Anulare act. Decizia nr. 115/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 115/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 1553/296/2013
Cod operator:_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 115/R
Ședința publică de la 19 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. B.
Judecător T. T.
Judecător G. S.
Grefier L. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul-pârât A. A. G. domiciliat în B., nr.483, jud.Cluj, respectiv Baia M., ./21, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr.4604/2014, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți T. A. S., T. M. domiciliați în Satu M., ..9, ., jud.Satu M., având ca obiect anulare act.
La pronunțare se prezintă intimatul-reclamant T. A. Ș., lipsă fiind restul părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se că prin serviciul de registratură al instanței la data de 19.06.2015, recurentul-pârât A. A. G. comunică la dosar prin fax punct de vedere.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din 09.06.2015, când părțile prezente au pus concluzii, ce s-au consemnat prin încheierea ședinței publice din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la data de 17.06.2015 și apoi la data de azi.
TRIBUNALUL,
deliberând asupra recursului declarat, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4604/05.12.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, s-a admis cererea formulată de reclamanții T. A. S. și T. M., în contradictoriu cu pârâtul A. A. G., având ca obiect anulare act și s-a constatat nulitatea absolută a Contractului de împrumut nr.416/14.02.2007, pentru fraudă la lege. Pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu avocat și 2.043 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de împrumut autentificat sub nr.416/14.02.2007 (fila 5 dosar fond) reclamanții au contractat cu pârâtul un împrumut în sumă de 10.505 euro (reprezentând suma de 35.659,22 lei la un curs de schimb de 3,3945 lei/1 euro la data semnării contractului).
Potrivit înțelegerii dintre părți, reclamanții, în calitate de împrumutați, au garantat împrumutătorului restituirea împrumutului, cu imobilul situat în Satu M., ., . CF nr._ individuală Satu M. sub nr.cad._/4,_/4 și_/6.
Scadența obligației de restituire a sumei astfel împrumutate a fost stabilită de părți la data de 15.08.2007, dată la care – așa cum rezultă din probele administrate – reclamanții nu au restituit pârâtului împrumutul, în data de 17.08.2007 încheind un nou contract de împrumut pentru suma de 46.000 lei, având scadența stabilită pentru data de 17.02.2008.
În cuprinsul contractului părțile nu au inserat nicio clauză privind obligarea împrumutaților la plata vreunei dobânzi la suma luată cu titlu de împrumut.
Raportat la momentul nașterii raporturilor juridice dintre părți (14.02.2007), în cauză au incidență dispozițiile vechiului cod civil, precum și cele ale OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești.
Conform art. 948 C.civ. „condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt:
1. capacitatea de a contracta;
2. consimțământul valabil al părții ce se obligă;
3. un obiect determinat;
4. o cauză licită.”
Conform art.8 din OG nr.9/2000 (în vigoare la data încheierii contractului de împrumut) „dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate. Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza și pot produce dobânzi în temeiul unei convenții speciale încheiate în acest sens, după scadența lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puțin un an”.
Potrivit art. 1203 C.civ. „prezumțiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile și înțelepciunea magistratului; magistratul nu trebuie să se pronunțe decât întemeindu-se pe prezumții, care să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea; prezumțiile nu sunt permise magistratului decât numai în cazurile când este permisă și dovada prin martori, afară numai dacă un act nu este atacat că s-a făcut prin fraudă, dol sau violență.”
Motivul de nulitate invocat de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, precizată în cuprinsul concluziilor scrise formulate (filele 78-80 dosar fond) vizează încheierea convenției în condițiile unei cauze ilicite, prin fraudarea dispozițiilor legale care interzic în mod expres anatocismul, în alte condiții decât cele prevăzute de atr.8 din OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești. D. urmare, instanța a încuviințat proba cu martori pentru dovedirea condițiilor în care a intervenit convenția părților privind încheierea contractului de împrumut din data de 14.02.2007, reținând că această probă este admisibilă în temeiul art. 1203 C.civ. care – prin derogare de la dispozițiile restrictive ale art. 1191 C.civ. – permite orice dovadă dacă se pune problema unei fraude la lege.
În ceea ce privesc susținerile reclamanților, în sensul că suma asupra căreia părțile au convenit cu ocazia stabilirii raporturilor juridice de împrumut a fost suma de 7.000 de euro, cu o dobândă de 7% pe lună, pentru o perioadă de 6 luni, deși acestea nu rezultă din niciun înscris probator, ele rezultă expres din declarațiile celor trei martori încuviințați reclamanților.
Ca urmare a efectuării calculului matematic având ca termeni sumele vehiculate de reclamanți și confirmate prin declarațiile martorilor, rezultă exact suma de 10.505 euro consemnată în cuprinsul contractului de împrumut, creând o prezumție simplă, susținută de alte elemente probatorii administrate în cauză.
Prin aplicarea dobânzii de 7% la suma de 7.000 de euro, vehiculată de reclamanți și confirmată de martorii săi, pe perioada de 6 luni rezultată din contractul de împrumut, cu capitalizarea lunară a dobânzii, rezultă exact suma de 10.505 euro.
Verificând matematic calculul prezentat de reclamanți în cuprinsul concluziilor formulate (fila 80), instanța a constatat că acesta este corect, suma de 10.505 fiind rezultatul aplicării dobânzii de 7% pe lună asupra capitalului de 7.000 de euro, în prima lună și apoi, asupra recapitalizării, pentru următoarele 5 luni.
Această sumă este oarecum neobișnuită pentru un împrumut, în sensul că, de regulă, sumele acordate cu acest titlu sunt sume „rotunde” (10.500 euro). Desigur că o astfel de regulă nu este una absolută, părțile fiind libere să stabilească suma ce face obiectul împrumutului. Cu toate acestea, în condițiile în care, prin aplicarea calculului matematic asupra sumelor menționate în declarațiile martorilor reclamanților, suma rezultată se verifică până la nivelul unității (5 euro), instanța a reținut acest aspect ca un element care completează probatoriul administrat în cauză (_ euro – fila 5 dosar fond)
Astfel, toate cele trei declarații ale martorilor B. E., Reizer R. și Kecskes A.-T. (filele 126-130 dosar fond) converg spre aceeași stare de fapt, că reclamanții au luat împrumut de la pârât suma de 7.000 de euro, pentru o perioadă de 6 luni, cu o dobândă de 7%. Deși nici unul din acești martori nu sunt martori direcți, instanța a reținut că aceștia au luat cunoștință despre înțelegerea părților în perioada nașterii raporturilor juridice dintre reclamanți și pârât, precum și imediat după ivirea problemelor dintre aceștia.
