Uzucapiune. Decizia nr. 263/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 263/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 110/296/2013
Cod operator:_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 263/.>
Ședința publică de la 08 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G. M.
Judecător G. D. S.
Grefier M. B.
Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă P. I. SRL cu sediul în Satu M., ., jud. Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 4380/19.11.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. R. PRIN CONSILIUL LOCAL HALMEU, cu sediul în Halmeu, ., jud. Satu M., având ca obiect
uzucapiune.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 25.05.2015, când susținerile părților prezente au fost consemnate în acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de 02.06.2015, ulterior la data de azi.
INSTANȚA
deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 4380/19.11.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. unic de mai sus, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta . Satu M. în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN reprezentat prin CONSILIUL LOCAL HALMEU și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei cu privire la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Imobilul teren intravilan cu privire la care reclamanta solicită constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este situat în Halmeu și face parte din terenul înscris în CF nr. 105 Halmeu de sub nr. top. 195/6 și 195/7 în suprafață totală de 1.313 mp și în CF nr. 621 Halmeu de sub nr. top. 196/6 și 196/7 în suprafața totală de 3.823 mp al cărui proprietar este S. Român în cotă de 1/1 (filele 14-15 dosar fond).
La data de 23 aprilie 2004 reclamanta . Satu M. a participat la licitația organizată de Federalcoop Satu M. având drept obiect vânzarea bunului imobil reprezentat în natură prin „Brutărie" situat în localitatea Halmeu, județul Satu M..
Prin procesul-verbal nr. 487/23.04.2004 clădirea a fost adjudecată societății reclamante la suma de_ lei + TVA, în total suma de_ lei, achitată integral de cumpărătoare.
Ulterior, în baza procesul-verbal de licitație publică nr. 487/23.04.2004, respectiv la data de 30.06.2004, între Federalcoop Satu M., în calitate de vânzătoare și ., în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 1766, având drept obiect vânzarea imobilului identificat în natură prin „Brutărie” și situat în . dreptului de folosință asupra terenului aferent construcției în suprafață de 2.688 mp (filele 52-55 dosar fond).
Imobilul susmenționat a constituit proprietatea extratabulară a Federalcoop Satu M., fiind vorba de o construcție proprie edificată din fonduri și mijloace proprii de către Cooperativa de Consum Halmeu pe terenul înscris în CF 105 Halmeu și în CF 621 Halmeu cu nr. topo. 195/5 cu nr. topo. 196/5.
Așadar, reclamanta . Satu M. a cunoscut de la bun început, respectiv de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 1766 din 30.06.2004 faptul că nu a dobândit un drept de proprietate asupra terenului aferent imobilului intitulat „Brutarie” de vreme ce, pe de o parte, proprietar al terenului respectiv era S. Român conform extraselor de carte funciară iar, pe de altă parte, vânzătorul FEDERALCOOP Satu M. s-a obligat să-i transmită numai un drept de folosință asupra terenului aferent clădirii.
Martorii H. I. și Sfâsie M. ale căror declarații au fost consemnate la filele 45–49 de la dosar fond, au învederat instanței de judecată faptul că este de notorietate că toată lumea ce vrea să scurteze drumul, trece prin curtea reclamantei, aspect ce denotă faptul că reclamanta nu se comportă și nici nu creează aparența unui adevărat proprietar.
Raportat la prevederile legale aplicabile cu privire la constatarea uzucapiunii, instanța de fond a reținut că în Transilvania de Nord-Vest, în materia uzucapiunii, înainte de data de 15.09.1943 se aplicau legile cutumiare maghiare și codul civil austriac; în perioada 15.09._47 prin Legea nr. 389/1943 și Legea nr. 260/1945, a devenit aplicabil Codul civil Român din anul 1864, iar, ulterior datei de 12.07.1947, materia uzucapiunii a fost reglementată de Decretul nr. 115/1938, inclusiv după adoptarea Legii nr. 7/1996, această situație persistând conform art. 60 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 și interpretării date de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 86/2007, până la finalizarea lucrărilor de carte funciară la nivelul întregii țări.
Transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului teren situat în Halmeu și înscris în CF nr. 105 Halmeu și în CF nr. 621 Halmeu cu nr. top. 195/5 și nr. top. 196/5 nu a avut loc, de vreme ce atât petentului cât și pârâtei le era opozabil faptul că proprietarul tabular era S. ROMÂN, conducând instanța la concluzia că autorii petentului au avut calitatea de detentori precari fiind lipsiți de intenția de a stăpâni bunul sub nume de proprietar dată fiind opozabilitatea înscrierii în cartea funciară. În plus, calitatea de proprietar tabular a STATULUI ROMÂN asupra parcelelor a căror uzucapare o solicită nu este contestată de către nici una dintre parți ceea ce echivalează cu recunoașterea calității de simplu detentor precar (nici una dintre părți nu a avut intenția de a se considera proprietar asupra terenului).
S. român fiind înscris în cartea funciară, nici reclamantul și nici antecesorul său nu pot invoca buna credință a posesiei. Nu poate exista buna credință atât timp cât posesorul are la cunoștință sau trebuie să aibă la cunoștință de conținutul cărții funciare, în care figurează înscrisă o altă persoană.
Astfel, cel care invocă posesia de bună credință trebuie să demonstreze ambele elemente ale posesiei, corpus și animus. Elementul psihologic - animus constă în intenția sau voința celui care posedă de a exercita stăpânirea lucrului pentru sine, adică sub nume de proprietar ori în calitate de titular al unui drept real. Cu toate că reclamantul a făcut dovada exercitării elementului corpus, acesta nu a făcut dovada exercitării lui animus, atât timp cât acesta a avut cunoștință de starea tabulară a terenului.
Astfel, instanța de fond a constatat că în cauză nu sunt întrunite în mod cumulativ cele două elemente ale posesiei animus și corpus, iar posesia exercitată nu este de bună credință.
În ceea ce privește incidența unor cauze de întrerupere și suspendare a prescripției, care sunt cele prevăzute de Decretul nr. 167/1958, instanța de fond a reținut că acestea nu sunt aplicabile în cauză.
În plus, dispozițiile Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, cu modificările și completările ulterioare, stipulează în mod expres că terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, fiind vorba conform dispozițiilor art. 26 și art. 36 din Legea nr. 18/1991, de proprietatea publică a unităților administrativ teritoriale. Acest regim juridic nu poate fi schimbat deoarece, conform dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, schimbarea regimului juridic al acestor terenuri din proprietatea publică a unităților administrativ teritoriale respective în proprietatea privată a acestora este interzisă și se sancționează cu nulitatea absolută. În plus opozabilitatea regimului juridic al acestor terenuri operează erga omnes și fără înscrierea în cartea funciară, conform prevederilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, fiind vorba de drepturi dobândite prin efectul Legii nr. 18/1991.
Față de toate aceste aspecte, raportat la dispozițiile art. 28 din Decretul lege nr. 115/1938 ce prevăd că „Cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.”, dispoziție legală aplicabilă de vreme ce încercarea de uzucapare a dreptului de proprietate a imobilului a început în anul 1970 când erau în vigoare dispozițiile actului normativ mai sus citat, instanța de fond a reținut că nu a început să curgă termenul de 20 de ani de vreme ce proprietarul tabular, respectiv S. ROMÂN nu și-a încetat existența.
Prin urmare, având în vedere toate aspectele reținute mai sus, instanța de fond a respins cererea formulată și precizată ca fiind nefondată și, totodată și cererea reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată de vreme ce aceasta din urmă este partea ce a pierdut procesul.
Împotriva Sentinței civile nr. 4380/2014, reclamanta . Satu M., prin avocat, a declarat apel, solicitând admiterea acestuia și schimbarea în tot a hotărârii atacare în sensul admiterii acțiunii în constatarea astfel cum a fost precizată.
