Uzucapiune. Sentința nr. 612/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 612/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 2803/227/2012
Dosar nr._ -uzucapiune-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR.2210
Ședința publică din data de 15 octombrie 2013
Președinte C. L.
Judecători S. A.
V. E.-L.
Grefier R. M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâții N. M., A. (P.) M. și P. C., împotriva sentinței civile nr.612 din 12 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Fălticeni (dosar nr._ ), intimați fiind Ș. M. și pârâta ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat Ș. R. pentru pârâții recurenți și avocat N. M. pentru reclamantul intimat, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că prin serviciul registratură pârâta recurentă N. M. a depus la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 207 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Avocat N. M. depune la dosar împuternicire avocațială pentru reclamantul intimat Ș. M. și concluzii scrise.
Fiind întrebați, apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, excepții de invocat și probe de solicitat.
Având în vedere că în cauză nu mai sunt invocate alte excepții, formulate alte cereri și probe de administrat, instanța declară cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Apărătorul pârâților recurenți a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată. Arată că în principal solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Apărătorul reclamantului intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, conform celor arătate în concluziile scrise depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni la data de 13.09.2012 și înregistrată sub nr._, reclamantul Ș. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele P. Antonica și ., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a dobândit un drept de proprietate pentru suprafața de teren de 3068 mp teren situat în locul numit „Mielușoaia” pe raza comunei M., județul Suceava, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
În motivare, a arătat că la data de 27 octombrie 2006 a cumpărat de la pârâta P. Antonica suprafața de 3068 mp teren situat la locul numit „Mielușoaia” pe raza comunei M., jud. Suceava, iar la data respectivă a încheiat cu aceasta doar o convenție de vânzare prin înscris sub semnătură privată.
A mai arătat că din momentul încheierii convenției de vânzare-cumpărare a stăpânit în mod continuu, netulburat, pașnic, public și sub nume de proprietar și neechivoc imobilul și că anterior încheierii acestei convenții (contract de vânzare cumpărare), pârâta a stăpânit la rândul său terenul ce face obiectul prezentei acțiuni, timp de peste 30 de ani.
A precizat că a exercitat o posesie utilă asupra terenului descris în acțiune atât el cât și pârâta de peste 30 de ani. Prin joncțiunea posesiilor se ajunge la o durată a posesiei utile de peste 30 de ani.
Ca atare, consideră că prin efectul uzucapiunii a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafață de 1800 mp teren situat la locul „Mielușoaia” pe raza comunei M., jud. Suceava.
În drept, a invocat dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, art. 1859 și art. 1890 Cod civil
. întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantului, pe următoarele considerente:
Contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 27 octombrie 2006 între părți este un contract sub semnătură privată nu unul în formă autentică. La data semnării contractului era în vigoare și producea efecte titlul X privind circulația juridică a terenurilor a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Conform art. 2 pct.1 din titlul X „terenurile cu sau fără construcții situate în intravilan și extravilan,indiferent de destinație sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii încheiate în formă autentică sub sancțiunea nulității absolute”. Mai arată că este posibil ca reclamantul să nu înțeleagă diferența între un contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată și unul în formă autentică, însă nulitatea absolută este aceea care sancționează nerespectarea la încheierea actului juridic civil a unei norme juridice care ocrotește un interes general deci o normă imperativă. Întocmirea contractului de vânzare cumpărare fără respectarea formei autentice are drept sancțiune lipsirea actului juridic civil de aceste efecte contrare normelor juridice imperative. Fiind vorba de nulitate absolută expresă poate fi invocată de orice persoană interesată precum și de instanța de judecată la care se află pe rol dosarul din oficiu.
În ceea ce privește uzucapiunea și joncțiunea posesiei, reclamantul se află în necunoștință de cauză în ce condiții poate fi invocată, reclamantul nu poate invoca joncțiunea posesiei împotriva pârâtei și este absurd să invoce în numele acesteia posesia și tot în același timp să se constate și joncțiunea posesiei cu cea a pârâtei care nu a invocat uzucapiunea. Tribunalul Suprem, Secția Civilă. prin decizia nr. 292/1970 a decis în cazul în care posesia unui bun imobil a fost transmisă printr-un act lovit de nulitate absolută nu se creează un raport valabil pentru joncțiunea posesiei în vederea invocării uzucapiunii.
