Acţiune în constatare. Decizia nr. 259/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G. R.

Judecător Z. K.

Grefier E. P.

Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelanta-pârâtă M. S. M. PRIN PRIMAR, cu sediul în S. M., P-ța 25 Octombrie, jud.S. M., împotriva Sentinței civile nr.4679/09.12.2014, pronunțată de Judecătoria S. M., în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimații-reclamanți N. V. și N. M., domiciliați în com.Vetiș, .-7, jud. S. M., cu domiciliul procedural ales în S. M., ..30, jud.S. M., reprezentați convențional de Asztalos & C. Sparl, societate profesională de avocați, cu sediul situat în S. M., ..30, jud.S. M., având ca obiect acțiune în constatare.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 19.05.2015, când susținerile părților prezente au fost consemnate în acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de 28.05.2015, și apoi la data de azi;

INSTANȚA

DELIBERÂND

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4679/09.12.2014 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria S. M. a admis acțiunea formulată de reclamanții N. V. [_] și N. M. [_], în contradictoriu cu pârâtul M. S. M. prin PRIMAR și, în consecință: a constatat că reclamanții au dobândit, prin accesiune imobiliară artificială, proprietatea asupra construcției casă de locuit P+M în suprafață de 323 mp., edificată pe terenul identificat prin număr cadastral_, înscris în CF nr._ S. M., în suprafață de 1027 mp și potrivit documentației topografice avizată de OCPI S. M. cu nr._ din 10.12.2013 realizată de persoana autorizată Korponai C.L. R. care face parte integrantă din hotărârea atacată; a dispus întabularea în favoarea reclamanților a imobilului casă de locuit astfel dobândit în CF nr._ S. M. cu titlul accesiune imobiliară artificială potrivit celor menționate în alineatul precedent; a obligat pârâtul ca să plătească reclamanților suma de 7605 lei cheltuieli de judecată; a dispus comunicarea hotărârii apelate în 3 zile de la rămânerea irevocabilă a acesteia cu OCPI S. M. potrivit dispozițiilor art.35 al.5 din Legea nr.7/1996 respectiv în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a acesteia cu DGFP S. M. potrivit dispozițiilor art.77 ind.1 al.6 din Legea nr.571/2003.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că acțiunea formulată de reclamanți este fondată, starea de fapt fiind confirmată de probatoriul administrat în cauză și de temeiurile de drept incidente în speță.

Astfel, la dosar a fost probat în mod indubitabil atât prin înscrisuri, cât și prin proba cu martori – depozițiile martorilor C. M. și F. L. fiind atașate la filele 62-63 – de către reclamanți existența construcției casă de locuit P+M în suprafață de 323 mp., edificată pe terenul identificat prin număr cadastral_, înscris în CF nr._ S. M., în suprafață de 1027 mp și potrivit documentației topografice avizată de OCPI S. M. cu nr._ din 10.12.2013 realizată de persoana autorizată Korponai C.L. R. care face parte integrantă din hotărârea atacată, acest aspect nefiind infirmat de altfel nici de către pârât potrivit apărărilor formulate în cadrul întâmpinării și în mod oral de către reprezentantul său judiciar.

Ce a contestat la dosar pârâtul a fost legat de nelegalitatea modului de executare a construcției, invocându-se faptul că reclamanții au încălcat normele de autorizare a executării lucrărilor de construcții, respectiv dispozițiile art.1, 3, 24 și 26 ale Legii nr.50/1991, precum și ale art.6 din Normele Metodologice de aplicare ale Legii nr.50/1991.

Apărările pârâtului, potrivit susținerilor din alineatul precedent nu au relevanță în cauză și ca atare ele nu pot fi primite la dosar ca motive de respingere a acțiunii reclamanților, deoarece, pe de o parte, ele nu s-au concretizat la nivelul unei cereri reconvenționale de natură a constata nelegalitatea executării construcției antemenționate și, pe de altă parte, pentru că și dacă ar fi existat o asemenea cerere reconvențională se desprinde cu evidență din probele administrate de reclamanți faptul că aceștia au edificat construcția în cursul anului 2004, ceea ce atrage automat atât prescripția aplicării vreunei sancțiuni contravenționale potrivit dispozițiilor art.31 ale Legii nr.50/1991 dar și a celei penale potrivit dispozițiilor art.24 ale Legii nr.50/1991 coroborat cu dispozițiile art.154 al.1 lit.e Cod penal.

Cu toate astea, instanța a apreciat că reclamanții în mod justificat au susținut că în speță încălcările normelor Legii nr.50/1991 nu împiedică sub nicio formă din perspectiva dreptului civil constatarea existenței sau inexistenței dreptului de accesiune imobiliară artificială.

Probele administrate de reclamanți au demonstrat calitatea lor de proprietari asupra terenului pe care au edificat construcția supraedificatului din anul 2004 în conformitate cu dispozițiile art.480 Cod civ. 1864, respectiv art.555 Cod civ.actual, contractul de vânzare cumpărare încheiat de ei cu terțul vânzător V. A. I., evidențele de carte funciară și documentația topografică avizată de OCPI S. M. cu nr._ din 10.12.2013 realizată de persoana autorizată Korponai C.L. R. – filele 6-25 din dosar, justificând inclusiv amplasarea construcției pe terenul deținut de reclamanți.

Toate aceste probe au fost apreciate ca apte în a duce la soluționarea cauzei de față și în acest sens au și fost reținute la dosar potrivit dispozițiilor art.255 Cod proc.civ..

