Grăniţuire. Decizia nr. 155/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. T.

Judecător: T. B.

Grefier: A. M.

Pe rol se află pronunțarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă O. A., domiciliată în loc. Doba, ., jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 4453/27.11.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._/296/2012, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. I. și P. F., ambii cu domiciliul în loc. Doba, ., jud. Satu M. și intimata-intervenient-forțat D. M. R., domiciliată în loc. Doba, ., jud. Satu M., având ca obiect grănițuire.

Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 24.03.2015, când susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, amânându-se pronunțarea în cauză la data deastăzi, 31.03.2015.

Prin serviciul de registratură al instanței, la data de 31.03.2015, apelanta a depus concluzii scrise.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4453/27.11.2014 pronunțată în dosar nr._/296/2012, Judecătoria Satu M. a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocată de reclamantă față de cererea reconvențională, a admis excepția prescripției achizitive, invocată pe cale reconvențională și a respins, în consecință, cererea formulată de reclamanta O. A. în contradictoriu cu pârâții P. I. și P. F., și intervenientul forțat D. M. R., având ca obiect grănițuire. Totodată, a dispus reducerea onorariului final al expertului Kerti N. O. la suma de 1.645 lei și a obligat reclamanta să achite expertului Kerti N. O. suma de 145 lei, reprezentând diferență onorariu expert. De asemenea, reclamanta a fost obligată să achite pârâților suma de 1.006 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând din onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, potrivit extrasului CF nr.653 N..Doba, reclamanta O. A. este proprietară asupra imobilului de sub nr.cad. 2226, în suprafață de 2.654 mp (constând în natură în teren arabil intravilan în suprafață de 2.251 mp, curți-construcții în suprafață de 403 mp cu casă de locuit P+E cu suprafața construită de 129 mp, la nr. 182), cu titlu juridic constituire, respectiv construcție proprie (în baza autorizației de construire nr.2/2007), dreptul său de proprietate fiind înscris în baza încheierilor nr._/2006, respectiv nr._/06.10.2008. Potrivit extrasului CF nr._ Doba (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.166 N Doba), intervenientul forțat D. M. R. este proprietar tabular asupra imobilului teren intravilan în suprafață de 2.283 mp, nr.cad. 956, 954, 953, în temeiul contractului de întreținere nr.948/2008.

Prin sentința civilă nr.5689/24.09.2013, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta D. M. R., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar nr.18/1991 Satu M. și Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Doba, astfel: s-a dispus rectificarea titlului de proprietate nr.31-_ emis la data de 10.04.2003, în sensul rectificării numerelor cadastrale conform planului de punere în posesie și raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert D. V. N., respectiv nr. cadastral 955 din categoria vii cu teren in suprafață de 0097 mp și nr. cadastral 954 din categoria curți/construcții cu teren in suprafață de 0358 mp; s-a dispus rectificarea nr.cadastrale conform celor de mai sus, din CF_ Doba, provenită din CF 166 N Doba, poziția A1, coloana nr. 2, în sensul înscrierii numerelor cadastrale corecte respectiv, 956, 955 și 954.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit în cauză de ing.L. F. s-a propus să se stabilească linia de hotar între proprietățile părților pe linia marcată pe planurile de situație anexate prin literele B-C-D-E-F-G-H, limită care trece și prin cei doi țăruși plasați anterior în punctele C și D; expertul a mai arătat că, prin această variantă de stabilire a mejdei, vor fi respectate cele stabilite prin documentațiile cadastrale de întabulare actuale, reținându-se că, în această variantă, fosa septică trece cu 0,73 m în proprietatea reclamantei, ocupând de la aceasta o suprafață de 1,85 mp. Totodată, expertul a reținut că demolarea fosei septice reprezintă o necesitate, această construcție neputând fi amplasată nici măcar în imediata apropiere a mejdei comune, fiind necesară respectarea unor criterii sanitare severe. Totodată, același expert a arătat că mai există și o altă modalitate de stabilire a mejdei prin folosirea planurilor cadastrale .”, întocmite pe baza Decretului-Lege nr.155/1938, prin planul de situație „Anexa 3 – Varianta 2” fiind prezentată poziția mejdei actuale în comparație cu poziția acestei mejde „vechi”, trasată pe această anexă prin linii de culoare neagră și marcată prin literele M-N-O-P-G-H; această mejdă, la frontul străzii Ulicioara, prezintă o deplasare de 0,40 m față de cea prezentată mai sus spre proprietatea reclamantei, această diferență scăzând liniar.

Potrivit contraexpertizei efectuate în cauză de ing.Kerti N. O. (filele 129-136), limita dintre cele două proprietăți în litigiu, conform documentației cadastrale, este dată de punctele A1-E-C-D, are o lungime de 117,95 m și este marcată cu linie roșie; punctul A1 se găsește la 0,81 m de punctul A, iar fosa septică intră pe proprietatea reclamantei cu 0,73 m pe toată lungimea ei de 2,55 m; punctul E, aflat la 24,43 m de punctul A, este punct de inflecțiune; limita dintre cele două proprietăți conform planurilor vechi, la . dată de linia de culoare verde; punctul de capăt, A2, se găsește la distanță de 0,4 m de punctul A, iar fosa septică intră pe proprietatea reclamantei cu 0,46 m pe toată lungimea ei. Expertul a mai arătat că, dacă se ia în considerare acel gard vechi care are o lungime de 2,66 m, mejda este cea cu linie albastră, iar, în acest caz, fosa septică intră pe proprietatea reclamantei cu 0,79 m. Prin suplimentul la raportul de expertiză, întocmit în cauză în data de 28.10.2014 (filele 176-179), expertul Kerti N. O. a arătat că suprafața totală a terenurilor în litigiu este de 4.945 mp; în planșa 1 a fost reprezentată linia de hotar de culoare magenta pentru situația în care suprafața de teren a reclamantei este identică cu cea înscrisă în cartea funciară (2.654 mp), caz în care suprafața de teren a pârâților este de 2.291 mp; dacă se iau în considerare suprafețele raportate la linia de hotar după hărțile cadastrale vechi (linia verde), suprafața de teren a reclamantei este de 2.628 mp, iar suprafața de teren a pârâților este de 2.317 mp; dacă se ia cu referință varianta din planșa nr. 3 (linia albastră), suprafața de teren a reclamantei este de 2.668 mp, iar suprafața de teren a pârâților este de 2.277 mp.

În conformitate cu prevederile art.561 Cod civ., orice proprietar poate să își îngrădească proprietatea, suportând, în condițiile legii, cheltuielile ocazionate. În ceea ce privește cererea accesorie de revendicare a suprafeței de teren aflate în posesia pârâților, instanța a reținut că, potrivit art.563 Cod civ., alin.(1) C.civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri dacă este cazul. Însă, ca în cazul oricărei acțiuni de revendicare a unui drept real, pârâtul poate opune excepția prescripției achizitive. Sub aspectul excepției prescripției achizitive invocate de pârâți, instanța a constatat că, pentru determinarea legii substanțiale aplicabile, este esențială stabilirea momentului în care a început posesia pârâților, iar, în cauza de față, pârâții au invocat ca an al începerii posesiei anul 1963, lucru ce a reieșit cu aproximație și din probele administrate în cauză.

