Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 107/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 107/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 107/2015
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ Nr. 107/D
Ședința publică din 22 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. C.
Grefier I. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta A. C. I. având CNP_ domiciliată în Spania, prin mandatar B. V. dom. în Păulești, .. 19, având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, cererea este timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru, achitată cu chit. . nr._/27.04.2015.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită față de petentă, cererea este legal timbrată conform art.15 lit.f din OUG 80/2013.
În baza art. 103 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, se constată că nu există alte cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect.
În considerarea dispozițiilor art. 131 N. C. proc. civ., instanța verifică din oficiu competența și constată că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina de față, competența Tribunalului Satu M. este stabilită de art.1093 C.pr.civ, art. I ind. 3, art. 1 alin. 1 din Lg. 191/2007. Procedura este necontencioasă în condițiile art.527 și urm.C.pr.civ.
De asemenea, instanța constată că s-a epuizat procedura prealabilă, cauza se află în faza de cercetare a procesului conform art.237 și urm.N C.pr.civ., iar potrivit art.XII din Legea 2/2013 cercetarea are loc în ședință publică.
În temeiul art.238 N C. estimează durata procesului la 30 de zile începând de astăzi în fața acestei instanțe, potrivit art. 244 Ncpc declară terminată cercetarea procesului și în temeiul art.3 al aceluiași articol, fixează pentru astăzi termen pentru dezbaterea fondului cauzei.
În temeiul art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, iar în temeiul art.394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile, în vederea deliberării.
INSTANȚA
DELIBERÂND
Asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în dosar nr.de mai sus petenta A. C. I. prin mandatar B. V., solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună: recunoașterea pe teritoriul României a sentinței nr.103/2015 emisă de Judecătoria de Primă Instanță nr.6 din ELX Elche (F. Judecătorie Mixtă nr.10) Cauza DIVORȚ C._/2014-N dosar cu nr.681/2014; înscrierea cuvenitelor mențiuni în registrul de stare civilă al Primăriei Satu M..
În motivarea cererii, petenta arată că s-a căsătorit pe teritoriul României cu M. M. H. în localitatea Satu M. în data de 10.01.2004, iar în urma căsătoriei fiecare și-a păstrat numele avut anterior căsătoriei, conform certificatului de căsătorie . nr._/10.01.2004, iar, ulterior, pe teritoriul Spaniei, au divorțat conform sentinței a cărei recunoaștere o solicită, pronunțată în data de 06.02.2005, rămasă definitivă la data de 20.03.2015.
Învederează că pentru a putea exercita drepturile părintești asupra minorului M. A. M. solicită recunoașterea divorțului pe teritoriul României.
a căsătoriei.
La dosarul cauzei a fost anexate: hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, precum și traducerea acesteia, conforme cu originalul.
Tribunalul, analizând cererea formulată în cauză reține că, prin hotărârea pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță nr.6 din ELX Elche Spania la data de 06.02.2015 în dosar nr._/2014, rămasă definitivă la data de 20.03.2015, a fost desfăcută căsătoria încheiată de petentă cu numitul M. M. H. la data de 10.01.2004 în fața ofițerului stării civile din Satu M..
Cum hotărârea judecătorească străină este pronunțată în materie matrimonială, într-un stat membru al Uniunii Europene, procedura de recunoaștere a hotărârii intră sub incidența Regulamentului Comunitar nr.2201/2003 al Consiliului Comunității Europene și verificând îndeplinirea cerințelor impuse de art.21 din actul comunitar, constatând că nu sunt motive de refuz în privința recunoașterii, tribunalul a admis cererea astfel cum a fost formulată, hotărârea fiind supusă apelului conform dispozițiilor art.63 pct.6 art.82 din Legea nr.76/2012 privind modificarea OUG 119/2006, referitoare la măsurile necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană.
Intervenind o modificare în starea civilă a persoanei, în baza art.44 lit.c) din Lg.nr.119/1996 (desfacerea căsătoriei) mențiunile în actele de stare civilă vor fi făcute din oficiu (art.8 din lege) sau la cererea persoanei interesate, prin depunerea prezentei hotărâri definitive și irevocabile la Oficiul stării civile, la care a fost transcrisă căsătoria încheiată în străinătate, actele de stare civilă ale cetățenilor români au putere doveditoare în țară, dacă sunt transcrise în registrul de stare civilă române.
În baza art.425 alin.3 Cod proc.civ. apelul se depune la instanța care a pronunțat hotărârea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petenta A. C. I., având CNP_, cu domiciliul în Spania, prin mandatar B. V., cu domiciliul în Păulești, ..19, jud.Satu M. și, în consecință:
Încuviințează recunoașterea hotărârii străine pe teritoriul României pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță nr.6 din ELX Elche, Spania, la data de 06.02.2015, în dosar nr._/2014, definitivă la data de 20.03.2015, prin care s-a desfăcut căsătoria încheiată de petentă cu numitul M. M. H. la data de 10.01.2004 – în Satu M..
În baza art.8 din Lg.119/1996 un exemplar din prezenta hotărâre se va comunica cu Serviciul public comunitar local de evidența persoanelor/Primăria unității administrativ teritoriale - Municipiul Satu M., care a întocmit actul de stare civilă.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.Apelul se depune la instanța care a pronunțat hotărârea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2015.
Președinte, I. M. C. | ||
Grefier, I. B. |
Red.I.M.C./04.06.2015
Tehnored_BER /04.06.2015
Ex.3
- .: A. C. I. prin mandatar B. V.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 96/2015. Tribunalul SATU MARE | Grăniţuire. Decizia nr. 74/2015. Tribunalul SATU MARE → |
|---|








