Anulare act. Decizia nr. 485/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 485/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 1498/237/2011
Dosar nr._ Anulare act
ROMANIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 485
Ședința publică din data de 18 februarie 2013
Președinte: H. L.
Judecător: I. G.
Judecător: A. I. M.
Grefier: S. A.-M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către reclamanții C. N. și C. P., împotriva sentinței civile nr. 550 din data de 13 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimată fiind pârâta Ș. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat C. L., pentru reclamanții recurenți și pârâta intimată, asistată de avocat C. R., lipsă fiind reclamanții recurenți.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul reclamanților recurenți depune la dosar 2 adeverințe medicale eliberate la data de 29 octombrie 2007, respectiv la data de 7 noiembrie 2007 pe numele lui S. Z., din care rezultă stare sa de sănătate după producerea unui accident, duplicatele fiind înmânate pârâtei intimate, prin apărător.
Avocat C. R., pentru pârâta intimată, arată că nu se opune probei cu înscrisuri solicitată de către apărătorul reclamanților recurenți.
Instanța, în baza art. 167 Cod procedură civilă coroborat cu art. 305 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de către reclamanții recurenți, prin apărător, urmând ca pertinența, concludența și utilitatea acestora să fie apreciată prin coroborare cu celelalte înscrisuri depuse la dosar.
Apărătorii părților, luând pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri fondul cauzei.
Avocat C. L., pentru reclamanții recurenți, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței civile atacate în sensul constatării nulității certificatului de atestare a calității de moștenitor, motivat de faptul că actul intitulat testament nu este un act juridic cu titlu gratuit având în vedere disproporția dintre bunurile pe care pârâta intimată le-ar fi putut dobândi în baza lui și obligațiile pe care trebuia să și le asume, defunctul nu a avut intenția de a o gratifica pe pârâta intimată, obligațiile înserate în acest act depășind cu mult valoarea unor bunuri mobile pe care defunctul le mai deținea la data decesului.
Având în vedere că, contractul de întreținere nu a fost reziliat, reclamanții recurenți sunt proprietarii obiectului contractului, față de multitudinea obligațiilor pe care pârâta intimată ar fi trebuit să și le asume nu se poate discuta despre un testament cu sarcină, cu atât mai mult cu cât aceste obligații vizau o perioadă anterioară deschiderii succesiunii și nu ulterioară astfel că, nefiind îndeplinite condițiile de fond prevăzute de lege cu privire la scop, cauză și efecte în cauză nu este vorba despre un testament, ci despre un contract de întreținere.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, motivat de faptul că în cauză se face o confuzie între testamentul cu titlu gratuit și cel cu titlu oneros, indiferent dacă este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros tot testament este, acest act nu poate fi interpretat ca fiind un act bilateral, un contract de întreținere, având în vedere că pârâta intimată nu a avut cunoștință despre data întocmirii acestuia, că nu s-a încheiat un acord de voință, pârâta a fost rudă cu defunctul, iar instanța nu poate schimba natura testamentului, acesta este un legat cu sarcini și nu a fost revocat pentru neîndeplinirea acestora, cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată cu nr._ /03.06.2011 la Judecătoria Gura Humorului reclamanții C. N. și C. P. au chemat-o în judecată pe pârâta Ș. E., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța: 1. să constate nulitatea certificatului de constatare a calității de moștenitor, al defunctului S. Z. pentru pârâtă, autentificat prin încheierea nr.48 din 27.04.2009 de BN G. Pelepco; 2. să constate că înscrisul autentic intitulat „Testament” încheiat la 10.11.2008 de către S. Z., decedat la 12.02.2009, în favoarea pârâtei este în realitate un contract de întreținere; cu cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat că pe rolul instanței este reînregistrat dosarul nr._ având ca obiect reziliere contract de întreținere, în care actuala pârâtă are calitatea de reclamantă, iar actualii reclamanți au calitatea de pârâți. Acțiunea a fost introdusă la data de 27.01.2009, în numele lui S. Z., care, deși atunci era în viață, nu a semnat-o, fiind semnată de un avocat ce nu avea împuternicire. La data de 12.02.2009 S. Z. a decedat, astfel că la primul termen de judecată din 19.02.2009 Ș. E. a solicitat introducerea în cauză în calitate de reclamantă, pretinzând că este moștenitoarea testamentară a defunctului și abia în luna aprilie 2009 a obținut certificatul de atestare a calității de moștenitor nr.48 din 27.04.2009 eliberat de BNP G. Pelepco, pe care l-a depus la dosar în dovedirea calității pretinse, demersurile sale urmărind obținerea unei soluții de reziliere a contractului de întreținere, în baza căruia actualii reclamanți au devenit proprietarii apartamentului deținut de defunct și soția sa, decedată anterior. Lecturând conținutul testamentului depus la dosarul având ca obiect rezilierea contractului, a fost cert că acesta nu are natura unui act juridic cu titlu gratuit, instituind în sarcina actualei pârâte obligația întreținerii pentru care aceasta va locui împreună cu testatorul, îl va întreține pe tot restul vieții, îi va asigura cele necesare traiului, îl va îngriji în caz de boală și nu îl va interna la azil. Prin același înscris se instituia în sarcina actualei pârâte obligația de a achita taxele, impozitele, contravaloarea utilităților și a ratei de asigurare la Societatea de Asigurări Unita, privind apartamentul înstrăinat prin contractul de întreținere. Plecând de la definiția legatului, ca act unilateral cu titlu gratuit prin care testatorul urmărește să transmită un avantaj patrimonial, fără contraechivalent, a fost evident că înscrisul intitulat „testament” nu îndeplinește condițiile de fond prevăzute de lege cu privire la scop, cauză și efecte pentru a fi considerat un legat universal, natura sa fiind cea a unui contract de întreținere, în care nu s-a realizat însă acordul de voință prin acceptarea de către pârâtă a obligațiilor impuse. În același timp, nu se poate susține că părțile se află în prezența unui legat cu sarcină, definită ca o obligație impusă de testator legatarului, pe care acesta este ținut să o execute, după deschiderea succesiunii și acceptarea legatului. În nici un caz testatorul nu poate impune legatarului obligații care să fie prestate în timpul vieții, legatul cu sau fără sarcină producându-și efectul numai din momentul deschiderii moștenirii. Legat de cauzele de nulitate comune tuturor actelor juridice se poate invoca și lipsa unei voințe conștiente a testatorului, respectiv un discernământ diminuat, dacă nu chiar lipsă, testatorul fiind în vârstă, foarte bolnav, după ce suferise câteva accidente vasculare până în momentul întocmirii actului. Nefiind întrunite condițiile de validitate prevăzute de lege, reclamanții au solicitat să se contate nulitatea absolută a legatului și pe cale de consecință și a certificatului de constatare a calității de moștenitor pentru pârâta Ș. E..