Uzucapiunea este un mod de dobândire a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege. Contrar aprecierii reclamantei, normele privind uzucapiunea sunt pe deplin aplicabile și în cazul litigiilor având ca obiect grănițuire, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune intervenind nu în raport cu linia de hotar (aceasta având rolul de a delimita două proprietăți și nefiind în proprietatea exclusivă a unuia sau a altuia dintre proprietarii învecinați), ci în raport cu terenul pretins a se afla în posesia pârâților cu încălcarea liniei de hotar.

În cadrul Legii nr.7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară s-a reglementat un singur sistem de publicitate imobiliară, la nivelul întregii țări, respectiv cel al cărții funciare, iar în ce privește uzucapiunea nu mai sunt consacrate cazurile speciale prevăzute de Decretul-lege nr.115/1938, fiind aplicabilă uzucapiunea de drept comun, astfel cum este reglementată în Codul civil. Pentru posesia imobilelor situate în regimul de carte funciară, începute sub imperiul Decretului-lege nr.115/1938, acțiunea în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementată de prevederile acestui decret chiar și după data intrării în vigoare a Legii nr.7/1996. Aceste aspecte au fost statuate prin decizia nr.LXXXVI (86)/10 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii. Art.6, alin.(2) din Legea nr.241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare din 27 aprilie 1938, prevedea că prescripțiile împlinite, precum și cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi, sunt cârmuite în ceea ce privește natura, durata și efectele lor, de dispozițiile legii sub care au început. Astfel, uzucapiunilor începute înainte de 15 septembrie 1943 li se aplicau Codul civil austriac sau, după caz, legile locale maghiare, uzucapiunilor începute între 15 septembrie 1943 si 12 iulie 1947 li se aplicau dispozițiile Codului civil român, iar uzucapiunilor începute după data de 12 iulie 1947 li se aplicau dispozițiile art.27 si art.28 din Decretul-Lege nr.115/1938.

Așadar, uzucapiunea a avut caracter regional, fiind tratată diferit prin lege, în funcție de locul situării imobilului. Pentru imobilele situate în Transilvania și Bucovina, uzucapiunea a fost analizată potrivit Decretului-lege nr.115/1938, cu regim de carte funciară în care înscrierile aveau efect constitutiv. Totuși, dacă imobilele erau situate pe acest teritoriu, dar nu erau înscrise în cartea funciară, s-a admis că aplicabile erau dispozițiile vechiului cod civil. Astfel, instanța a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a rezolvat conflictul de legi în timp între Decretul nr.115/1938 și Legea nr.7/1996, acte normative aplicabile în materia terenurilor înscrise în cartea funciară (aspect ce reiese și din prevederile art.27-28 din Decretul nr.115/1938). O concepție contrară ar presupune că forma republicată a Legii nr.7/1996 ar fi abrogat modurile de dobândire a uzucapiunii reglementate de Legea nr.287/2009 privind Codul civil deoarece, potrivit art.13, alin.(1) din Legea nr.7/1996, republicată, persoana care posedă un imobil ca proprietar necontestat va fi înscrisă în cartea funciară pe baza procedurii certificării de fapte îndeplinite de notarul public, procedură prin care se constată că posesorul este considerat proprietar. Însă, reglementarea unei proceduri speciale la art.13 din Legea nr.7/1996, republicată, pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate invocat de un „proprietar necontestat”, nu presupune nicidecum abrogarea procedurii din materia uzucapiunii prevăzute la art.1.049 și următoarele Cod proc.civ., coroborate cu cele ale art.930 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil (ori cu cele ale Codului civil de la 1864, după caz). Abrogarea tacită sau implicită, există atunci când legea nouă nu cuprinde nicio prevedere expresă (directă sau indirectă) de abrogare, dar prin reglementările pe care le cuprinde se abate de la vechea reglementare, iar norma juridică nouă reglementează diferit în comparație cu norma juridică veche, dispozițiile sale fiind în contradicție și incompatibile cu cele anterioare. Astfel, pentru abrogarea tacită a normei juridice anterioare se cere existența unei contradicții între două norme juridice, a incompatibilității lor și, deci, a imposibilității de a se aplica simultan. În acest sens, instanța a constatat că, în legislația română, Legea nr.24/2000 soluționează această problemă, stipulând că norma nouă generală o poate abroga pe cea veche specială doar prevăzând expres acest lucru. Deci, normele speciale care derogă de la regula generală nu se abrogă implicit, prin intervenția unei reglementări-cadru diferite; ele pot fi abrogate numai expres. Astfel, instanța a constatat că, potrivit art.67, alin.(3) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.

Așadar, raportat la considerentele expuse mai sus, instanța a reținut că Decretul nr.115/1938 reprezintă un act normativ cu caracter special, care prevede uzucapiunea în regim de carte funciară, neputând exclude uzucapiunea reglementată de Codul civil, pentru terenurile neînscrise în cartea funciară. Din această perspectivă, nefiind făcută dovada faptului că imobilul a fost înscris în cartea funciară anterior începerii posesiei invocate de pârâți (sub acest aspect, sarcina probei revenind reclamantei, conform art.1169 Cod civ. 1864), nu a putut fi primită aprecierea reclamantei cum că în cauză ar fi incidente prevederile Decretului-lege nr.115/1938 în materie de uzucapiune, act normativ ale cărui condiții nu ar fi întrunite în cauză. Or, este de observat că dreptul de proprietate al reclamantei a fost înscris în cartea funciară în anul 2006, iar dreptul intervenientului forțat a fost înscris în cartea funciară în anul 2008 (de altfel, potrivit sentinței civile menționate mai sus, pe seama antecesoarei intervenientului forțat a fost emis Titlul de proprietate nr.31-_, abia în data de 10.04.2003 – fila 120 verso).

Raportat la aspectele menționate mai sus, ținând seama de anul începerii posesiei pârâților, instanța a analizat incidența în cauză a normelor din Codul civil de la 1864 privind uzucapiunea. Potrivit art.1890 din Codul civil de la 1864, toate acțiunile atât reale, cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără să i se poată opune reaua-credință. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească posesorul în cazul uzucapiunii de 30 de ani care rezultă din acest text de lege sunt următoarele: să posede pe o perioadă de 30 de ani; posesia să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu (lucru care se prezumă).

