Pretenţii. Decizia nr. 387/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE - R. M. E. C.

Judecător - A. D.

Grefier - C. L.

Pe rol fiind soluționarea apelului în materia C. administrativ și fiscal formulat de apelanta-reclamantă ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC, cu sediul în Satu M., .. 25, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 362/29.01.2015, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. M. E., domiciliată în Satu M., P-ța Libertății, nr. 17, . M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- apelul este la primul termen de judecată în urma derulării procedurii administrative;

- cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru;

- procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită pentru acest termen de judecată, după care;

Președintele completului de judecată, verificând personal, constată că apelul este la primul termen de judecată după derularea procedurii administrative, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, iar procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită pentru termenul de azi.

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței funcționale a secției civile II a Tribunalului Satu M. și considerând apelul lămurit, în temeiul disp. art. 394 C.proc.civ., instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra excepției.

TRIBUNALUL,

DELIBERÂND:

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.362/29.01.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._/296/2014, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta Administrația D. Public Satu M. Satu M. în contradictoriu cu pârâta C. M. E., având ca obiect pretenții.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4 lei reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare neachitat, la care se va calcula dobânda legală penalizatoare din data de 25.10.2012, până la plata efectivă a debitului principal.

S-au respins restul pretențiilor principale ca neîntemeiate și s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere ce vizează plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în data de 25.10.2012, agenții constatatori din cadrul Administrației D. Public au constatat că autovehiculul cu nr. înmatriculare_ a fost parcat pe . tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului, săvârșind abaterea prevăzută de art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu M., aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, în acest sens fiind emisă nota de control și înștiințare de plată . nr. 1647/25.10.2012(filele 4, 5). Față de cererea de chemare în judecată a reclamantei având ca obiect pretenții, se observă că aceasta susține că izvorul acestor pretenții îl constituie săvârșirea unei fapte ilicite, a unei abateri, de către proprietarul autoturismului parcat fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului, instanța apreciind că temeiul legal al acestor pretenții este constituit de art. 1349 C.civ. coroborat cu art. 1357-1371C.civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Instanța a procedat la verificarea condițiilor prevăzute de reglementările în materie pentru a se stabili dacă se impune tragerea la răspundere a pârâtului.

Se observă că, potrivit art. 1357 alin. 1 și 2 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, astfel, angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie presupune existența cumulată a patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

În ceea ce privește prejudiciul, instanța a luat în considerare dispozițiile art.1532 C.civ. pentru a determina dacă prejudiciul invocat de reclamantă îndeplinește condițiile stabilite prin acest text de lege. Astfel, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite două condiții, și anume: să fie cert și să nu fi fost repârât încă. Astfel, instanța a apreciat că este cert prejudiciul constând în contravaloarea lipsei de folosință a spațiilor special amenajate pentru parcare, pe durata cât autoturismul cu nr. înmatriculare_ a ocupat acel spațiu, fără a fi plătit tichetul de parcare, reprezentat de tichetul de parcare în valoare de 2 lei.

Referitor la tariful de penalizare prevăzut de art. 38 din Anexa nr. 12 la HCL nr. 149/27.09.2012, în cuantum de 120 lei, instanța a apreciat că acesta nu are caracter cert, împrejurarea că a fost prevăzut prin dispozițiile art. 38 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 149/2012 neconferindu-i acest caracter. Menționarea unui asemenea tarif de penalizare în anexa H.C.L. nr. 149/27.09.2012 conferă sancțiunii constând în aplicarea tarifului de penalizare natura unei sancțiuni contravenționale, care poate fi aplicată doar printr-un proces-verbal de contravenție, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001. Față de împrejurarea că nota de constatare întocmită în cauză nu are natura unui proces-verbal de contravenție instanța a apreciat că tariful de penalizare nu poate fi acordat, singurul prejudiciu dovedit fiind contravaloarea tichetului de parcare neachitat.

Referitor la a doua condiție, se observă că prejudiciul nu a fost repârât.

Cu privire la existența unei fapte ilicite, se observă că cel care a parcat autovehiculul mai sus-menționat fără să plătească contravaloarea tichetului de parcare, pe spațiul special amenajat de reclamanta Administrația D. public, a săvârșit abaterea prevăzută de art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, ori abaterea se încadrează în sfera faptelor ilicite, alături de contravenții, astfel, s-a constatat că este îndeplinită și această condiție. Fapta a fost constatată cu ajutorul camerei de filmat din dotare.

