Rectificare carte funciară. Decizia nr. 556/2013. Tribunalul SIBIU
Comentarii |
|
Decizia nr. 556/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 4575/257/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 556/2013
Ședința publică de la 30 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R. L.
Judecător M. D.
Judecător C. H.
Grefier A. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei Civile privind pe recurent ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ A VÂNĂTORILOR ȘI PESCARILOR SPORTIVI S. și pe intimat S.C. C. . S. R. PRIN PRIMĂRIA MEDIAȘ, intimat P. M. MEDIAȘ, intimat O.C.P.I S.- BIROUL MEDIAȘ, având ca obiect rectificare carte funciară, împotriva sentinței civile nr.222/2013 pronunțată de Judecătoria Mediaș.
Cauza a fost dezbătută în recurs la data de 24 octombrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a amânat pronunțarea pentru azi 30.10.2013.
TRIBUNALUL,
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul_ la Judecătoria Mediaș reclamanta societatea comercială „C. . chemat în judecată pe pârâții:
1) S. R. - prin Primăria Mediaș;
2) Municipiul Mediaș - prin primar;
3) P. municipiului Mediaș;
4) O.C.P.I. S. – Biroul Mediaș
5) ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ A VÂNĂTORILOR ȘI PESCARILOR SPORTIVI S.,
solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- anularea încheierii nr.6080/19 dec.1996 a O.C.P.I. Mediaș, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului R. înscris în C.F. nr._ Mediaș, nr.top.4185/2, teren în suprafață de 614 m.p., ca și a dreptului de folosință vizând același imobil, înscris în favoarea pârâtei Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi S.;
- întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu în favoarea reclamantei, ca și a dreptului de administrare operativă directă;
- obligarea la cheltuieli de judecată.
În expunerea de motive a acțiunii introductive de instanță reclamanta arată, în esență, următoarele:
- reclamanta deține un titlu de proprietate cu privire la imobilul din litigiu, și anume certificatul de atestare a dreptului de proprietate ., nr.46/17 august 1999 eliberat de Consiliul Județean S.;
- titlul de proprietate vizează o suprafață mult mai mare decât cea din litigiu și a fost emis în baza H.G. nr.834/1991;
- pentru diferența de 3595 m.p. teren înscris în titlul de proprietate sus citat reclamanta și-a întabulat deja dreptul de proprietate într-o altă carte funciară, corespunzător nr.top.4185/1;
- prin sentința civilă nr.3348/30 sept.1996 pronunțată de Judecătoria Mediaș s-a constatat edificarea unei cabane de vânătoare pe terenul din litigiu de către pârâta A.J.V.P.S. S. și s-a dispus notarea construcției în cartea funciară, dar – în mod nelegal – s-a notat și un drept de folosință asupra terenului în suprafață de 614 m.p. în favoarea pârâtei A.J.V.P.S. S..
Acțiunea s-a întemeiat în drept pe dispozițiile art.351 pct.2 și art.28 alin.4 pct.1 din Legea nr.7/1996.
La data de 29 iunie 2012 reclamanta a formulat o „precizare” cu privire la acțiunea sa (f.74 dosar), prin care arată următoarele:
- Instanța să constate că au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciară asupra terenului identificat în acțiune, în favoarea Statului R., prin emiterea pe numele reclamantei a certificatului de atestare a dreptului de proprietate conform H.G. nr.834/1991;
- Pe cale de consecință să se dispună radierea dreptului de proprietate al Statului și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei;
- Solicită menținerea celorlalte petite formulate prin acțiune.
Reclamanta a timbrat acțiunea cu o taxă totală de 2.588,95 lei.
La data de 14 dec.2011 (f.41 și următoarele dosar) pârâții S. R. – prin Primăria Mediaș, MUNICIPIUL MEDIAȘ – prin primar și P. mun. Mediaș au depus întâmpinare, prin care arată că S. R. – prin Primăria Mediaș și P. munic. Mediaș nu au calitate procesuală în cauză deoarece S. R. este reprezentat în justiție de Ministerul finanțelor Publice și nu de primărie iar aceasta din urmă este o entitate fără personalitate juridică.
În privința primarului se arată că acesta nu poate sta în justiție în nume propriu ci doar în calitate de reprezentant legal al unității administrative.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea acțiunii deoarece nu sunt date condițiile de anulare a încheierii de carte funciară atacate.