Potrivit declarației martorului Ghetina G., acesta a fost ajutor la confecționarea gardului vechi de la stradă, adică înainte de 1981; martorul a mai precizat că a existat anterior un gard de lemn și din sârmă, fiind înlocuit pe aceeași linie cu un gard de fier și beton. Totodată, martorul a menționat că nu a fost încălcată mejda dintre părți atunci când au construit gardul și că, la momentul la care reclamanta s-a mutat în casa de pe terenul din litigiu, era deja construit gardul. Martorul a mai precizat că, la construirea gardului, nici nu se putea depăși linia de demarcație deoarece vecinul pârâților avea un stâlp în stradă, la limita mejdei; gardul dintre proprietățile în litigiu a fost construit pornindu-se de la stâlpul de demarcație din stradă la grădină. Același martor a precizat că a existat în trecut gard între cele două proprietăți, însă nu a putut preciza când a fost demolat, iar, pe vremea când erau copii, se jucau des în acea zonă, pe terenul reclamantei locuind atunci numitul M. G.. De asemenea, martorul a menționat că, la construirea gardului la care a participat, nu s-a deplasat vreun inginer deoarece pe acele vremuri nu se proceda astfel (el neputând afirma cu certitudine dacă a fost sau nu un inginer topograf). Martorul a mai arătat că gardul de la stradă nu a fost finisat în interior în locul în care se vede denivelat deoarece acolo a existat stâlpul vecinilor, însă a revenit și a arătat că s-a referit la nefinisarea porțiunii dinspre stâlpul reclamantei care se află pe linia de demarcație, gardul fiind construit stâlp la stâlp. Totodată, martorul a declarat că distanța dintre spatele casei pârâților-reclamanți reconvenționali și gardul despărțitor a fost de aproximativ 1 m – 1 m jumătate și că nu a fost niciodată mai mică distanța decât cea menționată. Totodată, același martor a precizat că la construirea gardului de la stradă nu a fost depășită linia trotuarului, care era turnat din beton; din câte își amintește, a participat la lucrările de construire a gardului până la sfârșit, aproximativ două zile, dar nu a putut preciza după atâta timp.

De asemenea, potrivit declarației martorului V. A., între cele două terenuri în litigiu a existat un gard construit de mult, cel puțin de când locuiește martorul pe acea stradă, respectiv din anii 1973. Martorul a apreciat distanța dintre spatele casei pârâților și mejdă ca fiind de aproximativ 1 metru, menționând că vechiul gard despărțitor a fost din scânduri și sârmă (neputând preciza data la care acesta a fost demolat); vechiul gard din lemn era pe linia unde se află în prezent gardul de beton al pârâților, martorul neputând preciza dacă acest gard s-a aflat pe terenul pârâților ori pe cel al reclamantei. Totodată, martorul V. A. a apreciat că pârâții nu au modificat linia din față a vechiului gard, însă nu poate preciza dacă gardul a fost făcut stâlp la stâlp pe linia despărțitoare.

Așadar, declarațiile martorilor audiați în cauză se coroborează sub aspectul celor invocate în întâmpinare, iar reclamanta nu a făcut dovada contrară. Mai mult, la interogatoriu, însăși reclamanta a recunoscut că terenurile în litigiu erau delimitate de un gard la momentul la care a intrat în posesia imobilului său (în urmă cu aproximativ 30 de ani), susținând, însă, că distanța dintre acel gard și casa pârâților era mai mică decât în prezent (respectiv, nu de 1 m, ci de cel mult 70 cm). Or, sub acest din urmă aspect, față de proba testimonială administrată în cauză, reclamantei îi revenea sarcina probei contrare.

În ceea ce privește caracterul util al posesiei, instanța a constatat că acesta se prezumă, iar în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte că posesia pârâților asupra terenului astfel cum acesta a fost delimitat prin gardul menționat mai sus ar fi fost viciată. Potrivit celor expuse în acțiune, în urmă cu aproximativ doi ani, pârâții au demolat vechiul gard și au construit fosa septică, cu încălcarea liniei despărțitoare inițiale. Or, raportat la anul începerii posesiei (în jurul anilor 1960-1970), instanța a reținut că, până la momentul invocat de reclamantă (în jurul anului 2010), se împlinise termenul de uzucapiune de 30 de ani, neînțelegerile ulterioare dintre părți în ceea ce privește linia de hotar neafectând dreptul de proprietate dobândit de pârâți prin uzucapiune în absența dovedirii încălcării liniei de demarcație existente anterior.

Aspectele urmărite a fi dovedite de reclamantă, în sensul că, la construirea gardului din beton și fier, nu a participat un inginer topograf, respectiv că fosa septică a fost construită fără acordul său, nu impietează asupra temeiniciei cererii reconvenționale. Mai mult, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada unei sesizări la autoritatea locală pentru sancționarea contravențională a pârâților în vederea desființării fosei septice (sau chiar în vederea desființării gardului rămas nedemolat), deși avea la îndemână procedura prevăzută de Legea nr.50/1991, în coroborare cu prevederile Legii nr.554/2004. Raportat la dispozițiile art.27 și art.32 din Legea nr.50/1991, reclamanta era ținută să facă dovada că persoana care a construit fosa septică fără autorizație a fost sancționată contravențional; or, nefăcându-se dovada întocmirii unui proces-verbal de contravenție legal și temeinic în sarcina persoanei respective, nu se poate solicita demolarea fosei septice pretins a fi realizate cu încălcarea normelor sanitare, precum și de vecinătate, exclusiv prin intermediul procedurii de față.

Instanța a mai reținut că, deși în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de exp.Kerti N. O., s-a reținut că există o porțiune de gard între cele două proprietăți, cu o lungime de 2,66 m, notat în planșa nr.1 între punctele A și B, iar între punctele C și D există un șanț (fila 131, 136), nu s-a propus o linie de hotar aptă de întabulare în cartea funciară, ținându-se seama și de varianta propusă de pârâți. În planșa nr.3 din cuprinsul raportului de expertiză (fila 136), a fost reprezentat un plan de situație privind limita formată ca urmare a unirii capătului de gard existent cu punctul C, însă fără a se propune un plan de situație complet, ținând seama de întreaga suprafață a terenurilor în litigiu. De altfel, apare ca fiind lipsită de raționament concluzia din același raport de expertiză, potrivit căreia, dacă se ia în considerare acel gard vechi cu lungimea de 2,66 m, fosa septică încalcă proprietatea reclamantei cu 0,79 m (fila 132) – așadar, pe o suprafață mai mare de teren decât în cazul liniei de hotar propuse de expert (respectiv, 0,73 m). Prin suplimentul la raportul de expertiză, expertul a răspuns doar în ceea ce privește suprafețele terenurilor în litigiu în raport cu variantele propuse, însă nu a depus un plan de situație complet în raport cu excepția prescripției. Totodată, nu lipsită de relevanță este și obiecțiunea pârâților privind neîmprocesuarea proprietarilor celuilalt teren învecinat cu al reclamantei – de unde se deduce că acea linie de hotar este necontestată – în contextul în care, prin acțiunea de față, se tinde la dobândirea unei suprafețe de teren mai mari decât cea înscrisă în cartea funciară. Astfel, potrivit raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de exp.C. I. (filele 5-7), depus în probațiune tocmai de reclamantă, suprafața din acte a terenului aflat în proprietatea acesteia este de 2.654 mp, iar suprafața măsurată este de 2.740 mp. Mai mult, instanța a reținut că intervenientului forțat D. M. R. i-a fost admisă cererea întemeiată pe Legea nr.18/1991, de rectificare a titlului de proprietate nr.31-_, prin sentința civilă nr.5689/24.09.2013, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._, cerere prin care s-a invocat și faptul că schițele care au stat la baza întabulării sunt greșite.