Prin întâmpinarea depusă la 17.10.2011 (filele 25-26) pârâta Ș. E. a solicitat respingerea acțiunii; cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că acțiunea este inadmisibilă, în cauză nefiind întrunite condițiile prev. de art.111 cod procedură civilă; în baza acestor dispoziții legale se poate solicita constatarea existenței sau inexistenței unui drept, și nu constatarea unei situații de fapt cum ar fi constatarea naturii juridice a unui testament care cuprinde clauze de întreținere și înmormântare, în sensul că deși este intitulat testament are natura juridică a unui contract de întreținere. Acțiunea în constatare reprezintă acel mijloc procedural prin care reclamantul solicită instanței să se confirme un drept al său pe care l-a dobândit anterior prin vreunul din modurile prevăzute de lege. Din aceste motive această acțiune în constatare are efect declarativ, iar nu constitutiv, motiv pentru care este necesar a se dovedi că reclamantul a dobândit anterior acel drept. Acțiunea în constatare are un caracter subsidiar, ea putând fi folosită numai în cazul în care nu poate fi exercitată o acțiune în realizarea dreptului. Interesul declarat prin acțiune, respectiv constatarea încheierii unei convenții sinalagmatice, poate fi obținut prin promovarea unei acțiuni în realizare, respectiv în anularea testamentului pentru neîndeplinirea în tot sau în parte a obligației de întreținere asumate, conform art.1021 cod civil. Este fără echivoc că testamentul este și rămâne un act unilateral, cu titlu gratuit și revocabil, chiar dacă în cuprinsul său se înserează clauze de întreținere și înmormântare. Nici o dispoziție legală nu oprește ca testatorul să treacă în cuprinsul unui testament o clauză de întreținere și de înmormântare, pentru el sau pentru alte persoane. Dispoziția testamentară privind clauza de întreținere are caracter sinalagmatic, în cauză, rezultând că beneficiara testamentului a luat cunoștință de clauzele testamentului, pe care le-a acceptat. În caz contrar, numai testatorul sau urmașii lui (în condițiile în care aceste în timpul vieții ar fi promovat acțiunea de desființare testament pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de beneficiarii testamentului) justificau interes și calitate procesuală activă de a promova o asemenea acțiune, conform art.1020-1021 cod civil. D. fiind că reclamanții nu au calitatea de a promova o asemenea acțiune în desființarea testamentului care înserează și sarcina întreținerii pentru neexecutarea acesteia, reclamanții nu au calitate procesuală activă în promovarea primului capăt de cerere, situație în care această cerere este inadmisibilă. Neavând calitate de succesori ai testatorului și nici vocație succesorală, reclamanții nu au calitatea procesuală activă de a cere desființarea testamentului nici pentru neîndeplinirea obligației de înmormântare a testatorului. Petiția ce formează obiectul judecății nu poate fi calificată ca fiind o acțiune declaratorie, prin care reclamanții cer constatarea existenței sau inexistenței unui raport juridic civil. Din perspectiva finalității sale acțiunea în constatarea nulității unui act juridic este o acțiune în realizare și nu în constatare. Reclamanții au invocat în constatarea nulității testamentului lipsa consimțământului, provocată de absența discernământului la întocmirea testamentului. Dar testatorul nu suferea de vreo boală psihică, diagnosticată de medicul de specialitate psihiatrică, boală care să îi afecteze discernământul critic. Testamentul nu este lovit de nulitate, fiind încheiat în mod valabil, cu respectarea condițiilor de formă și fond prevăzute de lege.
Prin cererea depusă la 17.10.2011 (fila 21) reclamanții au precizat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.1039 cod civil privind interpretarea testamentului, alin.1 prevăzând în mod expres că în această materie sunt aplicabile regulile de interpretare a contractelor. Din conținutul dispozițiilor cuprinse în așa zisul „testament” rezultă fără echivoc că, față de obligațiile impuse beneficiarei, în persoana actualei pârâte, părțile se află în prezența unui contract de întreținere, reglementat de dispozițiile art.2254 cod civil, care însă nu respectă condițiile generale de validitate, respectiv condiția prev. de art.1179 și art.1182 cod civil privind consimțământul, mai exact în cauză pârâta nu și-a exprimat expres acordul de a contracta, actul fiind deci lovit de nulitate. Fiind vorba de un contract de întreținere, nevalabil, acesta nu-i poate conferi pârâtei calitatea de moștenitor testamentar al defunctului S. Z., motiv pentru care s-a solicitat constatarea nulității certificatului de atestare a acestei calități.
