorul a cărui drept este mai preferabil, etc.
S-a mai afirmat că instanța de fond a reținut că „titlul de proprietate al pârâtei îl constituie sentința penală nr. 1811/1959” și că „titlul statului apare ca valabil". Reclamantele au susținut că nu este posibil ca după ce au trecut două decenii în decursul cărora statul (puterea legislativa) a căutat să diminueze sau să înlăture pe cât posibil abuzurile regimului comunist, ca urmare a actelor normative comuniste și anticonstituționale prin emiterea de noi acte normative cu caracter sancționator si reparator, o instanța de judecată să considere o sentință penală pronunțată în baza unei legi considerate anticonstituțională și drept urmare, abrogată, ca fiind valabilă.
Raționamentul total greșit al instanței de fond continuă și atunci când consideră că numai confiscarea aurului și a monedelor de plată străine in Legii 284/1947 este considerata o preluare abuzivă, în timp ce confiscarea terenului autorului lor este legală, deoarece a fost dispusa in baza Codului Penal în vigoare la acea dată și nu în baza Legii 284/1947. Instanța de fond nu face distincție intre pedeapsa principală și măsurile complementare. Confiscarea terenului apare ca măsura complementară a pedepsei aplicate pentru infracțiunea de deținere de metal prețios (aur) și urmează soarta pedepsei principale, conform principiului accesoriul urmează principalul. Ori, dacă infracțiunea a fost abrogata și prin acte normative emise după 1989 s-a dispus că aceste preluări au fost abuzive și că se pot restitui toate bunurile ce au făcut obiectul acestei infracțiuni, înseamnă că aceeași soarta trebuie sa o aibă și măsurile complementare, respectiv cea a confiscării acestui teren de la autorul subsemnatelor.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 28.10.2010 sub același număr de dosar, nr._ .
Pârâtul mun. C., prin primar, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că în mod corect Judecătoria C., analizând actele si lucrările dosarului, a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare formulata de reclamante, privind terenul în suprafața de 97,50 mp, situat în C., Calea Doftanei, nr. 11, jud. Prahova, prin compararea titlurilor de proprietate scrise deținute de părți.
Astfel, așa cum a arătat în fața instanței de fond, atât oral, cât și prin notele scrise depuse, pârâtul a susținut că terenul în litigiu se afla în proprietatea municipiului, în domeniul public și în administrarea Consiliului Local al municipiului C., așa cum se arata și în raportul de expertiza ing. I. N..
Pe lângă faptul ca acest teren este proprietatea municipiului, fiind de utilitate publică, are și folosință publică, fiind trotuar, spațiu verde, neputând fi restituit în natură.
Terenul în litigiu a trecut din momentul confiscării direct în proprietatea statului, întrucât la acea dată nu exista delimitarea dintre proprietatea de stat și cea a unității administrativ-teritoriale.
Pârâtul a mai susținut că juridic, terenul în cauză a devenit proprietatea municipiului, prin efectul Legii 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, fiind obligați să inventarieze bunurile prevăzute în anexele la acea lege în domeniul public.
Astfel, pârâtul a arătat că în prezent deține terenul în baza HG 1359/2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum si al municipiilor, orașelor si comunelor județului Prahova, modificată și completată prin HG 1604/2009, hotărâre care a avut la baza HCL 85/1999 privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului C., hotărâre adoptată ca urmare a intrării in vigoare a Legii 213/1998, lege care, conform anexelor la aceasta, stabilește bunurile ce fac parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale.
Pârâtul a mai precizat că niciodată bunurile inventariate in domeniul public al unității administrativ-teritoriale nu au fost in proprietate privată. De aceea, nu a mai fost nevoie sa se emită o hotărâre de consiliu de trecere din domeniul privat în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, așa cum eronat susțin recurentele, deoarece inventarierea si delimitarea terenului s-a făcut prin aceasta lege.
P. încheierea pronunțată la data de 09.02.2011 Tribunalul Prahova, în baza art. 4 alin. 1, cu referire la art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004, a dispus sesizarea Curții de Apel Ploiești în vederea soluționării excepției de nelegalitate a HG 1359/2001, invocată de recurente, și, totodată, suspendarea judecății recursului până la soluționarea acestei excepții.
La data de 23.07.2013, la sesizarea Curții de Apel Ploiești, s-a dispus citarea părților în vederea repunerii cauzei pe rol și continuarea judecății recursului, având în vedere că excepția de nelegalitatea fost soluționată în mod irevocabil, prin respingerea acesteia.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de către recurentele-reclamante, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041 C.proc.civ., tribunalul constată că aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În ce privește cererea prealabilă, invocată de reclamante prin recursul declarat, respectiv excepție de nelegalitate a prevederilor HG 1359/2001, tribunalul constată că prin sentința nr. 41/08.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, a fost respinsă ca neîntemeiată această excepție.
Se mai reține că în mod corect instanța de fond a stabilit situația de fapt dedusă judecății, în sensul că autorul reclamantelor, I. D.-Bartes, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 97,50 mp, situat în mun. C., Calea Doftanei, nr. 11, jud. Prahova, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 09.10.1946. P. sentința penală nr. 1811/21.11.1959, pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului C. în dosarul nr. 5691/1959, autorul reclamantelor a fost condamnat în baza prevederilor Legii 284/1947, dispunându-se, totodată, și confiscarea averii personale a acestuia, astfel că prin procesul-verbal încheiat la data de 28.02.1970 terenul respectiv a fost preluat de municipiul C..