Martorii B. E. și Reizer R. au asistat la discuția purtată între reclamantul T. A. și prietenul acestuia, Tarr N. (pe seama căruia reclamantul împrumutase jumătate din suma convenită cu pârâtul), discuție în cadrul căreia s-au vehiculat sumele de 7.000 de euro și 7%, reprezentând cuantumul împrumutului și dobânda convenită.
Deși probele administrate în cadrul dosarului penal, precum și cele administrate în dosarul nr._ au fost contestate de către pârât, acesta apreciindu-le lipsite de relevanță în prezenta cauză, instanța a reținut că toate declarațiile martorilor audiați în dosarele menționate (alții decât cei încuviințați în prezenta judecată) converg spre aceeași stare de fapt rezultată din declarațiile martorilor audiați în prezentul dosar.
Din analiza probelor administrate pentru pârât, rezultă existența unor contradicții vădite între susținerile pârâtului, relatate atât în întâmpinare (filele 27-31 dosar fond), cât și cele rezultând din interogatoriu, pe de o parte și situația de fapt prezentată de cei trei martori, pe de altă parte.
Astfel, instanța de fond a constatat că, atât în cuprinsul întâmpinării (fila 28 dosar), cât și în interogatoriul luat pârâtului (fila 106 dosar) acesta insistă asupra faptului că suma împrumutată reclamanților (35.506 lei, potrivit întâmpinării și aproximativ 35.660 lei, potrivit răspunsului la întrebarea nr.3) a fost plătită în lei, în timp ce din declarațiile celor trei martori încuviințați pârâtului, rezultă că acesta s-a deplasat la casa de schimb valutar, pentru a transforma suma din lei în euro, așa cum ar fi fost împrumutată reclamanților.
O altă contradicție se referă la prezența martorului I. S. la discuția purtată între reclamanți și pârât în bar, înainte de a se deplasa la notar pentru semnarea contractului.
Martorul T. S. declară în prima parte a depoziției sale (fila 131 dosar fond) că la ora 9:00 dimineața s-au deplasat împreună cu pârâtul și cu martorul S. (I.) într-un bar din Satu M., unde, în timp ce au servit o cafea, au asistat împreună la discuția purtată între pârât și reclamanți pe tema împrumutului în sumă de 350-360 de mii de lei (fila 131 dosar fond). Ulterior, în finalul declarației sale, martorul T. revine asupra susținerii inițiale, arătând că martorul S. s-a aflat în bar numai la cafeaua de dimineață, după care a plecat, nefiind de față la discuția purtată între reclamanți și pârâți (fila 133 dosar fond).
Cu privire la același aspect, martorul I. S. (aceeași persoană despre care vorbește martorul T. S.) declară că nu a fost niciodată în barul în care s-a purtat discuția dintre părți, el coborând din mașina cu care au venit din Baia M., la sensul giratoriu din centrul orașului, întâlnindu-se cu pârâtul după o oră-două, când s-au deplasat împreună la casa de schimb valutar (fila 134 dosar fond).
O altă neconcordanță care rezultă din declarațiile celor doi martori vizează ora la care a avut loc deplasarea la Satu M. din data de 14.02.2007, martorul T. S. declarând că a fost vorba de orele 9-10 dimineața, „reclamanții și pârâtul s-au dus la notar în jur de ora 9 jumătate până cel târziu în ora 10” (filele 131 și 132 dosar fond), în timp ce martorul I. S. declară că au „ajuns în Satu M. în jur de ora 12:00, astfel că schimbul banilor s-a făcut în jur de ora 14:00” (fila 134 dosar fond).
Parcă pentru a confirma veridicitatea susținerilor martorului T. S., șubrezită de contradicțiile din declarația martorului I. S., martorul C. A. încearcă să facă o prezentare de ansamblu a modului în care s-au petrecut lucrurile, precizând că a aflat detaliile din relatările pârâtului, la momentul în care acestea s-au petrecut.
Instanța de fond a constatat însă că și declarația celui de al treilea martor conține elemente contradictorii raportat la depozițiile celorlalți doi martori. Astfel, acesta precizează că, la momentul schimbării sumei din lei în valută, în casa de schimb valutar au fost prezenți atât pârâtul, cât și reclamantul T. A. (fila 196 dosar fond), în timp ce martorul I. S. – care este persoana care l-ar fi însoțit pe pârât la casa de schimb valutar – declară că pârâtul a efectuat acest schimb numai în prezența martorului, reclamantul nefiind cu ei, domnul T. întâlnindu-se cu domnul A. abia în fața biroului notarial (fila 134 dosar fond).
Toate aceste contradicții regăsite în declarațiile celor trei martori propuși de pârât, dar și în propriile sale susțineri nasc un serios semn de întrebare asupra sincerității acestora, motiv pentru care s-a apreciat că ele nu pot constitui probe pe care să se întemeieze convingerea instanței cu privire la o stare de fapt sau alta. Sunt aspecte importante asupra cărora nu se poate stabili o stare de fapt certă, astfel încât, aceste declarații nu pot fi avute în vedere de instanță, atâta timp cât asupra veridicității relatărilor planează îndoiala.
D. urmare, instanța de fond a înlăturat declarațiile martorilor încuviințați pârâtului, constatând că între susținerile acestora există evidente contradicții, care nu fac altceva decât să creeze impresia memorării unui scenariu de bază, reprodus apoi în fața instanței, fără ca asupra detaliilor rezultate din expunerea stării de fapt să se poată stabili o asemănare.
Instanța de fond a conchis că, din ansamblul probelor administrate, cele care se susțin și se completează reciproc converg spre ideea că suma pe care reclamanții au împrumutat-o în realitate de la pârât a fost suma de 7.000 de euro, sumă la care, ca urmare a capitalizării, s-a aplicat o dobândă de 7% timp de 6 luni (de la data acordării împrumutului până la data scadenței), rezultând suma finală de 10.505 euro, sumă care a fost menționată în contractul de împrumut, astfel încât pârâtul să aibă garanția că va primi atât împrumutul acordat, cât și dobânda aferentă acestuia.
