Reziliere contract. Decizia nr. 552/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 552/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 552/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 552
Ședința publică din data de 16.04.2014
Președinte: Ș. O.-C.
Judecători: M. C.-A.
P.-A. A.
Grefier: N. L. E.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAȚIA S. S. C. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., nr. 46, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/12.12.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ASOCIAȚIA DE LOCATARI .>, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, și intimații-pârâți I. L. C., I. C. și I. R. N., domiciliați în Ploiești, ., ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești în dosarul nr._, la data de 23.10.2013, reclamanta Administrația S. S. C. Ploiești a formulat cerere completare/lămurire a înțelesului dispozitivului sentinței civile nr. 6402/31.05.2011.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că instanța pronunțând sentința civilă mai sus menționată a dispus „obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 281 lei reprezentând chirie și 17 lei majorări de întârziere aferente perioadei 01.04._11, sumă ce va fi actualizată până la data plății efective.
Reclamanta a precizat că, în faza de executare silită, s-a confruntat cu probleme privind recuperarea sumelor reprezentând chirie și penalități, aferente perioadei 21.03.2011 până la evacuarea acestora din locuința socială.
În consecință, reclamanta a solicitat admiterea cererii, iar pe cale de consecință să se dispună „ obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 281 lei din care 264 lei reprezentând chirie și 17 lei majorări de întârziere aferente perioadei de 01.04._11, și în continuare până la punerea în executare efectivă a sentinței Judecătorești”.
Anexat cererii, a fost depus în xerocopie contractual de închiriere nr. 3281/15.04.2008.
Prin sentința civilă nr._/12.12.2013, Judecătoria Ploiești a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 6402/2011 a aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că cererea petentei este neîntemeiată, întrucât încuviințarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă exclusiv atunci când instanța a omis a se pronunța lăsându-l complet nesoluționat asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu sau asupra unei cereri conexe sau incidentale.
per a contrario, nu s-ar putea uza de procedura completării hotărârii atunci când instanța a soluționat un capăt de cerere ori o cerere conexă sau incidentală, acordând autorului cererii o sumă de bani mai mică decât cea pretinsă, ori în genere mai puțin decât partea a cerut, sau ca în cazul în speță da a schimba date care țin de fondul cauzei.
Din dispozitivul sentinței mai sus menționate, instanța de fond a considerat că, asupra capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 281 de lei explicând în detaliu ce reprezintă această sumă și până când urmează să fie actualizată.
În ceea ce privește lămurirea dispozitivului hotărâri, prima instanță a constatat că aceasta cuprinde date care permit executarea ei, astfel că nu se impune completarea cu alte argumente în sprijinul celor dispuse.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta –reclamantă Administrația S. S. C. Ploiești, arătând că este nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii de recurs, petenta a învederat că prima instanța, cu rea credința, a respins cererea motivând ca dispozitivul sentinței nr. 6402/7.06.2011, explica in detaliu ce reprezintă aceasta suma si pana când urmează sa fie actualizata. În ceea ce privește lămurirea dispozitivului hotărârii, instanța a constatat faptul ca aceasta cuprinde date care permit executarea ei, astfel ca nu se impune completarea cu alte argumente in sprijinul celor dispuse.
In baza dispozițiilor art. 6 alin. penultim, art. 8 alin 2 din contractul de închiriere nr. 3281/15.04.2008, art. 25 din Legea nr. 114/1996, precum si art. 1831 alin 2 din Codul Civil, chiriașul este obligat la plata chiriei prevăzute in contractul de închiriere, până la data executării efective a hotărârii de evacuare/ eliberării efective a locuinței.
Recurenta a susținut că, in faza de executare silita, s-a confruntat cu probleme privind recuperarea sumelor reprezentând chirie si penalități, pana Ia data eliberării efective a locuinței, întrucât executorul judecătoresc înțelege prin" actualizare" decât prin rata inflației, si nu actualizarea debitului cu chiria si penalitățile aferente pana la data evacuării efective.
