Revendicare imobiliară. Decizia nr. 234/2013. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 234/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 3637/306/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 234/2013

Ședința publică de la 04 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. T. L.

Judecător G. C.

Judecător C. E. G.

Grefier S. E.

Pe rol fiind judecarea recursului civil privind pe recurent R. M. J., recurent R. M. și pe intimat S.C. C. C. SRL, intimat S.C. I. G. SRL, intimat S.C. I. S. SRL, având ca obiect revendicare imobiliară împotriva sentinței civile nr. 7336 din 31.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant R. J. personal, lipsă fiind restul părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost depusă la dosar, prin registratura instanței, la data de 28 martie 2013, chitanță în sumă de 17.50 lei reprezentând plata taxei judiciare de timbru și timbre judiciare de 0,45 lei.

Recurentul reclamant arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Tribunalul, nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul în recurs și asupra excepției nulității acestuia, față de data motivării recursului.

Recurentul reclamant solicită respingerea excepției. Arată că nu a avut cunoștință că recursul trebuie motivat într-un anumit termen. Pe fond, solicită admiterea recursului. Arată că a primit banii de la reprezentantul intimatei dar după 3 zile a mutat din nou gardul.

TRIBUNALUL

Constată că prin sent. civ. nr. 7336/2012 Judecătoriei Sibiu a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții R. M. Johann și R. M. împotriva pârâților ., . și ..

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții. Recursul a fost declarat în termenul prev. de art.301c.pr.civ. însă motive de recurs nu au fost depuse la data de 12.03.2013.

Potrivit art. 303 Cod proc.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. În speță, recursul nu a fost motivat prin cererea de recurs, dar nici înăuntrul acestui termen, ci motivele de recurs au fost depuse cu depășirea acestui termen. Potrivit art. 306 Cod.proc.civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Față de aceste împrejurări, și având în vedere că nu există nici motive de ordine publică ce ar putea fi luate în considerare din oficiu, instanța va constata că prezentul recurs este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul formulat de reclamantul R. M. J. împotriva sentinței civile nr. 7336/2012 a Judecătoriei Sibiu, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 04.04.2013

Președinte,

D. T. L.

Judecător,

G. C.

Judecător,

C. E. G.

Grefier,

S. E.

red.D.T.L.29.04.2013

j.f.V.J.

tehn.S.E.29.04.2013

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 234/2013. Tribunalul SIBIU