La interogatoriu, pârâta a arătat că locuiește în imobilul situat în loc.Doba, ., jud.Satu M., începând cu anul 1963; vechiul gard – construit din tulpini de floarea-soarelui – a existat când a cumpărat casa, apoi au ridicat un gard din lemn, în urmă cu mult timp, care a fost demolat în urmă cu 3-4 ani, iar gardul din beton a fost demolat de fiica sa din cauza amenințărilor fiului reclamantei.

În cauză fiind administrată proba cu cercetarea la fața locului, potrivit procesului-verbal întocmit în data de 22.04.2013, a reieșit că există o linie de demarcație vizibilă dintre cele două terenuri (care nu corespunde liniei marcate prin țărușii la care s-a făcut referire în prima expertiză întocmită în cauză); în aceeași împrejurare, reclamanta a arătat că urmele despre care vorbește reprezentantul pârâților este de la gardul construit de pârâți în urmă cu aproximativ doi ani, fără știrea ei, iar înainte a existat un gard despărțitor, demolat de pârâți în urmă cu mai mult timp; pârâta a arătat că acel gard despărțitor era din lemn și a trebuit să-l demoleze deoarece porcii reclamantei, nefiind supravegheați pe vremea când aceasta era în străinătate, au intrat pe proprietatea ei, distrugând gardul din lemn, iar, când i-a spus reclamantei despre această împrejurare, ea a replicat cum că să-și facă gard din beton dacă nu-i convine, ceea ce ea a și făcut; totodată, pârâta a susținut că gardul l-a construit pe linia de demarcație veche de zeci de ani de zile, iar reclamanta vrea acum să demonstreze că fosa septică intră pe terenul proprietatea sa, deși prin expertiza extrajudiciară efectuată de ing.C. I. voia să demonstreze că fosa septică este pe linia de hotar. Potrivit aceluiași proces-verbal, reclamanta a solicitat să se constate că, pe interiorul fundației gardului construit de către pârâți la stradă, se vede urma stâlpului vechi din lemn care a existat anterior și care a fost demolat de pârâtă, urmă din care rezultă că linia de demarcație nu a fost respectată la construirea noului gard.

Însă, raportat la proba testimonială administrată în cauză, cu privire la care nu s-a solicitat și nu s-a administrat proba contrară, instanța a constatat că susținerile reclamantei de la fața locului, respectiv de la interogatoriu nu pot fi primite pentru a se concluziona cu privire la netemeinicia excepției prescripției achizitive, invocate pe cale reconvențională de către pârâți.

Având în vedere că dreptul de proprietate al intervenientului forțat a fost înscris în cartea funciară după împlinirea termenului de prescripție achizitivă de 30 de ani, instanța a constatat că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, invocată de reclamantă față de cererea reconvențională, sens în care a respins-o. Astfel, odată statuată calitatea procesuală pasivă a pârâților în prezentul litigiu, raportat la folosința pe care aceștia o exercită în continuare asupra terenului, ținând seama și de cele arătate mai sus, instanța a reținut că aceștia au și calitate procesuală activă de a solicita, pe cale reconvențională, constatarea intervenirii uzucapiunii de 30 de ani asupra terenului invocat de reclamantă a se afla în proprietatea sa, respectiv în posesia pârâților, cu încălcarea liniei de hotar. Faptul că numita D. M. R. a dobândit imobilul înscris în CF nr._ Doba de la pârâți, după împlinirea termenului de prescripție, cu atât mai mult cu cât și aceasta a susținut excepția prescripției achizitive după introducerea sa în cauză, nu afectează calitatea procesuală activă a pârâților sub aspectul cererii reconvenționale.

Astfel, ținând seama probele menționate mai sus, instanța a constatat că reclamantei îi revenea sarcina probei contrare, în sensul de a dovedi că, la construirea gardului din beton și fier de către pârâți, a fost încălcată linia de hotar marcată prin vechiul gard, care a delimitat proprietățile în litigiu timp de zeci de ani de zile, în mod pașnic și neîntrerupt. Prin urmare, posesia pârâților asupra suprafeței de teren pretinse a se afla în proprietatea reclamantei și care ar încălca linia de hotar propusă prin expertizele tehnice judiciare efectuate în cauză, fiind utilă, neviciată, în nume de proprietar, exercitată pe o perioadă mai mare de 30 de ani, a condus la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, conform celor de mai sus.

Pentru considerentele de mai sus, instanța a reținut ca fiind întemeiată excepția prescripției achizitive, invocată pe cale reconvențională, sens în care a respins cererea formulată de reclamantă.

Raportat la prevederile art.22, alin.(2) din OG nr.2/2000, ținând seama de cele arătate mai sus, precum și de complexitatea lucrării de completare a raportului de expertiză, instanța a constatat că nu se justifică onorariul suplimentar în cuantum de 790 lei, solicitat de expertul Kerti N. O. (fila 175). Astfel, instanța a dispus reducerea onorariului final al expertului Kerti N. O. la suma de 1.645 lei (confirmat la termenul de judecată din data de 10.02.2014 – fila 137) și, ținând seama de prevederile art.274, alin.(1) Cod proc.civ., a obligat reclamanta căzută în pretenții să achite expertului suma de 145 lei reprezentând diferență onorariu expert (pusă inițial în sarcina pârâților).

În temeiul art.274, alin.(1) Cod proc.civ., instanța a obligat reclamanta să achite pârâților suma de 1.006 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din onorariu avocațial (în cuantum de 1.000 lei, dovedit conform chitanței nr.7/13.05.2013 – fila 64) și taxă judiciară de timbru (în cuantum de 6 lei – fila 70). În ceea ce privește onorariul provizoriu în sumă de 500 lei, achitat de pârâți pe seama expertului Kerti N. O. (fila 117), instanța a avut în vedere faptul că necesitatea probei cu contraexpertiza a rezultat ca urmare a introducerii în cauză a numitei D. M. R., iar, sub acest aspect, nu se poate face abstracție de culpa procesuală a ambelor părți litigante.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal apelanta reclamantă O. A. (filele 3-5), solicitând, în principal, admiterea acestuia și pe cale de consecință anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar schimbarea în tot a hotărârii atacate, ca netemeinică și nelegală și pe cale de consecință admiterea în totalitate a cererii sale introductive de instanță, cu obligarea intimaților Ia plata cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat atât la fond cât și în apel.

În motivare apelanta arată în primul rând, având în vedere mențiunea de la finele sentinței atacate, respectiv: "Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare" faptul că trebuie clarificată calea de atac în această cauză.

