Obligaţie de a face. Decizia nr. 170/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 170/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 1440/257/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 170/2013
Ședința publică de la 13 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Judecător D. T. L.
Grefier F. O.
Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe apelanta .. și pe intimat F. N., intimat F. I., intimat G. V., intimat G. C., intimat P. G., intimat P. V., având ca obiect ordonanță președințială (obligație de a face)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimații F. și G. av. S. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimaților F. și G.;
Reprezentantul intimaților F. și G. av. S. C., depune la dosar un bon fiscal în valoare de 140,01 lei ce reprezintă cheltuieli de transport. Declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în apel.
Reprezentantul intimaților F. și G. av. S. C., solicită respingerea apelului, menținerea sentinței ca temeinică și legală. Arată că nu se impune casarea cu trimitere a sentinței întrucât instanța de fond în mod corect a respins cererea privind cercetarea la fața locului față de faptul că intimații au depus la dosar o . fotografii din care rezultă starea de fapt, pe de o parte, iar pe de altă parte atât pârâții cât și reprezentantul apelantei au dat lămuriri și au arătat că situația din fotografii este cea reală la acel moment. Mai arată că intimații au depus la dosar copia autorizației de construcție și că nu se impunea efectuarea unei adrese la primărie în acest sens. Cu privire la audierea martorului consideră că în mod corect a fost respinsă proba întrucât declarația acestuia nu era utilă dezlegării pricinii, deoarece acesta a cumpărat imobilul cu 2 luni înainte de a-l vinde apelantei. Cu cheltuieli de judecată onorariu de avocat și cheltuielile de transport.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 941/2013 a Judecătoriei Mediaș s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta .., în contradictoriu cu pârâții: F. N., F. I., G. V., G. C., P. G. și P. V., ; a fost obligată reclamanta să plătească pârâților F. N., F. I., G. V. și G. C. cheltuieli de judecată în cuantum total de 1.300 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta este proprietara imobilului învecinat cu imobilul proprietatea pârâților, iar prin sentința civilă 223/13.02.2012 a Judecătoriei Mediaș, rămasă irevocabilă, s-a stabilit linia de graniță dintre cele două imobile ca fiind o linie dreaptă pe aliniamentul determinat în urma efectuării unei expertize tehnice judiciare .
Prin sentința civilă 756/12.04.2012 a Judecătoriei Mediaș instanța a considerat, în baza probelor administrate, că reclamanta deține în proprietate suprafața de teren înscrisă pe numele său în cartea funciară, anume 827 mp . Instanța a considerat, de asemenea, că documentația tehnică pe baza căreia s-a făcut întabularea dreptului de proprietate al părților este valabilă, astfel cum reiese din considerentele sentinței respective . Chiar dacă părțile au folosit până la un moment dat o cale de acces comună, acea suprafață de teren se află în proprietatea pârâților .
Nu s-a stabilit în favoarea reclamantei un drept de servitute pe terenul pârâților, care să-i permită accesul carosabil în curtea imobilului său ; există pe rolul Judecătoriei Mediaș o acțiune promovată de reclamantă în acest sens, care face obiectul dosarului_ , nesoluționat încă .
Ca atare, nu se poate susține că pârâții, prin conduita lor ar fi încălcat vreun drept recunoscut reclamantei . Este de reținut, de asemenea, că reclamanta nu a invocat sau dovedit motive pentru care ar fi prejudiciată prin faptul că nu ar avea acces auto pe proprietatea sa, sau că aceste motive s-ar circumscrie unei urgențe.
Pentru considerentele expuse, instanța a reținut că nu sunt întrunite în cauză condițiile de admisibilitate prevăzute de art.996 C.proc.civ. privind ordonanța președințială, astfel că cererea reclamantei a fost respinsă .
În temeiul art. 453 alin.1 C.proc.civ., reclamanta, având culpă procesuală exclusivă, a fost obligată să plătească pârâților F. N., F. I., G. V. și G. C. cheltuieli de judecată de 1.300 lei .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta ., care a solicitat, în principal, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru administrarea probelor propuse, iar în subsidiar, să schimbe în întregime sentința atacată, în sensul admiterii cererii introductive de instanță. În motivarea apelului se arată că instanța de fond nu a stabilit corect starea de fapt pentru că nu a administrat probele solicitate. Admisibilitatea ordonanței președințiale nu este condiționată de pronunțarea unei hotărâri asupra fondului dreptului de servitute, s-a făcut dovada existenței unei judecăți asupra fondului cu privire la recunoașterea dreptului de servitute. În cadrul procedurii ordonanței nu interesează conceptul de drept în accepțiunea obișnuită, ci aparența dreptului, care este suficientă pentru admisibilitatea ordonanței, iar aparența dreptului rezultă din starea de fapt probată cu privire la stabilirea zonei de transport comune ambelor imobile, la existența unei singure căi de acces carosabil pentru ambele imobile, la faptul că apelanta nu are o altă cale de acces carosabil. Există urgență pentru că apelanta caută să păstreze dreptul de acces care primn ridicarea gardului de către pârâți este practic anulat și orice întârziere în exercitarea dreptului cauzează un grav prejudiciu. De asemenea, instanța face o interpretare greșită a ceea ce înseamnă caracterul vremelnic al ordonanței, măsurile care se ordonă sunt temporare din momentul lor, indiferent de durata de timp pe care au fost dispuse, ori dacă vor rămâne definitive, în cazul în care cel împotriva cărora s-au luat, convingându-se de justețea lor, nu se mai adresează justiției pentru a le anula. Caracterul temporar nu se poate confunda cu durata de timp a măsurilor, de aceea stabilirea duratei acestor măsuri constituie o greșeală, o astfel de precizare fiind inutilă față de natura provizorie a oricărei ordonanțe.