În motivare, în fapt, apelanta arată că prin acțiunea în constatare astfel cum a fost precizată la termenul din 08.10.2014 în urma expertizei și a suplimentelor întocmite în cauza a solicitat:
● dezmembrarea suprafețelor de teren în loturi conform expertizei judiciare și a suplimentului depus la instanța în data de 03.06.2014:
- CF 621 Halmeu nr. cad. 196/6 suprafața 1.594 mp dezmembrat în lot 5 (381 mp) și lot 6 (1213 mp);
- CD 105 Halmeu nr. cad 195/6 suprafața 866 mp dezmembrat în lot 3 (222 mp) și lot 4 ( 644 mp);
- CF 2027 Halmeu nr. cad 194/6 suprafața 3.777 mp dezmembrat în lot 1 (189 mp) și lot 2 (3.588 mp);
- CF 2030 Halmeu nr. cad 194/5 suprafața 287 mp dezmembrat în lot 12 (148 mp) și lot 13 (139 mp);
- CD 2030 Halmeu nr. cad 195/3 suprafața 301 mp dezmembrat în lot 10 (11 mp) și Iot 11 (290 mp);
● comasarea suprafețelor de teren folosite de apelanta reclamantă conform expertizei judiciare întocmite în cauza:
- CF 2027 Halmeu nr. cad 194/6 lot 1 (189 mp), CF 105 Halmeu nr. cad. 195/6 Iot 3 (222 mp), CF 621 nr. cad. 196/6 lot 5 (381 mp), CF 2297 Halmeu nr. cad. 195/5 și 196/5 (228 mp) comasate în lotul 7 în suprafață totală de 1020 mp;
- CF 2030 Halmeu nr. cad, 194/5 lot 12 (148 mp), CF 2030 Halmeu, nr. cad. 195/3 Iot 10 (11 mp), CF 2299 Halmeu nr. cad 194/6 (250 mp) comasate în lotul 14 în suprafață totală de 409 mp;
● constatarea dobândirii dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenurilor în suprafața de 1.684 mp înscrise în următoarele CF:
- CF 2027 Halmeu nr. cad 194/6 lot 1 (189 mp), CF 105 Halmeu nr. cad. 195/6 Iot 3 (222 mp), CF 621 nr. cad. 196/6 Iot 5 (381 mp), CF 2297 Halmeu nr. cad. 195/5 și 196/5 (228 mp) comasate în lotul 7 în suprafață totală de 1020 mp;
- CF 2030 Halmeu nr. cad. 194/5 Iot 12 (148 mp), CF 2030 Halmeu, nr. cad. 195/3 Iot 10 (11 mp), CF 2299 Halmeu nr. cad 194/6 (250 mp) comasate în lotul 14 în suprafață totală de 409 mp.
- CF 2030 Halmeu nr. top 194/7 în suprafață de 255 mp;
● notarea într-o nouă coală de carte funciară a dreptului de proprietate cu titlu juridic uzucapiune asupra terenurilor în suprafață de 1.684 mp înscrise în armatoarele CF:
- CF 2027 Halmeu nr. cad 194/6 lot 1 (189 mp), CF 105 Halmeu nr. cad. 195/6 lot 3 (222 mp), CF 621 nr. cad. 196/6 lot 5 (381 mp), CF 2297 Halmeu nr. cad. 195/5 și 196/5 (228 mp) comasate în lotul 7 în suprafață totală de 1020 mp;
- CF 2030 Halmeu nr. cad. 194/5 lot 12 (148 mp), CF 2030 Halmeu, nr. cad. 195/3 lot 10 (11 mp), CF 2299 Halmeu nr. cad 194/6 (250 mp) comasate în lotul 14 în suprafață totală de 409 mp;
- CF 2030 Halmeu nr. top 194/7 în suprafață de 255 mp;
● reintabularea pe vechii proprietari a terenurilor înscrise în următoarele CF:
- CF 621 Halmeu nr. cad. 196/6 Iot 6 (1213 mp);
- CF 105 Halmeu nr. cad 195/6 lot 4 (644 mp);
- CF 2027 Halmeu nr. cad 194/lot 2 (3.588 mp);
- CF 2030 Halmeu nr. cad 194/5 Iot 13 (139 mp);
- CF 2030 Halmeu nr. cad 195/3 lot 11 (290 mp);
Prin Sentința civilă nr. 7473/29.11.2011 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea în constatare formulată de apelanta reclamantă în contradictoriu cu intimatul S. Român prin Consiliul Local Halmeu ca neîntemeiată.
