Acţiune în constatare. Decizia nr. 110/2015. Tribunalul SATU MARE

Tribunalul SATU MARE - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 110/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 4964/296/2009*

Cod operator:_

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 110/R

Ședința publică de la 17 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. B.

Judecător T. T.

Judecător G. S.

Grefier L. D.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile formulate de recurenții-pârâți S. S., cu domiciliul procedural ales la C..Av.G. E. cu sediul profesional în Satu M., ..13, jud. Satu M., S. M. domiciliată în ., jud.Satu M., recurentul-pârât S. R. MFP P. DGRFP CLUJ P. AJFP SATU M. cu sediul în Satu M.. Piața Romană, nr.3-5, jud.Satu M., împotriva sentinței civile nr.4291/2014, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. I. - prin C.. av. M.-S. cu sediul profesional în Satu M., ..4-6, . M., intimații-pârâți B. F., I. S., K. I. prin moștenitor K. G. – cu domiciliul necunoscut, K. E. domiciliată în Satu M., ..3, jud.Satu M., FEDERAȚIA COMUNITĂȚILOR EVREIEȘTI DIN ROMANIA - CULTUL MOZAIC cu sediul în București, sector 3, ..9-11, ., având ca obiect

acțiune în constatare.

La pronunțare nu se prezintă părțile.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din 09.06.2015, când părțile prezente au pus concluzii, ce s-au consemnat prin încheierea ședinței publice din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la data de azi.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

P. sentința civilă nr.4291/13.11.2014 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul R. I. împotriva pârâților Ș. S., Ș. M., S. R. prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, BALASZ F., ISZAK S., K. G., în calitate de moștenitoare a lui K. I., FEDERAȚIA COMUNITĂȚILOR EVEREIEȘTI DIN ROMANIA - CULTUL MOZAIC, . și în consecință: a dispus parcelarea terenului în suprafață de 1399 mp de sub nr.top 303 din CF 51 Ambud în noi nr. top formate nr.top 303/1 în suprafață de 503 mp și nr.top 303/2 în suprafață de 896 mp; teren în suprafață de 1169 mp cu nr.top 304 din CF 436 în noi nr.top nou formate 304/1 în suprafață de 744 mp, nr.top 304/2 în suprafață de 425 mp, a terenului cu nr.top 306/1 în suprafață de 511 mp din CF 326 în nr.top nou formate 306/3 în suprafață de 256 mp, nr.top 306/4 în suprafață de 255 mp conform expertizei întocmite de ing.Mențiu V. ; a constatat că pârâții Ș. au construit pe . nr.top 304/1 în suprafață de 744 mp din CF 436 Ambud o construcție nouă din cărămidă acoperită cu plăci de azbociment, fundație, beton compusă din două încăperi cu suprafața de 150 mp, situate în Ambud nr.22 proprietate tabulară a acestora;a constatat că reclamantul R. a dobândit prin contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată la 14 dec.1999 încheiat cu pârâții Ș. dreptul de proprietate asupra construcției identificate mai sus; a constatat că parcelele cu nr.top nou formate 303/1 în suprafață de 503 mp, 304/1 în suprafață de 744 mp, 306/3 în suprafață de 256 mp și nr. top 307/3 în suprafață de 68 mp reprezintă terenul de sub construcții și aferent construcției, aflat în folosința reclamantului; a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului conform celor de mai sus; a respins acțiunea reconvențională formulată de către pârâții-reclamanții Ș. împotriva reclamantului- pârât R. pentru constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare. Cheltuielile de judecată ocazionate au fost compensate.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr._ a Judecătoriei Satu M. pronunțată în dosar cu nr._ a fost admisă acțiunea civilă a reclamantului R. I. în contradictoriu cu pârâții Ș. S. și M., S. R. prin Consiliul Local Păulești, Balasz F., Federația Comunităților Evreiești, Iszak S., căsătorit cu Fenrstein Adell, K. I. căsătorit cu E., dispunându-se dezmembrarea terenului în suprafață de 1399 mp de sub nr.top.33 CF51 Ambud în parcele noi distincte 303/1 în suprafață de 503 mp., 303/2 în suprafață de 896 mp.; a terenului cu suprafața de 1169 mp. de sub nr.top 304 CF 436 Ambud în parcele top noi 304/1 cu suprafața de 744 mp., 304/2 cu suprafața de 425 mp.; a terenului cu suprafața de 511 mp. de sub nr.top 306/1 CF 326 Ambud în parcele top noi 306/3 cu suprafața de 256 mp., 306/4 cu suprafața de 255 mp., conform expertizei întocmite de ing.Mențiu V..

S-a constatat că pârâții S. S. și S. M. au construit pe ./1 CF 436 Ambud o construcție nouă din cărămidă acoperită cu plăci de azbociment, fundația beton, compusă din două încăperi cu suprafața de 150 mp., situat în Ambud nr.22, proprietatea extratabulară a acestora, dispunând notarea în CF.

S-a reținut că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției de mai sus de la pârâți, prin contract de vânzare-cumpărare încheiat la 14.12.1999 și s-a întabularea dreptului de proprietate conform celor de mai sus.

Împotriva acestei sentințe s-a formulat apel de către pârâții Ș., care prin dec.civ.319/. a Tribunalului Satu M. a fost respins ca nefondat.

Și împotriva acestei decizii s-a formulat recurs de către aceeași pârâți Ș. S. și M. la Curtea de Apel Oradea, care prin dec.civ.905/12 mai 2009 a admis ca fondat recursul împotriva dec.civ.319/17 dec.2008 a Tribunalului Satu M., modificând-o în tot cu repunerea în termenul de apel al acestora, precum și admiterea apelului acestor pârâți împotriva sent.civ.3871/11 aprilie 2001 a Judecătoriei Sau M. pe care a desființat-o și trimis-o spre rejudecare la Judecătoria Satu M., motivat de faptul că, comunicarea hotărârii instanței de fond s-a făcut cu pârâții Ș. prin afișare la domiciliul din Ambud, nr.23 în situația în care în perioada anilor 1994-2003 au locuit și respectiv la data comunicării acestei sentințe, aveau deci domiciliul stabil în Satu M., Aleea P., .. S-a mai reținut că reclamantul Rispzki avea obligația să indice adresa pârâților în situația în care domiciliul exact al acestora fără a se limita la adresa din contractul evocat pentru identificarea și citarea corectă a acestora în proces .