Din întregul ansamblu probator instanța a putut reține potrivit dispozițiilor art.482, 489 și 490 toate trei din Codul civil 1864 faptul că acțiunea reclamanților este întemeiată și în drept, iar prin efectul coroborat al acestor texte de lege cu starea de fapt mai sus menționată se poate constata că reclamanții au dobândit, prin accesiune imobiliară artificială, proprietatea asupra construcției casă de locuit P+M în suprafață de 323 mp., edificată pe terenul identificat prin număr cadastral_, înscris în CF nr._ S. M., în suprafață de 1027 mp și potrivit documentației topografice avizată de OCPI S. M. cu nr._ din 10.12.2013 realizată de persoana autorizată Korponai C.L. R. care face parte integrantă din hotărârea apelată.

Este evident că admisibilitatea capătului principal legat de accesiunea imobiliară artificială atrage automat și admisibilitatea capătului accesoriu prin care reclamanții au pretins conform dispozițiilor art.57 și 58 ambele din Legea nr.7/1996 a se dispune întabularea în favoarea lor a imobilului casă de locuit astfel dobândit în CF nr._ S. M. cu titlul accesiune imobiliară artificială potrivit celor menționate în alineatul precedent.

În cauză instanța a făcut aplicabilitatea unor dispoziții din codul civil vechi, întrucât acestea sunt efective încă datorită caracterului tranzitoriu impus de prevederile art.223 din Legea nr.71/2011 pentru aplicarea dispozițiilor noului cod civil, rațiuni incidente și față de tranzitorialitatea dispozițiilor din Legea nr.7/1996.

În consecință, instanța, în temeiul dispozițiilor art.482, 489 și 490 toate trei din Cod civ. 1864, a textelor de lege și a considerentelor de mai sus, a admis ca fondată acțiunea formulată de reclamanții N. V. [_] și N. M. [_] în contradictoriu cu pârâtul M. S. M. prin Primar, a constatat că reclamanții au dobândit, prin accesiune imobiliară artificială, proprietatea asupra construcției casă de locuit P+M în suprafață de 323 mp., edificată pe terenul identificat prin număr cadastral_, înscris în CF nr._ S. M., în suprafață de 1027 mp și potrivit documentației topografice avizată de OCPI S. M. cu nr._ din 10.12.2013 realizată de persoana autorizată Korponai C.L. R., care face parte integrantă din hotărârea apelată și a dispus întabularea în favoarea reclamanților a imobilului casă de locuit astfel dobândit în CF nr._ S. M. cu titlu accesiune imobiliară artificială potrivit celor menționate în alineatul precedent.

În temeiul art.453 Cod proc.civ., instanța a obligat pârâtul, ca parte căzută în pretenții și pentru faptul că s-a opus la admiterea acțiunii de față, ca să plătească reclamanților suma de 7605 lei cheltuieli de judecată constând în suma de 5105 lei ce reprezintă contravaloarea taxelor de timbraj achitate de reclamanți în cuantumul legal aferent acțiunii de față și suma de 2500 lei reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, ambele justificate prin înscrisuri depuse la dosar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. S. M. prin PRIMAR, solicitând admiterea apelului și, implicit, respingerea acțiunii formulată de reclamanți.

În motivarea căii de atac exercitate, apelantul arată că hotărârea apelată este dată fără respectarea dispozițiilor legale.

Astfel, în ceea ce privește construcția edificată de reclamanți, apelantul arată că instanța trebuia să analizeze constatarea dreptului de proprietate asupra construcției edificate prin raportare la Legea nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire ca lege specială, reclamanții recunoscând prin acțiunea formulată că au edificat construcția ce face obiectul prezentului litigiu, solicitând instanței transformarea situației de fapt într-o situație de drept, astfel că aceștia prin acțiunea formulată au întocmit o cerere pentru constatarea existenței unui drept, respectiv dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate.

Considerăm că reclamanții utilizează abuzul de drept în scopul eludării, creând o vătămare bugetului public al statului prin nevărsarea taxei de autorizare la bugetul local și a cotei de 0,1 % din valoarea lucrărilor autorizate la bugetul de stat, încălcând, totodată, și prevederile legale privind neanalizarea structurii de rezistență de către un verificator de structură și de proiect.

Or, Legea nr. 50/1991 prevede că edificarea oricărei construcții se face numai în baza autorizației de construire, care constituie o condiție absolută și un temei de drept pentru dobândirea proprietății și pentru întabularea în cartea funciară, legiuitorul prevăzând în disp.art.10 din Noul cod civil ca legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, ceea ce transpune prin faptul edificării unor construcții doar în baza unei autorizații de construire, care constituie drept de proprietate asupra construcției.

Învederează că reclamanții aveau obligația legală de a anexa cererii de chemare în judecată înscrisurile reglementate de legea specială, ori acestea nu se regăsesc la dosarul cauzei. Dispozițiile legale în materia prescripției imobiliare de lungă durată cu privire la construcții nu sunt de ordine publică, nefiind incidente nici dacă părțile, prin convenția lor, au stabilit un alt regim juridic sau dacă prin dispozițiuni speciale se derogă de la regulile stabilite de codul civil, cum ar fi dispozițiile Legii nr. 50/1991 care prevăd că orice construcție se realizează numai cu respectarea autorizației de construire, iar potrivit art.2 alin.2 din actul normativ anterior menționat orice construcție trebuie realizată cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism avizate și aprobate potrivit legii, a avizelor eliberate de deținătorii de utilități, a sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți.

Precizează că reclamanții au la îndemână instituția intrării în legalitate a unei construcții executată fără autorizație de construire care se face potrivit art.59 din Ordinul nr.839 - normele de aplicare a Legii nr.50/1991.