Apelanta apreciază ca fiind nelegală și netemeinică hotărârea pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ pentru următoarele considerente:
Susține ă în mod greșit instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii pronunțate (pag. 5 alin. 3) că reclamanta a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului înscris în CF nr. 105 Halmeu de sub nr. top 195/6 și 195/7 în suprafața totală de 1313 și asupra terenului înscris în CF 621 Halmeu de sub nr. top 196/6 și 196/7 în suprafață totală de 3823 mp.
Prin precizare de acțiune la care a făcut referire instanța de fond în considerentele hotărârii, reclamanta arată că a solicitat constatarea dobândirii dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenurilor în suprafață de 1.684 mp înscrise în CF 2027 Halmeu nr. cad 194/6 lot 1 (189 mp), CF 105 Halmeu nr. cad. 195/6 lot 3 (222 mp), CF 621 nr. cad. 196/6 lot 5 (381 mp), CF 2297 Halmeu nr. cad. 195/5 și 196/5 (228 mp) comasate în lotul 7 în suprafață totală de 1020 mp, în CF 2030 Halmeu nr. cad. 194/5 lot 12 (148 mp), CF 2030 Halmeu, nr. cad. 195/3 lot 10 (11 mp), CF 2299 Halmeu nr. cad 194/6 (250 mp) comasate în lotul 14 în suprafață totală de 409 mp, în CF 2030 Halmeu nr. top 194/7 în suprafață de 255 mp.
Apelanta arată că a învederat instanței că nu solicită să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune și asupra Ioturilor 23 și 24 menționate în suplimentul 2 din raportul de expertiză, motivat de faptul că în zonă există o cale de acces care face legătura între . Zorilor, cale de acces la care au făcut referire martorii H. I. și Sfasie M.. Astfel, apelanta arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că pentru acest motiv nu se comportă ca un adevărat proprietar și nici nu există aparența unui adevărat proprietar. Din raportul de expertiză întocmit în cauză se poate lesne constata că drumul de acces la care fac referire martorii se află situat pe loturile 23 și 24 menționate în suplimentul 2 al expertizei. Pentru aceste loturi apelanta reclamantă nu a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune. Din depoziția martorilor și din expertiză reiese că terenurile la care a făcut referire în precizarea de acțiune sunt împrejmuite, fiind folosite în mod exclusiv de apelanta reclamantă, iar persoanele care au acces sunt clienții ..
Se menționează că . și antecesorii acesteia nu au avut calitate de detentori precari ai terenului, având în vedere faptul că terenul aferent construcției denumită „Brutărie" a fost atribuit Cooperativei de Consum Halmeu de vechile autorități administrative locale. Atât apelanta, cât și antecesorii acesteia au avut o posesie de bună credință asupra terenului cunoscând faptul că acest teren a fost atribuit Cooperativei de Consum Halmeu în vederea edificării unei construcții.
Apelanta a în invocat în drept art. 1890 din vechiul cod civil care prevede: „Toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a definit un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel care invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără să i se poată opune reaua-credință". Conform textului legal invocat există două condiții pentru a fi aplicabilă uzucapiunea de 30 de ani, respectiv să existe o posesie de 30 ani și posesia să fie utilă, adică neviciată, condiții care sunt îndeplinite în prezenta speță.
