Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 577/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 577/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 1151/237/2010
Dosar nr._ Partaj bunuri comune
ROMANIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 577
Ședința publică din data de 25 februarie 2013
Președinte: H. L.
Judecător: I. G.
Judecător: A. I. M.
Grefier: S. A.-M.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâtul B. V. V. și de către intervenienta B. A., împotriva sentinței civile nr. 671 din data de 15 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimată fiind reclamanta S. E..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 18 februarie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 25 februarie 2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului sub nr._ din 17.05.10, reclamanta S. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. V., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea în cote de ½ a sumei de 31 724, 20 lei reprezentând suma achitată în timpul căsătoriei ca urmare a dobândirii unui apartament cu plata în rate precum și a bunurilor indicate mai jos.
În motivare a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 15 octombrie 1989, iar la data de 17 februarie 2010, căsătoria a fost desfăcută prin ..
A mai arătat reclamanta că în timpul căsătoriei, în anul 2004 a achiziționat un apartament cu plata în rate în termen de 15 ani, ocazie cu care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 1926/2004, contract încheiat cu Primăria Gura Humorului, soții achitând până în prezent suma de 31.274, 20 lei conform graficului de rambursare.
S-a mai arătat de către reclamantă că în timpul căsătoriei soții au dobândit următoarele bunuri mobile: mobilă sufragerie, mobilă dormitor, mobilă bucătărie, frigider, aragaz cu hotă, cuptor microunde, mașină de spălat automată, televizor, aspirator, 2 birouri, calculator, tablouri, cărți.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea în drept pe dispozițiile art. 36 codul familiei.
La termenul de judecată din 17.09.10, reclamanta S. E. a indicat valoarea bunurilor mobile ca fiind 1500 lei.
Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată la data de 12.10.10, intervenienta B. A. a solicitat ca reclamanta și pârâtul să fie obligați să-i restituie suma de 39 874 lei, sume care provin din salariul intervenientei și din economiile sale.
În motivare a arătat că le-a ajutat pe părți să achite ratele la apartament și că în decursul anilor le-a cumpărat diverse bunuri a căror valoare a indicat-o în cerere.
Prin precizările la acțiune formulate la termenul de judecată din data 23 noiembrie 2010, reclamanta S. E. a solicitat partajarea apartamentului dobândit în timpul căsătoriei în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1926/2004 și partajarea bunurilor mobile indicate în acțiune, iar ca modalitate de partaj a solicitat partajarea în cote egale a sumei de 31 274, 20 lei, atribuirea în lotul reclamantei a apartamentului și atribuirea în lotul pârâtului a tuturor bunurilor mobile.
Pârâtul B. V. V. prin întâmpinarea formulată a arătat că nu este de acord cu partajarea în cote de ½ a valorii achitate din apartamentul dobândit cu plata în rate, deoarece reclamanta nu a ținut cont de îmbunătățirile făcute de ajutorul primit pentru plata ratelor, toate de la părinții săi. A mai arătat pârâtul că reclamanta și-a cheltuit în anul 2008 cea mai mare parte a salariului pentru studii pe drumurile făcute la București și Călărași, iar avansul și îmbunătățirile făcute sunt toate ale pârâtului prin ajutorul primit și a considerat reală partajarea în cote de 30% S. E. și 70% B. V..
Prin încheierea de admitere în principiu din data 10 mai 2011, a fost admisă în principiu acțiunea civilă având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamanta S. E., în contradictoriu cu pârâtul B. V. V. și cu intervenienta B. A., s-a constatat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit imobilul apartament situat în localitatea Gura Humorului, . et. 4, . compus din 2 camere și dependințe, în suprafață construită de 75 mp, din care suprafața utilă 63 mp, în proprietate exclusivă și o cotă parte de 4, 44% din proprietatea comună.
S-a constatat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit următoarele bunuri mobile: mobilă sufragerie, mobilă dormitor, mobilă bucătărie, frigider, aragaz cu hotă, cuptor microunde, mașină de spălat, televizor, aspirator, 2 birouri, s-a constat că părțile au achitat în timpul căsătoriei suma de 31.274, 20 lei din valoarea apartamentului, s-a stabilit cotele respectiv reclamanta o cotă de ½ și pârâtul, cu o cotă de ½, s-au stabilit obiectivele pentru expertiza construcții.