Potrivit dispozițiilor art.35 NCPC, cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Referitor la posibilitatea instanței de a constata dreptul de proprietate al reclamanților asupra construcției nou edificate, se reține că art.35 NCPC permite acest lucru numai în măsura în care partea nu poate cere realizarea dreptului său pe orice altă cale prevăzută de lege.

În acest sens, instanța a reținut că, deși lucrările edificate de reclamanți au fost realizate fără autorizație de construire și cu neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 50/1991R, și a constatat dreptul acestora de proprietate.

Însă, potrivit art.59 din Ordinul nr.839/2009 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991R, (3) în situația în care construcția realizată fără autorizație de construire întrunește condițiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administrației publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizații de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerința esențială de calitate "rezistență mecanică și stabilitate" privind starea structurii de rezistență în stadiul fizic în care se află construcția, precum și pentru cerința esențială de calitate "securitatea la incendiu", numai după emiterea Acordului de mediu, în condițiile legii.

Prin urmare, reclamanții, care fără a solicita vreun aviz legal, din proprie inițiativă au efectuat lucrări de construcție, aveau la îndemână calea realizării dreptului prin . procedurii prevăzute de legea specială, cale pe care însă au înțeles să nu o urmeze. De altfel, reclamanții nu au realizat niciun demers pentru reglementarea situației juridice a construcției.

Referitor la argumentele invocate de către instanță de judecată și de către intimații-reclamanți aduse în susținerea cererii de chemare în judecată, apelantul reține că este de netăgăduit că întreaga legislație națională, începând cu legea fundamentală (Constituția României), Codul Civil și alte legi speciale în materie, acordă o protecție juridică sporită proprietății private, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, însă această protecție privește strict dreptul de proprietate dobândit în condițiile legii, si nu cu eludarea acesteia.

Astfel, potrivit art.555 alin.1 NCCiv., proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Art.556 alin.1 și 2 NCCiv. statuează că dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său. Acestea sunt limitele corporale ale bunului care formează obiectul dreptului de proprietate, cu îngrădirile stabilite prin lege.

Prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate.

Potrivit art.557 alin.1 NCCiv., dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii, prin convenție, moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credință în cazul bunurilor mobile și al fructelor, prin ocupațiune, tradițiune, precum și prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăși.

Nu în ultimul rând, alin.3 al art.563 NCCiv. arată că dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut.

De asemenea, legea specială în materia autorizării executării lucrărilor de construcție, nr.50/1991R, prevede în cuprinsul art.1 că (1) Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare. Autorizația de construire sau de desființare se emite la solicitarea deținătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren și/sau construcții - ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desființare, în condițiile prezentei legi. (2) Construcții!e civile, industriale, inclusiv cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, emisă în condițiile prezentei legi, și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.

În cuprinsul art.2, același act normativ prevede că (1) Autorizația de construire constituie actul de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor. (2) Autorizația de construire se emite în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii.

Învederează că, în speță, intimații-reclamanții nu se pot prevala de buna-credință pentru a beneficia de recunoașterea dreptului de proprietate în condițiile art.577 și urm.NCCiv., câtă vreme nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, iar intimații-reclamanți cunoșteau interdicția legală privind demolarea și construirea fără autorizațiile și avizele legale necesare.

Mai mult chiar, aceștia aveau la îndemână și procedura intrării în legalitate pe cale administrativă, pe care, de asemenea, nu au parcurs-o.

Potrivit principiului de drept procesual instituit de dispozițiile art.12 alin.1 NCPC, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

În acest sens, apelantul consideră că intimații-reclamanți nu au deschisă calea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate reglementată de art.35 NCPC, câtă vreme au eludat cu știință dispozițiile legii speciale nr.50/1991R și ale Ordinului nr.893/2009 privind adoptarea normelor metodologice de punere în aplicare.

Tot în acest context, subliniază că intimații-reclamanți nu au făcut dovada că s-ar fi adresat în cursul edificării construcției sau după terminarea acesteia cu vreo cerere pentru obținerea autorizației sau a avizelor necesare, iar autoritățile administrației publice locale le-ar fi refuzat eliberarea documentelor în mod nejustificat.

Dimpotrivă, analizând conduita procesuală adoptată de intimații-reclamanți, precum și argumentele aduse în susținerea cererii de chemare în judecată, instanța constată că aceștia au ignorat în mod conștient dispozițiile Legii nr.50/1991R, optând pentru învestirea instanței de judecată cu soluționarea prezentei cereri.

Însă, față de considerentele de mai sus, care fundamentează convingerea instanței, apelantul consideră că demersul intimaților-reclamanți în justiție nu poate fi primit, deoarece au fost nesocotite condițiile impuse de lege pentru dobândirea proprietății, iar instanța nu poate valida o astfel de conduită în condițiile în care dreptul astfel dobândit nu se bucură de recunoașterea și protecția legii.

O interpretare contrară ar lipsi de conținut și de finalitate dispozițiile Legii nr.50/199IR, în situația în care, fără nicio justificare obiectivă, ci doar prin simpla manifestare unilaterală de voință, părților le-ar fi permisă și recunoscută opțiunea între respectarea procedurii autorizării prevăzute de Legea nr.50/1991R sau, în caz contrar, adresarea ulterior a unei cereri în justiție. Nu în ultimul rând, o astfel de interpretare permisivă a legislației în materie ar duce la încălcarea abuzivă a procedurii speciale prevăzute de legiuitorul național, în condițiile în care părților li s-ar recunoaște de plano o alternativă apreciată ca fiind mai puțin împovărătoare și mult mai avantajoasă ca și costuri financiare și ar neîndreptăți persoanele care cu bună-credință se supun dispozițiilor acesteia.