Din moment ce reclamantul nu deține un just titlu (înscrisul sub semnătură privată fiind nul pentru neîndeplinirea condițiilor de formă) nu poate invoca că a stăpânit în mod continuu și sub nume de proprietar imobilul. Posibilitatea oferită de dispozițiile art. 1860 cod civil (aceea ca actualul posesor să unească posesia sa cu aceea a autorului său) nu art. 1859 (cum s-a motivat în cererea de chemare în judecată) are în vedere o posesie exercitată de o persoană care, ca și cel care invocă uzucapiunea nu este titular al dreptului real, așa cum s-a reținut constant în doctrină și jurisprudența (spre exemplu deciziile nr. 2166/1986 și 122/1987 ale fostului Tribunal Suprem). Dacă autorul celui care invocă uzucapiunea este chiar titularul dreptului real, acesta poate transfera direct dreptul nemaifiind posibilă unirea posesiilor.
De asemenea nu este permis ca reclamantul să solicite joncțiunea posesiei sale cu acea a adevărului proprietar persoana față de care solicită realizarea dreptului (a se vedea C.A București, Secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie, decizia nr. 200 din 9 februarie 2005, în C.P.J.C 2005, ed. Universul Juridic București 2006).
Pentru a fi posibilă joncțiunea sunt necesare următoarele condiții:
- să fie vorba de o posesie propriu-zisă, nu detenție precară;
- cel care invocă joncțiunea posesiei să fie un succesor în drepturi al autorului cel care a uzurpat posesia altcuiva nu poate invoca joncțiunea posesiei sale cu cea ce aparține celui pe care l-a înlăturat.
Ba mai mult, uzucapiunea ca mod original de dobândire a dreptului de proprietate trebuie constatată de către instanța de judecată nu considerată de către reclamant, care numește acțiunea constatarea dobândirii de către el a dreptului de proprietate și în drept motivează pe articole de uzucapiune și constatarea dreptului.
Pe fondul cauzei, consideră că instanța nu poate constata dreptul de proprietate al reclamantului deoarece înscrisul care stă la baza cererii este nul absolut pentru lipsa formei autentice cerută de titlul X al Legii nr. 247/2005. Nulitatea absolută este de ordine publică iar reclamantul urmărește eludarea legii nu se poate ca în baza unei hotărâri judecătorești de constatare să stea un act nul absolut pentru lipsa formei. Legiuitorul a introdus sancțiunea nulității absolute cu un scop (necesitatea înregistrării contractului la primărie, plătirea unui impozit pe transferul dreptului de proprietate la ANAF, necesitatea exercitării unei evidențe de către stat), care depășesc cadrul strict personal al intereselor părților, iar nerespectarea cerințelor legale duce la nevalabilitatea actului, sancțiunea fiind erga omnes, neputând fi acoperită prin confirmare. Confirmarea expresă fie tacită a nulității absolute nu poate rezulta dintr-un eventual act de confirmare, părțile trebuie să refacă actul juridic în forma cerută de lege nu să confirme un act nul absolut.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115, 242 Cod procedură civilă și art. 2 din titlul X al Legii nr. 2472/2005.
Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de . solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active invocată de aceasta, arătând că are legitimare procesuală activă, fiind un caz clasic de acțiune publică subrogatorie indirectă, promovarea prezentei cereri fiind singura cale prin care își poate realiza dreptul.
Pe fondul cauzei, a susținut că prin înscris sub semnătură privată a cumpărat imobilul ce face obiectul acțiunii, că a plătit prețul convenit și că a intrat în posesia imobilului.
Întrucât pârâta P. Antonica a decedat, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor acesteia, respectiv N. M., A. (P.) M. și P. C., cerere admisă de instanță.
Legal citați, pârâții nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus la dosar întâmpinări prin care să precizeze poziția față de această cerere.
