Pretenţii. Decizia nr. 912/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 912/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 19364/245/2012
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 912
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11 APRILIE 2014
PREȘEDINTE: L. A.
JUDECĂTOR: A. I. M.
JUDECĂTOR: V. O. D.
GREFIER: S. A.- M.
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de către pârâții C. D., C. C. M. și de către reclamanta Asociația de proprietari . sentinței civile nr. 3064 din data de 18 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâții recurenți, lipsă fiind reprezentantul reclamantei recurente.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinare de către pârâții recurenți.
Pârâți recurenți, luând pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauză, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Pârâta recurentă solicită respingerea recursului formulat de către reclamanta recurentă ca neîntemeiat și menținerea soluției de respingere a acțiunii, motivat de faptul că înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada debitului, instanța de fond a reținut că debitul s-a prescris, iar pentru debitul neprescris, arată că listele de plată nu au fost întocmite conform dispozițiilor legale, respectiv nu au fost semnate de reprezentanții asociației.
În ceea ce privește recursul său, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, cu precizarea că pentru a se lămuri debitul pe care îl datorează se impunea ca instanța să stabilească întinderea acestuia, iar cererea reconvențională nu trebuia respinsă ca inadmisibilă, ci eventual ca rămasă fără obiect.
Pârâtul recurent pune același concluzii ca și pârâta recurentă.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ din data de 25 iunie 2012, reclamanta Asociația de Proprietari . i-a chemat în judecată pe pârâții C. D. și C. C. M., solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata debitelor acumulate în sumă de 4.266,60 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că, în fapt, la data de 25 mai 2012 pârâții datorau asociației de proprietari suma de 4.266,60 lei din care suma de 2.848,83 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2009 – martie 2012 și suma de 1.416,77 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 22 iunie 2009 – 29 mai 2012, însă cu toate că pârâții au luat la cunoștință de suma datorată și evidențiată în listele de plată lunare, fiind și puși în întârziere prin somațiile trimise prin poștă, aceștia nu s-au prezentat la casieria .. pentru achitarea debitelor rezultate din folosința utilităților asigurate apartamentului pe care îl dețin.
A mai arătat că, față de refuzul pârâților de a achita debitul, au fost calculate penalități de întârziere de 1%/zi în conformitate cu prevederile art. 67 al.2 din Legea nr. 4/81 modificată prin Legea nr. 198/1997, conform Hotărârii Adunării Generale a Asociației de P. nr. 2 din data de 21.01.2009, iar asociația plătește penalități către furnizori și utilitari, față de care are debite restante din cauza proprietarilor rău platnici.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 998 C.civ, dispozițiile Legii nr. 114/1996, Legea nr. 230/2007.
Pârâții au depus întâmpinare prin care au invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru debitul calculat de aceasta până la data de 25.06.2009, invocând dispozițiile Decretului 167/1958.
Astfel, conform art. 1 din Decretul 167/1958, republicat, Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.(2) Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. (3) Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă, iar conform art. 3 din același act normativ,Termenul prescripției este de 3 ani,(...).
Totodată, potrivit art. 7 alin 3 din Decretul nr. 167/1958, dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul, iar prin art. 12 se prevede că, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
De asemenea, au arătat că în cauză fiind vorba de un drept de creanță, termenul de prescripție privind dreptul la acțiune, este de 3 ani și fiind vorba de prestații succesive, aflându-se astfel în prezența unor debite care devin scadente succesiv, pe măsura prestării serviciului și nașterii obligației de plată, dreptul material la acțiune pentru fiecare din sumele solicitate se prescrie în termen de 3 ani de la data exigibilității acestora.
Întrucât cererea reclamantei a fost introdusă la data de 25.06.2012, au solicitat să se ia act că pentru suma solicitată cu titlu de debit în perioada anterioară datei de 25.06.2009 și penalitățile aferente acestui debit (care potrivit principiului accesorium sequitur principale accesoriul urmează principalul, dedus din chiar art. 1 al.(2) din Decret 167/ 1958), dreptul la acțiune este prescris, fiind împlinit termenul de prescripție de 3 ani.