S-a reținut astfel că procedura de citare la termenele de judecată fixate în fața primei instanțe, cât și actul procedural al instanței prin care a fost comunicată pârâților sunt lovite de nulitate, reținând că în mod greșit Tribunalul Satu M. a apreciat ca tardiv introdus apelul declarat de pârâți, hotărârea atacată de către aceștia nu le-a fost comunicată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, motiv pentru care s-a apreciat că apelul introdus de pârâți este introdus în termen legal prev.de art.284 alin.1 Cod proc.civ.

În rejudecare, după casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, dosarul în speță nr._ a fost înregistrat sub nr._, care prin sent.civ.7255/22 nov.2011 a Judecătoriei Satu M. a admis în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu aceeași pârâți constatându-se că construcția nouă de tip cărămidă, acoperită cu plăci de azbociment, fundație de beton compusă din 2 încăperi în suprafață totală de150 mp situată în loc.Ambud, nr.22, . tabulară a acestora și vândută de pârâți Ș. către reclamantul Rispzki prin contractul de vânzare cumpărare din 14.12.1999, construcție care a intrat în proprietatea reclamantului în regim extratabular, cu compensarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs civil de către pârâții Ș., care prin dec.civ.nr.577/17 sept.2012 a Tribunalului Satu M. a fost admis, dispunându-se casarea sent.civ.7255/22 nov.2011 a Judecătoriei Satu M., cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Satu M., motivat de faptul că în recurs recurenții pârâți au solicitat judecarea în fond a cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată din 14.12.1999, act pentru care reclamantul a inițiat acțiunea de validare a convenției înregistrată inițial în dosar nr.1367/2000. Tribunalul a calificat această cerere ca fiind reconvențională față de acțiunea reclamantului și în lipsa elementelor de formă care trebuie îndeplinite raportat la faza procesuală în care se află pricina, de a stabili taxa de timbru și fiind în imposibilitate de a se cerceta pe fond, s-a reținut că prima instanță a cercetat cauza fără a intra în cercetarea fondului și cu privire la pretenția pârâților reclamanți materializată prin solicitarea cuprinsă în întâmpinarea depusă după rejudecarea cauzei.

În rejudecare, după casare, instanța a reținut în fapt că între pârâții Ș., în calitate de vânzători, și reclamantul R. I., în calitate de cumpărător, prin contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la 4 dec.1999 la cab. av. B. V. s-a înstrăinat către cumpărător construcția nouă din cărămidă acoperită cu plăci azbociment, fundație de beton, formată din 2 încăperi în suprafață totală de 150 mp, care este proprietatea sa extratabulară, situate în Ambud, nr.22, iar terenul este proprietatea statului, contra sumei de_ DM .

Conform extraselor CF 436 Ambud cu nr.top 304, CF 51Ambud cu nr.top 303, CF 326 cu nr.top 306/1și CF 249 Ambud cu nr.top 307/3, cărora le corespunde în natură, curte intravilan, grădină intravilan, casă cu curte, sunt în proprietatea pârâților citați în cauză, iar conform expertizei topografice întocmite de ing.Mențiu V. în cauză în primul ciclu procesual, care a efectuat și un plan de amplasament cu propunere de dezmembrare cu noi nr.topografice, reținând că, construcția se află parcelele cu nr.top. nou formate 303/1 în suprafață de 503 mp, 304/1 în suprafață de 744 mp, 306/3 în suprafață de 256 mp și nr.top 307/3 în suprafață de 68 mp reprezintă terenul de sub construcții și aferent construcției și se află în folosința reclamantului.

Pârâții Ș. au formulat întâmpinarea în cauză depusă și la pag.74 din dosar, prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantului pentru prestație tabulară, invocând faptul că contractul de vânzare cumpărare a fost perfectat la C.. av.B. V. și că semnăturile nu le aparțin, solicitând efectuarea unei expertize grafoscopice pentru a putea proba cele invocate. De asemenea, au solicitat constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, a expertizei topografice efectuate, cât și anularea mențiunilor din CF.

S-a solicitat interogatoriul părților, probă care a fost încuviințată și apreciată ca fiind pertinentă cauzei și a căror răspunsuri sunt atașate la filele 80- din dosar .

Din răspunsurile pârâților Ș. instanța a reținut că au luat cu titlu de împrumut diferite sume de bani de la reclamantul Ripzki, pe care le-a restituit și pentru care a achitat și dobândă de 10%, recunoscând că a achitat sume de bani la vreun termen întrucât nu i s-a cerut acest lucru. De asemenea a arătat că pentru împrumutul de 3200 DM a garantat cu imobilele înstrăinate către reclamant, respectiv pentru partea din față a construcției brutăriei și pentru care a perfectat contractul de vânzare cumpărare din 14.12.1999.

Reclamantul a recunoscut că a cumpărat construcțiile de la pârâți la 14 dec.1999 acoperite cu plăci de azbociment, din care una era pe numele societății . una pe numele pârâților Ș., construită ilegal, arătând că pentru aceste construcții nu s-a achitat nicio sumă de bani, ci acestea au fost preluate în contul unor datorii.

Nefiind administrate alte probe și față de îndrumarul Tribunalului Satu M. din dec.civ.nr.577/17 sept.2012, instanța a reținut că întâmpinarea formulată de către pârâții Ș., reprezintă în realitate o veritabilă acțiune reconvențională raportat la ultimul capăt de acțiune în care formulează și ei pretenții, în sensul constatării nulității contractului de vânzare cumpărare, nulității expertizei topografice, a înscrierilor din CF, în sensul dispoz.art.119 Cod proc.civ., incident la data promovării acțiunii și care pe parcursul procesului a fost timbrată conform legii taxelor de timbru. Apărarea pârâților cu privire la faptul că semnătura de pe contractul de vânzare cumpărare întocmit la cab av,B. la 14 dec.1999, nu le-ar aparține nu a putut fi primită, întrucât acest aspect a fost lămurit prin expertiza grafoscopică efectuată la Institutul Național de Expertiză Criminalistice București întocmit de D. C. în dosar_, care confirmă semnătura lor pe contractul de vânzare cumpărare, iar o altă expertiză în acest sens nu a fost reiterată nici personal și nici prin avocat ales.