Răspunzând la întâmpinare, prin cererea depusă la 17.10.2011 (filele 22-23) reclamanții au solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă. Potrivit art.88 din Legea nr.36/1995 cei ce se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței anularea acestuia. Practica judiciară a statuat că este greșită opinia potrivit căreia doar cei ce emit pretenții asupra moștenirii pot cere instanței anularea certificatului de moștenitor. În cauză, chiar dacă reclamanții sunt străini de succesiune, acțiunea nefiind întemeiată pe încălcarea vreunui drept succesoral, reclamanții își dovedesc interesul prin existența pe rolul instanței a acțiunii în rezilierea contractului de întreținere, în care părțile au calități inverse, pârâta din prezenta cauză urmărind să le desființeze un drept derivând din contractul sus-menționat. În cauza civilă soluționată prin pronunțarea dec.390/R din 09.10.2009 de către Curtea de Apel București s-a invocat neconstituționalitatea disp. art.88 din Legea nr.36/1995, în raport cu art.21 alin.1 și 2 din Constituție, susținându-se că dispozițiile vizate interzic a priori accesul în justiție în anularea unui act juridic. Prin dec.747 din 12.05.2009 Curtea Constituțională, respingând excepția, a motivat că potrivit art.99 alin.1 coroborat cu art.100 alin.1 din Legea nr.36/1995 actele notariale sunt supuse controlului judecătoresc și pot fi atacate de părți sau de către orice persoană interesată prin acțiunea în anulare în condițiile prevăzute de codul de procedură civilă; s-a mai motivat că nu se face nici o distincție între succesori și terțe persoane care ar putea fi vătămate prin folosirea unui certificat de moștenitor emis cu încălcarea legii. Astfel disp. art.88 nu pot fi considerate ca derogatorii de la dreptul comun, reglementând regimul nulităților relative ce pot fi invocate de cei cărora li se opune certificatul de moștenitor ca act autentic și consensual, regimul nulităților fiind comun actelor juridice. Așa fiind, orice persoană interesată poate formula o cerere în constatarea certificatului de moștenitor, condiția interesului fiind cea în raport cu care se stabilește calitatea procesuală a acesteia. Nu este dată excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă, în raport de disp. art.111 cod procedură civilă. În cauză se discută despre existența unui certificat ce atestă calitatea de moștenitor, neindicând compunerea masei succesorale, respectiv bunurile pe care defunctul le-ar fi lăsat prin testament pârâtei, astfel încât nu se poate discuta despre vreo posibilă acțiune în realizare, reclamanții urmărind să se constate că nu au fost îndeplinite condițiile impuse de lege pentru emiterea unui astfel de act. De aceea calea posibilă pentru a se ajunge la finalitatea urmărită este calea acțiunii în constatare.
Prin cererea depusă la 07.11.2011 (filele 30-31) reclamanții au arătat că nu și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.111 cod procedură civilă, text indicat doar de pârâtă, astfel că nu este dată excepția inadmisibilității. Testamentul, la fel ca și donația, este inclus în categoria „liberalități” cf. art.948 cod civil ca acte juridice prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale în favoarea unei alte persoane. Mențiunea „cu titlu gratuit” exclude de facto o contraprestație din partea beneficiarului liberalității, sancțiunile despre care face vorbire pârâta neputând produce efecte decât după decesul testatorului și nu în timpul vieții acestuia (art.1035 cod civil), toate obligațiile vizate de așa-zisul testament intrând strict în conținutul obligațiilor specifice contractului de întreținere. Definitoriu pentru stabilirea naturii juridice a actului este scopul urmărit de cel ce încheie actul, respectiv de a gratifica sau de a realiza un folos, toate obligațiile impuse beneficiarei depășind în mod cert nivelul unei sarcini, fapt ce duce la concluzia că părțile se află în prezența unui contract de întreținere și nu a unui legat. Or, față de condițiile impuse de lege privind validitatea acestui act juridic, în cauză se discută despre nulitatea absolută a acestuia, discuția legată de persoanele ce pot ataca testamentul neavând nici o relevanță. Nulitatea absolută a contractului de întreținere trebuie să fie constatată de instanță. În materia nulității certificatului de moștenitor reclamanții au invocat disp. art.99 și 100 din Legea nr.36/1995, arătând că dânșii justifică un interes legitim personal, direct și actual de a obține declararea nulității actului pe care pârâta îl invocă atunci când se consideră îndreptățită să solicite rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat cu defunctul S. Z.. Cauza formează obiectul dosarului nr._, ce a fost suspendat prin încheierea din 10.05.2011, încheiere ce a fost atacată cu recurs, fiind fixat termen la 10.05.2012. Prin exercitarea prezentei acțiuni reclamanții urmăresc să se apere împotriva cererilor făcute în instanță de actuala pârâtă, cereri ce nu ar putea fi promovate în lipsa calității de moștenitor.
Prin cererea depusă la 09.01.2012 (fila 39) reclamanții au precizat că pentru constatarea nulității certificatului de atestare a calității de moștenitor își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.88, art.99 alin.1 coroborat cu art.100 din Legea nr.36/1995, iar cererea de interpretare a dispozițiilor testamentare are drept temei art.977 din vechiul cod civil, dispoziții ce se regăsesc și în noul cod civil, respectiv art.1039, ceea ce nu presupune o modificare a temeiului de drept, iar indicare disp. art.2254 din actualul cod civil nu presupune de asemenea o modificare, noile dispoziții reglementând expres contractul de întreținere cu care reclamanții asimilează înscrisul denumit testament. Cât privește indicarea disp. art.1179 și 1182 din actualul cod civil, aceasta nu s-a făcut cu scopul de a modifica temeiul de drept al acțiunii, ci de a invedera instanței că regulile privind condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor cuprinse și în vechiul cod (art.948 alin.1) se regăsesc și în noile dispoziții, dovadă că sunt perfect valabile și actuale.