La stabilirea masei succesorale și a contribuției părților, instanța a avut în vedere probele administrate reținându-se faptul că părțile au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1926 din 9.02.2004 (fila 12 dosar), iar pentru achitarea apartamentului au contract un credit la BCR, achitând în timpul căsătoriei suma de 31 274, 20 lei din valoarea creditului.
Referitor la bunurile mobile, instanța a reținut că acestea au fost indicate de către reclamantă prin precizările la acțiune, indicându-se totodată și o valoare aferentă fiecărui bun.
Cu privire la cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor, instanța a reținut că din materialul probator, a rezultat că pârâtul a fost ajutat cu sume considerabile de către părinții săi, în raport cu sumele primite de către reclamantă de la tatăl său, dar acest element nu este suficient, prin el însuși să conducă la concluzia unei contribuții de 30% pentru reclamantă la dobândirea bunurilor comune, atât timp cât aceasta este salariată, s-a ocupat de creșterea și educarea copiilor părților.
Instanța a avut în vedere și considerentele hotărârii de divorț (filele 6-9 dosar) de unde a reținut că la data pronunțării divorțului, 17.02.2010, s-a constatat că de cca. 3 ani pârâtul a manifestat dezinteres față de viața de familie, nu a contribuit cu nimic la întreținerea familiei.
Aceste aspecte coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv chitanțele care atesta plata datoriilor comune, fișa fiscală, adeverința de venit și nu în ultimul rând declarațiile martorilor au format convingerea instanței că ajutorul material acordat de părinții pârâtului a fost de natură a suplini faptul că prin comportamentul fiului lor, nora lor era lipsită de sprijinul și ajutorul moral și material de zi cu zi pe care soții și-l datorează unul altuia, reclamanta preluând în totalitate sarcinile gospodăriei.
Pentru considerentele expuse, instanța a apreciat că soții au o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune.
La termenul de judecată din data de 13 septembrie 2011, intervenienta B. A., a renunțat la cererea de intervenție în interes propriu, precizând că dorește să participe la proces numai în calitate de mandatară a pârâtului.
Prin sentința civilă nr. 671 din data de 15 mai 2012, Judecătoria Gura Humorului a admis acțiunea în parte, cerere ce are ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamanta S. E., în contradictoriu cu pârâtul B. V. V. - prin mandatar B. A., și în consecință:
A luat act că intervenienta în interes propriu a renunțat la judecarea cererii.
A constatat că masa bunurilor comune se compune din:
- apartamentul situat în loc. Gura Humorului, ., et.4 ., compus din două camere și dependințe, în suprafață construită de 75 mp., din care suprafața utilă 63 mp., în proprietate exclusivă și o cotă parte de 4,44% din proprietatea comună în valoare de 28.500 EURO și din următoarele bunuri mobile:
- mobilă sufragerie în valoare de 720 lei,
- mobilă dormitor în valoare de 340 lei,
- mobilă bucătărie în valoare de 190 lei,
- frigider în valoare de 480 lei,
- aragaz cu hotă în valoare de 154 lei,
- cuptor microunde în valoare de 95 lei;
- mașină de spălat în valoare de 265 lei;
- televizor în valoare de 57 lei;
- aspirator în valoare de 223 lei;
- calculator în valoare de 91 lei.
Total valoare bunuri mobile 2616 lei.
A constatăat că părțile au achitat în timpul căsătoriei suma de 31.274,20 lei, reprezentând rate la apartament.
Asupra masei succesorale concură: reclamanta cu o cotă de 1/2, pârâtul cu o cotă de 1/2.
A dispus sistarea stării de indiviziune și a atribuit în lotul reclamantei apartamentul situat în loc. Gura Humorului, ., et.4, ., precum și următoarele bunuri mobile, mobilă sufragerie în valoare de 720 lei, mobilă dormitor în valoare de 340 lei mobilă bucătărie în valoare de 190 lei, frigider în valoare de 480 lei, aragaz cu hotă în valoare de 154 lei, cuptor microunde în valoare de 95 lei, mașină de spălat în valoare de 265 lei, televizor în valoare de 57 lei, aspirator în valoare de 223 lei, calculator în valoare de 91 lei.
A egalizat loturile și a obligat reclamanta S. E. să plătească pârâtului B. V. V. suma de 16.945,1 lei cu titlu de sultă..
A compensat cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocat.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.444,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru și contravaloare expertiză, aferente cotei sale din masa bunurilor comune.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că partajul este operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de coproprietate, bunul stăpânit în comun pe cote-părți fiind împărțit în materialitatea lui, între copărtași.