Acordarea împrumutului cu dobândă nu este și nu era – nici la data semnării contractului – un demers interzis de lege. Potrivit art. 5 din OG nr. 9/2000 dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris, în caz contrar aceasta nefiind datorată. Cu toate acestea, împrumutatul care a plătit dobânzi ce nu s-au stipulat, sau mai mari decât s-au stipulat, nu mai poate cere înapoierea lor, nici nu le poate imputa asupra capitalului.
Potrivit art. 8 din OG nr. 9/2000, în forma în vigoare la data semnării contractului de împrumut autentificat sub nr. 416/14.02.2007, dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate. Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza și pot produce dobânzi în temeiul unei convenții speciale încheiate în acest sens, după scadența lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puțin un an.
Este vorba despre o dispoziție legală care interzice în mod expres anatocismul, adică dobânda la dobândă, în alte situații decât cele prevăzute la alin. (2) din același articol, adică numai după scadența dobânzilor inițiale (deci nu cu anticipație, în momentul acordării împrumutului, ci numai pentru trecut) și numai cu condiția ca acestea să fie datorate pentru cel puțin un an.
Nivelul dobânzii este stabilit prin art. 3 alin. (2) din același act normativ, perceperea unei dobânzi mai mari fiind sancționată potrivit art. 9 cu nulitatea absolută parțială, în sensul reducerii dobânzii până la dobânda legală.
Instanța de fond a constatat că, din coroborarea declarațiilor martorilor propuși de reclamanți, cu calculul matematic rezultat ca urmare a acestor declarații, rezultă că pârâtul a perceput reclamanților o dobândă de 7 % pe lună, calculată asupra sumei recapitalizate lunar prin aplicarea dobânzii astfel stabilite.
În condițiile în care o astfel de prevedere legală era expres interzisă de art. 8 din OG nr. 9/2000, la data încheierii contractului, cauza convenției a fost una ilicită, contractul fiind încheiat în frauda legii. Potrivit art. 948 pct. 4 Cod civil, una din condițiile de valabilitate ale contractului este cauza, care în contractul de împrumut trebuie să se supună regulilor generale, adică să existe, să fie reală, să fie licită și morală. Contractul încheiat cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii, care interzic în mod expres anatocismul, are o cauză nelicită, iar sancțiunea care intervine pentru îndreptarea unei astfel de situații juridice este desființarea cu efect retroactiv a actului juridic astfel încheiat, ca urmare a constatării nulității sale absolute și cu consecința repunerii părților în situația anterioară.
Pentru aceste motive, instanța de fond a conchis că cererea reclamanților este întemeiată și a admis-o în sensul constatării nulității absolute a Contractului de împrumut nr.416/14.02.2007, pentru fraudă la lege.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța de fond l-a oblig pe pârât – ca parte căzută în pretenții – la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu avocat (fila 223 dosar fond) și 2.043 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (filele 20-21 dosar fond).
Împotriva Sentinței civile nr. 4604/2014, pârâtul A. A., în temeiul dispozițiilor art. 304 alin. 1 pct. 7 și 9, coroborat cu art. 304 indice 1 și cu art. 312 alin. 3 C.proc.civ. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingeri acțiunii reclamanților, pentru următoarele considerente:
I. Recurentul solicită modificarea în baza art. 304 alin. 1 pct. 9 C.proc.civ., apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Arată că între părți s-a încheiat contractul de împrumut autentificat sub numărul 416 din data de 14 februarie 2007, de BNP Ressler P. F., prin care recurentul a împrumutat intimaților suma de 10.505 euro.
Contractul a fost încheiat și autentificat în fața notarului public, cu respectarea solemnităților prevăzute de lege întrunind astfel caracteristicile actului autentic conform art. 1171 Cod civil, astfel constatările notarului menționate în înscrisul autentic cum sunt cele referitoare la prezenta părților, modul de identificare a lor sau luarea consimțământului nu pot fi combătute decât prin procedură înscrieri în fals.
Luarea consimțământului la încheierea actului este însă o constatare personală și prin urmare face dovada până la înscrierea în fals, la fel și mențiunea notarului în sensul că părțile au semnat după ce li s-a citat conținutul actului, face parte din categoria constatărilor personale ale agentului instrumentator și în consecință poate fi combătută doar prin procedura înscrierii în fals. Celelalte mențiuni fac dovada până la proba contrară.
Conform clauzelor contractului de împrumut autentificat sub numărul 416/14.02.2007 de BNP Ressler P. F., intimații debitori T. A. - Ș. și T. M., declară că au primit împrumut începând cu data semnării contractului, până la data de 15.08.2007 inclusiv, suma de 10.505 euro și s-au obligat să o ramburseze în întregime, în euro, la termenul de scadență. De asemenea, au declarat că înaintea semnării actului, au citit personal și au înțeles cuprinsul acestuia constatând că el corespunde voinței lor, drept pentru care au semnat.
Reclamanți nu s-au înscris în fals în ceea ce privește contractul de împrumut autentificat sub numărul 416/14.02.2007.
Astfel, constatările personale ale notarului cu privire la faptul că părțile au semnat după ce li s-a citit conținutul actului nu au fost combătute în nici un fel. În aceiași idee este și soluția dată de Tribunalul Satu M. în dosarul_ având ca obiect anularea celuilalt contract de împrumut încheiat între părți, depusă la dosar.
În ceea ce privește valabilitatea cauzei art. 967 cod civil prevede că o convenție este valabilă și când nu este expresă cauza. Cauza se prezumă până la dovada contrarie.
Prin această dispoziție se instituie, de fapt, două prezumții: prezumția de valabilitate a cauzei, indiferent că se menționează ori nu acest element în instrumentam probationis; prezumția coexistentă a cauzei; în consecință, cauzat nu trebuie dovedită (existența ei fiind prezumată de lege). Contractul se bucură de prezumție relativa privind.
Ambele prezumții sunt relative, iuris tantum. Prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, trebuie să și dovedească aceasta pentru a răsturna prezumția. Sau, altfel spus, sarcina probei îi incumbă celui care invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic. Deoarece este vorba de un fapt juridic stricto sensu, este admisibil orice mijloc de probă. Dacă, însă, cauza obligației este menționată expres în înscrisul constatator al obligației, partea nu poate face dovada decât tot printr-un înscris, sau printr-un început de dovadă scrisă completat cu martori sau prezumții.