În conformitate cu dispozițiile art.282 Cod.proc.civ. "hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal". Art.282¹ Cod.proc.civ. prevede o . excepții de la regula enunțată mai sus, însă în urma unei simple lecturări a conținutului acestui articol se poate ușor observa faptul că, această cauză nu intră în categoria acestor excepții (litigii cu privire la pensii de întreținere, acțiuni posesorii, înregistrări în registrele de stare civilă, litigii a căror valoare este de până la 1 miliard de lei - cauza în speță este o acțiune petitorie, având si un capăt de cerere neevaluabil în bani).

În aceste condiții, în cauză, calea legală de atac este apelul, pe care apelanta l-a formulat si motivat prin prezenta cerere.

Pe calea apelului, apelanta solicită în principal anularea sentinței civile nr.4453/27.11.2014 si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.

Astfel, apelanta solicită a se observa faptul că prin cererea introductivă, a sesizat instanța de fond cu un capăt de cerere privind stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile părților din litigiu iar ca urmare a stabilirii liniei de hotar, a solicitat obligarea intimaților să demoleze construcția amplasată pe proprietatea ei.

Prin sentința civilă nr.4453/27.11.2014, instanța de fond i-a respins acțiunea civilă formulată, urmare a admiterii excepției prescripții achizitive, invocate pe cale reconvențională. Or, arată apelanta, acțiunea în grănițuire este acea acțiune petitorie prin care reclamantul cere instanței de judecată ca în cadrul unui proces să determine, prin semne exterioare, linia despărțitoare ce desparte fondurile vecine. Într-o asemenea acțiune judecătorul nu are a se pronunța asupra întinderii dreptului de proprietatea ci asupra formei terenului.

Acțiunea în grănițuire își justifică rațiunea si în cazul inexistentei unei delimitări între proprietăți, cât si în situația în care astfel de semne exista, dar nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească si sunt contestate de părți (CSJ, Secția civilă, decizia nr.1330/05.05.1995, în Dreptul nr.3/1996, p.79-80).

Or, prin soluția de respingere a acțiunii introductive, apreciază că instanța de judecată a lăsat nesoluționat fondul cauzei, în prezent neexistând o delimitare clară între proprietățile părților din litigiu, subzistând așadar controversa cu privire la linia despărțitoare ce desparte proprietățile părților din litigiu.

Consideră că, independent de soluționarea excepției prescripției achizitive, instanța de fond, în conformitate cu prevederile art. 561 C.civ, avea obligația stabilirii liniei de hotar între proprietățile părților, cu atât mai mult cu cât în cauză au fost efectuate două expertize topografice, experții ținând cont si de semnele de delimitare existente la fața locului.

Pe cale de consecință, se impune anularea sentinței civile apelate, si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

O altă critică pe care o aduce sentinței atacate, constă în faptul că instanța de fond, în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale active a intimaților pârâți-reclamanți reconvenționali P. F. si P. loan, în invocarea excepției prescripției achizitive pe calea acțiunii reconvenționale.

Potrivit sentinței civile nr. 5689/24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._, pe care însăși intimații pârâți-reclamanți reconvenționali P. F. si P. loan, au depus-o la dosarul cauzei, imobilul înscris în CF nr. 166 N Doba, în baza titlului de proprietate nr. 31-_, a fost proprietatea numitei R. Malvina, bunica intervenientei forțate D. M. R..

Pe cale de consecință, raportat la dispozițiile art.1890 C.civ. - temeiul de drept pe care intimații pârâți-reclamanți reconvenționali P. F. si P. loan au înțeles să-l invoce în susținerea excepției prescripției achizitive, consideră că aceștia nu justifică calitatea procesuală activă, aceștia având până la data decesului numitei R. Malvina, cel mult calitatea de detentori precari.

Tot la capitolul erori, arată apelanta, se încadrează si modul cum a fost soluționată excepția prescripției achizitive a liniei de hotar.

Arată că uzucapiunea sau prescripția achizitivă este un mod de dobândire a dreptului de proprietate sau a altui drept real, nicidecum nu se poate uzucapa linia de hotar ce desparte proprietățile învecinate.

Arată că în mod greșit a reținut instanța de fond si incidența dispozițiilor din Codul Civil, în soluționarea excepției uzucapiunii, în condițiile în care în prezenta speță sunt aplicabile dispozițiile Decretului Lege 115/1938, astfel cum însăși Înalta Curte de Casației si Justiție a statuat prin Decizia LXXXVI/10.12._. Prin această decizie, instanța supremă a stabilit cu aplicabilitate obligatorie, că în regim de carte funciară, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune le sunt aplicabile dispozițiile în această materie ale Decretului Lege nr. 115/1938, în situația în care termenul de prescripție începe să curgă sub imperiul acestei legi, împlinindu-se după . Legii nr. 7/1991.

Pe cale de consecință, prevederile legale invocate de pârâți în susținerea excepției uzucapiunii, prevederi care au fost avute de altfel în vedere si de către instanța de fond la soluționarea acestei excepții, nu au aplicabilitate în cazul dedus judecății, fiind aplicabile dispozițiile Decretului Lege nr. 115/1938.

Precizează apelanta faptul că o altă gravă eroare de judecată, comite instanța de fond, când apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru a opera excepția prescripției achizitive.

La soluționarea acestei excepții, instanța de fond a avut în vedere exclusiv declarațiile celor doi martori ce au fost audiați în cauza la propunerea pârâților.

Un prim aspect pe care-l învederează apelanta, este faptul că martorul Ghetina G., cu toate că a declarat cu ocazia audierii că nu este rudă cu părțile din litigiu, ulterior a aflat că acesta ar fi ruda în grad prohibit cu pârâții, situație în care acesta nu putea fi audiat. Pentru clarificarea acestui aspect, apelanta solicită reaudierea acestui martor.

Pe de altă parte, acesta declară (filele 121-122), "că am fost ajutor la confecționarea gardului vechi de la . 1981....Nu îmi amintesc dacă la momentul la care am participat la construirea gardului de la . nu gard între terenurile în litigiu. Precizez că a existat în trecut un gard între cele două proprietăți, însă nu pot preciza când a fost demolat....Menționez că distanța dintre spatele casei pârâților reclamanți reconvenționali si gardul despărțitor a fost de aproximativ 1 m, 1 m si jumătate".

Martorul V. A. (filele 123-124) declară "apreciez că distanța dintre spatele casei pârâților si mejdă ca fiind de 1 metru...însă nu pot preciza dacă gardul a fost făcut stâlp la stâlp pe linia despărțitoare".

Precizează apelanta faptul că își pune întrebarea, raportat la aceste două declarații si la soluția instanței de fond de admitere a excepției prescripției achizitive, care este suprafața ce a fost uzucapată de către pârâții-reclamanți reconvenționali, aproximativ 1 metru sau 1 metru si jumate în spatele casei. De altfel, apelanta arată că, cu ocazia răspunsurilor la interogatoriu, a relatat că distanța din spatele casei era de 70 cm. Ori, diferența dintre 70 cm si aproximativ 1 metru, consideră apelanta că nu poate fi corect percepută de către o persoană, fără utilizarea unui mijloc adecvat de măsurare.

