Pretenţii. Decizia nr. 196/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. R.

Judecător I. M. C.

Grefier V. S.

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanții-pârâți G. E. A., domiciliată în Satu M., .. 5, jud. Satu M. și G. E. N., domiciliată în Satu M., . 25/1, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr.781 din 17.02.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. E., domiciliată în Satu M., .. 13, jud. Satu M., având ca obiect pretenții.

La pronunțare nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, privind îndeplinirea procedurii de citare, după care;

Se constată că dezbaterea asupra apelului a avut loc în ședința publică din data de 29.04.2015, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi, când;

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.781/17.02.2014 pronunțat în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare, a admis cererea formulată de reclamanta S. E., în contradictoriu cu pârâtele G. E. A. și G. E. N., având ca obiect pretenții și a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei, în termen de cel mult o lună de la rămânerea definitivă a hotărârii atacate, suma de 40.000 euro, echivalentul în lei la cursul valutar al BNR din ziua plății, cu titlu de împrumut nerestituit. Totodată, a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 4.611 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând din taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial. De asemenea, a obligat pârâtele, în solidar, să plătească suma de 2.605 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că raportat la proba testimonială administrată în cauză, respectiv declarația martorelor Rindfleisch E. E. (fila 55), Schupler M. L. (filele 56-57) Gutiu H. (filele 58-59), rezultă că reclamanta a acordat pârâtelor un împrumut de 40.000 Euro în luna februarie-martie 2008, pentru care nu s-a încheiat act scris și nu s-a stipulat termenul de restituire, în principiu împrumutul urma să fie restituit atunci când pârâta G. A. va vinde garsoniera.

În privința admisibilității dovedirii actului juridic prin probe testimoniale, au fost avute în vedere dispozițiile art.1191 alin.(1) și (2) cod civil (de la 1865), coroborat cu art.1198 Cod civil, reținând că enumerarea situațiilor în care este imposibilă procurarea unui înscris nu este limitativă, întrucât practica judiciară, dar și doctrina, recunosc unanim și imposibilitatea morală de preconstituire un înscris în cazurile existenței unor raporturi de încredere între părți, așa cum de altfel s-a și preluat de actualul Cod civil această situație prevăzută de art.309, alin.(4), pct.1 Cod civ.

Prima instanță a considerat ca fiind dovedite prin probele administrate că între părți au existat aceste relații de încredere, de familie (frați, cumnate, nepoate) și, în acest context, a fost împrumutată suma fără a se întocmi un act scris, iar relațiile apropiate s-au depreciat la momentul în care au apărut neînțelegeri între părți legate de restituirea împrumutului. Instanța a considerat că pârâtele nu au făcut dovada unei alte stări de fapt, decât cea pe care au relevat-o martorii audiați în cauză și care făcând parte din cercul de prietene ale reclamantei (cântau în corul bisericii, reclamanta a împrumutat-u cu 10.000 Euro pe martora Rindfleisch E. E.) aveau cunoștință de relațiile existente între părți și de suma împrumutată, precum și destinația banilor folosiți de pârâta G. E. A. pentru cumpărarea unui apartament (situat în Satu M., . fost transformat în Cabinet Stomatologic pentru pârâta G. E. N..

Așadar existența raporturilor de încredere între părți la momentul încheierii convenției a fost elementul esențial pentru care mai apoi s-a administrat proba testimonială, iar martorii au relatat pe larg despre natura relațiilor dintre părți, gestionarea banilor proveniți din moștenire de către pârâte, pentru cota parte cuvenită fratelui, respectiv soțului G. I., care suferea de viciul băuturii, disponibilitatea reclamantei de a împrumuta bani și pentru alte persoane.

Mai mult, instanța a reținut că atitudinea pârâtelor de negare a împrumutului acordat de reclamantă nu poate conduce la concluzia netemeiniciei acțiunii nu doar raportat la probele testimoniale administrate, ci și raportat la întrebarea adresată martorilor de reprezentantul pârâtelor, prin care s-a încercat inducerea ideii că suma de 40.000 euro ar fi fost posibil să fie acordată pentru partea cuvenită numitului G. I. din casa și terenurile rămase nevândute. Astfel, implicit s-a admis că a existat o remitere a acestei sume, însă destinația acesteia s-a încercat a fi distorsionată. Indiferent de neînțelegerile care au intervenit ulterior între părți referitor la restul bunurilor moștenite, rămase nevândute, instanța a reținut că alegațiile reclamantei au fost dovedite prin mărturiile administrate, care se coroborează chiar și cu această stare de fapt încercată a fi indusă de pârâte. Cât timp între părți au existat discuții privind restituirea împrumutului la momentul la care pârâtele vor avea mijloace bănești provenite din vânzarea garsonierei de către pârâtă (discuții la care au asistat și martorele), instanța a constatat că nemulțumirile ulterioare ale pârâtelor în legătură cu celelalte bunuri nevândute din moștenire nu pot schimba natura convenției dintre părți (cu atât mai mult cu cât un eventual partaj voluntar, privitor la imobile, trebuia să îmbrace forma autentică, ad validitatem).

