Reziliere contract. Decizia nr. 283/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 283/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 10003/85/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 283/2013
Ședința publică de la 18 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. T. L.
Judecător G. C.
Judecător C. E. G.
Grefier S. E.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului privind pe contestator B. C. și pe intimat D. A., având ca obiect reziliere contract împotriva sentinței civile nr. 265 din 27.04.2012 pronunțată de Judecătoria A..
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 4 aprilie 2013 când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărârea alături de încheierea de amânare ulterioară a pronunțării din data de 11 aprilie 2013.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 265/2012 a Judecătoriei A. s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul DEIȘOREANU A. în contradictoriu cu pârâtul B. C. și s-a dispus rezoluțiunea contractului încheiat între părți; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.950 lei reprezentând contravaloare materiale achiziționate de reclamant și predate pârâtului pentru lucrarea contractată și a sumei de 3.000 lei reprezentând avans achitat de reclamant pârâtului pentru lucrarea contractată; a fost obligat pârâtul la ridicarea lucrării efectuate în temeiul contractului, în caz de refuz reclamantul fiind autorizat a efectua această operațiune pe cheltuiala pârâtului; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.614 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, în conformitate cu prev. art. 969 C.civ. din 1864 (incident în cauză), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, părțile neputându-se sustrage de la executarea contractului. În speță este pusă în discuție executarea unui contract sinalagmatic încheiat între reclamant și pârât, contract a cărui cerință esențială o constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce le revin părților.
Reclamantul și-a executat obligația asumată prin convenție, în sensul că a plătit pârâtului avansul în sumă de 3000 lei și a procurat o parte din materialele necesare efectuării lucrării de amenajare a locurilor de veci.
Pârâtul, deși a efectuat lucrarea, aceasta nu corespunde cerințelor reclamantului, nefiind corespunzătoare nici măcar unei lucrări de amenajare construcții loc de veci, care să fie adecvată finalității sale.
În această situație, reclamantul are dreptul de a solicita rezoluțiunea contractului – sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic încheiat între părți, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația avută anterior încheierii contractului. Conform art. 1021 C.civ. din 1864, rezoluțiunea nu operează de drept, urmând ca la cererea persoanei îndreptățite, instanța să verifice și să aprecieze cauzele rezoluțiunii.
În speță, în baza probelor administrate și analizate de instanță, s-a constatat ca fiind îndeplinite condițiile cerute pentru admisibilitatea rezoluțiunii: pârâtul și-a executat obligația asumată prin contractul încheiat cu reclamantul, însă în mod defectuos, astfel cum s-a arătat mai sus. Întreaga lucrare a fost executată superficial, prezentând numeroase defecte ce s-ar fi putut observa chiar și de o persoană fără specializare în construcții. Pârâtul nu a invocat existența vreunui caz fortuit, independent de voința lui, care să fi condus la realizarea unei asemenea, lucrări. Totodată, pârâtul a fost pus în întârziere, astfel cum rezultă din înscrisul (necontestat) depus de reclamant la dosar – fila 6.
Față de aceste aspecte, instanța a dispus rezoluțiunea contractului încheiat între părți, iar în ce privește repunerea părților în situația avută anterior încheierii contractului, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.950 lei reprezentând contravaloare materiale achiziționate de reclamant și predate pârâtului pentru lucrarea contractată: 700 lei pentru nisip și sort, 1250 lei pentru ciment de Hoghiz.
De asemenea, a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 3.000 lei reprezentând avans achitat de reclamant pârâtului pentru lucrarea contractată.
Pentru a repune părțile în situația anterioară, în integralitatea ei, este necesară, de asemenea, desființarea lucrării defectuoase efectuate de pârât; astfel, instanța a obligat pârâtul la ridicarea lucrării efectuate în temeiul contractului, în caz de refuz reclamantul fiind autorizat a efectua această operațiune pe cheltuiala pârâtului.