Pe fondul cauzei, pârâții au precizat că nu au avut niciodată intenția de a refuza plata cheltuielilor de întreținere imobil, însă din anul 2009 au contestat listele de plată emise de către reclamantă pentru considerentul că includeau cheltuieli de întreținere pe care nu le datorau în condițiile în care în perioada iunie 2006 – decembrie 2008 nu au locuit în imobilul apartament nr. 15, situat la adresa din mun. Iași, ., ..B.
Față de contestațiile formulate în fiecare lună, reclamanta nu le-a comunicat nici un răspuns, iar din anul 2009, luna ianuarie au observat că listele de plată includ cheltuieli care nu au fost repartizate în raport de numărul real de locatari din imobil, în contextul în care, luna de lună în contestațiile lor adresate administratorului S.C. INAAP i-a comunicat acest fapt solicitând reglementarea situației.
Mai mult, au constatat că deși au depus dovada verificării apometrului și au declarat în fiecare lună consumul de apă, reclamanta a inclus în listele de plată și consumul de apă calculat în sistem paușal, iar președinta de asociație era scutită de la plata consumului de apă.
De asemenea, au mai arătat că, reclamanta a înțeles să includă în listele de plată și pierderi, în condițiile în care la subsolul blocului există instalații neautorizate și necontorizate, fapt menționat în considerentele Hotărârii adunării generale emisă în luna martie 2011, iar listele de plată includ cheltuieli de întreținere condominiu și cheltuieli voluptorii care au fost efectuate fără a exista acordul legal al membrilor asociației.
Au mai arătat că toate aceste aspecte au fost învederate atât președintelui de asociație, cât și administratorului, însă timp de mai bine de trei ani nu au primit nici un răspuns.
La data de 30 octombrie 2012 pârâții au depus la dosar o cerere reconvențională prin care au solicitat constatarea debitului real datorat pentru perioada aprilie 2009 – martie 2012, cu titlu de cheltuieli de întreținere apartament nr. 15, situat în mun. Iași, .. 79, . constatarea prescrierii dreptului la acțiune al reclamantei – pârâte pentru recuperarea debitului anterior lunii aprilie 2009.
Prin încheierea civilă nr. 7306 din data de 28 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă, în dosarul nr._, s-a admis cererea de strămutare formulată de către pârâții C. D. și C. C. M. și s-a dispus strămutarea cauzei de la Judecătoria Iași la Judecătoria Rădăuți.
Prin încheierea din data de 15 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Iași – secția civilă s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Judecătoriei Iași și s-a înaintat spre soluționare către Judecătoria Rădăuți.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 24 ianuarie 2013 sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 3064 din data de 18 noiembrie 2012, Judecătoria Rădăuți a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru debitul calculat anterior datei de 25.06.2009, a respins acțiunea civilă, având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari ., în contradictoriu cu pârâții C. D. și C. C. M. și a respins cererea reconvențională, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata debitelor acumulate în sumă de 4.266,60 lei, din care 2.848,83 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2009 – martie 2012 și suma de 1.416,77 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 22 iunie 2009 – 29 mai 2012.
Pentru ca cererea de chemare în judecată privind o creanță certă, lichidă si exigibilă să poată fi dovedită, este necesar ca reclamanta să arate expres și clar atât sumele pretinse de la pârâți, dar și izvorul acestor pretenții, precum și să depună fiecare dovadă a acestora care trebuie să corespundă întocmai petitului cererii.
Instanța a constatat că reclamanta nu a înfățișat înscrisuri care să ateste existența unui raport juridic obligațional între pârâți și Asociația de Proprietari . și nici înscrisuri din care să rezulte că pârâții au acceptat modalitatea de calcul prezentată în listele de la filele nr.8-53.
Creanța este certă, în sensul art. 379 alin. 3 din C.pr. civ., atunci când existența sa rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Or, în cauza pârâții, în calitate de debitori nu au recunoscut debitul față de reclamantă, iar listele de plată depuse la dosar sunt acte unilaterale emise de reclamantă, care nu s-au coroborat sub aspectul sumei pretinse cu alte probe administrate în cauza.
În situația dată, listele de plată afișate în scara blocului pot constitui un mijloc de proba dacă sunt acceptate de debitori expres sau tacit sau necontestata de aceștia, dar pârâții nu au fost de acord cu aceste sume de plată din anul 2009 și le-au contestat pentru considerentul că includeau cheltuieli de întreținere pe care nu le datorau în condițiile în care în perioada iunie 2006 – decembrie 2008 nu au locuit în imobil.
