Legea 10/2001. Sentința nr. 785/2013. Tribunalul SUCEAVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 785/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 16676/86/2011*
Dosar nr._ - Legea nr.20/2001- rejudecare –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.785
Ședința publică din data de 25 APRILIE 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. A.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „Legea nr.20/2001- rejudecare”, formulată de contestatorul G. S., prin mandatar B. C. A., cu sediul în mun. Iași, ., ., etaj 2, . în contradictoriu cu intimatul P. M. SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, .. 5 A, județul Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic L. C. C. pentru intimat, lipsă fiind reclamantul contestator și mandatara acestuia.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic L. C. C. pentru intimat învederează instanței faptul că mandatara contestatorului nu s-a prezentat niciodată în instanță sens în care precizează că nu are alte cereri în cauză, învederând faptul că s-a făcut în cauză o expertiză de expert C. D. iar în calea de atac a recursului acest raport de expertiză nu a fost contestat de reclamantul contestator nici în nume propriu și nici prin mandatar, apreciind astfel că nu se impune administrarea altor probe.
Instanța constatând că nu mai sunt alte cereri, probe de solicitat sau excepții de invocat constată acțiunea în stare de judecată, acordând cuvântul pe fondul cauzei.
Consilier juridic L. C. C. pentru intimat solicită respingerea acțiunii ca nefondate și menținerea dispoziției primarului mun. Suceava nr. 3118 din 08.11.2011 prin care s-a dispus respingerea cererii de restituire a imobilului situat în mun. Suceava, .. 53, revendicat în baza notificării nr. 822/2001.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL:
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 20.12.2011 reclamantul G. S., prin mandatar B. C. - A., a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 3118/8.11.2011 a PRIMARULUI M. SUCEAVA, prin care s-a dispus respingerea cererii de restituire a imobilului situat în mun. Suceava, .. 53, revendicat în baza notificării nr. 822/2001.
În motivare a arătat că prin notificarea expediata prin intermediul executorului judecătoresc si înregistrata la Primăria M. Suceava sub nr. 822/14.11.2001, a solicitat restituirea imobilului situat în Suceava, .. 53, parcelele 861 (cu clădire în suprafața de 227 mp) si 504 (cu gradina, în suprafața de 262 mp), înscris în cartea funciara nr. 740, imobil compus din casa si teren.
Acest imobile au fost dobândite de bunicii paterni, Goldenberg Kalman si Goldenberg H. în cote egale fiecare, fiindu-le preluate de fostul regim comunist, în baza Decretului nr. 111/1951, prin sentința civila nr. 317/29.06.1953 a Tribunalului Raional Suceava. S-a reținut în cuprinsul acestei sentințe faptul ca bunicii săi erau plecați la data pronunțării sentinței în Israel si ca aceste imobile fuseseră abandonate, ne rămânând în urma lor moștenitori sau administratori.
Tatăl său, Goldenberg Armin a fost fiul lui Goldenberg Kalman si Goldenberg H. si a decedat la data de 1.06.1996, conform certificatului de deces în limba ebraica (tradus în limba româna). Cu certificatul meu de naștere si ordinul de moștenire din 13.01.1997 eliberat de Tribunalul Regional Haifa fac dovada descendentei mele din Goldenberg Armin. Numele său a cunoscut însa schimbări de-a lungul timpului. Astfel, s-a născut cu numele Goldenberg Sandy, în Suceava, România, astfel cum rezulta din certificatul de naștere nr._ din 12.05.1937 în baza deciziei nr._ din 30.12.1963 al Ministerului de Interne din Israel, numele lui a devenit din S. Goldenberg, Smuel G..
Raportat la aceste înscrisuri, consideră ca a făcut dovada mai presus de orice îndoiala a faptului ca este persoana îndreptățită la restituirea acestor imobile, care au aparținut bunicilor săi. De asemenea, rezulta si din sentința menționata faptul ca aceste imobile au fost trecute în proprietatea statului în baza unui act abuziv - Decretul nr. 111/1951, calificat ca atare de disp. art. 2 al. 1 lit. 2 din Legea nr. 10/2001.
P. dispoziția contestată s-a reținut însa ca motiv al soluției de respingere a cererii de retrocedare faptul ca documentația depusa în susținerea notificării nu a fost completata cu înscrisuri din care sa rezulte descrierea casei de locuit revendicata.