Prin concluziile scrise depuse la 11.04.2012 pârâta Ș. E. a arătat că renunță la excepția inadmisibilității acțiunii, față de susținerea reclamanților că nu și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.111 cod procedură civilă, instanța fiind investită cu o acțiune în realizarea dreptului și nu cu o acțiune în constatare. Dacă instanța va califica totuși primul capăt de cerere ca fiind o acțiune în constatare, pârâta își va menține excepția inadmisibilității. Pârâta își menține excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în promovarea primului capăt de cerere, referitor la constatarea că înscrisul intitulat testament este un contract de întreținere, excepție pe care nu a ridicat-o referitor la al doilea capăt de cerere. Reclamanții nu au calitate procesuală activă și nu justifică un interes legitim, întrucât nu au calitate de succesori ai testatorului și nici vocație succesorală la moștenirea lui, iar pe de altă parte din masa succesorală nu face parte imobilul care face obiectul contractului de întreținere încheiat între reclamanți și testator.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Cât privește interpretarea testamentului este de observat că testatorul și-a exprimat clar voința sa în cuprinsul testamentului, așa încât nu există dispoziții neclare din cadrul testamentului care să fie interpretate de instanță, sarcinile impuse de testator desprinzându-se în mod neechivoc din acest legat. Cât privește interpretarea legatelor, legea nu stabilește reguli de interpretare decât referitor la legatul care are ca obiect un lucru de gen nedeterminat calitativ și care trebuie să fie prestat de calitate mijlocie, caz în care sunt aplicabile regulile care guvernează interpretarea contractelor. Este adevărat că în practica judiciară s-a decis că testatorul nu poate obliga pe legatar să execute obligația impusă, în timpul vieții sale, precizându-se că „Noțiunea de testament, ale cărui efecte juridice se produc după decesul testatorului, nu se poate concilia cu înserarea în act a unor obligații impuse beneficiarului, care să fie prestate testatorului în timpul vieții sale”. S-a decis, de asemenea, că chiar dacă legatarul nu ar executa asemenea obligație, aceasta nu va putea să atragă anularea sau revocarea testamentului. Instanța Supremă a decis privitor la situația că nu se pot impune beneficiarilor obligații care să fie executate în favoarea testatorului în timpul vieții sale că o instanță judecătorească nu poate, cu motivarea că îl interpretează, să schimbe natura și caracterul unui testament, pe considerentul că ar fi operat o transferare convențională a dreptului de proprietate asupra bunurilor testate. Un asemenea testament va putea fi revocat, iar beneficiarii care pe baza lui au făcut testatorului unele plăți vor putea cere restituirea lor de la moștenitorii legali sau testamentari. Nu există nici o interdicție legală pentru ca un legat să fie cu sarcină, sarcina fiind obligația de a face, a nu face sau a da, pe care testatorul o impune legatarului prin testament, în schimbul legatului. Testamentul cu sarcină va fi un act cu titlu gratuit și numai dacă valoarea sarcinei o depășește pe cea a legatului, actul va fi oneros. Testamentul nu poate fi interpretat ca fiind un act juridic bilateral, respectiv un contract de întreținere întrucât nu există manifestarea de voință concordantă, respectiv acordul de voință a două părți cu interese diferite, materializat prin semnarea actului de părțile contractante. Consimțământul la încheierea contractului se manifestă prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta. Pentru a fi valabil exprimat și a produce efecte juridice, consimțământul trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză. Or, în cauză legatara nici nu a avut cunoștință despre data întocmirii testamentului, așa cum rezultă din depozițiile martorilor acesteia care declară că testatorul le-a mărturisit că i-a făcut o surpriză legatarei cu acest testament. În cauză este fără echivoc că părțile se află în prezența unui legat cu sarcini care produc efecte după decesul testatorului. În speță este fără dubiu că sarcinile impuse legatarului sunt obligații de natură patrimonială pe care acesta trebuie să le execute dacă acceptă legatul, respectiv obligația de a-l înmormânta pe testator după obiceiul locului, cât și obligația de a-i plăti anumite datorii și anumite taxe și impozite aferente unui apartament. Sarcinile celelalte, respectiv sarcina de întreținere pot fi considerate ca nescrise pentru terții care nu au calitate de moștenitori și care nu pot cere revocarea testamentului. Testatorul nu a menționat în testament nici o sancțiune pentru nerespectarea sarcinilor impuse legatarului și nici nu a revocat în vreun fel testamentul pentru motivul neîndeplinirii sarcinilor. Reclamanții au invocat ca motiv de nulitate diminuarea sau absența discernământului, motiv pe care nu l-au mai susținut și nici dovedit în cursul judecății. În concluzie, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, testamentul din litigiu nefiind lovit de nulitate pentru niciunul din motivele invocate de reclamanți, fiind un act juridic de ultimă voință al testatorului, încheiat în mod valabil, cu respectarea tuturor condițiilor de formă și fond prevăzute de lege.