Neîncasarea în totalitate a sumei, indicată în contractul de împrumut ca fiind ridicată de suma împrumutată, este aproape imposibil de dovedit în lipsa unui înscris al creditorului care să recunoască o asemenea situație, deoarece, pe de o parte, caracterul autentic al actului de împrumut certifică până la înscrierea în fals acordul debitorului pentru autentificarea actului (grevat și de o clauză de executare extrem de defavorabilă acestuia), iar pe de altă parte, faptul negativ al nepredării banilor nu poate fi evidențiat prin depoziții testimoniale, mai ales de genul celor în care martorii relatează aspecte cunoscute din cele relatate de parte.
Recurentul susține că intimații pe parcursul procesului nu a reușit să dea o explicație rațională a motivului pentru care ar fi fost de acord să semneze în fața notarului contractele de împrumut, pentru care susțin că au primit în realitate o sumă mai mica, fără să atenționeze agentul instrumentator în legătură cu această situație și fără să solicite ajutorul unei persoane cu studii juridice.
Recurentul apreciază că probele administrate în fața instanței de fond nu sunt în măsură să răstoarne prezumția de valabilitate de care se bucură cauza contractului. Fără un început de proba scrisă care să emane de la recurent care să ateste existența unei dobânzi în contract prezumția de valabilitate și legalitate nu poate fi răsturnată.
De asemenea, recurentul apreciază că faptul material al predării sumei de 1.505 euro, obiect al împrumutului, se bucură cel puțin de o prezumție relativă.
Pentru a răsturna această prezumție au fost audiați martorii propuși de intimat, B. E. - angajată la societatea pe care o deține intimatul reclamant, Reizer R., Kecsekes A. T. - fosta angajată a intimatului reclamant.
Martora B. E. declară că nu a asistat la încheierea niciunui contract și nici nu a văzut personal predarea unei sume de banii între domnul T. și acea persoana de la care s-a împrumutat (filele 126-127 dosar); martorul Reizer R. a relatat doar că a participat la o discuție între intimatul reclamant și o terță persoană (fila 128 dosar fond), iar martora Kecsekes A. T. a declarat că nu a participat la semnarea actelor sau la alte discuții purtate de intimat cu recurentul sau cu alte persoane.
Ca atare există trei declarații ale unor martori care nu au participat la semnarea actelor sau la discuții despre conținutul contractului sau nu au văzut ce sumă de bani s-a predat de recurent intimatului. Acești martori cunosc aceste informații de la intimatul reclamant. Dacă susținerile intimatului sunt false așa vor fi și susținerile acestora, pentru că nu au perceput nimic cu ochii lor.
Martorii relatează despre o discuție avută de intimat cu o terță persoană Tarr N., pe care recurentul susține că nu o cunoaște, nu are nici o legătura cu încheierea prezentului contract, ci cu un alt contract încheiat între intimatul reclamant și acea persoană, pe care intimatul reclamant a împrumutat-o cu parte din bani pe care i-a împrumutat de la recurent. Intimatul reclamant putea să-i spună lui Tarr că a împrumutat 1000 euro, 5000 euro sau 20 000 euro. Martorii și nici terța persoană nu au fost prezenți la semnarea contractului, discutarea clauzelor contractului, predarea banilor, intre părțile prezentului dosar.
Recurentul consideră că aceste declarații nu sunt de natură de a răsturna prezumția de legalitate și valabilitate de care se bucură contractul. Probele testimoniale administrate în cauză de intimați nu sunt în măsură să combată, constatările personale ale agentului instrumentator (manifestarea de voința a intimaților) câtă vreme nici unul dintre martori nu a fost prezent în momentul încheierii contractului, iar relatările lor au la bază discuțiile cu reclamantul. Dacă se apreciază că predarea banilor face parte din categoria prezumțiilor relative, această prezumție nu a fost răsturnată câtă vreme nici unul dintre martori nu a fost prezent în momentul încheierii contractului, iar relatările lor au la bază discuțiile cu intimatul.
Pe de altă parte, recurentul arată că au fost audiați martori propuși de el. Martorul T. S. (fila 131 dosar fond) aflându-se în același local cu intimatul reclamant și recurentul pârât, în momentul în care aceștia s-au înțeles în legătura cu clauzele pe care le va conține contractul a auzit această discuție. Martorul I. S. I. (fila 134 dosar fond) a declarat că a participat la schimbarea sumei de bani și a văzut când i-a înmânat-o intimatului reclamant T.. Martorul C. A. (fila 199 dosar fond) a declarat că pârâtul i-a povestit că au existat două contracte de împrumut, unul pentru suma de_ de euro, iar celalalt pentru altă sumă și știe că despre suma împrumutată s-a discutat de către reclamant cu pârâtul în prezența a unui alt martor într-un restaurant din Satu M..
Recurentul subliniază că, în data de 14 februarie 2007 a fost semnat contractul, iar declarațiile martorilor s-au dat în septembrie 2014, la un interval de, aproape 8 ani, astfel că aceștia au declarat ce și-au adus aminte după o perioada așa lungă. Consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că între declarațiile celor doi martori există diferențe sub aspectul orei la care s-a ajuns în Satu M. având în vedere că a trecut o perioadă așa de mare de la încheierea contractului.
Solicită a se observa că declarațiile celor doi nu sunt atât de exacte cât s-a așteptat judecătorul fondului, tocmai pentru că au trecut 8 ani de la starea de fapt relatată și data depunerii mărturiei. Însă instanța de fond s-a rezumat să sublinieze doar diferențele dintre declarațiile martorilor, aspecte cu privire la timp, împrejurări.
Recurentul are convingerea că intimații știau soluția înainte de a se pronunța. În anterioarele 7-8 procese nu au lipsit niciodată de la pronunțare. Deși a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorului fondului pe motiv de bănuială legitimă, cerere bazată pe relațiile de prietenie între avocatul părții adverse și judecătorul de caz, acesta a fost respinsă.