Se mai arată faptul că, în ceea ce privește petitul nr.2, cererea este inadmisibilă deoarece asupra imobilului din litigiu se poate înscrie fie dreptul de proprietate, fie cel de administrare.
Pârâții mai arată și că faptul că reclamanta nu a cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate și terenul din litigiu, motiv pentru care dreptul de administrare operativă s-a radiat și proprietar al terenului este S. R..
Întâmpinarea s-a întemeiat în drept pe dispozițiile art.21 alin.2 din Legea 215/2001; Legea nr.7/1996; art.4 din H.G. nr.834/1991; art.135 alin.1 din constituție; art.12 din Legea 213/1998 și art.115-118 Cod procedură civilă.
La rândul său, la data de 15 dec.2011 pârâta O.C.P.I. S. a depus la dosarul cauzei întâmpinarea atașată fila 44 și urm., prin care solicită respingerea acțiunii față de această pârâtă pe temeiul lipsei calității procesuale pasive.
În justificarea acestei poziții procesuale pârâta arată faptul că în litigiile având ca obiect „ acțiuni în rectificare de carte funciară”, promovate în temeiul legislației în domeniul publicității imobiliare respectiv Legea nr.7/1996, O.C.P.I. nu deține calitate procesuală pasivă, această calitate putând să o aibă doar persoanele interesate potrivit mențiunilor de carte funciară. Iar O.C.P.I. nu este o „persoană interesată” în sensul Legii nr.7/1996.
Întâmpinarea s-a întemeiat pe dispozițiile Deciziei nr.5728/2005 a Î.C.C.J. și art.501 din Legea nr.7/1996.
La rândul său, pârâta A.J.V.P.S. S. a formulat în cauză întâmpinarea atașată f.87 și următoarele dosar, înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 sept.2012.
Conform apărării făcute de această pârâtă se rețin excepțiile invocate cu prioritate, și anume:
- lipsa calității procesuale pasive a pârâtei O.C.P.I. S. – biroul Mediaș;
- lipsa calității procesuale pasive a Statului R.;
- lipsa calității procesuale pasive a primarului mun. Mediaș;
- lipsa calității procesuale active a reclamantei.
Conform celor arătate de această pârâtă, în speță doar pârâtul municipiul Mediaș reprezentat de primar poate avea calitate procesuală, nu și S. sau primarul.
De asemenea, în cadrul unei acțiuni având ca obiect anulare încheiere C.F. și rectificare C.F. poate avea calitate procesuală pasivă orice persoană interesată, acțiunea în rectificare urmând să fie judecată în contradictoriu cu titularul dreptului real contestat și înscris în cartea funciară.
Pârâta mai susține că, pentru ca reclamanta să justifice calitate procesuală activă în cauză, trebuie ca între ea și titularul dreptului de proprietate înscris în C.F. să existe identitate; iar pentru ca pârâta A.J.V.P.S. S. să aibă calitate procesuală pasivă trebuie ca să existe identitate între aceasta din urmă și titularul obligației corelative a dreptului de proprietate, ceea ce nu este cazul în speță deoarece reclamanta nu este proprietara terenului de 614 m.p. din litigiu.
Pârâta mai consideră că în speță este dată și autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.3348/1996, prin care pârâtei A.J.V.P.S. S. i s-a recunoscut un drept de proprietate asupra cabanei edificate pe terenul din litigiu și un drept de folosință și administrare asupra aceluiași teren.
Pe fondul cauzei pârâta cere respingerea acțiunii, pe considerentul că asupra terenului afectat de cabana al cărei proprietar este, pârâta a dobândit dreptul de proprietate în temeiul dispozițiilor art.22, 23 și 36 din Legea nr.18/1991 și art.8 din Decretul lege nr.42/1991.
În același sens se arată faptul că titlul de proprietate al municipiului Mediaș asupra terenului în suprafață de 614 m.p. este valabil, nefiind desființat.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut cele ce urmează.
În ceea ce privește excepțiile invocate în cauză de către pârâți instanța a considerat ca fiind întemeiate cele privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților O.C.P.I. S. – biroul Mediaș, a Statului R. și a primarului mun. Mediaș, pe care le-a admis.
Astfel, faptul că O.C.P.I. nu poate sta în judecată și nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză este stabilit prin dispozițiile art. 32din Legea nr. 7/1997, potrivit cărora :” Soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial.”
De asemenea, în privința municipiului Mediaș - ce are calitate procesuală în cauză – acesta nu poate fi reprezentat altfel decât prin primar, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, conform cărora: „ (2) În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.”
