Pretenţii. Decizia nr. 82/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 82/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 82/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIACIVILĂ Nr. 82
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător D. T. L.
Judecător C. E. G.
Grefier D. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurenta ASOCIAȚIA DE P. Ș. CEL M. 134-136, intimat S. I., având ca obiect, pretenții, împotriva sentinței civile nr. 6308/2014 pronunțată de JudecătoriaSibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns administratorul asociației și soțul intimatei S. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Față de hotărârea instanței de fond instanța pune în discuția părților, calea de atac exercitată în cauză.
Părțile prezente lasă la aprecierea instanței hotărârea cu privire la aceasta
Instanța, având în vedere hotărârea recurată și data pronunțării, califică prezenta cale de atac, raportat la disp. art. 406 NCPC, ca fiind recursul.
La întrebarea instanței, părțile arată că nu au alte cereri de formulat, de care instanța ia act, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Administratorul asociației, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Soțul intimatei solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii primei instanțe.
INSTANȚA,
Asupra recursului civil de față constată că:
Prin sentința civilă nr. 6308/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu, în baza art. 406 C.p.civ. s-a luat act de cererea de renunțare la judecată cu privire la acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. Ș. CEL M. 134-136 Sibiu, în contradictoriu cu pârâta S. I..
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut:
La termenul de judecată din 10.09.2014 președintele Asociației de proprietari, dl. M. D. precum și reprezentanta reclamantei, av. L. A., au arătat că renunță la judecarea acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâta S. I..
Conform art. 406 N.C.pr. civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată,fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Față de dispozițiile legale de mai sus, instanța a luat act de renunțarea la judecată.
Asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
De asemenea, conform art. 454 C.proc.civ., pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.
Astfel, la baza obligației de plată a cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală, aspect ce rezultă din sintagma „partea care pierde procesul”.
Având în vedere că reclamanta a renunțat la judecată iar instanța a luat act de această manifestare fără a mai analiza temeinicia pretențiilor reclamantului împotriva pârâtului, nu s-a concluzionat că pârâtul este în culpă procesuală deoarece acesta nu a căzut în pretenții.
În literatura de specialitate (M. T., D. procesual civil, vol. II, editura Universul Juridic 2013, pag. 565) s-a considerat că reclamantul și nu pârâtul este cel în culpă procesuală atunci când a renunțat la judecată, reținându-se de asemenea că în jurisprudența aferentă vechiului Cod de procedură civilă s-a decis că „cel care renunță la judecata propriei acțiuni nu poate obține cheltuielile de judecată, fiind fără importanță că pârâtul s-a opus, până la momentul renunțării, admiterii acțiunii”.
Chiar dacă reclamanta a renunțat la judecată arătând că pârâtul a achitat debitul, aceasta nu echivalează cu o cădere a pârâtului în pretenții atâta timp cât instanța nu a analizat și constatat temeinicia pretențiilor formulate împotriva pârâtului, procesul încetând ca efect al renunțării reclamantei la judecarea cererii.
În consecință, instanța a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel în termen, motivat, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii instanței de fond, în sensul anulării petitului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Din motivarea apelului se reține că hotărârea instanței de fond este criticabilă sub aspectul disp. art. 453 alin. 1 C.p.civ. raportat la art. 454 C.p.civ.
În cauza dedusă judecății, cererea reclamantei a rămas fără obiect urmare achitării debitului, debit achitat după comunicarea cererii de chemare în judecată, astfel că, se arată în continuare, se impune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Instanța, califică prezenta cale de atac ca fiind recursul.
Analizând recursul declarat, sub aspectul motivelor invocate, tribunalul constată ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre în condițiile disp. art. 406 C.p.civ.
În atare situație, în mod corect instanța de fond a reținut incidente cauzei disp. art. 406 alin. 3 și 4 C.p.civ., și nicidecum disp. art. 453 ori 454 C.p.civ. invocate de recurent, întrucât acțiunea reclamantei nu a fost respinsă ca rămasă fără obiect, situație în care ar fi supuse analizei aplicabilitatea disp. art. 454 C.p.civ., ci s-a luat act de renunțarea la judecată, cerere formulată atât de președintele Asociației de proprietari, cât și de reprezentantul reclamantei.
În atare situație, motivele invocate de recurent, sub aspectul nelegalității hotărârii instanței, sunt străine cazului de speță, motiv pentru care, în condițiile art. 496 C.p.civ., recursul, astfel cum a fost formulat, va fi respins, în cauză nefiind aplicabile nici una din condițiile prev. de art. 488 C.p.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta ASOCIAȚIA DE P. Ș. CEL M. 134-136 Sibiu, împotriva sentinței civile nr.6308/2014 a Judecătoriei Sibiu, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. D. D. T. L. C. E. G.
Grefier,
D. M.
red.MD/10.3.2015
tehn.red.DM/30.3.2015
ex.2; j. fond C. F.
Jud. Sibiu
| ← Pretenţii. Sentința nr. 316/2015. Tribunalul SIBIU | Obligaţie de a face. Încheierea nr. 296/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