Consideră ca aceasta dispoziție este lipsita de legalitate si temeinicie, având în vedere următoarele motive:
Sub un prim aspect, a solicitat a se constata că, prin notificarea adresată Primarului Mun. Suceava a solicitat atât restituirea terenului din . nr. 53, cât si a clădirii construite pe acesta. Cu toate acestea, intimatul nu a făcut nici o referire în dispoziția emisa cu privire la teren (daca cererea de restituire este justificata sau nu). Aceasta construcție se afla situata însa pe o suprafața de 490 mp de teren (227 mp - construiți si 262 mp - gradina), aflat de asemenea în proprietatea bunicilor lui, la data preluării lui de către stat. Inclusiv terenul pe care se afla aceasta construcție a format obiectul notificării, însa în mod nelegal, intimatul a omis sa analizeze cererea de restituire si cu privire la teren.
Așadar, având în vedere lipsa unei soluții la notificarea noastră de restituire a terenului din Suceava, .. 53, solicită a se aprecia ca, în temeiul disp. art. 26 al. 3 din Legea nr. 10/2001 si a deciziei nr. XX/12.11.2007 pronunțata de Î.C.C.J în soluționarea unui recurs în interesul legii, Tribunalul este competent să aprecieze asupra temeiniciei cererii de revendicare a terenului expropriat, formulate prin intermediul notificării depuse în anul 2001 la Primăria Mun. Suceava.
Cât privește faptul ca solicitarea de a-i fi restituită construcția (prin echivalent) nu este întemeiată, întrucât nu ar fi oferit elemente de descriere a acesteia, în afara de faptul ca aceasta motivație nu își găsește nici o justificare în textul Legii 10/2001, lipsa descrierii construcției la care se refera intimatul în dispoziția contestata nu este determinanta în aprecierea temeiniciei cererii de restituire.
De altfel, la dosarul întocmit pe baza notificării sale, a depus o . schițe, relevee cu planurile palierelor si o fisa a imobilului expropriat, din care rezulta exact amplasamentul imobilului, tipul de construcție (cu trei nivele), cu o suprafața construita de 331,31 mp si utila de 177,34 mp. Din aceleași acte rezulta suprafața camerelor, grosimea pereților, materialele din care era construita (cărămida), faptul ca era racordata la utilități (electricitate, apa curenta), ca era încălzita cu sobe etc. Din fisa imobilului întocmita la data preluării sale rezulta ca starea imobilului era satisfăcătoare.
În fine, existenta sau nu a unei descrieri a construcției preluate de statul român în documentația ce fundamentează notificarea adresata intimatului, este la acest moment al procedurii, lipsita de relevanta.
Astfel, Comisiile înființate în cadrul primăriilor locale, abilitate sa soluționeze cererile de restituire a imobilelor în baza Legii nr. 10/2001, după . Legii nr. 247/2005 au rămas exclusiv competente a stabili daca notificatorul este persoana îndreptățită sa primească masuri reparatorii pentru exproprierea suferita si tipul de masuri reparatorii ce pot fi acordate.
În situația în care se apreciază ca pentru imobilele revendicate se impune acordarea unor masuri reparatorii în echivalent, urmează ca despăgubirile sa fie stabilite potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Abia în aceasta etapa, pentru o justa stabilirii a valorii imobilului la data preluării lui de către stat, un evaluator desemnat de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor trebuie sa aibă în vedere detaliile care particularizează imobilul pentru care se stabilesc despăgubirile, fiind necesare la acel moment furnizarea unor informații si detalii din care sa rezulte descrierea construcției.
P. urmare, cum printre atribuțiile intimatului în aceasta etapa de soluționare a notificării nu se aflau cele privind evaluarea construcției, solicitarea unor informații care, de altfel, le erau accesibile, fiind furnizate de schițele si fisa imobilului revendicat întocmit de reprezentanții autorității administrației publice care a preluat imobilul, solicită a se constata lipsa de legalitate si temeinicie a dispoziției contestate si desființarea ei în întregime. De asemenea, solicită a se constata ca el este îndreptățit sa primească masuri reparatorii atât pentru terenul în suprafața de 490 mp, cât si pentru construcția menționata.
