Revendicare imobiliară. Decizia nr. 142/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 142/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 3391/86/2013
Dosar nr._ Revendicare imobiliară
ROMANIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 142
Ședința publică din data de 17 iunie 2013
Președinte: B. I. E.
Judecător: I. G.
Judecător: T. M.
Grefier: S. A.-M.
Pe rol, judecarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 2618 din data de 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, formulată de către contestatorii M. V. și M. Anișoara, intimați fiind G. N., G. M., G. V., G. I. și G. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorii, asistați de avocat N. L. și intimatul G. N., asistat de avocat Z. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinare de către intimatul G. N., duplicatul fiind înmânat contestatorilor, prin apărător.
Apărătorul contestatorilor depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, timbru judiciar de 0,3 lei, pe care instanța le anulează, contestația în anulare fiind legal timbrat, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Avocat Z. D., pentru intimatul G. N., depune la dosar împuternicire avocațială, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauză, instanța constată contestația în anulare în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Avocat N. L., pentru contestatori, învederează faptul că instanța de recurs a omis că limitele investirii sale vizau numai modul de soluționare a cererilor privind revendicare și ridicarea construcțiilor, celelalte capete de cerere privind plata daunelor și tăierea pomilor plantați în vecinătatea liniei de hotar nu au fost contestate și nici nu au fost motivate, astfel că această omisiune este consecința unei greșeli materiale și nu rezultatul unei greșeli de judecată.
Arată că și cu privire la întinderea dreptului de proprietate instanța de recurs a comis o greșeală materială, întrucât din motivarea deciziei nu rezultă că instanța ar fi judecat/soluționat sau s-ar fi pronunțat asupra capătului de cerere privind tăierea pomilor plantați în vecinătatea liniei de hotar, dar a admis recursul sub aspectul tuturor capetelor de cerere și respins acțiunea ca nefondată, această chestiune fiind sesizată și prin opinia separată formulată în cauză.
Referitor la confuzia cu privire la titularul dreptului de proprietate – titularii nu sunt autorii pârâtului și întinderea suprafeței totale pe care pârâtul și intervenienții o dețin la locul litigiului, arată că aceasta se circumscrie noțiunii de greșeală materială, deoarece acestea au fost clar lămurite și nu au făcut obiectul disputei dintre părți, iar instanța, în contradicție cu cele susținute de către pârât prin recursul formulat, cum că ar deține o suprafață mai mare de teren, a statuat că acesta ar justifica posesia asupra terenului de la locul în litigiu prin prisma titlului de proprietate nr. 1732/1996 pentru o suprafață de 5000 mp teren, din care a reținut că pârâtul deține doar 3472 mp teren.
Statuarea instanței de recurs în sensul că pârâtul ar fi fost pus în posesie cu un front la stradă de 24 ml și că posesia exercitată în prezent de acesta nu depășește limitele punerii în posesie, este tot rezultatul unei greșeli materiale, deoarece din fișa proces verbal de punere în posesie lățimea de 24 ml este indicată pe latura de nord a terenului și nu înspre drum, instanța de recurs confundând punctele cardinale, iar cu privire la întâmpinarea formulată în cauză, arată că susținerile contestatorilor nu au vizat pretinse greșeli de judecată, aceștia au criticat faptul că instanța a ignorat susținerile din cererea de recurs, iar în partea finală a întâmpinării intimatul se referă la fondul cauzei, însă la acest moment părțile nu se găsesc în situația de a discuta litigiul pe fond, motiv pentru care solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei civile atacate și în rejudecare respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Avocat Z. D., pentru intimatul G. N., învederează faptul că în cauză se susține că instanța de recurs nu a comis greșeli de judecată, ci greșeli materiale, însă din motivarea contestației în anulare și din susținerile orale de la acest termen de judecată reiese că, contestatorii sunt nemulțumiți de soluția dată în recurs, intimatul, prin cererea de recurs, a indicat și dezvoltat ceea ce-l nemulțumește, practic acesta a fost nemulțumit de întreaga soluție dată de către prima instanță, deci și cu privire la capetele subsidiare, raportat la statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauză părțile nu sunt în prezența unor greșeli materiale, contestatorii justifică dreptul de proprietate doar pentru o parte din terenul pe care-l dețin, iar soluția instanței a avut la bază documentația depusă la dosar de către părți și probele administrate în cauză.
