Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 41/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 41/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 41/2015
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 41/D
Ședința publică de la 13 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Z. K.
Grefier E. P.
Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul Satu M. reprezentat prin procuror d-na R. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. C., dom.în Pișcolt, nr. 197, jud.Satu M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită față de părți.
Prezenta cauză a fost suspendată la data de 18.12.2013, dată de la care a rămas în nelucrare până la acest termen de judecată, depășindu-se astfel termenul prevăzut de art.248 Cod procedură civilă, cauza fiind repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4, din Legea nr. 221/2009.
Prin serviciul de registratură a instanței la data de 16.02.2015, reclamantul a depus la dosar o cerere de judecare a cauzei și în lipsă de la dezbateri.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, cererea este scutită de timbraj și reține că pricina a fost repusă pe rol pentru a se discuta cu prioritate excepția de perimare a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, arătând că din perspectiva art.248 și urm.C.proc.civ., perimarea este sancțiunea procedurală care operează de drept, sens în care acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public asupra excepției invocate.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de perimare, în temeiul art.248 C.proc.civ., motivat pe faptul că cererea a fost suspendată la data de 18.12.2013, rămănând astfel în nelucrare mai mult de un an din culpa reclamantului.
Instanța declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 C.pr.civ. și rămâne în pronunțare asupra excepției perimării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
DELIBERÂND
Asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță sub dosar cu nr. de mai sus, reclamantul G. C. a chemat în judecată în calitate de pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești, daune morale rezultate din încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești pentru persoana victimă a încălcării, în condițiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, apreciind că se cuvine repararea prejudiciului moral suferit, prin oferirea compensației bănești solicitate.
Pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice București, până la închiderea cercetării judecătorești, nu a depus întâmpinare în cauză.
În ședința publică din data de 19 aprilie 2013, având în vedere lipsa părților, precum și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art.242 pct.2 Cod proc.civ., suspendare ce a fost menținută, în ședința publică din 18 decembrie 2013, în baza aceluiași text de lege și pentru același motiv, întrucât în cadrul cererii de repunere pe rol a cauzei nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De la data suspendării și până la repunerea cauzei pe rol pentru perimare cursul acesteia nu a fost întrerupt prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes conform art.249 Cod proc.civ.
Reținând că încheierea de suspendare a cauzei a fost comunicată cu părțile, fără a fi recurată și că din culpa acestora pricina a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, tribunalul, în baza art.248 și urm.Cod procedură civilă, a constatat perimarea acțiunii civile privind pe reclamantul G. C., având ca obiect acordarea de daune morale în baza Lg.nr.221/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimarea acțiunii civile înaintate de reclamantul G. C., dom.în Pișcolt, nr.197, jud.Satu M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Cu recurs în termen de 5 de zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2015.
Președinte, Z. K. | ||
Grefier, E. P. |
Red.Z.K./16.03.2015
Tehnored_BER /16.03.2015
Ex.2
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 40/2015. Tribunalul SATU MARE | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 104/2015. Tribunalul... → |
|---|