Prin sentința civilă nr. 550 din data de 13 aprilie 2012, Judecătoria Gura Humorului a luat act că pârâta Ș. E. a renunțat la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea certificatului de calitate de moștenitor, a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamanților C. N. și C. P., invocate de pârâta Ș. E., a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții C. N. și C. P., în contradictoriu cu pârâta Ș. E., având ca obiect „constatare nulitate certificat de calitate de moștenitor și constatare că înscrisul intitulat testament este un contract de întreținere” și a obligat pe reclamanți în solidar să plătească pârâtei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut prin contractul de întreținere cu clauză de uzufruct viager autentificat sub nr.389 din 30.01.2004 de BNP L. G. R. din Gura Humorului (filele 32-33) înstrăinătorii soți S. Z. și S. I. (ulterior decedați – nota instanței), asistați de reprezentantul autorității Tutelare Latkolic D. C., au transmis soților C. N. și C. P. (actualii reclamanți – nota instanței), cu rezerva dreptului de uzufruct viager în folosul înstrăinătorilor și cu interdicția internării înstrăinătorilor într-un azil de bătrâni, imobilul constând în apartamentul nr.12 situat în blocul nr.3 din orașul Gura Humorului B-ld. Bucovina, județul Suceava, compus din două camere și dependințe, identic cu ., înscrisă în CF individuală nr.4334 a ., împreună cu CF colectivă nr.4112 a ., precum și dreptul de proprietate asupra părților din imobil care prin natura sau destinația lor sunt în folosință comună; în schimbul acestei transmisiuni dobânditorii, care vor locui cu înstrăinătorii în imobilul de mai sus, se obligă să îi întrețină pe înstrăinători pe tot timpul vieții lor, să le asigure cele necesare traiului, să îi îngrijească în caz de boală, iar la moartea lor să-i înmormânteze după obiceiul locului. S-a consemnat că nerespectarea întocmai și la timp a acestor condiții constituie motiv de reziliere a contractului.
După încheierea contractului sus-menționat, îndeosebi după decesul lui S. I., între S. Z. și C. N. și C. P. au intervenit neînțelegeri, fiind promovate mai multe acțiuni în justiție, care au fost soluționate și care nu au modificat/anulat/desființat contractul.
La data de 27.01.2009 S. Z. i-a chemat în judecată pe C. N. și C. P. (atunci pârâți, acum reclamanți – nota instanței), solicitând rezilierea contractului sus-menționat, fiind format dosarul nr._ al Judecătoriei Gura Humorului. La data promovării acestei acțiuni S. I. era decedată. La data de 12.02.2009 a decedat S. Z., acțiunea acestuia fiind continuată de moștenitoarea sa testamentară Ș. E. (reclamantă atunci, acum pârâtă – nota instanței). Acțiunea a fost soluționată pe excepții, dar în urma admiterii recursurilor declarate de Ș. E. și casării cu trimitere spre rejudecare au fost înlăturate excepțiile, fiind rezolvate și unele incidente procedurale, astfel că în prezent acțiunea face obiectul dosarului nr._ * al Judecătoriei Gura Humorului. Judecarea acelui dosar a fost suspendată prin Încheierea din 06.06.2011 conform art.244 cod procedură civilă până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ (ce se judecă în prezent).
Prin testamentul autentificat sub nr.3267 din 10.10.2008 de BNP L. G. Pelepco din Gura Humorului (atacat în prezent - fila 18) S. Z. a lăsat, la încetarea sa din viață, doamnei Ș. E., totalitatea bunurilor lui mobiliare și imobiliare ce se vor constata că-i aparțin la data decesului, precum și cele ce-i vor reveni ulterior acestei date, instituind-o legatară universală. Totodată, testatorul a impus legatarei sale obligația de întreținere, pentru care aceasta va locui împreună cu testatorul, îl va întreține pe tot timpul vieții lui, îi va asigura cele necesare traiului, îl va îngriji în caz de boală, nu îl va interna într-un azil, iar la moartea lui îl va înmormânta după obiceiul locului. De asemenea, testatorul a impus legatarei sale obligația de a achita toate taxele și impozitele, precum și contravaloarea utilităților (energie electrică, termică, telefon, precum și a ratei de asigurare la Societatea de Asigurare Unita) privind apartamentul nr.12 situat în blocul nr.3 din Gura Humorului, B-ld Bucovina, județul Suceava.
Prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 48 din 27.04.2009 eliberat de BNP L. G. Pelepco din Gura Humorului (atacat în prezent – fila 4) s-a certificat că după defunctul S. Z., decedat la 12.02.2009, a rămas moștenitoare Ș. E., legatară universală, care a acceptat succesiunea, cu o cotă de 1/2, nefiind declarate bunurile ce compun masa succesorală, acest certificat făcând dovada calității de moștenitor.
În ce privește temeiurile de drept, instanța a avut în vedere legile în vigoare la data încheierii actelor atacate, și nu dispozițiile Legii nr.287/2009 privind noul cod civil, acțiunea nefiind întemeiată pe dispozițiile noului cod civil după cum au precizat chiar reclamanții, noile dispoziții fiind menționate doar pentru a arăta că reglementările în vigoare la data încheierii actelor atacate au fost preluate și de noua legislație (acum în vigoare).