Arată că la momentul când contestatorii au cumpărat terenul, acesta avea lățimea de 19,7 ml front la stradă, la momentul intabulării, aceștia nu au ținut cont de lățimea menționată, iar prin planul recepționat la OCPI s-a stabilit că lățimea era de 19,92 ml cât este și cea deținută în prezent, astfel că intimatul nu poate fi obligat să predea teren în condițiile în care lățimea la momentul cumpărării era mai mică, iar acesta stăpânește terenul în limitele punerii sale în posesie, motiv pentru care solicită respingerea contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ , contestatorii M. V. și M. A. în contradictoriu cu intimații G. N., G. M., G. V., G. I., G. N., au solicitat desființarea deciziei civile nr. 2618 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava și în rejudecare respingerea recursului declarat de către pârâtul recurent G. N. împotriva sentinței civile nr.417 din 23 februarie 2012 a Judecătoriei Fălticeni.
În motivare au arătat soluția instanței de recurs este rezultatul unor greșeli materiale evidente concretizate în confundarea unor elemente importante și a unor date materiale care rezultă din actele dosarului și care nu au fost contestate.
Astfel:
Instanța de recurs a omis faptul că limitele investirii sale, astfel cum au fost ele determinate prin recursul pârâtului, vizau numai modul de soluționare a cererilor privind revendicarea și ridicarea construcțiilor, soluția de obligare a pârâtului la plata daunelor și la tăierea pomilor plantați în vecinătatea liniei de hotar nefiind contestată prin recursul pârâtului și neformând obiectul dezbaterilor contradictorii din recurs.
Omisiunea sus - menționată a fost consecința unei greșeli materiale evidente, respectiv a neobservării faptului că recursul pârâtului nu se referea la obligația de plată a daunelor și nici la cea privind servitutea de distanță a plantațiilor, dovadă în acest sens fiind faptul că în motivarea deciziei criticate nici nu s-a făcut trimitere la aceste aspecte, pe care instanța de recurs nu le-a examinat nici ca pretenții de sine stătătoare, dar nici ca pretenții accesorii celei în revendicare, așa cum a procedat în cazul cererii ce viza ridicarea construcțiilor. În lipsa oricărei referiri a instanței de recurs la cele două capete de cerere menționate anterior, a fost evident faptul că soluția pronunțată în rejudecare, de respingere a acțiunii lor și sub aspectul acestor pretenții nu a fost rezultatul unei greșeli de judecată, ci rezultatul erorii materiale comise în stabilirea limitelor investirii instanței de recurs.
Prin decizia criticată s-a statuat că pârâtul ar justifica posesia exercitată asupra terenului de la locul litigiului prin prisma titlului de proprietate nr. 1732/1996, emis în favoarea „autorilor săi G. G., G. M." pentru o suprafață de 5000 mp, din care s-a reținut că pârâtul deține doar 3472 mp teren.
Și aceste statuări au fost consecința unor erori materiale evidente în condițiile în care, pe de o parte, titularii titlului de proprietate nr. 1732/1996 nu sunt autorii pârâtului, așa cum s-a reținut, ci sunt intervenienta în interes propriu G. M. și defunctul ei soț, moștenit de ceilalți intervenienți în interes propriu în calitate de descendenți, acești intervenienți (care au și fost indicați ca titulari ai dreptului litigios) deținând împreună cu pârâtul o suprafață mai mare decât cea înscrisă în titlu, respectiv totală de 5949 mp teren (cu 949 mp în plus), iar nu doar 3472 mp teren așa cum a reținut instanța de recurs.
Confuzia instanței de recurs cu privire la titularul dreptului de proprietate reconstituit pentru terenul în litigiu și la întinderea suprafeței totale pe care pârâtul și intervenienții o dețin la locul litigiului s-au circumscris noțiunii de greșeală materială la care se referă disp. art. 318 cod procedură civilă deoarece aspectele sus menționate nu au fost contestate de părți și nici nu au fost criticate prin memoriul de recurs, așa încât din această perspectivă stabilirea situației reale de fapt nu presupunea o analiză sau o judecată proprie a instanței de recurs, ci o simplă preluare a datelor din dosarul cauzei, preluare în privința căreia însă s - a comis o vădită greșeală materială.
A fost rezultatul unei greșeli materiale și statuarea instanței de recurs în sensul că pârâtul ar fi fost pus în posesie cu un front la stradă de 24 ml și că posesia exercitată în prezent de acesta nu depășește limitele punerii în posesie.
Din această perspectivă, potrivit fișei proces verbal de punere în posesie ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 1732/1996 lățimea de 24 ml este indicată pe latura de nord a terenului în litigiu, respectiv înspre vecinul M. I., iar nu înspre drum, aspect ce a rezultat și din planul de situație depus la f.43 dosar fond. Prin urmare, aprecierea instanței de recurs cu privire la dreptul pârâtului de a deține o parcelă cu frontul la drum de 24 ml a fost consecința neobservării punctelor cardinale înscrise pe verso-ul fișei proces verbal de punere în posesie și ignorării faptului că dimensiunea sus menționată corespunde unei alte laturi a terenului reconstituit prin titlul nr. 1732/1996, iar nu frontului la drum al acestui teren.