Referitor la condiția existenței raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, instanța a constatat că și aceasta este îndeplinită, prin parcarea autovehiculului pe spațiul special amenajat de Administrația D. public fără achitarea tichetului de parcare, fiind produs prejudiciul de care s-a făcut vorbire.

În ceea ce privește a patra condiție a răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, se observă că potrivit Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu, anexa 12 la HCL nr. 149/27.09.2012 art. 37, se sancționează proprietarul/utilizatorul/deținătorul autovehiculului pentru încălcarea prevederilor prezentului regulament(…), de asemenea, art. 3 alin.1 și 2 din Ordinul 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, înmatricularea, înregistrarea și autorizarea provizorie sau pentru probe se efectuează pe numele proprietarului de vehicul, însă la cererea scrisa a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se poate înscrie și o altă persoană decât proprietarul, specificându-se calitatea în care aceasta poate utiliza vehiculul(…). Totodată, art. 105 pct. 18 din O.G. nr. 15/2002 prevede că neîndeplinirea de către proprietarul sau deținătorul mandatat al vehiculului, a obligației de a solicita autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a datelor de identificare a utilizatorului constituie contravenție.

Astfel, în sarcina proprietarului autovehiculului, respectiv în sarcina pârâtei, exista obligația de a comunica autorităților dacă altcineva folosea autovehiculului, în caz contrar operând prezumția că proprietarul este cel care se folosește de bun, prezumție relativă care putea fi răsturnată de pârâtă cu ajutorul administrării unor probe în acest sens, dar care nu a fost răsturnată de acesta.

Instanța a apreciat că proprietarul autovehiculului cu nr. înmatriculare_ a fost și cel care a parcat acest autoturism în locul indicat în nota de control menționată de reclamantă, fără a plăti tichet de parcare. Astfel cum prevede și 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, poate fi sancționat pentru această abatere proprietarul, utilizatorul, deținătorul autovehiculului, astfel, în temeiul art. 329 C.proc.civ., instanța a apreciat că s-a făcut dovada că pârâta Cordan M. E. este autorul acestei abateri.

Prin urmare, față de acestea, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația D. Public în contradictoriu cu pârâta și a obligat-o pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 2 lei reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare neachitat.

Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate, se observă că, după ce art. 1385 C.civ. instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, art. 1386 dispune în alin. 1 C.civ. că (…) dacă nu este cu putință, repararea prejudiciului se face prin plata unei despăgubiri(…). Având în vedere dispozițiile art. 1535 alin. 1 C.civ., care prevede că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul prevăzut de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, precum șiale art. 1523 alin. 2 lit. e) potrivit cărora debitorul se află de drept în întârziere când obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățita la dobânda legală, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare din data de 25.10.2012 până la plata efectivă a debitului principal, conform art.1 alin. 3 coroborat cu art. 2 teza a II-a și art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 13/2011.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, astfel cum prevede art. 452 C.proc.civ., instanța a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta Administrația D. Public, solicitând admiterea apeluluiși pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 120 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare ca urmare a abaterii reținute în sarcina sa de angajații ADP Satu M., potrivit notei de control . nr.1647/25.10.2012; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare calculate la suma în cuantum 120 lei, de la data scadenței până la recuperarea integrală a sumei datorate, conform dispozițiilor art.1489 din Legea nr.287/2009, republicată, privind Codul Civil, coroborate cu cele ale art.3 din O.G. nr.13/2011, republicată, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând cu precădere excepția necompetenței funcționale a Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Satu M., reține următoarele:

Verificând natura juridică a litigiului dedus judecății, instanța constată că se solicita obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare ca urmare a abaterilor reținute prin note de control întocmite de angajații Administrației D. Public Satu M..

Pentru a se putea analiza temeinicia sau netemeinicia acestor pretenții, instanța trebuie să analizeze în primul rând existența sau inexistența abaterii despre care face vorbire reclamanta, respectiv dacă este vorba sau nu despre o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, respectiv dacă sunt sau nu întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale.