În ceea ce privește excepția prescripției, instanța a reținut că, potrivit art.1, alin.(1) din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Conform art.3, alin.(1) din Decretul nr.167/1958, termenul prescripției este de 3 ani. Însă, raportat la prevederile art.7 din același act normativ, instanța a constatat că excepția invocată de pârâte este neîntemeiată. Art.7, alin.(1) din Decretul nr.167/1958 prevede că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune; de asemenea, instanța a reținut că, potrivit art.7, alin.(3) din Decretul nr.167/1958, dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.

Or, în condițiile în care părțile au convenit ca restituirea împrumutului să aibă loc în momentul în care se va vinde garsoniera cumpărată de către pârâta G. E. A. din prețul încasat din vânzarea terenurilor cu destinație de locuri de casă, instanța a constatat că prescripția nu a început să curgă. Sub acest aspect, instanța a mai reținut că restituirea împrumutului trebuie făcută în termenul stabilit, împrumutătorul neputând cere restituirea înainte de termen (art.1.581 Cod civ.); în lipsa stipulării termenului sau dacă s-a stipulat că împrumutatul va plăti când va putea sau când va avea mijloace, instanța judecătorească va stabili termenul de plată (art.1.582 și art.1.583 Cod civ.).

D. urmare, instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției, în temeiul art.137, alin.(1)-(2) Cod proc.civ., iar, pe fondul cauzei, raportat la considerentele arătate, ținând seama de prevederile art.969 Cod civ., art.1.576 Cod civ., art.1.584 Cod civ., art.1.583 Cod civ., a admis acțiunea și a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei, în termen de cel mult o lună de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, suma de 40.000 euro, echivalentul în lei la cursul valutar al BNR din ziua plății, cu titlu de împrumut nerestituit.

În baza art.274, alin.(1) Cod proc.civ., instanța a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 4.611 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând din taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.606 lei, timbru judiciar în cuantum de 5 lei și onorariu avocațial în cuantum de 2.000 lei, dovedit conform chitanței nr.192/14.06.2012.

Potrivit art.18 din OUG nr.51/2008, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar au fost puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții a fost obligată la plata către stat a acestor sume. Față de admiterea cererii, instanța a obligat pârâtele, în solidar, să plătească suma de 2.605 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (ajutorul public fiind admis prin reducerea taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina reclamantei cu 50% - fila 32).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele G. E. A. și G. E. N. solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii în pretenții formulată de către intimata-reclamantă S. E.; invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei G. E. N.; cu cheltuieli de judecată.

Apelanta G. E. Noeomi invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție dirimantă, care poate fi invocată în orice fază procesuală. În susținerea excepției arată că însăși reclamanta, prin acțiunea promovată nu a indicat-o ca parte în contractul (fictiv, în opinia apelantelor), iar prin probatoriul administrat s-a dovedit cu prisosință că apelanta nu are calitatea de împrumutată. Susținerea reclamantei că de banii respectivi ar fi beneficiat apelanta este nefondată și nu ar dobândi calitate procesuală pasivă nici dacă ar fi adevărată această afirmație.

De altfel, chiar reclamanta nu susține că apelanta ar fi participat la încheierea contractului, deși acest act nu a existat, astfel că în mod nelegal, cu încălcarea art.1039, art.1041 din V.Cod civ., s-a stabilit solidaritatea obligației de rambursare a împrumutului, prezumând obligația solidară fără ca aceasta să fi fost dovedită prin probatoriul administrat (depozițiile martorilor).