Ori, față de probatoriul administrat în cauză, recunoașterile părților la interogator, confirmată de identificările topografice efectuate în primul ciclu procesual, expertiza grafoscopică arătată mai sus, care confirmă semnătura pârâților Ș. pe contractul de vânzare-cumpărare, instanța a reținut că în speță între părți s-a transmis dreptul de proprietate asupra construcțiilor identificate mai sus de la pârâții Ș. la cumpărătorul R., conform contractului încheiat la C. av.B. V. și cum dispoz.art.1294 Cod civ., incident la data promovării acțiunii, prevăd că vinderea este convenția prin care două părți se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și acesta a plăti celei dintâi prețul lui, iar art.969 Cod civ. prevede că, contractul valabil încheiat între păți are putere de lege între părțile contractante și, în baza acestor texte de lege și raportat la art.111 Cod proc.civ., art.728 Cod civ, incidente cauzei, a admis acțiunea reclamantului ca fondată conform dispozitivului care face parte integrantă din cuprinsul hotărârii atacate.

Cât privește cererea reconvențională instanța a reținut că nu sunt motive de nulitate a contractului perfectat între părți, față de recunoașterile părților, confirmate de expertiza grafoscopică și raportat la dispoz.art.966 Cod civ., cu incidența dispoz.art.1303 Cod civ. și art.119 Cod proc.civ. instanța a apreciat-o ca neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o.

Pentru considerente descrise și textele invocate, instanța a admis acțiunea reclamantului, cu respingerea cererii reconvenționale formulate de pârâții reclamanți conform dispozitivului sentinței atacate.

În baza art.22-24 din Leg 7/1996 a dispus întabularea în CF asupra imobilelor dobândite în favoarea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat recurs pârâții-reclamanți S. S. și S. M. solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de prestație tabulară, neputând fi admisă o astfel de acțiune fără să existe la dosarul cauzei dovada clară a achitării prețului imobilului. De asemenea, solicită admiterea cererii de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare (filele 14-15 dosar de fond); cu cheltuieli de judecată.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenții arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât nu s-au avut în vedere probele care au fost administrate în cauză și s-au aplicat greșit reglementările legale aplicabile în cauză.

Învederează că au atacat sentința civilă nr.7255/22.11.2011 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, părți intimate fiind R. I., S. R. prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice București, B. F., I. S., K. I., K. E., Federația Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, ., iar Tribunalului Satu M. a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare. În aceste condiții, arată că instanța trebuie să se pronunțe asupra cererii adresate Judecătoriei Satu M. de către reclamanții, care au solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra unor construcții pe care le-au dobândit prin contractul sub semnătură privată din data de 14 decembrie 1999. Deci, reclamanții au înaintat o veritabilă acțiune în prestație tabulară și nu o acțiune în constatare.

Consideră că este inadmisibilă acțiunea în constatare când partea poate solicita realizarea dreptului, însă prin acțiunea introductivă reclamanții au urmărit realizarea dreptului și nu constatarea acestuia. Ori, este inadmisibil să se constate de către instanță în folosința cui se află terenul, de altfel probe în acest sens nu s-au administrat.

În opinia recurenților S. acțiunea reclamanților este inadmisibilă și în ce privește prestația tabulară, întrucât nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a acțiunii în prestație tabulara pentru următoarele considerente:

- nu este determinat precis obiectul contractului - imobilul care se vinde nu este clar determinat, întrucât la dosarul cauzei există două contracte cu aceiași dată, unul încheiat între reclamanți și persoanele fizice S., iar celălalt între reclamanți și persoana juridică ., reprezentanți fiind recurenții-pârâți S.;

- unul din contracte are ca obiect construcții 150 mp, celălalt contract are ca obiect construcții în suprafața de 80 mp.;

- din expertiza efectuată în cauză de către expert Mențiu rezultă că în prezent, adică la data efectuării expertizei - 10 ianuarie 2001, clădirea avea suprafața de 320 mp, pentru că pârâtul (fam.S.) a extins clădirea.

Clădirea are suprafața mai mare decât cel care figura chiar în contractele însumate ( 320-150+80=90) cu o suprafața de 90 mp. construcție.

Menționează că reclamanții nu au dat nicio explicație cu privire la suprafața excedentară de construcție.

În ce privește prețul, recurenții arată că pentru a se putea admite acțiunea în prestație tabulară este necesar ca prețul să fie integral achitat, ori, din probele care au fost administrate în cauză nu rezultă că prețul convenit a fost integral achitat. Astfel, dacă s-ar lua în considerare doar contractul care a stat la baza admiterii acțiunii, reclamantul ar fi trebuit să achite în total suma de 20.000 DM, însă în interogatoriul luat acestuia rezultă că a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare pentru a garanta restituirea unui împrumut.

Învederează că la dosarul cauzei se află contractul de împrumut din data de 27 aprilie 1998, din care rezultă că la acea dată S. S. a avut datorie către reclamant 8000 DM, din care s-a restituit o suma de 1.000 DM.

De asemenea, arată că reclamantul R. la interogator a recunoscut că la data semnării contractelor nu a achitat niciun ban, prima tranșă de 10.000 DM fiind dată în anul 1996, iar apoi 5-6000 DM din vânzarea unei case din Ungaria, iar la pct.9 din interogator, recunoaște că nu a mai plătit nimic în afara sumelor de mai sus, iar din contractul de împrumut care a fost întocmit la data de 27 aprilie 1998, rezultă că familia S. avea doar o datorie de 8000 DM, din care ulterior s-a restituit 1000 DM. Menționează că este ilogic ca sumele pe care le susține intimatul Ripski că le-ar fi dat în 1996 să nu fi fost trecute în contractul de împrumut dacă ele nu ar fi fost restituite. Însă, realitatea este că s-a împrumutat doar suma de 8000 DM, din care familia S. a restituit suma de 1000 DM. În aceste condiții pentru construcția vândută de 150 mp, care ar fi fost de 20.000 DM s-a achitat doar 7000 DM, diferența nu s-a achitat nici până în prezent.

Precizează că susținerea lor se coroborează cu probele administrate și anume cu declarația lui Ripski I. dată în dosarul penal atașat, în conformitate cu care în anul 1997 reclamantul Ripski i-a împrumutat cu suma de 20.000 DM și a pretins o dobânda lunara de 10% (dobânda nelegala și spoliatoare). Ulterior, la data de 27 aprilie 1998 au încheiat un contract de împrumut, din care rezultă că la acea dată fam.S. datora doar 8.000 DM, din care ulterior s-a restituit suma de 1000 DM.