Față de cele arătate, au considerat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 318 alin. 1 cod procedură civilă deoarece soluția instanței de recurs este rezultatul unor greșeli materiale comise în privința unor date necontestate ale cauzei.
In drept, au invocat disp. art. 318 alin. 1 cod procedură civilă vechi rap. la art. 24 din noul cod de procedură civilă.
Intimatul G. N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că potrivit art. 318 Cod procedură civilă, greșeala materială poate consta în neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nici o judecată. Când însă instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o greșeală materială în sensul legii.
Art. 318 C.pr.civ. vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Dacă s-ar da examinării unei hotărâri în cadrul contestației în anulare limite mai largi, ar însemna să se schimbe caracterul contestației în anulare de cale de atac extraordinară, privind anumite neregularități prevăzute de lege, ceea ce nu este în spiritul reglementării date de lege acestei instituții.
Potrivit art. 318 din Codul de procedură civilă, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
Niciuna din criticile formulate de contestatori nu poate fi încadrată în una din cele două ipoteze prevăzute de textul enunțat.
Toate apărările invocate vizează fondul cauzei, modul în care instanța de recurs a analizat și interpretat probele, însuși contestatorul a arătat că hotărârea instanței de recurs ar fi rezultatul unei greșeli materiale care ar consta, în opinia sa, în aprecierea greșită a probelor aduse de intimată.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că greșelile materiale ce pot fi invocate în cazul contestației în anulare, în conformitate cu prevederile art. 318 C. proc. civ., nu se referă la erorile care pot fi îndreptate pe calea unei cereri de îndreptare a erorilor materiale, ci la greșelile de fapt, neintenționate, produse prin confundarea unor elemente sau a unor date semnificative aflate la dosarul cauzei.
Sub acest aspect, Înalta Curte a statuat că greșeala materială, fiind legată de aspectele formale ale judecării recursului nu este de natură să conducă la o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, referindu-se, printre altele, la neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.
Înalta Curte a mai reținut că greșelile materiale se apreciază în raport cu datele existente la dosarul cauzei la momentul pronunțării, deoarece numai în aceste condiții se poate stabili dacă soluția dată în recurs este sau nu rezultatul unei greșeli materiale. (Decizia nr. 133 din 13 ianuarie 2011 pronunțată în recurs de Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ea obiect contestație în anulare).
Pe de altă parte, fostul proprietar al terenului de la care au cumpărat contestatorii suprafața de teren, M. I., a fost pus în posesia cu acest teren cu lățimea frontului la stradă de 19,70 ml, atât în partea dinspre drumul comunal, cât și spre M. G..
În momentul în care contestatorii au cumpărat terenul de la M. I., s-a întocmit o schiță de către Primăria Preutești, de care aparținea terenul la vremea respectivă iar schița respectivă a fost utilizată la notariat, terenul având lățimea de 19,7 ml front la stradă. De la data când au cumpărat acel teren contestatorii nu pot pretinde un drept mai mare sau alt drept decât cel avut de vânzătorul terenului.
Când contestatorii și-au intabulat terenul, nu au ținut cont de lățimea acestuia existentă în momentul cumpărării, iar prin planul recepționat la OCPl Suceava sub nr. 1562/2006, s-a stabilit că lățimea frontului la stradă era de 19,92 ml cat este și cea deținută în prezent, ceea ce denotă faptul că în momentul intabulării nu s-a avut în vedere lățimea terenului cu frontul la stradă așa cum este menționat în planul de amplasament pentru punere în posesie și vânzare cumpărare, deținând o lățime în plus de 22 m liniari.
Nu pot fi avute în vedere nici cele precizate de contestatori cu privire la punerea în posesie deoarece în anul 2007 aceștia nu puteau fi puși în posesie în mod legal de Primăria Hârtop pentru că de punerea în posesie beneficiază cei cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, ceea ce nu este cazul în dosarul de față.
Examinând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor art. 318 teza I C.proc.civ. tribunalul o va respinge ca nefondată având în vedere următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 318 teza I C.proc.civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (…).
Textul de lege menționat reglementează contestația în anulare specială, iar categoria greșelilor materiale vizate de text vizează în esență erori cu caracter procedural, fiind exclusă invocarea sub denumirea de greșeli materiale a unor aspecte a căror verificare necesită o reexaminare a fondului ori reaprecierea probelor. Mai mult, greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei soluția ar fi fost alta. Prin urmare, se va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare specială, în acele situații în care chiar și prin evitarea greșelii materiale, soluția instanței de recurs ar fi fost aceeași.
