Uzucapiune. Decizia nr. 437/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 437/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 1068/294/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 437/2013
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Judecător C. E. G.
Judecător D. T. L.
Grefier S. E.
Pe rol fiind judecarea recursului civil privind pe recurent N. Ș. F. și pe intimat B. G., având ca obiect uzucapiune împotriva sentinței civile nr. 834 din 6.12.2012 pronunțată de Judecătoria Săliște,
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. Văclaș A. în substituirea av. A. I. V. pentru recurentul reclamant N. Ș. F., lipsă fiind intimații pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reprezentanta recurentului reclamant depune la dosar delegație de substituire, chitanță în sumă de 186 lei reprezentând plata taxei judiciare de timbru, timbru judiciar de 5 lei și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, nefiind alte probe de administrat în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului reclamant critică hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie și nelegalitate, redând oral motivele de recurs formulate în scris la dosar.
Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței primei instanțe solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, constatând că au fost îndeplinite condițiile legale prevăzute de lege pentru ca reclamantul să devină proprietar prin efectul uzucapiunii asupra imobilului -fânat- în suprafață totală de 1382 mp, înscris în CF_ Săliște, nr. top 5642.
În drept arată că acțiunea a fost întemeiată pe prevederile din C.civil și art. 28 DL 115/1938.
Arată că instanța de fond în mod eronat a considerat ca în speță nu devin aplicabile disp. art. 28 din DL 115/1938 câtă vreme s-a arătat si demonstrat ca decesul proprietarilor tabulari a intervenit cu peste 20 ani in urma începerii posesiei, si ca ei au exercitat o posesie utilă asupra acestui teren de peste 20 ani. Precizează că terenul nu a fost niciodată în posesia Consiliului popular, așa cum se reține de prima instanță. Contractul la case se face referire este încheiat în anul 1984 și nu în anul 1994 cum eronat reține instanța de fond, pentru o perioadă de 5 ani. În aceste condiții posesia reclamantului începe în anul 1989, iar până în anul 2011, când a fost introdusă acțiunea, sunt 22 ani. Totodată arată că prima instanță face referire la posesia precară a lui N. I. dar procesul privește posesia invocată de N. F. Ș., reclamantul în acțiune invocând joncțiunea posesiei cu cea a tatălui nu a bunicului.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 834/ 06 decembrie 2012 a Judecătoriei Săliște a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul N. Ș. F. în contradictoriu cu pârâta Block G..
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit extrasului de carte funciară, existente la dosar (fila 4), proprietar al imobilului înscris în CF_ Săliște, provenit din conversia pe hârtie a CF 2791 Săliște, nr. top 5642, fânaț în suprafață de 1382 mp, sunt numiții B. D. și soția B. M., născută P. (încheierea nr. 718/1924 cu titlu de cumpărare).
Potrivit certificatelor de deces depuse la dosar, f(30) proprietarul tabular B. D. este decedat la data de 21.12.1947, iar B. M. la data de 20 iulie 1954 f(31). Din susținerea reclamantului ,coroborat cu datele de stare civilă din cererea pentru deschiderea procedurii succesorale după B. D. f(6) și actele din dosarul Judecătoriei Săliște 800/R/1997, solicitat de reclamant a fi acvirat, în dovedirea calității procesual pasive a pârâtei Block Grațiela, proprietarii tabulari au avut o singură fiică B. V. decedată conform mențiunilor din certificatul de naștere f(32) la data de 09.02.1987, iar aceasta ar fi avut-o ca fiică pe pârâta Block Grațiela.
Astfel cum rezultă din documentația topografică efectuată de către expertul G. A. și depusă la dosar de către reclamant (f. 98-105) imobilul în cauză este învecinat cu imobilele aparținând numiților M. I., Zeres I., M. O. M. în partea de nord, cu numiții L. C. și C. D. în partea de sud, cu numitul S. V. în partea de vest, iar în partea de est se află . instanță reține că în conformitate cu declarațiile martorilor H. I. și L. T.,( f. 110-111), audiați în cauză, reclamantul a început posesia asupra imobilului din perioada anilor 1970-1975, însă nu cunosc modalitatea în care a intrat în posesia acestuia, cunosc că acesta a exercitat o posesie utilă și sub nume de adevărat proprietar asupra acestui imobil, fiind cunoscut de către săteni sub această calitate.
Martorul H. I. deși la începutul declarației arată că terenul a fost folosit de familia N. de 15-20 de ani, ceea ce înseamnă cam din jurul anilor 1997, la sfârșitul declarației arată că reclamantul N. Ș. F. a preluat posesia de la tatăl său N. F. în urmă cu 15-20 de ani .