Pe fondul cauzei, apelantele critică, deopotrivă, hotărârea atacată și consideră că o astfel de interpretare largă a prescripțiilor imperative ale art.1191 V.C.civ. privind dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, reprezintă în fond încălcarea legii, aceste dispoziții nu se pot eluda sau relativiza prin extindere la alte situații de excepție decât cele prevăzute de art.1197 V.C.civ. și 1198 V.C.civ., ale căror dispoziții nu pot fi interpretate peste conținutul lor.

Apelantele recunosc relațiile de rudenie, dar contestă că ar fi avut o relație bună și apropiată cu reclamanta care nu a avut o relație normală nici cu propriu frate G. I., împotriva căruia a formulat și plângere penală și l-a scos din casa părintească cu ajutorul poliției, deși fiecare moștenitor are o cotă parte din imobil.

Afirmația reclamantei, întărită de instanță, că aceste relații erau de „rudenie, prietenie și încredere" este neîntemeiată în contextul arătat anterior, așadar imposibilitatea morală de a preconstitui înscrisuri nu se confundă cu neglijența creditorului sau cu jena acestuia datorită relațiilor apropiate de a-și procura înscrisul necesare.

Nici măcar o chitanță de mână nu s-a întocmit sau orice alt început de dovadă scrisă, ceea ce exclude ca întreaga pretenție, raporturile juridice dintre părți să fie dovedite exclusiv cu martori.

De asemenea, se critică și raționamentul instanței în interpretarea probelor, inclusiv la întrebarea adresată martorilor de reprezentantul reclamantei a fost greșit interpretată de instanță. Interpretarea întrebării și a răspunsului dat nu poate fi asociată cu recunoașterea împrumutului sau a remiterii vreunei sume de bani. Prin aceste întrebări adresate martorilor s-a urmărit verificarea sincerității acestora în privința relațiilor care existau cu adevărat între frați și pârâte.

Totodată, arată apelantele că nu a fost lămurită în „reconstituirea” contractului de împrumut pe care reclamanta își întemeiază pretențiile existența unei condiții suspensive stipulată, după spusele reclamantei în contract, condiție care nici până în prezent nu s-a împlinit. Instanța raportându-se la această condiție a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune, deși constată că obligația nu era scadentă și condiția nu s-a împlinit. Restituirea presupusului împrumut era condiționată de vânzarea garsonierei, care însă nu s-a vândut, ceea ce înseamnă că nici obligația nu este scadentă, interpretare care, de asemenea, nu a fost corect soluționată de instanță, dimpotrivă aceasta s-a mărginit să confirme existența unui act inexistent, luând în considerare numai depozițiile martorilor care nici măcar nu au constatat prin propriile simțuri nașterea raportului juridic dintre părți.

Dorința legiuitorului a fost de a obliga părțile să încheie acte juridice atunci când suma sau o valoarea actului juridic este de peste 250 lei și a avut drept scop să asigure certitudine și stabilitate raporturilor juridice dintre părți (invocă în acest sens Deciile CC, prin care s-a analizat excepția de neconstituționalitate a disp.art.1191 V.Cod civil).

În drept, invocă textele de lege evocate în cererea de apel, coroborat cu art.282 și urm.V.Cod proc.civ.

Apelantele au depus în probațiune contractul de vânzare-cumpărare nr.2239/25.04.2008, prin care apelanta G. E. N. a cumpărat imobilul din Satu M., . 25/1 cu suma de 110.000 lei, alături de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1376/8.XII.2006, având ca obiect vânzarea imobilului garsonieră, situat în Tg.M., proprietate apelantei G. E. N. cu suma de 90.000 lei, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3303/11.05.2006, având ca obiect imobilul teren în suprafață de 10.000 mp., situat în Satu M. și care a fost vândut de apelantă cu suma de 9.500 lei, precum și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3076/1.XI.2002 ce cuprinde imobilul casă și teren din Satu M., ..54, jud.Satu M., înstrăinat de apelanta G. E. A. și soțul acesteia pentru suma de_ lei ROL.

Prin notele de ședință (fila 87), apelantele G. E. A. și G. E. N., arată că au înțeles să administreze proba cu înscrisuri pentru a infirma susținerile reclamantei că pretinsul împrumut a fost folosit pentru achiziționarea imobilului situat în Satu M., . 25, câtă vreme din tranzacțiile efectuate rezultă că anterior achiziționării acestui imobil, au vândut alte imobile, având astfel sume importante de bani puse deoparte și pe care le puteau folosi pentru cumpărarea apartamentului.

Prin întâmpinare și concluziile scrise (f.18-21 și 104-106), intimata-reclamantă S. E. a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate.