Recurentul consideră că demonstrat predarea banilor pe de o parte și suma care s-a predat. De asemenea, a demonstrat care au fost clauzele contractului negociate înainte de a intra la notar pentru redactarea contractului. Acesta corespunde cu clauzele și suma din contractul de împrumut autentic sub numărul 416 din 14 februarie 2007, de BNP Ressler P. F..
Din practica judiciară – pe care a depus-o la dosar – recurentul susține că nu a găsit o soluție dată de o instanță care să dispună anularea unui contract de împrumut pentru motivele invocate de intimați în baza unor declarații date de martori indirecți. Instanțele au apreciat că o astfel de probă nu este în măsură să răstoarne prezumția de legalitate și valabilitate de care se bucura contractul autentic. La fel a apreciat și Tribunalul Satu M.. Judecătorii au apreciat că sunt probe suficiente pentru a răsturna o astfel de prezumție, sunt un început de dovada scrisă suplimentat cu martori sau s-a dispus anularea contractelor de împrumut în situația în care pârâtul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune sau șantaj. În aceste situații instanța penală a stabilit vinovăția inculpatului în cadrul procesului penal, aspect care se bucură de autoritate de lucru judecat și în situația în care nu dispunea anularea contatelor încheiate acest lucru se putea solicita pe calea dreptului comun în civil.
Recurentul subliniază că nici măcar nu a fost începută urmărirea penală împotriva sa pentru vreo fapta penală stric legată de acest sau aceste contracte. Susținerile intimatului sunt simple prezumții pe care acest le trage izvorâte dintr-o interpretare subiectiva a faptelor.
II. În ce privește modificarea sentinței și în temeiul art. 304 indice 1 C.proc.civ., recurentul arată că, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Aceasta este a doua acțiune în constatarea nulități absolute formulată de intimații împotriva sa. Prima a format obiectul dosarului_ finalizat prin Decizia civila 683/R din 12 noiembrie 2010 prin care s-a respins acțiunea reclamanților pentru constatarea nulități absolute a contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat de BNP Ressler P. sub numărul 2805/17.11.2007 tot pentru nevalabilitatea cauzei (lipsa cauzei).
Tribunalul Satu M. a respins acțiunea, apreciind că actul are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată până la înscrierea în fals așa cum rezultă din dispozițiile art. 1173 Cod civil.
Fără echivoc a concluzionat instanța „că rezultă din contract că recurentul a dat împrumutul în momentul semnări prezentului contract pana la data de 17.02.2008 inclusiv suma de 46.000 lei debitorilor T. A. și soției T. M. care la rândul lor declara că am primit împrumutul pana la data de 17.02.2008". Instanța a concluzionat și că din depozițiile martorilor propuși de reclamantul T. „se reține practica debitorului T. A. de a acorda împrumuturi chiar din sumele primite cu același titlu de la recurent, fapt ce denotă că acesta nu era un ignorant în domeniu, dovedind minime cunoștințe în încheierea acestor tranzacții de acest gen."
Tribunalul a apreciat că probele administrate cu martori indirecți, care nu au fost prezenți la semnarea contractului au predarea banilor, nu au puterea probatoare de a răsturna prezumția de valabilitate a legalității și valabilității cauzei contractului de împrumut. În concluzie, instanța de control judiciar nu împărtășește opinia judecătoriei care surprinzător în lipsa probatoriului fundamentat pe dovezi neconcludente a dat curs cererii reclamanților reținând că, reclamanți s-au aflat „într-o eroare asupra scopului imediat".
Totuși judecătorul de fond în prezentul dosar_ a apreciat că martorii indirecți au suficienta credibilitate pentru confirma susținerile intimaților.
Recurentul menționează că între părți s-a mai încheiat contractul de împrumut autentificat sub numărul 416 din data de 14 februarie 2007, anterior celui la care a făcut referire mai sus, prin care recurentul a împrumutat intimaților suma de_ euro. Acești bani au fost solicitați de fapt în lei (35.506 lei), dar recurentul nu a dorit să-i împrumute decât în euro având în vedere cursul pe un trend crescător.
La această sumă de 35.506 lei a ajuns intimatul calculând sumele de care are nevoie pentru plata salariilor muncitorilor și materialele pe care trebuia să le procure. În urma conversiei la casa de schimb valutar a ieșit vestita suma e 1050 euro pe care se bazează instanța de fond - 35.506 lei împărțit la 3.38 curs euro egal 10.505 euro (_,_ euro).
Așa cum au considerat alte instanțe, pentru o persoană care preferă să-și păstreze economiile la domiciliu, iar nu la unitățile bancare, acordarea unor împrumuturi în euro, chiar fără dobândă, se relevă drept o modalitate potrivită de conservare activă a acestora. Pentru cei care își păstrează economiile în unitățile bancare în moneda națională raportat la rata inflației, aceste dobânzi pot aduce dobânzi reale negative pe parcursul anului. Actualmente cei care își păstrează economiile în depozite bancare se lovesc de riscul ca depozitele sa le fie impozitate cu până la 60 % lucru care ar fi posibil a se extindă și în România și poate și la depozitele sub 100.000 Euro. Acesta este raționamentul acordări unui împrumut fără dobândă.
Se arată că intimatul i s-a prezentat recurentului ca administrator la ., societatea comercială având ca obiect fabricarea articole de îmbrăcăminte. Banii i-au fost solicitați pentru achiziționarea de marfă, plata salariilor către angajați - cel puțin acest motiv i l-a comunicat recurentului.
Recurentul menționează că intimatul a fost cel care a indicat suma pe care vrea să îi fie împrumută, în lei - 35.506 lei (atâta reprezenta suma necesară pentru achiziționarea de marfă, plata salariilor către angajați și plata cheltuielilor notariale ocazionate de perfectarea contractului de împrumut) și acesta a fost convertită la cursul de schimb din acea zi în euro, 1 euro = 3,38 lei. Dacă ar fi solicitat o altă sumă în lei, iar suma convertită în euro era 7503 euro ar fi spus că le-a fost împrumutată suma de 5.000 euro de fapt și ar fi făcut calculul pe același principiu ca și în calculul expus de intimați. Recurentul crede că de le început intimații nu au dorit să returneze bani înapoi, iar acum acest lucru este posibil cu concursul instanței.