Menționează că la interogator reclamantul R. a arătat că a predat în contul prețului suma de 20.000 DM în anul 1996, deci a considerat împrumutul de 20.000 DM ca avans, deși din această sumă în anul 1998 nu mai avea pretenția decât la 8000 DM. Rezultă, astfel, că este dovedită susținerea că în afara împrumutului nerestituit de 7.000 DM, recurenții nu au primit nicio altă sumă ca preț de vânzare.

De altfel, în declarația amintită, reclamantul R. arată expres că au fost întocmite contractele în scopul expres de a recupera datoria și dobânzile cumulate, care nu au mai fost achitate. Astfel, la o datorie de 8000 DM, dobânda de 10 % lunar, ar fi însemnat o dobândă de 9600 DM pe an, o dobânda spoliatoare și ilegală, dobânda pe 12 luni reprezentând 120%.

Învederează, de asemenea, că din chiar declarația reclamantului dată în dosarul penal atașat în probațiune, rezultă că în prețul contractelor, care au fost încheiate pentru că nu s-ar fi restituit împrumutul cu dobânzile de 10% lunar, se includ aceste dobânzi, spoliatoare în opinia recurenților, de 800 DM lunar. Deci, intenția reală a părților a fost de a garanta împrumutul nerestituit și nicidecum de vânzare al imobilului construcție.

Mai arată că, într-adevăr, contractul de împrumut cu dată certă necontestat de părți - 27 aprilie 1998, a fost încheiat în perioada în care era abrogat Decretul nr.311/1954 prin Legea nr.7/1998, iar stabilirea din nou a dobânzii legale s-a dispus doar prin Ordonanța Guvernului nr.9/2000, însă la data de 27 aprilie 1998 era în vigoare art.1589 Cod civil, care prevede că: "Se defige o dobândă de cinci la sută pe an pentru afacerile civile și de șase la sută pe an pentru cele comerciale, în toate cazurile unde s-a hotărât de părți cuantumul ei."

Astfel, faptul împrumutătorului de a insera în contract o dobândă spoliatoare de 800 DM lunar, care constituie un procent exorbitant pentru o sumă în valută străină, pe care băncile românești o practicau la un nivel de cel mult 7% pe an, constituie un fapt imoral, motiv pentru care clauza de dobânda de 10 % lunar este lovită de nulitate absolută în baza art.966 din Codul Civil.

Ca atare, este imoral și includerea acestei dobânzi în prețul de cumpărare al unui imobil, profitând de starea de nevoie a familiei recurenților.

Deși din expertizele grafologice rezulta faptul semnării ambelor contracte, recurenții arată că ei aveau convingerea că au semnat contractul aflat la dosarul cauzei în copie xerox, tot din data de 14 dec.1999, care este încheiat între . și reclamant, întrucât niciodată nu au avut intenția de a vinde mai mult din construcție și niciodată nu au încasat mai mulți bani decât ce-i 7.000 DM, conform contractului de împrumut.

Consideră că acțiunea în prestație tabulară chiar pe construcții nu poate fi primită, pentru că, în prealabil, reclamanții ar fi trebuit să solicite restituirea împrumutului, iar numai în situația în care împrumutul nu ar fi fost restituit, trebuia să-și valorifice garanția asupra imobilelor.

Deci, contractul în discuție a fost încheiat pentru garantarea împrumutului, nefiind un contract de vânzare cumpărare, care să reflecte voința reală a recurenților.

Consideră că instanța de fond în mod incorect a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constatate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, aflate la fila 14-15 dosar de fond, pentru cauza falsă și ilicită, pentru preț neserios, pentru lipsa uneia din elementele esențiale ale contractului și anume obiect imprecis, pentru lipsa de consimțământ al recurenților. Astfel, deși recurenții au solicitat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare pentru mai multe motive, instanța s-a rezumat doar a invoca un principiu general, și anume, convențiile legale au putere de lege între părțile contractante, însă recurenții au atacat contractul tocmai pe motive de nulitate absolută, iar instanța nu a arătat punctual de ce trage concluzia ca ar fi legale contractele și nu motivează deloc hotărârea.

Precizează că recurenții S. nu au fost proprietarii construcției care a fost vândută, proprietar real al construcției fiind Asociația familiala S. Ambud, care a cumpărat brutăria, iar apoi a extins această brutărie ., recurenții neavând cum să vândă ceva ce aparținea unor persoane juridice și unor societăți comerciale întrucât nimeni nu poate vinde mai mult decât a avut.

Menționează că recurenții au fost proprietari pe teren, așa cum rezulta din CF nr.436 Ambud, însă ei nu au vândut nicio suprafață de teren, iar conform primei hotărâri s-a dezmembrat terenul recurenților și a fost atribuit reclamanților.

Consideră că, contractul este nul având in vedere următoarele:

- nu este determinat precis obiectul contractului - imobilul care se vinde nu este clar determinat, întrucât la dosarul cauzei există doua contracte cu aceiași dată, unul încheiat între reclamanți și persoanele fizice S., iar celălalt între reclamanți și persoana juridică ., reprezentanți fiind recurenții S.. Ori, patrimoniul unei persoane juridice nu se confundă cu cea al unei persoane fizice;

- unul din contracte are ca obiect construcții 150 mp, celălalt contract are ca obiect construcții in suprafața de 80 mp.

- din expertiza efectuată în cauză de către expert Mentiu rezultă că în prezent, adică la data efectuării expertizei, 10 ianuarie 2001, clădirea avea suprafața de 320 mp, pentru că pârâtul (fam.S.) a extins clădirea.

Clădirea are suprafața mai mare decât cea care figura chiar în contractele însumate ( 320-150+80= 90 ) cu o suprafața de 90 mp. construcție.

Consideră cauza actului juridic atacat ilicită și imorală.

Cauza sau scopul actului juridic este acel element care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act.

Potrivit art. 966 cod civil "obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect". P. urmare, pentru a fi valabilă, cauza actului juridic trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să existe, să fie reală și să fie licită și morală. Neîndeplinirea acestor condiții atrage nulitatea absolută a actului juridic .

De asemenea, cauza actului juridic este moral, când este în concordanță cu regulile de conviețuire socială, întrucât, în conformitate cu art.5 Cod civ., nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare la legile care interesează ordinea publica sau bunele moravuri. În cauza de față reclamanții au dorit obținerea unui imobil cu bani de nimic, profitând de starea de constrângere in care se aflau recurenții, respectiv S. S. se afla în detenție.