Asupra excepțiilor invocate, intimata arată că în mod corect a fost respinsă excepția prescripției, fiind aplicabile prevederile art.1 alin.1 din D 167/1958, coroborat cu art.7 alin.3 din același act normativ, dacă dreptul este sub condiție suspensivă, sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.

Prin unirea excepției cu fondul cauzei instanța a putut verifica instanța a putut verifica realizarea condiției suspensive ori a termenului suspensiv în raport cu probele administrate, din care rezultă că părțile au convenit ca restituirea împrumutului să aibă loc în momentul în care se vinde garsoniera cumpărată de apelanta G. E. A. din prețul încasat din vânzarea terenurilor locuri de casă, situație în care în mod corect s-a stabilit că prescripția nu a început să curgă, însă în lipsa stipulării unui termen, dacă s-a stabilit că împrumutul se va restitui când se va putea sau când va avea împrumutatul mijloacele necesare, instanța judecătorească va stabili termenul de plată, în acest sens sunt și dispozițiile art.1581 și 1582 Cod civil. Acțiunea a fost inițiată după ce apelantele și-au schimbat poziția și au refuzat restituirea împrumutului, aspecte care au fost pe deplin justificate prin probele administrate. Interpretarea dată probelor și dispozițiilor legale în materie art. 1191 alin. 3, art. 1197 Cod civil, stabilirea stării de fapt este corectă și punctual stabilită de prima instanță, iar apelantele nu puteau dovedi un fapt negativ că nu au primit banii dar puteau dovedi că au avut la dispoziție la data încheierii contractului prețul vânzării, de asemenea puteau dovedi că între părți nu au existat aceste relații de încredere, prietenie între rude, dimpotrivă au renunțat la martori și au făcut doar afirmații nesusținute de probe. Solicită respingerea apelului ca nefondat cu obligarea apelantelor la plata cheltuielilor de judecată.

În probațiune intimata au depus: extras de carte funciară nr._ Satu M., imobil teren în suprafață de 613 mp., proprietari S. E., G. A. și G. I. (f.21), cu planul de parcelare și act de dezmembrare și contract de vânzare-cumpărare pentru terenul de 10.200 mp. din CF 3751 N.Satu M. (f.30, actul de comasare a parcelelor (f.31-33) și contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.4202/12.06.2006 (f.35-36), nr.6169/14 august 2006 (f.38-39), nr.6748/24.08.2006 (f.40), nr.9274/15.XI.2006 (f.42), nr.8526/17.X.2006 (f.44), nr.9351/17.XI.2006 (f.46), nr.9350/17.XI.2006 (f.48), chitanțe emise de OCPI Satu M. și Primăria Mun.Satu M. (f.49-78).

Tribunalul, examinând sentința apelată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, apreciază ca fiind numai în parte întemeiate criticile aduse hotărârii, după cum urmează:

Actul juridic civil este supus principiului libertății actelor juridice civile, așa cum rezultă din dispozițiile art.969 alin.2 Cod civil, în conformitate cu care subiectele de drept civil prin autonomia lor de voință pot să încheie sau nu un act juridic civil, să-i stabilească conținutul, să-l modifice sau să dispună desființarea lui, dar și principiului consensualismului în ceea ce privește forma actului, formă cerută pentru validitatea lui, dar și pentru probarea actului. În principiu, dacă nu se respectă forma cerută ad probationem, poate fi aplicată sancțiunea imposibilității dovedirii actului juridic cu un alt mijloc de probă.

În scopul asigurării certitudinii stabilirii drepturilor și obligațiilor la care a dat naștere actul juridic, au fost adoptate prevederile speciale ale art.1191 alin.1, 2 Cod civil, care într-adevăr instituie o interdicție în a dovedi cu martori actele juridice ce depășesc valoarea de 250 lei împotriva sau peste cuprinsul unui înscris.

Reglementarea din art.1191 alin.1, 2 Cod civil nu este imperativă, întrucât tocmai legiuitorul a prevăzut în mod expres câteva excepții de la aceste prevederi legale prin art.1191 alin.3, în conformitate cu care dovada cu martori este admisă dacă aceasta privește drepturi de care ele pot să dispună precum și în cazul imposibilității preconstituirii probei scrise, în condițiile art. 1198, pentru speță interesând pct. 3 din textul de lege precitat. Atât practica judiciară, dar și doctrina, în mod unanim au interpretat și au inclus în situația imposibilității preconstituirii probei scrise, calitatea părților aflate în relații de rudenie, afinitate și prietenie, relații care se întemeiază pe încredere, care nu au nevoie de act scris pentru onorarea unor obligații.

