Evacuare. Decizia nr. 542/2013. Tribunalul SIBIU
Comentarii |
|
Decizia nr. 542/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 7157/306/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 542/2013
Ședința publică de la 24 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător M. B.
Judecător M. T.
Grefier L. A.
Pe rol se află soluționarea recursului civil privind pe recurent P. G. și pe intimat C. M. C., având ca obiect evacuare recurs împotriva încheierii de suspendare a judecății cauzei împotriva încheierii pronunțate la data de 25.04.2013 de Judecătoria Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentei reclamante, d-l av. C. M., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 17.10.2013 recurenta reclamantă a depus la dosar recursul semnat și taxa de timbru în cuantum de 10 lei, după care,
Reprezentantul recurentei procedează la semnarea recursului cusut la dosarul cauzei.
La întrebarea instanței reprezentantul recurentei arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului cu consecința trimiterii cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății. Se arată că în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea cauzei. Precizează faptul că instanța de fond trebuia să analizeze prima dată ce conținea cererea de revizuire. De asemenea se arată că motivele invocate de către revizuientă nu sunt conforme reglementării revizuirii. Învederează faptul că cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL.
deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:
Prin ÎNCHEIEREA din data de 25 aprilie 2013 JUDECĂTORIA SIBIU a dispus suspendarea cauzei conform dispozițiilor prevăzute de art. 244 pct. 1 Cod de procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dos. nr._ ,_ ,_ și_ aflate pe rolul C.A.A.I.
Pentru a pronunța această Încheiere, instanța de fond a constatat că pârâta a înregistrat cerere de revizuire împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a anulat contractul de vânzare – cumpărare nr. 5464/1999 și împotriva Deciziilor civile nr. 1060/A/2004. Nr. 950/2005, nr. 263/2006 și nr. 36/2005, toate pronunțate de C.A.A.I,
Împotriva ÎNCHEIERII din data de 25 aprilie 2013 JUDECĂTORIA SIBIU reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat admiterea recursului, casarea Încheierii atacate și pe cale de consecință trimiterea dosarului la aceeași judecătorie pentru continuarea judecății.
În susținerea recursului,recurenta învederează instanței de judecată că a înaintat acțiunea în evacuare a numitei C. M. C. având în vedere că aceasta are N posesie imobilul identificat la dosarul cauzei fără a face dovada unui titlu just în baza căruia să-l ocupe. Recurenta este moștenitoarea defunctei M. A., proprietara imobilului care a fost supus naționalizării, preluarea abuzivă fiind constatată prin hotărârile judecătorești depuse la dosar, hotărâri definitive și irevocabile. De asemenea, contractul de vânzare-cumpărarea încheiat cu antecesoarea intimatei C. a fost desființat tot prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, motiv pentru care a solicitat evacuarea intimatei.
Recurenta consideră că Încheierea atacată este netemeinică deoarece:
1)cererea de revizuire a fost promovată în data de 8.04.2013 iar prezenta acțiune în evacuare a fost înaintată la data de 14.06.2012;
2)revizuirea a fost promovată după o perioadă de 8 ani de la soluționarea definitivă a dosarului ce se atacă,
3)motivele invocate de către revizuientă nu sunt conforme reglementării revizuirii, în speță aceste argumente fiind aduse și în căile de atac a apelului și recursului în soluționarea dosarului
Recurenta susține că este netemeinică soluția instanței de fond de a suspenda cauza privind evacuarea pârâtei intimate C. M. C. având în vedere toate cele prezentate, scopul fiind de tergiversare a soluționării dosarului.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse Încheierii atacate dar și din oficiu, potrivit art.304 și art.304, ind.1 C.p.rciv. aplicabil, instanța de recurs constată că recursul este fondat pentru următoarele argumente:
Prevederea cuprinsă în art.244, alin.1 C.p.rciv. 1865 statuează că instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs și dispozițiile legale în materie, specifice speței, Tribunalul constată că intimata-pârâtă nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că dezlegarea pricinii ce formează obiectul Dosarului nr._ atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența dreptului ce face obiectul dos. nr._ ,_ ,_ și_ aflate pe rolul C.A.A.I., astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, pentru suspendarea judecății la instanța de fond.
În consecință, Tribunalul constată că instanța de fond a făcut o analiză eronată a dispozițiilor legale în materie, specifice speței și menționate mai sus, astfel că motivele de recurs invocate sunt întemeiate și pe cale de consecință, în baza art.312,alin.2 C.p.r.civ. aplicabil va admite recursul, va casa Încheierea atacată și va trimite cauza instanței de fond în vederea continuării judecății.
Instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta recurentă P. G. împotriva Încheierii pronunțate la data de 25.IV.2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu pe care o casează și trimite cauza instanței de fond investită în vederea continuării judecății.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.10.2013.
Președinte, V. C. D. | Judecător, M. B. | Judecător, M. T. |
Grefier, L. A. |
RED. M.Ț.
Tehnored. L.A.
2ex./10.12.2013
J.F. F.T. P.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 319/2013. Tribunalul SIBIU | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1/2013. Tribunalul SIBIU → |
---|