Instanța a reținut că reclamanta a inclus în listele de plată și pierderi, în condițiile în care pârâții au sesizat că la subsolul blocului există instalații neautorizate și necontorizate, fapt menționat în Hotărârea adunării generale din luna martie 2011, iar listele de plată au inclus cheltuieli de întreținere condominiu și cheltuieli voluptorii care au fost efectuate fără a exista acordul legal al membrilor asociației, aspecte ce nu au fost soluționate de Asociația de Proprietari ..
În consecință, instanța a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Cererea reconvențională este mijlocul procedural prin care pârâtul dintr-un proces pendinte formulează pretenții proprii împotriva reclamantului.
Sub aspect procesual, cererea reconvențională are caracter de cerere incidentală și nu exprimă apărarea pe care și-o face pârâtul față de pretențiile reclamantului și nici nu se înfățișează ca o excepție de procedură, ci constituie mijlocul procesual prin intermediul căruia pârâtul ridică pretenții proprii față de reclamant.
Instanța a constatat că pârâții au solicitat pe calea cererii reconvenționale (fila nr.144) să se constate debitul real datorat reclamantei și să se constate prescrierea dreptului la acțiune pentru recuperarea debitului anterior lunii aprilie 2009, aspecte ce au reprezentat apărări față de pretențiile Asociației de P. . și nu pretenții proprii față de reclamantă.
Având în vedere cele mai sus menționate, instanța a respins cererea reconvențională formulată de pârâți ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs părțile.
Prin recursul lor, pârâții au arătat următoarele:
Instanța de fond in mod corect si temeinic a admis excepția prescrierii dreptului reclamantei de a formula acțiune in pretenții, pentru debitul calculat de aceasta pana la data de 25.06.2009 si respins cererea reclamantei.
În ce privește cererea reconvențională formulată de pârâți prin care au solicitat „obligarea asociației de proprietari sa stabilească debitul real datorat de noi cu titlu de cheltuieli de întreținere”, instanța de fond a respins aceasta cerere ca fiind inadmisibila cu motivarea ca obiectul cererii a fost analizat in cadrul cererii principale formulate de catre reclamanta.
Or, așa cum a reieșit din cuprinsul sentinței civile atacate instanța a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru debitul acumulat pana la
cererea principala.
Cererea reconvenționala a fost respinsa pe cale de excepție fără ca aceasta excepție sa fíe analizata in contradictoriu cu ambele părți din dosar.
Deși instanța de fond a apreciat ca cererea reconvenționala a fost inadmisibila, întrucât obiectul acesteia a fost analizat prin pronunțarea asupra cererii principale, au considerat ca in aceste condiții cererea lor ar fi ramas cel mult fără obiect.
Cu toate acestea, pentru a lamuri debitul pe care îl datorau efectiv si in mod legal cu titlu de cheltuieli de întreținere, se impunea stabilirea de catre instanța a întinderii acestui debit. In acest sens au solicitat si administrarea probei cu expertize contabile.
Au precizat ca au formulat o cerere de lămurire dispozitiv privind întinderea sumei pentru care s-a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantei.
In situația admiterii acestei cererii, urmează sa renunțe la aceasta cale de atac.
Prin recursul său, reclamanta a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței civile atacate ca netemeinică și nelegală, menținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fondul acesteia să se admită cererea sa ca fiind întemeiată și să pârâții să fie obligați la plata cheltuielilor de întreținere așa cum acestea au fost solicitate prin cererea introductivă, cu cheltuieli de judecată,
În motivare a arătat că a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâții la plata debitelor restante înregistrate la plata cheltuielilor de întreținere a apartamentului în care aceștia locuiesc.
Deși pârâții au recunoscut faptul că nu au achitat cheltuielile de întreținere, din diverse motive, și chiar au solicitat ca instanța să determine în mod corect cuantumul acestora, în mod paradoxal, instanța de judecată a emis o sentință nemotivată pe acțiunea în pretenții, din punctul său de vedere.
Motivele pentru care instanța a respins acțiunea în pretenții, respectiv acelea că părțile nu s-au aflat în prezența unei creanțe certe, lichide și exigibile au ținut mai mult de motivarea unei ordonanțe sau somații de plată.