Relațiile ce există în mod obișnuit între rude și prieteni, între soți, se bazează pe încredere reciprocă, pe cuvântul dat în asumarea acestora sau realizarea unor drepturi și sunt incompatibile moral cu atitudini din care să rezulte o lipsă de încredere a unuia față de celălalt, cum ar fi aceea de a pretinde întocmirea unor înscrisuri pentru constatarea operațiunilor juridice ce intervin între ele.

Complexitatea vieții sociale și juridice determină complexitatea și diversitatea situațiilor în care iau naștere raporturi juridice ce au ca izvor manifestarea de voință a subiecților de drept civil și care le împiedică uneori din motive de imposibilitatea morală să încheie un înscris prin care să dovedească existența actului juridic.

Pentru a răspunde unei asemenea nevoi sociale, legiuitorul a permis prin art.1198 pct. 3 Cod civil, posibilitatea dovedirii cu martori a existenței actului juridic, atunci când creditorului ia fost cu neputință să procure o dovadă scrisă despre obligația ce se pretinde.

Interpretarea pe care a dat-o prima instanță asupra punerii în aplicare a acestor dispoziții este una foarte corectă, întrucât a stabilit existența actului juridic ca instrumentum – ad probationem. Martorii audiați erau persoane apropiate reclamantei, împreună își împărtășeau problemele de viață, ( reclamanta a divorțat după 35 de ani de căsătorie, iar după o asemenea longevitate nu a avut parte de un divorț amiabil, suferința cauzată în urma divorțului prin căderea în depresie așa cum se arată în considerentele Sentinței civile nr.5615/19.09.2013 – f.66 și urm.) aveau un anturaj comun ca urmare a participării la corul bisericii cu care se deplasau în diverse locații. Prin urmare, chiar dacă nu au participat efectiv la remiterea sumei de bani de reclamantă către pârâta G. E. Agpta, prin propriile simțuri, au perceput relațiile care existau între părți la momentul încheierii convenției și a remiterii sumei de bani împrumutate de 40.000 Euro.

Din răspunsurile date la interogatoriu, probă administrată din oficiu de instanța de apel, intimata a confirmat în plus față de depozițiile martorilor existența acestor relații de familie, pe care le-a avut în mod firesc au apelanta G. E. A. (cumnata) prin participarea ca nașă de botez și apoi de cununie pentru cealaltă fiică a apelantei (G. G.), iar apelanta la rândul ei a fost nașa de botez a fiicei intimatei S. A.. În mod riguros și sincer, intimata a răspuns la întrebările instanței oferind detalii pentru fiecare întrebare, în condițiile în care debutul declarației a fost unul tensionat ca urmare a atitudinii reprezentantului apelantelor, care a considerat că instanța este părtinitoare prin proba administrată din oficiu și a aplicării art.225 Cod proc.civ. pentru apelante, câtă vreme aceste nu s-au prezentat la interogatoriul ordonat de instanță.

Toate detaliile prezentate de intimată au întărit convingerea instanței asupra existenței contractului de împrumut, dar și a imposibilității morale datorită relațiilor apropiate de familie pe care le avea cu apelantele de a preconstitui un înscris.

Încercarea apelantelor de a susține contrariul asupra existenței acestor relații, aflate în imediată legătură cu sancțiunea de a nu putea proba cu martori existența actului (art.1191 pct.1-2) nu a fost dovedită prin probe, deși în apel acestea puteau fi administrate, condiții în care se confirmă poziția exprimată de prima instanță pe această chestiune a imposibilității morale de a preconstitui acte ca urmare a calității relațiilor dintre părți.

Împrejurarea că anterior achiziționării apartamentului din Satu M., . E. A. și soțul (G. I., în viață la vremea respectivă) au înstrăinat alte imobile nu reprezintă un element determinant care să schimbe starea de fapt. Intimata a arătat la interogatoriu că ceea ce s-a obținut din acele vânzări a fost folosit de soții G. pentru a se muta și amenaja o altă locuință (afirmativ a casei părintești a lui G. E. A.) sau pentru a fi ajutată și cealaltă fiică (G.) a apelantei care nu a mai înțeles să administreze alte probe din care să rezulte contrariul.