Prin sentința civilă nr.612 din 12 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Fălticeni s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâta . admis acțiunea și s-a constatat că reclamantul a dobândit un drept de proprietate asupra parcelei de 3068 mp teren fânaț situat la locul „Mielușoaia”, pe raza comunei M., prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Constatarea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1846-1847 raportate la art. 1890 Cod civil, incidente în cauză conform art. 6 alin. 4 din Noul Cod Civil, cu privire la exercitarea de către persoanele interesate a atributelor posesiei neîntrerupte, netulburate, publice, sub nume de proprietar pentru o perioadă neîntreruptă de cel puți 30 de ani.
Articolul 1860 Cod civil prevede că orice posesor posterior are facultatea spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.
În cauza de față, reclamantul a făcut dovada posesiei continue, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, posesie avută mai întâi de antecesoarea sa, P. Antonica, continuată apoi de acesta.
Astfel, din declarația martorului audiat în cauză G. G., coroborată cu adresa nr. 8831 din 6 decembrie 2012 emisă de Primăria comunei M., rezultă că vreme de mai bine de 50 de ani P. Antonica a stăpânit suprafața de 0,32 ha teren fânețe situat la locul numit „Mielușoaia”, teren cu care figurează în registrul agricol începând cu anul 1963, regăsindu-se în evidențele agricole din anul 1981 și până în prezent (a se vedea fila 30 dosar), comportându-se astfel ca un proprietar, fără ca această posesie să-i fi fost tulburată.
Pentru că aceasta nu deține un titlu de proprietate valabil cu privire la suprafața de teren ce face obiectul acțiunii, întrucât terenurile din . fost supuse cooperativizării și implicit nu au făcut obiectul reconstituirilor în condițiile Legii nr. 18/1991, pârâta a transmis la rândul său posesia către reclamant încheind cu acesta un act sub semnătură privată numit „contract de vânzare – cumpărare” încheiat la data de 27 octombrie 2006, astfel încât posesia acestuia s-a unit cu cea a reclamantului.
Prin urmare, instanța a constatat că posesia asupra parcelei de 3068 mp teren de la locul „Mielușoaia”, pe raza comunei M., jud.Suceava, exercitată mai întâi de P. Antonica, preluată apoi din mâinile acesteia de către reclamant, întrunește condițiile pentru intervenirea uzucapiunii de lungă durată și ca urmare a joncțiunii posesiilor, prevăzute de textele de lege mai sus indicate.
Cât privește excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantului invocată de pârâta . instanță ca fiind de fapt vorba de lipsa calității procesuale active, ca urmare a faptului că actul de transmitere a suprafeței de teren în litigiu de la vânzătoarea P. Antonica la cumpărătorul Ș. M. ar fi lovit de nulitate absolută, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă „ ad validitatem” prevăzute de lege, instanța a constatat că prin acest înscris sub semnătură privată numit „contract de vânzare cumpărare” reclamantul a dorit să dovedească existența convenției dintre el și antecesoarea sa privitoare la vânzarea-cumpărarea suprafeței sus-indicată, acest act constituind o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare pentru care legea nu prevede o anumită formă.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâții N. M., A. (P.) M. și P. C., solicitând în principal admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivele de recurs depuse la fil.3-4 dosar au arătat următoarele:
Conform dispozițiilor art.261, alin.1, pct.5 din Codul de Procedură Civilă, hotărârile trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a invocat uzucapiunea de 30 de ani prin joncțiunea posesiilor. Joncțiunea sau accesiunea posesiilor este adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului a timpului cât lucrul a fost posedat de autorul său.
Instanța de fond ar fi trebuit să analizeze dacă sunt îndeplinite toate condițiile invocării joncțiunii posesiilor în sensul de se verifica dacă posesorii anteriori au deținut terenul timp de 30 de ani.
Din motivarea sentinței recurată rezultă că instanța de fond nu a analizat existența unor posesii care să depășească 30 de ani pentru a putea fi îndeplinite condițiile impuse de art.1846 - 1847 Cod Civil.
Din întregul probatoriu administrat în cauză nu rezultă cu certitudine că foștii proprietari au exercitat o posesie utilă și neîntreruptă mai mare de 25 de ani, posesii care unite cu posesia reclamantului să însumeze o perioadă de peste 30 de ani.
În aceste condiții, apreciază că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Fălticeni pentru o cercetare judecătorească completă și mult mai riguroasă.