Menționează că valoarea imobilului în anul 2001, a fost deja 1._ lei, de 10 ori mai mare decât suma din contracte, în anul 2001 fiind întocmit un raport de evaluare întocmit de expert C., solicitat de recurenți în vederea constituirii unei garanții bancare, dorind ca după eliberare din detenție să restituie toate obligațiile și să reînceapă activitatea în brutărie.

Învederează că prețul reprezintă echivalentul datorat de cumpărător în schimbul lucrului transmis. Prețul stipulat trebuie să fie exprimat într-o sumă de bani. Această condiție este esențială în contractul de vânzare-cumpărare în care echivalentul lucrului vândut nu poate fi reprezentat de o altă contraprestație decât plata unei sume de bani, în caz contrar schimbându-se natura juridică a contractului. Prețul trebuie să fie determinat sau determinabil, sincer și serios.

În sensul art.1303 Cod civ., prin "preț serios" trebuie să se înțeleagă echivalentul mai mult sau mai puțin exact al lucrului vândut, integrat în "cauză suficientă a obligației de transmitere a dreptului de proprietate asupra lucrului". Prețul serios se transpune în existența unei proporții între cuantumul prețului stabilit de părți și valoarea reală a lucrului vândut.

Precizează că reclamanții au profitat de situația că recurentul S. se afla de detenție și au încercat și au reușit întabularea dreptului de proprietate în mod ilicit și imoral.

Deși recurenții au învederat instanței de fond cele de mai sus, în motivare nu au fost combătute apărările recurenților, în consecința sunt în prezența unei lipse de motivare a sentinței criticate.

Potrivit prevederilor art.261 pct.5 Cod proc.civ., hotărârea pronunțată trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea în fapt și în drept a hotărârii constituie elemente esențiale și necesare ale oricărei hotărâri, constituind o adevărată garanție a imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție și permit părților și oricărei persoane interesate, inclusiv instanței de control judiciar, să cunoască elementele ce au format convingerea instanței. În literatura de specialitate s-a arătat faptul că lipsa de motivare constituie un viciu de formă decurgând direct din încălcarea unei obligații procedurale importante, din neîndeplinirea unei formalități substanțiale, prevăzută expres de legea procedurală și anume aceea a motivării hotărârii. Sancțiunea procedurală a lipsei motivării este casarea hotărârii.

Din analiza sentinței criticate rezultă cu forța evidenței faptul că aceasta nu cuprinde motivele de fapt pe care aceasta se sprijină, nu cuprinde motivele ventru care aspectele invocate au fost respinse, sentința fiind total nemotivată.

Sentința criticată nu face altceva decât să preia integral cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei existând o identitate perfectă între pozițiile procesuale exprimate prin acțiunea introductivă și întâmpinările depuse la dosar și conținutul sentinței criticate.

În opinia recurenților constituie o lipsă a motivării atât absența totală a motivelor, cât și lipsa de răspuns cu privire la cererile și excepțiile părților. De asemenea, constituie lipsă a motivării și motivarea formală precum cea formulată în prezenta cauză în care instanța se mărginește la o prezentară extrem de lacunară a stării de fapt.

Instanța fiind investită cu o acțiune în prestație tabulara, trebuia în primul rând să explice de ce consideră că prețul imobilului a fost achitat, pentru că recurenții constant si consecvent au învederat că nu există o astfel de dovadă.

Motivarea hotărârii judecătorești trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă concretă, convingătoare și accesibilă. De asemenea, aceasta trebuie să fie „clară, concisă, fermă și să aibă putere de convingere trebuind să poarte asupra tuturor criticilor formulate și asupra tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate". O motivare sumară, precum cea cuprinsă în sentința criticată care nu prezintă faptele pertinente, în cauză, motivele și trimiterea la mijloacele de probă ce susțin temeinicia acestora, echivalează practic cu lipsa motivării.

Lipsa motivării contravine deopotrivă și dreptului la un proces echitabil ca drept ce se bucură de o protecție constituțională. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești este statuată în mod constant și de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În jurisprudența Curții s-a arătat faptul că instanța națională are obligația de motivare detaliată a unei probleme punctuale, dacă mijlocul de apărare respectiv era de natură să influențeze definitiv soluționarea cauzei.

Sentința recurată în cuprinsul considerentelor nu cuprinde motivele care au stat la baza luării hotărârii, simpla afirmarea a unor fapte, precum încheierea contractului, nu poate ține loc analizei pe care instanța de fond era obligată să o realizeze înainte de a pronunța hotărârea.

În concluzie, recurenții consideră că se impune a se constata faptul că sentința este lipsită de orice motivare, ea nerezumându-se decât la menționarea sumară a stării de fapt, fără nicio analiza a celor susținute, fără nicio analiză a situațiilor juridice și a raporturilor dintre părți, contravenind flagrant art.261 pct.5 Cod proc.civ, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod proc.civ.

În consecință, solicită admiterea recursului, respingerea acțiunii principale și admiterea acțiunii reconvenționale.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ NAPOC prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii față de instituția recurentă.

Întrucât calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic, pentru a putea fi obligat în raportul juridic dedus judecății trebuie să existe o identitate între persoana juridică chemată în judecată și titularul dreptului ce face obiectul litigiului. Astfel, pentru a determina cine are calitate procesuală pasivă trebuie stabilit cine este titularul dreptului ce face obiectul litigiului.

C. fixat de legiuitor prin art.36 alin.1 din Lg.nr.18/1991 privind fondul funciar, cu modif.și compl.ulterioare, nu lasă loc de interpretări: "terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26".

Conform art. 26 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, privind fondul funciar, "terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului și municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosința celor care solicită să-și construiască locuințe și nu au teren, ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute la art. 24".

Astfel, regimul juridic al acestor imobile presupuse ca aceste terenuri au trecut în proprietatea comunei, orașului și municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor, ele putând să dispună cu privire la acestea în calitate de proprietari.

Mai mult, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare: "În aceleași condiții (dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără înscrierea în cartea funciară - art. 26 alin. 1 din Legea nr. 7/1996) sunt opozabile față de terți și drepturile reale dobândite de stat și de orice persoană, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătorești". P. urmare, trecerea în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor a terenurilor aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care au fost în administrarea primăriilor, la data intrării în vigoare a Legii nr.18/1991, este opozabilă erga omnes și fără înscrierea în cartea funciară.

P. terenuri proprietatea statului, legiuitorul a înțeles să se refere la "acele suprafețe intrate în patrimoniul sau în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice".