Cu privire la tipul de masuri reparatorii ce se impun a fi acordate, având în vedere faptul ca imobilul - construcție exista, iar terenul nu a fost destinat unei utilități publice sau afectat de investiții de utilitate publica sau detalii de sistematizare, fiind posibila restituirea lor în natura, solicită să se stabilească ca restituirea imobilelor sa se facă în acest mod.
Pârâtul Municipiul Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată și menținerea Dispoziției atacate ca fiind temeinică și legală, arătând în esență că, potrivit extrasului de carte funciară nr.740 a localității Suceava, proprietarii anteriori ai imobilului solicitat au fost părinții reclamantului, că prin sentința civilă nr.317/29.06.1953 a Tribunalului Popular al Raionului Suceava, în baza art.1 lit.”d” din Decretul nr.111/1951, imobilul a trecut în proprietatea statului și că la dosarul notificării a fost depusă o fișă a imobilului care nu privește imobilul solicitat, respectiv casa de locuit situată în ..53(sau nr.18 cum apare în sentința civilă nr.317/1953), ci casa situată pe ..12, documentația depusă fiind așadar incompletă.
În vederea soluționării cauzei, a fost înaintată la dosar întreaga documentație ce a stat la baza emiterii Dispoziției contestate,nr.3118/08.11.2011 a Primarului M. Suceava și a fost încuviințată reclamantului proba cu expertiză topo cadastrală pentru identificarea și stabilirea situației juridice a terenului solicitat, expertiză efectuată de expert C. D..
P. concluziile scrise depuse la dosar reclamantul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul casă și teren în suprafață de 84 mp.
P. sentința civilă nr. 2559 din data de 04 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Civilă în dosarul nr._ , s-a admis, în parte, acțiunea civilă având ca obiect” Legea nr.10/2001”, formulată de contestatorul G. S. prin mandatar B. C. A., domiciliat în mun.Iași, ., ., ., județul Iași în contradictoriu cu intimatul P. M. Suceava, cu sediul în ..5A, județul Suceava, s-a desființat în parte Dispoziția nr.3118 din 08.11.2011 emisă de Municipiul Suceava-prin primar și s-a constatat că reclamantul G. S. este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, în titluri de despăgubiri, conform titlului VII din legea nr. 247/200, cu privire la imobilul teren în suprafață de 84 mp, situat în mun. Suceava pe . intersecția cu ., identic cu . C.F 970 a .>
P. aceeași sentință s-a respins cererea privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul casă de locuit situat în mun. Suceava, ..53, ca neîntemeiată.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1100 lei reprezentând onorariu expert.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin Notificarea nr.822/14.11.2001, reclamantul G. S. a solicitat restituirea în natură a imobilului casă de locuit situată în mun. Suceava, ..53, identică cu ..861 și a parcelei nr.504 grădină din C.F nr.740 a .>
P. Dispoziția nr.3118/08.11.2011 emisă de P. mun. Suceava, notificarea a fost respinsă cu motivarea că în prezent, imobilul casă de locuit a fost demolat, vechiul amplasament fiind ocupat de blocuri de locuințe și instituții de interes public și că la dosarul notificării a fost depusă o fișă de imobil, dar care nu privește imobilul solicitat, respectiv casa de locuit situată pe ..53(sau nr.18 cum apare în sentința civilă nr.317/1953), ci casa situată pe . nr.12(f.42-46 ds.).
Din actele de stare civilă depuse la dosar, rezultă că reclamantul G. S. s-a născut cu numele de Goldenberg Sandy, în mun. Suceava, așa cum rezultă din copia certificatului de naștere nr._/12.05.1937, iar în baza deciziei nr._/30.12.1963 a Ministerului de Interne din Israel, numele său a fost modificat din S. Goldenburg, în S. G., iar cu certificatul său de naștere și Ordinul de moștenire din 13.01.1997 eliberat de Tribunalul Regional Haifa, reclamantul face dovada vocației succesorale concrete la moștenirea defunctului Goldenberg Armin, tatăl său.
Potrivit extrasului de carte funciară nr.1506/08.05.2003, proprietarii anteriori ai imobilului ce face obiectul Notificării, identic cu . de clădire cu construcția nr.345) și cu . din C.F 740 a . fost părinții reclamantului, Goldenberg Armin și Goldenberg R. în baza actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.849/1939 din 28.06.1993(f.60 ds.).