Reclamanta a formulat o acțiune în pretenții tocmai pentru a se putea administra probe și pentru a se demonstra reaua credința a pârâților de a achita cheltuielile de întreținere.
A reținut instanța că asociația de proprietari ar fi efectuat cheltuieli de întreținere ale condominiului și cheltuieli voluptorii dar fără a preciza care sunt aceste cheltuieli ce nu ar fi trebuit achitate de către pârâți.
Pentru angajarea de cheltuieli în vederea amenajării și întreținerii condominiului nu este necesar votul unanim al proprietarilor ce fac parte din asociația de proprietari. Astfel, așa cum s-a putut observa din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, pentru toate amenajările și cheltuielile de întreținere a condominiului au fost convocate adunări generale ale asociației la care pârâții nu au fost niciodată prezenți. Astfel, a considerat că lipsa acestora de la adunările ordinare sau extraordinare ale asociației de proprietari nu a putut duce în mod direct la scutirea la plata cotei părți ce le revine din suma cheltuită pentru amenajarea sau întreținerea condominiului.
Instanța a reținut în sentința pronunțată faptul că pârâții nu au locuit în perioada 2006-2008 în apartamentul ce face parte din această asociație de proprietari si prin urmare nu ar datora sumele de bani pentru acesta perioadă. Perioada 2006-2008 nu a făcut obiectul acțiunii. Asociația de proprietari a solicitat plata sumelor aferente perioadei iunie 2009 - iunie 2012 (data introducerii acțiunii) și în niciun caz cheltuielile de întreținere la care a făcut referire instanța de judecată.
Pârâții au formulat întâmpinare prin au solicitat respingerea recursului formulat de către reclamantă ca fiind neîntemeiat si nelegal pentru următoarele
Considerente:
Reclamanta nu și-a întemeiat in drept recursul.
In ce privește criticile aduse sentinței recurate nu au fost in măsura a înlătura considerentele si dispozițiile sentinței.
Instanța de fond în mod corect si temeinic a admis excepția prescrierii dreptului reclamantei de a formula acțiune in pretenții pentru debitul calculat de aceasta pana la data de 25.06.2009 si a respins cererea reclamantei.
Pentru acest debit reclamanta nu a acționat in nici un mod sa recupereze debitul care de altfel a fost contestat de ei luna de luna, fapt care a rezultat din actele dosarului de fond.
Astfel, in mod corect instanța a făcut aplicarea art. 1 din Decretul nr. 167/1958, republicat. Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. (2) Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. (3) Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă, iar conform art. 3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani, (...).
Totodată, potrivit art. 7 alin. (3) din Decret 167/1958, dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul, iar prin art. 12 se prevede că, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
În cauză, fiind vorba de un drept de creanță, termenul de prescripție privind dreptul la acțiune, este de 3 ani, și fiind vorba de prestații succesive, părțile aflându-se astfel în prezența unor debite care devin scadente succesiv, pe măsura prestării serviciului și nașterii obligației de plată, dreptul material la acțiune pentru fiecare din sumele solicitate s-a prescris în termen de 3 ani de la data exigibilității acestora.
Așadar, cererea reclamantei fiind introdusă la data de 25.06.2012, pârâții au solicitat a se lua act că pentru suma solicitată cu titlu de debit în perioada anterioara datei de 25.06.2009 și penalitățile aferente acestui debit (care potrivit principiului accesorium sequitur principale accesoriul urmează principalul, dedus din chiar art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958), dreptul la acțiune este prescris, fiind împlinit termenul de prescripție de 3 ani.
Pe fondul cauzei, au făcut următoarele precizări:
Reclamanta a solicitat obligarea lor la plata sumei de 4.266,60 lei din care 2.848,83cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2009-martie 2012 si la plata sumei de 1.417,77 lei penalități de întârziere.
Nu au avut niciodată intenția de a refuza plata cheltuielilor de întreținere
imobil.
Din anul 2009 au contestat listele de plata emise de către reclamanta pentru considerentul ca includeau cheltuieli de întreținere pe care nu le datorau in condițiile in care în perioada iunie 2006 - decembrie 2008 nu au locuit in imobilul apartament nr. 15 situația adresa din Iași, ., ..