De altfel, dispozițiile Codului civil în materie de accesiune imobiliară, reprezintă doar dreptul comun în materia accesiunii imobiliare artificiale, însă ori de câte ori legea specială (nr.50/1991R) impune condiții derogatorii acestea trebuie respectate, potrivit principiului spccialia generalibus derogant.

Conform prevederilor legale, autorizația de construire se eliberează în baza unor documente și avize prevăzute de Legea nr.50/1991, respectiv așa cum prevede art.2 al acestei legi.

„Autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii."

Ori, în aceste condiții, apelantul consideră că nu poate fi obligat a emite autorizație de construire fără existența acestor documente și avize.

ART. 2

(1) Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor.

(2) Autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii.

(2 ind.1) Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire și cuprinde următoarele etape:

a) emiterea certificatului de urbanism;

b) emiterea punctului de vedere al autorității competente pentru protecția mediului pentru investițiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului;

c) notificarea de către solicitant a autorității administrației publice competente cu privire la menținerea solicitării de obținere, ca act final, a autorizației de construire, pentru investițiile la care autoritatea competentă pentru protecția mediului a stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului și a emis îndrumarul conform legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;

d) emiterea avizelor și acordurilor, precum și a actului administrativ al autorității pentru protecția mediului competente privind investițiile evaluate din punctul de vedere al impactului asupra mediului;

e) elaborarea documentației tehnice necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, denumită în continuare documentație tehnică - D.T.;

f) depunerea documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritatea administrației publice competente;

g) emiterea autorizației de construire.

(4) Prin exceptare de la prevederile alin.(2) se pot emite autorizații de construire și fără documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate, pentru:

a) lucrări de modificare, de reparare, de protejare, de restaurare și de conservare a clădirilor de orice fel, cu condiția menținerii aceleiași funcțiuni, a suprafeței construite la sol și a volumetriei acestora;

a ind.1) lucrări de supraetajare a clădirilor cu încă un nivel, o singură dată, în suprafață de maximum 20% din suprafața construită desfășurată a clădirilor, cu condiția situării acestora în afara zonelor construite protejate sau a zonelor de protecție a monumentelor, după caz;

a ind.2) lucrări de extindere a clădirilor sociale, de învățământ, de sănătate, de cultură și administrative aparținând domeniului public și privat al statului și unităților administrativ-teritoriale, dacă extinderea se încadrează în prevederile regulamentului local de urbanism aferent planului urbanistic general - PUG sau planului urbanistic zonal - PUZ, aprobat, în vigoare;

a ind.3) schimbarea folosinței construcțiilor existente, dacă noua folosință corespunde prevederilor regulamentului local de urbanism aferent planului urbanistic general - PUG sau planului urbanistic zonal - PUZ, aprobat, în vigoare;

ART. 5

(1) Avizele si acordurile stabilite prin certificatul de urbanism se solicită de către investitor/beneficiar si se obțin de la autoritățile competente în domeniu înaintea depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritățile administrației publice competente pentru:

a) asigurarea și racordarea/branșarea la infrastructura edilitară, în condițiile impuse de caracteristicile și amplasamentul rețelelor de distribuție/transport energetic din zona de amplasament;

b) racordarea la rețeaua căilor de comunicații;

c) securitatea la incendiu, protecția civilă și protecția sănătății populației;

d) cerințele specifice unor zone cu restricții stabilite prin reglementări speciale.

(2) Actele de autoritate emise de autoritățile competente pentru protecția mediului prevăzute la art.2 alin.(2 ind.1) lit.b) și d) se solicită și se obțin de investitor/solicitant în condițiile legii.

(3) Avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, împreună cu punctul de vedere al autorității competente pentru protecția mediului sau, după caz, actul administrativ al acesteia, obținute potrivit prevederilor alin.(1) și (2), se anexează și devin parte integrantă din autorizația de construire.”

"ART. 7

(1) Autorizația de construire se emite pentru executarea lucrărilor de bază și a celor aferente organizării executării lucrărilor, în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, care cuprinde, în copie, următoarele documente:

a) certificatul de urbanism;

b) dovada, în copie legalizată, a titlului asupra imobilului, teren și/sau construcții și, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi și extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel;

c) documentația tehnică - D.T.;

d) avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, punctul de vedere al autorității competente pentru protecția mediului și, după caz, actul administrativ al acesteia;

f) dovada privind achitarea taxelor aferente certificatului de urbanism și a autorizației de construire.

(1 ind.2) Documentația pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții se depune și se înregistrează la autoritatea administrației publice competente numai dacă solicitantul prezintă toate documentele prevăzute la alin. (1).

(15 ind.2) Verificarea încadrării lucrărilor corespunzătoare modificărilor de temă în limitele avizelor și acordurilor obținute pentru autorizația de construire inițială se realizează de către structurile de specialitate ale autorității administrației publice competente, precum și de verificatorii de proiecte atestați în condițiile legii, pentru fiecare cerință esențială de calitate în construcții, cu participarea reprezentanților instituțiilor avizatoare.

(18) Taxa pentru eliberarea autorizației de construire se calculează potrivit legii."

În concluzie, arată că instanța nu poate trece peste prevederile legale în materie și să dispună întăbularea în CF fără documentație specifică necesară, fără avize de mediu, etc. și fără plata taxelor aferente avizării.

Conform prevederilor legale, nu se poate reține decât intenția fără echivoc a legiuitorului de a face răspunzător atât pe investitor, cât și pe executant de nerespectarea disciplinei în construcții, cu trimitere directă la obligația de a construi numai în condițiile existenței unei autorizații pentru cele apreciate de legiuitor necesare și numai în limitele prescrise de acestea.