Astfel, obligația de restituire a sumelor împrumutate a fost garantată prin instituirea unei ipoteci asupra imobilului proprietatea debitorilor, cu mențiunea expresă că, în situația neplății la termen, creditorul va cere executarea silită a imobilului asupra căruia s-a constituit ipoteca, recuperându-și creanța din prețul obținut, conform legii.
Recurentul solicită instanței, ca în urma lecturări clauzelor, să constate că intimatul reclamant s-a limitat la a valorifica una dintre garanțiile aflate la îndemâna oricărui creditor (oricine este obligat personal este ținut de a îndeplini obligațiile sale cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare; cauzele legitime de preferință sunt privilegiile și ipotecile - art. 1718, art. 1720 Cod civil), urmărirea silită a acestuia, prioritar față de alți eventuali creditori, în vederea obținerii, prin procedura vânzării la licitație, a sumei neachitate în mod voluntar. Practic, recurentul pârât ar fi avut oricum posibilitatea executării silite a bunurilor debitorilor rău platnici, în virtutea drepturilor legale ale creditorilor chirografari, singurul avantaj asigurat prin contractul de împrumut fiind acela al preferinței la urmărire și, respectiv, la îndestularea creanței. Și, după cum se observă, această preferință se opune, în primul rând, unor posibili creditori concurenți, iar nu reclamanților înșiși
Prin conținutul lor concret, intrinsec, actele juridice intervenite în speță nu permit interpretări cu privire la obiectul tranzacției și la modalitatea de garantare a executării obligațiilor, cu atât mai puțin în privința pretinselor clauze penale deghizate.
Recurentul solicită a se avea în vedere că rezolvarea din dosarul penal nr. 144/P/2008 (ordonanță de neîncepere a urmăririi penale din data de 09.02.2008) ar putea fi reținută doar ca prezumție pentru netemeinicia susținerilor intimaților, dată fiind inexistența unei hotărâri judecătorești de condamnare ce se bucură de autoritate de lucru judecat. Cât privește plângerea penală invocată, se învederează că organele de urmărire au dispus neînceperea urmăririi pentru fapta de înșelăciune, soluție, ce se impune, potrivit art. 22 CPP, cu putere de lucru judecat (în privința inexistenței faptei). În aceeași manieră a opinat și Tribunalul Satu M., în dosarul_ concluzionând că reținerile din ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea din 09.02.2009 (dosar 144/P/2008) cu privire la împrejurările acordări împrumutului nu pot constitui o probă pertinentă în cauza constatările procurorului fiind concluziile din dosarul penal instrumentat potrivit regulilor proceduri penale. Este și logic deoarece nu s-a tras o concluzie care să fie materializată printr-o hotărâre cu privire la vinovăția făptuitorului. Consideră că este inadmisibil ca într-un proces civil să fie folosite considerentele dintr-o cauză penală.
Conform art. 22 alin. 1 C.proc.pen. hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, cu privire la existența faptei a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Instanța penală a dispus respingerea plângeri împotriva ordonanței de neîncepere a urmăriri penale pe motiv că petenți au luat cunoștință de conținutul contractelor pe care le-au citit și semnat. Pentru că este o situație atipică, recurentul susține că a consultat mai mulți judecători și procurori cu privire la valoare juridică și probatorie a considerentelor dintr-o ordonanță penală de neînceperea a urmăriri în civil și toți i-au răspuns că nu au nici o valoare probatorie în civil.
Este de observat, referitor la aceste clauze, că în pofida susținerilor părții reclamante, niciuna dintre mențiunile convențiilor nu îndreptățește concluzia inserării unor dispoziții ilicite, contrare Legii nr. 313/1879.
Recurentul apreciază că în conformitate cu 969 Cod civil contractul are forța obligatorie între părțile contractante, dând naștere la obligații ce trebuie executate întocmai potrivit clauzelor contractuale. Or în contractul de împrumut se menționează că sumele împrumutate sunt cele arătate, obligația corelativă de restituire există în mod valabil în aceste limite
De asemenea, apreciază că judecătorul de fond și-a motivat hotărârea tot pe baza ordonanță de neîncepere a urmăririi penale din data de 09.02.2008 dată în dosarul penal nr. 144/P/2008 doar că nu a făcut trimitere la acesta motivat de argumentația data în Decizia civila 683/R din 12 noiembrie 2010 din dosarul civil_, decizie care apreciază că, concluziile procurorului din acel caz se bazează strict pe probe administrate în penal în acel dosar.
Un alt aspect pe care recurentul îl menționează, privește faptul că pe contractul de împrumut este trecută o mențiune cu privire la plata unei sume 2500 euro. Intimatul l-a sunat pe recurent spunându-i că vrea să-i restituie suma de 5000 euro. Recurentul a insistat să meargă la notar, dar intimatul nu a dorit și i-a spus că îi restituie doar suma de 2500 de euro, dar că de fapt a spus 5000 de euro la telefon ca să audă ceva cunoștință de a sa cp restituie de fapt suma de 5000 euro.
Tocmai pentru ca acest lucru era ciudat recurentul a dat chitanța eliberatorie pe contractul de împrumut pe care a crezut că va fi restituit inițial. Așadar este vorba de o executare voluntară a contractului și de o recunoaștere indirect a acestui contract a cărui valabilitate se contestă.
Potrivit regulii „nemo auditur propriam turpitudinem allegans" nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în fața justiției de propria sa culpă pentru a valorifica un drept. Acest principiu spune că nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa, adagiu latin potrivit căruia nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vina, incorectitudine, necinste și nici să se apere valorificând un asemenea temei.
Recurentul arată că intimații pe parcursul procesului nu a reușit să dea o explicație rațională a motivului pentru care ar fi fost de acord să semneze în fața notarului contractele de împrumut, pentru care susțin că au primit în realitate o sumă mai mică, fără să atenționeze agentul instrumentator în legătură cu această situație și fără să solicite ajutorul unei persoane cu studii juridice.
Apreciază că intimații urmăresc desființarea contractului, pentru a nu mai fi obligați să restituie împrumutul sau să amâne cât mai mult restituirea acestuia.
Recurentul menționează că acțiunea cu care a fost investită instanța de fond este o acțiune în constatarea nulității contractului de împrumut autentificat sub numărul 416/14.02.2007.