Potrivit textelor de lege citate, cererea referitoare la constatarea dobândirii ca efect al prescripției achizitive, prin joncțiunea posesiei, dreptul de proprietate asupra imobilului-teren trebuie analizată în raport cu unitatea administrativ teritorială, respectiv ., întrucât dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu a fost transmis ope legis, de la S. R. către aceasta, în baza Lg.nr.18/1991, act normativ intrat în vigoare cu mult înaintea promovării acțiunii de către reclamantă.

De asemenea, consideră că trebuie avute în vedere prev.art.119 a Lg.nr.215/2001 a administrației publice locale, cu modif.și compl.ulterioare, potrivit cărora „Constituie patrimoniu al unității administrativ-teritoriale bunurile mobile și imobile care aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale, domeniul privat al acesteia, precum și drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial”.

În aceste condiții art.122 din Lg.nr.215/2001 specifică faptul că „Toate bunurile aparținând unităților administrativ-teritoriale sunt supuse inventarierii anuale. Consiliilor locale și județene li se prezintă anual de către primar, respectiv de președintele consiliului județean, un raport asupra situației gestionării bunurilor”.

Or, din dispozițiile Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, cu modif.și compl.ulterioare, reiese în mod clar că primarul are calitate de reprezentant în justiție în litigiile ce implică patrimoniul unității administrativ-teritoriale pe care o reprezintă (art.62 alin.1).

Având în vedere cele de mai sus, solicită instanței să dispună Primarului Comunei Păulești, în calitate de reprezentant în justiție al comunei, să depună în probațiune inventarul bunurilor aparținând unității administrativ-teritoriale, pentru a face dovada privind titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

P. întâmpinarea formulată, S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ NAPOC prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., solicită admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și, în consecință respingerea acțiunii față de S. R..

Întrucât se desprinde din contextul art.26 din Legea nr.18/1991, că terenul a intrat ope legis in proprietatea localității, si din perspectiva opozabilității arată ca asupra cauzei deduse judecații trebuie să se pronunțe măcar și în contradictoriu, dacă nu în contradictoriu, municipiul Satu M. reprezentat prin primar.

În acest sens, anexează decizia civila nr.820 pronunțata de către Înalta Curte de Casație si Justiție in dosar nr._, prin care s-a admis excepția invocata de către S. R.:

„În ceea ce privește opozabilitatea hotărârii, spre deosebiri de efectele acesteia care se produc numai intre părțile litigante, hotărârea judecătorească este opozabila - ca fapt juridic - erga omnes, adică si persoanelor fizice sau juridice care nu au fost părți in proces." Mai mult, în sarcina Statului R. nu se poate retine nicio obligație, așa încât nu se pune problema ca acesta sa fie menținut în proces nici în vederea executării hotărârii.

Întrucât calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic, pentru a putea fi obligat în raportul juridic dedus judecații, trebuie să existe o identitate între persoana juridica chemata în judecată și titularul dreptului ce face obiectul litigiului.

Astfel, pentru a determina cine are calitatea procesuala pasiva trebuie stabilit cine este titularul dreptului ce face obiectul litigiului.

C. fixat de legiuitor prin art.36 alin.1 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, cu modificările si completările ulterioare, nu lasă loc de interpretări: „terenurile aflate in proprietatea statului, situate in intravilanul localităților si care sunt in administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec in proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art.26 ". Conform art.26 alin.1 din Legea nr.18/1991, privind fondul funciar, "terenurile situate in intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, in ambele cazuri fără moștenitori, trec in proprietatea comunei, orașului si municipiului, după caz, si in administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date in folosința celor care solicita sa-si construiască locuințe si nu au teren, ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute la art.24." (terenurile situate in intravilanul localităților, care au fost atribuite de cooperativele agricole și de producție cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite pentru construcția de locuințe si anexe gospodărești, si care au fost edificate, rămân si se înscriu in proprietatea actualilor deținători).

Astfel, regimul juridic al acestor imobile presupune ca aceste terenuri au trecut în proprietatea comunei, orașului si municipiului, după caz, si în administrarea,primăriilor; ele putând sa dispună cu privire la acestea în calitate de proprietari. Mai mult, potrivit art.26 alin.2 din Legea nr.7/1996 a cadastrului si a publicității imobiliare: „În aceleași condiții (dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale sunt opozabile fata de terți, fără înscrierea in cartea funciara - art. 26 alin. 1 din Legea nr. 7/1996) sunt opozabile față de terți și drepturile reale dobândite de stat si de orice persoana, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătorești ". P. urmare, trecerea in proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor a terenurilor aflate in proprietatea statului, situate in intravilanul localităților si care au fost in administrarea primăriilor, la data intrării in vigoare a Legii nr.18/1991, este opozabila erga omnes și fără înscrierea in cartea funciara.

P. terenuri proprietatea statului, legiuitorul a înțeles sa se refere la: "acele suprafețe intrate in patrimoniul sau in conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 si înregistrate ca atare in sistemul de evidență al cadastrului funciar general si in amenajamentele silvice. "

Potrivit textelor de lege citate, acțiunea promovata trebuie analizată în raport cu unitatea administrativ teritoriala, respectiv prin primar, întrucât dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu a fost transmis ope legis, de la S. R. către aceasta, în baza Legii nr.18/1991, act normativ intrat în vigoare cu mult înaintea promovării prezentei acțiuni de către reclamant.

De asemenea, arată că trebuie avute în vedere prevederile art.119 al Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora: „Constituie patrimoniu al unității administrativ-teritoriale bunurile mobile si imobile care aparțin domeniului public al unității administrativ - teritoriale, domeniul privat al acesteia, precum si drepturile si obligațiile cu caracter patrimonial".

În aceste condiții, art.122 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, cu modificările si completările ulterioare specifica faptul ca: „Toate bunurile aparținând unităților administrativ-teritoriale sunt supuse inventarierii anuale. Consiliilor locale si județene li se prezintă anual de către primar, respectiv de președintele consiliului județean, un raport asupra situației gestionarii bunurilor ".

Or, din dispozițiile Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, cu modificările si completările ulterioare, reiese în mod clar ca primarul are calitate de reprezentant in justiție in litigiile ce implica patrimoniul unității administrativ-teritoriale pe care o reprezintă (art.62 alin.1).