Astfel, situația de fapt stabilită de către instanța de fond nu are corespondent în probele dosarului. Dispozițiile legale în materie nu au fost corect aplicate de către prima instanță, executarea construcției fără autorizație datorându-se culpei intimaților-reclamanți.

De asemenea, potrivit art.6 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții respectarea prevederilor legale privind disciplina în procedura autorizării, precum și în aplicarea în execuție a prevederilor autorizațiilor, în toate fazele, are efecte în plan social, nerespectarea acestora fiind sancționată potrivit Legii.

Conform prevederilor legale, nu se poate reține decât intenția fără echivoc a legiuitorului de a face răspunzător atât pe investitor, cât și pe executant de nerespectarea disciplinei în construcții, cu trimitere directă la obligația de a construi numai în condițiile existenței unei autorizații pentru cele apreciate de legiuitor necesare și numai în limitele prescrise de acestea.

Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.50/1991, republicată, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, iar potrivit art.3 alin.1 lit.a, lucrările de extindere a construcțiilor de orice fel se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.

Art.28 din Legea nr.50/1991 prevede posibilitatea pentru autoritatea administrației publice competente de a lua măsura menținerii construcțiilor realizate fără autorizație de construire și de a emite o autorizație de construire în vederea intrării în legalitate, dar numai cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.56 din Ordinul nr.1430/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1001 și anume după o analiza a modului în care construcția corespunde reglementarilor din documentațiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament și numai în baza concluziilor unui referat de expertiza tehnica pentru cerința esențiala de calitate "rezistenta mecanica si stabilitate" privind starea structurii de rezistenta în stadiul fizic în care se afla construcția si pentru cerința esențiala de calitate "securitate la incendiu".

Totodată, arată că intimații-reclamanți aveau obligația respectării prevederilor art.249 alin.1 Cod fiscal care prevede ca orice persoana care are în proprietate o clădire datorează anual impozit pentru acea clădire, indiferent dacă deține sau nu autorizație de construire, ori acestea și în prezent se sustrag de la plata impozitului datorat conform legii.

Conform art.254:

„ (1) În cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o persoană în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită sau construită.

(5) Orice persoană care dobândește, construiește sau înstrăinează o clădire are obligația de a depune o declarație fiscală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale,în,a cărei rază de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii.

(6) Orice persoană care extinde, îmbunătățește, demolează, distruge sau modifica în alt mod o clădire existentă are obligația să depună o declarație în acest sens la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs aceste modificări.

(6ind.1) Declararea clădirilor pentru stabilirea impozitului aferent nu este condiționată de înregistrarea acestor imobile la oficiile de cadastru și publicitate imobiliară.

(9) Declararea clădirilor în vederea impunerii și înscrierea acestora în evidențele autorităților administrației publice locale reprezintă o obligație legală a contribuabililor care dețin în proprietate aceste imobile, chiar dacă ele au fost executate fără autorizație de construire."

Astfel, solicită a se avea în vedere că la înregistrarea în evidențele fiscale ale unității administrativ-teritoriale se face pe baza declarației pe proprie răspundere și în situația imobilelor executate fără autorizație de construire.

În concluzie, arată că nu sunt aplicabile și nici incidente situațiile reglementate de art.482, 489 și 490 Cod civil, motiv pentru care solicită admiterea apelului și respingerea cererii ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate privind onorariul avocațial efectuat în cauză, arată următoarele:

Onorariul avocațial reprezintă o sumă importantă, prejudiciindu-se astfel bugetul apelantului prin diminuarea fondurilor necesare efectuării de plăți către diverși creditori. Consideră că se impune cenzurarea onorariului de avocat, raportat la activitatea efectiv prestată de către acesta.

Astfel, în temeiul art.451-452 Noul Cod procedură civilă, instanța, poate să intervină în contractul de asistență juridică având obligația de a analiza în ce măsură onorariul stabilit trebuie suportat de către apelant având în vedere complexitatea cauzei și efortul concret depus de avocat.

Or, stabilirea unui onorariu de avocat în cuantum de 2500 Iei în prima instanța este vădit disproporționată, prin aceasta încălcându-se principiul echității, întrucât, aceste cheltuieli nu au ca scop pedepsirea apelantului prin obligarea la plata unor cheltuieli exorbitante și nejustificate.

Subliniază că onorariul avocațial solicitat trebuie să reflecte cheltuiala, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului.

În ceea ce privește taxa judiciară de timbru achitată în cauză, consideră că nu poate fi obligat la plata acesteia având în vedere că acțiunea promovată de către intimații-reclamanți nu se datorează culpei apelantului ca urmare a unui act administrativ de refuz - respingere a intrării în legalitate.

Astfel, solicită admiterea apelului așa cum a fost el formulat.

Prin întâmpinarea formulată intimații N. V. și N. M. solicită respingerea apelului și menținerea, drept temeinică și legală, a hotărârii apelate; cu cheltuieli de judecată în toate etapele procesuale.

În fapt, arată că Sentința civilă nr.4679/09.12.2014 pronunțată de către Judecătoria S. M. este legală și temeinică, apelul formulat fiind neîntemeiat.

Astfel, arată că prin apelul formulat se reiterează o . aprecieri din poziția adoptată prin întâmpinarea formulată la judecarea cauzei în fond, față de care, judecătorul fondului, în mod judicios și temeinic le-a considerat ca fiind de neprimit. De asemenea, arată că prin apelul declarat se fac trimiteri la principii de drept substanțial, la principii de drept procesual și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, referiri trunchiate și incomplete.

