Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 470/2015. Tribunalul SIBIU

Sentința nr. 470/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 11294/306/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 470/2015

Ședința publică de la 19 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. D.

Grefier F. O.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator B. A. -C., contestator B. E. și pe intimat S.C. V. R. SA -SUCURSALA SIBIU, intimat S.C. V. R. SA, având ca obiect

constatare nulitate act juridic Declinat împotriva deciziei numărul

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimate av. C. I. F., lipsă fiind contestatorii.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța în temeiul art. 131 N.c. pr. civ verificându-și competența generală, materială, teritoriale și funcțională pune în discuție excepția de necompetență funcțională a Secției I Civilă a Tribunalului Sibiu.

Reprezentanta intimatelor depune împuternicire avocațială, apreciază că se impune declinarea și transpunerea cauzei la Secția a II Civilă în vederea soluționării litigiului.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepția de necompetență funcțională .

TRIBUNALUL

Prin cererea principală înregistrată de Judecătoria Sibiu Secția Civilă la data de 24 VI 2015, sub dosar nr._, reclamanții B. A. – C. și B. E., domiciliați în Sibiu, . M., nr. 2C, . solicită în contradictoriu cu pârâtele ..A., cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, ., sector 2, . – Sucursala Sibiu, cu sediul în Sibiu, .. P 13 A, parter, jud. Sibiu:

1. să se constate caracterul abuziv si nelegal al clauzelor de la punctul 5.1 lit^a) din Convenția de Credit nr._/31.07.2008 încheiata cu paratele ("Convenția"), de k punctul 3.5 din Condițiile Generale ale Convenției, referitoare la comisionul de risc, precum si al celor de la art 2 lit (b) din Actul adițional 2/05.11.2010 la Convenție care vizează modificarea punctului 5.1 lit (a) din Convenție in sensul transformării comisionului de risc in comision de administrare;

2. Sa se dispună compensația sumei de 6.656,38 CHF (suma achitata de subsemnații cu titlu de comision de risc si/sau comision de administrare, începând cu 31.07.2008 pana la data introducerii acțiunii) si restul debitului pana la concurenta primei sume si in continuare, pana la data la care operează ineficacitatea clauzelor privind comisionul de risc si/sau comisionul de administrare;

raport cu francul elvețian, astfel ca subsemnații suntem cei care suportam evoluția fluctuațiilor monetare.

Prin sentința civilă nr. 7315/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._ s-a excepția de necompetență materială invocată de pârâta ..A., cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, ., sector 2, de pârâta . – Sucursala Sibiu, cu sediul în Sibiu, .. P 13 A, parter, jud. Sibiu.

Sa declinat în temeiul art. 132 (3) din C. competența de soluționare cererii principale formulată de reclamanții B. A. – C. și B. E., domiciliați în Sibiu, . M., nr. 2C, . în contradictoriu cu pârâtele amintite în favoarea Tribunalului Sibiu Secția Civilă I.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut prevederile art. 94, 98 și 99 din C..

Valoarea totală a creditului la data introducerii acțiunii formată din capitalul împrumutat + comision de risc + dobânzi achitate până la data formulării cererii de chemare în judecată =_,306 lei +_,84 lei +_,49 lei =_,63 lei.

Analizând excepția invocată instanța reține următoarele:

În temeiul art.248 NCPC, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 136 al. 1 „Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești” iar alin.3 din același act normativ „Dispozițiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și în cazul completelor specializate”.

Prin Hotărârea nr.7/2013 a Colegiului de Conducere a Tribunalului Sibiu s-au stabilit completele specializate la nivelul Tribunalului Sibiu, motiv pentru care constatând necompetența funcțională a completului Fond civil 4 din cadrul Sectiei I civilă a Tribunalului Sibiu de a soluționa astfel de litigii cu profesioniști urmează a fi declinată competența de soluționare a cauzei în raport de natura litigiului și în acord cu dispozițiile art. 99 alin.2 din HCSM nr.387/2005 cu modificările și completările ulterioare, care prevăd faptul cădosarul își păstrează numărul și este transpus la completul care judecă în aceeași zi, la secția competentă, respectiv la completul specializat competent, care are stabilită ședință în aceeași zi.

Dacă în ziua respectivă nu este ședință de judecată la secția competentă sau, după caz, la un complet specializat competent din aceeași secție, dosarul se transpune la completul imediat următor al secției competente, respectiv al aceleiași secții. Dacă mai multe complete judecă în aceeași zi, repartizarea se va face între acestea în sistem ciclic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței funcționale a completului C4 fond civil din cadrul Sectiei I Civilă a Tribunalului Sibiu.

Declină competența de soluționare cererii principale formulată de reclamanții B. A. – C. și B. E., domiciliați în Sibiu, . M., nr. 2C, . în contradictoriu cu pârâtele pârâta ..A., cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, ., sector 2 și . – Sucursala Sibiu, cu sediul în Sibiu, .. P 13 A, parter, jud. Sibiu în favoarea completului similar din cadrul Secției a II a Civilă și de C. Administrativ a Tribunalului Sibiu respectiv C6 Fond Litigii cu profesioniști.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică azi, 19.03.2015.

Președinte,

E. D.

Grefier,

F. O.

Red. Tehnored. E.D. 19.03.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 470/2015. Tribunalul SIBIU