Având în vedere cele de mai sus, solicită să se dispună primarului, în calitate de reprezentant injustiție al comunei, să depună în probațiune inventarul bunurilor aparținând unității administrativ-teritoriale, pentru a face dovada privind titularul dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu.

Pe fondul cauzei, arată următoarele:

În argumentarea, inutilității promovării unei acțiuni împotriva Statului R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin care să se constate dobândirea unui drept de proprietate asupra imobilului - teren, a arătat ca persoană adevăratului proprietar al imobilului - teren este unitatea administrativ-teritoriala.

Mai mult, potrivit pct.4.2 din Ordinul ministrului Finanțelor publice nr.668/2014 pentru aprobarea precizărilor privind întocmirea si actualizarea inventarului centralizat al bunurilor imobile proprietate private a statului si a drepturilor reale supuse inventarierii: „obligativitatea inventarierii revine autorităților administrației publice locale care identifica, pe raza teritorial-administrativa a acestora bunuri imobile care alcătuiesc domeniul privat al statului si pentru care nu sunt cunoscute entitățile cărora li s-au atribuit in mod corect un drept real, altul decât cel de proprietate vor întocmi un inventar separat pentru acestea."

În acest sens, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat prin circulara nr.449.734/17.12.2013 sa se dispună masuri pentru a identifica bunurile imobil (teren, construcții) din domeniul public și privat al statului aflate în administrarea Consiliului Județean a instituțiilor din subordinea, coordonarea sau de sub autoritatea acestora precum si a celor aflate in administrare, închiriere sau folosința gratuita a regiilor societăților /companiilor comerciale.

Potrivit art.36 alin.3 din Legea nr.18/1991: „Terenurile atribuite în folosință pe durata existentei construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art.30 din Legea nr.58/1974* cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor."

Totodată, din extrasul de carte funciara nr.436 Ambud, nr.326 Ambud si nr.249 Ambud reiese faptul ca dreptul de proprietate asupra terenurilor se intabulează in favoarea unor persoane fizice si Federația comunității evreiești respectiv în CF nr.51 Ambud este intabulat S. R..

În același sens precizează faptul ca Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții în delimitarea si departajarea bunurilor din domeniul public și nu deține alte informații referitoare la bunurile din domeniul public al statului aflate in administrarea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum si a autorităților publice centrale decât cele înscrise in inventarele întocmite de aceste instituții, potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică.

P. urmare, întrucât S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitatea de proprietar, astfel că nu se poate pronunța cu privire la cauza dedusa judecații în speța de față.

P. întâmpinarea formulată, reclamantul R. I., solicită respingerea recursului declarat de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, motivat de următoarele:

Înainte de analizarea apărărilor aduse prin întâmpinare, apreciază că se impune clarificarea legalității căii de atac declarat împotriva sentinței civile nr.4291/13.11.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M.. În opinia intimatului, calea de atac legala împotriva sentinței atacate este cea a apelului si nu a recursului, in acord cu dispozițiile art.282, coroborat cu art. 1 din Vechiul Cod de Procedura Civila.

În ceea ce privește împrocesuarea acestei părți, învederează că aceasta s-a realizat în toate ciclurile procesuale urmate, în scopul de a face opozabila hotărârea ce se va pronunța în cauză și față de S. R. care, de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în discuție, a fost indicat ca și titular al dreptului de proprietate asupra terenului de sub construcția obiect al contractului.

Celelalte apărări din cuprinsul motivelor de recurs, vizând terenurile care fac obiectul Legii 18/1991, precum si dobândirea dreptului de proprietate prin joncțiunea posesiilor, ca efect al prescripției achizitive, nu fac obiectul prezentei cauze, ca atare solicită a fi înlăturate, cu consecința respingerii recursului (apelului), ca nefondat.

În drept, invocă art.115, 118, 274 din Vechiul Cod de Procedura Civila.

P. întâmpinarea formulată la recursul declarat de pârâții-reclamanți S., intimatul R. I. solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală; cu cheltuieli de judecată.

Pe fondul cauzei, apreciază criticile formulate de către recurenții S. ca fiind nefondate, date fiind următoarele:

În primul rând, se critica cererea introductiva sub aspectul denumirii date acesteia de către reclamant respectiv acțiune in constatare, iar nu acțiune in prestație tabulara, apreciind-o in consecința ca fiind inadmisibila, in contextul in care se putea cere realizarea dreptului. Aceasta critică, în opinia intimatului, nu poate fi primită, pe de o parte pe considerentul ca nu se invoca vreo vătămare a intereselor recurenților în acord cu dispozițiile art.105 alin.2 din Vechiul Cod de Procedura Civila, iar, pe de altă parte, pe motiv ca, în acord cu dispozițiile art.84 din Vechiul Cod de Procedura Civila, "cererea de chemare în judecata este valabil făcuta chiar daca poarta o denumire greșita".

În al doilea rând, se apreciază acțiunea introductiva ca inadmisibila pe considerentul că prestația tabulara având ca obiect contractul de vânzare-cumpărare sub semnătura privata încheiat la data de 14.12.1999 între părți ar avea un obiect nedeterminat, aspect contrazis de chiar cuprinsul contractului in discuție, contract în care este descris imobilului care se înstrăinează, respectiv: "construcția noua din cărămida, acoperita cu placi de azbociment, fundație beton, formata din doua încăperi, in suprafața totala de 150 mp, care este proprietate extratabulara situata in Ambud nr. 22".

Menționează că recurenții sunt în eroare cu privire la obiectul prezentei cauze, în contextul in care s-a solicitat de către reclamant reglementarea situației juridice doar a imobilului construcție în suprafața de 150 mp, iar nu și cu privire la cealaltă construcție, care face obiectul contractului încheiat cu .. Ca atare, pretinsele nereguli cu privire la expertiza efectuata in cauza de către expert Mentiu sunt superflue.

În ceea ce privește celelalte motive de nulitate invocate, respectiv prețul neserios, cauza ilicita si falsa, lipsa consimțământului, arată că sunt fără echivoc cauze de nulitate relativa și nu absolută, în contextul in care prin demersul judiciar se urmărește protejarea unui interes privat, iar nu public.