Cel dintâi aspect al criticilor formulate vizează faptul că apelantul consideră că judecătorul fondului ar fi trebuit să analizeze constatarea dreptului de proprietate asupra construcției edificate prin raportare la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire. Trei alineate mai jos, apelantul explică susținerea, consemnându-se: „(...) Legea nr. 50/1991 prevede că edificarea oricărei construcții se face numai în baza autorizatei de construire, care constituie o condiție absolută și un temei de drept pentru dobândirea proprietății și pentru întabularea în cartea funciară” (?!). În susținerea aceleași idei, argumentația se completează, arătându-se: „Prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate.”

Cu privire la cele mai sus, intimații subliniază faptul ca, într-adevăr, prin lege poate fi limitată exercitarea dreptului de proprietate, cu toate acestea, apelantul nu duce raționamentul logico juridic până la capăt, în sensul în care, prin reglementările aduse de Legea 50/1991 s-ar limita într-adevăr exercitarea atributului de folosință al dreptului de proprietate, însă, în speță, această discuție poartă asupra dreptului de folosință al terenului (eventual) și nicidecum asupra construcției.

În continuarea aceluiași raționament arată faptul că respectarea sau nerespectarea reglementărilor Legii nr. 50/1991 nu constituie o condiție absolută și cu certitudine, autorizarea lucrărilor de construire nu constituie temei de drept pentru dobândirea proprietății, aceasta deoarece Legea nr.50/1991 reglementează executarea lucrărilor de construcții și nu statuează, de altminteri nici nu ar fi permis, cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției în sine.

Este firesc să fie așa deoarece lipsa autorizației de construire nu poate împiedica accesiunea ca mod de dobândire a proprietății, după cum obținerea autorizației de construire nu conduce prin ea însăși la dobândirea proprietății, pe calea accesiunii. Fac această mențiune în ideea în care se impun a fi aduse lămuriri apelantului, subliniind că este nelegală și absolut netemeinică afirmația acestuia în sensul în care autorizația de construire ar constitui drept de proprietate asupra construcției.

Cu alte cuvinte, arată că obținerea autorizației de construire duce la posibilitatea edificării unei construcții, ea neputând constitui titlu de proprietate, lato sensu, asupra construcției. Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii, prin convenție, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum și prin hotărâre judecătorească, cum de altfel arată chiar și apelantul.

Edificarea unei construcții în lipsa unei autorizații de construire atrage doar sancțiuni de ordin contravențional și nicidecum nu aduce atingere dreptului de proprietate, iar demersul judiciar al reclamanților constituie o acțiune în constatarea existenței în patrimoniul acestora al dreptului de proprietate asupra construcției ca efect al prezumției legale reglementată de dispozițiile Codului civil [1864].

Prin urmare, într-adevăr legea impune pentru edificarea construcțiilor obținerea unei autorizații de construire prealabile potrivit Legii nr. 50/1991, edificarea fără aceasta autorizație conducând la o . sancțiuni specifice și consecințe prevăzute în chiar dispozițiile acestei legi, însă nu prevede și împiedicarea accesiunii, respectiv a dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară potrivit art.492 din Codului civil (1864).

Învederează că apelantul, printre argumentele cererii de apel, face trimitere la abuzul de drept fără a intra în analiza conceptului juridic.

Conceptul de abuz de drept intervine atunci când discuția poartă asupra exercitării drepturilor subiective civile. În doctrină se precizează că exercitarea drepturilor subiective civile este guvernată de următoarele principii:

- drepturile subiective civile trebuie exercitate cu respectarea legii și a moralei;

- dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale interne, adică numai potrivit scopului economic și social în vederea căruia este recunoscut de lege;

- dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale externe, atât de ordin material cât și de ordin juridic;

- în fine, dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu bună credință.

Prin abuz de drept se înțelege exercitarea unui drept subiectiv civil cu încălcarea principiilor exercitării sale.

Conceptul de abuz de drept constă deci în exercitarea și sau în neexercitarea Iui abuzivă, în deturnarea dreptului de la finalitatea socială și economică pentru care el a fost constituit și garantat.

În această ordine de idei, solicitarea de a se consfinți un drept de proprietate asupra unui edificat nu poate fi considerată a fi exercitată în mod abuziv sau că reclamanții ar formula solicitarea în scopul de a șicana și sau de prejudicia municipalitatea, cu atât mai mult cu cât, chiar și nerespectate fiind reglementările Legii nr. 59/1991, autorizarea lucrărilor în construcții nu se poate acorda retroactiv.

Mai mult decât atât, dacă este să puncteze un abuz de drept, acesta lesne poate fi identificat în sarcina apelantului, deoarece reclamanții au demarat în anul 2004 procedura de obținere a autorizării lucrărilor în construcții și după o corespondență considerabilă cu autoritatea, prin cea din urmă adresă primita li s-a comunicat și o ultimă condiție, aceea de a ceda o parte dintre parcelele de teren deținute în calitate de proprietari, tocmai în ideea în care, probabil, în caz de necesitate să nu se mai impună parcurgerea procedurii de expropriere.

Un ultim aspect demn de scos în evidență este, în opinia intimaților, și ușurința apelantului de a reclama abuzul de drept în condițiile în care este un fapt notoriu problema municipalității cu prescrierile PUG-ului Municipiului S. M. care nu pot fi invocate în mod pertinent, câtă vreme acestea datează de la mijlocul anilor "90, autoritatea publică neefectuând o actualizare corespunzătoare a acestora la condițiile și realitățile generate de dezvoltarea urbana.

