Cereri. Decizia nr. 134/2014. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 134/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 1700/314/2013

Dosar nr._ -alte cereri-pretenții-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR.134

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2014

Președinte S. A.

Judecători C. L.

V. E. L.

Grefier R. M.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul R. C. R. împotriva Încheierii de suspendare din 14 mai 2013 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr._, intimați fiind reclamanții D. M., D. I., M. I. C., G. M., N. M., I. C. R., D. M., P. G., Tămășescu M., V. G., P. A. L., B. C., B. Nicușor și pârâta P. municipiului Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, au lipsit părțile.

Instanța având în vedere lipsa părților a lăsat cauza la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.

La a doua strigare a cauzei în ordinea listei de ședință, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că prin serviciul registratură reclamantul recurent R. C. R. a depus la dosar o cerere în care arată că înțelege să renunțe la recursul declarat în cauză.

Instanța, constatând recursul netimbrat de către reclamantul recurent, așa cum i s-a pus acestuia în vedere prin procedura de citare cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului și a rămas în pronunțare cu privire la această excepție.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava la data de 18.02.2013 și înregistrată sub nr._, reclamanții R. C. R., D. M., D. I., M. I. C., G. M., N. M., I. C. R., D. M., P. G., Tămășescu M., V. G., P. A. L., B. C. și B. Nicușor, în contradictoriu cu pârâta P. M. Suceava, au solicitat obligarea pârâtei să le achite drepturile bănești cuvenite pentru activitatea prestată pentru o perioadă de 6 luni de zile, pentru care nu au fost plătiți de P. Suceava.

Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.

Pârâta, deși legal citată, nu a depus întâmpinare la dosar.

La termenul de judecată din data de 14 mai 2013 Judecătoria Suceava în temeiul art.1551 alin.1 Cod procedură civilă a dispus suspendarea judecării cauzei, pentru neîndeplinirea obligației stabilite de lege de a indica domiciliile corecte ale reclamanților.

Împotriva încheierii din data de 14 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava a declarat recurs reclamantul R. C. R., fără a indica motivele de fapt și de drept.

În data de 21 ianuarie 2014, instanța a invocat excepția de netimbrare a recursului declarat în cauză și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele cu privire la excepția invocată:

După cum rezultă din dispozițiile art. 137 al. 1 Cod pr. civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege, iar petentului îi revine obligația de a plăti taxele judiciare de timbru anticipat, după cum rezultă din dispozițiile art. 20 al.1 din același act normativ.

Potrivit art. 35 din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 al Ministrului Justiției privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru, se datorează și se achită anticipat, instanțele judecătorești, putând amâna executarea acestei obligații până cel mai târziu la primul termen de judecată, în mod cu totul excepțional și motivat.

După cum rezultă din prevederile art. 1 al. 1 din O.G. nr. 32/1995, se instituie timbrul judiciar, care, în condițiile prezentei ordonanțe, se aplică acțiunilor, cererilor, actelor și serviciilor de competența tuturor instanțelor judecătorești, Ministerului Justiției, Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, precum și actelor notariale ce se îndeplinesc de către notarii publici. După cum rezultă din prevederile art. 9 al.1 din același act normativ, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător.

După cum rezultă din prevederile art. 20 al. 2 din Legea nr. 146/1997, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la momentul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

După cum rezultă din prevederile art. 9 al. 2 din O.G. nr. 32/1995, în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

În speță, după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare din data de 23 decembrie 2013, i s-a comunicat reclamantului recurent obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și de a depune un timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, aferente cererii de recurs, dar acesta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar până la termenul stabilit.

Prin urmare, excepția invocată apare ca fiind întemeiată, motiv pentru care va fi admisă.

Admițând excepția de netimbrare a recursului, excepție de procedură, absolută și peremptorie, instanța va anula recursul ca netimbrat, în temeiul art. 320 al. 1 Cod pr. civilă coroborat cu dispozițiile art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997 și prevederile art. 9 al. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE

Admite excepția de netimbrare a recursului, invocată din oficiu.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul R. C. R., deținut în Penitenciarul B., împotriva Încheierii de suspendare din 14 mai 2013 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr._, intimați fiind reclamanții D. M., domiciliat în mun.București, Cetatea de B., nr.2, ..2, ., sector 6, D. I., M. I. C., G. M., N. M., I. C. R., D. M., P. G., Tămășescu M., V. G., P. A. L., B. C., B. Nicușor, toți deținuți în Penitenciarul G., și pârâta P. M. Suceava, jud.Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din data de 21 ianuarie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

S. A. C. L. V. E. L. R. M.

Red.S.A.

Jud.A. A.

Tehnored.R.M.

2 ex.06.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 134/2014. Tribunalul SUCEAVA