Din raportul de expertiză construcții depus la filele 181-202 dosar, raport de expertiză necontestat de către părți, a rezultat că valoarea apartamentului situat în loc. Gura Humorului, ., . două camere și dependințe, în suprafață construită de 75 mp., din care suprafața utilă 63 mp., în proprietate exclusivă și o cotă parte de 4,44% din proprietatea comună este de 28.500 EURO, bunul nefiind partajabil în natură.
De asemenea instanța a reținut că apartamentul a fost cumpărat în rate, părțile achitând în timpul căsătoriei suma de 31.274,20 lei, reprezentând rate la apartament.
Din raportul de expertiză bunuri mobile depus la filele 39-43 vor. II dosar a rezultat că valoarea bunurilor mobile dobândite de părți în timpul căsătoriei este de 2616 lei, respectiv: mobilă sufragerie în valoare de 720 lei, mobilă dormitor în valoare de 340 lei, mobilă bucătărie în valoare de 190 lei, frigider în valoare de 480 lei, aragaz cu hotă în valoare de 154 lei, cuptor microunde în valoare de 95 lei; mașină de spălat în valoare de 265 lei; televizor în valoare de 57 lei; aspirator în valoare de 223 lei; calculator în valoare de 91 lei.
Având în vedere contribuția egală a reclamantei și pârâtului la achitarea ratelor pe apartament și la dobândirea bunurilor mobile, faptul că imobilul apartament nu este comod partajabil în natură, disponibilitatea reclamantei de a prelua în lot apartamentul, instanța a dispus sistarea stării de indiviziune și a atribuit în lotul reclamantei apartamentul situat în loc. Gura Humorului, . următoarele bunuri mobile, mobilă sufragerie în valoare de 720 lei, mobilă dormitor în valoare de 340 lei mobilă bucătărie în valoare de 190 lei, frigider în valoare de 480 lei, aragaz cu hotă în valoare de 154 lei, cuptor microunde în valoare de 95 lei, mașină de spălat în valoare de 265 lei, televizor în valoare de 57 lei, aspirator în valoare de 223 lei, calculator în valoare de 91 lei, urmând ca reclamanta să achite în continuare ratele aferente apartamentului.
La atribuirea bunurilor mobile în lotul reclamantei, instanța a avut în vedere faptul că părțile sunt divorțate din anul 2010, dar că separarea în fapt a avut loc cu trei ani înainte de hotărârea de divorț, reclamanta împreună cu cei doi copii, fiind cea care a locuit efectiv în tot acest timp în apartament și cea care a folosit bunurile mobile.
Instanța a egalizat loturile și a obligat pe reclamanta S. E. să plătească pârâtului B. V. V. suma de 16.945,1 lei cu titlu de sultă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a reținut că reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 3039, 5 lei și c/v expertizei construcții - 850 lei, iar pârâtul a achitat c/v expertizei bunurilor mobile-1000 lei.
Având în vedere cota fiecărei părți din bunurile comune, instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.444,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru și contravaloare expertiză.
Instanța a compensat cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pentru considerentele expuse, instanța a admis în parte cererea și a luat act de renunțarea intervenientei B. A. la soluționarea cererii de intervenție în interes propriu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul admiterea acestuia, casarea sentinței si trimiterea pentru rejudecare, pentru următoarele motive:
In primul rând nu s-a stabilit corect masa de partaj, atât ca activ, cât și ca pasiv.
Nu s-au luat în considerare în totalitate îmbunătățirile pe care le-a adus la apartamentul care face parte din masa de partaj.
La stabilirea bunurilor mobile nu s-a luat in considerare fiecare bun in parte cu gradul de uzura făcut de reclamanta.
De asemenea, nu s-a luat in considerare ca el a avut o contribuție mult mai mare, aproximativ 80%, la dobândirea bunurilor comune.
A fost ajutat de părinții lui sa dobândească aceste bunuri, a depus la dosar toate chitanțele cu care a dovedit ca el a plătit ratele la apartament, dar aceste rate erau plătite de mama sa B. A..
A depus la dosar dovezi ca a mai primit de la părinți si alte sume de bani pe care le-a folosit in căsnicia lor.
Aceste aspecte nu au fost luate in considerare. O parte din bunurile mobile au fost dobândite cu bani tot de la părinții lui.
De asemenea, nu s-a calculat corect sulta pentru ca s-a calculat eronat, in prealabil plata ratelor la apartament.