Mai mult decât atât, instanța de fond nici nu a analizat toată apărările invocate de către pârâta . întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în ceea ce privește în special joncțiunea posesiilor.
Consideră recurenții că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile uzucapiunii prin joncțiunea posesiilor.
În practica judecătorească s-au făcut unele precizări cu privire la situațiile în care se poate invoca joncțiunea posesiilor.
Art. 1860 din Codul Civil stipulează că orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.
Prin autor, în sensul art.1860 Cod Civil, se înțelege acea persoană care, ca și cel care invocă uzucapiunea, nu este titularul dreptului real, pentru că numai într-o asemenea situație are sens joncțiunea posesiilor, iar nu și în cazul în care titularul dreptului îl transmite succesorului său. Aceasta deoarece uzucapiunea operează și ca o sancțiune civilă pe care o suportă titularul dreptului de proprietate (sau fostul posesor) și se justifică prin pasivitatea sa timp îndelungat, deși bunul se află în posesia altuia. Or, dacă titularul dreptului are posesia o perioadă anumită, acest fapt pozitiv al său îi conservă dreptul și nu poate fi folosit împotriva sa, prin unirea duratei acelei posesii cu durata posesiei care, la un moment dat, începe să fie exercitată de un netitular la dreptului.
Astfel, s-a decis că posesorul actual nu poate invoca joncțiunea posesiilor prin adăugarea la posesia sa pe aceea a autorului său, adevăratul proprietar al imobilului.
De asemenea, învederează recurenții, faptul că după perfectarea contractului de vânzare - cumpărare de care se prevalează reclamantul, acesta nu s-a comportat ca un veritabil proprietar al terenului deoarece nu a achitat impozitul aferent terenului. Defuncta Plăcinta Antonica și moștenitorii acesteia au fost singurii care au achitat impozitul aferent parcelei de 3.068 mp.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art.111 Cod de Procedură Civilă, art.1859 și art.1890 Cod Civil.
La data de 27.10.2006, între reclamantul Ș. M. și P. Antonica s-a perfectat un contract de vânzare - cumpărare prin care, aceasta din urmă a transmis dreptul de proprietate asupra parcelei de 3.068 mp către reclamantul Ș. M..
Conform dispozițiilor art.111 Cod de Procedură Civilă, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept; cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Din interpretarea semantică a dispozițiilor legale menționate mai sus rezultă că acțiunea în constatare este inadmisibilă dacă reclamantul are posibilitatea formulării unei acțiuni în realizarea dreptului.
În condițiile în care între părți s-a încheiat un contract de vânzare - cumpărare sub semnătură privată reclamantul ar fi avut posibilitatea să formuleze o cerere de chemare în judecată prin care să solicite pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare deoarece contractul perfectat în data de 27.10.2006 are valoarea unui veritabil antecontract de vânzare - cumpărare.
Chiar și instanța de judecată a reținut în motivarea sentinței recurate faptul că „ instanța constată că prin acest înscris sub semnătură privată numit contract de vânzare-cumpărare reclamantul a dorit să dovedească existența convenției dintre el și antecesoarea sa privitoare la vânzarea - cumpărarea suprafeței sus-indicată, acest act constituind promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare pentru care legea nu prevede o anumită formă”.
Deși instanța de fond a constatat că între părți există o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare nu a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată considerând în mod greșit că este admisibilă acțiunea în constatarea dreptului de proprietate deși reclamantul avea posibilitatea formulării unei acțiuni în realizare prin care să devină proprietarul imobilului.
Reclamantul nu a comunicat numitei P. A. sau moștenitorilor acesteia niciodată nici o notificare prin care să le solicite să se prezinte la notar pentru a încheia contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică prin care să transmită dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de3.068 mp.
Practica judiciară și doctrina de specialitate au statuat că acțiunea în constatare are un caracter subsidiar față de acțiunea în realizare și este inadmisibilă dacă partea poate să ceară realizarea dreptului a cărui constatare o solicită. În aprecierea caracterului subsidiar trebuie avut în vedere că art. 111 Cod de Procedură Civilă se referă la toate mijloacele de realizare a dreptului printr-o acțiune întemeiată pe dreptul comun.
În drept a invocat disp.art.111, art.206, art.304 Cod procedură civilă, art.1860 Cod civil, și art.242 al.2 Cod procedură civilă.