Din încheierea de ședința din data de 16 decembrie 2013 aflată la pagina 95 rezulta ca reclamanți au invocat frauda la lege ca motiv pentru constatarea nulității absolute. De asemenea, au invocat ca motive ale nulității și dolul și eroarea - în ceea ce privește aceste două vicii de consimțământ a intervenit termenul general de prescripție de trei ani.
Recurentul apreciază că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra acestor excepții invocate cu privire la prescripția dreptului material la acțiune în ceea ce privește dolul și eroare invocate de reclamanți prin acțiunea introductivă de instanță.
III. În ce privește modificarea sentinței pentru motivul de nelegalitate prevăzut de 304 alin. 1 pct. 7 C.proc.civ., recurentul arată că motivarea sumara a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărâri care trebuie desființată.
În conformitate cu prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Recurentul susține că instanța de fond nu a răspuns apărărilor invocate cu privire la prezumțiile de care se bucură cauza contractului de împrumut și dacă probele administrate de reclamanți sunt în măsura să răstoarne aceste prezumții. Nu i s-a răspuns în drept și apreciază că nici în fapt.
Practic instanța de fond și-a motivat punctul de vedere exclusiv pe susținerile intimaților reclamanți. Astfel martori propuși de aceștia nu asistat la nici o discuție între recurent și intimați, ci au relatat ce știau de la intimat. În definitiv este vorba tot de susținerile intimaților. Ei au susținut că împrumutul s-a dat cu dobândă, ei au susținut că suma împrumutată era de 7000 euro, ei au povestit martorilor lor varianta lor pe care martori propuși au redat-o în fața instanței.
Tribunalul Satu M. în decizia data în dosarul_ a apreciat că probele administrate cu martori indirecți, cum sunt martori propuși de reclamanți, care nu a u fost prezenți la semnarea contractului sau predarea banilor, nu au puterea probatoare de a răsturna prezumția de valabilitate a legalității și valabilității cauzei contractului de împrumut.
De asemenea, recurentul susține că instanța de fond a apreciat că depozițiile de martori administrate în dosarul penal converg spre aceiași soluție. Consideră că instanța și-a format părerea pe această ordonanța doar că nu a motivat așa și a preferat să facă trimitere la un calcul al dobânzi care nu este dovedit decât prin susținerile intimaților. A mai explicat că această sumă provine din conversia în euro a sumei de 35.506 în data de 14.02.2007 la cursul de 3.38 lei un euro(35.506 lei împărțit la 3.38 curs euro egal_ euro (_,_ euro)
Considerentele din acesta ordonanța sau din sentințele prin care s-au respins plângerile împotriva ordonanței sunt niște probe inadmisibile într-un proces civil. Instanța de fond le-a considerat însă probe.
Recurentul mai susține că s-a încălcat prezumția de nevinovăție conform art. 6 CEDO deoarece judecătorul își formează părerea pe considerentele din ordonanța sau sentința prin care s-a dispus respingerea plângerii împotriva ordonanței de neîncepere a urmăriri penale. Aceste ordonanțe sau sentințe nu au rezolvat latura civilă, astfel că nu au autoritate de lucru judecat, astfel că instanța de fond a privit lucrurile subiectiv dacă a pornit de la aceste considerente. În baza principiului nemijlocirii probele se administrează în fața instanței
Este vorba de încălcarea art. 6 din Convenție CEDO, recurentul susține cu tărie că s-a fi aflat într-o poziție defavorabilă în plan procesual față de intimații reclamanți, reproșând instanțelor sesizate existența unor idei preconcepute cu privire la existenta vinovăției sale.
Potrivit art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și . a cauzei sale, de către o instanța independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.
Recurentul mai susține, că nu a fost respectat principiul contradictorialității și al oralității cauzei, arătând la ultimul termen din data de 24.11.2014 a cerut lăsarea cauzei la ora 12:00 pentru că vin din altă localitate și totuși cauza a fost luată fără a fi prezent; subliniază că la ora la care s-a prezentat în sala mai erau cauze.
Potrivit art. 127 C.proc.civ., pricinile se dezbat oral, dacă legea nu dispune altfel, așa încât nerespectarea principiului oralității atrage nulitatea hotărârii judecătorești, în condițiile art. 105 alin. (2) C.proc.civ. (Tribunalul Suprem, secția civilă, Decizia nr. 169/1971, în I.C. M., Repertoriu)
În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 304 alin. 1 pct. 7 și 9, art. 3041 și art. 312 C.proc.civ., coroborat cu art. 121 alin. 3, art. 189, art. 258, art. 261 C.proc.civ. și 22 alin. 1 C.proc.pen.
Prin întâmpinare (filele 45-46), intimații T. A. Ș. și T. M., prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de către recurentul A. A. G., cu cheltuieli de judecata, în fond și recurs.
Intimații arată că deși recurentul își întemeiază calea de atac pe prevederile art. 304 C.proc.civ., întreaga motivare a recursului se îndepărtează radical de textele legale invocate, acestea cu greu ar putea fi circumscrise vreunuia din cele două aliniate ale art. 304 folosite ca temei legal.
Intimații apreciază că hotărârea primei instanțe nu poate fi sub nici o formă considerată ca nemotivată sau conținând motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Începând cu punctul 5 pagina 5 din hotărâre și până la pagina 8, instanța analizează în mod temeinic cererea, expune și cântărește probele administrate în cauza și motivează efectiv hotărârea luată. Așadar temeiul legal invocat, respectiv art. 304 pct. 7 VCPC nu poate fi reținut ca fiind justificat în soluționarea prezentului recurs.
Raportat la cel de-al doilea temei legal invocate de recurent (art. 304 pct.9), respectiv lipsa de temei legal a hotărârii ori greșita aplicare a legii, intimații consideră că nici acest motiv de recurs invocat nu este întemeiat și susținut în concret de către recurent. Recurentul se desfășoară pe un număr impresionant de pagini cu motivarea recursului său, repetând în mod obsesiv aceleași susțineri, mai exact faptul că Contractul nr. 416/2007 s-a încheiat în forma autentica, drept pentru care se bucură de prezumția de legalitate.
Instanța de fond, analizând probele administrate, consideră răsturnată această prezumție de legalitate, constată că actul atacat a fost încheiat în condițiile fraudei la lege, fapt ce atrage după sine nulitatea absolută a contractului.