Instanța de fond nu a mai luat in considerare si faptul ca el a plătit taxa judiciara de timbru, in valoare de 2.200 lei, si nu i-a luat-o in calcul la cheltuieli de judecata.
A mai arătat pârâtul că în fapt, valoarea apartamentului și valoarea bunurilor mobile care constituie masa succesorală au fost stabilite prin expertiză construcții, respectiv expertiză bunuri mobile, ambele necontestate de către părți. Instanța a egalizat loturile atribuind reclamantei bunurile mobile și apartamentul, aceasta fiind obligată la plata sumei de 16.945,10 lei cu titlu de sultă. Suma stabilită este compusă din:
-1.308,00 lei reprezentând 1/2 din valoarea bunurilor mobile de 2616 lei;
-15.637,10 lei, 1/2 din suma de 31.274,20 lei ce a fost achitată în timpul căsătoriei pentru apartament, respectiv până în luna aprilie 2010, fără a se ține cont de îmbunătățirile aduse prin cheltuiala comună și de valoarea actuală a apartamentului. Față de stabilirea sultei pe care reclamanta este obligată să o plătească în urma egalizării loturilor a precizat următoarele:
- valoarea inițială a bunurilor mobile a fost de 9. 546 lei. In raportul de expertiză valoarea bunurilor mobile a fost evaluată la suma de 2.616 lei, datorată uzurii de 73 %. (anexa 2 raport expertiza tehnica);
- valoarea inițială a apartamentului a fost de 65.374,29 lei. In raportul de expertiza tehnica judiciara valoarea apartamentului a fost evaluată la suma de 28.500 euro (concluzii raport de expertiză tehnică judiciară) ținând cont de valoarea de piață a apartamentului, cu îmbunătățirile aduse;
Valoarea inițială a apartamentului obținută conform contractului nr. 1926/09.02.2004: din prețul total de_ lei s-a scăzut valoarea subvenției de_ lei și avansul de 21.400.000 lei rezultând o sumă de plată de_ 1ei - 63.234,28 RON, în 180 rate a căror valoare descrește timp de 15 ani..
Suma de 31.274,20 achitată în timp de 6 ani reprezintă 47,8% din valoarea apartamentului, reclamanta urmând să achite în timp de 12 ani ratele aferente, aproximativ încă jumătate din valoare. La stabilirea sumei de plată ca sultă nu s-a ținut cont de faptul că pârâtul beneficiază de 23,9 % din apartament (jumătate din 47,8%) și că sulta se acorda pentru cota parte din apartament la valoarea actuală si nu se poate acorda din cota ce s-a plătit din apartament fără a se ține cont de îmbunătățirile aduse și valoarea reală, așa cum s-a stabilit pentru bunurile mobile. Sulta acoperă practic dreptul de proprietate care va deveni al celuilalt sol in urma partajului.
De asemenea, instanța a avut în vedere și considerentele hotărârii de divorț de unde a reținut că la data pronunțării divorțului, 17.02.2010, s-a constatat că pârâtul nu a contribuit cu nimic la întreținerea familiei de cca. 3 ani. În contradicție cu acest lucru a menționat că a plătit rate la apartament în timpul procesului de divorț cât și după încheierea acestuia ( a se vedea cererea de recurs – f. 6).
Suma totală de 3.260 lei reprezintă 4,9% din suma totală de achitat. Împreună cu 23,9% din apartament constituie partea de 27,8 % din apartament ce revine pârâtului, parte pentru care nu s-a acordat sultă. Reclamanta a achitat în timpul căsătoriei suma de 15.637,10 lei - suma acordată ca sultă în urma partajării în cote egale, urmând să achite conform sentinței în perioada aprilie 2010 - februarie 2019 ratele aferente în valoare de 30.840 lei.
Practic cu suma de 46.477,10 lei aceasta intră în posesia unui bun de 28.500 euro, aproximativ 127.110 lei
În drept, a invocat disp. art. 304 Codul de procedura civila.
Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si menținerea ca temeinica si legala a sentinței civile atacate, pentru următoarele motive:
F. de primul motiv de recurs, privind stabilirea valorii de circulație a imobilului, a solicitat a se constata ca prin felul cum a fost formulată această critică se aduce în discuție o problemă de netemeinicie a hotărârii atacate, deoarece ceea ce se pretinde este aprecierea greșită a probatoriului, respectiv validarea expertizei efectuate care stabilește valoarea imobilului. O atare critică nu poate face, însă, obiect de analiză în calea extraordinară de atac a recursului întrucât, față de actuala configurație a art. 304 Cod procedură civilă, care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, respectiv îmbunătățirile efectuate la apartament, a considerat ca atât timp cât din sentința recurata rezulta ca paratul nu a solicitat prin obiective la expertiza construcții ce a fost efectuata la fond, ca expertul sa calculeze valoarea îmbunătățirilor, neavând obiecțiuni la aceasta expertiza, apare neîntemeiata aceasta critica in calea de atac a recursului. Nu se poate retine ca motiv de recurs culpa proprie a pârâtului care nu a depus diligentele necesare in vederea admiterii cererilor sale. Practic, instanța de fond nu a fost investita de către parat cu un capăt de cerere care sa privească constatarea valorii îmbunătățirilor.
Totuși, pentru a înlătura susținerile pârâtului, chiar daca acestea țin de netemeinicia hotărârii si nu de nelegalitatea ei, a solicitat a se reține următoarele:
- reclamanta este profesor si face naveta zilnic la Scoală Generala din Ilisesti, Suceava;
- din căsătoria cu paratul au rezultata doi copii, unul student si unul elev;
- divorțul s-a pronunțat in februarie 2010, insa erau separați in fapt din anul 2007, când paratul nu a mai arătat interes si susținere financiara fata de familie.
Ulterior a aflat ca acesta contractase un credit personal, motiv pentru care nu mai contribuia la întreținerea familiei, ci își plătea propriile datorii. Cu surprindere si durere a aflat acest lucru doar in anul 2011, când pe adresa apartamentului a sosit o somație de plata imobiliara, in care se afirma ca daca paratul nu plătește ratele aferente unui credit personal se va vinde la licitație apartamentul dobândit in timpul căsătoriei, (a depus in copie actele de executare).
- suma de 31.274,20 lei reprezintă exact 50 % din valoarea totala de 63.234,28 lei, si nu 47,8% cum eronat a susținut paratul;
- chitanțele la care a făcut referire pârâtul au fost plătite in mare parte de reclamantă, insa pe numele B. V. V., intrucat o lunga perioada de timp, dupa introducerea cererii de divorț, ratele la apartament erau plătite personal de reclamantă insa pe chitanța se specifica numele fostului sot. D. dupa rămânerea irevocabila a hotărârii de divorț, s-a acceptat sa se treacă pe chitanța "B. V. prin S. E.";
- in prezent pârâtul nu contribuie la creșterea si educarea celor doi copii, care au nevoi tot mai mari. Nici măcar pensia de întreținere nu a fost achitata de câteva luni. De la serviciul pârâtului i se răspunde ca salariul acestuia este poprit pentru datoria personala. Asa incat reclamanta este singura care se ocupă de creșterea, educarea si nevoile copiilor, achită ratele la apartament si va fi nevoita sa achite si sulta la care a fost obligata prin sentința recurata. De reținut ca de 2 ani de zile, (2010-2013), de când se judeca prezenta cauza, reclamanta achită singură ratele la apartament;
- este o lupta din cauza ambițiilor fostei sale soacre, care a "dus" tot procesul având in vedere ca pârâtul nu a fost prezent măcar o singura data la termenele care au avut loc, iar reclamanta a propus chiar ca apartamentul sa cada in lotul pârâtului cu obligarea acestuia la sulta. Nu s-a dorit nici acest fapt, ci doar cheltuieli si prelungirea inutila a cauzei.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, de disp. art. 3041 Cod procedură civilă, de actele și lucrările dosarului și de considerentele sentinței civile atacate, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 3041 Cod procedură civilă ”Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prev. de art. 304 Cod procedură civilă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Prin decizia nr. 351/2 mai 2006 Curtea Constituțională a statuat că, în ipoteza prev. de art. 3041 Cod procedură civilă, recursul constituie o cale de atac cu caracter devolutiv, în care, ca și în cazul apelului, instanța de recurs judecă însăși cauza, atât sub aspectul legalității, cât și sub acela al temeiniciei. Justificarea acestei reglementări derogatorii de la regula generală a caracterului nedevolutiv al recursului, ține de deosebirile esențiale existente între cele două situații avute în vedere de legiuitor. Astfel, în situația în care s-a putut exercita calea de atac a apelului, cauza a fost integral și sub toate aspectele legalității și temeiniciei soluției pronunțate de prima instanță, examinată de o instanță de control judiciar, la un grad de jurisdicție superior, iar recursul poate fi exercitat pentru motive concret și limitativ determinate, care privesc legalitatea deciziei pronunțate în apel. În situația în care părților nu le este deschisă calea de atac a apelului, apare firesc ca instanța să poată cerceta cauza sub toate aspectele deduse judecății.