Așadar, potrivit dispozitivului sentinței penale menționate anterior, nr. 1811/21.11.1959, temeiul de lege în care s-a efectuat această preluare, considerată abuzivă de către reclamante, a fost art. 25 alin. 6 din Codul Penal, în forma în vigoare la acel moment. Nu pot fi reținute susținerile reclamantelor, subsumate celui de-al doilea motiv de recurs, în sensul că statul ar fi preluat acest teren cu un titlu care nu este valabil.
Acest imobil (teren în suprafață de 97,50 mp) nu a fost preluat în baza prevederilor Legii 284/1947, atâta timp cât dispozițiile acelei legi stabileau confiscarea doar a obiectelor din aur, precum și a valutelor străine.
Conform art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea 10/2001, în înțelesul Legii 10/2001, prin imobile preluate abuziv se înțelege … orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificările si completările ulterioare.
P. urmare, cum în mod corect a observat și instanța de fond, această suprafață de teren ce a aparținut autorului reclamantelor a fost preluată cu un titlu valabil, iar ceea ce ar fi trebuit, în realitate, să facă obiectul analizei instanței de fond, ar fi fost verificarea dacă această preluare a fost abuzivă sau nu.
În consecință, fiind vorba despre un imobil trecut în patrimoniul statului în perioada reglementată de Legea 10/2001 (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), tribunalul constată că în cauză erau incidente dispozițiile legii speciale de reparație, respectiv Legea 10/2001.
Or, potrivit Deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, dispozițiile din legea specială se aplică cu prioritate în raport cu dreptul comun, respectiv prevederile art. 480 C. civ.
În legătură cu acest aspect, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a respins, însă, excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare, întemeiată pe prevederile dreptului comun, invocată de pârâtul mun. C., deoarece o asemenea acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., este admisibilă în principiu, prin raportare la dispozițiile constituționale și convenționale privind garantarea liberului acces la justițiepentru a pretinde și, eventual, obține recunoașterea dreptului de proprietate, însă această acțiune în revendicare pe dreptul comun trebuie analizată și din perspectiva dispozițiilor legii speciale (Legea 10/2001) derogatorie sub anumite aspecte de la dreptul comun.
Luând în considerare și cele menționate în cuprinsul Deciziei 33/2008 pronunțată de ICCJ, Secțiile Unite, tribunalul mai constată că această lege specială, Legea 10/2001, a suprimat posibilitatea recurgerii la dreptul comun în materia revendicării/restituirii de bunuri, în cazul în care se pretinde că preluarea, fie ea cu titlu ori fără titlu, a fost una abuzivă, reglementând, în același timp, o procedură specială care a permis cetățeanului să se adreseze instanței de judecată pentru recunoașterea drepturilor și intereselor sale legitime.
Așadar, doar persoanele care erau exceptate de la procedura specială instituită de Legea 10/2001 puteau formula acțiuni în revendicare pe calea dreptului comun, pe considerente de tratament nediscriminatoriu și egal în cadrul aceleiași categorie de persoane, care invocă împrejurări de fapt și de drept similare și care urmăresc același scop, respectiv restituirea unor bunuri preluate de Statul Român în perioada 1945-1989.
Cu alte cuvinte, tribunalul apreciază că, atâta timp cât reclamantele nu au uzitat de prevederile Legii 10/2001, nu au formulat notificare adresată instituției deținătoare a bunului revendicat, nu au solicitat unei instanțe de judecată constatarea nevalabilității titlului deținut de stat, acestea au pierdut dreptul de a-și valorifica pretențiile în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.
Referitor la primul motiv de recurs, tribunalul reține că aceste critici vizând modalitatea reglementării trecerii terenului în litigiu în proprietatea publică a Unității A. Teritoriale (UAT) mun. C., au fost analizate și în cadrul dosarului în care s-a soluționat excepția de nelegalitate, iar în considerentele sentinței irevocabile pronunțate în acea cauză s-a arătat că acest teren este proprietatea municipiului, de utilitate publică, are și folosință publică, fiind inventariat ca făcând parte din domeniul public urmare a aplicării Legii 213/2008, care a obligat UAT să inventarieze acele categorii de bunuri din anexele prevăzute de lege.
În plus, aceeași hotărâre judecătorească irevocabilă a mai constatat și existența unei hotărâri a consiliului local de trecere a terenului în proprietate publică, adoptată urmare a intrării în vigoare a Legii 213/2008.
În consecință, tribunalul constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a respins acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun (art. 480 C. civ.), cu privire la terenul în suprafață de 97,50 mp, situat în mun. C., Calea Doftanei, nr. 11.
P. urmare, în raport de toate aceste considerente, tribunalul va respinge recursul declarat de recurentele-reclamante T. R. și L. I. împotriva sentinței civile nr. 2597/13.09.2010, pronunțată de Judecătoria C., ca fiind nefondat.
De asemenea, în baza art. 274 C.proc.civ., tribunalul va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante T. R. și L. I., cu domiciliul ales la CABINETUL DE AVOCATURĂ C. V., cu sediul în C., .. 12, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2597/13.09.2010, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. A. T. A MUNICIPIULUI C., P. PRIMAR, cu sediul în C., ., jud. Prahova, ca fiind nefondat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 16.10.2013.
Președinte, Judecători,
Ș. O.-C. P.-A. A. M. C.-A.
Grefier,
N. L.-E.
Red. O.C.Ș.
2 ex/27.02.14
d. f._ Judecătoria C.
j. f. E. M.-L.
Operator de date cu caracter personal notificare nr. 5595
| ← Validare poprire. Decizia nr. 445/2013. Tribunalul PRAHOVA | Succesiune. Decizia nr. 1350/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