F. de contestațiile lor, reclamanta nu le-a comunicat nici un răspuns.
Din anul 2009 luna ianuarie au observat ca listele de plata includeau cheltuieli care nu au fost repartizate in raport de numărul real de locatari din imobil, in contextul in care, luna de luna in contestațiile adresate administratorului S.C. INAAP au comunicat acest fapt solicitând reglementarea situației.
Mai mult, au constatat ca deși au depus dovada verificării apometrului si au declarat in fiecare lună consumul de apa, reclamanta a inclus în listele de plata si consumul de apa calculat in sistem paușal, iar președinta de asociație era scutita de la plata consumului de apa,
Totodată, reclamanta a înțeles sa includă in listele de plata si pierderi, in condițiile in care la subsolul blocului existau instalații neautorizate si necontorizate fapt menționat in considerentele Hotărârii adunării generale emisa in luna martie 2011.
Listele de plata includeau cheltuieli de întreținere condominiu si cheltuieli voluptorii care au fost efectuate fără a exista acordul legal al membrilor asociației.
Toate aceste aspecte au fost învederate atât președintelui de asociației, cit si administratorului, insa timp de mai bine de trei ani nu au primit nici un răspuns.
Au depus in susținerea contestațiile înregistrate in registrele reclamantei, contestații fata de care reclamanta nu a emis nici un răspuns.
Din actele depuse de reclamanta la dosar s-a putut observa că:
Deși în acțiunea de chemare în judecata, reclamanta a susținut că a aplicat un procent de penalizare de 1%, din listele de plată a reieșit că s-a aplicat un procent de penalizare de penalități de 0,1%, iar in fisa de calcul al penalităților s-a înscris ca procentul de penalizare aplicat este de 0,10% (a se vedea fila 2, 8,15 si următoarele din dosar) .
Mai mult, coeficientul se aplica si fata de debite restante, anterioare perioadei care nu a făcut obiectul acestei acțiuni.
Au solicitat pentru edificare, sa se compare fisa individuala depusa la fila 12 dosar cu lista de plata depusa la fila 50 dosar, pentru a constata ca în ce privește debitul înscris cu privire la luna iunie 2009 la care au făcut vorbire aceste doua înscrisuri, sumele înscrise de reclamanta nu au fost identice așa cum s-ar impune.
Au solicitat a se observa ca Hotărârea adunării generale depusa la dosar la fila 75- 76, 77 nu a avut un număr de înregistrare si nici nu a purtat data de emitere.
Acesta hotărâre a fost atașata unei convocări din anul 2007 insa a fost semnata de către numitul C. C. care la această data nu locuia in acest imobil.
Deși reclamanta a solicitat obligarea la plata debitelor acumulate in perioada aprilie 2009 - martie 2012, din listele de plata depuse in susținere s-a putut observa ca lista de plata emisa pentru luna aprilie 2009, fila 50 si fila 12 dosar, a cuprins si o restanta de 567 ,20 lei, suma aferenta unei perioade care nu a făcut obiectul prezentei acțiuni. Prin includerea acestei sume, s-a realizat un cumul cu debite care nu a făcut obiectul prezentei acțiuni astfel încît debitul solicitat nu mai poate fi cel real.
Dispozițiile legale ale art. 46 si 47 din legea nr. 230 /2007 arată, pe de o parte, că titlul legal de plată al cotelor de întreținere și al penalităților îl reprezintă listele de plată, iar pe de altă parte, obligația de plată a penalităților nu este una legală, ci convențională, trebuind să fie stabilită printr-o decizie a comitetului executiv al Asociației, în condițiile art. 30 alin. 1 lit. j din Legea nr. 230/2007.
Or, asa cum au făcut dovada, aceste liste de plata au fost contestate in fiecare luna, fără ca reclamanta sa-si îndeplinească obligația legala de a răspunde in termenul de 30 de zile.
Au arătat pârâții că recursul reclamatei nu a adus argumente care sa înlăture considerentele expuse de catre instanța de fond.