Judecătoria reține că din declarația martorului L. T. rezultă că tată reclamantului, respectiv N. F. are posesia terenului cam din anii 1970-1975 ,de asemenea declară că nu a cunoscut vreo persoană cu numele de B., ulterior arătând că această familie ar fi plecat din localitate ,și știe că ar fi avut o fiică .
Această stare de fapt relatată de martori este coroborată de prima instanță cu susținerea reclamantului din acțiune, însă la solicitarea acestuia în vederea dovedirii calității procesual pasive a pârâtei Block G., s-a acvirat dosarul 800/R/1997 al Judecătoriei Săliște .
Se reține că în dosarul atașat, există un contract de vânzare cumpărare, respectiv un înscris sub semnătură privată numită declarație, în care B. V. arată că a vândut lui N. I. casa din . pământurile trecute în registrul agricol. Deși inițial acțiunea formulată de reclamantul N. I. a fost admisă, în urma promovării recursului de către Block G., s-a dispus rejudecarea cauzei, iar prin sentința civilă nr 508/1998 s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamantul N. I. și s-a dispus respingerea acțiunii formulată de reclamant cu privire la imobilul înscris în CF 2791 Săliște nr top. 3642 arător în suprafață de 1382 mp, respectiv imobilul din prezentul litigiu . Prin sentința arătată s-a reținut că pârâta Block G., din 1983, a solicitat organelor în drept preluarea imobilului în CF 2791 Săliște nr top. 3642 arător în suprafață de 1382 mp, dar acestea prin încălcarea drepturilor de moștenitor i-a refuzat cererea după cum rezultă din adresa 677/1983 a OCOT Sibiu .
De asemenea, s-a reținut că pârâta a dat imobilul în folosința numitei R. M., ulterior imobilul a intrat în posesia familiei P., totodată faptul că imobilul a fost în posesia fostului Consiliu Popular al comunei Săliște și care l-a dat în folosința familiei P. G., rezultă și din contractul de închiriere 828/1994 încheiat pe o perioadă de 5 ani, reținându-se astfel că posesia reclamantului din acel dosar a fost precară și nu sub nume de proprietar .
De altfel, instanța de fond având acvirat acest dosar a putut constata că toți martorii au arătat că de fapt după anul 1985 (martorul Ș. C.) numitul N. I. a folosit terenul ,pe jumătate împreună cu numitul P. G. până în anul 1996, când fiul lui N. I. a interzis martorului P. accesul la teren ,potrivit declarației martorului P. existentă la dosar f(102).
De altfel, din analiza contractului de închiriere existent la dosar, instanța de fond conchide că martorul L. T. din prezentul dosar, este semnatarul acestui contract în calitate de președinte al fostului Birou executiv al Consiliului popular Săliște .
Reține instanța de fond că din analiza probelor efectuate în cele două dosare, chiar dacă dosarul 800/R/1997 reclamant era numitul N. I., rezultă că așa cum a fost reținut în dosarul anterior, nu se poate stabili cu certitudine cum a intrat reclamantul N. Ș., respectiv și tatăl acestuia, N. F., în posesia imobilului, atâta timp cât se invocă că posesia tatălui a început prin anii 1970-1975, iar din dosarul atașat rezultă că N. F. a intrat în posesia terenului în jurul anilor 1985 până în 1996, și în această situație fiind folosit împreună cu numitul P. G., și nu cu titlu de proprietar, ci doar cu titlu de închiriere, martorii din dosarul acvirat arată că pârâta Block G. plătea impozitul pe teren, beneficiind de anumite produse, respectiv o ladă cu mere și 200 lei, pe care i le dădeau cei care foloseau terenul drept plată pentru folosință.
Totodată se constată că prin sentința sus amintită, rămasă definitivă prin decizia 1485 /1999 a Curții de Apel A. I., în anul 1999 s-a stabilit că posesia numitului N. I., este precară, ori chiar dacă s-ar lua în calcul acea dată de intrare în posesie a numitului N. F. și ulterior a reclamantului N. Ș. F., nu ar fi întrunite condițiile prevăzute de art. 28 din DL115/1938 respectiv 20 de ani de la moartea proprietarului tabular.
În ce privește determinarea normelor juridice aplicabile în materie de uzucapiune, instanța de fond reține că doctrina și practica judiciară au statuat că trebuie făcută distincție între uzucapiunile începute înainte de 15 septembrie 1943, dată când s-au pus în aplicare dispozițiile Legii nr. 389/1943, uzucapiunile începute după data de 15 septembrie 1943 și uzucapiunile începute după data de 12 iulie 1947, când s-a pus în aplicare Decretul-lege nr. 115/1938.