Pe de altă parte, consideră lipsită de relevanță declarația martorului Ghetina G., în condițiile în care acesta nu-și amintește că în anul 1981 să fie existat gard între cele două proprietăți.

Raportat la această declarație, se întreabă apelanta, cum a apreciat instanța de fond că pârâții au avut o posesie continuă si utilă, timp de 30 de ani.

De asemenea, arată că instanța de fond, la soluționarea excepției prescripției achizitive, a ignorat constatările efectuate cu ocazia cercetării la fața locului.

Solicită apelanta a se observa faptul că, cu această ocazie, s-a putut constata urma stâlpului vechi din lemn care a existat anterior între proprietățile părților din litigiu, despre care, martorul Ghetina G., în prima fază afirma faptul că acest stâlp a fost motivul pentru care "gardul de la . a fost finisat în interior, în locul în care se vede denivelarea", ulterior revenind si arătând că s-a referit la nefinsarea porțiunii dinspre stâlpului reclamantei (porțiune care de altfel, nu este vizibilă).

Pe de altă parte, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că proprietățile părților din litigiu, au fost delimitate printr-un gard despărțitor, pe o porțiune restrânsă, nu pe toată lungimea terenurilor, astfel încât se impunea admiterea excepției prescripția achizitive, doar cu privire la această porțiune delimitată.

Apreciază apelanta că si pentru lămurirea acestui aspect, se impunea administrarea de probatoriu, sarcina probei revenind intimaților pârâți-reclamanți reconvenționali.

Pentru lămurirea acestui aspect, apelanta dorește să fie reaudiați martorii audiați la judecata în fond a cauzei si solicită totodată să-i fie încuviințată proba testimonială.

De asemenea, arată că în mod greșit a apreciat instanța de fond că se prezuma caracterul util al posesiei exercitata de către intimații pârâți, reținând în continuare că în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte faptul că posesia intimaților pârâți asupra terenului, astfel cum acesta a fost delimitat prin gardul menționat mai sus, ar fi fost viciată.

Învederează că sarcina probei pentru cererea reconvențională, având ca obiect excepția prescripției achizitive, revenea intimaților pârâți, aceștia având obligația de a proba că au exercitat timp de 30 de ani, o posesie utilă, adică o posesie neviciată. Ori, aceștia nu au făcut dovada că au deținut terenul din litigiu cu titlu de proprietar, la dosarul cauzei nefiind administrată nicio probă în acest sens, aceștia nici măcar nu s-au obosit să depună la dosarul cauzei acel act de vânzare cumpărare din anul 1963, la care au făcut referire.

Dimpotrivă, astfel cum se deduce din sentința civilă nr. 5689/24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._ pe care însăși intimații pârâți au depus-o în probațiune, aceștia au avut calitatea de detentori precari, proprietarul imobilului din litigiu, așadar cel ce ar fi putut exercita o posesie utilă asupra imobilului din litigiu, fiind R. Malvina, bunica intervenientei forțate, D. M., cea căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu. În această situație, este evident faptul că posesia intimaților pârâți fiind astfel viciată.

Arată apelanta că instanța de fond a apreciat faptul că-i revenea sarcina dovedirii faptului că la construirea gardului din beton si fier de către intimații pârâți, a fost încălcată linia de hotar marcată prin vechiul gard, care a delimitat proprietățile părților în litigiu timp de zece ani de zile, în mod pașnic si neîntrerupt. Ori acest aspect rezultă din însăși răspunsurile date de către intervenienta forțată D. M. si intimatul pârât P. I., la întrebarea 7 din interogatoriu.

Un alt aspect pe care apelanta îl reiterează este faptul că instanța de fond a admis excepția prescripției achizitive, fără însă a preciza care este suprafața uzucapată de către pârâți.

Procedând în acest fel, instanța de fond nu a lămurit controversa dintre părțile litigante privind linia despărțitoare, dimpotrivă procedând în acest fel, s-a perpetuat o stare de incertitudine ce exista între părți de la demolarea gardului despărțitor de către intimații pârâți.

Chiar în măsura admiterii excepției prescripției achizitive, pentru lămurirea controversei dintre părțile litigante, apelanta apreciază că trebuia admisă si acțiunea principală având ca obiect stabilirea liniei de hotar.

Apelanta apreciază că se impunea respingerea excepției prescripției achizitivă ca fiind nefondata raportat la concluzia din raportul de expertiza tehnică întocmit de expertul Kerti O., potrivit căruia dacă se ia în considerare acel gard vechi de 2.66 nu fosa septică încalcă proprietatea reclamantei cu 0. 79 mp (fila 132) așadar pe o suprafață mai mare de teren decât în cazul liniei de hotar propusă de expert (respectiv 0.73 m), în baza documentaților cadastrale de întabulare.

Pe fondul cauzei, apelanta învederează faptul că prin acțiunea civilă a sesizat instanța de judecată cu o acțiune civilă având ca obiect stabilirea liniei de hotar, întemeiată pe dispozițiile art. 561 C.civ.

Învederează că grănițuirea este o operațiune de delimitare prin semne exterioare a două proprietăți vecine ce aparțin unor titulari diferiți.

În practica judiciară s-a decis în mod constant că dreptul la acțiunea în grănițuire semnifică posibilitatea pentru proprietar sau orice altă persoană care este titularul unui drept real asupra unui fond limitrof de a pretinde vecinului sau, printr-o asemenea acțiune în justiție, restabilirea hotarului ce separă fondurile învecinate si marcarea acestora prin semne materiale vizibile.

Într-o asemenea acțiune judecătorul nu are a se pronunța asupra întinderii dreptului de proprietate ci asupra formei terenului, în partea din litigiu al cărui contur este fixat decisiv prin linia hotarului despărțitor, determinată prin semne vizibile.

Învederează apelanta că este proprietara imobilului înscris în CF nr. 653 nedef. Doba, sub nr. cadastral 2226, având o suprafață totală de 2.654 mp, dobândit în anul 2006 cu titlu de constituire, în baza titlului de proprietate 31-_. Proprietatea reclamantei se învecinează în partea de sud-est cu cea a intimaților pârâți P. I., P. F. si D. M..

Înainte de anul 2009, pe o porțiune restrânsă, proprietățile părților din litigiu, au fost delimitate printr-un gard despărțitor, pe care pârâții l-au demolat, edificând ulterior si o fosă septică, cu încălcarea linia despărțitoare inițiale.

Ulterior, prin măsurători topografice la care au fost invitați să participe si pârâții, s-a constatat faptul că fosa septică edificată de către aceștia, era amplasată în interiorul proprietății reclamantei.

Învederează apelanta faptul că a notificat pârâții să ridice construcția amplasată pe proprietatea reclamantei, fără însă ca aceștia să dea curs demersului ei amiabil de soluționare a diferendului dintre părți. Mai mult, s-a adresat inclusiv Primăriei Doba si Direcției de Sănătate Publica Satu M., fără însă a obține vreun sprijin din partea acestor autorități.