Având în vedere că actul invocat de reclamanta nu este un act administrativ în sensul prevăzut de Legea contenciosului administrativ, instanța de contencios administrativ apreciază că prezentul litigiu excede competenței instanței de contencios administrativ, respectiv apreciază că pentru soluționarea prezentei cereri competența de soluționare a cauzei revine instanțelor judecătorești de drept comun, în condițiile prevăzute de art. 95 pct. 1 C.proc.civ, coroborat cu art. 112 C.proc.civ.

Constatând că, la nivelul Tribunalului Satu M., completele specializate încauze civile de drept comun au fost constituite în cadrul Secției a I-a civilă a Tribunalului Satu M., având în vedere dispozițiile art. 136 alin. 1 și 4 C.proc.civ. „(1)Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetentă și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești” cu ocazia verificării competenței sale materiale în soluționarea cauzei în condițiile prevăzute de art. 131 C.proc.civ. coroborat cu art. 129 C.proc.civ., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Satu M. apreciază că excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei de către completul specializat în materia contenciosului administrativ este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul art. 132 alin. 3 C.proc.civ. urmează să o admită prin hotărâre nesupusă nici unei căi de atac, iar în temeiul art. art. 95 pct. 1 și art. 112 C.proc.civ și a dispozițiilor legale anterior citate să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a I-a civilă din cadrul aceleiași instanțe, conform dispozitivului prezentei.

Reclamanta a înțeles să formuleze cererea de chemare în judecată potrivit dispozițiilor dreptului comun, temeiul juridic invocat constând în răspunderea civilă delictuală.

Potrivit Anexei nr. 12 a HCL Satu M. nr. 149/2012 privind Regulamentul de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea si taxarea staționarilor în mun.Satu M., încălcarea prevederilor acestui regulament constituie fie fapte de natura delictuala, abateri (reglementate de art. 37), fie contravenții (reglementate de art. 41), iar potrivit art. 33 din regulament, în cazul depistării unui autovehicul parcat cu încălcarea prevederilor regulamentului, agenții constatatori vor întocmi si afișa sub ștergătorul de parbriz sau pe geamul lateral, actul de constatare al abaterii denumit Nota de control si înștiințare de plată, care conține informații referitoare la instituția emitentă, abaterile constatate sau natura contravenției săvârșite, modul de încheiere a procesului verbal de constatare a contravenției, sancțiunile contravenționale propuse, etc. Rezulta, așadar, că înscrisul „Nota de control si înștiințare de plată” este un act de constatare, în baza căruia fie se va încheia un proces-verbal de sancționare contravențională (în cazul contravențiilor) fie se vor declanșa proceduri judiciare, conform art. 40 (în cazul faptelor reglementate de art. 37, care nu sunt contravenții).

Înscrisul „Nota de control si înștiințare de plata”încheiat de agenții constatatori din cadrul reclamantei nu este un act administrativ, având în vedere că a fost încheiat în temeiul Anexei nr. 12 a HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012, care la art. 40 stipulează că „Neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare si a cheltuielilor de urmărire a abaterii”. Termenul „judiciar” nu poate avea decât semnificația din vorbirea obișnuită, adică proceduri înfăptuite prin autoritățile judecătorești, iar dacă înscrisul menționat mai sus ar fi un act administrativ, Hotărârea Consiliului Local menționată nu ar mai fi prevăzut că este nevoie de sesizarea instanțelor judecătorești pentru punerea în executare a acestuia.

Față de cele expuse, constatând că prezenta cauză nu intră în competența funcțională a Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art.132, art.136 C.proc.civ. instanța va declina competența de soluționare a cererii de apel formulate de apelanta Administrației D. Public Satu M. în favoarea Secției I-a civilă a Tribunalului Satu M. și va dispune trimiterea dosarului la această secție a tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția necompetenței funcționale a Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Satu M. și în consecință:

Declină în favoarea Secției I-a civilă a Tribunalului Satu M. competența de soluționare a apelului formulat de apelanta ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC, cu sediul în Satu M., ..25, jud. Satu M., C. RO14388655, împotriva sentinței civile nr.362/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata CORDAN M. E., domiciliată în Satu M., P-ța Libertății nr.17, . M., CNP_.

Dispune trimiterea dosarului la Secția I-a civilă a Tribunalului Satu M..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 26.06.2015.

Red.A.D./07.07.2015.

Tehnored_VD /07.07.2015.

4 ex. – ..cu: Administrația D. Public Satu M., C. M. E.

Jud.fond: M. P.