Astfel, prescripțiilor achizitive începute în perioada 15 septembrie 1943 – 12 iulie 1947, li se aplică, urmând regulile dreptului comun în materie, dispozițiile Codului civil român din 1864, chiar și în teritoriile supuse regimului de publicitate imobiliară prin vechile cărți funciare, cum este cazul în această speță.
Prescripțiilor achizitive începute după anul 1947, cum este și cea de față, le sunt aplicabile dispozițiile art. 27 și 28 din Decretul-lege nr. 115/1938. În acest sens, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, prin Decizia nr. LXXXVI (86) din 10.12.2007, pronunțată în recurs în interesul legii.
Dispozițiile art. 27 și 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 reglementează două categorii de uzucapiuni: cea tabulară și cea extratabulară.
Uzucapiunea tabulară se realizează în situația în care în cartea funciară s-au înscris fără cauză legitimă, adică în baza unui titlu nevalabil, drepturi reale care pot fi dobândite prin uzucapiune, iar titularul lor le-a posedat cu bună-credință, potrivit legii, timp de 10 ani. Condițiile legale pentru realizarea acestei forme de uzucapiune sunt prevăzute de art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, acestea nefiind îndeplinite în ceea ce-l privește pe reclamant.
Uzucapiunea extratabulară este reglementată prin dispozițiile art. 28 alin. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, potrivit cărora cel care a posedat un imobil în condițiile legii, timp de 20 de ani de la moartea titularului înscris în cartea funciară, poate cere întabularea dreptului în favoarea sa, în temeiul uzucapiunii.
Instanța de fond apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile referitoare la uzucapiunea extratabulară, deși proprietarii tabulari ai imobilului în litigiu au decedat în anul 1947, respectiv 1954, posesia invocată de reclamant nu este dovedită. Mai mult, DL 115/1938 nu permite joncțiunea posesiei cu a antecesorului, astfel că termenul prevăzut de art. 28 din Decretul-lege nu este împlinit.,nici față de reclamant și nici față de tatăl acestui .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul prin care a solicitat: modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, să se constate că reclamantul îndeplinește condițiile legale pentru a deveni proprietar prin uzucapiune asupra imobilului – fânaț - in suprafața totala de 1382 metri pătrați, înscris in C.F._ Săliște, număr top 5642.
În motivarea recursului se arată, în esență că din probele administrate în dosar a demonstrat fără dubiu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.28/ D.L. nr. 115/1938: o folosința de peste 20 ani si decesul proprietarilor tabulari de peste 20 ani. În acest sens s-au depus la dosar certificate de deces ale proprietarilor tabulari iar martorii prezenți in fata instanței au arătat că are o folosința a imobilului de peste 20 ani. Mai mult, certificatul de atestare fiscala întărește susținerea ca terenul se afla in folosința noastră, noi fiind cei care plătim taxele si impozitele.
Prin raportul de expertiza depus la dosar - si necontestat de nimeni - imobilul a fost corect identificat. Pentru ca orice dubiu sa fie înlăturat, s-a solicitat ca reclamantul sa depună o declarație pe propria răspundere referitoare la descendenta proprietarilor tabulari. Declarația se afla la dosar.
Următoarele susțineri ale instanței de fond sunt eronate: terenul nu s-a aflat niciodată in posesia efectiva a Consiliului Popular; martorul L. T. a fost primar in acea perioada, iar acesta confirmă susținerile din acțiune
Contractul la care face referire instanța de fond este încheiat in anul 1984, si nu 1994 cum eronat se retine pentru o perioada de 5 ani.
In aceasta situație, posesia utila a reclamantului începe in anul 1989, iar pana in 2011 sunt 22 ani.
În mod greșit se face referire la posesia precara a lui N. I.. Procesul privește posesia invocata de N. F. Ș. si nu privește posesia lui N. I.. De altfel, nu s-a invocat joncțiunea posesiei cu cea a bunicului reclamantului.
Greșit se reține că nu este posibilă joncțiunea posesiilor în condițiile Decretului lege 115/1938, deoarece dacă legea civilă nu interzice. Joncțiunea este posibilă.
Se arata ca în mod greșit de instanța de fond că, chiar daca s-ar lua in calcul perioada 1999 - actual, nu ar fi trecut 20 ani de la moartea proprietarilor tabulari.