P. sentința civilă nr.317/29.06.1953 a Tribunalului Popular al Raionului Suceava, în baza art.1 lit.”d” din Decretul nr.111/1951, s-a dispus trecerea imobilelor mai sus menționate în patrimoniul statului.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert C. D. rezultă că terenul în litigiu, identic cu ..550 ( pe care a fost o casă cu nr. poștal 1157) înscrisă în C.F nr.970 a . suprafața de 84 mp și aparține în prezent, domeniului public al statului.(f.137-141 ds).
Potrivit art.1 al.1 și 2 din legea nr.10/2001” Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie în natură, în condițiile prezentei legi. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent” iar potrivit art. 2 al.1 lit.”e” din același act normativ „prin imobile preluate în mod abuziv în senul prezentei legi, se înțeleg imobilele preluate în baza Decretului nr.115/1951”.
Cum reclamantul, a făcut dovada vocației succesorale concrete după autorul său Goldenberg Armin și a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, identic cu ..550 din C.F 970 a . suprafață de 84 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert C. D., instanța în baza dispozițiilor legale mai sus menționate, va admite în parte acțiunea, va anula în parte Dispoziția nr.3118/08.11.2011 emisă de P. mun. Suceava și va constata că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, în titluri de despăgubiri, conform titlului VII din legea nr.247/2005 ca privire la acest imobil.
Cererea reclamantului privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul casă de locuit, situat în mun. Suceava, ..53 va fi respinsă ca nefondată, în contextul în care, imobilul nu mai există, iar fișa imobilului depusă de reclamant se referă la un alt imobil decât cel ce a constituit proprietatea autorului său, respectiv la imobilul situat pe ..12.
Susținerea reclamantului, în sensul că pentru admiterea acestui petit nu este necesară prezentarea de schițe, relevee și fișa imobilului revendicat, nu poate fi reținută deoarece măsurile reparatorii instituite prin art.1 și 2 din legea nr.10/2001, se referă la un imobil individual determinat (și nu la un imobil stabilit în mod generic), caz în care se impun a fi dovedite caracteristicile construcției ( suprafață construită, numărul camerelor, materialele de construcție folosite, eventualele dotări, starea acesteia la momentul preluării etc.).
În lipsa acestor elemente de identificare ale imobilului, dispozitivul sentinței nici nu ar putea fi pus în executare sub aspectul determinării cuantumului despăgubirilor ce urmează a fi stabilite în conformitate cu titlul VII din legea nr. 245/2007.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtul a fost obligat să achite reclamantului suma de 1100lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul G. S., prin mandatar B. C. A..
În motivarea recursului a arătat că prima instanță a constatat că este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, în titluri de despăgubiri, cu privire la imobilul teren în suprafață de 84 mp, situat în Suceava, . intersecția cu ., identificat în . Cartea Funciară nr. 970. Aceeași instanță a respins cererea privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul casă de locuit situat în Mun. Suceava, .. 53, ca neîntemeiată.
Contestatorul a considerat că această sentință este lipsită de legalitate șl temeinicie, din următoarele motive:
O primă critică pe care înțelege să o aducă sentinței primei instanțe se referă la suprafața de teren asupra căreia s-a constatat că este îndreptățit la restituire, în condițiile în care acesta a avut în realitate 576 mp și nu doar 84 mp, cât a stabilit prima instanță.
În realitate, prima instanță s-a pronunțat asupra altui imobil, revendicat de el, prin notificarea nr. 821/2001, soluționată prin dispoziția nr. 3117/8.11.2011, contestată în dosarul nr._/86/2011 al Tribunalului Suceava.
În prezenta cauză, a solicitat restituirea terenului înscris în CF 740, situat în parcelele 861 (cu clădire în suprafață de 227 mp) și 504 (cu grădină, în suprafață de 262 mp), în timp ce prima instanță s-a pronunțat asupra unui teren înscris în CF nr. 970, situat în . că aceeași instanță a soluționat și cea de-a doua contestație formulată și care viza terenul din CF nr. 970, . actele dosarului (notificare, extras de carte funciară, înscrisuri evidențiind preluarea imobilului) a rezultat că este vorba despre terenul situat în CF nr. 740 și nu 970.