Potrivit art. 2821 al. 1 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată în cauză este supusă căii de atac a recursului, astfel că acesta urmează a fi analizat atât sub aspectul legalității cât și al temeiniciei soluției atacate, însă în limita investirii instanței prin cererea de recurs, raportat la criticile formulate.
Prin urmare, susținerea reclamantei intimate, în sensul că instanța de recurs poate analiza sentința atacată numai sub aspectul legalității acesteia, nu și sub aspectul temeiniciei, nu poate fi reținută.
În mod corect a reținut prima instanță că, față de probatoriul administrat în cauză, nu se poate reține o contribuție majoritară a pârâtului recurent la dobândirea bunurilor comune.
Astfel, martorul P. P. a declarat că tatăl reclamantei a dat părților suma de 1000 mărci pentru achitarea avansului la apartament (f. 74 dosar fond), iar părinții pârâtului au contribuit cu suma de 20.000 lei vechi conform depoziției martorei B. M. (f. 75 dosar fond).
Este adevărat că pârâtul a fost ajutat de părinții săi cu diverse sume de bani potrivit depoziției martorei C. E. (f. 76 dosar fond), însă reclamanta a fost în toată perioada căsătoriei angajată, realizând venituri constante, la care se adaugă munca acesteia în gospodărie și cea pentru creșterea și educarea celor doi copii ai părților.
Faptul că, chitanțele depuse la dosar care atestă plata ratelor la apartament sunt emise pe numele pârâtului, nu probează faptul că banii achitați provin de la părinții săi. Reclamanta a contestat acest lucru, susținând că ratele la apartament au fost achitate din banii comuni, parte din chitanțele de plată fiind emise și pe numele său, iar pârâtul nu a administrat nici o probă spre a se reține contrariul.
Este cert dovedit în cauză că B. A., mama pârâtului, a transferat în contul bancar al părților suma totală de 7650 lei conform Ordinelor de plată emise de BRD la data de 24 noiembrie 2008, 19 ianuarie 2009, 11 martie 2009 și 18 iulie 2009 (f. 88-89 dosar fond), însă în considerentele sentinței civile nr. 241/17 februarie 2010 a Judecătoriei Gura Humorului, definitivă și irevocabilă, prin care s-a soluționat acțiunea de divorț a părților formulată la data de 24 iunie 2009, se reține cu autoritate de lucru judecat că, de cca. 3 ani de zile pârâtul a manifestat dezinteres față de viața de familie, nu a contribuit cu nimic la întreținerea familiei (f. 6-9 dosar fond), astfel că ajutorul financiar acordat de mama pârâtului a fost de natură să sprijine din punct de vedere material și moral pe nora și nepoții săi, suplinind în acest mod lipsa oricărei contribuții a fiului la întreținerea familiei și a sarcinilor gospodăriei.
Prin raportul de expertiză în construcții efectuat în cauză de expert V. S. s-a stabilit că valoarea de circulație a imobilului apartament, ce include și îmbunătățirile este de 28.500 Euro (f. 181-202 vol. 1).
Pârâtul nu a contestat raportul de expertiză, aspect consemnat în încheierea de ședință din 4 octombrie 2011 și recunoscut de acesta prin însăși cererea de recurs, fapt ce atrage decăderea pârâtului din dreptul de a-l mai contesta în baza art. 212 al. 2 Cod procedură civilă care prevede că ”Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării”.
Pentru aceste considerente, critica referitoare la faptul că nu au fost luate în considerare toate îmbunătățirile aduse apartamentului și care fac parte din masa de partaj, nu poate fi reținută.
Contrar susținerilor recurentului, la stabilirea valorii bunurilor mobile, experta a luat în considerare gradul de uzură a fiecărui bun în parte (a se vedea raportul de expertiză întocmit de expert L. I. aflat la f. 39-40 vol. II).
Recursul este întemeiat sub aspectul stabilirii masei de partajat și a modului de calcul al sultelor.
Astfel, deși prima instanță a reținut în mod corect că imobilul apartament fiind cumpărat în timpul căsătoriei, constituie bun comun al foștilor soți conform art. 30 al. 1 din Codul familiei, în mod greșit a inclus la partaj, doar suma de 31.274,20 lei, reprezentând ratele achitate pentru apartament.