Apelul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.
În ce privește solicitarea apelantei de desființare a sentinței atacate și trimitere a cauzei spre rejudecare, constatăm că singura situație în care instanța de apel poate să dispună desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare este acea prev. de art. 480 c.pr.civ., potrivit căruia instanța de apel va anula sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare, dacă în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului. Motivul invocat de apelantă, că instanța de fond nu a administrat probele solicitate, nu se circumscrie temeiului legal arătat, astfel că cererea de desființare a sentinței atacate și trimitere a cauzei spre rejudecare este neîntemeiată. Pe de altă parte, probele solicitate de reclamantă, mai puțin cea cu înscrisuri, pot fi administrate în cadrul unui proces de fond, nu în procedura sumară a ordonanței președințiale, iar eventualele înscrisuri puteau fi depuse la instanță până la primul termen de judecată acordat.
În ce privește solicitarea în subsidiar, sintetizând motivele de apel formulate de reclamantă, constatăm că aceasta susține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale.
Analizând aceste condiții potrivit art. 996 c.pr.civ., constatăm că nu sunt îndeplinite. Astfel, în primul rând, în favoarea reclamantului trebuie să existe aparența de drept, ori nu există nici o dovadă că pârâții au construit abuziv gardul a cărui demolare se cere. Dimpotrivă, ei au construit gardul pe baza autorizației de construire, pe aliniamentul stabilit prin hotărâre irevocabilă( sentința civilă 223/13.02.2012 a Judecătoriei Mediaș), această împrejurare nefiind contestată de reclamantă. Apoi, așa cum corect a reținut instanța de fond, prin altă hotărâre irevocabilă(sentința civilă 756/12.04.2012 a Judecătoriei Mediaș) s-a respins acțiunea reclamantei din prezenta cauză pentru nulitatea contractelor de vânzare cumpărare și a documentației de întabulare a imobilelor cumpărate de aceștia, a încheierilor de carte funciară aferente, rectificarea cărților funciare, raportat la ceea ce invoca reclamanta ca fiind situația reală a imobilului său, despre care afirma că are o suprafață de 1272 mp în loc de 827 mp cât apar în cartea funciară, și că diferența de teren s-ar regăsi în terenul ce apare ca fiind proprietatea pârâților. Schița depusă de reclamantă nu are în vedere situația privind granița dintre părți așa cum a fost stabilită prin hotărâre irevocabilă. Ca urmare, nu există în favoarea reclamantei aparența de drept.
O altă condiție este aceea ca măsura ce se cere a fi luată pe calea ordonanței președințiale să fie una provizorie, ori demolarea gardului este o măsură definitivă, nicidecum provizorie, chiar dacă se solicită a fi luată până la soluționarea unui proces de fond de servitute de trecere. Împrejurarea că între imobilele părților nu a existat niciodată gard, nu este de natură a îndreptăți reclamanta să solicite demolarea gardului, edificat, așa cum am arătat, ca urmare a unei sentințe irevocabile de stabilire a liniei de graniță între proprietățile lor.
Nu există nici vreo urgență pentru luarea acestei măsuri, reclamanta nedovedind că ar suferi vreo pagubă din cauza gardului edificat de pârâți, nici că nu ar mai putea păstra vreun drept care s-ar păgubi prin întârziere, și nici că măsura este necesară pentru a se preveni vreo pagubă iminentă și care nu s-ar putea repara. Contrar celor susținute de apelantă, nu este evident prejudiciul suferit de aceasta prin blocarea căii de acces, mai ales că o astfel de cale există, chiar dacă nu permite apelantei accesul cu autovehiculul.
Față de aceste împrejurări, instanța constată că în mod corect a fost respinsă cererea de ordonanță președințială, nefiind îndeplinite cond. art. 996 și urm. C.pr.civ.
În consecință, potrivit art. 480 c.pr.civ. instanța va respinge apelul și va păstra sentința atacată. Potrivit art. 453 c.pr.civ., apelanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată dovedite de intimați în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta . Ațel împotriva sentinței civile nr. 941/2013 a Judecătoriei Mediaș, pe care o păstrează.
Obligă apelanta să plătească intimaților G. V. și C. și F. N. și I. suma de 1140 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Septembrie 2013
Președinte Judecător
G. C. D. T. L.
Grefier
F. O.
Red. D.T.L. 23.09.2013
Tehnored. F.O. 23.09.2013
9 ex.
j.f. D. S.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 122/2013. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 151/2013. Tribunalul SIBIU → |
|---|