De altfel, chiar și expertiza efectuată de C. D. (aceeași care a efectuat concomitent expertiza și în cauza nr._/86/2011) pentru acest dosar - nr._, a concluzionat faptul că suprafața preluată de fostul regim comunist a fost de 576 mp, că imobilul - construcție s-a situat pe . .. 12, iar terenul - grădină s-a situat în . fiind în prezent în întregime ocupat de instituții publice și artere de circulație publice.
P. urmare, a solicitat să se constate faptul că prima instanță s-a pronunțat asupra unui alt bun decât cel ce forma obiectul notificării mele și contestației corespunzătoare.
Se impune, prin urmare, modificarea sentinței în conformitate cu disp. art. 304 pct. 6 C. pr. civ. și stabilirea dreptului contestatorului de a i se restitui, în echivalent suprafața de teren de 576 mp identic cu parcelele nr. 861 clădire și nr. 504 grădină, înscrise în CF nr. 740 a .>
A doua critică pe care înțelege să o aducă sentinței primei instanțe se referă la soluția dată solicitării de restituire în echivalent a clădirii situate pe terenul revendicat.
Prima instanță a motivat această soluție, întrucât a considerat că această construcție nu mai există, iar fișa imobilului existentă la dosar se referă la un alt imobil decât cel ce a fost proprietatea autorilor mei, și anume în .. 12.
A cerut să se constate faptul că soluția primei instanțe este lipsită de legalitate și temeinicie, în această privință, din următoarele motive:
Faptul că această construcție nu mai există nu reprezintă motiv de respingere a cererii de retrocedare, în condițiile în care, prin concluziile scrise, urmare a expertizei tehnice efectuată în cauză, a solicitat ca retrocedarea să se facă în echivalent și nu în natură.
Pe de altă parte, prima instanță este în eroare în privința casei de locuit în legătură cu existența căreia și materialele din care a fost realizată a depus la dosar înscrisuri relevante. Astfel, tribunalul a considerat că această construcție s-a aflat la nr. 12 și nu la nr. 53 sau 18, numere indicate în cererea de restituire a imobilului adresată Primarului M. Suceava.
Esențial în corecta identificare a unui imobil este însă numărul său cadastral și mențiunile din cartea funciară a acestuia.
Or, pe baza acestor elemente determinante, expertul C. D., care a identificat exact imobilul revendicat înscris în CF nr. 740, a menționat faptul că imobilul construcție pe p.c. 861 (casa expropriată cu nr. poștal 12 și anexele) sunt configurate cu linie gri pe plan.
De altfel, existența acestei case pe teren nu rezultă doar din mențiunile din extrasul de carte funciară, dar și din contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 849/28.06.1939, prin care autorii contestatorului cumpără de la A. și R. Gross, în afară de teren și „.. 861 cu casa no. Consc. 345"; sentința civilă nr. 317/19.06.1953 de preluare în proprietatea statului a imobilelor din . autorilor subsemnatului, în care se menționează faptul că, pe . o casă de lemn 345; fișa imobilului din .. 12, eliberată de S.C. Proiect Bucovina SA Suceava la 15.05.2003 face mențiunea faptului că imobilul - casă de locuit era realizată din lemn. De asemenea, acest înscris conține și o schiță a amplasamentului construcției, amplasament identic cu cel din expertiza C. D.; fotografia acestei construcții redată pe aceeași fișă menționată anterior redă aceeași clădire cu cea din fotografia depusă de subsemnatul, care relevă aceeași clădire în anul 1979, clădire care figura la acel moment în .. 53.
P. urmare, este absolut nerelevantă împrejurarea că, în diferite acte s-a menționat faptul că acest imobil s-ar fi aflat la alt număr decât nr. 12.
Alăturat acestei fișe de imobil, la dosarul cauzei a depus o . schițe, relevee cu planurile palierelor. Toate aceste acte redau exact amplasamentul imobilului, tipul de construcție (cu trei nivele), cu o suprafață construită de 331,31 mp și utilă de 177,34 mp. Din aceleași acte rezultă suprafața camerelor, grosimea pereților, materialele din care era construită, faptul că era racordată la utilități (electricitate, apă curentă), că era încălzită cu sobe etc. Din fișa imobilului întocmită la data preluării sale rezultă că starea imobilului era satisfăcătoare.