Fiind vorba de un bun comun achiziționat cu plata prețului în rate, scadente în termen de 15 ani, este supusă împărțelii efective, valoarea ratelor achitate bun comun în cuantum de 31.274,20 lei (ce nu a fost contestată de părți), determinată procentual în valoarea totală a apartamentului, acest procent reprezentând latura activă a patrimoniului foștilor soți, în raport cu care urmează a fi stabilite atât cotele valorice ale părților la dobândirea bunurilor comune, cât și plata sultei.
Cum această valoare nu poate fi determinată decât printr-o expertiză tehnică de specialitate, probă ce nu poate fi administrată în recurs (art. 305 Cod procedură civilă), iar pentru considerentele expuse, fondul cauzei sub aspectul compunerii masei bunurilor comune nu a fost în mod corect și complet cercetat, tribunalul în baza art. 312 al. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa în parte sentința civilă atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se conforma observațiilor mai sus menționate, sens în care va pune în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă pentru determinarea valorii apartamentului supusă partajului, urmând a menține dispoziția primei instanțe prin care s-a luat act de renunțarea la judecată a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B. A..
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâtul B. V. V., domiciliat în Gura Humorului, ., ., împotriva sentinței civile nr. 671 din data de 15 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimată fiind reclamanta S. E., domiciliată în Gura Humorului, ., ..
Casează în parte sentința civilă și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu privire la acțiunea principală.
Menține soluția primei instanțe de a lua act de renunțarea la judecată, în ceea ce privește cererea de intervenție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
H. L. I. G. A. I. M.
Grefier,
S. A.-M.
Red. I.G.
Judecător fond M. C.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./25.03.2013
I. Caracteristica cererii în raport
de care s-a admis recursul – Partaj bunuri comune
II. Soluția în recurs – Admite recursul. Casează în parte sentința civilă și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu privire la acțiunea principală. Menține soluția primei instanțe de a lua act de renunțarea la judecată, în ceea ce privește cererea de intervenție.
FIȘA ÎN CIVIL
Judecătoria Gura Humorului Decizia nr. 577/25.02.2013
Sentința nr. 671/2012 Dosar nr._
Judecător: M. C. Complet: H. L.
I. G.
A. I. M.
Potrivit art. 3041 Cod procedură civilă ”Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prev. de art. 304 Cod procedură civilă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Prin decizia nr. 351/2 mai 2006 Curtea Constituțională a statuat că, în ipoteza prev. de art. 3041 Cod procedură civilă, recursul constituie o cale de atac cu caracter devolutiv, în care, ca și în cazul apelului, instanța de recurs judecă însăși cauza, atât sub aspectul legalității, cât și sub acela al temeiniciei. Justificarea acestei reglementări derogatorii de la regula generală a caracterului nedevolutiv al recursului, ține de deosebirile esențiale existente între cele două situații avute în vedere de legiuitor. Astfel, în situația în care s-a putut exercita calea de atac a apelului, cauza a fost integral și sub toate aspectele legalității și temeiniciei soluției pronunțate de prima instanță, examinată de o instanță de control judiciar, la un grad de jurisdicție superior, iar recursul poate fi exercitat pentru motive concret și limitativ determinate, care privesc legalitatea deciziei pronunțate în apel. În situația în care părților nu le este deschisă calea de atac a apelului, apare firesc ca instanța să poată cerceta cauza sub toate aspectele deduse judecății.
Potrivit art. 2821 al. 1 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată în cauză este supusă căii de atac a recursului, astfel că acesta urmează a fi analizat atât sub aspectul legalității cât și al temeiniciei soluției atacate, însă în limita investirii instanței prin cererea de recurs, raportat la criticile formulate.
Prin urmare, susținerea reclamantei intimate, în sensul că instanța de recurs poate analiza sentința atacată numai sub aspectul legalității acesteia, nu și sub aspectul temeiniciei, nu poate fi reținută.
În mod corect a reținut prima instanță că, față de probatoriul administrat în cauză, nu se poate reține o contribuție majoritară a pârâtului recurent la dobândirea bunurilor comune.
Astfel, martorul P. P. a declarat că tatăl reclamantei a dat părților suma de 1000 mărci pentru achitarea avansului la apartament (f. 74 dosar fond), iar părinții pârâtului au contribuit cu suma de 20.000 lei vechi conform depoziției martorei B. M. (f. 75 dosar fond).