Învederează că apelantul face ample aprecieri cu privire la buna-credință de care reclamanții s-ar prevala pentru a beneficia de recunoașterea dreptului de proprietate, probabil în considerarea faptului că a scăpat din vedere temeiul juridic al cererii introductive ca fiind accesiunea imobiliară artificială, intimații înțelegând aceasta prin prisma faptului că în chiar prima pagina a motivelor de apel se aduce, subliniat în discuție prescripția imobiliară de lungă durată.

Cu privire la acest aspect, menționează faptul că buna-credință în raport cu accesiunea imobiliară poate fi adusă în discuție doar în situația în care s-ar pune problema unor proprietari diferiți asupra terenului și asupra construcției.

Menționează că apelantul a subliniat faptul că demersul reclamanților nu poate fi primit deoarece au fost nesocotite condițiile impuse de lege pentru dobândirea proprietății.

Cu toate acestea, intimații consideră soluția pronunțată ca fiind temeinică și legală, cerințele impuse prin prevederile art.489 - art.492 din Codul Civil [1864] fiind îndeplinite.

Ceea ce apelantul opune prin argumentație este doar faptul că reclamanții nu au parcurs reglementările cu privire la realizarea modalității de executare a lucrărilor de construire.

Or, după cum și judecătorul fondului a reținut, încălcările normelor Legii nr.50/1991 nu sunt un impediment din perspectiva constatării existenței dreptului de proprietate al reclamanților asupra edificatului.

De asemenea, arată că apelantul mai susține netemeinicia soluției pronunțate, considerând că instanța nu poate trece peste prevederile legale în materie și să dispună întăbularea în CF fără documentație specifică necesară.

Or, atașat cererii introductive de instanță s-a depus de către reclamanți documentația cadastrală, avizată de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, documentație pe care, prin dispozitivul sentinței, judecătorul fondului o consideră parte integrantă din hotărârea pronunțată.

Prin motivele de apel se reiterează susținerile aduse prin întâmpinarea din fond cu privire la încălcarea prevederilor art.249 alin.(1) din Codul fiscal.

Cu privire la acest aspect, intimații reiterează la rândul lor că accesiunea reprezintă un mod de dobândire a proprietății. Cererea introductivă de instanță a fost promovată tocmai în ideea în care reclamanții doresc să își reglementeze situația juridică a imobilului construcție și nu dețin acte care să le recunoască dreptul de proprietate asupra construcției.

Este adevărat faptul că reclamanții datorează impozit pe clădire însă, în prealabil, pentru a putea obține un certificat de rol fiscal, aceștia trebuie să depună un act care să le ateste dreptul de proprietate.

Mai mult decât atât, reclamanții, în baza hotărârii judecătorești care le va atesta dreptul de proprietate asupra construcției, vor fi nevoiți să achite impozitul pe construcție retroactiv, până în anul 2004.

Cel din urmă aspect criticat în apelul declarat vizează cheltuielile de judecată la care apelantul a fost obligat.

În pofida argumentelor apelantului, intimații arată că la acordarea cheltuielilor de judecată trebuie avută în vedere respectarea a două principii, pe de o parte, sancționarea părții care a pierdut procesul pentru culpa procesuală și, pe de altă parte, acoperirea integrală a prejudiciului cauzat părții câștigătoare.

Această fundamentare a obligării părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată suportate de partea câștigătoare constituie practică îndelungată și constantă a instanțelor judecătorești, care, astfel cum a reținut instanța supremă, au stabilit că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat de partea câștigătoare, neavând nicio relevanță eventuala buna-credință a părții care a pierdut procesul.

Prin urmare, argumentele apelantului cu privire la prejudicierea bugetului ori situația de a se afla într-un litigiu civil și nu într-unul de contencios administrativ, nu au suport juridic.

Mai mult decât atât, într-adevăr instanța de judecată are prerogativa de a putea să cenzureze onorariul avocațial, cu toate acestea, atunci când se susține că onorariul avocațial este vădit disproporționat se indica raportarea disproporției, cu atât mai mult cu cât onorariul perceput părții, în opinia intimaților, este pertinent raportat la complexitatea cauzei sub raport de documentație, la efortul intelectual depus și la valoarea ocrotită prin pretenția formulată.

Prin concluziile scrise, apelantul solicită ca la soluționarea prezentei cauză să se aibă în vedere următoarele considerente:

Reclamanții au solicitat eliberarea unui certificat de urbanism, iar în acest sens a fost emis certificatul de urbanism cu nr.446/07.06.2004, care conform prevederilor art.6 alin.1 și 5, are un caracter informativ si nu conferă dreptul de a executa lucrări de construire.

Este cert că reclamanții știau că certificatul de urbanism nu substituie autorizația, acesta fiind și motivul pentru care a solicitat eliberarea ei.

Planul urbanistic zonal PUZ este un act de autoritate obligatoriu de respectat de către toți proprietarii parcelelor de teren din zona, atât în cazul căilor de acces publice, cât și al celor private. Reclamanții au depus în instanță o declarație a fostei proprietare V. A.-I., susținând că ar exista un PUZ aprobat în zonă.

Într-adevăr prin HCL nr.20/2001 s-a aprobat un PUZ, însă reclamanții nu îl pot invoca în apărare, deoarece, după susținerile acestora, au construit imobilul în anul 2004, ori, la acea dată, așa cum de altfel rezultă din certificatul de urbanism mai sus menționat, la momentul emiterii acestuia nu exista un PUZ aprobat care să cuprindă și . sens anexează HCL nr.20/2001. Conform PUZ-lui aprobat prin HCL nr. 20/2001, . în proprietatea reclamantului nu era prevăzută. În acest sens anexează planșa de reglementări urbanistice aprobată.