Reclamantul intimat Ș. M., prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând materialul probator administrat în cauză, în raport de situația de fapt expusă anterior, tribunalul apreciază că recursul formulat este fondat, și că prin urmare cererea reclamantului în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune cu joncțiunea posesiilor este neîntemeiată urmând a fi respinsă pentru considerentele următoare:
Uzucapiunea este un mod original de dobândire a dreptului de proprietate prin posedarea neîntreruptă a unui imobil pe perioada și în condițiile prevăzute de lege.
Instanța constată, că posesia reclamantului nu a fost exercitată pe o perioadă suficientă pentru a naște în patrimoniul acestuia dreptul de proprietate.
Astfel, reclamantul a intrat în posesia imobilului teren din litigiu în anul 2006, astfel cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată depus la fila 6 dosar fond și din petitul cererii de chemare în judecată, or, împlinirea termenului de prescripție achizitivă, în ceea ce îl privește, poate opera abia în anul 2036.
Trebuie avut în vedere în acest sens, că în cauză reclamantul nu-și poate uni posesia cu cea a pârâtei P. Antonica în condițiile art.1860 din Codul civil, câtă vreme, aceasta e chiar titulara dreptului de proprietate asupra imobilului înstrăinat.
Este a se reține, că posibilitatea oferită de dispozițiile art.1860 din Codul civil (aceea că actualul posesor să unească posesia cu cea a autorului său) are în vedere o posesie exercitată de o persoană, care, ca și cel care invocă uzucapiunea, nu este titular al dreptului real așa cum s-a reținut constant în doctrină și jurisprudență (spre exemplu deciziile nr.2166/1986 și nr.122/1987 ale fostului Tribunal Suprem). Dacă autorul celui care invocă uzucapiunea este chiar titularul dreptului real, acesta poate transfera direct dreptul, nemaifiind necesară unirea posesiilor. De altfel nu este permis ca reclamantul să solicite joncțiunea posesiei cu cea a adevăratului proprietar, persoană față de care poate solicita realizarea dreptului.
Cum potrivit înscrisului sus-amintit, vânzătoarea P. Antonica a înstrăinat reclamantului terenul în suprafață de 3068 mp situat în ., în calitate de titulară a dreptului de proprietate, imobil pretins a fi dobândit prin zestre și moștenire de la părinți, e evident că, reclamantul intimat nu poate solicita joncțiunea posesiei sale, cu cea a adevăratului proprietar, față de pârâtă putând solicita realizarea dreptului.
Pe lângă considerentele relatate anterior, instanța de recurs mai reține și faptul că reclamantul intimat nu a probat, în condițiile art.1169 Cod civil, împrejurarea că el sau autoarea sa, ar fi exercitat o posesie utilă asupra imobilului, care să poată fi continuată de reclamant, martorul G. G., audiat fiind la instanța de fond, făcând vagi referiri la suprafața de teren din litigiu, fără indicarea exactă a amplasamentului, a vecinătăților, și a perioadei în care fiecare dintre părți ar fi folosit terenul.
Având în vedere toate cele mai sus-menționate, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă recurată și va respinge ca neîntemeiată acțiunea, menținând dispozițiile sentinței privitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Date fiind și prevederile art.274 Cod procedură civilă, va lua act că reclamantul-intimat nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții N. M., domiciliată în ., A. (P.) M., domiciliată în mun.Suceava, ., jud.Suceava, și P. C., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr.612 din 12 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Fălticeni (dosar nr._ ), intimați fiind Ș. M., domiciliat în mun.Suceava, ..86, jud.Suceava, și pârâta ., jud.Suceava.
Modifică în parte sentința civilă nr.612 din 12.03.2013 a Judecătoriei Fălticeni (dosar nr._ ), în sensul că:
Respinge acțiunea ca nefondată.
Menține sentința recurată în ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-intimate ..
Ia act că reclamantul-intimat nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 15 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
C. L. S. A. V. E. L. R. M.
Red.C.L.
Jud.P. M.
Tehnored.R.M.
2 ex.28.10.2013
| ← Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 1195/2013.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1572/2013. Tribunalul... → |
|---|