Pe de altă parte, apelanta apreciază că demolarea vreunei construcții, amplasată pe terenul proprietatea ei, nu poate fi condiționată de sesizarea autorității locale pentru sancționarea contravențională în vederea desființării fosei septice, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Precizează apelanta că a solicitat demolarea fosei septice pretins a fi realizate cu încălcarea normelor sanitare, precum si de vecinătate, ci demolarea fosei septice care se afla amplasata pe terenul proprietatea apelantei-reclamante.

Relevant este faptul că cele două rapoarte de expertiză judiciară efectuate în cauză, au confirmat faptul că fosa septică edificată de pârâți, se afla pe proprietatea apelantei reclamantei.

Mai arată apelanta că o altă gravă eroare de judecată pe care o comite instanța de fond este când apreciază faptul că, deși în raportul de expertiză tehnică întocmit de exp. Kerti O., s-a reținut că exista o porțiune de gard între cele două proprietăți, cu o lungime de 2.66 m. notat în planșa nr. 1. între punctele A si B, iar între punctele C si D exista un șanț (fila 131, 136), nu s-a propus o linie aptă de întabulare în cartea funciară propusă de pârâți.

Ori tocmai prin completarea la raportul de expertiză întocmit în cauză de dl. expert Kerti O. la solicitarea intimaților pârâți, în planșa nr. 1, a fost redată inclusiv limita de hotar, pentru varianta în care suprafața reclamantei este identică cu cea înscrisă în CF.. În această variantă suprafața pârâților ar fi de 2.291 mp, față de 2.283 mp cât au înscris în CF, iar fosa septică intra pe proprietate apelantei cu 0,68 mp.

Concluzia din același raport de expertiză, potrivit căruia, dacă se ia în considerare acel gard vechi de 2,66 m, fosa septică încalcă proprietatea reclamantei cu 0, 79 mp (fila 132) așadar pe o suprafață mai mare de teren decât în cazul liniei de hotar propusă de expert ( respectiv 0,73 m) nu este lipsită de raționament, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond, ci dimpotrivă face să fie lipsită de raționament acțiunea reconvenționala a intimaților pârâți având ca obiect excepția prescripției achizitivă. Prin prisma acestei concluzii, consideră că soluția legală ce se impunea în acțiunea convențională, era de respingere a excepției prescripției achizitiva ca fiind nefondată.

De altfel, varianta pentru care apelanta a optat în vederea stabilirii linei de hotar, nu a fost această variată, care este mai dezavantajoasă pentru intimații pârâți, ci amplasamentul marcat cu linie roșie Al-E-C-D, propusă de expert în primul raport de expertiză.

A arătat faptul că achiesează la această variantă, în condițiile în care, astfel cum însăși expertul concluzionează la pg.2-3 din raportul de expertiză, atât terenul proprietatea apelantei si al intimaților, sunt parțial împrejmuite, nefiind determinată în mod clar linia de hotar cu celelalte proprietăți învecinate.

Tocmai datorită acestui aspect, expertul reține că linia de hotar trebuie considerată "limita din documentația cadastrală de întabulare marcat cu linie roșie A1-E-C-D".

Pentru considerentele de mai sus, apelanta solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, invocă dispozițiile art.282 și urm. din Cod.proc.civ., art.84 și art.129 alin.4 și alin. 5 Cod.proc.civ. precum și dispozițiile art.584 Cod civil.

Prin întâmpinarea formulată de intimații P. I., P. F. și D. M. (filele 6-7), aceștia solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

În motivare intimații arată că apelanta nu este și nu vrea să fie o bună vecină așa cum lasă să se înțeleagă; nu se complace în raporturile de bună-vecinătate și caută cu orice preț motiv de gâlceava, altfel nu ar căuta vrajba în justiție în condițiile în care ea deține în fapt o suprafață de teren mai mare decât are înscrisă în cartea funciară.

Învederează intimații că ei sunt pe terenul pe care îl au în proprietate și pe care au construite casele, cea veche și cea nouă - din anul 1963. Au avut dintotdeauna îngrădit terenul și cu vechii proprietari nu au avut nicio neînțelegere; venind în vecinătatea lor prin cumpărare de la soții M., apelanta a găsit gardul la locul lui, acolo a rămas inclusiv cel de înlocuire pe același aliniament până când, în urmă cu 2 ani când - în lipsa seniorilor de acasă și la amenințările apelantei cu proces, intimata D. l-a demontat aproape integral - în spatele casei lor, în aliniament cu stâlpul gardului din beton de la stradă, rămânând și astăzi o parte din el drept mărturie nevorbitoare a liniei de hotar.

În situația dată, toate susținerile reclamantei apelante sunt neîntemeiate.

Privind uzucapiunea mejdei, intimații arată că art.1890 C.civ. stabilește că pentru dobândirea dreptul de proprietate prin uzucapiune trebuiesc îndeplinite două condiții: o posesie de 30 de ani: posesia să fie utilă și neviciată.

În doctrina de specialitate s-a apreciat că posesia este puterea materială pe care o exercită o persoană asupra lucrului; este exercițiul unei puteri de fapt, care dă posibilitatea posesorului de a se comporta ca si când el ar fi adevăratul titular al dreptului asupra lucrului.

Astfel cum au arătat în cursul cercetării judecătorești, intimații P. F. și I. au cumpărat terenul în anul 1963, dată la care s-a făcut și gardul ce despărțea proprietatea lor de cea a vecinilor de atunci M. G. și T., fapt confirmat și prin declarațiile martorilor.

Din probatoriul administrat în cauză, așa cum corect a reținut instanța de fond inclusiv cel testimonial a rezultat următoarele:

> La data cumpărării de către reclamantă a casei lor de la foștii lor vecini, proprietățile erau bine delimitate în natură prin gardul despărțitor, ce exista acolo încă din anul 1963.

> În locul gardului vechi din lemn și sârmă, s-a ridicat ulterior pe aceeași linie un gard de fier și beton, fără a fi încălcată mejda.

> Între cele două proprietăți a existat un gard despărțitor, construit de mult, cel puțin din anul 1973.

> Vechiul gard din lemn era pe linia unde se află în prezent gardul din beton.

D. fiind faptul că încă din anul 1963, adică de peste 50 de ani, au exercitat o posesie utilă, netulburată și sub nume de proprietar asupra liniei de hotar, intimații apreciază că s-a împlinit termenul prescripției prevăzute de lege, astfel încât au dobândit prin prescripție achizitivă de lungă durată dreptul de proprietate asupra liniei de hotar. Prin urmare se poate spune că astăzi starea de fapt în ce privește mejda a devenit o stare de drept.

Pe aceste considerente, arată intimații, cele afirmate de apelantă nu corespund realității după cum nu pot fi luate în considerare aserțiuni scoase din context și interpretate după bunul plac.

Referitor la susținerea nesoluționării în fond a cauzei, intimații arată că în ce privește excepția prescripție achizitive a linie de hotar apreciază, că apelanta se află într-o confuzie, nefăcând distincție între excepțiile de procedură și excepțiile de fond.