Însă cu toate acestea, ignorând aspectele de mai sus, reclamanții, cu rea-credință, au executat lucrări de construire, încălcând astfel prevederile legale.

Privind afirmația reclamanților cum că autorizarea lucrărilor nu se poate acorda retroactiv, învederează că Legislația în domeniu prevede termenul de "intrare în legalitate", tocmai pentru situațiile în care se dorește . construcții efectuate fără autorizație de construire.

Pe lângă toate acestea, reclamanții recunosc că s-au sustras plății impozitelor aferente pentru faptul că nu au un act care să le ateste dreptul de proprietate. Încă odată aceștia, prin reprezentant, doresc inducerea în eroare a instanței, deoarece înregistrarea unei proprietăți se face pe baza unei declarații fiscale, dată pe proprie răspundere, dovada existenței construcției efectuate fără autorizație putându-se face și pe baza unei facturi privind materialele folosite (geamuri, uși, cărămidă, sau alte materiale ...). Învederează că în susținerea acestora este și articolul 249 alin.1 Cod fiscal, care prevede ca orice persoana care are în proprietate o clădire datorează anual impozit pentru acea clădire, indiferent dacă deține sau nu autorizație de construire.

De asemenea, arată că potrivit art. 6 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții respectarea prevederilor legale privind disciplina în procedura autorizării, precum și în aplicarea în execuție a prevederilor autorizațiilor, în toate fazele, are efecte în plan social, nerespectarea acestora fiind sancționată potrivit Legii.

Învederează că nu este normal ca unii contribuabili să respecte prevederile legale, în sensul obținerii și plății impozitelor aferente, iar alții să se sustragă și să ignore prevederile legale.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, tribunalul consideră că este fondat, soluția instanței de fond e nelegală sub aspectul aplicării legii și a interpretării probelor.

Intimatul reclamant a solicitat instanței să constate că au dobândit prin accesiune imobiliară artificială proprietatea asupra construcției casa de locuit P+M în suprafață de 383 mp., edificată pe terenul identificat prin număr cadastral_, înscris în CF nr._ S. M., în suprafață de 1087 mp.; prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în ziua de_ și autentificat prin BNP D. R., intimații reclamanți au dobândit dreptul de proprietate asupra mai multor parcele de teren înscrise în CF nr. 8648 nedefinitiv S. M., pentru care, s-a întocmit o nouă carte funciară: CF nr. 4314 nedefinitiv S. M..

Potrivit încheierii OCPI nr._, la data de_, actualizându-se baza cadastrală, CF nr. 4314 nedefinitiv S. M. i s-a atribuit numărul cadastral_//CF nr._ S. M..

În ziua de_, potrivit încheierea OCPI nr._ s-a sistat CF_ nedefinitiv S. M., respectiv CF_ S. M., urmare dezmembrării acestuia în imobilul având număr cadastral_//CF nr._ și imobilul având număr cadastral_//CF nr._.

Pe ..cadastral_ din CF nr._, în suprafață de 1027 mp., în anul 2004, intimații reclamanți au edificat o casă de locuit fără obținerea în prealabil a unei autorizații de construcție conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Raportat la această stare de fapt ,instanța de fond în mod nelegal a reținut că intimații reclamanți au dobândit. prin accesiune imobiliară artificială, proprietatea asupra construcției, casă de locuit P+M în suprafață de 323 mp, edificată pe terenul identificat prin număr cadastral_, înscris în CF nr._ S. M., în suprafață de 1027 mp potrivit documentației topografice avizată de OCPI S. M. cu nr._ din 10.12.2013 realizată de persoana autorizată Korponai C.L. R. .

Din probele administrate în cauză, intimații reclamanți au demonstrat calitatea lor de proprietari asupra terenului pe care au edificat construcția în anul 2004, în cauză este vorba de ipoteza în care bunul principal și cel accesoriu aparțin aceluiași proprietar,în această situația accesiunea operează prin modificarea obiectului dreptului de proprietate, dar nu are efect achizitiv de proprietate ca în cazul în care bunul accesoriu și bunul principal aparțin umor proprietari diferiți.

Nu se contestă dreptul de proprietate al intimaților reclamanți asupra construcție, problema privește întabularea acestui drept în evidențele de publicitate imobiliară ,având în vedere că construcția a fost ridicată fără autorizație în 2004 .

Intimații reclamanți trebuie să-și reglementeze situația juridică a construcției în condițiile Legii nr.50/1991 și ale Ordinului nr.893/2009 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 cu modificările și completările ulterioare

Față de cele de mai sus, tribunalul, în baza art.480 alin.2 NCPC, va admite apelul declarat, va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va respinge acțiunea civilă a intimaților reclamanți.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de partea interesată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă M. S. M. PRIN PRIMAR, având CUI_, cu sediul în S. M., P-ța 25 Octombrie, jud.S. M., împotriva Sentinței civile nr.4679/09.12.2014, pronunțată de Judecătoria S. M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți NIȘTE V. CNP_ și NIȘTE M., CNP_, domiciliați în com.Vetiș, .-7, jud.S. M., cu domiciliul procedural ales în S. M., ..30, jud.S. M., reprezentați convențional de Asztalos & C. SparI, societate profesională de avocați, cu sediul situat în S. M., ..30, jud.S. M. și în consecință:

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de reclamanții intimați.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în condițiile art.396 alin.2 Cod proc..civ. la data de 05.06.2015.

Red.Z.K./30.06.2015

Tehnored_BER /30.06.2015

Ex.5

- ..cu: M. S. M. prin primar, N. V., N. M.

Jud.fond: C. Z.