Referitor la capătul de cerere privind constatarea că înscrisul autentic intitulat „Testament”, sus-menționat, este un contract de întreținere, instanța a constatat:
- reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.977 cod civil (din 1964). Față de această precizare, având în vedere că acțiunea nu s-a întemeiat pe dispozițiile art.111 cod procedură civilă și pârâta a renunțat la excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare, instanța a luat act de renunțarea pârâtei la această excepție;
- pârâta a invocat lipsa calității procesuale active și lipsa de interes a reclamanților. Având în vedere că reclamanții nu au promovat acțiunea pentru apărarea drepturilor lor succesorale, ei recunoscând de altfel că nu au calitatea de succesibili după defunctul S. Z., având în vedere că părțile au un litigiu – dosarul nr._ * al Judecătoriei Gura Humorului (de care s-a făcut vorbire mai sus), reclamanții neinvocând neexecutarea obligațiilor de către pârâtă impuse prin testamentul atacat, instanța a constatat că reclamanții justifică un interes (în cazul în care s-ar constata că înscrisul intitulat testament este un contract de întreținere pârâta ar pierde calitatea de moștenitoare a defunctului S. Z. și nu și-ar justifica nici o calitate procesuală în dosarul nr._ *, actualii reclamanți urmând să rămână beneficiarii contractului de întreținere, păstrându-și un drept pe care încă îl au în prezent) și deci au calitate procesuală activă, motiv pentru care instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului reclamanților;
- pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 977 cod civil (din 1964, act normativ ce reglementează actele, raporturile și situațiile juridice în litigiu, aplicabil potrivit art.6 din Legea nr.287/2009 privind noul cod civil), care prevăd: „Interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”. Potrivit art.942 cod civil (din 1864): „Contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic”, una din condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții fiind consimțământul valabil exprimat al părții ce se obligă conform art.948 pct.2 cod civil (din 1864). Art.802 cod civil (din 1864) prevede: „Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viață, de tot sau parte din avutul său”. Deși codul civil (din 1864) nu reglementează expres testamentul cu sarcină (instanța s-a referit la obligația impusă beneficiarului testamentului până la decesul testatorului, cum este cea în speță), un asemenea testament nu este interzis de lege, ceea ce înseamnă că este legal potrivit principiului de drept conform căruia „ceea ce legea nu interzice, permite”, principiu consacrat și recunoscut în mod constant de practica judiciară în decursul timpului. Testamentul atacat a fost încheiat în formă autentică, cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute în Capitolul V titlul II Cartea III din codul civil (din 1864), fiind legal. Deși reclamanții au invocat lipsa consimțământului valabil exprimat al lui S. Z. la data încheierii testamentului atacat, instanța a constatat că aceștia nu și-au dovedit susținerile, întrucât din declarațiile martorilor Brisiuc A. V., V. Lucreția și N. O. rezultă că S. Z. a fost în permanență, până la deces, lucid, conștient, știa ce spune și cu cine vorbește, neexistând nici un act medical sau emis de o autoritate competentă care să dovedească contrariul. Instanța a constatat că din declarațiile martorilor V. Lucreția și N. O. a rezultat că S. Z. a încheiat testamentul în litigiu în favoarea pârâtei Ș. E. fără a o înștiința pe aceasta, nefiind administrată nici o probă din care să rezulte că între S. Z. și pârâta Ș. E. a existat o înțelegere conform căreia S. Z. să-i transmită bunurile sale în schimbul unor prestații oneroase efectuate de pârâtă (cum ar fi obligațiile impuse de testator pârâtei prin testamentul atacat), iar pe de altă parte pârâta Ș. E. nu a fost de față și nu a semnat testamentul atacat, neexistând nici o dovadă că pârâta și-ar fi asumat vreo obligație față de S. Z., prestația pârâtei fiind benevolă în virtutea relației de rudenie dintre ea și testator (erau veri, părinții lor fiind frați – conform susținerilor martorilor, nefiind acte doveditoare în acest sens depuse la dosar). Așadar nefiind dovedită existența unei convenții între testatorul S. Z. și pârâta Ș. E., instanța a constatat că între aceștia nu s-a încheiat nici un contract, astfel că testamentul atacat fiind încheiat în forma și condițiile prevăzute de lege nu poate fi interpretat ca un contract de întreținere. Acest capăt de cerere nu a fost întemeiat și instanța l-a respins.
În ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității certificatului de calitate de moștenitor autentificat prin încheierea nr.48 din 27.04.2009 de BN G. Pelepco, instanța a constatat că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.88, 99 și 100 din Legea nr.36/1995 (în forma în vigoare la data încheierii actului atacat, lege aplicabilă în speță în virtutea respectării principiului neretroactivității legii civile, principiu consacrat de art.1 din codul civil din 1864 și art.6 din Legea nr.287/2009 privind noul cod civil). Aceste texte legale permit celor vătămați în drepturile lor să solicite instanței anularea certificatului de moștenitor și stabilirea drepturilor lor conform legii. Dar după cum înșiși reclamanții au recunoscut, ei nu sunt succesibili ai defunctului S. Z., deci nu au nici un drept asupra bunurilor rămase în patrimoniul defunctului la data decesului acestuia. Este drept că în prezent, nefiind reziliat contractul lor de întreținere încheiat cu S. Z., reclamanții au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra apartamentului în litigiu, însă acesta - fiind transmis reclamanților prin contractul de întreținere – nu a făcut parte din patrimoniul defunctului S. Z. rămas la data decesului acestuia, acest bun nefăcând parte din masa succesorală (cel puțin deocamdată, după finalizarea irevocabilă a dosarului nr._ * urmând a se stabili cu certitudine dacă apartamentul va rămâne actualilor reclamanți sau dacă va reintra în patrimoniul defunctului S. Z.) și nefigurând în certificatul de calitate de moștenitor atacat. Este drept că, dacă în certificatul de calitate de moștenitor ar fi fost consemnat că apartamentul în litigiu face parte din masa succesorală rămasă după defunctul S. Z., apartament care în prezent este proprietatea reclamanților, reclamanții ar fi fost vătămați în dreptul lor și aveau dreptul de a solicita anularea parțială a certificatului de moștenitor numai cu privire la excluderea din masa succesorală a bunului (apartamentului) proprietatea lor, însă în fapt părțile nu se află într-o asemenea situație. Așadar prin actul atacat reclamanților nu li s-a lezat nici un drept, astfel că instanța a constatat că acest capăt de cerere nu este întemeiat și îl va respinge.