Prețul - care reprezintă valoarea imobilului înstrăinat, în suma de 20.000 de mărci germane, a fost convenit si stabilit ca atare de părți in cuprinsul contractului încheiat, iar modalitatea de plata a fost analizata de către instanțele judecătorești sesizate în toate ciclurile procesuale urmate, fiind analizat ca atare si de către instanța de fond în cea de-a doua rejudecare, prin raportare la întreg probatoriul administrat în cauză, făcându-se trimitere la înscrisurile depuse în probațiune si interogatoriile administrate. Pe de altă parte, este de remarcat că apărările legate de dobânda aferenta împrumuturilor acordate de către reclamant, recurenților, poate forma obiect de analiza eventual cu privire la contractele de împrumut încheiate, si nicidecum cu privire la contractul de vânzare-cumpărare care face obiectul prezentei cauze.

Referitor la lipsa consimțământului, invocat de asemenea ca motiv de nulitate absoluta a contractului de vânzare-cumpărare, intimatul o apreciază ca o apărare lipsita de fundament, in contextul în care, pe de o parte, a fost infirmata prin expertiza grafoscopica efectuata de ÎNEC București, care confirma ca semnăturile de pe contractul in discuție aparțin recurenților parați, iar, pe de altă parte, aceasta apărare este infirmata si de conduita procesuala a recurenților care, de pe o parte, își contesta semnăturile de pe contractul în discuție, iar, pe de altă parte, afirmă că acest contract a fost încheiat, însă pentru garantarea împrumutului, iar nu cu titlu de vânzare-cumpărare (pag.5 paragraful "in concluzie" alin.2 din motivele de recurs).

În fine, apărarea vizând neindicarea motivelor de fapt si de drept pe care s-a întemeiat soluția instanței de fond, este nejustificata, în contextul în care, în cuprinsul considerentelor sentinței atacate se face trimitere la toate probele administrate, precum si la apărările înlăturate, ca atare s-au respectat întocmai dispozițiile art.261 din Vechiul Cod de Procedura Civila.

În drept, invocă art.115, 118, 274 din Vechiul Cod de Procedura Civila.

Tribunalul, examinând recursul pârâților-reclamanți reconvențional, îl apreciază a fi întemeiat pentru rațiunile care urmează:

1. Este de domeniul evidenței că soarta acțiunii principale – al cărei obiect îl formează, la limită și la rigoare, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – depinde în chip absolut, nu, însă, și total, de soluția dată cererii reconvenționale prin care se solicită constatarea nulității promisiunii de vânzare. Numai un contract valid poate fi valorificat pe cale judiciară, căci un contract afectat de o cauză de nulitate, fie ea absolută sau relativă, trebuie considerat că nu a fost niciodată încheiat.

Datorită acestei dependente, soluționarea cauzei de față presupune, înainte de toate, examinarea cauzelor de nulitate invocate în cuprinsul acțiunii reconvenționale.

Așa cum rezultă din considerentele sentinței, judecătoria a analizat doar una dintre cauzele de nulitate, anume, lipsa consimțământului promitenților-vânzători la încheierea contractului. A conchis, pe baza expertizei grafoscopice, că promitenții-vânzători au subscris convenția și, astfel, și-au exprimat consimțământul.

Celelalte cauze de nulitate au fost însă ignorate de judecătorie. Câtă vreme le-a expediat printr-o singură frază neutră, în niciun caz și sub niciun raport, nu se poate considera că înlăturarea lor este rezultatul unei judecăți.

2. Și acțiunea principală a fost tratată în aceeași manieră de judecătorie. A admis cererea reclamantului fără să analizeze următoarele apărări punctuale ale pârâților: (i) excepția de neexecutare a contractului constând în neplata întregului preț de către promitentul-cumpărător; (ii) insuficienta determinare a obiectului obligației asumate prin promisiunea de vânzare; și (iii) voința reală a părților a fost să încheie un contract de împrumut și, numai în ipoteza, neverificată, în care împrumutatul nu restituie suma împrumutată, contractul inițial se convertește într-un contract de vânzare.

3. Considerentele anterioare evidențiază fără nici un dubiu că judecătoria a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel încât, în conformitate cu dispoz.art.312 alin.5 din codul de procedură civilă de la 1865, se degajă soluția casării sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Trebuie spus că în cauză nu este limitat numărul casărilor cu trimitere (alin.6 ind.1 al art.312 din Codul de procedură civilă de la 1865), pricina de față debutând înainte de . Lg.nr.202/2001.

Recursul declarat de S. R., structurat exclusiv pe excepția lipsei calității procesuale pasive, este nefondat, Tribunalul Satu M. dezvoltând în această materie o jurisprudență vastă și constantă.

Admițând că, potrivit art. 26 din Legea nr. 18/1991, terenul a intrat ope legis în proprietatea localității, instanța de recurs observă, deopotrivă, că prin acțiune s-a solicitat și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară. Această înscriere, însă, în conformitate cu art.22 lit.a din Legea nr. 7/1996, nu poate fi făcută decât împotriva aceluia care la înregistrarea cererii era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută. Cum, în speță, S. R. figurează înscris în CF ca fiind titularul dreptului real de proprietate asupra terenului, în mod evident și necesar, acesta are legitimare procesuală pasivă.

Pe de altă parte, tribunalul remarcă împrejurarea de ordin factual că nici statul și nici unitatea administrativ teritorială nu au procedat până în prezent, pornind de la efectul art.26 din Legea nr.18/1991 pe care îl invocă în susținerea excepției, la înscrierea terenului într-o carte funciară specială potrivit art.46 din Legea nr.7/1996.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 și 5 din Codul de procedură civilă de la 1865, va admite, ca fondat, recursul pârâților-reclamanți reconvențional S., va casa în întregime sentința recurată, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe și va respinge, ca neîntemeiat, recursul exercitat de pârâtul S. R..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite, ca fondat, recursul pârâților-reclamanți reconvențional S. S. și S. M., domiciliați în Satu M., ..12/9, jud.Satu M., declarat împotriva Sentinței civile nr.4291/2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ și, în consecință:

Casează în întregime sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge, ca neîntemeiat, recursul pârâtul S. R. promovat împotriva aceleiași hotărâri.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015.

Președinte,

T. B.

Judecător,

T. T.

Judecător,

G. S.

Grefier,

L. D.

Red.T.B./26.06.2015

Tehnored_BER /30.06.2015

Ex.2

Jud.fond: M. S.

← Acţiune în constatare. Sentința nr. 124/2015. Tribunalul SATU...		Grăniţuire. Decizia nr. 283/2015. Tribunalul SATU MARE →

Acţiune în constatare. Decizia nr. 110/2015. Tribunalul SATU MARE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 110/2015. Tribunalul SATU MARE