Întrucât pârâtul a căzut în pretenții, în temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța l-a obligat la plata către reclamant a sumei de 1.614 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. C., care a solicitat în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei pentru rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant. În motivarea recursului se susține că instanța a administrat proba cu expertiza dar ulterior a renunțat la administrarea acestui mijloc de probă. În ceea ce privește rezilierea contractului de lucrări încheiat cu reclamantul, arată că în anul 2010 a convenit verbal cu acesta să-i confecționeze două locuri de veci, reclamantul nu i-a achitat avans, pârâtul a renunțat să procure el materialele necesare, pe care le-a procurat reclamantul, de fiecare dată reclamantul era imprevizibil și schimbător solicitând de fiecare dată altceva decât ceea ce au convenit. Lucrarea a fost executată satisfăcător 90% fiind deteriorată doar tencuiala de mozaic exterior, pe care este de acord să o repare. Pentru a se putea invoca excepția de neexecutare a contractului este necesar ca din partea reclamantului să existe o neexecutare, chiar parțială, dar suficient de importantă. În mod netemeinic instanța de fond a reținut că recurentul ar fi primit de la reclamant un avans de 3000 lei, reclamantul nu a probat și nici nu putea să facă dovada că i-ar fi dat recurentului acești bani. Nefiind admisibilă proba cu martori, nu sunt admisibile nici prezumțiile simple. Instanța de fond a soluționat procesul fără a administra proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcții, care era utilă și concludentă soluționării cauzei. În lipsa acestei probe, instanța nu a putut asigura o soluționare justă a litigiului și aflarea adevărului. De asemenea, admițând în parte cererea de chemare în judecată, instanța de fond a dispus în mod greșit obligarea sa la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
Recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.
În ce privește solicitarea principală, de casare a sentinței atacate și trimitere a cauzei spre rejudecare, aceasta este neîntemeiată. O astfel de soluție este posibilă în cond. art. 312 al.5 c.pr.civ. dacă instanța a soluționat procesul fără a analiza fondul cauzei, ceea ce nu este cazul în speță. Instanța de fond a analizat în fapt și în drept acțiunea reclamantului, a analizat probele administrate în cauză și incidența dispozițiilor legale aplicabile.
În ce privește starea de fapt, din declarațiile martorilor, din cercetarea locală, ( fără a mai relua constatările instanței de la cercetarea locală ), din fotografiile depuse la dosar, reținem că aceasta a reținut corect că lucrarea efectuată de pârât este necorespunzătoare, și că nu poate fi reparată, ci este necesară demolarea ei.
Deși inițial reclamantul a solicitat efectuarea unei expertize tehnice în construcții pentru constatarea defecțiunilor lucrării, ulterior a renunțat la această probă, iar dacă pârâtul ar fi considerat că este necesară, avea posibilitatea să și-o însușească și să suporte costurile acesteia. Nu se poate imputa instanței neefectuarea expertizei, având în vedere că cu probele administrate instanța s-a considerat lămurită și ,de altfel, acestea au fost suficiente, și pertinente pentru soluționarea cauzei.
Instanța de fond a reținut corect că sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii convenției dintre părți, având în vedere că pârâtul nu și-a îndeplinit corespunzător obligația de efectuare a lucrării, aceasta fiind esențială la încheierea contractului. Efectuarea defectuoasă a lucrării este imputabilă pârâtului, acesta recunoscând că lucrarea prezintă defecțiuni, însă susține că acestea puteau fi remediate, fără a aduce vreo dovadă în acest sens. Pârâtul a fost pus în întârziere, așa cum a reținut instanța de fond, prin notificarea depusă la dosar, iar reclamantul și-a îndeplinit obligația de a achita contravaloarea lucrării.
Și sub acest aspect, al plății sumei de 3000 lei cu titlu de avans instanța a reținut corect starea de fapt. Din declarațiile martorilor rezultă că reclamantul a achitat pârâtului suma de 3000 lei. De asemenea, deși la interogatoriu pârâtul nu a recunoscut inițial primirea acestei sume, la întrebarea suplimentară a recunoscut că a fost de acord cu restituirea sumei de 5000 lei, împrejurare confirmată și de unul din martorii audiați. Această afirmație echivalează, practic, cu o recunoaștere a pretențiilor reclamantului, dovedite, de altfel, cu probele administrate în cauză.
Față de aceste împrejurări, instanța constată că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, potrivit art. 312 c.pr.civ. va respinge recursul și va menține sentința atacată. Potrivit art. 274 c.pr.civ. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul B. C. împotriva sentinței civile nr. 265/2010 a Judecătoriei A., pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatului D. A. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 18.04.2013.
Președinte, D. T. L. | Judecător, G. C. | Judecător, C. E. G. |
Grefier, S. E. |
red.D.T.L.21.05.2013
j.f.A.N.
tehn.S.E.21.05.2013
2 ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 12/2013. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 247/2013. Tribunalul SIBIU → |
|---|