Deși cu ocazia dezbaterii cauzei reclamanții prin avocat au solicitat instanței să constate nulitatea contractului de întreținere încheiat între S. Z. și pârâta Ș. E. (act pentru care reclamanții au cerut instanței să-l contate că este un contract de întreținere în loc de testament lăsat de S. Z. în favoarea pârâtei) întrucât lipsește consimțământul părților valabil exprimat, instanța a constatat că nu a fost investită cu un asemenea capăt de cerere. Conform art.109 raportat la art.82 cod procedură civilă oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere scrisă înaintea instanței competente, arătând numele și domiciliile părților, obiectul și semnătura, iar potrivit art.133 cod procedură civilă cererea de chemare în judecată care nu cuprinde semnătura va fi declarată nulă. Cum nu există o cerere scrisă referitor la pretenția sus-menționată, iar cererea verbală este nulă lipsind semnătura reclamanților, instanța a constatat că nu este investită cu un asemenea capăt de cerere, astfel că în temeiul art.129 alin.6 cod procedură civilă nu a analizat această cerere verbală și nu s-a pronunțat.
Întrucât nu și-au dovedit susținerile, reclamanții s-au făcut vinovați de cauzarea cheltuielilor avansate de pârâtă în acest proces, astfel că în baza art.274 cod procedură civilă instanța i-a obligat pe reclamanți în solidar să plătească pârâtei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată (reprezentând onorariul avocatului conform chitanței depuse la dosar, nefiind făcută dovada altor cheltuieli).
Împotriva acestei sentinței au declarat recurs reclamanții prin care au solicitat admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul constatării nulității certificatului de atestare a calității de moștenitor.
În motivare au arătat că au fost beneficiarii unui contract de întreținere încheiat cu soții S. Z. și S. E., ambii în prezent decedați.
In ultima perioadă a vieții lui S. Z., pârâta Ș. E. 1-a presat pe acesta să ceară rezilierea contractului de întreținere încheiat cu ei, urmărind să obțină apartamentul ce a făcut obiectul contractului. Cum acțiunea formulată a fost respinsă ca nefondată, rămânând definitivă și irevocabilă în mai 2009, 1-a determinat apoi în 2009 să-i încheie un act intitulat „testament", prin care se obliga ca în schimbul bunurilor prezente și viitoare să-i presteze acestuia întreținere până la deces și să-l înmormânteze conform obiceiului locului. S. Z. a decedat în februarie 2010(soția sa fiind decedată anterior) și cu toate că acesta nu mai era transportabil și nici nu a mai ieșit din casă din luna decembrie 2009, la instanță s-a înregistrat, în ianuarie 2010 o altă acțiune în rezilierea contractului de întreținere care nu era semnată de el, ci de un avocat fără delegație, care ulterior a încheiat un contract de asistență cu pârâta, aceasta solicitând introducerea în cauză în calitate de moștenitoare testamentară, ulterior eliberându-i-se și certificatul de atestare a acestei calități.
În aceste condiții, luând la cunoștință care era conținutul „testamentului", care conține de fapt clauzele unui contract de întreținere, s-a promovat prezenta acțiune prin care au solicitat interpretarea clauzelor înscrisului având drept scop să se constate nevalabilitatea acestui act și pe cale de consecință și constatarea nulității certificatului de atestare a calității de moștenitor.
Analizând cauza prin prisma unui probatoriu străin de natura pricinii instanța a apreciat în mod greșit că cererea lor ar fi nefondată și pe cale de consecință a respins acțiunea, cu motivarea că testamentul a fost încheiat în forma autentică, cu respectarea dispozițiilor legale prev. de Cap V titlul II Cartea III din Cod Civil, fiind astfel legal, consimțământul fiind valabil exprimat în condițiile în care autorul era lucid și conștient neexistând vreun act medical care să dovedească contrariul. Mai mult, s-a reținut că între defunct și pârâtă nu a existat nici o înțelegere cu privire la modul în care urma să se transmită bunurile în schimbul unor prestații oneroase din partea acesteia, astfel încât nu se poate, discuta despre un contract, testamentul neputând fi interpretat astfel.
Au considerat că logica aceasta nu are nici o relevanță, raportat strict la definiția testamentului, caracterul de act juridic cu titlu gratuit al acestuia, a ce poate fi considerată o sarcină și distincția dintre aceasta și o clauză de întreținere. Dacă se iau în considerare aceste elemente definitorii este cert că în cauză nu se poate concluziona că înscrisul intitulat „testament" este un act juridic cu titlu gratuit având în vedere disproporția evidentă dintre bunurile pe care pârâta le-ar fi putut dobândi în baza lui și obligațiile pe care trebuia să și le asume.
Conform doctrinei, pentru ca părțile să se afle în prezența unui act cu titlu gratuit este necesar ca acesta să profite din punct de vedere material doar uneia dintre părți, nei mplicând o corelație patrimonială, între îmbogățirea beneficiarului și sărăcirea corespunzătoare a dispunătorului.
In cauză nu se poate concluziona că autorul așa intitulatului „testament" a avut intenția de a o gratifica pe pârâtă, acesta urmărind prin încheierea actului să-și rezolve propriile sale interese (nevoi) legate strict de existența sa.
Chiar instanța de fond a conchis că, nefiind reziliat contractul de întreținere reclamanții sunt proprietarii apartamentului, acesta nefăcând parte din patrimoniul defunctului S. Z. astfel încât toate acele obligații inserate depășesc mult valoarea unor bunuri mobile pe care acesta le mai deținea la data decesului, pentru a se putea vorbi despre o intenție de a o gratifica pe pârâtă. De la această discuție se ajunge desigur și la elementul „cauză" pentru care s-a întocmit actul, ca o condiție de validitate a acestuia, în cazul testamentului discutând despre motivul impulsiv și determinant al testatorului de a face o liberalitate, pe când, în speța de față, cauza identificându-se cu dorința autorului de a o obliga pe pârâtă în cel mai bun caz la o prestație echivalentă, dacă nu chiar mai înrobitoare pentru ea (de a-l întreține tot restul vieții, de a-i asigura cele necesare traiului, de a-1 îngriji în caz de boală și de a nu-l interna la azil, obligația de a-i plăti taxele și impozitele, contravaloarea utilităților, a ratei de asigurare la Unita).