Procedura înscrierii în fals în speța de față, raportat la obiectul cauzei, nu este necesară, intimații arătând că nu au contestat faptul că au semnat actul redactat de către notarul public sau faptul că suma primită a fost de 10.505 euro, ci au invocat cauza nelicită, respectiv frauda la lege. Nu au susținut faptul ca nu ar fi primit suma trecută în contractul de împrumut, ci au arătat că această suma cuprinde atât suma efectiv împrumutată - de 7.000 euro, cât și dobânda capitalizata lunar pentru această sumă.
Explicațiile recurentului care susține că el oferă împrumuturi fără dobândă, preferând acest mod de conservare activă a economiilor în detrimentul unităților bancare sau a investirii acestor sume în mod legal, având în vedere pregătirea juridică a acestuia, sunt de-a dreptul hilare. Recurentul arată că cei ce își păstrează economiile în România în depozite bancare se lovesc de riscul de a fi impozitați, motiv pentru care consideră firesc și legal să acorde împrumuturi unor terți, complet străini de persoana sa sau de locul de domiciliu al acestuia. Oare de ce pârâtul recurent nu a acordat aceste împrumuturi în localitatea sa de domiciliu sau în localitatea în care profesează, preferând un alt oraș în care sa opereze, în același mod, cu mai multe persoane, nu doar cu intimații reclamanți. De altfel, intimații menționează că au depus la dosarul cauzei înscrisuri care confirmă faptul că pârâtul recurent a obținut, în baza unor contracte de împrumut încheiate în același mod, o . imobile pe raza județului Satu M., ca urmare a executării silite a creditorilor ipotecari.
În ceea ce privește excepțiile invocate de către pârâtul-recurent, excepții ce susține că nu au fost soluționate, intimații arată că instanța de fond a rămas în pronunțare asupra acestor excepții la termenul din data 9.12.2013, iar în urma soluționării acestor excepții, a repus cauza pe rol, considerând că acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act este imprescriptibilă extinctiv.
În drept, invocă art. 308 alin. 2 C.proc.civ. vechi.
Prin notele de ședință depuse la 04.06.2015 și concluziile scrise depuse la data de 12.06.2012, recurentul solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, reiterând aceleași argumente și susțineri din cererea de recurs.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, instanța reține următoarele:
Astfel cum a reținut și prima instanță, cauza cererii de chemare în judecată este nulitatea absolută a contractului de împrumut încheiat între părți în data de 14.02.2007, datorată imoralității cauzei mediate a contractului, în persoana împrumutătorului, constând în aplicarea anatocismului la o dobândă lunară de 7% pe o perioadă de 6 luni asupra capitalului de 7.000 Euro, anatocism interzis de lege în forma aplicată (art.8 din O.G nr.9/2000). Eroarea și dolul, invocate de reclamanți în cererea de chemare în judecată nu au niciun temei probator în cauză.
În concret, sarcina instanțelor este de a decide, în baza probatoriului administrat, dacă, cu ocazia încheierii contractului învederat, împrumutații au primit suma de 7.000 Euro, astfel cum susțin aceștia, cu obligația de a plăti la scadență 10.505 Euro, sau au primit această din urmă sumă, cu obligația restituirii ei la scadență.
Analizând probatoriul administrat, instanța de recurs reține că temeiul de drept al administrării probelor testimoniale este art.1191 alin.3 din Codul civil din 1864, părțile acceptând tacit reciproc această probă împotriva unui înscris autentic.
Astfel, au fost audiați câte trei martori din partea reclamanților, respectiv al pârâtului, martori care cu toții au cunoștințe indirecte asupra stării de fapt și care au susținut fiecare, varianta părții care le-a propus ca probă în cauză. Instanța de apel mai reține că nu poate fi interpretată ca o nesinceritate, contradicțiile între declarațiile martorilor propuși de pârât, deoarece vizează aspecte colaterale, care se pot explica prin timpul trecut de la data împrumutului până la audiere.
Prin urmare, instanța de apel reține că declarațiile de martori „se neutralizează reciproc”, reclamanții având în continuare sarcina probei.
În cauză, în temeiul art.1203 din Codul civil (anatocismul fiind o fraudă la lege) sunt permise prezumțiile simple.
Analizând însă probatoriul administrat, instanța a apreciat că în speță, față de declarația din contractul autentic al împrumutaților, în sensul că aceștia au primit 10.505 Euro și nu doar 7.000 cum susțin, nu se poate reține o prezumție „care să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea (art.1203 din Codul civil)”, în sensul că cele declarate în contract nu sunt adevărate. În aprecierea temeiniciei unei prezumții, cel de-al doilea contract de împrumut încheiat între părți este până la urmă indiferent, fiind irelevant în a decide cuantumul sumei efectiv împrumutate, dacă acest din urmă contract este unul distinct de primul sau s-a novat doar termenul de rambursare a primei creanțe.
Așadar, instanța, în urma probatoriului administrat (chiar dacă ar exista indicii că în alte cazuri pârâtul ar fi acordat astfel de împrumuturi), nu a găsit întemeiată, justificată, înlăturarea „autorității” contractului autentic, pe baza unei prezumții.
Pentru aceste considerente instanța va admite recursul, va schimba în tot sentința și va respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată.
În temeiul art.274 alin.1 din C.pr.civ., instanța va obliga reclamanții să plătească, fiecare, câte 750 lei cheltuieli de judecată pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul recurentului A. A. G. domiciliat în B., nr. 483, jud.Cluj, respectiv Baia M., ./21, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr.4604/2014, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți T. A. S. și T. M. domiciliați în Satu M., ..9, ., jud.Satu M..
Modifică în tot sentința recurată.
Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată a reclamanților.
Respinge ca nefondată cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță.
Obligă reclamanții să plătească pârâtului câte 750 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Respinge ca nefondată cererea intimaților privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.06.2015.
Președinte, T. B. -în concediu legal de odihnă- pentru, semnează Președintele instanței, | Judecător, T. T. | Judecător, G. S. |
Grefier, L. D. |
Red. T.T. – 17.07.2015
Tehnored_NM / 22.07.2015
2 ex.
Jud.fond: S. A.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 259/2015. Tribunalul SATU MARE | Pretenţii. Decizia nr. 387/2015. Tribunalul SATU MARE → |
|---|