Instanța de fond nu are in vedere ca proprietarii tabulari sunt decedați in anul 1947, respectiv 1954.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 645, 1846, 1847, 1890 Cod civil, respectiv art. 28/D/L/115/1938.
Recursul este neîntemeiat și va fi respins potrivit celor ce vor urma:
Reclamantul susține în acțiunea formulată în fața instanței de fond faptul că folosește terenul asupra căruia invocă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, începând cu anul 1997, iar părinții săi începând cu anul 1980.
De asemenea, acesta invocă drept temei al uzucapiunii Decretul lege 115/1938, pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare.
Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 27 ale Decretului lege 115/1938, - în cazul când s-au înscris fără cauză legitimă, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credință, potrivit legii, timp de 10 ani.
Potrivit art. 28 din același act normativ, cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.
De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său, cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, socotiți de la înscrierea în cartea funciară a declarațiunii de renunțare la proprietate.
Este evident că acțiunea reclamantului are drept temei alin (1) din art. 28 al Decretului lege 115/1938.
Susținând că posesia sa a început în anul 1997, și cum până la data introducerii acțiunii în fața instanței de fond ( 14 octombrie 2011) nu au trecut 20 de ani, astfel încât în persoana sa nu sunt îndeplinite condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, iar prin invocarea faptului că părinții săi au început posesia în anul 1980 și că aceștia i-au predat posesia, este evident că reclamantul a înțeles să invoce joncțiunea celor două posesii.
Cei doi proprietari tabulari B. D. și soția B. M. au decedat la 21.12.1947, respectiv la data de 20 iulie 1954.
Succesoarea proprietarilor tabulari formulează la data de 28 septembrie 1999, în dosarul nr.722/1999 al Judecătoriei Săliște o cerere de rectificare a cărții funciare, cu privire la imobilul în litigiu, cerând atunci instanței să anuleze încheierea de întabulare prin care N. I., bunicul reclamantului își întabulase dreptul de proprietate, în baza unei sentințe judecătorești ce nu avea caracter definitiv. Acțiunea a fost admisă, prin sentința civilă numărul 61/2000 a Judecătoriei Săliște, devenită irevocabilă.
În dosarul numărul 800/R/1998 atașat la prezenta cauză, bunicul reclamantului – N. I. a susținut în fața instanței că el este cel care posedă terenul și a solicitat instanței să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii, asupra aceluiași teren ca și cel în litigiu.
În hotărârea pronunțată, instanța de fond de atunci reține că încă din anul 1983, pârâta intimată Block Grațiela a cerut trecerea imobilului în litigiu în proprietatea statului, că apoi aceasta a dat imobilul în folosință unei persoane R. M.. Iar apoi imobilul a fost folosit de numitul P. G..
În condițiile art. 1200 pct. 4 și 1202 din Codicele civil de la 1864, în vigoare prin normele art. 230 din Legea de punere în aplicare a Noului Cod civil, numărul 71/2011, prevederile hotărârii judecătorești mai sus arătate se impun părților ca o prezumție legală.
Cum în perioada invocată pentru posesia reclamantului și părinților săi ( anii 1980, respectiv1997) dreptul de proprietate asupra imobilului era disputat de mai multe persoane, iar moștenitoarea proprietarilor tabulari a exercitat o acțiune izvorâtă din prerogativele dreptului său de proprietate asupra bunului, este evident că și în situația în care bunul a fost posedat în modalitatea invocată de către reclamantul recurent, posesia nu este una utilă, deoarece îi lipsește un element esențial, prevăzut de normele art. 1848 din Codicele civil de la 1864, aceea de a fi sub nume de proprietar.
Privită din acest punct de vedere, hotărârea instanței de fond este la adăpost de criticile formulate prin recurs, iar celelalte motive de nelegalitate invocate în cererea de față, referitoare la faptul că terenul nu s-a aflat niciodată in posesia efectiva a Consiliului Popular, la împrejurarea potrivit căreia contractul la care face referire instanța de fond este încheiat in anul 1984, si nu 1994 cum eronat se retine pentru o perioada de 5 ani nu se mai impun a fi analizate.
Față de cele mai sus arătate, urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 Cod de procedură civilă, recursul să fie respins, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul N. Ș. F. împotriva sentinței civile nr. 834/2012 a Judecătoriei Săliște, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 19.IX.2013.
Președinte, G. C. | Judecător, C. E. G. | Judecător, D. T. L. |
Grefier, S. E. |
red.C.E.G.19.10.2013
j.f.E.S.V.-S.
tehn.S.E.21.10.2013
2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 138/2013. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 319/2013. Tribunalul SIBIU → |
|---|