Față de multitudinea obligațiilor pe care ar fi trebuit să și le asume pârâta, este cert că nu se poate discuta despre un testament cu sarcină, cu atât mai mult cu cât aceste obligații vizau o perioadă anterioară deschiderii succesiunii și nu ulterioară așa cum se impunea, referindu-se strict la persoana autorului, nefiind deci vorba de „serviciu impus de testator moștenitorilor în favoarea unor terțe persoane".
Față de împrejurarea că actul nu îndeplinește condițiile de fond prevăzute de lege cu privire la scop, cauză și efecte, părțile nu se află în prezența unui legat cu caracter universal, natura sa fiind aceea a unui contract de întreținere pentru care nu s-a realizat acordul de voință prin acceptarea expresă de către pârâtă a obligațiilor impuse, ce trebuia să respecte forma prevăzută de lege, inclusiv semnătura sa.
Elementul „surpriză" reținut de instanță în sens pozitiv, are o cu totul altă valență decât cea dată, dar interpretarea s-a făcut în sens invers pentru a servi interesului pârâtei.
In nici un caz nu se poate discuta în cauză despre o „prestație benevolă" a pârâtei pe baza relației de rudenie, interesul acesteia în obținerea apartamentului fiind cunoscut în tot orașul, aceasta nefiind nicidecum în fața primului bătrân pe care „îl îngrijește" atât de „dezinteresat".
În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 7 și 9 și art. 274 C. Pr. Civ.
Legal citată, intimata s-a prezentat în fața instanței prin apărător și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând recursul, ce se subsumează prev. art. 304 pct. 7, 9, art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței recurate și a criticilor invocate, tribunalul reține următoarele:
Nu interesează contractul de întreținere încheiat între recurenți și familia S., acesta nefăcând obiectul prezentei cauze, deci nu interesează acțiunile pentru rezilierea acestuia.
Recurenții nu au dovedit că intimata l-a determinat pe S. Z. să încheie testamentul, prin care aceasta se obliga ca în schimbul bunurilor prezente și viitoare să-i presteze acestuia întreținere până la deces și să-l înmormânteze conform obiceiului locului. Corect a reținut prima instanță că din declarațiile martorilor rezultă că testatorul a lăsat testamentul fără a o înștiința pe intimată, din nicio probă nerezultând că între aceștia a existat o înțelegere conform căreia S. Z. să-i transmită intimatei bunurile sale în schimbul întreținerii sale. Intimata nu a fost de față și nu a semnat testamentul atacat, din nicio probă nerezultând că intimata și-a asumat vreo obligație contractuală de întreținere față de testator. Încheierea unui contract presupune realizarea unui acord de voință între părți, în speță nerezultând manifestarea de voință în sensul întreținerii din partea intimatei.
Într-adevăr, testamentul este în principiu un act cu titlu gratuit, putându-se impune sarcini beneficiarului, însă valabilitatea clauzei prin care testatorul a impus unilateral obligații intimatei nu face obiectul prezentei cauze, - interpretare act juridic. Contează doar că manifestarea unilaterală de voință a testatorului în sensul întreținerii nu a fost asumată de intimată, ceea ce face imposibilă interpretarea testamentului ca fiind contract de întreținere, orice alte critici aduse testamentului exced obiectului cauzei.
Recurenții arată că testatorul nu a avut intenția de a o gratifica pe pârâtă, aspect nerelevant, cât timp nu rezultă acordul testatorului și al intimatei pentru încheierea unui contract de întreținere (repetăm obiectul cauzei este interpretarea testamentului ca fiind contract de întreținere).
Nu este relevantă nici discuția asupra elementului „cauză” pentru care s-a întocmit testamentul de către testator, obiectul litigiului nefiind valabilitatea acestuia, ci posibilitatea de a valora contract de întreținere, prin interpretarea conținutului acestuia.
Pentru aceleași motive nu interesează dacă suntem în prezența unui testament cu sarcini sau nu.
Reclamanții și-au precizat expres petitul acțiunii (f. 21, judecătorie) solicitând interpretarea testamentului conform art. 1038 din Noul Cod civil, deci nu se analizează valabilitatea acestuia. Pentru termenul din 9 ianuarie 2012 (f. 39, judecătorie) s-a precizat același obiect, interpretarea dispozițiilor testamentului, conform art. 977 din vechiul Cod civil, art. 1039 din Noul Cod civil.
În lipsa dovezii existenței unui acord de voință pentru încheierea unui contract de întreținere, prestațiile intimatei nu pot fi considerate decât benevole.
Recurenții invocă încheierea unui contract nevalid, inclusiv sub aspectul consimțământului (făcându-se trimitere la acte medicale), încă acestea exced obiectului cauzei.
Actul contestat neputând fi considerat decât testament, în mod corect s-a respins cererea pentru nulitatea certificatului de calitate de moștenitor, fiind o cerere accesorie care urmează soarta principalului.
În consecință, în baza art. 312 al. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge recursul, ca nefondat, nejustificându-se nici acordarea cheltuielilor de judecată.
În baza art. 274 din vechiul Cod de procedură civilă, se va respinge, ca nefondată, cererea pentru cheltuieli de judecată din recurs a intimatei, nerezultând existența și cuantumul acestora.
Pentru aceste motive;
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamanții C. N. și C. P., domiciliați în Gura Humorului, ., ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 550 din data de 13 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimată fiind pârâta Ș. E., domiciliatî în Gura Humorului, .. 39, jud. Suceava, ca nefondat.
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei Ș. E. privind obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
H. L. I. G. A. I. M.
Grefier,
S. A.-M.
Red. A.I.M.
Judecător fond P. C.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./13.03.2013
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 96/2013. Tribunalul SUCEAVA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