Apelanta consideră că în speță sunt aplicabile dispozițiile din vechiul Cod civil deoarece, deși imobilul este supus sistemului de carte funciară reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938, acțiunea a fost promovată după . Legii nr. 7/1996 și în consecință dispozițiile art. 27 și art. 28 din Decretul lege nr. 115/1938 nu sunt aplicabile speței. Așa cum a arătat, potrivit art. 60 din Legea nr. 7/1996, acțiunile introduse în temeiul art. 22, art. 23, art. 27, art. 28 și art. 34-40 din Decretul lege nr. 115/1938, aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi, se vor soluționa potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate.
per a contrario, acțiunile de carte funciară înregistrate începând cu data de 25.06.1996 se vor judeca în baza normelor Legii nr. 7/1996. Având în vedere faptul că această lege nu cuprinde dispoziții privitoare Ia uzucapiune, acțiunile în uzucapiune introduse la instanțele judecătorești începând cu data de 25 iunie 1996 se vor judeca pe baza Codului civil. În acest sens s-a pronunțat Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 1731/13.10.1999 care a statuat că Decretul lege nr. 115/1938 este un text de lege străin speței mai sus menționate, iar instanțele de fond au nesocotit norme de drept material cu caracter imperativ, ceea ce constituie motiv de casare de ordine publică.
Apelanta învederează că art. 26 din Legea nr. 18/1991 în forma în care era în vigoare în anul 2000 când s-a împlinit termenul de uzucapiune de 30 de ani prevăzut de art. 1890 Cod civil nu făcea referire la faptul că terenurile menționate trec în domeniul public al comunei, având următorul conținut: „(1)Terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosința celor care solicită să-și construiască locuințe și nu au teren, ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute la art. 24.
(2) Până la efectuarea operațiunilor prevăzute la alin. (1), terenurile vor fi înscrise și folosite conform destinației avute".
Apelanta consideră că art. 26 din Lega nr. 18/1991 nu este aplicabil în prezenta speță întrucât acesta se referă Ia terenurile care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, ori terenul în speța a fost atribuit Cooperativei de Consum Halmeu în vederea efectuării unei construcții și nu a aparținut niciodată cooperatorilor sau unei persoane decedate. De asemenea, art. 36 din Legea nr. 18/1991 se referă la terenurile situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriei la data prezentei legi, ori terenul în speță la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 se afla în posesia Cooperativei de Consum Halmeu, iar în prezent se află în posesia apelantei reclamante, acest teren nefiind niciodată în administrarea Primăriei Halmeu pentru a fi îndeplinită condiția prevăzută de art. 36 din lege.
Având în vedere aspectele mai sus invocate, apelanta consideră că art. 28 din Decretul-Lege nr. 115/1938 la care face referire instanța de fond în dispozitivul sentinței nu este aplicabil speței, fiind incidente dispozițiile art. 1890 din vechiul Cod civil și pentru aceste considerente solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
În drept, invocă art. 282 și urm., art. 287, art. 111 C.proc.civ., Legea nr. 7/1996, art. 1306 și urm., art. 1837, art. 1846, art. 1847, art. 1860, art. 1890 Cod civil vechi.
Prin întâmpinare (filele 14-16), intimata . Primar, solicită respingerea apelului ca fiind total neîntemeiat, cel puțin pentru următoarele considerente:
Sentința civilă nr. 4380/2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, este o hotărâre temeinică și legală, motivarea sentinței fiind în concordanță cu starea de fapt și de drept, așa cum rezultă și din probatoriul administrat în cauză.
Instanța de fond a constatat corect că reclamanta - și nici antecesorii - nu s-au comportat ca un adevărat proprietar și implicit că nu sunt întrunite condițiile uzucapiunii.
Referitor la motivele de apel invocate de societatea reclamantă, intimata consideră că aceste motive sunt total neîntemeiate, bazate pe simple afirmații nereale ale reclamantei, față de starea de drept și de fapt, analizată corect de instanța de fond, nefiind adus nici un element nou.