Toate acestea reprezintă elemente suficiente pentru a putea fi realizată o corectă evaluare în procedura reglementată de Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
P. urmare, față de aceste motive, a cerut admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe și în privința soluției ce se impune cererii de retrocedare a construcției din Suceava, . sensul admiterii cererii de restituire a construcției prin echivalent.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6,9, 3041 Cod procedură civilă.
P. întâmpinare, intimatul P. municipiului Suceava a cerut respingerea recursului ca nefondat.
P. decizia civilă nr.214 din data de 06 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de contestatorul G. S. prin mandatar B. C. A., domiciliat în mun. Iași, ., ., ., județul Iași împotriva sentinței nr. 2559 din 4 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția I civilă –în dosarul nr._, s-a casat sentința civilă nr. 2559 din 4 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că, recursul este întemeiat și a fost admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Așa cum se poate observa din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită Tribunalul Suceava, reclamantul a solicitat restituirea imobilului situat în Suceava, .. 53, parcelele 861 cu clădire în suprafață de 227 m.p. și 504 cu grădină în suprafață de 262 m.p. înscrise în cartea funciară nr. 740, imobil compus din casă și teren.
Însă prima instanță s-a pronunțat cu privire la cererea de restituire a unui alt imobil, identic cu .. 550 (pe care a fost o casă cu nr. poștal 1157), înscris în C.F. nr. 970 a . suprafață de 84 m.p. și care formează obiectul unei alte notificări cu nr. 821/2001, soluționată prin dispoziția nr. 3117/8.11.2011, contestată într-un alt dosar aflat tot pe rolul Tribunalului Suceava, respectiv cel cu numărul_/86/2011.
Această situație este dovedită și de înscrisurile atașate memoriului de recurs, inclusiv raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de experta C. D., care din eroare a fost atașat la un alt dosar decât cel în care a fost dispusă lucrarea.
În consecință, cum prima instanță s-a pronunțat cu privire la un alt imobil rezultă că nu a intrat în cercetarea fondului, considerent pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 5 Cod procedură civilă, recursul a fost admis, iar cauza trimisă spre rejudecare aceluiași tribunal.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția civilă în vederea rejudecării sub nr._ la data de 11.03.2013.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
P. Notificarea nr.822/14.11.2001, reclamantul G. S. a solicitat restituirea în natură a imobilului casă de locuit situată în mun. Suceava, ..53, identic cu ..861 și a pacelei nr.504 grădină din C.F nr.740 a .>
P. Dispoziția nr.3118/08.11.2011 emisă de P. mun. Suceava, notificarea a fost respinsă cu motivarea că în prezent, imobilul casă de locuit a fost demolat, vechiul amplasament fiind ocupat de blocuri de locuințe și instituții de interes public și că la dosarul notificării a fost depusă o fișă de imobil, dar care nu privește imobilul solicitat, respectiv casa de locuit situată pe ..53(sau nr.18 cum apare în sentința civilă nr.317/1953), ci casa situată pe . nr.12(f.42-46 ds.).
Din actele de stare civilă depuse la dosar, rezultă că reclamantul G. S. s-a născut cu numele de Goldenberg Sandy, în mun. Suceava, așa cum rezultă din copia certificatului de naștere nr._/12.05.1937, iar în baza deciziei nr._/30.12.1963 a Ministerului de Interne din Israel, numele său a fost modificat din S. Goldenburg, în S. G., iar cu certificatul său de naștere și Ordinul de moștenire din 13.01.1997 eliberat de Tribunalul Regional Haifa, reclamantul face dovada vocației succesorale concrete la moștenirea defunctului Goldenberg Armin, tatăl său.
Potrivit extrasului de carte funciară nr.1506/08.05.2003, proprietarii anteriori ai imobilului ce face obiectul Notificării, identic cu . de clădire cu construcția nr.345) și cu . din C.F 740 a . fost părinții reclamantului, Goldenberg Armin și Goldenberg R. în baza actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.849/1939 din 28.06.1993(f.60 ds.).
P. sentința civilă nr.317/29.06.1953 a Tribunalului Popular al Raionului Suceava, în baza art.1 lit.”d” din Decretul nr.111/1951, s-a dispus trecerea imobilelor mai sus menționate în patrimoniul statului.