Inclusiv atitudinea procesuală a apelantelor de a nu se prezenta la interogatoriu, dar de a solicita mai multe termene pentru încheierea unei tranzacții (pentru ce pretenții ?) vin să întărească convingerea instanței de apel că a existat o convenție nescrisă de împrumut pentru suma de 40.000 Euro, remisă personal de intimată către apelanta G. E. A..

Făcând din nou trimitere la răspunsurile la interogatoriu ale intimatei, coroborat cu cele declarate de martori, este de reținut că banii au fost înmânați personal apelantei G. E. A., prin urmare, indiferent de destinația acestora, parte a contractului a rămas numai apelanta de mai sus nu și fiica acesteia.

Raportul juridic obligațional de restituire a împrumutului s-a născut numai între apelantă și intimată, la predarea împrumutului nu a participat și apelanta G. E. N., prin urmare, acesteia nu i se poate atribui calitate procesuală pasivă. Inclusiv din depozițiile martorilor este de reținut că niciuna dintre martore nu a relatat că la momentul existenței înțelegerii dintre cele două părți ar fi participat și G. E. N., care într-adevăr a acceptat voluntariatul intimatei (mătușa) de a o ajuta să cumpere un apartament pentru viitorul cabinet stomatologic, însă nu rezultă din probe că aceasta și-a asumat obligația de a împrumuta suma și de a o restitui, așa cum a făcut mama acesteia.

Sub acest aspect, al excepției lipsei calității procesuale pasive, criticile apelantei G. E. N. sunt întemeiate și obligația nu este solidară, întrucât ea nu există ca atare, iar solidaritatea nu poate fi prezumată.

În privința stabilirii scadenței acestei obligații de restituire a împrumutului, ce va rămâne numai în sarcina apelantei-pârâte G. E. A., și instanța de apel se raliază interpretării date de prima instanță, inclusiv în privința respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune. De vreme ce apelanta a refuzat restituirea sumei de bani împrumutate, a contestat însăși existența actului juridic (negotim) încercând să obțină din partea intimatei o compensare a datoriei cu alte creanțe viitoare din drepturile succesorale ale soțului, nu mai pot opune neîndeplinirea condiției și lipsa scadenței în executarea obligației de restituire a împrumutului.

În consecință, în temeiul art.137 Cod proc.civ., tribunalul a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei G. E. N., față de care a respins acțiunea reclamantei și, în temeiul art.296 Cod proc.civ., art.969 Cod civil, art.1576 Cod civil, art.1583, 1584 Cod civil, art.1198 pct.3 Cod civil, a respins apelul declarat de G. E. A. ca nefondat.

În temeiul art.274 alin.3 Cod proc.civ. au fost stabilite cheltuielile de judecată în sensul compensării sumei de 1302,5 lei jumătate din taxa de timbru pe care a achitat-o apelanta G. E. N. și în urma admiterii apelului ar putea să o recupereze de la intimată, cu onorariul avocațial în sumă de 1500 lei care în urma respingerii apelului ar cădea ca obligație în sarcina apelantei pârâte G. E. A.. De asemenea, în urma admiterii apelului și a schimbării în parte a hotărârii obligația rezultată din art.18 din OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar, rămâne numai în sarcina părții ce a căzut în pretenții, conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta pârâtă G. E. N., domiciliată în Satu M., . 25/1, jud.Satu M., împotriva sentinței civile nr.781 din 17.02.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. E., domiciliată în Satu M., ..13, jud.Satu M., având ca obiect restituire împrumut și în consecință:

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei apelante G. E. N. și drept urmare, admite în parte acțiunea reclamantei în sensul că, respinge acțiunea reclamantei ca fiind îndreptată împotriva unei persoanei fără calitate procesuală pasivă .

Respinge apelul declarat în cauză de apelanta pârâtă, G. E. A., domiciliată în Satu M., ..5, jud.Satu M. .

Obligă apelanta pârâtă G. E. A., să plătească intimatei reclamante suma de 4611 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.

Cheltuielile de judecată datorate către stat de către pârâte stabilite în fața primei instanțe în sumă de 2605 lei, vor rămâne în sarcina apelantei pârâte G. E. A., pentru suma de 1303 lei, iar diferența în sarcina statului.

Compensează în apel cheltuielile rezultate din plata onorariului avocațial și taxa de timbru din apel.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5.05.2015.

Red.I.M.C./05.06.2015

Tehnored_BER /05.06.2015

Ex.5

- ..cu: G. E. A., G. E. N., S. E.

Jud.fond: A. P.