În cauză instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru existența autorității de lucru judecat și nici cele privind reținerea excepției lipsei calității procesuale active în persoana reclamantei, astfel că aceste excepții au fost respinse.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a intentat pârâților o acțiune de rectificare carte funciară, considerând că la momentul de față S. R. - întabulat proprietar în cartea funciară – nu mai deține un titlu valabil asupra terenului din litigiu deoarece „au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea în C.F.”. Este vorba despre C.F. nr._ Mediaș, nr. top. 4185/2, teren în suprafață de 614 m.p.
Actul în baza căruia S. R. s-a întabulat proprietar a fost decizia nr.242/1973 emisă de fostul Consiliu Popular al M. Mediaș, dreptul de proprietate fiind dobândit prin efectul legii.
În dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu reclamanta se prevalează de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului . – nr.0036/26 august 2003, emis de Consiliul Județean S. în temeiul Legii 15/1990 și H.G. nr.834/1991 (fila 10 dosar).
Prin urmare, acțiunea în rectificare promovată de reclamantă se grefează pe o acțiune de fond/revendicare.
În cadrul unei acțiuni în revendicare prin comparare de titluri instanța de fond a verificat care dintre părțile în cauză deține un titlu cu un caracter preferabil.
În speța dedusă judecății s-a reținut faptul că pârâta A.J.V.P.S. S. are posesia imobilului / teren și că titlul pârâtului municipiul Mediaș este mai vechi decât al reclamantei.
Determinantă în cauză este și identificarea imobilului / teren revendicat de reclamantă, sens în care instanța a dispus efectuarea unei expertize topo-cadastrale judiciare (f.157 și urm. dosar).
Potrivit concluziilor expertului terenul din litigiu NU este inclus în titlul de proprietate al reclamantei, respectiv Certificatul de atestare a dreptului de proprietate . – nr.0036/26 august 2006.
Este adevărat că expertul a constatat faptul că pârâta ocupă o mică suprafață din terenul reclamantei, suprapunerea din terenul reclamantei ocupată de amprenta la sol a construcției „Cabana de vânătoare” (proprietatea pârâtei A.J.V.P.S. S.) fiind de cca 14 m.p..
Expertul a arătat că această situație este consecința erorilor făcute la întocmirea documentației de H.G. nr.834, când nu s-a ținut cont de situația de carte funciară și de traseul dezmembrării inițiale a imobilului cu nr. top 4185.
Oricum, această suprapunere nu schimbă concluzia de bază a expertului, și anume faptul că terenul din litigiu nu aparține reclamantei, ceea ce face ca titlul de proprietate al pârâtului municipiul Mediaș să fie preferabil și acțiunea în revendicare făcută de reclamantă lipsită de temei legal.
De altfel, cu privire la petitul formulat de reclamantă în precizarea de acțiune, în care solicită să se constate „încetarea efectelor actului juridic în temeiul căruia S. R. și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară asupra imobilului din litigiu”, reclamanta nu a făcut nici un fel de probe. Nu a depus nici măcar actul juridic cu privire la care susține că și-ar fi încetat efectele.
În conformitate cu prevederile art.34 și 35 din Legea nr.7/1996 – aplicabilă litigiului de față - „ Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; 2. dreptul înscris a fost greșit calificat; 3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului…. (1) Acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripției dreptului material la acțiunea în fond, va fi imprescriptibilă (2) Față de terțele persoane care au dobândit cu bună-credință un drept real prin donație sau legat, acțiunea în rectificare nu se va putea porni decât în termen de 10 ani, socotiți din ziua când s-a înregistrat cererea lor de înscriere, cu excepția cazului în care dreptul material la acțiunea în fond nu s-a prescris mai înainte. „.
Din analiza prevederilor sus citate rezultă că o acțiune în rectificare a mențiunilor de carte funciară poate fi admisă atunci când a fost pronunțata o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila prin care să se fi constatat vreuna din cele 4 situații enumerate de art. 34 din Legea nr. 7/1996 . Aceasta înseamnă că, înainte de a se dispune rectificarea mențiunilor de carte funciară, instanța trebuie să fie sesizată cu un capăt de cerere pe fondul cauzei, cu privire la constatarea unei cauze de ineficacitate titlului de proprietate ce a stat la baza înscrierii în cartea funciară.