Din raportul de expertiză întocmite în cauză de expert C. D. ( fila14-17 dosar recurs) rezultă că terenul în litigiu îl constituie ..861, pe care a fost o casă și ..504 înscrise în C.F a . de proprietate al Statului Român conform încheierii CF.130/1955, în baza sentinței civile nr.317/1953a Tribunalului Raional Suceava.
Din suprapunerea realizată între planul topografic întocmit de Centrul de Proiectare Suceava în cadrul contractului nr.781/1962 și planul cadastral din Cadastrul imobiliar actual, rezultă că parcelele nr.861 clădire și nr.504 grădină, sunt în prezent situate pe . Liceul de Artă Suceava și Radef România Film la N, Liceul de Artă la E, . S și Curtea de Conturi la V.
Suprafața parcelelor este de 576 mp și aparține în prezent, în totalitate domeniului public al statului și al mun. Suceava după cum urmează:
- 223 mp ocupat de Curtea de conturi a României – Filiala Suceava;
- 326 mp ocupat de Liceul de Artă Suceava;
- 20 mp ocupat de Radef România Film;
- 17 mp ocupat de trotuarul .>
În ceea ce privește imobilul casă de locuit, situat în mun. Suceava, ..53 având în vedere raportul de expertiză, instanța reține că în prezent acesta nu mai există.
Imobilul casă de locuit este individual determinat, având caracteristicile evidențiate în fișa imobilului depusă de reclamant (filele 19 -23) respectiv: 3 etaje, suprafața de 177,34 mp, construită din cărămidă, racordată la utilități ,starea acesteia la momentul preluării fiind satisfăcătoare.
Este adevărat că fișa imobilului depusă de reclamant se referă la imobilul situat pe ..12, însă așa cum rezultă din raportul de expertiză nr.12 este numărul poștal al casei expropriate situate pe . astfel stabilită corespondența dintre imobilul solicitat prin notificare și cel prezentat în fișă.
Potrivit art.1 al.1 și 2 din legea nr.10/2001” Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie în natură, în condițiile prezentei legi. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent” iar potrivit art. 2 al.1 lit.”e” din același act normativ” prin imobile preluate în mod abuziv în senul prezentei legi, se înțeleg imobilele preluate în baza Decretului nr.115/1951”.
Cum reclamantul a făcut dovada vocației succesorale concrete după autorii săi Goldenberg Kalman și H.( bunicii săi) și Goldenburg Armin și R.( părinții săi) și a dreptului de proprietate asupra casei de locuit descrisă mai sus și a suprafeței de 576 mp teren identic cu parcelele cu nr.861 clădire și nr.504 grădină din C.F 740 a . în baza dispozițiilor legale mai sus menționate, va admite acțiunea, va anula Dispoziția nr.3117/08.11.2011 a primarului mun. Suceava și va constata că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, în titluri de despăgubiri, conform titlului VII din legea nr.247/2005 cu privire la aceste imobile.
Se observă că imobilele sus menționate nu pot fi restituite în natură, fiind incidente dispozițiile art.10 alin1 și 2 din Legea nr.10/2001 întrucât imobilul construcție a fost demolat, iar pe terenul aferent s-au edificat noi construcții autorizate, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtul va fi obligat să achite reclamantului suma de 1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea civilă având ca obiect „Legea nr.20/2001- rejudecare”, formulată de contestatorul G. S., prin mandatar B. C. A., cu sediul în mun. Iași, ., ., etaj 2, . în contradictoriu cu intimatul P. M. SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, .. 5 A, județul Suceava.
Desființează dispoziția nr.3118/8.11.2011 emisă de primarul municipiului Suceava.
Constată că reclamantul G. S. este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, în titluri de despăgubiri, conform titlului VII din Legea nr.247/2005, pentru imobilul situat în municipiul Suceava, . în terenul în suprafață de 576 mp, identic cu parcelele nr. 861 clădire și nr. 504 grădină din CF 740 a . casă de locuit amplasată pe acest teren, cu o suprafață utilă de 177,34 mp, 3 etaje, din cărămidă, racordată la utilități.
Obligă pârâtul la plata sumei de 1100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.04.2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. A. Ș. L.
G.
Red. L.A.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.4./03.06.2013.
← Expropriere. Sentința nr. 495/2013. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 1244/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
---|