Intimata solicită a se constata faptul că susținerile din motivarea apelului nu sunt conforme cu realitatea, fapt ce denotă reaua credință a apelantei reclamant, în concret:
- nu este adevărată susținerea că terenul aferent construcției brutărie a fost atribuit Cooperativei de Consum Halmeu de vechile autorități administrative locale;
- nu este adevărat că apelanta reclamantă - împreună cu antecesorii săi - au avut o „posesie de bună credință timp de 30 de ani";
- apelanta reclamantă în cel mai bun caz „posedă" terenul în litigiu cu rea credință, în ultimii ani fiind somată de mai multe ori să intre în legalitate; încă din anul 2005 între părți există litigii așa cum rezultă din dosarele invocate mai jos; terenul în speță nefiind atribuit Cooperativei de Consum Halmeu, a fost și este în administrarea Primăriei Halmeu, parțial făcând parte din domeniul public al comunei Halmeu, apelanta reclamantă nefiind îndreptățită cu nici un titlu să dețină acest teren;
- apelanta reclamantă nedeținând nici un drept real asupra terenurilor din litigiu, nu are nici un drept și nici o justificare să ceară dezmembrarea și comasarea unor terenuri din proprietatea statului, aflat în administrarea Primăriei comunei Halmeu, mai ales în situația în care o parte din acest teren constituie domeniu public.
Intimata solicită a se lua în considerare și poziția sa exprimată în mod repetat în dosarul de fond și mai ales concluziile scrise, comunicate prin adresa nr. 3338/16.06.2014 înregistrate la 17.06.2014, unde a solicitat, aplicarea art. 12 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură civilă.
Referitor la realitatea susținerilor reclamantei și implicit aprecierea bunei credințe, sunt relevante solicitările și soluțiile date de instanțele de judecată în următoarele dosare: nr. 5634/2005 - Judecătoria Satu M., nr._ - Tribunal Satu M., nr._ - Judecătoria Satu M.; solicită atașarea acestor dosare, astfel cum a solicitat și prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, la 26.04.2013.
Pentru considerentele de mai sus, intimata solicită respingerea apelului și aplicarea prevederilor art. 12 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură civilă.
Apelul nu este fondat.
Reclamanta invocă uzucapiunea de lungă durată, reglementată de Codul civil, însă momentul începutului curgerii termenului achizitiv, respectiv anul 1970, atrage incidența în drept a Decretului Lege nr.115/1938, pus în aplicare prin Legea nr. 241/1947.
Potrivit actului normativ, uzucapiunea poate fi tabulară sau extratabulară, în condițiile reglementate de art. 27, art. 28, distincte de cazurile uzucapiunii prevăzute în vechiul cod civil. Proprietar tabular fiind Satul Român, nu se poate aduce în discuție uzucapiunea extratabulară, întrucât nu poate fi îndeplinită condiția decesului proprietarului de carte funciară, premisă a aplicării acestui text.
Mai mult, reclamanta nu are calitatea de posesor, ci pe cea de detentor precar, fiind înscris în anul 2008 dreptul său de superficie asupra terenului, ceea ce înseamnă folosință asupra terenului și nu posesie sub nume de proprietar. Dreptul de folosință a fost dobândit prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la 30 iunie 2004 cu FEDERALCOOP, reclamanta însăși arătând acest lucru. La rândul său, Cooperativa de consum avea terenul atribuit în folosință, potrivit „convenției” din 7 nov. 1963 (fila 74 dosar fond).
În consecință, în mod corect s-a respins acțiunea, motivele de apel nefiind fondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă P. I. SRL, cu sediul în Satu M., ., județul Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 4380/19.11.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimatul-pârât S. ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL HALMEU, cu sediul în Halmeu, ., județul Satu M..
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08 iunie 2015.
Președinte, R. G. M. | Judecător, G. D. S. | |
Grefier, M. B. |
Red. G.D. S. - 30.06.2015
Tehnored_NM / 01.07.2015
4 ex.
- se comunică câte un ex. cu: -., în Satu M., bld. C., nr. 94, jud. Satu M.
-S. ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL HALMEU, în Halmeu, ., jud.Satu M
Jud.fond: C. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 387/2015. Tribunalul SATU MARE | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 133/2015. Tribunalul... → |
|---|