Astfel, instanța de fond nu a soluționat cauza printr-o excepție de procedură, fără administrare de probe.

La soluționarea cauzei instanța a avut în vedere excepția prescripției achizitive a liniei de hotar, care este o excepție de fond, de drept material și nu de drept procesual și care a fost avută în vedere de către instanță - în baza probelor administrate - ca o apărare de fond, pentru a stabili în mod corect linia despărțitoare dintre cele două terenuri limitrofe, cu respectarea principiului contradictorialității dezbaterilor.

Cauza deci a fost soluționată în fond.

În privința legii aplicabile, intimații apreciată că astfel cum în mod corect a apreciat și argumentat instanța de fond, în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului civil vechi în materia uzucapiunii.

Pe fondul cauzei, intimații arată că reclamanta a dobândit terenul în anul 1984 prin cumpărare de la foștii lor vecini M. G. și T.. La data cumpărării proprietățile erau bine delimitate în natură prin gardul despărțitor dintre proprietățile lor, ce exista acolo încă din anul 1963, nu a deranjat vechii proprietari de atunci și nici reclamanta nu a fost deranjată de ceea ce a găsit, privind delimitarea proprietăților. Atunci, și deci multă vreme după, nu a avut nimic de obiectat cu privire la mejdă, după cum nu a obiectat nimic nici atunci când au construit o casă nouă în locul celei vechi. Acum nu au găsit altă cale de a vrăjmași relațiile de vecinătate decât în acest mod: mărindu-și artificial suprafața prin măsurători tendențioase.

Este de remarcat, arată intimații, că însăși reclamanta recunoaște prin răspunsurile date la interogator, ceea ce a refuzat cu obstinație să vadă expertul: faptul că în spatele casei a existat un gard la "apr. 70 cm" arată reclamanta.

De asemenea din declarațiile martorilor au rezultat următoarele:

> Gardul dintre proprietăți a fost construit pornindu-se de la stâlpul de demarcație din stradă, la grădină;

> Gardul a fost construit stâlp la stâlp, putându-se vedea încă urmele vechiului gard.

> Distanța dintre spatele casei lor și gardul despărțitor a fost de apr. 1 m -1,5 m, nefiind niciodată mai mică.

> Acest aspect este confirmat și de martorul V. care arată următoarele: apreciez distanța dintre spatele casei pârâților și mejdă ca fiind de apr. 1 m.

> Tot din declarațiile martorilor mai rezultă că intimații nu au modificat linia din față a vechiului gard; vechiul gard din lemn era pe linia unde se află și în prezent gardul din beton.

Precizează că este un aspect cu totul relevant faptul că în realitate reclamanta deține teren mai mare decât dreptul ei înscris în CF și, regretabil, acest lucru nu este evidențiat de către expertul desemnat, cu toate că expertul extrajudiciar Căjocărașu a arătat acest lucru. Arată că, incorect, expertul desemnat, a plecat urechea la solicitările reclamantei; a nesocotit deontologia proprie-i profesii și a refuzat să dea importanța ce se cuvine suprafeței terenului; nu poți pretinde că linia de hotar este în alt loc decât speri și vrei, în condițiile în care deții mai mult teren în fapt decât în acte.

Pe acest considerent era - după părerea intimaților - necesară invitarea expertului în instanță să dea lămuriri privind lipsa de relevanță a suprafeței de teren în stabilirea liniei de hotar, lucru susținut și afirmat la fața locului în fața părților și apărătorilor lor.

Prin urmare, arată intimații, acțiunea reclamantei - introdusă cu rea credință exclusiv numai pentru a le cauza cheltuieli de mutare a fosei septice, care de fapt oricum nu o incomodează cu nimic - se întemeiază pe o stare de fapt eronată motiv pentru care instanța de fond a avut în vedere acest lucru și a procedat inclusiv în consecința acestui lucru.

Precizează intimații că reaua-credință și eroarea în stabilirea stării de fapt nu pot fi nici încurajate și nici apărate cu succes în instanță.

Susținerea din apel cum că în litigiul de stabilirea liniei de hotar nu are a se pronunța asupra întinderii dreptului ci asupra formei terenului este o invenție a juridică demnă de cauze mai bune. În cauză figurează proprietari tabulari și faptici și nu este nici o eroare.

De asemenea, intimații arată că obiectul litigiului dat de cererea lor reconvențională, nu este uzucapiunea terenului ci uzucapiunea liniei de hotar, adică cu totul altceva decât se susține cu titlu de critică a sentinței. În acest sens invocă practica Judecătoriei Satu M..

Tribunalul, în ședința publică de judecată din data de 24.03.2015, pentru rațiunile arătate în încheierea întocmită cu acel prilej, a scindat apelul reclamantei. D. urmare, în dosarul de față va fi examinată doar partea de sentință prin care a fost soluționată cererea principală.

Conform considerentelor sentinței, judecătoria a respins cererea în grănițuire și cererile accesorii acesteia exclusiv ca efect al admiterii excepției prescripției achizitive.

În mod manifest, soluția primei instanțe este nelegală, întrucât chiar dacă a constatat dobândirea dreptului de proprietate de către pârâți, prin uzucapiune, asupra porțiunii de teren aflată în litigiu, tot ar fi trebuit să stabilească linia de demarcație dintre cele două fonduri, evident, în varianta agreată de pârâții-reclamanți. Numai în situația în care pârâții ar fi dobândit întreaga proprietate a reclamantei, soluția s-ar putea justifica. Aceasta, deoarece, într-o asemenea ipoteză, reclamanta nu ar mai avea o proprietate limitrofă cu proprietatea pârâților și, de aici, consecințele evidente asupra calității procesuale.

Pe de altă parte, în urma adoptării Deciziei civile nr.154/2015 a Tribunalului Satu M., a dispărut și rațiunea pentru care prima instanță, nelegal, a respins cererea introductivă. Partea de sentință prin care a fost admisă „excepția prescripției achizitive, invocată pe cale reconvențională” a fost schimbată în tot, în sensul respingerii excepției uzucapiunii.

Considerentele precedente evidențiază cu prisosință că prima instanță a omis să cerceteze fondul cererii introductive, fapt care argumentează soluția de anulare a sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pe temeiul acestor rațiuni, tribunalul, în baza art.297 din codul de procedură civilă de la 1865, a admis, ca fondat, apelul reclamantei O. A., a anulat în parte sentința apelată în privința soluției oferite cererii introductive de instanță și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite, ca fondat, apelul reclamantei O. A., domiciliată în loc.Doba, ., jud.Satu M., declarat împotriva Sentinței civile nr.4453/2014, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._/296/2012, în contradictoriu cu intimații P. I., P. F. și D. M. R., domiciliați în loc.Doba, ., jud.Satu M. și, în consecință:

Anulează în parte sentința apelată în privința soluției oferite cererii introductive de instanță și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2015.

Red.T.B./30.04.2015.

Tehnored_BER / 30.04.2015.

6 ex. – ..cu: O. A., P. I., P. F., D. M. R.

Jud.fond: A. P.