Examinând criticile formulate prin prisma dispozițiilor legale anterior enunțate, tribunalul reține următoarele.
- Nu este exclus, în principiu, a se reține ca fiind o greșeală materială susceptibilă de a face obiectul analizei în cadrul contestației în anulare definite de prima teză a art. 318 C.proc.civ. împrejurarea că instanța de recurs ar fi ignorat limitele învestirii sale și, deși sesizată cu verificarea legalități soluției instanței de fond în privința a două capete de cerere, s-a pronunțat pe toate capetele de cerere deduse judecății la fond.
O astfel de situație însă nu se regăsește în speța de față, având în vedere că, astfel cum reiese în mod clar din cererea de recurs, pârâtul G. N. a solicitat modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 417/23.02.2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._, menționând expres că urmărește respingerea acțiunii în revendicare, ridicare construcții și daune., iar la punctul nr. 3 din cererea de recurs a furnizat o motivare sumară a cererii sale.
Sub acest aspect, este neîntemeiat motivul contestației invocat.
- Nu este o greșeală materială în sensul dispozițiilor art. 318 teza I C.proc.civ. ci, cel mult, o eroare materială susceptibilă de a fi reparată în procedura reglementată de dispozițiile art. 281 C.proc.civ. faptul că instanța de recurs a reținut în considerente că pârâtul recurent justifică posesia exercitată asupra terenului de la locul litigiului prin titlul de proprietate nr. 1732/1996 emis în favoarea autorilor săi G. G., G. M., pentru o suprafață de 5000 mp, din care s-a reținut că pârâtul deține doar 3472 mp, având în vedere că titularii dreptului de proprietate înscriși în titlul nr. 1732/1996 nu sunt autorii pârâtului, ci sunt intervenienții moștenitori ai defunctului G. G. și intimata G. M., persoane care dețin împreună cu pârâtul o suprafață de teren mai mare decât cea înscrisă în titlul de proprietate, de 5949 mp, cu 949 mp în plus, iar nu 3472 mp teren așa cum greșit a reținut instanța de recurs.
De subliniat că se circumscrie noțiunii de eroare materială, în sensul dispozițiilor art. 281 C.proc.civ. argumentul instanței de recurs în sensul că G. G. și G. M. titulari dreptului de proprietate conform titlului nr. 1732/1996, ar fi autorii pârâtului G. N., în condițiile în care pe tot parcursul procesului instanțele au reținut că pârâtul deține terenul cu îngăduința numitului G. G. care este fratele său și, mai mult, însăși esența cererii de arătare a titularului dreptului confirmă poziția pârâtului care nu este succesor al fratelui său, nici în calitate de moștenitor – neavând vocație succesorală legală și nici testamentară – nici ca succesor cu titlu particular în baza vreunui titlu translativ de proprietate.
Pe de altă parte, ceea ce denumesc contestatorii ca fiind „confuzia” instanței de recurs în privința titularul dreptului de proprietate reconstituit asupra terenului în litigiu, pe de o parte, respectiv în privința întinderii totale a suprafeței de teren pe care pârâtul și intervenienții o dețin la locul în litigiu, pe de altă parte, nu se circumscrie unei „greșeli materiale” ci vizează aspecte de fapt, stabilite de instanța de recurs cu autoritate de lucru judecat, a căror verificare în cadrul procesual pendinte necesită o reexaminare a fondului și care nu sunt susceptibile de „îndreptare” pe calea contestației în anulare speciale.
Prin urmare, nici acest motiv nu este susceptibil de a fi încadrat în categoria greșelilor materiale vizate de textul art. 318 C.proc.civ.
- Faptul că instanța de recurs a statuat în sensul că pârâtul ar fi fost pus în posesie cu un teren având un front la stradă de 24 ml, iar posesia exercitată de acesta în prezent nu depășește limitele punerii în posesie nu este o greșeală materială, în sensul definit anterior, ci este un aspect ce privește fondul litigiului iar nu aspecte de ordin procedural, astfel că nu poate fi admis în contestația în anulare.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 320 C.proc.civ. tribunalul va respinge ca nefondată contestația în anulare.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. văzând că intimații nu au solicitat obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare a deciziei civile nr. 2618 din data de 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, formulată de către contestatorii M. V. și M. Anișoara, domiciliați în loc. Hîrtop, jud. Suceava, intimați fiind G. N., G. M., G. V., G. I. și G. N., toți domiciliați în loc. Hîrtop, jud. Suceava, ca nefondată.
Ia act că intimații nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
B. I. E. I. G. T. M.
Grefier,
S. A.-M.
Red. B.I.E.
Judecător C. L.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./05.07.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 572/2013. Tribunalul SUCEAVA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 225/2013.... → |
|---|