Este adevărat că pârâtul a fost ajutat de părinții săi cu diverse sume de bani potrivit depoziției martorei C. E. (f. 76 dosar fond), însă reclamanta a fost în toată perioada căsătoriei angajată, realizând venituri constante, la care se adaugă munca acesteia în gospodărie și cea pentru creșterea și educarea celor doi copii ai părților.
Faptul că, chitanțele depuse la dosar care atestă plata ratelor la apartament sunt emise pe numele pârâtului, nu probează faptul că banii achitați provin de la părinții săi. Reclamanta a contestat acest lucru, susținând că ratele la apartament au fost achitate din banii comuni, parte din chitanțele de plată fiind emise și pe numele său, iar pârâtul nu a administrat nici o probă spre a se reține contrariul.
Este cert dovedit în cauză că B. A., mama pârâtului, a transferat în contul bancar al părților suma totală de 7650 lei conform Ordinelor de plată emise de BRD la data de 24 noiembrie 2008, 19 ianuarie 2009, 11 martie 2009 și 18 iulie 2009 (f. 88-89 dosar fond), însă în considerentele sentinței civile nr. 241/17 februarie 2010 a Judecătoriei Gura Humorului, definitivă și irevocabilă, prin care s-a soluționat acțiunea de divorț a părților formulată la data de 24 iunie 2009, se reține cu autoritate de lucru judecat că, de cca. 3 ani de zile pârâtul a manifestat dezinteres față de viața de familie, nu a contribuit cu nimic la întreținerea familiei (f. 6-9 dosar fond), astfel că ajutorul financiar acordat de mama pârâtului a fost de natură să sprijine din punct de vedere material și moral pe nora și nepoții săi, suplinind în acest mod lipsa oricărei contribuții a fiului la întreținerea familiei și a sarcinilor gospodăriei.
Prin raportul de expertiză în construcții efectuat în cauză de expert V. S. s-a stabilit că valoarea de circulație a imobilului apartament, ce include și îmbunătățirile este de 28.500 Euro (f. 181-202 vol. 1).
Pârâtul nu a contestat raportul de expertiză, aspect consemnat în încheierea de ședință din 4 octombrie 2011 și recunoscut de acesta prin însăși cererea de recurs, fapt ce atrage decăderea pârâtului din dreptul de a-l mai contesta în baza art. 212 al. 2 Cod procedură civilă care prevede că ”Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării”.
Pentru aceste considerente, critica referitoare la faptul că nu au fost luate în considerare toate îmbunătățirile aduse apartamentului și care fac parte din masa de partaj, nu poate fi reținută.
Contrar susținerilor recurentului, la stabilirea valorii bunurilor mobile, experta a luat în considerare gradul de uzură a fiecărui bun în parte (a se vedea raportul de expertiză întocmit de expert L. I. aflat la f. 39-40 vol. II).
Recursul este întemeiat sub aspectul stabilirii masei de partajat și a modului de calcul al sultelor.
Astfel, deși prima instanță a reținut în mod corect că imobilul apartament fiind cumpărat în timpul căsătoriei, constituie bun comun al foștilor soți conform art. 30 al. 1 din Codul familiei, în mod greșit a inclus la partaj, doar suma de 31.274,20 lei, reprezentând ratele achitate pentru apartament.
Fiind vorba de un bun comun achiziționat cu plata prețului în rate, scadente în termen de 15 ani, este supusă împărțelii efective, valoarea ratelor achitate bun comun în cuantum de 31.274,20 lei (ce nu a fost contestată de părți), determinată procentual în valoarea totală a apartamentului, acest procent reprezentând latura activă a patrimoniului foștilor soți, în raport cu care urmează a fi stabilite atât cotele valorice ale părților la dobândirea bunurilor comune, cât și plata sultei.
Cum această valoare nu poate fi determinată decât printr-o expertiză tehnică de specialitate, probă ce nu poate fi administrată în recurs (art. 305 Cod procedură civilă), iar pentru considerentele expuse, fondul cauzei sub aspectul compunerii masei bunurilor comune nu a fost în mod corect și complet cercetat, tribunalul în baza art. 312 al. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa în parte sentința civilă atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se conforma observațiilor mai sus menționate, sens în care va pune în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă pentru determinarea valorii apartamentului supusă partajului, urmând a menține dispoziția primei instanțe prin care s-a luat act de renunțarea la judecată a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B. A..
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 99/2013. Tribunalul SUCEAVA | Pensie întreţinere. Decizia nr. 209/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