Prin cererea de completare/lămurire a înțelesului dispozitivului sentinței civile nr. 6402/31.05.2011, s-a solicitat ca instanța sa dispună: "obliga parații la plata către reclamanta Administrației S. S. C. Ploiești a sumei de 281 lei din care 264 lei reprezentând chirie si 17 lei majorări de întârziere aferente perioadei 1.04._11, si in continuare pana la punerea in executare efectiva a sentinței judecătorești".
In consecința, recurenta-petentă a solicitat să se dispună admiterea recursului, iar, pe fond, admiterea cererii, astfel cum a fost formulata.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar, iar intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinări și nici nu s-au prezentat în fața instanței de control judiciar la termenul de judecată.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de petentă, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Prima instanță a interpretat și aplicat, în mod corect, prevederile art. 2812 Cod procedură civilă, ce statuează că, dacă prin hotărârea dată, instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de15 zile de la pronunțare.
Așa cum s-a statuat, în mod unitar, în jurisprudența și în literatura juridică, completarea hotărârii este admisibilă numai în caz de minus petita, atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unei cereri principale sau accesorii ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, fără ca, uzând de procedura instituită de art. 2812 Cod procedură civilă, partea interesată să poată solicita și obține rejudecarea în fond a pricinii.
Or, prin sentința civilă nr. 6402/07.06.2011, Judecătoria Ploiești s-a pronunțat asupra celui de-al doilea capăt al acțiunii introductive formulate de Administrația S. S. C. Ploiești, în sensul că a obligat pârâții la plata sumei de 281 lei, din care 264 lei reprezentând chirie și 17 lei majorări de întreținere aferente perioadei 01.04.2010 – 21.03.2011, sumă ce se va actualiza până la data plății efective.
Este adevărat că, prin cererea de chemare în judecată, petenta-reclamantă solicitase obligarea pârâților la plata chiriei restante până la punerea în executare efectivă a hotărârii judecătorești, însă, faptul că instanța de fond i-a obligat la plata unei sume mai mici nu întrunește condițiile ipotezei reglementate de textul legal analizat, respectiv nepronunțarea asupra unui capăt de cerere, pentru a putea fi apreciată ca omisiune.
În consecință, față de situația creată prin felul în care instanța de fond s-a pronunțat asupra celui de-al doilea capăt al acțiunii reclamantei, această parte nemulțumită avea deschisă calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr. 6402/07.06.2011, iar nu calea cererii de completare sau a cererii de lămurire a dispozitivului hotărârii.
De altfel, potrivit precizărilor de mai sus, cererea de completare a hotărârii putea fi formulată în același termen în care petenta-reclamantă putea declara recurs împotriva hotărârii judecătorești inițiale, adică 15 zile de la comunicare, operațiune realizată la 16.08.2011, conform dovezii aflate la fila 113 din dosarul primei instanțe. În aceste condiții, cererea dedusă spre soluționare a fost exercitată oricum cu depășirea termenului legal, după ce a intervenit sancțiunea decăderii petentei-reclamante din dreptul la formularea unei asemenea pretenții.
Față de toate considerentele arătate, în baza art. 312 alin. (1) cu aplicarea art. 2812 și art. 2811 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de petentă împotriva sentinței civile nr._/12.12.2013 a Judecătoriei Ploiești, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAȚIA S. S. C. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., nr. 46, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/12.12.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ASOCIAȚIA DE LOCATARI .>, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, și intimații-pârâți I. L. C., I. C. și I. R. N., domiciliați în Ploiești, ., ., jud. Prahova, ca fiind nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 aprilie 2014.
Președinte, Judecători,
Ș. O.-C. M. C.-A. P.-A. A.
Grefier,
N. L. E.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red. /Tehnored. P.A.A.
2 ex/05.05.2014
D.F. nr._ – Judecătoria Ploiești
J. F. D. I.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 262/2014. Tribunalul PRAHOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 583/2014. Tribunalul... → |
|---|