Din probele dosarului rezultă cu certitudine faptul că titlul ce a stat la baza înscrierii în cartea funciară este valid și astfel nu este admisibilă nici acțiunea în rectificare.
Prin sentința civilă nr.222 din 2013 Judecătoria Mediaș a respins integral acțiunea reclamantei.
Reținând culpa procesuală exclusiv în sarcina reclamantei, în baza dispozițiilor art. 274 din codul de procedură civilă aceasta a fost obligată să achite pârâtei ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ a VÂNĂTORILOR și PESCARILOR SPORTIVI S. cheltuieli de judecată în sumă de 4500 lei, ce reprezintă onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ a VÂNĂTORILOR și PESCARILOR SPORTIVI S. solicitând modificarea în parte în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și a excepției puterii de lucru judecat în raport cu intimata S.C. C. . și a excepției inadmisibilității acțiunii.
În motivarea recursului recurenta arată că, în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei intimate, deși aceasta nu este proprietara terenului înscris în C.F. nr._ Mediaș, nr. top. 4185/2 și nici a cabanei de vânătoare, această împrejurare fiind greșit reținută de instanța de fond.
Se mai susține că, în mod greșit s-a făcut compararea titlurilor de proprietate ale părților implicate întrucât reclamanta nu a investit instanța cu acțiune în revendicare.
Un alt motiv de recurs vizează greșita respingere a excepției autorității lucrului judecat față de sentința civilă nr.3348 din 1996 a Judecătoriei Mediaș prin care s-a constatat că recurenta pârâtă a edificat cabana de vânătoare pe terenul înscris în sub nr.top 4185/2 și s-a dispus întabularea acesteia. Ca urmare, se susține că recurenta are un drept de superficie asupra acestui teren, drept dobândit prin convenția sa cu titularul dreptului de proprietate asupra terenului.
Recurenta critică și respingerea excepției inadmisibilității pentru că rectificarea cărții funciare nu putea fi cerută fără a obține o hotărâre judecătorească care să dispună asupra drepturilor celorlați înscriși în cartea funciară.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și, din oficiu,sub toate aspectele, tribunalul reține că recursul este neîntemeiat și va fi respins pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.
Prezenta cale de atac a fost formulată de partea care a avut câștig de cauză în fața instanței de fond, ca urmare, recurenta nu justifică niciun interes în modificarea sentinței atacate, instanța de fond soluționând legal și temeinic cererile părților.
Acțiunea formulată de reclamantă a fost respinsă ca urmare a comparării titlurilor de proprietate invocate de părți. Nu este real faptul că reclamanta nu a formulat cerere în revendicare, acțiunea reclamantei vizând clar întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu.
Chiar dacă nu a admis excepțiile invocate de recurentă, instanța de fond, respingând acțiunea reclamantei intimate, a dat eficiență tuturor argumentelor invocate de recurentă, respectiv faptului că reclamanta nu deține titlu de proprietate întrucât terenul din litigiu NU este inclus în titlul de proprietate al reclamantei, respectiv Certificatul de atestare a dreptului de proprietate . – nr.0036/26 august 2006, dar și dispozițiilor din sentința anterioară, nr.3348 din 1996 a Judecătoriei Mediaș, motiv pentru care s-a arătat că A.J.V.P.S. S. este proprietara cabanei de vânătoare.
Niciunul dintre motivele de recurs nu este întemeiat. Instanța de fond a soluționat cauza pe fond, iar o eventuală soluționare pe excepție ar fi defavorabilă reclamantei, astfel că nu se impune admiterea recursului și pentru că prin aceasta s-ar încăca principiul neagravării situației părții în propria cale de atac.
Pentru toate aceste motive, în baza art.312 Cod proc.civ. se va respinge recursul și se va menține sentința atacată.
În baza dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată să plătească intimatei și cheltuielile de judecată în sumă de 2000 de lei (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi S. împotriva sentinței civile nr.222/2013 a Judecătoriei Mediaș pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatei S.C. C. . de judecată în sumă de 2000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.10.2013.
Președinte, D. R. L. | Judecător, M. D. | Judecător, C. H. |
Grefier
A. B.
Red.C.H.19.12.2013
Tehnored.A.B.19.12.2013
Ex.2
Jud.fond C.Madarași
← Partaj judiciar. Decizia nr. 70/2013. Tribunalul SIBIU | Obligaţie de a face. Decizia nr. 12/2013. Tribunalul SIBIU → |
---|