Examinând recursurile, ce se subsumează prev. art. 304 pct. 5, 9 din vechiul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor formulate, tribunalul reține următoarele:
Investită cu acțiunea reclamantei Asociația de Proprietari . pârâților C. D. și C. C.-M., vizând obligarea acestora din urmă la plata debitului restant în sumă de 2848,83 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2009-martie 2012, a penalităților de întârziere în valoare de 1416,77 lei aferente perioadei 22 iunie 2009-29 mai 2012, dar și cu cererea reconvențională a pârâților având ca obiect constatarea debitului real pentru perioada 25 iunie 2009-martie 2012 și ca prescris cel pretins și calculat anterior datei de 25 iunie 2009, prima instanță a admis excepția prescripției astfel cum a fost invocată de către pârâți, a respins ca nefondată cererea principală pentru restul intervalului și a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune vizând recuperarea cheltuielilor de întreținere aferente intervalului aprilie 2009-25 iunie 2009, în mod corect a fost respinsă ca nefondată întrucât, în raport de data litigiului, 25 iunie 2012, a fost depășit termenul de 3 ani pentru exercitarea acestui demers judiciar, fiind nesocotite astfel disp. art. 1, 3, 7, 12 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, termen care este de 3 ani, care se calculează de la data când se naște dreptul la acțiune, adică de la data indicată pe listele de plată în acord cu prevederile Legii nr. 230/2007 și ale Normelor metodologice de aplicare a Legii aprobate prin HG nr. 1588/2007, pentru fiecare prestație stabilită lunar operând o prescripție distinctă.
Prin urmare, sub acest aspect, recursul reclamantei nu poate fi primit, cu atât mai mult cu cât nici nu este motivat, reclamanta pretinzând generic a-i fi acordate cheltuielile de întreținere pentru tot intervalul pretins, solicitare nefondată pentru intervalul aprilie 2009-25 iunie 2009 pentru care corect s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
În ceea ce privește restul perioadei, cuprinsă între 26 iunie 2009-martie 2012, se rețin următoarele:
Greșit prima instanță și-a argumentat soluția pe faptul că nu s-ar fi dovedit raportul juridic obligațional între părți, fără a observa că acest raport nu a fost contestat, pârâții acceptând faptul că fac parte din asociația de proprietari reclamantă, în calitate de proprietari ai apartamentului în litigiu, contestând numai suma datorată.
De asemenea, în ceea ce privește lista de plată a cheltuielilor de întreținere, valoarea sa juridică rezultă din disp. art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, coroborate cu cele ale art. 25 din HG nr. 1588/2007 (Normele metodologice ale Legii nr. 230/2007), conform cărora ”toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari (...)”.
Așadar, listele de plată fac dovada cheltuielilor de întreținere, fiind vorba de o dovadă relativă, putând fi combătută de proprietar, dacă nu este de acord cu suma înscrisă, prin contestarea listelor de plată la președintele asociației de proprietari conform art. 12 pct. A lit. d din HG nr. 1588/2007, sau în fața instanței, ocazie cu care se impune a se administra proba cu o expertiză contabilă pentru verificarea corectitudinii debitului.
Este de observat că pârâții au solicitat această probă (f. 195), respinsă însă nejustificat și incorect de către prima instanță la termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2013 (f. 259).
Prin urmare, numai printr-o superficială analiză a fondului, prin reținerea unor argumente greșite, așa cum s-a arătat mai sus și printr-o administrare incompletă a probatoriului, prima instanță a respins acțiunea de plată a cheltuielilor de întreținere aferente intervalului 26 iunie 2009-martie 2012 și a penalităților de întârziere, astfel că sub acest aspect ambele recursuri sunt fondate.
De asemenea, tot sub acest aspect, al debitului real datorat pentru intervalul de mai sus pârâții au formulat cerere reconvențională, greșit calificată ca și întâmpinare câtă vreme nu se solicită doar respingerea acțiunii principale, deci nu se formulează simple apărări, ci se invocă o pretenție proprie, demersul pârâților circumscriindu-se așadar prev. art. 119 din vechiul Cod de procedură civilă.
Pentru toate considerentele învederate, în baza art. 312 al. 3, 5 din vechiul Cod de procedură civilă tribunalul va admite recursurile, va casa sentința civilă și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în limitele mai sus trasate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de către pârâții C. D., C. C. M., domiciliați în Iași, .. 79, ., . către reclamanta Asociația de Proprietari . sediul în Iași, .. 79, împotriva sentinței civile nr. 3064 din data de 18 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ .
Casează sentința civilă și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 aprilie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. A. A. I. M. V. O. D.
Grefier,
S. A.-M.
Red. V.O.D.
Judecător fond C. G. - O.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./7.05.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 764/2014. Tribunalul SUCEAVA | Cereri. Sentința nr. 1158/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
